Nr.

13, AUGUST 2009

INTERSECTII
,
 EDITOR
SibArt

CUPRINS

REDACŢIA
Coordonator ediţie
Nicu Cârlig Căderea comuniştilor ................................. 3

Echipa de redacţie Despre entuziasm, dreptate şi respon-

Nicolae Ciobanu sabilitate ....................................................... 4
Ion Mischevca
Vlad Madan Aplicarea dublelor standarde ca politică
Vadim Bolocan de stat ........................................................... 6
Camelia Bazarcă
Viorica Deleanu Politica fără tineret ..................................... 7

Dan Nicu Minciuna în politică .................................... 9

Dumitriţa Paladi
File de istorie bisericească........................... 12

Colaboratori Jurnal de Cernauţi ...................................... 14

Mariana Ţăranu, Alexandru Lupuşor,
Alexandru Lebedev, Ana Bătrânu, Românii - urmaşii sau strămoşii Romei?... 15
Daniela Cervinschi
De acasă ... acasă ......................................... 17

Fotografie Atât de frumos, atât de Sibiu ...................... 19

SIBART
ISSN 2065 - 0531 18 ani - suntem majori ................................ 20

Dezamăgiri sociale ....................................... 21

2009 Rânduri pentru prieteni ...............................
intersectii.revista@gmail.com 21

Potrivit Art. 206 C.P., responsabilitatea

juridică pentru conţinutul articolelor
aparţine autorilor.
Deasemenea, subliniem faptul că nu
toate articolele publicate au în totalitate
şi valoare actuală; dar, potrivit normelor
jurnalistice internaţionale, nu interven-
im în textele originale, responsabilitatea
aparţinând şi traducătorilor.
 INTERSECŢII Nr. 13, August 2009

Căderea comuniştilor
Victorie! În sfârşit, victorie! După mai bine de opt ani de Acuzaţiile insistente ale comuniştilor pe care le-au îndreptat
guvernare comunistă, Parlamentul Republicii Moldova s-a împotriva democraţilor, acum, ca un bumerang, revin
mai dezroşit un pic. Încet, dar sigur, în inimile alegătorilor asupra acuzatorilor. Nu au de ales. Vor acorda, posibil, mai
basarabeni îşi fac loc culorile democraţiei. Comunismul mult de opt voturi, în dependenţă de cine va fi candidatul
din Basarabia, asemenea unui aisberg care a nimerit în ape la Preşedinţie şi de câte funcţii în stat le vor fi oferite.
calzi, se topeşte, piere. La 29 iulie 2009, cetăţeanul dintre Dar…, haide să trecem peste toate şi să privim spre viitor,
Prut şi Nistru a dat semne că-şi doreşte schimbarea. Dacă la aruncându-ne ochii spre trecut.Au căzut regi, au căzut imperii.
5 aprilie, în unele localităţi, mai mult de 50% din alegători La fel cad acum şi comuniştii. Ei cad nu pentru că aşa doresc
au votat pentru comunişti, atunci la 29 iulie, în aceleaşi eu sau tu, ci pentru că aceasta este natura tuturor lucrurilor.
localităţi, peste 70% dintre ei au votat pentru democraţi. Să Deşi nu există statistici oficiale, se observă o tendinţă
mai îndrăznească cineva să zică că omul nostru nu gândeşte. clară a tinerei generaţii din Republica Moldova de
Unul câte unul, toţi îşi vor da seama cât de săraci, cât de a vota cu partidele de orientare liberal-democrată.
umiliţi, cât de furaţi, cât de amăgiţi au fost în ultimii opt ani. În mod firesc, peste ţara noastră se instaurează
În viitorul legislativ, comuniştii vor deţine doar 48 era unei noi elite politice, a unei noi guvernări.
de fotolii, ceea ce reprezintă un succes incontestabil al Nicolae Ciobanu
democraţilor, care, spre deosebire de ultimele campanii
electorale, s-au ales cu 53 de mandate. Este un scor
foarte bun, dacă e să ţinem cont de faptul că mizeria şi
minciuna au fost şi continuă până în ziua de azi să fie
promovate la canalele de televiziune, de radio şi în
presa tipărită aservite foştilor guvernanţi comunişti.
În ziarul Kommunistul, la rubrica „Programe TV”, în
mod obraznic cetăţeanului nostru îi sunt propuse spre
vizionare doar patru posturi de televiziune: dintre care
două nu sunt nici pe departe echidistante (Moldova 1 şi
Nit), iar altul (TVR 1), după cum cunoaşte o ţară întreagă,
ne-a fost furat din case cu neruşinare de către comunişti.
Ne-au răpit un post TV iubit de mic şi mare, dându-ne
de pomană un altul pe care nici nu l-am cerut. Ni l-au
băgat pe ochi doar ca să tăcem. Este aceasta democraţie?
Partidele liberal-democrate au însuşit lecţia,
consolidându-şi forţele în a-i debarca de la putere (pe căi
legale) pe comunişti. Efortul lor s-a încununat de succes.
În pofida acestui fapt, pentru alegerea preşedintelui ţării,
democraţii au nevoie de încă opt voturi. Ce urmează să se
întâmple în asemenea situaţie? Se va ajunge la negocieri
dorite până şi de comunişti. Un eşec în alegerea şefului
statului ar afecta întâi de toate imaginea partidului perdant.
De ce? Să nu uităm că Partidul Comuniştilor a condamnat
cu înverşunare anticipatele din iulie, motivând că acest
lucru va conduce la aprofundarea crizei economice din ţară.
Ce s-ar întâmpla atunci dacă şi ei vor provoca noi alegeri?

3
Nr. 13, August 2009 INTERSECŢII

Despre entuziasm, dreptate şi

responsabilitate
Şansa pe care o are Republica Moldova să înlăture în mod un spirit pe care nu putem, nu avem dreptul să-l sortim
paşnic regimul dictatorial instaurat la 7 aprilie, cea despre pierzaniei încă o dată. Conştientizează aceştia pe deplin
care vorbeam într-un articol anterior, s-a fructificat parţial amploarea sentimentului colectiv pe care l-au readus la
la 29 iulie. Aproape nouă sute de mii de cetăţeni au spus viaţă? Îşi dau oare seama că, după ce au făcut faţă acerbei
în această zi ”nu” Partidului-Stat. În timp ce votam, mi-am agresiuni pe care regimul dictatorial oficializat în aprilie a
amintit de unul dintre filmele cu desene animate pe care le- exercitat-o, imaginea lor nu le mai aparţine în totalitate?
am văzut în copilărie, „Frumoasa şi bestia”, mai exact de La câteva zile după consumarea evenimentelor din aprilie
ultimele lui secvenţe, în care nişte raze orbitoare de lumină m-am trezit în ajunul Paştelui. Colegii basarabeni aflaţi în
transformă în mod miraculos totul în jur, bestia şi unele ţară, în România, au început să treacă masiv Prutul pentru
obiecte din palatul acesteia redevenind oameni, iar peisajul a-şi petrece vacanţa alături de cei dragi. Până aici toate bune
modificându-se în mod miraculos, reluându-şi aspectul şi frumoase, însă violenţele din Chişinău lăsaseră urme
îngrijit de odinioară. Cam aşa ceva mă gândeam (visam) că
s-ar putea întâmpla în dimineaţa de după alegeri, la Chişinău.
Punându-mi acum, după ce apele tulburi ale negocierilor
postelectorale au început să dea semne de limpezire,
întrebarea normală din perspectiva oricărui cetăţean: Ce
urmează?, perspectiva de viitor a Republicii Moldova
mi-a apărut în lumini... ambigue. În continuare voi vorbi
despre această perspectivă, aşa cum îmi apare în prezent.
Coaliţia democratică, formată din cele patru partide
necomuniste, s-a constituit la 8 august într-o atmosferă
unică. În 1998, momentul apariţiei Alianţei pentru
Democraţie şi Reforme, aveam 9 ani şi nu pot compara
entuziasmul de atunci, pricinuit de debarcarea guvernării
agrariene, cu cel de acum, după opt ani de criptocomunism.
Văd însă în mulţi dintre concetăţenii noştri o bucurie
pe care mi-ar plăcea s-o pot împărtăşi. Ne-am pus, încă
din februarie, de la debutul primei campanii electorale,
speranţele în politicienii promovaţi de partidele de opoziţie.
Am uitat, în mare parte, vechile contradicţii şi dispute.
Am văzut lumina în ochii oamenilor pe care îi cunoşteam.
O lumină pe care, bazându-mă pe lecturile publiciştilor
de la noi, în special pe textele referitoare la prăbuşirea
guvernării democratice de după 1998 în jocuri meschine
de culise şi lipsă totală de preocupare pentru interesul
naţional, nu credeam să o mai cunosc vreodată. O lumină
care, dacă ar fi să-mi amintesc cuvintele bunicului meu,
participant la Adunările Naţionale din 1989-91, a coborât
peste oamenii acestui popor în acei ani de mari prefaceri.
Mi-am dat seama acum că oamenii au căpătat odată cu
raţiunea o armă eficientă împotriva presiunilor exercitate printre noi, astfel încât mulţi au început să aştepte înfriguraţi
asupra lor de vremurile potrivnice. Memoriei selective, momentul întâlnirii cu vameşii republico-moldoveni şi cu
pentru că despre ea e vorba, i se datorează însufleţirea despre însoţitorii lor de la SIS. În acele zile am aflat că un grup
care vorbeam anterior. Mentalul colectiv al concetăţenilor de studente basarabence din Timişoara şi-au făcut de acasă
noştri a păstrat în sine aspiraţii pe care le credeam discursuri cu care să-i combată pe acei agenţi ai dictaturii
pierdute. Libertate? Democraţie? Dreptate? Acestea toate neonaziste din Republica Moldova. Doar atât era suficient
erau îngropate sub un strat gros de uitare, şi acum au să mă impresioneze, însă, vezi Doamne, acestora nu li s-a
recăpătat viaţă. Nu ştiu pe ce au mizat liderii partidelor de dat ocazia să-şi pună în valoare sentimentele patriotice,
opoziţie când au provocat alegerile anticipate, la 3 iunie. fapt pentru care au rămas foarte dezamăgite. Revoluţia
Ştiu însă că ei au trezit în această aşchie de popor român pentru Basarabia, cea pe care ajunsesem s-o cred o Fata
4
 INTERSECŢII
Morgana, s-a realizat prin intermediul acestor oameni.
Cei care la Chişinău şi Bucureşti, la Iaşi şi Cluj, la
Strassbourg şi Praga s-au ridicat în apărarea democraţiei.
Vocile lor au depăşit hotarele artificiale pe care ni le-au
impus vicisitudinile istoriei şi chiar barierele naţiunii
noastre, au ajuns să se facă auzite în Parlamentul
european, şi după părerea mea, merită să fie reţinute
în istoria luptei pentru libertate, pe acelaşi palier cu
Revoluţia de Catifea şi Proclamaţia de la Timişoara.
Am menţionat mai sus cuvântul ”dreptate”. Mi se pare
foarte important ca astăzi, în Republica Moldova, să se
vorbească mult mai mult despre dreptate, decât despre
democraţie şi libertate. Este adevărat că s-a luptat şi se
luptă pentru democraţie. Să nu uităm însă că injustiţia
este endemică la noi, şi că avem un popor care vrea mai
întâi să se facă dreptate pentru ca apoi să poată beneficia
de drepturile sale garantate prin Constituţie. Dreptatea a
lipsit de pe acest pământ atât pe vremea secretarilor de
partid care-şi făceau cumpărăturile în magazinele speciale
ale nomenclaturii, la care muritorii de rând n-aveau
acces decât prin mecanismul blatului, cât şi atunci când
foştii secretari de partid au devenit preşedinţi şi prim-
miniştri de stat suveran şi independent iar preşedinţii
de kolhozuri şi-au tras mandate de deputat şi BMW-uri.
”Noua democraţie” moldovenească de după
1991, gestionată din faşă de către criptocomuniştii
Nr. 13, August 2009
agrarieni, s-a clădit pe lacrimile cetăţenilor, pe
tragedia personală a majorităţii lor. Nedreptăţiţi
până în 1998, aceştia au optat pentru schimbare, însă
intrigile ţesute de unii politicieni pretinşi patrioţi şi
ambiţiile personale au condus la colapsul din 2001.
Comuniştii lui Voronin au venit la putere cu 71 de deputaţi
din 101 tot ca urmare a injustiţiei sălbatice din societate.
Aceştia şi-au creat o imagine de justiţiari iar aducerea lor
în fruntea statului a fost considerată de către o jumătate
dintre alegători drept panaceu pentru situaţia lor disperată.
Cei opt ani scurşi de atunci ne-au demonstrat că
moldovenii au căzut într-o capcană în 2001. Un partid
care a ignorat în mod ostentativ esenţa mandatului cu
care îl învestise populaţia, şi anume să instaureze domnia
legii şi să redreseze situaţia economică, elaborând
şi punând în aplicare pas cu pas o adevărată politică
guvernamentală de ”moldovenizare” în scopul ”apărării
statalităţii”, a recurs, iată, şi la încălcări grave ale
Constituţiei, doar ca să se menţină la putere. Este injustiţia
supremă comisă faţă de cetăţenii Republicii Moldova.
De când a devenit Partid-Stat, PCRM încalcă
făţiş legile şi nu este sancţiont în niciun fel.
Chestiunea dreptăţii, adică aducerea legalităţii în
Republica Moldova, ar trebui să constituie prioritatea nr.
1 al noilor guvernanţi. Dacă, desigur coaliţia de azi nu
vrea să împărtăşească soarta ADR-ului. Care încercase să
dea oamenilor democraţie fără să încerce măcar să ofere
cetăţenilor ceea ce acestora le lipsea cel mai mult – dreptatea.
Discuţia despre democraţie, drepturile omului şi libertăţi
personale este sterilă atâta timp cât în spatele ei se ascund ca
după o perdea escrocherii, afaceri ilegale, persoane dubioase.
Să ne întoarcem acum, după ce am ieşit din totalitarismul
soft la acelaşi tip de ”guvernare democratică” din 1998-
1999 ar însemna să compromitem total ideea de democraţie
şi libertate, şi să netezim din nou drumul spre putere al
comuniştilor. De această dată, cine ştie pentru cât timp?
În 2001 n-aveau la dispoziţie imperiul mediatic
pe care îl au acum, cu toate acestea au obţinut peste
jumătate din voturile populaţiei. În viitor, cu susţinerea
deschisă al Moscovei, concentrând toate forţele proruse,
şovine şi revanşarde şi sprijinindu-se pe ”masele largi
” ale populaţiei rurale dezinformate, comuniştii şi-ar
putea face o revenire grandioasă. Dacă le vom permite.
De aceea, avem nevoie acum de o responsabilizare
a clasei noastre politice. Corupţia la nivel înalt trebuie
eliminată, iar statul de drept trebuie instaurat. În următorii
ani, va trebui să fim cu ochii pe cei care ne conduc, pe
cei pe care i-am adus la putere prin eforturile şi voturile
noastre, ca să nu le permitem să deraieze de pe traseul
atât de onorabil pe care şi l-au asumat după 29 iulie.
Dan Nicu
5
Nr. 13, August 2009
Aplicarea dublelor standarde ca politică de stat
Motto: Obişnuinţa publicului survine în urma unui lung şir de tatonări, scursuri, manifestări şi atacuri
psihologice prin intermediul media, discursurilor publice, şi a zvonisticii. Moldovenii au fost obişnuiţi de
prea multe ori şi de prea multă lume pentru a avea pretenţia de independenţă şi neatârnare.
Fără a conta cine a călcat mai mult prin străchini pe
parcursul relaţiilor bilaterale RM – România, publicul
moldav s-a obişnuit, peste măsură poate, cu poziţionarea
celor 2 actori: RM este statul care îşi apără cu dârzenie
integritatea, suvernatitatea, demnitatea şi alte “–tăţi”, iar
România este balaurul cu mai multe capete care vrea să
distrugă prosperitatea şi bunăstarea ţării voroniste. În
mod evident şi inevitabil, Voronin a pozat de-a lungul
acestei “polemici”, purtată unilateral ce-i drept, într-o
neprihănită fecioară, iar Băsescu într-un monstru hidos
care şi-a construit întreaga politică estică pe spatele
unuia dintre ultimii lideri politici bântuiţi în tărtăcuţă
de fantoma comunismului. Dincolo de absurdul acestei
situaţii închipuite şi turnate cu sârg de Tkaciuk şi echipa
sa în minţile cetăţenilor, trebuie să ne amintim că, de
fapt, moldoveanul este o fiinţă calmă şi umilă, indiferent
de locaţia sa geografică – de o parte, sau de cealaltă a
Prutului.
Aşadar, ne putem da lesne seama că imaginata frică a
cetăţenilor moldoveni de români, adică de ei înşişi, cum
ar veni, nu este altceva decât o continuare cinică a politicii
de dezbinare pe criterii etnice practicată de Putere, în cazul
nostru, de comunişti. Am zis ”etnic”, încercând să mă
poziţionez în locul generatorilor de conflicte comunişti,
adică a celor care împart nişte indivizi de aceeaşi obârşie
în grupuri etnice născocite pe timp de criză şi la comandă
politică.
Ştim cu toţii foarte bine că: familia trebuie să-şi menţină
unitatea; un grup de colegi angajaţi în cadrul aceleeaşi
6
INTERSECŢII
instituţii trebuie să aibă alte subiecte de dezbateri decât
cine sunt ei (de la bunici până la copii); politicienii trebuie
să-şi construiască discursul pe alte baze decât „cine pe
cine va alunga primul din ţară”, iar preoţii trebuie să evite
asocierile cu vreunul dintre partide, acestea din urmă fiind
prin definiţie „lumeşti”. Sună bine. Sună a democraţie.
Sună utopic pentru noi. Identitatea ne formează în primul
rând. Toată lumea aşteaptă de la noi să ne exprimăm.
Americanii încurajează începutul de drum democratic
pe care am pornit, ruşii au întâlniri cu reprezentanţii
liberali, iar liderii din România îşi exprimă încrederea şi
susţinerea necondiţionată a românilor de dincolo de Prut,
adică a noastră, la fel ca şi până acum. Am trecut prin nişte
turbulenţe majore, în special din 5 aprilie încoace. A contat
majoritatea şi faptul că am avut opinie (!).
Lipsa verticalităţii, respectiv a unei opinii bine-articulate
pare să fie blestemul nostru de care sunt sigur că ne vom
scutura în timp util, dacă dăm dovadă de suficientă voinţă
şi tact. Am trecut prin alegeri. S-a văzut că majoritatea
a blamat politica promovată de comunişti, inclusiv acea
politică dură la adresa Occidentului, cu precădere a
României.
Am urmărit cu mare interes spumele preşedintelui, în
exerciţiu deja, Voronin, dar mai mult de dragul show-ului,
a unui spectacol de prost-gust apt să provoace efecte de tot
soiul: de la repulsie pentru prezentul, dar şi pentru viitorul
apropiat al RM, până la valuri de nemulţumire şi stimulare
a energiilor şi aşa clocotinde a unor tineri ca noi. Cetăţenii
moldoveni din România au dat cu (,) comunismul de
pământ în două rânduri anul acesta. Pe noi nu ne înghit
oficialii. Am putea deduce de aici că noi nu suntem
tineretul Moldovei, acela care a beneficiat de închipuitul
an al tineretului voronian.
În schimb, despre noi se scriu articole în Moldova
Suverană a lui Berlinschi şi Conţiu. A fost blamat statul
român că ne duce pe la mare, pe la munte, ne dă burse şi
ne instruieşte cum să ne uităm „originea moldovenească”
şi să o adoptăm pe cea „străină”, românească.
Curiozitatea şi indignarea mă face să mă întreb, cum
de acel statalism care dă pe dinafară din inima partidului
roş-moldovenist nu i-a făcut pe cerberii integrităţii noastre
să se autosesizeze cu privire la organizarea taberei noilor
Guardişti ai Rusiei Unite (!), cu participarea inclusiv a
viitorilor apărători ai statalităţii moldoveneşti? Oare faptul
că se urmăreşte crearea unei baze ideologice, deci spălarea
delicată pe creierul şi aşa turmentat al tinerilor moldoveni
politizaţi, prezenţa în denumirea taberei a numărului 2020
(oare se referă la un an anume?), colegialitatea în spiritul
 INTERSECŢII Nr. 13, August 2009

căreia vor fi aceştia pregătiţi împreună cu Presa de orientare democratică din RM a titrat zilele trecute
omologii lor de prin alte teritorii ale „uneică unul dintre partidele ruseşti din ţara-lor-mamă organizează
Rusii unite” distruse de „pacificatorii” ruşi,
tabăra de vară “Gvardia 2020” (Garda 2020, n.a). Circa 1000
nu sunt argumente suficient de importante de tineri participă începând cu 3 august la lucrările acţiunii
pentru ca responsabilii şi reprezentanţii noştri
prin intermediul căreia partidul politic respective îşi propune să
să reacţioneze ferm şi să sară din fotolii?
Răspunsul este evident, dar va fi dat mai
creeze cadrul necesar pentru crearea unei platforme ideologice a
organizaţiei “Garda tânără a Rusiei unite”. Pe lângă moldoveni,
tîrziu, suficient de târziu pentru ca noi să-l
prindem. în localitatea Nikolskoe din Ucraina vor fi prezenţi şi tineri din
Tudor Cojocaru Abhazia, Ucraina, Belarus, Kazahstan, Osetia de sud, Kîrghizia.

Politica fără tineret:

politică fără perspective
La etapa actuală Republica Moldova este considerat cel mai tânăr stat
din Europa. Conform datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică la
începutul anului 2008 tineretul constituia în jur de 27%1 din populaţie.
Cu toate acestea şansele şi oportunităţile pe care le-a oferit statul
comunist - Republica Moldova acestei categorii au fost extrem de reduse:
pe parcursul a opt ani de guvernare a administraţiai Voronin s-a redus
considerabil numărul locurilor în instituţiile superioare de învăţământ;
din cauza implicării excesive a statului în economie, au fost favorizaţi
doar unii agenţi economici, în marea majoritate a cazurilor loiali PCRM,
împiedicându-se astfel dezvoltarea bussinesului mic şi mijlociu, ceea ce a
avut drept consecinţă micşorarea numărului locurilor de muncă; salariile
tinerilor specialişti sunt foarte mici (în jur de 100 €), ceea ce nu le asigură
minimum de existenţă; lipsa accesului la informaţie veridică este resimţit,
deja la 30 km depărtare de Chişinău, pot fi recepţionate doar posturi de
radio şi tv subordonate puterii comuniste; izolarea politică şi economică a
Republicii Moldova, transformarea acesteea într-un stat poliţienesc etc. -
toate acestea constituie doar o parte infimă din „moştenirea” comunistă.
Pornind de la situaţia creată mi-am propus să găsesc răspuns la una din multiplele întrebări care mă frământă de mai
mult timp: care este cauza gradului scazut de participare a tinerilor la viaţa politică, îndeosebi la alegerile parlamentare
din anul curent, prin ce se explică indiferenţa acestora. Pentru a fi mai explicită voi analiza câteva momente care mi se
par mai semnificative la acest moment.
În anul 2009 Republica Moldova a trecut prin două campanii electorale, au fost organizate de două ori alegeri
parlamentate: la 5 aprilie ordinare şi deoarece nu s-a reuşit votarea preşedintelui statului, la 29 iulie au fost organizate
alegeri parlamentare anticipate.
În ambele cazuri, printre multiplele probleme ce urmau a fi depăşite a fost şi cea a absenteismului populaţiei, inclusiv
a tinerilor de la urnele de vot. Nici pe departe nu este întâmplător faptul că Parlamentul comunist de la Chişinău la 12
iulie curent a redus rata necesară de participare la alegeri de la 50% plus un alegător la o treime din numărul total de
alegători2. Clar lucru, e cea mai uşoară modalitate de depăşire a situaţiei, dar nu de soluţionare a problemei.
Dar să revenim la absenteismul tinerilor la urnele de vot, la nedorinţa şi indiferenţa tinerilor din R. Moldova de a se
implica în viaţa politică. Cineva îmi va reproşa precum că din contra în ultimul timp tinerii manifestă un interes sporit
faţă de noile realităţi şi se implică activ în viaţa politică, drept dovadă poate fi adus tânărul vice-preşedinte al Partidului
Liberal sau mai curând cei „şapte magnifici” propulsaţi de liderul PPCD etc. Atât doar că deocamdată aceştea sunt
plasaţi pe „linia întâi” pentru a lustrui cumva figura contraversată a liderului PPCD sau a atrage voturile tinerilor - în
cazul Partidului Liberal.
Un grup semnificativ de tineri rămân complet indiferenţi la orice schimbare în plan politic deoarece s-au dezamăgit

1. Conform datelor furnizate la 1 ianuarie 2008, în Republica Moldova cota procentuală a tinerilor constituia 27,3% din
totalul populaţiei.
2. În caz că la scrutin nu vor participa numărul necesar de persoane, se va anunţa repetarea alegerilor, care vor fi decla-
rate valabile, indiferent de numărul de participanţi.
7
Nr. 13, August 2009 INTERSECŢII

total în clasa politică a Republicii Moldova. Tinerii şi-au pierdut speranţa într-o viaţă prosperă, ei nu mai cred în
promisiuni şi nici nu cred în faptul că politicienii auhohtoni ar fi capabili să realizeze vreo schimbare calitativă în
stat. Aceasta se datorează incapacităţii clasei politice care de la declararea independenţei Republicii Moldova până
în prezent s-a limitat doar la discuţii şi polemici, însă nu s-a întreprins nimic real în ceea ce priveşte depăşirea crizei
economice, apropierea de Uniunea Europeană etc. Cea mai mare dezamăgire a constituit-o gloriosul vot din 4 aprilie
2005 când un grup de deputaţi declaraţi democraţi, inclusiv fracţiunea parlamentară PPCD-istă, necondiţionat l-au votat
pe comunistul V. Voronin la funcţia de preşedinte a Republicii Moldova.
Mai mult, evenimentele din 7 aprilie curent i-au decepţionat pe cea mai mare parte a tinerilor participanţi la manifestaţiile
de protest din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Manifestaţiile din acele zile au constituit o revoltă sinceră a generaţiei
tinere împortiva regimului comunist şi dictatorial al lui Voronin. Pe lângă multiplele lucruri ce au ieşit la iveală pe
parcurs, unul e cert, la moment a lipsit un lider politic naţional, cu valori proeuropene care să-şi asume responsabilitate
şi să spună un „Nu” hotărât regimului sângeros al lui Voronin3. În câteva zile tinerii s-au reîntors în aulele studenţeşti,
însă, deja cu un profund sentiment al trădării lor şi de către democraţii în care au investit atâta încredere.
În Republica Moldova pare a fi o normalitate lipsa de tradiţii de implicare a tinerilor în actul politic. Tocmai
deaceea aceştea se simt descurajaţi, dezinteresaţi şi în final devin indiferenţi faţă de politică.
În primele şapte luni ale anului curent fiecare cetăţean al Republicii Moldova a avut şansa cel puţin de câteva ori
să audieze mai multe platforme electorale ale partidelor politice ce se doreau a fi parlamentare. Toate au venit în faţa
alegătorului cu promisiuni mari, inclusiv în ceea ce priveşte promovarea intereselor tinerilor, însă pe cât de credibile
urmează a fi promisiunile, lucrurile vorbesc de la sine. Propun mai jos un tabel, în care va fi indicată poziţia liderilor
tineretului pe listele candidaţilor în deputaţi a principalelor partide politice din Republica Moldova, atât la alegerile din
5 aprilie, cât şi la anticipatele din 29 iulie.
Nr. Denumirea Liderul organizaţiei de Poziţia pe listă la Poziţia pe listă la A trecut sau nu pragul
d./o. partidului tineret alegerile din alegerile din 29 electoral
5 aprilie iulie
1. Alianţa Moldova Noastră Sergiu Baltaga, n. 44 24 Nu
1980
2. Partidul Liberal Sergiu Boghean 40 28 Nu
n. 1986
3. Partidul Liberal Democrat George Mocanu 26 26 Nu
din Moldova n. 1982
4. Mişcarea Acţiunea Andrei Păvăloi, n. 15 2 Nu
Europeană * 1980

5. Partidul Democrat Victor Zubcu, n. 1983 79 80 Nu

6. Partidul Comuniştilor Grigore Petrencu, 30 17 Da
n. 1980
Tocmai este cazul când cuvintele sunt de prisos.
Constatăm cu regret că politicile pentru tineret pe care le propun partidele din Republica Moldova sunt teoretice şi
doar două partide politice au plasat preşedintele organizaţiei de tineret pe locuri eligibile – MAE şi PCRM. Mai mult,
doar tinerii din cadrul PCRM îşi au reprezentantul lor în parlament – Grigore Petrenco4. Tinerii din celelalte formaţiuni
politice, dar de fapt marea majoritate, continuă să aştepte timpuri mai bune, dar se simt descurajaţi, dezinteresaţi şi, în
final indiferenţi faţă de politic, iar noi continuăm să ne întrebăm de ce tinerii nu se implică în viaţa politică?!
Majoritatea tinerilor prea puţin realizează valoarea votului lor, ceea ce demonstrează şi prezenţa nesemnificativă
a acestora la urnele de vot. Lipsa permanentă de informaţie veridică, inexistenţa unui dialog între tineri, cu precădere din
localităţile rurale şi reprezentanţii formaţiunilor politice, inactivismul autorităţilor publice locale etc. au drept consecinţă
neconştientizarea semnificaţiei participării la vot. Acest fapt a luat amploare cu precădere după ultimele alegeri
parlamentare din 5 aprilie curent. Imediat după finisarea acestora cele trei formaţiuni politice parlamentare liberale
afiurmau că alegerile au fost falsificate masiv, însă niciodată nu au fost aduse dovezi elocvente. Suntem convinşi că în
mentalitatea mai multor tineri prea puţin informaţi, inclusiv din cauza elucidării insuficiente a subiectului, stereotipul că
oricum alegerile vor fi falsificate, iar votul lor prea puţin contează a căpătat contur.
Mulţi dintre tineri, studenţi fiind, au fost dezorientaţi din cauza tertipurilor pe care comuniştii le-au legiferat
pentru a-şi asigura o victorie la alegerile anticipate. Studenţii cu viză de reşedinţă temporară în cămin au fost obligaţi
să voteze la secţia de votare corespunzătoare căminului respectiv. Mai mult, pentru prima dată în istoria Republicii
3. Poliţia lui Voronin a omorât în bătăi trei, după alte date patru, tineri care s-au pronunţat împotriva regimului comu-
nist.
4. Grigore Petrenco este liderul Uniunii Tineretului Comunist din Moldova. UTC a fost înregistrată în 1997 şi include în
jur de 3500 membri.
8
 INTERSECŢII Nr. 13, August 2009

Moldova data alegerilor anticipate - 29 iulie - a fost fixată într-o zi de lucru, chiar dacă a fost declarată zi de odihnă în
Republica Moldova. Toate acestea au creat discomfort şi confuzii întregii populaţii, inclusiv tinerilor.
Spre final revin la ideea, că tinerii reprezintă un potenţial considerabil al dezvoltării societăţii, potenţial, care spre
regret în Republica Moldova nu a fost şi nu este valorificat până în prezent. Majoritatea tinerilor sunt lipsiţi de speranţă,
au pierdut încrederea în clasa politică care le-ar reprezenta interesele. Tocmai deaceea, consider că, una din modalităţile
cele mai eficiente de depăşire a situaţiei existente ar trebui să fie motivarea participării tinerilor la actul politic, prin:
promovarea acestora în politică şi respectarea promisiunilor de către reprezentanţii clasei politice.
* Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE) a realizat o amplă campanie anticomunistă la anticipate, retrăgându-se în favoarea
celor trei partide parlamentare. Este unica formaţiune politică din Republica Moldova care încă de la începutul perioadei electorale
şi-a anunţat intenţia de a se retrage, fără a renunţa la a face campanie electorală, punând astfel umărul la răsturnarea regimului
criminal al lui Voronin.
Mariana Ţăranu
doctor în ştiinţe istorice, R. Moldova

Minciuna în politică
Homo politicus versus homo moralis
,,Un stăpânitor înţelept nu poate şi nici nu trebuie să-şi
ţină cuvântul atunci când acesta s-ar întoarce împotriva lui’’
Minciuna este prezentă in toate sferele societăţii, fi-
ind asociată cu denaturarea faptelor, cuvintelor, valorilor
(Miller D. 2006); este incontestabil un concept, ca sa ne
exprimăm în acest fel, ce a suscitat discuţii aprinse şi dez-
bateri fără sfârşit atât la nivel mass-media, academic cât şi
politic. Antagonismul minciunii este adevărul, dar sunt oare
acestea valori absolute? Adevărul şi minciuna au un punct
de intersecţie? Societăţile acestei lumi percep cele doua
valori intr-o multitudine de sensuri, direcţii şi semnificaţii.
Un grad înalt de complexitate caracterizează înţelegere
contextualităţii minciunii şi a adevărului. În lucrarea
respectivă voi încerca să surprind un istoric al minciunii în
general , următorul pas va fi revizuirea literaturii şi anume
cum a fost teoretizată ecuaţia minciună-adevăr în viziunea
marilor antici Aristotel şi Platon, doctrina creştină, Nic-
colo Machiavelli şi Kant. Voi explica inevitabila, sau nu,
legătură dintre politică şi minciună şi vom expune păreri
pozitive sau negative în ceea ce priveşte relaţia dintre homo
politicus şi homo moralis. Inferenţele teoretice de mai sus
îmi vor fi de folos în analizarea câtorva cazuri de minciuna
politica din Republica Moldova. Din păcate în Republica
Moldova nu prea avem ocazia de a observa pe scena politică
,,minciuni nobile’’, adică minciuni care sunt inevitabil nec-
Niccolo Machiavelli
esare pentru a evita o situaţie conflictuală gravă la nivelul
societăţii, ci mai degrabă predomină minciunile politician-
iste, care maschează propriul interes, minciuni ideologice
şi minciuni pentru a ascunde neputinţa şi incompetenţa.
Este foarte interesantă teza reiterată de filozoful Con-
stantin Georgiade in opera sa Originile Magice ale Min-
ciunii şi Geneza Gândirii, potrivit acestuia, în lupta pen-
tru supraveţuire, omul primitiv a utilizat camuflarea,
stimularea, momirea şi viclenia, formele primare ale min-
ciunii. La acest nivel biologic cursele pe care le întinde
animalelor este echivalentă cu capacitatea lui de a înşela,
mai târziu viclenia a fost asociată cu magia. Omul de-a
lungul timpului a început să utilizeze viclenia şi magia
nu numai pentru prinderea animalelor, dar şi în relaţiile
interumane. Această fază semnifică trezirea şi interi-
orizarea gândirii ca formă primară a limbajului interior,
care constituia primul factor pregătitor pentru apariţia
conduitelor de înşelare şi minciună. Odată cu apariţia
limbajului exterior omul a început să privească în inte-
rior lumea externă cu obiectele şi activităţile sale .A în-
ceput să fie atent nu numai la ce se petrece în exterior,
dar şi la mişcările şi deplasările de planuri din propriul
său suflet. Din nevoi biologico-sociale, viclenia primitivă
9
Nr. 13, August 2009 INTERSECŢII

prin instrumentul gândirii şi limbajului s-a transformat trebuie sa recurgă la orice mijloc, fie acesta si deplorabil
în minciună. Capcana primitivă pentru prinderea ani- din punct de vedere moral, este adesea nevoit sa nu îşi
malelor a degenerat intr-una pentru prinderea oamenilor. ţină cuvântul dat, să acţioneze împotriva milei, a religiei.
Daca privim atent spre textele biblice observăm că Sfân- ,,Trebuie aşadar să fii vulpe pentru ca să recunoşti cursele,
ta Scriptură conţine dezvoltări asupra originii şi evoluţiei şi să fii leu pentru ca să-i sperii pe lupi’’ Machiavelli(2006)
minciunii. Câteva exemple ar fi ,Satan minte pe Eva că Immanuel Kant (Mărincean R. Boari V. 2006) în totală
nu va muri dacă va mânca din fructul oprit (Facere III, opoziţie faţă de Machiavelli susţine cu tărie datoria
4), Cain minte (Fac. IV, 9), Avraam minte ca Sara este absolută a adevărului, chiar în cazurile în care o minciună
sora lui, desi ea ii era sotie (Fac. XII, 13); În Noul Tes- ar fi putut salva anumite circumstanţe, reiterează faptul că
tament, câteva exemple : Satan minte când pretinde ca delictul cel mai grav de care se face vinovat cel care calcă
este stăpânitorul lumii acesteia (Luca.IV.6). Sfântul Petru peste datoriile faţă de sine însuşi, este acela de a minţi,
minte când îl reneagă pe Domnul( MateiXXVI,69-75). minciuna duce la degradarea demnităţii umane. Persoana
Exemplele respective sunt destul de elocvente, minciuna care nu crede în ce spune altuia valorează mai puţin decât
era practicată curent. Doctrina creştină operează cu valori un obiect. ,,Dezonoarea îl urmăreşte pe mincinos ca pro-
absolute, scopul moralei creştine este formarea caracteru- pria lui umbră’’. Kant într-o interesantă figură de stil ase-
lui omului creştin, formarea unui om nou in sensul religi- muia minciuna cu un vaccin care introduce animalitate în
os al termenului. Aici avem de a face cu remediul răului om(Boari V.1991) După cum vedem Kant condamnă min-
prin bine. Legea divină interzice : “să nu furaţi, să nu
spuneţi minciuna şi să nu inşele nimeni pe aproapele sau”
(LeviticXIX,11;cf.IsusSirahVII,13-14) Doctrina creştină
obligă pe creştin la o perfectă sinceritate , după exemplul
dat de Mântuitorul însuşi care întotdeauna a grăit adevărul.
Aristotel(1998) in Etica Nicomahică accentua faptul
ca :,, Dar minciuna este josnică şi blamabilă în sine, pe
când adevărul este frumos şi lăudabil. Astfel încât şi omul
care respectă adevărul şi păstrează măsura este demn de
laudă(… )Căci cine iubeşte adevărul, respectându-l şi în
lucrurile lipsite de importanţă ,îl va respecta cu atât mai
mult în cele importante ;cel căruia îi repugnă minciuna
în sine o va respinge ca pe ceva dezonorant, iar un astfel
de om merită toate laudele .Cel ce-şi atribuie fără motiv
calităţi mai mari decât cele pe care le posedă pare un om
corupt , altfel nu s-ar complace în minciună(…)Iar dacă
are un motiv, când aceasta este dorinţa de glorie sau de
onoare , el nu este cu totul blamabil ca şi lăudărosul ; când
însă ceea ce urmăreşte sunt avantajele materiale, com-
portarea lui este mult mai dezonorantă’’. Etica lui Aris-
totel este după cum o numeşte filozoful Gabriel Liiceanu
Morală de Primă instanţă, adică nu se poate învinge cu
orice mijloc şi cu orice preţ, este preferabil sa pierzi decât
să câştigi printr-un mijloc necinstit. În Dialogul Hippias ciuna in mod absolut, dar oare suntem îndreptăţiţi să ve-
Minor de Platon se desprinde o interesantă discuţie dintre dem în minciuna şi o trăsătură morală , putem vorbi de aşa
Socrate şi sofistul Hippias în jurul cazului persoanei care numita minciună morală ? Imoralitate minciunii constă în
minte. Socrate îi vorbeşte convingător sofistului Hippias forma ei de nedreptate socială, de trădare a adevărului şi de
că cel mai ştiutor e cel ce poate minţi cel mai bine şi astfel înjosire a fiinţei umane. Cel care minte în astfel de condiţii
cel mai competent în sfera răului, cel ce spune adevărul este de două ori vinovat ,pe de-o parte cu fapta şi pe de
cel mai bine e şi cel ce minte cel mai bine. Însă argumen- altă parte ca om conştient. (Fallis Don 2008). Oare putem
tarea nu a mers până la o morală de genul scopul scuză sa vorbim despre aşa numitele minciuni nobile sau morale
mijloacele. Machiavelli(2006) este cel care delimitează o : soldatul prizonier care nu trădează secretele patriei sale,
morală diferită de cea aristotelică, diferită de cea creştină, o preotul care păstrează secretul spovedaniei, politicianul
morala politică. Machiavelli va recunoaşte în mod explicit care minte pentru a nu destabiliza situaţia socială. În aceste
faptul că trăim într-o lume degradată, plină de minciună şi exemple nu are loc nici o nedreptate, nici o trădare şi nici o
răutate şi că trebuie să găsim mijloace asemenea cu care sa înjosire, ci dimpotrivă persoanele de mai sus sunt în slujba
ajungem la un anumit bine. Aici este vorba de învingerea unor comandamente superioare pe care nu vor să le încalce.
răului cu rău.( Boari V.1991) Oamenii fiind mincinoşi, in- Politica şi minciuna în Republica Moldova par a se îm-
stabili, capricioşi, pentru a apăra binele statului principele pleti în cel mai perfect mod cu putinţă, evident că min-
10
 INTERSECŢII
ciuna politică există şi în democraţiile vestice consolidate,
ea există peste tot acolo unde există oameni! Pe scena
politică moldovenească minciuna este un adevăr, existenţa
ei este palpabilă, depăşind de multe ori limita ridicolu-
lui şi stupidităţii. Are loc o instituţionalizare a minciunii.
Guvernarea comunistă o utilizează ca şi instrument val-
id, fidel şi destul de ortodox pentru ,,a guverna’’. Dacă
ar fi să înşiruim minciunile aşa zişilor oameni politici de
la declararea independenţei R. Moldova până astăzi, ar fi
trebuit să scriem un roman cu o sută de volume. Acum
daca relativizăm până la extreme ajungem să ne întrebăm
dacă nu cumva R.Moldova, însăşi, este o minciună?!
În anul 2001 PCRM în frunte cu Vladimir Voronin
susţineau integrarea Republicii Moldova în Uniunea
Rusia-Belarus, însă după ce au venit la putere şi-au re-
structurat viziunea, preluând orientarea spre Europa şi
integrarea R.Moldova în Uniunea Europeană, desigur,
doar la nivel declarativ, fiind mai degrabă o strategie de
campanie electorală pentru a reuşi să câştige în 2005
un nou mandat. Alte exemple de minciuni electorale ar
fi discursurile pur politicianiste cu care ne-au obişnuit
majoritatea politicienilor comunişti menite să atragă elec-
toratul rural, printre promisiunile acestora se numără în
mare: combaterea corupţiei, reducerea sărăciei, creştere
economică, atragerea investitorilor străini, soluţionarea
conflictului Transnistrean, salarii şi pensii la standarde
europene. Nu au fost realizate nici una dintre ele. După
evenimentele din 7 aprilie, PCRM-ul a lansat noi min-
ciuni, susţinând implicarea României şi Serbiei în aşa
zisa tentativă de lovitură de stat, mai bine ar fi dat vina pe
,,extratereştri’’ şi tot ar fi părut mai credibile dezvăluirile lor.
În alegerile din 29 aprilie iarăşi acelaşi discurs dema-
gogic din partea PCRM, iar la nivel local, acum nu pot
Nr. 13, August 2009
sa generalizez, m-a surprins aceeaşi atitudine demagogică
a reprezentanţilor partidelor de opoziţie, promiţând pen-
sii minime de 100 de euro şi indemnizaţii de 1700 de
euro în cadrul unei dezbateri organizate în unul din raio-
anele oraşului Cantemir, aflat la sudul Moldovei şi alte
vorbe în van, promisiuni hazardate fără o baza factuală.
Lista de minciuni şi fapte reprobabile poate continua, dar
am ales să ne oprim aici. Deci după cum vedem atitudinea
unor politicieni aflaţi la guvernarea este una machiavelică,
însă nici machiavelici nu-i putem numi, pentru că acţiunile
lor reprobabile nu urmăresc interesul de stat, nu urmăresc
jertfirea adevărului pentru binele suprem al statului, ci
pentru propriul interes. Există o mare incongruenţă în-
tre a dori binele la mod pur declarativ şi a exercita pute-
rea fără a ţine cont de consecinţe. Max Weber(1992) dis-
tinge între etica responsabilităţii şi etica convingerii , de
asemenea argumentează că nu e suficient să-ţi declari şi
proclami bunele intenţii pentru a fi luat în serios, trebuie
să dovedeşti că eşti capabil să răspunzi pentru faptele
tale, că eşti capabil să-ţi asumi eşecurile şi nereuşitele.
Un politician responsabil nu este acela care spune şi
se comportă într-un mod dorit de mase, un politician re-
sponsabil nu-şi construieşte strategia electorală cu promi-
siuni ce riscă sa devină neonorate din lipsa mijloace-
lor de a le duce la îndeplinire. În Republica Moldova
este promovată în spaţiul public etica convingerii care
mizează în mod exclusiv pe manipularea emoţiilor colec-
tive. Preşedintele ţării foloseşte cu precădere etica con-
vingerii , nefiind ocupat de coerenţa acţiunilor sale , in-
teresat în mare parte de impactul electoral al apariţiilor
sale publice, nu se simte mai deloc responsabil pentru
actuala situaţie politică. Este întruchiparea fidelă a politi-
cianului avid de putere de care discuta Max Weber(1992)
În concluzie aş dori să citez câteva rânduri
M.Weber(1992),,Nici o etică din lume nu poate pierde din
vedere faptul că atingerea unor ţeluri bune este condiţionată
adeseori de folosirea unor mijloace îndoielnice sau cel
puţin periculoase din punct de vedere moral precum şi de
posibilitatea sau chiar probabilitatea unor efecte secunda-
re negative. Şi nici o etică din lume nu poate spune când
şi în ce măsură scopul corect din punct de vedere moral
scuză mijloacele periculoase sau efectele secundare.’’
Ideea lui Max Weber sintetizează cel mai bine conţinutul
eseului respectiv. Într-adevăr dilematica : minciună,
politică, mijloace-scop, adevăr, este una greu de rezolvat
şi explicat. Sfatul lui Max Weber, cel al îmbinării eticii
convingerii şi cea a responsabilităţii ,, căci doar împreună
împlinesc omul adevărat, acel om care poate avea o
vocaţie politică’’ ar trebui luat în serios de către polit-
icienii Republicii Moldova. Comportamentul lor trebuie
să cuprindă un melanj de etică a convingerii şi etică a
responsabilităţii pentru a fi adevăraţi oameni ai Cetăţii, ati-
tudine responsabilă faţă de cei pe care îi reprezintă şi pe cât
posibil evitarea promisiunilor demagogice şi politicianiste.
Daniela Cervinschi
11
Nr. 13, August 2009 INTERSECŢII

File de istorie bisericească

Istoria Bisericii din Basarabia este un compartiment studiat, din păcate, sumar. Unul dintre puţinii
cercetători ştiinţifici care şi-a dedicat o parte a timpului analizei acestui subiect, este domnul Teodor Candu,
cercetător în cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe din Moldova. Activează în
cadrul secţiei Istorie Universală; drept preocupări de bază are cercetările în domeniul istoriei ecleziastice în
spaţiul românesc, interferenţele şi influenţa Rusiei în politica bisericească din Moldova, începând cu secolul
XVIII şi până în contemporaneitate, în special până către sfârşitul Războiului II Mondial şi începutul is-
toriei Bisericii din RSSM, cu elaborarea unor studii şi publicarea unor materiale referitor la acest spaţiu.

Domnule Candu, ce va făcut să alegeţi ca şi obiect de
studiu anume istoria bisericească?
Istoria Bisericii a devenit problemă de cercetare din
momentul începerii studiilor de doctorat, în 2001. Am
decis să studiez perioada din istoria Bisericii din Moldova
de până la 1812, rezultatul cercetărilor mele le-am adunat
între coperţile tezei de doctor intitulată „Biserica din
Ţara Moldovei în a doua jumătate a secolului al XVIII-,
începutul secolului XIX”, pe care a susţinut-o în mai, a.c.
După câte am înţeles, sunteţi preocupat de influenţa
Rusiei asupra Bisericii autohtone. Cum s-a manifestat
influenţa Bisericii Ruse?
Este dificil să afirmăm că o Biserică are o influenţă mai
mult sau mai puţin benefică, în special m-a interesat nu
atât influenţa Bisericii Ruse propriu-zise asupra evoluţiei
istoriei Bisericii din Moldova, cât impactul pe care l-a
avut politica Imperiului Ţarist, ţinând cont de faptul
că Biserica reprezenta o instituţie importantă în cadrul
sistemului Rusiei Ţariste, un instrument de promovare
al unor politici, atât pe plan intern cât şi pe plan extern.
Astfel, automat apare legătura dintre politica propriu-zisă a
imperiului şi politica dusă de Biserică faţă de unele teritorii
ce urmau să fie încadrate în componenţa Imperiului deci
şi asupra situaţiei teritoriilor anexate în urma războaielor
de la sfârşit de secol XVIII, început de secol XIX.
Cât de liberi erau Ierarhii acelor timpuri faţă de
regimul politic?
cursului politicii interne şi externe. Este cazul lui Gavriil
Calimachi, care în perioada păstoriei sale, din 1760 până
în1786, a avut o autoritate incontestabilă în societatea
contemporană lui, chiar dacă venise pe timpul fratelui să
Ioan Teodor Calimachi, în fruntea Bisericii, înlăturând-
ul pe Iacob Putneanul. Gavriil Calimachi este omul
care a contribuit la consolidarea Bisericii din Moldova.
În ce relaţii era Biserica cu cercurile masonice?
Sunt voci care susţin că anumiţi Ierarhi ai Bisericii din
Moldova de sfârşit de secol XVIII, început de secol XIX,
ar fi avut legături cu masoneria, însă dovezi concludente
care ar demonstra acest lucru, încă nu sunt; atât din cauza
dispariţiei unor documente, cât şi a corespondenţei dintre
înalţii Ierarhi şi diferite personalităţi laice ale timpului.
Se presupune că ar fi avut legături cu masoneria Iacob
Stamati, Gherasim Barbovschi-Clipa sau Leon Gheuca.
Să înţelegem că la moment putem vorbi doar despre
simple speculaţii în ceea ce priveşte colaborarea dintre
masonerie şi anumiţi Ierarhi ai Bisericii?
Da, în mare parte sunt speculaţii. Eu nu am văzut
documente care să îmi demonstreze faptul că anumite
feţe bisericeşti ar fi făcut parte din masonerie. Există
nişte încercări de a descoperi legături cu masoneria în
biografia lui Gherasim, Episcop de Huşi, ulterior Episcop
de Roman, se doreşte a se găsi argumente în sprijinul
acestei teorii în faptul că Ierarhul şi-a făcut studiile
în occident, că a tradus texte din limbile occidentale.

Libertatea Ierarhilor deriva în primul rând din
capacităţile economice ale Bisericii, pe lângă aceasta
trebuie să ţinem cont că puterea laică în Ţările Române,
în secolul XVIII este într-o perioadă de permanentă
schimbare, datorită influenţei Imperiului Otoman, iar
Ierarhii, având în vedere că îşi îndeplineau funcţiile pentru
o perioadă foarte îndelungată de timp, dac nu chiar până la
sfârşitul vieţii, aveau un cuvânt greu de spus în stabilirea
Care era atitudinea Bisericii Ortodoxe de atunci faţă
de reprezentanţii altor culte religioase?
În spaţiul românesc a existat dintotdeauna o relativă
toleranţă faţă de celelalte culte decât Ortodoxia. Există
documente de la începutul secolului XIX care atestă cererile
de trecere ale adepţilor unor altor confesiuni creştine – atât
catolici, cât şi protestanţi – la Ortodoxie. De exemplu avem

12
 INTERSECŢII
cazul unor femei din Huşi, oraş considerat o lungă perioadă
de timp un centru al catolicismului, fapt pentru care, a
fost necesară crearea unei Episcopii Ortodoxe de Huşi.
În cazul acestor femei din Huşi, atât Episcopul,
cât şi Mitropolitul Gavriil Bănulsecu-Bodoni dau
indicaţii cum să aibă loc procesul de trecere la
Ortodoxie şi chiar se acceptă menţinerea relaţiilor
de mariaj dintre noile convertite şi soţii lor catolici.
Să înţelegem că în conformitate cu actele timpului
aceste convertiri au avut loc benevol?
Este vorba doar de convertiri benevole, nu exista o
politică de convertire în Ţările Române, cum putem atesta
în Rusia de exemplu, în special în teritoriile anexate după
1775, este vorba de cele trei împărţiri ale Poloniei. În acest
sens Imperiul Ţarist a promovat nişte politici foarte clare cu
programe de implicare a clerului Ortodox pentru întoarcerea
uniaţilor la Ortodoxie şi pentru convertirea catolicilor.
V-aş ruga să ne vorbiţi mai pe larg despre recent
apăruta lucrare „Episcopia Huşilor şi Basarabia (1598-
1949)”.
Ideea realizării acestei cărţi a venit din partea colegului
de la Huşi, Ştefan Plugaru, care prin intermediul
domnului Dinu Poştarenco a reuşit să facă legătura cu
mine. Cartea este împărţită în două compartimente –
o scurtă istorie bazată pe informaţiile deja cunoscute,
realizată de către domnul Plugaru şi cea de a doua parte,
se referă la documente privitoare la Episcopia de Huşi,
colectate de mine - cu ajutorul unor colegi menţionaţi în
introducerea compartimentului – din Arhiva Naţională
a Republicii Moldova. La întocmirea acestei lucrări
s-a lucrat cu documente de la sfârşitul secolului XVIII,
este vorba de cărţi de hirotonie şi documente din anul
1813, în care se fac referinţe directe sau indirecte la
activitatea ierarhilor de la Huşi, în special este vorba
de Meletie Lefter şi situaţia propriu-zis a clerului şi
Bisericii din Basarabia aflată deja sub oblăduirea Rusiei,
în componenţa Mitropoliei Chişinăului şi a Hotinului.
Dacă e să facem o scurtă analiză, care era situaţia
Bisericii Ortodoxe din Basarabia în perioada interbelică
şi ce transformări au avut loc după venirea sovieticilor?
Pentru perioada interbelică este binecunoscut
faptul că aici îşi continuă existenţa Mitropolia
Chişinăului sau Arhiepiscopia Chişinăului şi a
Hotinului, care este transformată în Mitropolia
Nr. 13, August 2009
Absolvent al Facultăţii de Istorie, USM. Activează în cadrul
Facultăţii de Istorie şi Relaţii Internaţionale, ULIM, în calitate de
lector superior. Domnia Sa a avut bunăvoinţa să ne vorbească despre
istoria bisericească în general, dar şi despre lucrarea „Episcopia
Huşilor şi Basarabia (1598-1949)”, la apariţia căreia a contribuit.
Basarabiei, în frunte cu Mitropolitul Gurie
Grossu, originar din Basarabia, satul Nimoreni.
Această perioadă este una destul de complexă, pentru
că la un moment dat în Biserică apar anumite contradicţii
referitoare la trecerea de la stilul vechi la stilul nou.
Intenţia de a schimba calendarul, a generat reacţii
negative în rândurile populaţiei, mai conservatoare de
felul ei. Ceea ce a şi generat conflictul dintre Gurie
Grossu şi unii reprezentanţi ai elitei politice din România.
În acelaşi timp trebuie să remarcăm că este o perioadă în
care în Biserică sunt realizate multe lucruri pozitive, fapt
datorat şi creării Facultăţii de Teologie de la Chişinău, o
filială a Universităţii A. I. Cuza din Iaşi, ceea ce a permis
creşterea capacităţii clerului de a-şi îndeplini misiunea.
Dacă până în anii ’20 la Chişinău exista doar Seminarul
Teologic, din momentul creării Facultăţii de Teologie,
tinerii care doreau să devină preoţi, aveau posibilitatea
să obţină o calificare în domeniu mult mai facil.
În anii ’40, odată cu venirea sovieticilor, situaţia se
schimbă, atât datorită politicii ateiste dusă de către URSS,
clerul fiind trecut în categoria populaţiei oprimate de către
autorităţi. Persecuţiile la adresa preoţilor erau variate,
printre care şi cele economice, clericilor impunându-
li-se nişte impozite foarte mari, care deseori depăşeau
capacitatea de plată a Bisericii. Această politică avea
până la urmă scopul de a reduce capacitatea de activare
în societate a Bisericii. Foarte mulţi dintre preoţii care
nu au reuşit să se refugieze în România, au fost deportaţi
sau asasinaţi. Această ostilitate a autorităţilor sovietice
faţă de preoţi, a demonstrat odată în plus că pretinsa
libertate religioasă şi confesională de care ar fi beneficiat
cetăţenii URSS, era o simplă declaraţie pe hârtie.
Interviu realizat de Nicu Cîrlig
13
Nr. 13, August 2009 INTERSECŢII

JURNAL de Cernăuţi
Am zâmbit aproape ironic când mi s-a propus să aplic la Şcoala Internaţională de Vară ”Suceava
– Cernăuţi” . Termenul de internaţional prea mi se părea nelalocul lui pentru o acţiune care urma să
se desfăşoare în două oraşe la o oră jumate distanţă unul de altul, oraşe cu acelaşi trecut istoric. Abia
după ce-am ajuns în Cernăuţi (unde, apropo, nu ne-a întâmpinat nici o inscripţie românească cu denu-
mirea oraşului, peste tot doar Чернівці sau, în cel mai bun caz, Chernivtsi) mi-am dat seama că ironia
mea era deplasată. Realităţile sunt altele decât cele ce le auzisem de la profesoara de istorie din liceu.
Vama de la Siret tot timpul e suprasolicitată. Un rând considerată una din cele mai bune din Ucraina. Până
de vreo 15 maşini aşteaptă verdictul vameşilor ucraine- în 1994 la Universitatea “Fedkovici” era “catedra de
ni. Procedura nu-i aşa complicată, aşa că una câte una moldovenească”. Acum la catedra de română îşi fac
maşinele încărcate cu toate bunătăţurile de la vestitul studiile aproape 200 studenţi. Cam puţini, ţinând cont
bazar din Cernăuţi iau calea spre Suceava. Sucevenii îşi că în Bucovina de Nord sunt aproape 90 sate unde sunt
cumpără produse alimentare de-acolo, haine, iar doam- şcoli româneşti. La restul facultăţilor nu există grupe
nele merg la coafor tot în Cernăuţi, nu că diferenţa de preţ cu studenţi români, aşa că chiar şi cei care au finisat
ar fi atât de mare, dar, cum zic unele, frizeri ca în Cernăuţi o şcoală cu predare în limba română, la facultate sunt
rar găseşti în Suceava. Pentru cei care nu au obiceiul nevoiţi să treacă la ucraineană. Nu e o problemă cu tin-
de-a merge în Cernăuţi, vine Cernăuţiul la ei, pieţele erii români, ne explică nouă o profesoară, se adaptează
din oraş fiind invadate cu produse aduse de la ucraineni. foarte uşor şi până în anul II ştiu ucraineana chiar mai
Mai vine un scriitor român din Cernăuţi la vreo mani- bine decât ceilalţi . Aeeaşi profesoară e autoarea manu-
festare culturală organizată în Suceava, prin ziarele alelor de limba ucraineană pentru şcolile unde învaţă
sucevene se mai scrie din când în când un articol despre copii români. M-am bucurat să regăsesc în paginile
ce se mai întâmplă dincolo. Atât. Iar sintagma românii acestor manuale versuri, fragmente din proza lui Druţă,
din Bucovina de Nord îşi pierde treptat din greutate Vladimir Beşleagă, Grigore Vieru. Au auzit toţi de Ar-
odată cu răcirea relaţiilor politice româno-ucrainene, cadie Suceveanu. Şi se mândresc cu toţii că-i de-al lor.
restricţiile vamale, micşorarea numărului de tineri Ni se poveşteşte despre drujba narodov (prietenia
din regiunea Cernăuţi popoarelor) din Bucovi-
care mai studiază na de Nord. Un profesor
totuşi în limba română. ne spune că nicăieri
După ce trecusem de ca aici minorităţile nu
vama ucraineană ne- se-mpacă mai bine.
au luat sub tutelă câţiva În satul Bănceni, nu
studenţi de la Facultatea departe de Cernăuţi,
Relaţii Internaţionae, Uni- preotul Mihai ţine slu-
versitatea Naţională Yurii jba în 3 limbi : română,
Fedkovici. Ne-au salutat rusă şi ucraineană.
româneşte, asigurându- Iar în unele localităţi,
ne că în următoarele zile la sărbători, ca să fie
vom fi pe mâini bune. toată lumea împăcată
Facem cunoştinţă. Ma- se cânta «Să-mi cânţi,
joritatea sunt din satele cobzarule» şi în
româneşti din împre- variantă ucraineană.
jurimea Cernăuţiului. Vorbesc cu noi în română, în- S-au resemnat oamenii în faţa istoriei, zice doamna după
tre ei în ucraineană. Zic că le este mai comod aşa ce ne fredonează un crâmpei din cântec în ucraineană.
şi recunosc că încep a uita română, la universitate O plăcuţă la casa unde a locuit cândva Eminescu,
studiindu-se toate disciplinile în limba ucraineană. mormântului lui Aron Pumnul, Eudoxiu Hurmuzachi…
Chiar dacă fusesem preîntâmpinată că mă aşteaptă puţine vestigii au rămas din vremurile de cândva. Schimb de
ceva deosebit, descoperirea oraşului a fost de-a drep- mărfuri, frizeri…o dată pe an un schimb de studenţi…atât.
tul senzaţională pentru mine. Clădiri mari, o senzaţie Da, şi-am revăzut Nistrul. Doar că de data asta nu la
nemaipomenită de grandoarea, străzi aranjate disci- Bender , aşa cum m-am obişnuit până acum, ci la Ho-
plinat, o geometrie aproape perfectă. Nu mai zic de tin. Multe pământuri şi oameni mai desparte apa asta…
clădirea Universităţii Yurii Fedkovici. Adevărat palat, Oxana Greadcenco
14
 INTERSECŢII
Românii –
urmaşii sau poate strămoşii Romei?
Poporul român este un popor romanic şi cu o limbă
categoric romanică. Dar în istoriografie, românii
continuă a fi consemnaţi doar ca nişte barbari (geto-da-
ci) romanizaţi şi izolaţi de restul lumii latine. Ba chiar
alte popoare romanice ne acuză că am furat termenul
de „român” (aproape identic cu cel de „roman”) pen-
tru a justifica anumite ambiţii politice, preferând să ne
numească „vlahi”, a căror apariţie ar fi una „din senin”,
într-un spaţiu carpato-danubian ce „nu ne-ar aparţine”.
În aceeaşi măsură, slavii, în special cei de est,
privesc îndoielnic romanitatea carpatică, atât pe mo-
tiv că românii „întrerup” continuitatea şi unitatea
pământurilor slave, cât şi pentru că există veleităţi
ale Moscovei de a se considera fără echivoc „a treia
Romă”. Până şi ungurii, un popor de altfel puţin nu-
meros, în tentativă de a-şi masca originea ne-europeană,
sunt adesea potrivnici ideii de romanitate a românilor.
Lista celor sceptici în privinţa originii poporului
nostru este lungă, în timp ce părerile nu diferă una
de alta. De remarcat ar fi ostilitatea faţă de români şi,
mai ales, semnul de întrebare pe care unii îl ţin sus-
pendat deasupra esenţei latine a neamului nostru.
De aceea, iată câteva dintre supoziţiile noastre:
Originea românilor
„Strămoşii noştri au fost dacii şi romanii” – astfel s-ar
exprima un român conştient. O expresie, pe cât de simplă,
pe atât de complicată. Conform opiniei majorităţii istori-
cilor, etnogeneza românilor ar fi derulat în felul următor:
geto-dacii, populaţie antică autohtonă a spaţiului carpa-
to-danubiano-pontic, fiind cuceriţi de către împăratul
Traian, au fost supuşi unui proces de romanizare, în
Nr. 13, August 2009
consecinţă formându-se populaţia daco-romană de limbă
latină, adică „stră-românii”. Şi din start, se articulează
o dilemă: stăpânirea romană asupra Daciei, sau mai ex-
act, asupra unei părţi a Daciei (Transilvania, Banatul,
Oltenia, Muntenia şi regiunea de sud a Moldovei) a du-
rat din 106 până în 271 p.Chr., adică 165 de ani. A fost
acest timp îndeajuns pentru a schimba din rădăcini un
întreg popor, care era şi numeros, şi o bună parte rămas
în afara hotarelor imperiului roman? Credem că e puţin
probabil, întrucât romanizarea Spaniei şi a Galiei a
necesitat mult mai mult timp, în jurul a 4-5 secole. Asta
în timp ce populaţia preromanică a acestor regiuni era
la un nivel de dezvoltare similar cu cel al geto-dacilor.
Să facem o scurtă comparaţie cu un proces
asemănător, pretecut recent, şi anume – rusificarea.
Dominaţia rusă în Basarabia se datează cu 1812-1918
şi 1944-1991 (aici avea o altă denumire – sovietică),
adică în total 153 de ani, fiind de aproape aceeaşi
durată cu stăpînirea romană în Dacia. Cu toate că în
această perioadă, în limbajul românilor basarabeni
au pătruns suficient de multe cuvinte ruseşti, totuşi:
1. procentajul rusismelor este relativ mic
2. regulile gramaticale, de sintaxă, nu au suferit
schimbări
3. rusismele reprezintă cuvinte de ordin strict se-
cundar.
Şi dacă 153 de stăpânirea rusească nu au putut schimba
limba basarabenilor, atunci de ce 165 de ani de stăpânire
romană ar fi schimbat limba geto-dacilor? În continuare,
merită menţionat faptul că limba română este în proporţie
covârşitoare latină, cuvintele presupuse a fi de origine
geto-dacă nedepăşind cifra de 200. Această situaţie se
15
Nr. 13, August 2009 INTERSECŢII

creează în condiţiile în care politica de rusificare în Ba- stituia un punct de atracţie în antichitate, de ce nu poate
sarabia a fost mult mai acerbă decât politica de romani- fi considerat şi ca un punct de formare al romanilor?
zare în Dacia, romanii fiind întotdeauna toleranţi faţă de În acest context, balada Mioriţa ar putea avea rădăcini
cultura popoarelor cucerite; iar în regiuni izolate ale Da- mult mai vechi decât se presupune şi ar putea descrie
ciei, precum munţii şi codriim limba latină nu se putea anume coborârea din Carpaţia a europenilor care vor
impune ca limbă de circulaţie. Teza despre nimicirea coloniza ulterior întregul continent. Varianta, sau mai
completă a populaţiei Daciei şi a colonizării cu romanici bine zis variantele baladei cunoscute astăzi, în acest caz,
aduşi din alte regiuni este abandonată a priori, deoarece: devin variante târzii ale vechii epopei, ce ar fi suferit
1. romanii nu practicau aşa ceva multe schimbări, inclusiv modificarea numelor bacilor
2. o asemenea acţiune la realitatea medievală.
este absurdă din punct Prin urmare, latinii, ca şi
de vedere politic restul europenilor, ar fi mi-
3. atât nimicirea geto- grat din Carpaţi, ajungând
dacilor, cât şi coloniza- în regiunea centrală a pe-
rea masivă a Daciei erau ninsuleiApenine. În această
improbabil de realizat situaţie, s-ar fi schimbat
în contextul intern al şi limba vorbită iniţial de
Imperiului Roman latini, însă, săre deosebire
Concluzia ce reiese de alte limbi, schimbările
în urma acestor reflecţii nu au fost atât de esenţiale.
este că geto-dacii vor- De aceea, când romanii
beau latina mult înainte revin în Dacia cu aspiraţii
de 106 p.Chr. şi că de cucerire, întâmpină
aceasta ar putea fi chi- rezistenţa unei populaţii
ar limba lor maternă. care vorbeşte aproape
aceeaşi limbă. Secolele
Originea romanilor care trecuseră au şters me-
Latinii au pătruns în moria originii comune, nu
pen. Apenină în perio- şi glotonimul. Etnonime-
ada epocii bronzului. le de geţi şi daci, date de
Dar întrebarea este: de greci şi romani mai târziu,
unde au migrat ei? Şi sunt fi „porecle”, fie erori
în acest context, prob- ale generaţiilor din a doua
lema originii latinilor jumătate a mil. I a. Chr.
se îmbină cu originea Nu este exclusă o
în general a rasei euro- propagandă intenţionată
pene. Teoriile privind menită a justifica pro-
sorgintea central-asiatică pria superioritate, mai
a acestora sau din sudul ales în cazul grecilor,
Rusiei de astăzi sunt care au putut lesne „re-
doar nişte viziuni poli- cidiva” în acest sens.
tizate. Aceste regiuni au fost dintotdeauna populate Concluzia generală este că „stră-românii” au locuit
de nomazi a căror rasă e diferită de cea europeană, ale dintotdeauna în regiunea Carpaţilor, vorbind o limbă
căror tradiţii şi trăsături sunt, de asemenea, diferite de latină arhaică, iar latinii italici reprezintă o ramură
ale europenilor, nemaipomenind de limbile diferite. a acestei comunităţi, desprinsă la un moment dat.
În concepţia noastră, europenii nu au putut apărea în Astfel, conchidem prin a afirma că românii nu sunt
stepe sălbatice, ci au migrat, după toate probabilităţile, de urmaşii, ci strămoşii Romei şi unicii latini adevăraţi.
undeva din munţii Europei. Întrucât lanţul carpatic con- Mihail Postolachi

16
 INTERSECŢII
De acasă ... acasă
sau cum am ajuns viu la Sibiu şi am înviat cât am stat…
Să ceri de la un român, fie el şi basarabean, să
nu se simtă mioritic e ca şi cum ai cere de la un
neamţ (fie el şi austriac) să nu se comporte dis-
ciplinat. De aceea, plin de resemnare cu fap-
tul că soarele răsare doar o dată pe zi şi că excur-
sia recentă nu o voi mai retrăi la fel vreodată, pun
mâna pe pix ca groparul pe lopată şi zic următoarele:
A fost odată ca niciodată, că de nu v-aş spune nu
v-aţi indispune, o coadă mare la consulat. Ferice de
cei „patru muşchetari”, care s-au pus ca brazii la in-
trare şi au zis în stil predistic: Dacă viză nu e, nimic
nu e! Cu toţii am avut un vis despre o Românie în
care fiecare moldovean să intre fără viză (M.L. King),
dar ne-a trezit, ca pe mulţi alţii, coşmarul aşteptării.
Asemenea unor câini lăsaţi la poartă, ne-am primit
„ciolanul”, abţinându-ne să „lătrăm”. De ce să facem
gălăgie dacă şi-aşa vremurile sunt gălăcioase? Ori-
cum, eram privelegiaţi, întrucât aveam invitaţie
de la fundaţie, de la însuşi „cardinalul Richeleau”,
alias Laurenţiu, motiv pentru care, la a doua vizită,
dra de la ghişeu ne-a lipsit de formulare. Numai că
planul de acasă nu a coincis cu cel de la consulat şi
în ziua indicată în recipisă, am fost rugaţi să aşteptăm
ca şi cum am venit la tonomat şi n-aveam fisă.
Ei, şi-atunci să ne fi văzut: must have our pre-
cious viza…(Lord of the Rings). Descreţindu-ne
puţin frunţile, puneam ultimatumuri de genul că
dacă nu ne acordă vizele nu mai votăm România la
Eurovision! După ore bune de aşteptat, pe care, din
păcate, nu cred că cineva le-a recuperat, am primit
ce ne-am dorit. În acel moment ne-am urat unui
celuilalt: may the viza be with you! (Star Wars) şi,
luând bagajele în dinţi, deopotrivă cu inima, am
plecat la gară, de unde eram cu un picior în Ţară.
Sigur că ne făceam griji după modelul expresiei lui
Ch. De Gaulle: poate că aţi obţinut viza, dar nu aţi
trecut hotarul, însă domnii grăniceri nu ne-au suspectat
mutrişoarele ca fiind ale unor bandiţi, ci doar ale unor
dependenţi de… scris. Trecând peste episodul nefast
cu o doamnă care vroia să vândă mult prea insistent
nişte plăcinte, chiar în incinta vămii (poate era obliga-
toriu sau poate contribuia şi dânsa la buget, iar noi nu
ştiam), călătoria a fost lipsită de peripeţii. Iniţial, nu
ne puteai opri din vorbă, după care am pus bateriile
vocale la încărcat. Dimineaţa ne-am trezit în gara din
Cluj, dar nu neapărat rătăciţi ca puii fără cloşcă. Cu
Nr. 13, August 2009
feţele boţite, trezind frumoasele colege adormite, ne-
am prins bine călcâiele în încălţăminte şi am început a
tropăi în jurul gării. Răsfoind un ziar, folosind cu tâlc
un pisoar, a venit într-un târziu şi autocarul de Sibiu.
Trecând prin localităţi precum Lancrăm şi Alba,
fără a strivi corola de minuni a acestora, ne-a umplut
un sentiment de pietate, ce intrase în piepturile noas-
tre la fel ca Mihai Viteazul în oraşul Unirii. Ajunşi
în „ograda lui Herman” (Hermanstadt = Sibiu) am
rămas tablou la pavaj, la arhitectură, de zici că am
luat apă în gură. Câte minunăţii încă vii, câte edificii
cu propriile istorii! În clipele contemplării stradele-
lor compacte, mă gândeam la Chişinăul nostru
împrăştiat. Urmărind ochiurile din acoperiş, ce parcă
îţi clipeau pe furiş, dar şi zborul porumbeilor din
Piaţa Mare, mă întrebam că aici fiecare zi ar trebui
să fie sărbătoare. Plus la asta, spiritul meu închistat
în unica şi adesea profanata Piaţă a Marii Adunări
Naţionale din Chişinău se zbătea să scandeze: aveţi
două pieţe şi nu vă încreţiţi la feţe! Ulterior, mi-am dat
seama că n-au de ce protesta, dar au de ce se bucura.
În serile care au urmat avea să descoperim farmecul
jocului de lumini, acele veritabile reflectoare aţintite
spre vedetele oraşului – turnurile. Urcat-am şi eu în
două din ele: „Turnul Sfatului”, datând din sec. XII
şi reprezentând locul desfăşurării şedinţelor primăriei
de atunci (oare duceau dorul circului pe care îl avem
astăzi în Consiliul Municipal Chişinău?), precum
şi „Turnul Bisericii”, în care cred că treptele spiral-
ice mi-au furat vreo câteva zile. Lăsând la o parte
exagerările, priveliştea de sus are multe de spus.
Casele aliniate aidoma unor cutii de chibrituri,
acoperişuri mozaicale şi, desigur, munţii din zare
veşnic strajă la hotare (administrative, bineînţeles).
Ei, şi ca să nu credeţi că şoimii au fost ţinuţi în coliv-
ie, am evadat într-una din zile la Mănăstirea Brâncov-
eanu. Ar fi nedrept să-mi scape momentul în care am
parcurs coridoarele brăzdate de lumina întrepătrunsă
printre coloane de tipul celor romane, ar fi impardon-
abil să uit despre biserica din mijloc, supravieţuitoare
a politicii habsburgice de distrugere a lăcaşelor orto-
doxe, cu frescele sale autentice şi icoanele dăruite de
familia regală a României şi ar fi regretabil să omit
preţioasele manuscrise din muzeul mănăstirii, prin-
tre care un act cu semnătura originală a domnitoru-
lui martir şi alte lucrări în limbile arabă, latină ş.a.
17
Nr. 13, August 2009
Următorul popas nu mai ştiu când a fost, dar ştiu
unde – sediul Realitatea Tv din Sibiu. Cu toate că am
dat oarecum buzna peste echipa de redacţie, de parcă
am fi sperat să iasă din asta o ştire senzaţională, ne-au
primit cu pâine şi sare, adică, în termeni jurnalistici
– cu microfoane şi difuzoare. Invitaţi în studioul de
ştiri, n-am să zic că eu am fost cel care şi-a permis să
stea pe scaunul prezentatorului, dar că am fost iniţiaţi
în bucătăria respectivului post de televiziune. Ni s-a
spus câte ceva despre marketing (aicea cu jumătate
de glas, întrucât colegii de la alte filiale au reuşit să
vândă mai bine „produsul” preotestelor din 7 aprilie
de la Chişinău, profitând de emisie directă), despre
programul de vară, despre delimitarea funcţiilor, până
când ne-am îndurat şi i-am lăsat să-şi facă treaba.
Porniţi pe şotii, am luat rucsacurile în spinare şi
plecat-am la campare. Ajunşi pe o şosea sinuoasă
de la poalele munţilor Făgăraş, trăit-am un senti-
ment de gratitudine, de respect, mai să-i cad mun-
telui în genunchi, deşi Carpaţii ne spun ca fraţii să
fim tari. Rog cititorului să-mi dea crezare, căci nu
sunt primul care i-a urcat muntelui în cap, dar sunt
unul dintre cei care a făcut-o pentru prima dată.
Ce-a însemnat şi ce înseamnă asta pentru mine?
Întrebaţi un grec ce simte stând lângă Acropole
sau un egiptean – scăldându-şi picioarele în Nil…
Muntele mi se părea senil şi tot atât de tânăr. Am ur-
cat bătrâna sa cocoaşă de la Bâlea Lac până la Lacul
18
INTERSECŢII
Capra, iar de acolo până la Călţun. Alţi oşteni, mai
bravi ca mine, au umplut plămânii cu aerul de pe pis-
cul Negoiu, de doar 2.535 m. Am înţeles că ceea ce
pentru tine contează, pe munte nu-l deranjează, atâ-
ta timp cât n-ai rău de înălţime şi nici nu duci dorul
de mulţime. Întâlnind, totuşi, de-a lungul traseului,
cohorte întregi de turişti polonezi, slovaci, englezi,
francezi etc., mă frământa ironia sorţii: Carpaţii, chin-
uindu-se să-i adune pe români, îi aduce pe străini…
Îmi pare rău s-o spun, dar oricât de mult nu s-ar
zbate Chirtoacă, apa din robinetele din Chişinău
va ocupa mereu locul din spate celei din izvoarele
munţilor Făgăraş. Dar ce să mai lungim vorba, nimic
nu se compară cu senzaţia vântului ce-ţi dă bobârnace
în plină vară sau cu aerul condensat ce-ţi dansează ca-
ntr-un bal mascat… Uitai să spun că avusei şi oaspeţi:
turme de oi şi câteva capre ce zburdau pe-aproape.
Bine că ursul a ştiut să nu vină pe nepusă masă! Ul-
terior, am coborât până la cascadă, parcurgând po-
teci de pădure, salutându-i pe cei din telecabine ca
pe nişte extratereştri şi numărând ciupercile ce ne-au
ieşit în cale. Obosiţi, dar fericiţi, ne-am întors la Sibiu.
Reveniţi în mediul urbanistic, n-am pus picior
peste picior, ci am luat-o către Muzeul de Civilizaţie
Populară „ASTRA”. Acolo casele tradiţionale din
diferite regiuni româneşti, morile de vânt, de apă,
de tracţiune, cuptoarele, cumpenele, porţile, până
şi construcţia destinată jocului de popice, toate te
întâmpinau semeţ şi aproape iubăreţ. O sumedenie
de ogrăzi dezvăluind vizitatorilor viaţa rustică a nea-
mului nostru, inclusiv senzaţia de intimitate de la
gura sobei şi de măiestrie de lângă bucătărie. Şi dacă
tot veni vorba de măiestrie, îi prinsei pe acei tineri
meşteşugari cu mâţa-n sac, întrucât participau la con-
cursul de artizanat, la care am tras cu coada ochiu-
lui. Nu vă pot spune ce minunăţii făceau copiii aceia,
dar vă pot spune că arta populară e în mâini bune!
Bineînţeles că, în Sibiu fiind, nu puteam rata ocazia
 INTERSECŢII Nr. 13, August 2009

de a vizita Muzeul Bruckenthal. Deşi nu sunt un fan

al picturii, am rămas gură-cască la tabloruri precum
„Alexandru cel Mare şi Diogene”, „Cleopatra” sau
„Triumful ştiinţelor şi artelor”. Dexteritatea şi talentul
pictorilor responsabili de crearea unor asemenea capo-
dopere m-a redus la tăcere preţ de câteva secunde. De
ce? Pentru că în asemenea momente trebuie să recunoşti
geniul artistic şi să te bucuri că ai şansa de a fi fascinat.
Despre Sibiu nu mi-ar ajunge să scriu o întreagă
carte, dar despre excursia toată – nici atâta! Ferice
de mine că am avut norocul de a mă număra prin-
tre participanţii taberei de vară „Amintiri pen-
tru viitor”. Întorcându-mă cu tot atâtea bagaje de
haine, dar cu o zestre de cunoştinţe şi experienţă,
nu-mi rămâne decât să mulţumesc din suflet
Fundaţiei Gojdu şi să spun că m-am simţit ca acasă!
Ion Mischevca

Atât de frumos, atât de Sibiu…

Am revăzut Sibiul - ca întotdeauna melancol-
ic, primitor şi original. Dacă aş fi superstiţios, aş
spune că acest oraş are puteri mistice. Însă nu e
aşa, Hermanstadt-ul pur şi simplu păstrează prac-
tic neatins spiritul unei frumoase dar apuse epoci.
Mă bucur foarte mult că şederea mea la Sibiu, nu
a fost cea a unui turist, pentru câteva zile am încer-
cat, şi vreau să cred că mi-a reuşit să mă integ-
rez în viaţa cetăţii. Acest lucru îl datorez în special
Fundaţiei „Emanuil Gojdu”, care a depus toate efor-
turile ca eu şi prietenii mei să ne simţim ca acasă,
dar în primul rând a avut grijă ca şederea noastră
la Sibiu să aibă şi un caracter cognitiv; în acest
sens, am vizitat studioul unei televiziuni locale şi
bineînţeles obiectivele culturale din oraş – Biblioteca
„Astra”, Muzeul Astra, Muzeul „Bruckhental” etc.
Însă poate cea mai mare revelaţie am avut-o atunci
când am păşit pragul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, acolo
unde odihneşte Sfântul nostru Martir Constantin Brân-
coveanu, a cărui ctitorie este acest aşezământ monahal.
Dintotdeauna am fost fascinat de mănăstiri, de
liniştea înţeleaptă a Bisericilor, de chipurile contempla-
toare ale monahilor, vizita la Ctitoria Brâncovenească
nu a venit decât să îmi întărească crezul.
Astăzi Sibiul este departe, eu sunt pe celălalt
mal al Prutlui, însă nu mă întristez prea tare,
pentru că spun ce a spus odată şi Nichita
Stănescu: „M-am întors de Acasă, Acasă…”
Nicu Cîrlig
19
Nr. 13, August 2009 INTERSECŢII

18 ani – suntem majori

Pe 27 august anul curent, Republica Moldova a împlinit 18 ani de la declararea independeţei. În pream-
bulul Declaraţiei de Independenţă, adoptată la 27 august 1991 scrie: „Republica Moldova este un stat
suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din
afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii
sale naţionale ” – aceasta a fost posibilă cu ajutorul votului a 264 de deputaţi.

Eu nu prea iubesc sărbătorile. Le tratez ca atare – ca pe nişte zile obişnuite. În ultimul timp am cam pierdut noţiunea
timpului, astfel încît am realizat faptul că ţărişoara mea a împlinit 18 ani abia cînd m-a strigat mama să vin să văd
ce transmite Moldova 1. Desigur că priveam cu scepticism cele derulate de televiziunea naţională, dar am rămas
stupefiată cînd am auzit discursul lui nenea Stepaniuc. Domnul în cauză, citea de pe foaie, fără nici un sentiment,
aveam impresia că nici el nu înţelege ce spune. Publicul plutea de asupra celor spuse de el, iar la sfîrşit nici urme de
aplauze nu au fost. Dezamăgită, m-am întors la mine în cameră şi am uitat din nou de existenţa acestei sărbători.
Deputaţii din primul parlament, care au contribuit la marcarea acestei zile naţionale, au fost prezenţi în
faţa monumentului domnitorului Ştefan cel Mare. Au luat cuvîntul diverşi oameni politici, scriitori – per-
soane care gîndeau înainte de a rosti o urare ţării (nu ca dnul Stepaniuc). La mitingul organizat de par-
lamentul 90, au luat parte de asemenea Dorin Chirtoacă, primarul capitalei, Vlad Filat, liderul PLDM,
Serafim Urecheanu, liderul AMN, Mihai Ghimpu, liderul PL – de observat absenţa celor de la PD.
Sper că noua conducere e conştientă de faptul că vîrsta majoratului implică responsabilitate. Am trecut prin
multe momente grele – trebuia să ne maturizăm înainte de vreme, doar că cineva a ţinut ca aceasta să nu să se întîm-
ple. La aniversarea ce a avut loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, se aminteau aceleaşi lucruri ştiute, pomenite
de Dimitrie Cantemir sau Mihai Sadoveanu – cum că moldovenii sînt harnici, talentaţi etc. De parcă nu ar exista
criza politică sau economică din ţară. Prezentatorul acestui eveniment vorbea în acelaşi stil sovietic, iar în mare
parte întreaga prezentare a avut un iz de sovieticism. Mă întrebam – oare cînd vom scăpa de rămăşiţele astea?
Ciudat mi s-a părut faptul că Voronin a refuzat să facă declaraţii pentru presă, dar m-au amu-
zat enorm ştirile difuzate de aceeaşi televiziune naţională, în care se zicea doar de participa-
rea liderilor comunişti la evenimentul dat. Cred că jurnaliştii de la Moldova 1, nu au avut
răbdare să mai aştepte încă o jumătate de oră pentru a filma depunerile de flori a opoziţiei.
Totuşi dacă stăm să filozofăm, ajungem la concluzia că Republica Moldova nu este un stat independent,
din moment ce independenţa implică luarea deciziilor fără imixtiunea altui stat. Avînd nenorocul să avem
un teritoriu restrîns, sîntem foarte uşor de manipulat. Uite o definiţie a ţării noastre dată de o publicaţie de la
Botoşani : „Acest teritoriu este o rămăşiţă a RSSA Moldoveneşti din perioada interbelică.” – articolul nu este
semnat din păcate, dar această frază, m-a lăsat suspendată, e un adevăr la urma urmei. Un adevăr spus dur.
Ca orice om de suflet, nu pot să spun că nu-mi iubesc ţara. Uneori mă mîndresc că m-am născut aici, mă bucur că
m-am născut în 89 – odată cu revenirea alfabetului la grafia latină, apoi am crescut într-o ţară independentă după
cum se spune. Alteori mă întristez atunci cînd văd prea mult element rusesc, oameni cu o mentalitate învechită etc.
Dumitriţa Paladi

20
 INTERSECŢII
Dezamăgiri sociale
Mergând pe drum, deseori îţi trece prin minte
că nu te duci în direcţia corectă şi ar trebui să
coteşti, sau chiar să te întorci înapoi…mă rog,
până la urmă, fiecare îşi alege singur calea, prob-
lema este alta însă – ce cale alegem şi de ce?
La moment, reprezentanţii tuturor categoriilor de
vârstă şi a tuturor păturilor sociale, pot alege liberi
şi nesiliţi de nimeni, dintr-o gamă largă, un grup la
care să adere, conform intereselor şi convingerilor
proprii. Extraordinar! Cât de bine sună: „LIBER
ŞI NESILIT DE NIMENI, DREPT LA LIBERA
ALEGERE ŞI LIBERĂ AFILIERE…” Exact ca în
Convenţia ONU pentru Drepturile Omului - Liber-
tate , egalitate, fraternitate sau mai bine zis toleranţă.
Din păcate, aceste principii sunt utilizate de mulţi pen-
tru a-şi argumenta prostia sau pentru a-i prosti pe alţii.
Mulţi dintre noi se lasă provocaţi şi de multe ori se lasă
duşi de valul prostiei, scufundându-se tot mai adânc şi
mai adânc, alţii dimpotrivă, realizează pericolul, luptă.
E greu să înţelegi la ce bun le trebuie oamenilor
să-şi exprime public emoţiile, trăirile, sentimentele.
E bine, e frumos? Nu prea cred, chiar şi aceleaşi
săruturi franţuzeşti în stradă, în parcuri, cu dif-
erite scene de petting, devin scârboase şi iritante.
Asta încă nu e tot. Nu vreau să-mi impun punc-
tual de vedere referitor la homosexualitate, dar nu
pot înţelege ce scop vor să atingă prin paradele pe
care le organizează anual? Vor sa spună lumii ce?...
Că sunt înjuraţi şi marginalizaţi? Să nu se comporte
indecent în public şi nimeni nu le va zice nimic.
Se gândesc oare homosexualii la exemplul pe care
îl dau copiilor prin desfrâul pe care îl practică şi îl
Rânduri pentru prieteni
Cînd zic prietenie, îmi amintesc de Ghilgameş şi
Enchidu – aceste personaje îmi oferă cea mai clară
şi veritabilă imagine despre acest sentiment. Din
păcate, literatura nu oferă un exemplu relevant al
prieteniei dintre femei, astfel încît am fost tentată
de multe ori să cred în spusele profesoarei mele de
filozofie: „...nu există prietenie între femeie şi fe-
meie, nu există prietenie între bărbat şi femeie –
ba mai mult, există prietenie doar între bărbaţi...”
În această vară am dat de cartea lui Alexandru Pale-
ologu „Despre lucrurile cu adevărat importante”, în
care este dedicat un capitol întreg prieteniei. Am fost
Nr. 13, August 2009
propagă? Apropos de desfrâu, ce au păţit fetele? De
unde o fi apărut cultul sânilor şi a şoldurilor dezgolite?
La televizor - fete în chiloţi, în stradă - fete dezbrăcate.
Este atrăgător, însă obraznic, deci dezgustător. Cultul
sexualităţii nu este binevenit. Şi se mai vorbeşte de
propagarea unui mod sănătos de viaţă... ,,Dacă vreţi
să faceţi sex, nu contează ce vârstă aveţi, protejaţi-
vă doar, folosiţi prezervativul, iar în cazul în care ai
rămas însărcinată, suna la linia fierbinte, acolo te vor
ajuta: vei fi sfătuită să avortezi, sau să abandonezi
copilul la o casă de copii.” Cam acesta este mesa-
jul destinat adolescenţilor, propagat în mass-media.
Sunt fel de fel de secte religioase care propagă
desfrâul sau vorbesc despre liberalism în relaţia
cu Dumnezeu. Cum poţi înţelege Cuvântul fără
a fi călăuzit de un învăţător cu experienţă? Te
pui la un nivel cu Dumnezeu , tu, cel care eşti
păcătos, crezi că vei înţelege corect Cuvântul?
Toate acestea nu le scriu în zadar. Aceste fapte pun
în evidenţă valorile umanismului, care din păcate nu
se ţin de mână cu Dumnezeu, ci ne îndepărtează de el..
Ce se va alege din societatea noastră
în câţiva ani? Mă tem să mp gândesc…
Luaţi bine seama ce direcţie alegeţi, fie că
mergeţi înainte, cotiţi sau vă întoarceţi înapoi.
Da, ne-am născut liberi, dar această libertate ar
trebui să o folosim spre binele nostru şi a celor
din jur, căci libertăţilor li se atribuie obligaţii şi
ce este mai important, libertăţile mele se termină
acolo unde încep drepturile şi libertăţile celuilalt.
Gândiţi-vă bine…
Vadim Bolocan
motivată să meditez asupra celor scrise, la rîndul meu,
să scriu. Una din cauzele prieteniilor problematice din
ziua de astăzi este superficialitatea. Oamenii refuză să
abordeze mai profund acest aspect al vieţii lor, astfel
alegîndu-se cu prieteni superficiali. Am cunoscut mulţi
indivizi care nu mai cred în prietenie, dar rugîndu-i să-
mi dea o definiţie a acesteia, identificau prietenia doar
cu un simplu interes. Dicţionarul explicativ al limbii
române ne oferă următoarea definiţie : „Sentiment de
simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc
care leagă două persoane; legătură care se stabileşte
între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciţie,
21
Nr. 13, August 2009 INTERSECŢII

prieteşug. Atitudine plină de bunăvoinţă, prietenoasă

faţă de cineva. Legătură între grupuri sociale, între
popoare, între ţări bazată pe aspiraţii, năzuinţe, inter-
ese comune.”Din cele de mai sus deducem că priet-
enia este pînă la urmă un sentiment. Din experienţă
ştim că este greu de a vorbi despre sentimente. Este şi
mai greu să oferi un tablou lucid al unei situaţii atunci
cînd eşti robit de sentimente. Deci, a vorbi despre pri-
etenie atunci cînd împărtăşeşti acest sentiment pen-
tru cineva, rămîne o părere subiectivă pînă la urmă.

O relaţie de prietenie veritabilă se naşte în

primul rînd la nivel de subconştient. Iar dacă şi
există interese într-o relaţie de genul acesta, atunci
ele există de asemenea în subconştientul nostru.

Vrei să devii prietenul cuiva doar pentru că acel cine-

va îţi împărtăşeşte aceleaşi idei, aparţineţi unui cerc
comun, aveţi aceeaşi viziune asupra unui anumit lucru
etc. Interesul într-o prietenie este sănătos atunci cînd
rămîne în subconştient. Din moment ce informaţia dată
este procesată în conştient, pretinsul prieten devine o
jertfă sau un obiect prin intermediul căruia îţi atingi
un anumit scop. Spre exemplu: Dan îl va însoţi pe
Alin la meciul de fotbal pentru că acesta de pe urmă a
cumpărat biletele şi nu pentru că îi place compania lui.

O prietenie e bună atît timp cît nu se ştie cine oferă
mai mult. A oferi şi a primi sînt două verbe care se
amalgamează într-o astfel de relaţie. Iar atunci cînd
oferi într-o prietenie, trebuie să o faci dezinteresat. Le-
gea naturii – de a face bine fără a te gîndi să primeşti
binele înapoi, funcţionează perfect şi în acest caz.
Prietenia, dacă e adevărată, e un senti-
ment profund, care presupune şi un credit nu
nelimitat, dar foarte larg făcut partenerului.
Alexandru Paleologu

Sentimentul de simpatie faţă de o persoană persistă

chiar şi atunci cînd prietenia s-a rupt. Nu mai ţin
minte cine zicea că în inconştient nu există contra-
zicere, iar sentimentele de iubire şi ură sînt un tot în-
treg, doar că fiecare au dozaje diferite. Nu putem iubi
o persoană fără ca să nu o urîm un pic şi nu putem urî
o persoană fără a o iubi un pic. Atunci cînd renunţi
la o relaţie, trebuie să pleci indiferent, iar aici trebuie
să pui conştientul la contribuţie. Cînd o prietenie
sfîrşeşte ar trebui să ne abţinem de a vorbi urît fostul
prieten, mai mult decît atît ar trebui să-l transformăm
într-un simplu amic şi nu într-un duşman. Aceasta
depinde de pregătirea morală a ambelor persoane.

Prietenia pînă la urmă este o forţă care învinge

pornirile rele. Ferice de cei ce deţin această forţă!
Dumitriţa Paladi

22
 Stare de veghe

Ropot de amintiri inundă văzduhul,

Orbecăind în paşi de vals târzii,
Bătând încă tic-tac-ul orelor trecute,
Eterne, dar prezente şi pustii.

Refrenul râului ca-ntotdeauna,

Trecând peste pereţi de veci,
Se sparge aievea în timpane,
Izbind puternic zorii reci.

Aud şi simt cum trece timpul,

Leagăn subtilei deveniri,
Iubesc trecutul cu ape tulburi,
Nebun de dor şi rătăciri.

Am rupt talazuri reci în gene,

Am spart crâmpeie în bucăţi,
Te-am prins din zborul de idee,
Şi-acum aştept să te arăţi.

Camelia Bazarcă