Nr.

7, FEBRUARIE 2009

INTERSECTII
,

Nr. 17, MARTIE 2010

 EDITOR
SibArt

CUPRINS

REDACŢIA
Coordonator ediţie
Nicu Cârlig
Vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas
3
Echipa de redacţie din oameni ...................................................
Nicolae Ciobanu
Ion Mischevca Dragostea pentru trecut, moarte pentru
Vlad Madan 4
viitor .............................................................
Vadim Bolocan
Camelia Bazarcă Un an nou, probleme vechi ........................ 5

Viorica Deleanu Jocul umbrelor ............................................ 8

Dan Nicu 9
Mariana Ţăranu Năvala viermilor .........................................
18 ani de la atacul rusesc ............................ 10

ISSN 2065 - 0531 Amintiri din(tr-o) copilărie ........................ 10

Cea mai sigură şansă de unificare ............. 12

2010
Sistemul politic şi masa de manevră ......... 13

intersectii.revista@gmail.com Gloria trunchiată ........................................ 15

Gradnomanie europenistă .......................... 16

publicaţie realizată cu sprijinul
Fundaţiei Emanuil Gojdu - Sibiu Literatura basarabeană a secolului XX .... 18

Ce au câştigat românii din Ucraina după

alegerile prezidenţiale? ............................... 19

Basarabeanca: Mă gândesc la zilele în care

ne vom simţi cu adevărat liberi ........................... 21
Potrivit Art. 206 C.P., responsabilitatea
juridică pentru conţinutul articolelor Blogul politic ............................................................ 22
aparţine autorilor.
Deasemenea, subliniem faptul că nu
toate articolele publicate au în totalitate
şi valoare actuală; dar, potrivit normelor
jurnalistice internaţionale, nu interven-
im în textele originale, responsabilitatea
aparţinând şi traducătorilor.
 INTERSECŢII
Vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni…
Cine sau ce mai poate scoate România din acutul
impas în care se află acum? Veţi crede că mă refer la
vreo criză de ordin economic, însă de data aceasta pre-
fer să las într-o parte asemenea chestiuni telurice şi să
vorbesc despre ceva mult mai important şi mai dure-
ros – impasul spiritual care ne bântuie tot mai avan şi
mai avan. În naivitatea noastră am crezut că odată cu
’89 ceasul descătuşării a venit în sfârşit. Ne-am bucurat,
am aplaudat, am ovaţionat pe mai mult auto-proclamaţii
„eliberatori”. Aşa a trecut o lună, două, apoi un an şi
după asta al doilea. Încet, încet, euforia a făcut loc
semnelor de întrebare, apoi îndoielilor, pe care însă le-
am dat repede uitării, spunându-ne că „tot mai bine e
acum”. Şi aşa este, într-o oarecare măsură am scăpat
de zorzoanele dar şi de lanţurile comuniste, am căpătat
dreptul de a călători „în afară” şi de a avea un televi-
zor cu o duzină de posturi TV. Dar natura omului, nat-
ura omului rămâne… În loc de a profita de libertatea
căpătată cu sânge şi de a pune umărul ca să ridicăm
ţara asta din ruinele urii, fricii şi a nepăsării, am dat cu
piciorul în ea şi am scufundat-o definitiv în mo-
cirla depravării şi a inconştienţei – aşa am înţeles noi să
ne folosim libertatea. Am devenit clienţii fideli ai latri-
nei occidentale, un fel de abonaţi ai acesteia. Încă de la
începutul anilor ’90 din Vest a început importul masiv
al deşeurilor culturale, deşeuri care încep să îşi demon-
streze „radioactivitatea” lor. Nu voi intra în detalii şi
nu voi enumera filmele, programele TV şi presa scrisă
de peste mări şi ţări care au contribuit la tăvălirea prin
noroi a României şi a Românismului, dar voi încerca
să schiţez un tablou general pe care îl avem astăzi –
dezinteresul total al tinerei generaţii pentru noţiunile de
Patrie şi Neam, răceala sau dacă nu chiar aversiunea ju-
nilor pentru Ortodoxie care dintotdeauna s-a identificat
cu însăşi existenţa suflării româneşti.
Acum urmează retorica întrebare, ce şanse de
supravieţuire avem noi ca naţiune cu o asemenea tu-
Nr. 17, Martie 2010
„Imediat după Crăciunul însângerat, un tânăr a
alergat în munţi, la o mănăstire, să-i spună unui
monah cu părul nins de credinţa lui curată că:
„ţara-i liberă, comunismul a căzut!”. Bătrânul
monah nu s-a bucurat. A ridicat încet capul din
pământ, l-a privit în ochi şi i-a spus: „Abia acum
începe iadul. S-a tăiat capul viperei, iar veninul se
împrăştie acum în tot corpul!”
„Neghina-grâu”, Dan Puric
moare care este indiferenţa tinerilor?
De situaţia creată în prezent nu se face vinovat numai
televizorul şi mass-media în general, ci lipsa modelelor
pentru tineri. Ce mari români am avut de la începutul
ultimului deceniu al secolului trecut? Da, am avut eroii
care au murit pentru o Românie Liberă, dar gloria cărora
a fost furată de cei care şi-au pus singuri cununa de lauri
pe cap şi care s-au impus ca modele, spre ruşinea noastră
acceptându-i ca atare. Anume ei, nu şi fără contribuţia
noastră, prin reaua lor credinţă şi prin fariseismul lor
au transformat România într-un balamuc. Ei nu sunt ni-
meni alţii decât fanarioţii de odinioară, doar că actualii
spre deosebire de primii au părinţi români…
Cum să procedeze bunul român care o mai fi rămas pe
undeva pentru a-şi salva ţara şi pe sine? Unde să meargă
pentru a cere sfat şi alinare? Să meargă la „haiducii” din
mănăstiri care duc lupta cea dreaptă cu sabia lui Hris-
tos.
Va râde cineva de mine? Să râdă. Eu voi plânge pen-
tru el… Voi plânge pentru că nu înţelege sărmanul, că
acolo, în liniştea schitului a rămas înţelepciunea, aco-
lo, departe de zbuciumul absurd al lumii poate fi găsit
răspunsul la „ce-i de făcut?”. Cui îi este dor de adevărata
României să binevoiască de a păşi pragul unei mănăstiri
pentru a se ruga Celui care a fost alături de neamul nos-
tru şi la bine şi la greu, Cel care ne-a ocrotit şi încă ne
3
Nr. 17, Martie 2010
mai ocroteşte cu nemărginită răbdare.
Nu de politicieni pudraţi şi programe mieroase avem
nevoie, ci de un Daniil Sihastrul care în ceasul som-
nului cel greu să ne deştepte şi să ne îndrume pe calea
îndreptării.
Iertată fie-mi lipsa de corectitudine politică, dar sunt
ferm convins că ultima şansă de a mai scăpa România de
iminentul colaps nu este alta decât întoarcerea la valorile
Creştin-Ortodoxe care au stat la baza formării poporului
român şi care îl vor salva de la prăbuşirea totală. Cum
s-ar putea face acest lucru? Evident nu prin crearea unei
teocraţii, ci prin întoarcerea fiecăruia dintre noi către
valorile atemporale şi infailibile ale Ortodoxiei. Atunci
când preotul va avea prioritate în faţa politicianului iar
cel din urmă va acţiona la îndrumarea şi cu binecuvân-
Dragostea pentru trecut, moarte pentru viitor
,,Nu plînge pentru că s-a terminat,
zîmbeşte pentru că s-a petrecut.’’
Gabriel Jose Garcia Marquez
Să cunoşti trecutul este un lucru obligatoriu pen-
tru orice om în parte. Atît în calitate de fiinţă socială,
cît şi în calitate de de organism biologic, omului
îi este caracteristic să memorizeze mai multe lu-
cruri. Preţurile pentru pîine, pentru salam, volumul
cîştigurilor băneşti, calitatea vieţii; acestea sunt doar
unele lucruri pe care mulţi le memorează şi pentru
care ele sunt principalul criteriu calitativ al vieţii, însă
puţini dintre ei îşi pun întrebarea, din ce cauză ele
sunt aşa şi de ce ele se schimbă.
Pe parcursul dezvoltării istorice, omenirea a suferit
multe schimbări social-economice, social-politice,
socio-culturale…s-au schimbat multe regimuri po-
litice, însă o mare amprentă în viaţa oamenilor l-a lăsat
regimul comunist. Nu voi purcede acum la critică sau
la ponegrirea acestui regim, căci per ansamblu ca şi
orice partid, sau în calitate de ideologie , acest regim
teoretic nu era menit să distrugă psihicul oamenilor
sau să-i dezinformeze, prevedea şi el o viaţă mai
bună, mai prosperă şi mai sigură.
Să nu uităm însă şi de regimul fascist, care deşi
a scos poporul german din ,,Gaura neagră’’ în care
4
INTERSECŢII
tarea primului, să ştiţi că numai atunci suntem salvaţi
– numai atunci suntem demni de Mircea cel Bătrân, de
Sfântul Ştefan cel Mare, de Constantin Brâncoveanu şi
de toţi bunii creştini care au stat la cârma acestei ţări.
Iar până când la meeting-urile electorale se vor aduna
mai mulţi oameni decât în Biserică, vom exista pur şi
simplu, ca nişte biete bipede condamnate la orbecăială
şi auto-distrugere.
Până la urmă, decizia aparţine fiecăruia dintre noi, cum
şi în ce ţară să trăim, dar tot aşa cum suntem liberi să
alegem tot aşa să ştim să suportăm consecinţele pentru
opţiunea noastră, având în vedere că pentru tot ce facem
aici jos, mai devreme sau mai târziu vom da socoteală
acolo Sus.
Nicu Cârlig
se afla, a creat multe probleme şi a luat multe vieţi
omeneşti.
Ca atare nu acesta e scopul meu, de a critica liderii
politici, ci aş vrea la moment să critic oamenii, sau
mai bine zis societatea, care vrea să trăiască bine intr-
un stat dar din păcate nu manifestă nici un interes faţă
de el.
Mulţi dintre noi oamenii trăim cu nostalgie în suflet.
O nostalgie profundă, o nostalgie după timpurile care
au trecut, după timpurile în care trăiam în siguranţă şi
nu întreprindem nicio măsură pentru a face mai bun
viitorul. Mereu ne plângem că trăim rău. Mai mult de
atît îi tragem şi pe alţii în groapa noastră.
Înţeleg bine că în orice societate există conflicte în-
tre generaţii, dar aceste conflicte nu apar din cauza că
o generaţie sau alta vrea să trăiască mai bine, ci din
cauză că cineva de obicei nu ascultă sau se crede mai
deştept.
De obicei ne place să-i învinuim pe alţii şi foarte rar
privim la noi. Multe lucruri paradoxale se întîmplă...
Îmi pun întrebarea de ce unii concetăţeni de-ai mei
varsă lacrimi după Uniunea Sovietică şi atât de mult
se tem de Uniunea Europeană.
De ce nu vor să înţeleagă că Uniunea noastră
Europeană, este pentru noi ca Uniunea Sovietică pen-
 INTERSECŢII
tru ei şi în cazul în care deja s-a renunţat la ideea de a
mai menţine în viaţă Uniunea Sovietică, poate e bine
să-i ajutăm pe tineri să formeze o Uniune Europeană
sigură şi prosperă.
Un alt lucru straniu este prezenţa la urnele de vot.
De obicei în ziua alegerilor lumea îşi găseşte alte
ocupaţii mai importante, ca ieşirea la iarbă verde, la
piscină, excursii la munte şi multe altele, pe cînd exer-
citarea dreptului la vot o consideră neimportantă, dar
când e vorba despre politica statului sau despre eşecul
guvernelor, sunt primii care strigă nemulţumiţi. Dacă
ar şti sărmanii câtă lume a fost torturată şi omorâtă
pentru ca noi astăzi să putem influenţa direct asupra
conducerii statului, probabil că ar proceda altfel.
Un an nou – probleme vechi
N-am mai scris de ceva vreme, poate doar nişte
răspunsuri la examene, ceva comentarii pe un site
„de vorbăraie” (D. Chirtoacă) şi, evident, pretinse-
le felicitări expediate prin SMS. Pentru că scrisul
rămâne pe seama mea, nu-mi rămâne decât să sper,
dragă cititorule, că vom parcurge următoarele rânduri
împreună.
Aşadar, ne convingem încă o dată că votul nu este
totul şi că lăsatul politicienilor de capul lor dăunează
grav societăţii. De bine, de rău, după 20 de ani de
luptă pentru renaşterea naţională, mergem înainte
(că înainte era bine...). Cam cu genunchii înmuiaţi
de criză, cu călcâiele împotmolite în interminabile
alegeri, cam împinşi pe la spate de FMI şi traşi dis-
cret de mânecă de UE, dar am păşit în noul an. Acum
contează nu doar încotro am apucat-o, dar şi cu ce
desagă am pornit la drum şi cât de demni vom fi de
urmat. Însă, despre integrarea europeană promisă
de fauna politică africană de la noi şi despre acor-
duri realizate nu din trei note, ci din note de 3, vom
reuşi să vorbim. Nu fac previziuni, pentru că nu mă
pasionează astrologia, dar acest subiect va mai face
beşici la degete şi spume la gură.
1. Dacă nu puteai găsi în această perioadă o zi
necăsătorită cu vreo sărbătoare, înseamnă că şi tu ai
avut o vacanţă mai ceva decât luna de miere. Cu per-
misiunea ta, vom discuta despre Crăciunul la creştinii
cei mai creştini şi la moldovenii cei mai moldoveni,
adică la basarabeni. Am avut în decembrie, în stânga
Prutului, decretate câteva zile libere. O asemenea
decizie i-a înflăcarat pe unii, i-a pus pe jar pe alţii.
„Suntem în rând cu Europa” – ziceau primii, „ne-am
vândut sufletul” – replicau ultimii.
Nr. 17, Martie 2010
Şi din nou ne plângem că trăim rău, dar la capitolul
acţiuni, stăm la fel de rău. Privim la oamenii din jurul
nostru ca la nişte hoţi, care nu vor altceva decât să ne
fure fericirea din inimă şi să ne sugrume, privim la
viaţă ca la o aglomeraţie de evenimente sinistre care
ne petrec în beznă.
Poate dacă am privi la lumea din jurul nostru ca la
o lume bună şi plină de lumină, poate nu am observa
atât de profund neajunsurile şi toate greutăţile pe care
le întâmpinăm. Poate atunci aceste neajunsuri vor fi
doar clipe trecătoare, care vor lăsa în memoria noastră
doar o lecţie pentru viitor şi nu o amintire neplăcută
din trecut.
Vadim Bolocan
Ţin să precizez că îi respect atât pe cei care au
sărbătorit Crăciunul doar pe stil nou, cât şi pe cei
care au făcut-o doar pe stil vechi, dar dezavuez com-
portamentul celorlalte struţo-cămile. Înainte de a mă
face cu ou şi cu oţet, vă întreb dacă există computere
cu câte două mouse-uri sau, mai aproape de subiect,
dacă Isus s-a născut de două ori?
Mai degrabă asta pare a fi blasfemie, şi nu presu-
pusa trădare a ortodoxismului, odată cu sărbătorirea
Crăciunului catolic. Lăsând la o parte constatarea
faptului că Bisericile ortodoxe ale Greciei, României
şi Patriarhia de la Constantinopol oficiază slujba de
Crăciun pe 25 decembrie, mă nedumereşte răspândirea
percepţiei eronate vizavi de cele două mari confe-
siuni considerate de unii drept două religii distincte.
Există valori creştine, nu catolice şi ortodoxe aparte.
Veleităţile de superioritate ale unora dintre credincioşi
faţă de alţii, sub pretextul că unii sunt „de adevărată
credinţă” (orto-docşi), şi alţii sunt „papistaşi” sau
„universali” (katholikos – gr.), mă necăjesc, întrucât
aceste convingeri slăbesc creştinismul. Să nu uităm
că la început a fost o singură Biserică creştină şi că
după Schisma din 1054 s-a produs unificarea Biseri-
cilor prin decizia Conciliului ecumenic de la Florenţa
(1453). Din păcate, noii schismatici s-au adeverit a fi
ruşii, Patriarhia de la Moscova (recunoscută abia în
1593 ca fiind doar a 5-a în ordinea Patriarhiilor orto-
doxe) a devenit mai mult o impostoare, decît o con-
tinuatoare a celei de la Constantinopol (oare nu ţarul
Vasile al II-lea a interzis citirea în timpul slujbelor a
numelui împăratului bizantin şi l-a trimis la mănăstire
pe ereticul, pe atunci, mitropolit al Moscovei, pentru
aşa-numita apostazie). Preluarea simbolurilor bizan-
5
Nr. 17, Martie 2010
tine (stema cu acvila bicefală) şi arogarea denumirii
de „a treia Romă” (care, apropo, nu este nici măcar
port maritim) confirmă cele sus-menţionate.
Referitor la calendare, s-ar putea să dau direct în
mădulare unora zicând că dacă sărbătoresc Crăciunul
pe vechi, atunci se orientează după un calendar păgân,
întrucât acesta a fost conceput în a. 44 î.Hr., la co-
manda lui Caius Iulius Caesar. Dar atenţie: asta nu
înseamnă că şi credincioşii de rit vechi sunt păgâni,
aşa cum nu au fost nici sfinţii care s-au condus de
calendarul iulian. Prin urmare, cel care sărbătoreşte
Crăciunul fie pe stil nou, fie pe stil vechi, respectând
sfintele canoane, se poate considera creştin în
adevăratul sens al cuvântului. Dar problema este că
mulţi dintre noi celebrează Revelionul în seara de 31
decembrie spre 1 ianuarie, înfruptându-se din plin
de bucate (şi nu numai), iar Crăciunul îl serbează pe
7. Şi-atunci, cum rămâne cu postul, care deopotrivă
cu colindele, reprezintă pilonul sărbătoririi naşterii
Domnului? Dacă eşti adeptul Crăciunului pe vechi,
atunci marchează Revelionul tot pe vechi (13-14 ian-
uarie), căci nu se poate ca Isus să se fi născut înainte
de a se naşte... În replică, s-ar putea să-mi reproşaţi
că nu se cunoaşte ziua şi nici măcar luna exactă a ve-
nirii pe lume a Mântuitorului. De aceea, accept că 25
decembrie şi 7 ianuarie trebuie considerate două dăţi
ale aceleiaşi sărbători, două feţe ale aceleiaşi foi, dar
opţiunea pentru o dată sau alta trebuie făcută cu re-
sponsabilitate şi în cunoştinţă de cauză. Cât priveşte
invocarea pseudo-argumentului cum că sărbătorirea
6
INTERSECŢII
pe vechi a Crăciunului este o tradiţie, recomand mai
întâi consultarea acestui termen în dicţionarul expli-
cativ şi apoi neconfundarea lui cu deprinderea. Or,
moldovenii s-au deprins să serbeze pe 7 ianuarie, dar
să subliniem că tot deprindere a fost şi celebrarea cu
fast a zilei de naştere a lui Lenin, a zilei de „eliberare”
– 23 august etc. Aşadar, dacă nu omul, atunci timpul
le va ordona pe toate. (Celor care cred că o fac pe
deşteptul: nu pretind a cunoaşte totul, altminteri de ce
m-aş mai ruga Atotcunoscătorului?)
2. Pe an ce trece tot mai multe lucruri ne lasă
rece. O moleşeală şi o indiferenţă ideală pentru a lu-
mii spoială. Nu simţim până nu ne doare. Adică de
ce să ne deranjeze că întregul cabinet de miniştri, cel
care a emis dispoziţia celor câteva zile libere pentru
Crăciunul pe stil nou, a venit in corpore la Catedrala
Adormirii Maicii Domnului pe 7 ianuarie, la slujba
oficiată de mitropolitul cu epoleţi? Dacă tot e un te-
atru ieftin în care ei sunt păpuşarii, de ce să nu ne
lăsăm traşi pe sfoară?
Tot la capitolul nepăsare atribui dezinteresul faţă de
introducerea în cinematografe a limbii române. Nu o
singură dată am fost apostrofat că de ce mă preocupă
un asemenea subiect minor? Acelaşi lucru i se impută
guvernării, care, vezi Doamne, şi-ar bate mai bine
capul de problemele societăţii. În primul rând, dacă
chestiunea limbii în care sunt derulate filmele este
minoră, de ce nu a fost rezolvată până acum? Iar în
al doilea rând, cine e în drept să spună care problemă
este a societăţii şi care nu? Numai prin implicare
civică sau prin autosesizare (ceea ce vezi mai rar),
poate fi mişcat fundul funcţionarului, aciuat într-un
fotoliu comfortabil. Dacă tot am ajuns la fotolii, oare
cine umple sălile de cinema? În ce bancnote se achită
preţul biletelor?
În comunicatul de presă al directorului general al
reţelei de cinematografe Rodina, acest agent eco-
nomic susţine că ar fi menţinut „timp de 5 ani cea ma
(subl. noastră) joasă limită de preţ în jurul la 1,0–1,5
Euro, necătînd la aceea, că cheltuielile pentru demon-
strarea filmelor practic sunt identice cheltuielilor din
ţările europene”. În calitate de consumator, întreb:
dacă cheltuielile sunt ca şi în UE, calitatea cum e?
Şi cât valora leul moldovenesc în urmă cu 5 ani?
Şi cât costă acum biletul, dacă nu de la 4,0 la 16,0
€ ? În continuare, în comunicat se spune: „în ciuda
perturbărilor sociale şi politice, ce au fost resimţite de
către societate, cinematografele Patria întotdeauna au
fost şi rămîn a fi teritoriul emoţiilor pozitive pentru
locuitorii ţării noastre. Patria uneşte oamenii indifer-
ent de naţionalitate, religie şi cunoaşterea limbilor,
 INTERSECŢII
uneşte prin dragostea pentru film şi tendinţa oamenilor
de a se relaxa într-un mod civilizat”. În primul rând,
„perturbările sociale” nu sunt neapărat „resimţite de
către societate”, cât mai ales create de ea (de aceea
şi se numesc „sociale”). În al doilea rând, de când
cinematograful este cabinetul psihologului, de se pri-
cep ei atât de bine ce emoţii au spectatorii (probabil
pozitivismul vine de la vizionarea thriller-ilor)? Şi în
ultimul rând, cum Rodina „uneşte oamenii indiferent
de cunoaşterea limbilor”, dacă filmele se rulează doar
în traducere rusească? Sau cum „uneşte indiferent de
religie”, dacă nu au anulat sau măcar – suspendat –
difuzarea peliculelor Patimile lui Hristos şi Codul lui
DaVinci, chiar dacă comunitatea religioasă s-a împot-
rivit, iar mai mulţi enoriaşi au protestat.
„Limbajul filmelor de distribuţie în ţara, unde
limba rusă după lege reprezintă limba de comu-
nicare interetnică a unui moldovan cu un găgăuz,
bulgar, ucrainean sau rus – aceasta constituie o re-
zolvare logică a mecanismului pieţei de corespun-
dere a cererii şi ofertei. La cinematograf spectatorul
vine după propria voinţă, plăteşte banii proprii, şi el
solicită un serviciu pe care îl primeşte în modul în
care l-a cerut”, susţine Rodina. Ei bine, conform art.
13, al. (2) din Constituţia RM: „Statul recunoaşte şi
protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la
funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe
teritoriul ţării” . Atât! Nimic mai mult despre statutul
de „limbă de comunicare interetnică” a limbii ruse în
legea fundamentală a ţării. Referitor la cerere-ofertă,
apare nedumerirea vizavi de existenţa, în genere, a
unui asemenea principiu de piaţă, în condiţiile în care
lanţul de cinema Rodina este unul monopolist. Cum
au reuşit dânşii să stabilească ce îşi doresc consuma-
torii de filme, dacă aceştia n-au din ce alege? Cică
„spectatorul primeşte serviciul în modul în care l-a
cerut”... Care spectator, cel din Rusia? Sigur, sălile
sunt de cinema, nu de bowling, dar scaunele nu sunt
tocmai comode, încălzirea în timpul iernii – pe baza
respiraţiei spectatorilor, unghiul de privire – sursă de
existenţă pentru oftalmologi ş.a.m.d.
„Televiziunea şi radioul – sunt un serviciu în masă
şi în cazul dat este de înţeles dreptul statului de a re-
glementa limbajul de difuzare. Însă, cinematografele
reprezintă cu totul altceva, acestea nu sunt o oare-
care sursă audiovizuală în masă, spectatorul în mod
individual îşi face alegerea de a vizita sau nu cine-
matograful rspectiv.” Interesantă ipoteză, de om care
mănâncă usturoi (să nu zic rahat), dar spune că nu-i
miroase gura. Adevărul este că televiziunea şi radi-
oul nu sunt doar „un serviciu în masă”, ci unul de
informare a populaţiei (spre deosebire de cinema),
Nr. 17, Martie 2010
dar asta nu înseamnă că cinematograful nu este şi el
un serviciu public, o zonă de agrement şi de formare
culturală, la care se orientează tot mai mulţi cetăţeni
în detrimentul teatrelor, muzeelor etc. Prin urmare, şi
cinematograful e un „serviciu în masă”, poate unul
dintre cele mai solicitate în secolul în care trăim. De
aceea, e de datoria statului să asigure cetăţenilor săi
condiţii în care aceştia să aibă din ce alege, astfel încât
opţiunea de a nu frecventa un cinematograf (monopo-
list) să nu însemne automat lipsirea de dreptul de a
viziona cele mai noi filme.
Trecând cu vederea peste ameninţarea formulată
de tovarăşul director al Rodinei: „pe parcursul a mai
mult de 10 ani în Republica Moldova s-au menţinut
cele mai reduse preţuri la bilete din Europa (NB: la
fel ca şi salariile – subl. noastră), însă, din păcate,
de acest beneficiu spectatorii noştri nu vor mai avea
parte”, remarcăm încă o dată calităţile de proroci
ale şefilor proruşi ai cinematografelor în cauză, care
susţin că impunerea modificărilor „va duce la refuzul
spectatorilor de a mai vizita cinematografele, precum
şi la pierderea investiţiilor alocate”. Dar tovarăşilor
afacerişti, cine v-a garantat recuperarea totală a
investiţiilor în domeniul dvs. de activitate? Ce fel de
bussines este cel determinat de lipsa concurenţei şi
impunerea propriilor reguli?
La final, în comunicat se spune: „ne adresăm către
partidele politice, organizaţiile sociale şi mijloacele
de informare în masă cu apelul de a nu implica spec-
tatorii în discuţii despre importanţa limbii în una
din principalele arte – cinematografia”. Observaţi
cum vor să dregă busuiocul, solicitând neimplicarea
cetăţenilor în chestiunea limbii de difuzare, pe care o
recunosc ca fiind importantă. Cu alte cuvinte, cer să
nu ne băgam nasul în oala din care vom consuma ce
ne vor da, fără a ne întreba!
Mischevca Ion
7
Nr. 17, Martie 2010
Jocul umbrelor
Începutul de an 2010 este marcat, în R. Moldova, de
o serie de evenimente. Unele dintre ele sunt impor-
tante pentru ţară, altele doar pentru politicieni. Nici
nu ne-am revenit complet din feeria sărbătorilor de
iarnă că cei de sus, de la cârmă, împroaşcă în noi cu
ştiri-bombă, care pot avea repercusiuni diferite asu-
pra comportamentului simplului cetăţean (de la ago-
nie – la suicid). Una dintre cele mai mizerabile ştiri
ar fi aceea cu privire la scumpirile în lanţ – un dar
întârziat, însă inevitabil al lui Moş Crăciun. Sărmanul
şi necăjitul moldovean va trebui să scoată din buzu-
nar mai mulţi bani pentru gaz, căldură, electricitate,
produse alimentare etc. Aceste majorări vor fi cu circa
20 % mai mari.
Vă imaginaţi domnilor cetăţeni? Este, pur şi simplu,
o nebunie. De unde să plăteşti atâta, dacă salariile au
rămas aceleaşi, iar şomajul în rândul cetăţenilor este
ca o epidemie?! Asta-i viaţă? Asta-i viaţa frumoasă
promisă de politicieni? Promisiunile lor care au sunat
pe parcursul întregului an 2009 sunt de ştersul fundu-
lui, pentru că din cauza lor, maeştri ai persuasiunii,
care ne-au cumpărat minţile, mergem din rău în mai
rău. De ce au luptat tinerii pe 7 şi 8 aprilie? Pentru ca
părinţii noştri să fie împovăraţi de creşteri de preţuri
care nu sunt deloc în echilibru cu creşterile salariale?
Oare acesta a fost scopul lor? De a-şi îngropa părinţii
de vii?!
În timp ce moralul omului nostru este la pământ,
unii politicieni, cu coada pe umeri, nepăsători de dur-
erea cetăţeanului amăgit şi călărit, merg dintr-un par-
tid în altul, ca să devină lideri. Aşa se face că pe 12
ianuarie, cei patru deputaţi comunişti care au părăsit
Partidul Comuniştilor, în frunte cu Vladimir Ţurcanu,
au aderat la formaţiunea „Moldova Unită”. Atenţie!
Ţurcanu va fi liderul acestui partid. AMN, partid
căruia alegătorul demult i-a spus „noapte bună” – dar
el se încăpăţinează să meargă la somnul de veci – se
confruntă cu o situaţie similară. Veaceslav Untilă,
împreună cu Iurie Colesnic, au părăsit partidul în fa-
voarea Mişcării Acţiunea Europeană, unde domnul
Untilă se vede lider. A devenit o modă scârboasă de
a părăsi partidul care te-a lansat, el pe tine, nu tu pe
el, şi de a pleca în neant. Fără de partidul nativ 99%
dintre politicienii noştri nu ar avea nicio valoare. Suc-
cesul lui Marian Lupu este unul izolat, şi nu se va
repeta în cazul altora atâta timp cât aceştia fac parte
din cele 99%. Este o prostie să-ţi forţezi destinul dacă
nu ai har divin, nu ai carismă.
Cetăţeanul nu este orb, el vede clar cum aceşti po-
8
INTERSECŢII
liticieni înfumuraţi, preocupaţi de interese personale,
se târăsc dintr-un partid în altul pentru a ajunge în
capul listelor. Ei vor să fie lideri, fără acordul sorţii.
Lumea moare de foame, dar ei se pregătesc de o nouă
campanie electorală. De ce i-au mai votat alegătorii
pe 4 aprilie, respectiv 29 iulie, dacă până acum nu
au realizat niciuna din promisiunile lor? Din cauza a
101 deputaţi incapabili să gestioneze criza politică,
moldoveanul va mai trebui cine ştie încă de câte ori
să-şi jertfească weekend-urile, iar neobositul ţăran să
lase sapa sau coasa din mâini, pentru a pune pecetea
în dreptul partidului favorit. În ultima vreme omul
şi-a dat seama că umblatul cu steagurile partidului
prin oraş cu distribuirea materialelor publicitare nu
mai reprezintă respectul faţă de partid, ci un fel de
slugărnicie, un fel de pupat într-un loc.
Anul trecut mulţi oameni au votat cu partidele de
dreapta, în speranţa că vor scăpa de jugul pus de
comunişti, mai ales de şefii unor întreprinderi, com-
panii, ocoluri silvice etc. S-au trezit însă, că aceşti
democraţi, priviţi ca îngeri salvatori, se plimbă acum
în Jeepuri, îşi delectează stomacurile prin restaurante,
merg la sala de forţă sau în călătorii peste hotare, iar
alegătorul lor a rămas cu buza umflată. Sărmanii oa-
meni continuă să fie conduşi de aceiaşi şefi comunişti,
o parte dintre ei cu manifestări de psihopaţi, de oa-
meni grav bolnavi moral.
Dacă e să revin la evenimentele importante de la
început de an, mă voi referi şi la iniţierea negocierilor
cu privire la acordul de asociere a RM cu UE, care au
avut loc tot pe 12 ianuarie. Aceste negocieri vor fi,
cred eu, interminabile, pentru că ţara noastră are mai
multe restanţe la capitolul reforme. Discuţiile s-au
axat în mare parte pe respectarea drepturilor omului,
liberalizarea regimului de vize, crearea unei zone de
comerţ liber cu UE etc.
Aprofundarea relaţiilor cu Europa şi culegerea cât
mai grabnică a roadelor acestei apropieri este unica
şansă a Alianţei pentru Integrare Europeană de a-şi
menţine credibilitatea şi susţinerea din partea elector-
atului, care în prezent sunt grav zdruncinate de vorba
multă şi puţina faptă a conducerii actuale a Republicii
Moldova.
Un eveniment important din ultimele zile este şi
intenţia de a impune în reţelelor de cinema din ţară
subtitrarea în limba română a filmelor difuzate, ceea
ce nu se ştie când va fi pus în practică.
Trăim vremuri grele, domnilor.
Nicolae Ciobanu
 INTERSECŢII
Năvala viermilor
În iulie 2009 forţele politice proeuropene din R.
Moldova păreau mai unite ca niciodată. Azi, aceleaşi
forţe parcă-s altele.
E atâta confuzie în jur, încât nu mai ştii în cine şi în
ce să crezi. Ghimpu a obişnuit în ultima vreme să ne
alinte auzul cu o posibilă modificare a Constituţiei;
Filat ne dă de înţeles că vom avea alegeri anticipate;
Lupu nu încetează să viziteze Moscova; AMN-ul
„moare” chiar sub ochii noştri; MAE-ul se screme
să demonstreze că-i mai bun decât AMN şi PL la un
loc; Partidul „Moldova Unită” ne prezintă treapta de
jos până unde poate coborî omul; PD-ul absoarbe
rămăşiţele din PSD, lăsându-l pe Braghiş fără slugi;
unii bogaţi ai ţării, care nu au ce face cu milioanele,
înfiinţează noi partide etc. Pe lângă toate acestea,
preţurile au crescut, salariile rămânând aceleaşi.
Traiul în R. Moldova este insuportabil. Realiştii plâng
şi fug din ţară, iar naivii visează la demult-promisa
viaţă mai bună.
În ultima vreme, tot mai multă lume se convinge
de faptul că în R. Moldova a rămas un singur om
care parcă mai munceşte în beneficiul cetăţeanului.
În timp ce toată povara stă pe umerii lui Filat, ceilalţi
politicieni se pregătesc de alegeri anticipate. În loc
să contribuie la scoaterea ţării din hău, ei se roagă ca
actualul guvern să gafeze, să dezamăgească.
Pe unii dintre demagogii de lux ai Basarabiei îi
poţi întâlni prin sate, încercând să atragă primarii în
partidele lor, alţii trec prin universităţi ca să pudreze
creierii studenţilor cu minciuni, alţii îşi serbează zilele
de naştere, alţii insistă să se menţină pe arena politică
devenind deja enervanţi.
Cei mai agasanţi politicieni din RM la etapa actuală
sunt cei care au părăsit Partidul Comuniştilor. Deşi
au plecat în alte partide, ei continuă să promoveze
vechile idei. Una dintre ele care merită să fie
menţionată aparţine lui V. Ţurcan, care sugerează că
RM trebuie să trăiască bine atât cu UE, cât şi cu Ru-
Nr. 17, Martie 2010
sia (genial, nu?). Aceeaşi idee o împărtăşea şi bunul
său prieten V. Voronin. S-a ajuns însă la înrăutăţirea
relaţiilor şi cu Vestul şi cu Estul (deştepţi băieţi). Ex-
act ca V. Ţurcan şi V. Stepaniuc – care şi-au schim-
bat partidul, nu şi concepţiile – este şi aşa-numitul
democrat, „fost” comunist, M. Lupu, care vorbeşte
una, dar face alta. Iniţial a dat semne că a devenit
un băiat bun, acum însă, când se opune cam la toate
iniţiativele venite din partea colegilor de alianţă, cu
privire la limbă, la monumentul consacrat victimelor
din 7 aprilie, ne dăm seama că a rămas, de fapt, acelaşi
comunist care a fost odată. Deunăzi, M. Lupu scăpase
o idee arhicunoscută precum că apropierea Republicii
Moldova de UE nu înseamnă îndepărtarea de Rusia.
Nu încape nicio îndoială că cei care părăsesc PCRM-
ul nu se vor schimba niciodată. Ăştia ştiu doar să-şi
vândă ţara, limba, părinţii. Ăştia sunt nişte lingăi care
îşi pleacă nu doar capul, dar şi genunchii în faţa Rusiei,
stat care ne-a furat tradiţiile, ne-a ucis străbunii, ne-a
înfometat pe toţi. După cum susţin analiştii politici,
alegerile anticipate din 2010 sunt privite cu ochi buni
de cei de la Moscova. Atât PCRM, cât şi PD au şanse
mari de a acumula majoritatea voturilor. Dacă actu-
alul guvern nu va înregistra progrese semnificative în
următoarele câteva luni va trebui să ne aşteptăm la o
ascensiune incredibilă a partidelor de stânga. Asta ar
însemna o trimitere în aut a partidelor de dreapta pe o
perioadă nedeterminată de timp.
N-ar fi de mirare să auzim mâine-poimâine că Lupu
cu PD-ul său părăseşte AIE, n-ar fi de mirare dacă
ar face o coaliţie de guvernare cu PCRM. Deşi se
declară pentru integrarea Republicii Moldova în UE,
se pare că gâtul său mai este sucit spre Est, exact ca
gâturile tuturor comuniştilor. După cum spunea Igor
Dodon în timpul campaniei electorale din 2009: „cel
care trădează o dată, o face şi a doua oară”, cu referire
la Marian Lupu ar putea să se producă oricând.
Nicolae Ciobanu
9
Nr. 17, Martie 2010
18 ani de la atacul rusesc. Noi nu suntem ca ei
18 ani de la agresiunile rebelilor cazaci şi, implicit de
la atacul armatei a 14-a ruse asupra forţelor de poliţie
moldoveneşti… A trecut multă vreme, dar armata e
tot acolo şi vinovaţii tot nepedepsiţi, ba şi cu posturi
de conducere (asta dacă nu au murit între timp).
Eu eram mic pe atunci, aveam 5 ani. Nu am nici
un fel de amintire legat de conflict, chiar dacă tata
împreună cu un grup de prieteni şi colegi de generaţie
au participat şi ei în anumite moduri la ostilităţi. Am
avut şi un unchi, maior de poliţie în Râşcani, ucis în
’94, care a particpat plenar la operaţiuni. Imaginea
mea despre conflict mi-a fost creată prin concursul
mai multor factori: mama şi familia pe de o parte, me-
dia, pe de alta şi ceea ce am mai citit eu pe unde am
apucat.
Ceea ce rămâne însă sunt victimile şi violarea unei
bucăţi de popor român. Ţin la ai mei. Iar dacă ai mei
ar fi fost nişte eschimoşi, tot aş ţine la ei, pentru că alţii
nu am. Ataşament necondiţionat! Ştiţi ce înseamnă
asta? E ca dragostea de familie. Nu ne-o alegem, dar
o iubim. Nu înseamnă altceva decât înseamnă familia
pentru un oricare alt fecior, dar totuşi ne e cea mai
scumpă. Nu ne susţine în tot ce vrem noi, dar totuşi
ne uscăm fără susţinerea ei. Aşa simt eu şi în legătură
cu ţara de care aparţin. E parte din mine. Iar când apar
nişte neanderthali care folosesc forţa brută pentru a
mi-i ucide pe ai mei, eu nu-i pot ierta. Niciodată. Noi
nu suntem ca ei. Noi avem un alt fel de spirit. Noi
suntem oameni liberi şi curaţi. Noi nu atacăm. Noi
ne apărăm cu tărie şi constanţă. Dezbinaţi formal,
reîmpărţiţi zonal, ameninţaţi brutal.. noi nu cedăm!
29 de mii de participanţi la conflictul cu ruşii şi cazacii
Amintiri din(tr-o) copilărie
,,A fost război…ecoul lui şi azi mai este viu”, scria
într-o poezie regretatul poet basarabean Grigore Vieru.
Versul pe care mai târziu aveam să-l învăţ la şcoală, a
prins contur în mintea mea încă de când aveam şase
anişori, amintirea acelor ani fiind conturată de culoa-
rea războiului din Transnistria anului 1992. Crudă,
rece, apusă era copilăria din anul acela, an în care
cei maturi au spulberat visele celor mici, au îngropat
speranţele celor vii şi au tulburat somnul morţilor.
Era început de primăvară, melodia valurilor scălda
cele două maluri ale Nistrului cu apă lină. Părea că
însuşi Dumnezeu mângâie cu mâna sa caldă fiecare
fiinţă în acea zi minunată, deşi boţită pe margini de
mâini ce au apăsat pe trăgaciul puştii ca să spargă
10
INTERSECŢII
nu e ceva de uitat.
Azi au fost organi-
zate ceremonii de
onorare a victimelor.
S-a vorbit despre co-
tropitori şi duşmani
ai unei statalităţi
naţionale, a unei
părţi de Românie, a
unei părţi de popor
român care atunci a
ales, mai mult sau
mai puţin voluntar,
“să încerce marea cu
degetul”.
Roadele le culegem şi acum, or jocul de-a
independenţa continuă cu tot cu ruşi în coaste. Nu
ne mai slăbesc ei din “îmbrăţişarea frăţească” cu iz
sadist… Poate că pentru noi conceptul de vecinătate
apropiată nu înseamnă mare lucru, dar pentru ruşi
acesta spune mult prea multe pentru a nu ţine de noi
cu dinţii, iar prin noi, în şah şi vestul.
Sunt mândru că am ajuns să trăiesc zilele fericite în
care să aud guvernarea moldavă vorbind despre sacri-
ficiul nevoit la care mi-a fost supus poporul, iar asta
doar din cauza şi datorită abordării barbare a esticilor
de a obţine lucrurile care li se pare că le aparţin, sine
qua non străine de ei.
Noi vom ţine capul sus pentru că noi nu suntem ca
ei…
Tudor Cojocaru
liniştea naturii. Ochii mei de copil se întrebau dese-
ori ce se află dincolo de stâncile ciuturoase ale malu-
lui stâng al Nistrului. Materia mea cenuşie nu putea
decât să ghicească sau să intuiască faptul că dincolo
se ascundeau nişte feţe senine, oameni blânzi, cu su-
flet mare. Dar naivii ochi de copil au fost înecaţi în
lacrimi de groază, odată cu prima împuşcătură venită
de pe malul stâng al Nistrului, ţintită spre malul
drept. Acest prim zgomot asurzitor transformase în
doar cîteva clipe frumosul cotidian în groază, paşii
lenţi şi siguri în alergări nedirecţionate. Simţeam că
se dăduse startul luptei între alb şi negru, lumină şi
întuneric.
Spre seară toată familia s-a strâns laolaltă, nu la o
 INTERSECŢII
masă rotundă cu plăcinte calde cum se obişnuia, ci
în beciul rece cu aer mucegăit, un adăpost sigur pe
timp de război, după cum spunea bunicul. Dormeam
câte 4-5 persoane pe paturile care au fost aduse din
casă, în timp ce deasupra capului celor care le trans-
portau vuiau împuşcături, zburau gloanţe arzătoare.
Îmi aduc aminte de vărul meu, plecat la joacă, pe care
mama sa îl căuta cu disperare. L-a găsit jucându-se
cu alţi băieţi, chipiul său având o mică şi proaspătă
gaură lăsată de un glonţ. Avusese marele noroc de a
rămâne în viaţă.
Trei zile şi trei nopţi, adulţii nu puteau pune geană
pe geană, iar cei mici lăcrimau în vise neclare şi
pale... Afară, zgomotul împuşcăturilor părea că nu
mai încetează. Noaptea doar le mai îngheţa uneori cu
întunericul ei, ca mai apoi să reînceapă înspre zori.
Îmi aduc aminte că nu aveam voie să ieşim nici
pentru necesităţile fireşti, iar la întrebarea curioasă
,,de ce?”, primeam acelaşi răspuns: ,,E PERICULOS
afară!!!” Am conştientizat culoarea, mirosul acestui
pericol după trei zile lipsite de lumină, umplute cu
frigul beciului. Aerul era îmbibat cu praf de puşcă,
magazinele şi casele distruse, animalele omorâte.
Teama că tu o să fii următoarea ţintă era de nedescris,
agonia intrase în sânge, frica se scurgea prin vene.
După o scurtă adunare a localnicilor s-a hotărât evac-
uarea satului. Stăteam la o margine de sat aşteptând
un autocar ce putea fi oricând atacat, în care urma să
ne înghesuim până la refuz, fără să ştim unde vom
merge... Am credinţa că în acele clipe gândurile tutu-
ror celor cu care trăiam deopotrivă teroarea se înălţau
la cer în chip de rugăciune şi cred că mamele-şi
plângeau durerea de mila fiilor şi bărbaţilor rămaşi în
sat să lupte. Unele persoane din sat fuseseră evacuate
la rude în Chişinău, trăind într-un apartament câte opt-
nouă persoane. Cei de pe malul stâng al Nistrului au
fost de asemenea evacuaţi, în tabere de odihnă sau la
rude, cât mai departe posibil de necruţarea războiului.
Spre deosebire de noi, ei au fost evacuaţi cu un bac
plutitor ce unea cele două maluri ale Nistrului. Noi am
fost evacuaţi în spitalul din orăşelul Ialoveni, unicul
loc de refugiu pentru acea perioadă turbulentă. Ve-
deam prin ochii de copil doar halate albe şi mâini care
ne tratau de răceala pe care am căpătat-o în timpul
perioadei petrecute în beci. Seara adormeam cu gân-
dul la tata, rămas acasă, dormind sub masă, fiindcă,
zicea el, dacă o fi să cadă ceva peste el, atunci să cadă
mai întâi pe acoperiş, apoi pe masă, ca dânsul să poată
să iasă mai repede până explozia va atinge podeaua.
Râdeam mai târziu la aceste cuvinte, dar atunci ele
inspirau frică. Speranţa era în tăcerea nopţii, înnodată
în visurile pline de îmbrătişări şi dor de câinele de la
Nr. 17, Martie 2010
poartă şi nucul din dosul casei...Rugăciunile mamei
mă trezeau uneori în noapte şi deseori mă întrebam:
oare când ne vom întoarce acasă?
Am revenit acasă după aproape două luni. Simţeam
aici drumurile bătătorite de gloanţe. Aveam impresia
că şi casele se afundaseră mult în pământ de frica
gloanţelor. Apa Nistrului nu mai era lină ca şi altădată,
ci tulbure şi plină de mâl. Mă fulgerase gândul ,,Oare
să-şi fi întors Dumnezeu faţa de la noi?” Lătratul câi
- nelui meu drag şi plopul înalt de pe malul bătrânului
Nistru, rămas neclintit la fiecare împuşcătură, mi-au
răspuns la întrebare: Dumnezeu a fost acolo încer-
când să salveze ceea ce era însufleţit...
Drumul transformărilor avea să înceapă. Separaţi
de cealaltă suflare a neamului nostru, fiecare dintre
noi încerca să găsească acel sensibil pendul echili-
brant, în ciuda faptului că umbrele trecutului au lăsat
până la urmă amprente (ne)justificate pe pământul
strămoşilor şi viitorilor nepoţi. Conflictul de pe Nistru
a scris o pagină din viaţa mea şi am mai adăugat una
la Cartea Vremii, evoluţiei statului moldovenesc. Azi,
se mai vede încă durerea crispată în sufletele celor
care i-au pierdut pe cei dragi. Ochii au văzut, inima
a simţit, mintea a înţeles că în cele din urmă războiul
nu e o nebunie, ceva lipsit de raţiune. Astfel din visul
unirii şi independenţei Basarabiei s-au ales fărâme şi
speranţe blocate între zidurile politicii, care au separat
o naţiune şi care, după atâţia ani de la trecerea eveni-
mentului în istorie, aleargă, galopând pe alocuri, după
un absolut dominator, sugrumant pentru cetăţenii Re-
publicii Moldova. Libertatea şi democraţia au fost
înăbuşite în cazanul iluziilor şi promisiunilor false,
că va veni o lumină binecuvântătoare peste un neam
dezrădăcinat de la sămânţa fertilă, metamorfozarea
lui fiind mai mult un proces îndelungat de stagnare.
Renata Popa
11
Nr. 17, Martie 2010
Cea mai sigură şansă de unificare
a poporului român - în cadrul hotarelor Uniunii Europene
Istoria oricărui popor îşi marchează momentele
principale ale apariţiei, dezvoltării şi ascensiunii sale.
Dacă ar fi să căutăm anii ce au marcat istoria noastră,
atunci fărăîndoială ar fi şi anul 1918 – anul creării
României Mari, sub domnia regelui Ferdinand. În-
ceputul l-a făcut Basarabia care s-a unit cu Romănia
la 27 martie 1918, adică acum 92 ani.
Basarabia a fost parte componentă a statului
moldovenesc creat în 1359, având graniţă pe Nistru.
Drepturile românilor asupra acestui teritoriu, Bucovi-
nei de Nord, a Ţinutului Herţa sunt străvechi, iar te-
meiurile reîntregirii din 1918 sunt bazate pe dreptul
istoric, etnic şi pe consensul populaţiei locale.
Pe parcursul a 22 de ani, cât timp această palmă de
pământ s-a aflat în hotarele ei fireşti, s-a reuşit inte-
grarea tuturor aspectelor vieţii sociale, economice, dar
îndeosebi culturale în spaţiul românesc şi european.
Mai mult, s-au pus bazele mai multor transformări,
efectele cărora urmau să se resimtă în timp. Însă, ceea
ce era firesc, n-a fost să se realizeze.
În rezultatul pactului Ribbentrop-Molotov din 1939,
la 28 iunie 1940 Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa
sunt ocupate de Armata Roşie. La 22 iulie 1941 ar-
matele române reuşesc să elibereze teritoriile ocupate,
dar numai pentru trei ani, căci la 23 august 1944 so-
vieticii ocupă iar teritoriile româneşti de la Est de
Prut. Timp de jumătate de secol aceştea au încercat să
distrugă spiritualitatea românească prin interzicerea
grafiei latine, deportărilor organizate, închiderea bi-
sericilor, teroare, asasinate etc.
Anul 1989 este considerat anul căderii comunismu-
lui sovietic. La 27 august 1989 a avut loc prima Mare
Adunare Naţională care a marcat începutul procesului
de eliberare naţională, la 30 august, acelaşi an, limba
română a devenit limbă de stat, iar alfabetul latin a
12
INTERSECŢII
luat locul celui chirilic. La 27 august 1991, Parlamen-
tul de la Chişinău a votat independenţa Republicii
Moldova, iar la 2 martie 1992 Republica Moldova a
fost primită oficial în Organizaţia Naţiunilor Unite.
La sfârşitul anului 1992, la 21 decembrie, Biserica
Ortodoxă Română a reactivat şi integrat canonic
Mitropolia Basarabiei în sânul ei. Iniţial s-au creat
premise pentru apropierea şi integrarea băştinaşilor
în spaţiul românesc.
Între timp clasa politică de la Chişinău promo-
va o politică dublă şi neconsecventă în relaţiile cu
Bucureştiul. După câştigarea alegerilor de către
comunişti în 2001, relaţiile dintre cele două state
româneşti s-au răcit. Chişinăul oficial a stopat proi-
ectele existente la moment, îndeosebi, cele cu cara-
cter socio-cultural.
În anul 2009, odată cu venirea democraţilor la
cârma Republicii Moldova se miza pe îmbunătăţirea
relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti. La nivel declar-
ativ s-a reuşit acest lucru, însă, constatăm cu regret
că la cea de a 92 aniversare a Marii Uniri, Republica
Moldova continuă să nu aibă ambasador la Bucureşti.
Mai mult, fiind conştienţi de noile realităţi, politienii
de la Chişinău sunt mai rezervaţi în declaraţiile referi-
toare la unire, deocamdată punând accent pe relaţiile
economice.
Preşedintele-interimar al Republicii Moldova, Mi-
hai Ghimpu a declarat pentru RIA Novosti „Moldova
este un stat suveran. Speculaţiile legate de unirea cu
România trebuie lăsate deoparte. Astăzi, trebuie mai
ales să ne ocupăm de economia noastră”.
Noul premier moldovean Vlad Filat a dat asigurări
că unirea ţării sale cu România este imposibilă.
„Moldova este un stat independent. Populaţia nu
doreşte unirea, iar aceasta este imposibilă din punct de
 INTERSECŢII
vedere juridic”, a spus Filat, recunoscând că ţara este
cointeresată să aibă relaţii normale cu Bucureştiul.
Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat,
consideră că promovarea românismului de unele
forţe politice de la conducere poate avea urmări ne-
faste pentru Moldova.
În ceea ce priveşte prim-vicepreşedintele Mişcării
Acţiunea Europeană, Anatol Petrencu referindu-se
la acest subiect în cadrul unei emisiuni la televizi-
unea MIR a afirmat, că unirea Republicii Moldova cu
România e mai greu să aibă loc, dar poporul trebuie
şi poate să fie integrat.
Paralel cu aceasta, guvernul de la Bucureşti a apro-
bat alocarea pentru Republica Moldova a unui spri-
jin financiar în valoare de 100 mln euro, urmând ca
primele 25 mln să fie primite de Chişinău în anul
Sistemul politic şi masa de manevră
Ne aflăm pe baricade împotriva politicienilor.
Ei nu ne-au dat nimic, ei doar vor să ne ia. Ei
nu sunt ca noi, noi nu suntem ca ei, ei nu ne
înţeleg şi nu ne respectă. Ei au problemele lor,
noi le avem pe ale noastre, dar mult peste toate
problemele noastre individuale se situează ma-
rea problemă a noastră cu ei.
De douăzeci de ani ne aflăm pe baricade, unii
împotriva altora. Sistemul trebuie schimbat, în
loc trebuie pus altceva, în loc trebuie pus...
Aici pelicula se rupe. Nu mai urmează după asta decât
una sau două propoziţii care repetă mesajul de mai sus fără
să-l aprofundeze. Ele sunt rostite cu voce tare şi fermă,
pentru ca audienţei să i se creeze percepţia unui emiţător
al mesajului sigur pe el şi care ştie ce spune. Cei care îl
contrazic nu sunt neapărat condamnaţi, dar, chiar fără să
vrea, ajung să fie priviţi drept avocat al diavolului, avocat
al celor care ne-au făcut, nouă tuturor, un mare rău prin
însăşi existenţa lor. Emiţătorul nu transmite decât ceea ce
citiţi mai sus. Motivele lui de a face asta ar putea fi două:
1. Nu doreşte să spună povestea până la capăt, adică să şi
propună ceva în loc; 2. Nu ştie ce să propună în loc.
Să le luăm pe rând. În primul caz, demersul emiţătorului
poate fi legat de poziţionarea sa în legătură cu mesajul
pe care îl transmite. Dacă el se autopercepe ca potenţial
înnoitor a ceea ce există şi este rău, ar putea fi interesat
de construcţia unui tip carismatic de personalitate, care
să reclame excepţionalul, extraordinarul. Într-un aseme-
nea caz, detaliile planului sunt expuse selectiv, la inter-
vale mari de timp, avându-se grijă de menţinerea aprinsă
Nr. 17, Martie 2010
acesta. La rândul lor, autorităţile moldovene au dat
ordin să fie scos gardul de sârmă ghimpată de pe
graniţa moldo-română.
Spre final ţinem să accentuăm că: problema unirii
românilor continuă a fi una dintre cele mai actuale. Cu
toate acestea, urmează să fim suficienţi de conştienţi de
realităţile în care ne-am pomenit. Republica Moldova
este un stat recunoscut în plan internaţional. În acest
context cea mai posibilă şi realizabilă modalitate de
unificare a poporului român ar fi în cadrul hotarelor
Uniunii Europene.
Mariana S. Ţăranu
doctor în ştiinţe istorice,
Republica Moldova
a flăcării revoltei, pentru ca momentul culminant să vină
ca o continuare logică a evoluţiilor precedente. Il duce
ha sempre ragione, spunea o lozincă din Italia anilor 20-
30 ai secolului trecut. În cazul nostru, aceasta ar putea fi
parafrazată: Conducătorul va avea întotdeauna dreptate.
Detaliile planului sunt apanajul lui personal. El le ştie, şi
el trebuie să le facă publice. De aceea, un atac la modul de
a pune problema este văzut ca un atac la lider în sine, ca
unic depozitar al căii de viitor care trebuie urmată. Liderul
se confundă, deci, cu ideea, iar atacul la lider nu poate
reprezenta altceva decât o tentativă de distrugere a ideii. O
asemenea faptă nu poate fi tolerată şi trebuie pedepsită.
În cazul al doilea, ne confruntăm cu o lipsă a ideii de
schimbare. Mesajul este condamnat să rămână în sta-
diul de revoltă fără revendicări. El se poate răspândi cu
uşurinţă în rândurile oamenilor receptivi la aşa ceva, dar
nu va produce şi efecte.
Cele două asumpţii (1. Nu doreşte să spună şi 2. Nu ştie
ce să spună) ar părea să aibă, îtrucâtva, un statut egal la
nivel de credibilitate dacă discuţiile pe marginea aces-
tora s-ar purta în mod individual, tete-a-tete. Atunci însă
când emiţătorul vorbeşte despre distrugerea sistemului şi
se ştie că nu e singur, relaţionează şi-şi prezintă punctele
de vedere în grup, probabilitatea primei asumpţii creşte
necontenit. Deci, avem de a face cu o formă abilă de ma-
nipulare politică, în scopul obţinerii de aderenţă din partea
nemulţumiţilor.
Demersul şi scopul iniţial al constituirii grupului este
ascuns de membrii acestuia, pentru ca de beneficiile rezul-
tate să se poată bucura leadershipul.
Mesajul „anti-sistem” e prezentat la început ca o con-
trapondere la politica oficială, însă odată cu ierarhizarea
relaţiilor din grup, cu prezentarea de către lider a detali-
13
Nr. 17, Martie 2010 INTERSECŢII

ilor planului, a definitivării unui stil de acţiune, contrapo- deplasează spre marginile spaţiului social, iar unii dintre
liticul (aşa vom numi tipul iniţial de mesaj) începe să se ei ajung să constituie baza socioidentitară pentru repeta-
transforme în altceva.Vom numi acest tip de raportare la rea procesului, poziţionându-se la rândul lor în postura de
realitate metapolitic. Metapoliticul ia treptat, locul contra- revoltaţi şi luând-o de la capăt. Avem, deci, de a face cu
politicului şi la un moment dat apare în toată splendoarea un proces ciclic.
sa, atunci când scopul manipulării iniţiale, fortificarea gru- Constatăm gradul foarte scăzut de rezistenţă la tehni-
pului în jurul unui lider, este atins. cile de manipulare ale celor pe care iniţiatorii procesului
Contrapoliticul desfide întregul sistem, se prezintă ca un contrapolitic - metapolitic - politic îi utilizează drept masă
spărgător de gheaţă, tinde să atragă prin spiritul de frondă de manevră pentru a-şi atinge scopurile. Aceştia sunt de
şi tentaţia revoltei împotriva a ceea ce e etichetat drept rău foarte puţine ori capabili să vadă reversul medaliei me-
şi duşmănos. sajului revoluţionar pe care îl interiorizează la început:
Metapoliticul potenţialul erou trans-
aduce în schimb format din afară sau
lideri asumaţi şi autopoziţionat în postu-
recunoscuţi în in- ra de „tovarăş de drum”
teriorul grupului, o sau chiar în cea de „idiot
poziţionare clară în util”.
privinţa acţiunilor Să fim înţeleşi corect:
care trebuie execu- nu conferim o conotaţie
tate. neapărat negativă sis-
Cu alte cu- temului nou care vine
vinte, în meta- să înlocuiască, prin in-
politic identificăm termediul procesului
s e m n e l e C-M-P vechiul sistem.
construcţiei unui În esenţă, este vorba de
sistem nou, pliat accederea în prim-plan a
pe personalitatea unor oameni noi, care nu
noului lider (sau sunt neapărat mai buni
lideri). decât cei vechi, de cos-
El devine, de- metizarea unor principii
acum încolo, uni- de conducere, modi-
versul normativ Tara - Detail of an Endless Story, desen, 2007 ficarea unor instituţii,
şi valoric la care înlăturarea unor sim-
se raportează grupul. S-ar putea continua aşa o perioadă boluri vechi şi aducerea în prim-plan a altora noi. Odată
lungă de timp, pe modelul universurilor paralele: două sis- instaurat, sistemul trebuie să se autoperpetueze, iar aici
teme care există în paralel şi nu se interpătrund niciodată. noii elite nu-i rămâne decât să întreprindă acţiunile nec-
Metapoliticul îşi manifestă, în această perioadă, „vârsta de esare ca să se menţină pe o perioadă cât mai îndelungată.
aur”, deoarece scopul său este atins: constituirea unui sis- Odată învins şi doborât vechiul paznic al stejarului sfânt de
tem propriu, care să se afle lângă sistemul politic de bază. la templul Dianei din Nemi, succesorului său nu-i rămâne
Acesta e prezentat tot ca fiind rău, greşit şi nedrept, abord- decât să acţioneze la fel, să păzească stejarul folosindu-şi
are moştenită din contrapolitic şi dusă mai departe spre un toate forţele pentru se păstra cât mai mult timp în viaţă.
nou mod de utilizare. În acest punct intervine ceea ce putem numi „com-
Ieşirea din metapolitic se produce atunci când se plexul hainelor regelui”. Cei care şi-au făcut un scop al
dă semnalul începerii acţiunilor de înlocuire a sistemului vieţii din adularea personalităţii liderului, servirea aces-
politic de bază cu cel generat deja, şi care îşi consumă fa- tuia nu neapărat pentru persoana sa ci pentru cauza cu care
zele de dezvoltare autonomă. În cazul reuşitei cu succes a liderul devenise una încă la începutul fazei metapoliticu-
acţiunilor, sistemul metapolitic devine noul sistem politic. lui, îşi constată ruinat întregul edificiu identitar şi valoric
Atitudinile liderilor, care exploatează la început sen- pe fondul adoptării realpolitikului de către eroul caris-
timentele revanşarde ale oamenilor, nemulţumirile faţă de matic de odinioară, a detaşării sale de instrumentele care
sistem, se modifică odată cu intrarea în noile faze de dez- l-au propulsat spre realizarea scopului politic, aşa cum un
voltare a sistemului pe care îl creează. Membrii grupului fluture adult iese dintr-o crisalidă.
care dintr-un motiv sau altul nu se înscriu în profilul cerut Dan Nicu
de trăsăturile sistemului metapolitic sunt excluşi sau se au-
toexclud, deplasându-se spre margini. Apoi, odată cu in-
trarea sistemului metapolitic în „jocul mare”, are loc încă
un proces de excludere a agenţilor defectori. Aceştia se
14
 INTERSECŢII Nr. 17, Martie 2010

Gloria trunchiată
„Aceleaşi mâini care ne-au pus odată cătuşele erau acum întinse în semn de împăcare.
Nu. Nu dezgropaţi trecutul! De-o faci, îţi vei pierde un ochi.
Dar proverbul ne spune: Dacă uiţi trecutul, îţi pierzi ambii ochi”.
(Al. Soljeniţân, “Arhipelagul Gulag”)
Cu ceva timp în urmă am aflat că Parlamentul Repub- termina propriului popor ca pe o necesitate decurgând din
licii Moldova a aprobat în prima lectură un proiect de însăşi natura sa. Fascismul italian a comis crime politice
lege privind instituirea medaliei „Crucea Comemorativă cărora le-au căzut victimă câţiva adversari ai regimului,
a Războiului al Doilea Mondial” pentru recunoştinţa dar nu a lichidat milioane de cetăţeni inofensefi care nu
veteranilor de război şi persoanelor care au muncit în prezentau nicio primejdie pentru el; n-a constiuit nici sis-
spatele frontului. O iniţiativă lăudabilă şi demnă de a fi teme concentraţionare şi nici n-a închis în lagăre de muncă,
apreaciată. respectiv de sclavie, mase întregi din propria populaţie.
Această hotărâre a stârnit polemici în rândurile parla - Aşadar, nazismul şi comunismul fac parte din aceeaşi ga -
mentarilor, printre care şi Voronin, care mai continuă să ne laxie a crimei. Fascismul face parte dintr-o alta, care nu e
mai delecteze cu propriile „perle”: „Aceste medalii trebuie galaxia democratică, dar nici galaxia totalitară. Fenomenul
să primească doar veteranii care au luptat cu adevărat îm- denazificării început în anul 1945 a determinat inexistenţa
potriva fascismului” (sic!). unor adevărate frontiere între toate aceste regimuri, iar
Şi acum, tovarăşe ex-prezident Voronin, ar trebui să ceste erori istorice a politicienilor moldoveni sunt datorate
mai deschideţi din când în când un manual de istorie (dar în mare parte absenţei procesului decomunizării în Rep.
nu „integrată”) pentru a face diferenţa dintre nazism, Moldova după 1991.
comunism şi fascism. În curând va veni ziau de 9 mai, iar politrucii lui Voronin
Trebuie mai întâi să precizăm că plasarea fascismului nu se vor sătura să „glorifice” în discursurile lor aşa-numitul
şi nazismului în aceeaşi categorie politică, face parte din „Marele Război pentru Apărarea Patriei”. În primul rând,
vechea tradiţie a cominterniştilor. „Frontul antifascist” di- să nu uităm că Stalin s-a aflat în tabăra Aliaţilor decât îm-
nainte de război cuprindea în noţiunea de antifascism lupta potriva voinţei lui. Nici nu şi-ar fi dorit alceva decât să
împotriva lui Hitler în aceeaşi măsură şi chiar mai mult digere în linişte „cadourile” teritoriale pe care i le făcuse
decât pe aceea împotriva lui Mussolini sau Franco. Aşa Hitler în 1939 pentru a-i plăti neutralitatea. În iunie 1941,
s-a născut obiceiul de a Germania a fost cea care
folosi cuvântul „fascism” a pornit atacul îpotriva
drept sinonim al nazismu- Rusiei, nu invers. Se ştie
lui şi pentru a desemna cât de nepregătiţi şi ce
toate regimurile totalitare cuprinşi de panică au fost
sau autoritare de dreapta. conducătorii sovietici
Cercetările recente au în faţa acestei ofensive.
demonstrat că între na- În plus, argumentul pot-
zism şi comunism există o rivit căruia comunismul
înrudire mult mai strânsă ar fi democratic fiindca
decât între nazism şi fas- a contribuit la „lupta
cismul istoric, respectiv antifascistă” nu mei e
regimul care a existat în demn de reţinut decât
Italia între 1922 şi 1945. acela potrivit căruia na-
Deşi termenul „totalitar” zismul a fost democratic
a fost creat în context ital- fiindcă a participat la
ian, dictatura lui Mussolini lupta împotriva stalinis-
– foarte departe, fireşte, Tara - Ciclul Finis Mundi, desen, 2007 mului.
de a fi o democraţie – nu a O tiranie poate lupta
reprezentat totuşi un sistem propriu-zis totalitar, în sensul împotriva alteia: Saddam Hussein s-a războit cu imamul
exact în care au fost totalitare URSS sau China lui Mao Khomeini, fără ca vreunul să devină din această cauză
şi vlăstarele lor. „Regimul lui Mussolini, scria Raymond democrat. Pe de altă parte, neocomuniştii încearcă să
Aron, nu a fost niciodată totalitar: universităţile, intelec- reconstruiască o identitate „moldovenească” bazată pe me-
tualii n-au fost reduşi la ascultare, chiar dacă libertatea lor moria „Marelui Război pentru Apărarea Patriei” şi pe vic-
de exprimare a fost limitată.” Spre deosebire de nazism toria din 1945 asupra Germaniei naziste, ocultând crimele
şi comunism, statul fascist nu a resimţit nevoia de a ex- în masă de după instaurarea puterii sovietice în Basarabia
15
Nr. 17, Martie 2010 INTERSECŢII

1940-1941 şi 1944-1953, prezentând aceste evenimente soldaţii sovietici.

drept o „eliberare”.
O „eliberare” cu preţul a 110 000 de morţi, pentru ca
mai apoi 46 616 alţi români moldoveni să fie deportate din
R.S.S.M în „speţposelenia” („satele speciale”) din Rusia
şi Kazahstan.
Român sau neromân, pentru regimul totalitar comunist,
individul trebuie anihilat. „Omul nou” sovietic trebuie să
fie la fel cu toţi ceilalţi oameni sovietici: un şurub în ma-
rea maşinărie a socialismului. „Omul şurub”, atât de drag
lui Stalin, merită cu adevărat o închinare, pe care, „tătucul
popoarelor” nu ezită să i-o aducă: „Beau, exclamă el, în
sănătatea oamenilor simpli, obişnuiţi, modeşti, a acelor
rotiţe care asigură mersul marii maşini a statului nostru.”
Această atitudine cinică demnă de un criminal o putem
demonstra şi prin celebrul său „pricaz” cu nr. 227 în care
a formulat sintagma „Nici un pas înapoi”. Anume prin
acest „pricaz” au fost dislocate în spatele frontului trupe
ale NKVD-ului pentru a-i mitralia în caz de retragere pe
Faptul de a aduce aminte zilnic de atrocităţile naziste
– exerciţiu devenit sacru, sub numele de „datorie a memo-
riei” – întreţine un zgomot de fond permanent care face să
scadă disponibilitatea pentru amintirea atrocităţilor comu-
niste.
Acum, aproape în fiecare localitate tronează nestingh-
erit monumentul „soldatului eliberator al Armatei Roşii”
fără să fim conştienţi că nu reprezintă imaginea bunicilor
noştri.
Acest război nu a fost a „Patriei”, fiindcă am pierdut-o
încă din 1940.
Bunicii noştri au fost impuşi să lupte împotriva propriu-
lui frate doar în numele unei ideologii, servind pe post de
masă de manevră aflată îm slujba unei nomenklaturi crimi-
nale ce era interesată doar de propriile proiecte. Bunicii
noştri au fost victime ale comunismului.
Nicu Ţîbrigan
LSB Bucureşti

Replică:
Grandomanie europenistă
În ultima perioadă, presa de la Bucureşti ne umple cu
ştiri despre noi, fraţii cei mici şi săraci - moldovenii-ba-
sarabeni, fiecare autor pretinzând stofă de cunoscător în
problema pe care o abordează. În fond, gazetarii de pe
Dâmboviţa fac valuri “în lighean”, mai mari decât cele
abătute asupra havanezilor, cunoscând de fapt numai “re-
alitatea de la faţa locului” expusă prin a doua, sau de multe
ori a treia sursă.
De când eram mic, ţin minte un proverb caracteristic
zonei de sud-est a Basarabiei: “… Bă, da’ bun tare e sala-
mul ăsta! Dar de unde ştii, ai mâncat?! Nuu! Dar mi-o spus
badea că l-o văzut pe unul cum mânca la Akerman!” Cam
la fel vorbeşte şi doamna Anne-Marie Blajan în articolul
său, publicat pe portalul electronic HotNews.ro, despre
ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova. Ca să
înţeleagă toată lumea despre ce este vorba, voi rezuma în
toarea manifestă indignare faţă de autorităţile moldave,
câteva rânduri poziţia autoarei. Dumneaei ne vorbeşte de-
interesate de implimentarea cât mai rapidă şi eficientă a
spre faptul că urmăreşte cu atenţie evenimentele social-
prevederilor bilaterale moldo-române, interpretând asta ca
politice care au loc la Chişinău, trecând frecvent în revistă
o manifestare de tupeism din partea AIE. În acelaşi con-
ce mai scriu editorialele moldoveneşti. De la început, fiind
text, consideră asemenea gesturi ca fiind inadmisibile şi
mânată de realitatea evidentă, recunoaşte - cu o oarecare
ofensatoare la adresa dumneaei ca şi cetăţean român. Apoi,
reţinere - sistemul birocratic din instituţiile statului român
urmând “ordinea” care şi-a prestabilit-o, acuză autorităţile
şi ineficienţa cu care lucrează acestea, dar imediat trece la
moldave de faptul că au comunicat presei despre faptul
critici dure la adresa nerecunoştinţei noastre faţă de ceea
că Republica Moldova a discutat cu România subiectul
ce face România pentru noi, blamând în egală măsură
amplasării pe teritoriul celei din urmă a scutului american
faptul că şi noi la rându-ne criticăm aceleaşi instituţii bi-
anti-rachetă. Poziţia oficială a autorităţilor moldovene este
rocratice. Spunând acestea, doamna face referire atât la
că fiecare stat poate să facă ce vrea pe teritoriul suveran,
opinia publică, cât şi la jurnalişti şi politicieni. Luând până
acest fapt lezându-i deopotrivă autoritatea de cetăţean
la urmă lucrurile pe rând, doamna Blajan ne vorbeşte întâi
român, pentru că moldovenii au avut neruşinarea de a con-
despre lipsa unui curent unionist în România şi – spre ma-
firma acordul în presă.
rea dezamăgire a dumneaei – şi în Republica Moldova.
În continuare, doamna Blajan îşi axează polemica asu-
Apoi se revoltă contra politicienilor moldoveni care fac
pra rolului de avocat pentru integrarea europeană a Re-
o continuă campanie electorală şi din acest motiv se arată
publicii Moldova pe care şi l-a asumat România. Vorbeşte
prea interesaţi de soarta cetăţenilor de rând. În speţă, au-
16
 INTERSECŢII
despre istoricul acestei lupte a oficialităţilor române şi cât
de multe s-au obţinut datorită lor. Ne mai aminteşte de cele
100 de milioane promise de preşedintele Băsescu şi apro-
bate de premierul Boc, despre racordarea sistemului en-
ergetic moldovenesc la cel românesc etc., abordând toată
acestă problematică prin prisma atitudinii necuviincioase
a premierului Filat, manifestate în cadrul convorbirii aces-
tuia cu premierul Boc, convorbire ce urmărea punerea la
curent a celui din urmă cu privire la unele nereguli surven-
ite în procesul de implementare a acordurilor bilaterale.
Ceea ce o revoltă pe autoare este luarea de atitudine a
moldoveanului Filat, acest fapt ştirbindu-i din nou onoarea
de cetăţean român (probabil dumneaei a ascultat personal
discuţia şi ştie pe ce ton s-a vorbit).
În articolul sus-menţionat, doamna Blajan subliniază
de asemenea importanţa Europei şi necesitatea ca Româ-
nia să se supună cerinţelor acesteia în multe privinţe, cât
şi părerea unor diplomaţi britanici, cu care a avut onoa-
rea să vorbească pe tema Republicii Moldova. Totodată,
recunoaşte că majoritatea lucrurilor pe care le expune,
le ştie de la nişte prieteni care lucrează la Chişinău.
Revoltător în acest articol plin de sarcasm şi lamentare,
este ignoranţa cu care sunt tratate chestiuni esenţiale,
doamna demonstrând că nu cunoaşte cu adevărat realitatea
social-economică şi politică, acest fapt neîmpiedicând-o
să dea reţete. Şi apoi…îndoielnică rămâne calitatea şi
competenţa surselor domniei sale.
Dar, să purcedem la o replică articolului doamnei Anne-
Marie Blajan. Ea vorbeşte despre lipsa unui curent un-
ionist în Republica Moldova, parcă învinuindu-ne pe
noi de acest lucru. Mult stimată, prea delicată, cu nume
de franţuzoiacă şi din micul Paris, doamnă! Vreau să vă
adresez o întrebare. Oare e posibil ca un grup social, care
a fost decimat, căruia i s-au luat toţi, până la unul, forma-
torii de opinie şi îndrumătorii, iar în locul acestora au fost
aduşi alţii răi şi vicleni, cu misiunea clară de a prosti acel
grup social şi de a-l dezaxa de la cursul firesc al evoluţiei
sale, acest lucru continuându-se intens timp de 47 de ani
(o întreagă generaţie), să mai fie capabil de reacţii clare,
bine definite şi corect orientate? V-au spus oare prietenii
dumneavoastră, care (abia) acum sunt în capitala Repub-
licii Moldova, că la Chişinău, timp de 47 de ani, puteai fi
arestat doar dacă cereai o cămaşă în limba română în mag-
azin? Iar dacă rosteai combinaţiile de litere: r-o-m-â-n, t-r-
i-c-o-l-o-r, puteai înfunda Siberia pentru totdeauna?! Oare
cum vă imaginaţi dumneavoastră că fiul ţăranului, născut
în neştire (din cauza că Bucureştiul nu a găsit fonduri timp
de 22 de ani să construiască şcoli în Basarabia) să aibă
conştiinţă naţională trează şi să fie capabil să participe la
consolidarea unui curent unionist puternic, dacă de când a
văzut lumina zilei lui i s-a băgat în cap că România este
duşmanul nr. 1, iar România nu a făcut nimic pentru a di-
minua acest lucru? Cu toate acestea, Basarabia a dat naştere
unor patrioţi adevăraţi: Doina şi Ion Aldea Teodorovici,
Grigore Vieru, Ilie Ilaşcu sunt printre cei mai cunoscuţi şi
care îmi vin acum în minte, fiind însă mult mai mulţi.
Intonaţia dumneavoastră de cetăţean european o recuno-
sc în multe voci de aici, din România. De cele mai multe ori
ea este percepută la oameni care nu prea miros a cărturari
şi eu mă consolez cu gândul că “prostului nu-i şade bine
dacă nu e şi fudul” şi nu prea mă avânt în polemici cu ei.
O singură dată doar am replicat, unei doamne din Cluj,
Nr. 17, Martie 2010
care ne învinuia pe noi, basarabenii, că vrem să venim în
România, care este construită din impozitele plătite de ea
o viaţă întreagă (nu avea 30 de ani doamna) şi în sărăcia
noastră să profităm de privilegiile de aici. Replica mea a
fost că dacă dumneaei şi părinţii săi au plătit impozite în
bani ca să construiască România aşa cum este, buneii mei
şi părinţii mei au plătit tribut de sânge ca voi să puteţi plăti
liniştiţi impozite în bani, cu gândul că va veni o zi când
vom reveni “acasă” şi trebuie să avem unde reveni.
Păi iată, mult stimată doamnă, curentul unionist în
Republica Moldova există şi este foarte puternic. Pur şi
simplu avem o temere că dacă venim aşa, coate rupte “în
braţele frăţeşti” vom rămâne pentru vecie ţapul ispăşitor
pentru toate relele şi nereuşitele care le va suporta Româ-
nia. Dar noi nu ne dorim acest lucru!
V-aţi revoltat de faptul că premierul Filat a fost să vadă
cum funcţionează o instituţie a statului român. Tind să pre-
cizez că premierul nu a mers acolo să vadă cum sunt achi-
tate salariile funţionarilor, dar să ia cunoştinţă de modul în
care România îşi onorează obligaţiunile ce şi le-a asumat
anterior faţă de cetăţenii ale căror drepturi le reprezintă
domnul Filat.
V-au vorbit prietenii dumneavostră despre modul în care
funcţionează instituţiile diplomatice de la Chişinău? Dar nu
e mare diferenţă faţă de Direcţia Cetăţenie de la Bucureşti,
puteţi merge şi singură să vedeţi cum paznicii urlă la oa-
meni că ei sunt legea acolo, la oameni de cultură şi ştiinţă,
profesori, bătrâni care aşteaptă ore în şir la coadă, ca să fie
primiţi, în timp ce funcţionarii stau la balcon la o ţigară şi
fumează foarte calmi. Oare chiar merităm, noi basarabe-
nii, să fim trataţi ca şi nişte cetăţeni de mâna a doua?
Ştiţi dumneavostră că la instituţiile diplomatice de la
Chişinău nu se eliberează vize româneşti pentru oameni
care au în paşaport vize de Marea Britanie, SUA şi alte
ţări, fără nici un fel de explicaţii?! Chiar dacă persoana
în cauză roagă în genunchi să i se comunice cauza pen-
tru a putea în acest fel să înlăture inconvenienţa, pentru
că mama sa e la spital la Bucureşti?! Desigur, înţeleg că
dumneavostră vorbiţi despre norme diplomatice care nu ar
trebui încălcate, vorbiţi despre eticheta profesională care
trebuie respectată. Însă vorbiţi orbecăind prin întuneric,
necunoscând cu adevărat cum sunt încălcate aceleaşi eti-
chete de oficialii Bucureştiului la instituţiile sus amintite
şi nici pe departe nu ştiţi ce anume a făcut domnul Filat
acolo. Dumneavoastră doar vreţi să vă impuneţi aerul de
“cetăţean european”!
Mă rog, există libertatea cuvântului în România. Citind
articolul dumeanvoastră mai departe, am impresia că aveţi
ceva personal împotriva basarabenilor, ori frustrarea este
evidentă! Tare v-a afectat faptul că presa de la Chişinău a
scris despre faptul că oficialităţile moldovene şi-au mani-
festat acordul total asupra amplasării scutului antirachetă
pe teritoriul României. Şi cam de ce să nu scrie? S-a di-
vulgat prin aceasta vreun secret de stat? Sau era un plan
strategic al României de a crea impresia falsă că Moldova
este împotriva scutului, astfel să fie trasă pe sfoară Mos-
cova? Nu s-a încălcat în acest caz nici un acord bilateral,
oficialii răspunzând în măsura bunului simţ la întrebările
jurnaliştilor.
Revin la imaginea doamnei de la Bucureşti care se arată
supărată pe rudele sărace de la ţară, care pretind un pic
mai mult când le este greu. Iar doamna bucureşteancă le
17
Nr. 17, Martie 2010
răspunde cu un aer înţepat: facem şi noi “după propriile
puteri”, ce mai vreţi?!
Aici aş vrea să fac tangenţă cu problema cetăţeniilor
acordate “ca rupte din carne şi cu sânge” de către Româ-
nia, basarabenilor. După o lungă şi anevoioasă cale pen-
tru a REdobândi această cetăţenie, suntem impuşi să dăm
jurământul de credinţă Patriei! Eu încă nu l-am dat, pen-
tru că Patria încă nu a binevoit să-mi reacorde cetăţenia,
deci nu cunosc textul jurământului propriu-zis, dar nu-
mele acestui legământ vorbeşte foarte evident despre text;
astfel, am şi eu o întrebare : Noi jurăm credinţă Patriei,
dar Patria jură că ne apără şi ne ocroteşte? Sau această
monedă are doar o singură parte şi cu prima ocazie, Pa-
tria iarăşi se spală pe mâini de noi?! Oare de ce trebuie
să mai dau o dată jurământul de credinţă, dacă buneii mei
l-au dat în 1941, când fratele bunicii a fost împuşcat în
propria curte, pentru că a refuzat să se înroleze în armata
roşie şi să lupte împotriva ţării lui şi a fraţilor, când buneii
mei au fost deportaţi în Kurgan (Kazahstan), ei nedorind
să recunoască că nu sunt români, ci moldoveni, dupa cum
Literatura basarabeană a secolului XX
«Literatura basarabeană a secolului XX» – acesta este
titlul care mi-a reţinut atenţia în timp ce răscoleam printre
rafturile unei librării din Chişinău. Am deschis cartea, ob-
servând pe prima pagina două titluri : «Singur în faţa dra-
gostei» de Aureliu Busuioc şi «Vamile» de Serafim Saka.
Nu citisem până în ziua respectivă decât vreo zece pagini
din vestitul roman al lui Aureliu Busuioc, iar numele Ser-
afim Saka îmi suna cunoscut, habar nu aveam de unde.
Am mers cu cartea la casă, fără a sta mult pe gânduri şi am
început să citesc chiar în seara aceleiaşi zile.
«Prezentul volum face parte dintr-o colecţie de antologii
care încearcă, pentru întâia dată, o relectură pe genuri
(poezie, proza, eseu etc.) a fenomenului literar din Ba-
sarabia secolului al XX-lea. (…) Elaborate de antologa-
tori, prefeţele au ca pandant o postfaţă reflectând acelaşi
fenomen din punctul de vedere al unui lector profesionist
din Ţară». Este vorba de o colecţie de cărţi apărută în 2004
la editurile Ştiinţa şi Arc, iar cartea de care vă vorbesc e
volumul cu numărul patru.
Trebuie să recunosc, am rămas intrigată de formula-
rea «literatura din Basarabia». Pentru mine şi presupun
că pentru mulţi, auzul acestei expresii sugerează autori
precum Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Ion Druţă,
Liviu Deleanu şi poate deja menţionatul Aureliu Busuioc,
ori Spiridon Vangheli, de care sunt sigură că îşi amintesc
mulţi din generaţia mea, datorită volumelor frumos ilus-
trate despre Guguţă.
Numele Serafim Saka îmi suna cunoscut, dar nu
reuşeam să îmi amintesc de unde, pentru ca în final, abso-
lut întâmplător, să dau peste o foarte veche carte de poveşti
din îndepărtata mea copilărie, editată prin anii ’92 în limba
română, prefaţată de autor. Deci el e cel care m-a iniţiat în
lumea miraculoasă a poveştilor.
Aureliu Busuioc s-a născut la 26 octombrie 1928 în satul
18
INTERSECŢII
li se impunea?! Oare prin aceste fapte nu am demostrat eu,
prin strămoşii mei, că sunt credincios Patriei? Dar Patria
şi-a demonstrat credinţa faţă de mine?
Păi iată, stimată doamnă! Nu vă mai plângeţi că faceţi
tot ce vă stă în puteri... pentru că aţi făcut mult, dar mult
prea puţin decât v-a stat în puteri altădată, iar acum aveţi
datoria istorică de a repara greşelile.
Domnul Băsescu se pare că a înţeles acest lucru, chiar
dacă îl foloseşte ca şi capital electoral, totuşi este bravo că
îl mai scutură de praf. Ar fi bine să vă mai spună la televi-
zor niţel despre asta şi dumneavoastră.
PS: Ulterior, doamna Blajan mi-a răspuns că noi, ba-
sarabenii, suntem frustraţi şi a comparat dorinţa noastră
de a ne apropia de patria mamă cu tendinţa românilor din
România spre Europa, punând semnul egal între aceste
două fenomene. Probabil mult-stimata doamnă ar trebui
să vadă cu proprii ochi bătrâni care merg să-şi ridice
paşaportul românesc doar pentru că vor să moară români!
… şi nu pentru că ar vrea să meargă la munca în Italia…
Sergiu Braşoveanu
Codreanca, judeţul Orhei. Mihai Cimpoi scrie despre el că
reprezintă tipul rar de scriitor “urban” care valorifică în
mod predilect un material de viaţă rural. «Singur în faţa
dragostei» - poate mulţi se aşteaptă să găsească acolo o
poveste tumultuoasă de dragoste; de fapt este vorba despre
(aşa cum însuşi autorul menţionează în capitolul introduc-
tiv al romanului) condiţia intelectualului la ţară şi despre
cenzura existentă în societatea sovietică, cenzura care in-
tervenea până şi în sfera sentimentală. Nu ştiu de ce, dar
subiectul acesta m-a fascinat dintotdeauna. Îmi amintesc
cum citeam captivată în şcoala generală tot felul de ro-
mane rămase în biblioteca şcolii încă din glorioasa epocă
sovietică, cu tentă elogioasă la adresa conducătorului su-
prem, dar care, dincolo de aceste formalităţi, conţineau
poveşti frumoase, profunde, pe care le trăieşte în fond
orice suflet omenesc normal. Şi nu în ultimul rând, am ci-
tit «Singur in faţa dragostei» cu un deosebit interes, nu
pentru că eroina principală se numeste Viorica, aşa cum
mă numesc şi eu.
«Vămile» lui Serafim Saka încep cu un citat din Jean
Grenier : «A nu te mai complace în suferinţă este prima
condiţie pentru a te vindeca. Dacă nimeni nu răspunde
la chemarea noastră, rugând şi gemând, pierdem un timp
pe care l-am putea întrebuinţa să ne restabilim, cel puţin
să încercăm să o facem». Un citat care, aveam să aflu pe
parcurs, reda întru totul sentimentele personajelor din ro-
man. Vămile prin care trece eroul principal al operei, iau
până la urmă chip de întrebări obsesive. Romanul a fost
scris în perioada URSS (anul 1972) când persistau infinite
prejudecăţi, interdicţii şi limitări a diferitelor exprimări
libere şi/sau profunde. Şi aici întâlnim subiectul intelectu-
alului pornit contra cenzurii în procesul de creaţie. Serafim
Saka (născut la 16 martie 1935, în comuna Vancicăuţi, fos-
tul judet Hotin) se remarcă în primul rând prin activitatea
 INTERSECŢII
sa prodigioasă de publicist. Debutează în proză în anul
1968, iar romanul «Vămile» a fost publicat şi la Bucureşti
în 1990.
Comparând cele două lucrări, am sesizat o consistentă
diferenţă de limbaj a celor doi autori. Aureliu Busuioc
foloseşte o exprimare destul de simplă, întrucât, aşa cum
mai spune despre el criticul Mihai Cimpoi, «proza sa este
dinamică, dominată de un nerv ironic». La Serafim Saka
am detectat un limbaj mai sofisticat, mai amplu, complicat
pe alocuri. Subiectul romanelor e mai mult sau mai puţin
asemănător, fapt generat fie de o limită - impusă scriito-
rilor în acea vreme - cu privire la tematicile alese, fie de
unele probleme persistente în societatea acelor timpuri, pe
care oamenii de cultură nu aveau cum să le abordeze astfel
încât să nu fie cenzuraţi şi chiar sancţionaţi de autorităţi.
Am decis să achiziţionez treptat şi restul volumelor din
colecţie. Sunt sigură că voi descoperi nume noi pentru
mine, la fel de interesante ca mult-adoratul Vieru sau Mat-
covschi.
Literatura basarabeană abundă totuşi în nume care cu
Ce au câştigat românii din Ucraina după alegerile
prezidenţiale?
În luna februarie Ucraina, cu cele circa 48 de milioane
de cetăţeni ucraineni, dintre care 49% au participat la vot,
şi-a ales noul preşedinte pentru un mandat de 5 ani. Foto-
liul prezidenţial i-a revenit liderului Partidului Regiunilor,
Victor Ianukovici, considerat un candidat prorus, pentru
că pe parcursul a câţiva ani a pledat pentru acordarea unui
statut special limbii ruse, dar şi pentru relaţiile de prietenie
cu liderii de la Kremlin.
La înscăunarea lui Ianukovici a contribuit şi comunitatea
românească din Ucraina, în speţă cei circa 500 mii de româ-
ni care locuiesc preponderent în regiunea Transcarpatică,
Cernăuţi şi sudul regiunii Odesa, dar şi în alte regiuni
ale Ucrainei. Mai mulţi s-au întrebat de ce românii din
Ucraina au votat un candidat prorus? Un răspuns ar fi că
fosta putere protocalie, întruchipată de pro-occidentalii
Victor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko, s-a dovedit a fi una
mai naţionalistă, pornind un proces de ucrainizare forţată,
despre care se spune că întrece rusificarea din timpurile
URSS. Ucrainizarea a fost resimţită prin impunerea limbii
ucrainene în şcolile minorităţilor naţionale, prin înlocui-
Nr. 17, Martie 2010
siguranţă au contribuit (şi continuă să o facă) la crearea
patrimoniului literar românesc: Arcadie Suceveanu, Paul
Goma, Ion Vatamanu, Nicolae Costenco, Iulian Filip,
Vasile Romanciuc, George Meniuc, Leonida Lari etc.
Îndrăznesc să includ în această listă şi nume care aparţin
unor generaţii mai «proaspete»: Emilian Galaicu-Păun,
Eugen Cioclea sau Vasile Gârneţ.
Din păcate, literatura basarabeană mai este privită ca
entitate separată de literatura română, în primul rând din
cauza unei istorii separate, creată în circumstanţe forţate,
dar poate şi din cauza barierei comunicaţionale dintre cele
două maluri de Prut.
Eu cred că este firesc ca literatura basarabeană să fie
considerată drept parte integrantă a literaturii române,
în primul rând pentru că e vorba de aceeaşi limbă, iar în
al doilea – să ţinem cont de marii critici români, precum
George Călinescu sau Eugen Lovinescu, care au calificat
literatura din Basarabia drept parte componentă a litera-
turii române.
Viorica Deleanu
rea predării obiectelor de geografie, istorie etc. în limba
ucraineană şi nu în cea maternă, tradiţie care a existat şi
drept care este menţionat şi în legislaţia ucraineană.
Chiar dacă datorită rezistenţei dascălilor din aceste şcoli
obiectele de bază au mai fost studiate în română, elevii
oricum erau nevoiţi să susţină testele la absolvirea şcolii
în limba de stat. Altă problemă a etnicilor români a devenit
persecutarea de către autorităţile ucraineşti, a celor care
au reuşit să îşi redobândească cetăţenia română, cetăţenie
răpită strămoşilor şi pe care cu greu o recapătă azi.
La cele două tururi de scrutin din Ucraina, românii au
votat pentru altă putere, în speranţa unei vieţi mai bune.
Desigur că nu toţi au ieşit la vot pentru a apăra cauza
naţională, majoritatea au votat pentru o viaţă mai bună.
Acest vot presupune garanţii sociale, respectarea dreptur-
ilor şi libertăţilor de cetăţean, aspiraţii europene şi alte as-
pecte.
Ion Popescu, liderul Uniunii Interregionale „Comu-
nitatea Românească din Ucraina”, deputatul fracţiunii
Partidului Regiunilor în Rada Supremă de la Kiev, de-
19
Nr. 17, Martie 2010
clara încă în perioada campaniei electorale că alegerile
preşedintelui ucrainean vor avea un anumit impact asupra
comunităţii româneşti. Ion Popescu s-a referit la modifi-
carea Constituţiei Ucrainei - capitolul „cetăţenie”, astfel
încât cetăţenii ucraineni să mai poată deţina şi cetăţenia
altui stat. În cazul dat românii ar putea obţine sau redo-
bândi cetăţenia română, însă pentru aceasta este nevoie de
votul a 2/3 din votul celor 450 de parlamentari. Popescu
şi-a exprimat optimismul şi în privinţa funţionării limbilor
minorităţilor naţionale la nivel local, aşa cum este prevăzut
în Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare,
pentru care a militat Victor Ianukovici şi susţinătorii săi în
campania electorală.
Ion Popescu îl numeşte pe Victor Ianukovici partener
politic al UI „Comunitatea Românească din Ucraina”.
La 30 noiembrie 2009, Ianukovici, pe atunci candi-
dat la funcţia de şef de stat, a semnat cu reprezentanţii
minorităţii române, ruse şi maghiare un acord ce prevede
ca limba minorităţilor naţionale să poată primi statutul de
limbă regională oficială în zonele locuite în majoritate de
reprezentanţii acestor etnii şi anularea prevederilor Minis-
terului Învăţământului de la Kiev despre modificarea pro-
gramelor şcolare şi predarea materiilor în şcolile de stat,
din 2010, exclusiv în ucraineană.
Prin acest acord, Victor Ianukovici şi-a asigurat o
susţinere la scrutin, acum însă românii, de rând cu alţi mi-
noritari, aşteaptă realizarea promisiunilor.
Anatol Popescu, liderul Asociaţiei românilor din re-
giunea Odesa „Basarabia”, a spus că cele peste 20
de asociaţii care astăzi constituie UI „Comunitatea
Românească din Ucraina” conştientizau şi existenţa unor
riscuri, în caz că Victor Ianukovici nu ajungea preşedinte.
Însă, spune Anatol Popescu, cu alţi candidaţi nu aveau
cum să negocieze românii „pentru că practic toţi sunt pen-
tru dezvoltarea naţiunii ucrainene, fără să se gândească şi
la minorităţi”. Potrivit liderului „Basarabiei”, în zona de
sud, în localităţile româneşti, nu a fost nici zare de agitaţie
electorală în favoarea vreunui candidat. „Probabil, din per-
spectiva înrăutăţirii relaţiilor bilaterale româno-ucrainene,
rezultată din cauza suspendării monitorizarii bilaterale a
respectării drepturilor minorităţilor naţionale din 2008, dar
şi a rezultatelor procesului de la Haga, privind delimitarea
platoului continental al Mării Negre, candidaţii la postul
de preşedinte al Ucrainei evitau, în mod constant, dezba-
teri pe tema respectării drepturilor minoriăţii române din
Ucraina”, a spus Anatol Popescu.
Sergiu Dan, etnic român din localitatea Apşa de Mijloc,
din Transcarpatia, în prezent jurnalist la Bucureşti, se
declară mai sceptic vis-a-vis de promisiunile electorale ale
candidaţilor. „Situaţia românilor din Transcarpatia nu cred
că se va schimba semnificativ, după alegerea lui Viktor
Ianukovici la preşedinţia Ucrainei, deoarece, aşa cum s-a
întâmplat în majoritatea cazurilor, românii din această re-
giune au demonstrat că pot să se descurce singuri, fără aju-
torul statului, ceea ce, probabil, i-a făcut pe cei de la Kiev
să neglijeze această comunitate”, spune Sergiu Dan.
„Cât despre promisiunea făcută românilor, în campanie,
este greu de crezut că aceasta va fi îndeplinită, pentru că,
ştim bine, birocraţia în Ucraina este la ea acasă şi nu cred
că îi va fi chiar atât de uşor noului preşedinte, precum
şi noului guvern, să gândească o strategie în acest sens,
un plan după care să se ghideze în soluţionarea acestei
20
INTERSECŢII
probleme, referitoare la statutul limbii române în regiu-
nile unde locuiesc compact etnici români. Consider că cel
mai important ar fi ca autorităţile din Ucraina să ţină cont
de faptul că limbile şi drepturile minorităţilor naţionale
trebuie respectate, protejate şi nu să li se ofere un statut
asemănător celui pe care l-a propus Ianukovici, pentru este
aproape imposibil acest lucru”, mai spune Sergiu Dan.
Revenind la românii din sudul Basarabiei, este necesar
de menţionat că de la declararea independenţei statului
Ucrainean până în prezent nu există un Centru Cultural
Român în regiune. „Ne-am bucura nespus de mult dacă
ar veni cineva în sprijinul înfiinţării în regiunea Odesa a
unui Centru Cultural Român. Acesta ar putea fi deschis
şi la Ismail. Însă, reieşind din numeroasele demersuri ale
Asociaţiei noastre pe care le-am avut pe lângă autorităţile
de la Odesa, nu avem niciun semnal că situaţia va evol-
ua spre bine în viitorul apropiat”, spune Anatol Popescu.
„Rămânem cu speranţa că nu ne vor uita Bucureştiul şi
Chişinăul”, mai spune el.
În timp ce Victor Ianukovici şi-a asigurat susţinerea et-
nicilor români, contra-candidatul său în campanie, Serghei
Tighipco, ucrainean născut în Republica Moldova, care a
devenit deja şi prim-vicepremier, a făcut deja declaraţii
picante în adresa atât a asociaţiilor româneşti din Ucrai-
na, cât şi la adresa statului român. Tighipco a acuzat
asociaţiile neguvernamentale româneşti din Ucraina că ar
fi nişte agenţi ai autorităţilor de la Bucureşti şi nu obosea
să alimenteze societatea cu declaraţii de genul - România
şi astăzi pretide la teritorii ucraineşti, pe care le consideră
ale sale.
După alegerile prezidenţiale din România şi Ucraina,
despre ameliorarea dialogului dintre cele două ţări s-a
vorbit doar la nivel protocolar atunci când Victor Ianuko-
vici a fost învestit în funcţia de preşedinte, eveniment la
care a participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor din
România, Roberta Anastase. Deşi anterior a fost anunţată
prezenţa însăşi a preşedintelui român Traian Băsescu la
învestire, vizita la Kiev a fost amânată.
România şi Ucraina au de pus multe puncte pe „i” – de la
probleme de ordin politic, economic, cultural. E tăcere în
privinţa reluării relaţiilor româno-ucrainene la nivel inter-
sectorial, nu mai vorbim despre o întrevedere la nivel înalt.
Timpul care trece provoacă însă o şi mai mare tensiune.
Tatiana Bernevec
imagini foto - Cernăuţi
 INTERSECŢII Nr. 17, Martie 2010

Aurelia Dicusar:
Mă gândesc la zilele în care ne vom simţi cu adevărat liberi,
împreună cu cei de dincolo de Prut, împreună în Europa
Se prezintă simplu: „Basarabeanca” şi-n
strângerea ei de mână se regăseşte toată vo-
luptatea neamului din care se trage, întregul
destin necruţător al celor prin venele cărora
curge încercarea tuturor vremilor, omenia
şi blestemul celor mult robiţi. Din ochii de
furtună răzbate seninul, şi-n zâmbet îi e
ascunsă durerea celor asemeni ei.
Numele pe care-l poartă cu atâta mândrie i l-au atribuit
sătenii din Cioburciu, o suburbie a Tiraspolului, locul natal
al soţului ei. A primit acest nume ca pe o ursită, emblemă
a originii şi apartenenţei la un neam, emblemă pe care să o
poarte cu ea pretutindeni.
De loc din raionul Rezina, a părăsit casa părintească spre
a-i urma celui ce i-a fost sortită şi s-a dedicat cu tot suf-
letul familiei. A ţinut la piept doi fii, Artur şi Denis cărora
s-a străduit să le asigure o viaţă mai bună spre binele tu-
turor. Pentru apărarea familiei şi a neamului a luptat îm-
potriva prejudecăţilor celor potrivnici. Şi-a înţeles me-
nirea de mamă şi soţie şi când vorbeşte despre soţul ei tul nostru. Mă doare totuşi că lucrurile mărunte, insignifi-
- dedicat afacerilor şi despre cei doi copii - specializaţi ante tind să conteze mai mult în viaţa noastră de acum.
în studii economice şi actorie, faţa i se luminează. Se O dată cu muzicalitatea vocii ei răzbate şi revolta faţă
consideră realizată o dată în plus prin intermediul acestei de non-valorile timpului, faţă de laşitatea unora de a nu
sfinte instituţii-familia şi când vine vorba despre cariera recunoaşte ceea ce este cu adevărat esenţial pentru poporul
ei declară că nici un sacrificiu nu este prea mare pentru care a dat lumii un Grigore Vieru, un Andrei Vartic, un
a-ţi îndeplini misiunea pentru care Dumnezeu i-a permis Emil Loteanu, iar lista poate continua.
existenţa pe această lume şi în acel spaţiu. Ea însăşi recunoaşte: ... noi, basarabenii nu avem
A cântat de când se ştie. Iniţial activând în cadrul cer- bogăţia altor ţări, dar avem bunătatea, omenia
curilor artistice desfăşurate în unităţile de învăţământ pe transmisă din generaţie în generaţie, lucruri care
care le-a urmat, ulterior datorită harului cu care a înzes- cred, sunt mai de preţ decât valorile materiale, iar
trat-o Dumnezeu, prin sensibilitatea artistică, consecvenţa
cântecul pentru noi reprezintă o manifestare a
şi implicarea în realizarea lucrului bine făcut, s-a remarcat
libertăţii şi unităţii. Prin cântec ne consolidăm uni-
ca o adevărată vedetă autohtonă a folclorului tradiţional,
deşi recunoaşte că nu acesta a fost scopul vieţii ei. tatea sufletească.
Este autoarea piesei Cântec de neam. De altfel, şi-a Având la baza existenţei sale o educaţie sănătoasă,
făcut un repertoriu propriu, piesele pe care le interpretează care i-a inoculat dragostea de adevăr şi credinţă,
purtându-i semnătura, în felul acesta reuşind să se educaţie pe care a transmis-o în mod imperativ şi fi-
transmită lumii, să împărtăşească acesteia trăirile ei ca ilor săi, se simte norocoasă pentru tot ceea ce viaţa
om, ca basarabean: Vreau să-mi împărtăşesc dragostea i-a dat să aibă, cu bune şi rele, sperând cu tărie ca vii-
faţă de meleagurile noastre. Poate că şi vocea şi versurile, torul să aducă Basarabiei linişte şi înţelegere deplină,
piesele în ansamblu sunt oarecum triste, pentru că prin bunăstare şi încredere. Mă gândesc la zilele în care
asta fac cunoscută durerea mea şi a alor mei faţă de tot ne vom simţi cu adevărat liberi, împreună cu cei de
ceea ce se petrece în Basarabia. Mă doare că multă lume
dincolo de Prut, împreună în Europa.
este indiferentă la ceea ce se petrece aici. Şi prin cântec
cred că îmi fac datoria faţă de neamul meu, datoria de a-i
scoate la lumină valorile ce s-au vrut a fi îngropate de vii,
istoria neamului, momentele importante, demne din trecu-
21
Nr. 17, Martie 2010
Blogul politic – instrument de manipulare
sau lipsă de profesionalism?
Conform datelor oferite de portalul www.blogos-
fera.md, în blogosfera moldovenească putem găsi
circa 72 de blog-uri dedicate politicii din Republica
Moldova. Un număr destul de bun pentru o ţară mică,
dar întrebarea ar fi alta: blog-urile sunt create doar
pentru a fi în pas cu moda sau sunt un joc de-a inter-
netul sau un mijloc de comunicare cu electoratul?!
Analizând conţinutul blog-urilor politicienilor
moldoveni ne ciocnim de o realitate tristă – ei nu au
nici un interes de a dezvolta un blog adevărat, cu un
conţinut relevant şi atrăgător. Judecând după aceste
criterii, ajungem la concluzia că aceştia nu prea au
idee ce este un blog adevărat, crezând că prin pos-
tarea simplelor informaţii pot căpăta mai multe vo-
turi. Astfel, blogosfera naţională ar putea fi definită ca
un fenomen în care politicienii se fac ca au blog, iar
cetăţenii se fac că citesc.
În mare parte, blog-urile politicienilor moldoveni
conţin doar ştiri preluate de la alte canale de infor-
mare, declaraţii oficiale şi discursuri rostite la diferite
evenimente. Nivelul blog-urilor este destul de slab şi
nu au o capacitate de influenţă a opiniei publice.
Cei care au dat dovadă de mai mult profesion-
alism în arta “blog-eritului” sunt Vlad Filat, Vitalia
Pavlicenco, Veaceslav Untilă, Serafim Urecheanu,
Marian Lupu, dar, cu părere de rău, nici un blog nu
se încadrează în ceea ce ar trebui să fie în esenţă un
blog.
Dacă pornim de la definiţia blog-ului, ne dăm
seama că acest tip alternativ de comunicare trebuie
să fie, în primul rând, la persoana, să fie scris într-un
stil lejer, cu informaţii personalizate, ci nu doar, cum
e la noi, plin de ştiri impersonale care pot fi găsite cu
uşurinţă în alte surse media.
Un blog al unui politician care se vrea respectat
şi urmat ar trebui să depună mai mult efort pentru a
crea un blog cât mai incitant, creativ, convingător şi,
pe alocuri, provocator. Blog-ul trebuie să fie sursă de
propagandă a propriilor idei şi scris în aşa fel încât
cel care citeşte să simtă că informaţia îi este adresată
anume lui. Personal, nu am putut găsi deosebiri din-
tre un portal on-line de ştiri şi blogul unui politician,
unica diferenţă fiind doar deviza după care se con-
duce persoana în cauză. Lipseşte total comunicarea
directă, nu sunt prezente opiniile blog-erului, vedem
doar o compilaţie de ştiri şi nimic mai mult.
Puterea blogurilor, în lumea de vest, poate fi
remarcată fără a-ţi pune ochelari. De exemplu, în 2004,
când au avut loc alegerile prezidenţiale în S.U.A.,
John F.Kerry si George W. Bush, la conferinţele lor
de presa, pe langa jurnaliştii din media tradiţională –
22
INTERSECŢII
au acreditat şi bloggeri!
Un pas la fel de interesant, a făcut şi preşedintele
actual al Franţei, Nicolas Sarkozy, pe blog-ul căruia
sunt făcute publice informaţii despre soţia şi fiica lui.
Chiar dacă ştirile nu sunt la persoana I, faptul că poţi
urmări activitatea întregii familii crează sentimentul
că preşedintele francez nu are ce ascunde.
Ca să nu ne ducem aşa departe, să aruncăm o pri-
vire la vecinii de peste Prut: politicienii din România,
informaţiile de pe blog-urile cărora sunt deseori ci-
tate de către mass-media. Pe când la noi, raportul este
invers: blogurile politicienilor „citează” mass-media,
rareori şirile fiind scrise de către creatorii blog-ului.
Unele din cele mai bune blog-uri române ar fi cele
ale lui Adrian Năstase şi colegul său de partid, Mircea
Geoană. Scris în stil amical, simplu, deschis, în jur
de 10 articole pe lună, Adrian Năstase dă dovadă de
profesionalism şi de faptul că este în pas cu generaţia-
internet.
Cel al lui Mircea Geoană, este un blog demn de
citit pentru că ştirile sunt personalizate. Povestirea se
face la persoana I, de parcă M. Geoană se adresează
însuşi publicului. Spun “de parcă” pentru că stilul ar-
ticolelor este unul oficial, cu limbaj sofisticat şi mare
ca volum, ceea ce un politician de vârf nu-şi permite
să scrie din cauza lipsei cronică de timp.
Şeful statului român, Traian Băsescu, are şi el un
jurnal on-line, dar nu este un blog-er. Este un site la
fel plin de ştiri simple, dar cu un aer mai dinamic şi
mai personalizat. Poţi găsi aici multe adresări către
cetăţeni şi bucură anume faptul că deviza, spre deo-
sebire de cele ale politicienilor moldoveni, vine de la
persoana lui Băsescu – nu este una generală.
Din păcate, în Republica Moldova blogul poli-
tic nu are o influenţă mare, mai ales datorită acoper-
irii proaste cu internet a populaţiei şi nu putem aici
vorbi de un instrument de marketing politic pentru
candidaţi şi nici de un instrument formator de opinie.
De asemenea, spaţiul public, politic şi mediatic de la
noi înca ignoră blogul ca un mijloc de comunicare,
opţiune aleasă doar în detrimentul lor.
În acest caz, după părerea mea, politicienii au
doar două uşi pe care pot ieşi:
1. Să şteargă aşa numitele “bloguri” şi să posteze
mai departe ştirile pe site-ul oficial.
2. Să depună efort să transforme aş- numitele “blog-
uri”, în blog-uri adevărate.
Irina Peregudova