INTERSECTII

Nr. 16, Noiembrie 2009

 EDITOR
SibArt

CUPRINS
REDACŢIA
Coordonator ediţie
Nicu Cârlig

Echipa de redacţie De la Râm ne tragem .................................. 3

Nicolae Ciobanu
Noi rămânem în lumina cuvintelor
Ion Mischevca
Vlad Madan Mântuitorului .............................................. 5
Vadim Bolocan
Sfântul Apostol Andrei .............................. 7
Camelia Bazarcă
Viorica Deleanu O perspectivă liberală a multicultura -
Dan Nicu 8
lismului .........................................................
Mariana Ţăranu
Colaboratori Vrem preşedinte .......................................... 12
Mihaela Bălan, Alexandru Lupuşor,
Daniela Cervinschi, Max Pulber Alegerile trec, promisiunile rămân...............13
Abonatul se află în afara ariei de acoperire 16

ISSN 2065 - 0531 Dar oare există ceva?..................................... 17

Ai suflet de mamă, maestre! ......................... 18
2009
Cluj, Chişinău - acasă. Unde-i acasă?......... 20
intersectii.revista@gmail.com Lumea văzută prin ochelari roz .................. 21

publicaţie realizată cu sprijinul Ce pot face eu pentru a opri

Fundaţiei Emanuil Gojdu - Sibiu discriminarea?................................................ 22

Potrivit Art. 206 C.P., responsabilitatea

juridică pentru conţinutul articolelor
aparţine autorilor.
Deasemenea, subliniem faptul că nu
toate articolele publicate au în totalitate
şi valoare actuală; dar, potrivit normelor
jurnalistice internaţionale, nu interve-
nim în textele originale, responsabili-
tatea aparţinând şi traducătorilor.
 INTERSECŢII Nr. 16, Noiembrie 2009

“De la Râm ne tragem”

Incontestabilitatea originii latine a limbii române. Exemplul eminescian
Probabil că nu a existat un alt mânuitor de condei care dar mai ales o plasare originală, poate provoca aceste
să fi muncit mai jertfelnic asupra cuvântului decât Emi- fenomene; mai bine zis un şoc care pune în mişcare
nescu. Spre deosebire de predecesorii săi, el a fost aproape şi întrebuinţează o forţă exterioară şi superioară .
toată viaţa în căutarea „cuvântului ce exprimă adevărul”. Pe lângă valori originale stilistice şi lexicale, el
Toţi cei care ne-am aplecat asupra scrierilor eminesci- descoperă în izvoadele bătrâne şi unele forme gra-
ene am observat ce efort a depus poetul pentru a găsi maticale ce trebuiau valo¬rificate şi conservate. După
cea mai nimerită slovă care „să acopere exact” ideea. propria-i mărturisire, „în hârţoage vechi am descoperit
Este cât se poate de revelatoare în această privinţă mai multe formaţii sintactice fermecătoare, mai multe
următoarea mărturisire a poetului: „A ieşi în publicitate tipuri care au fost uitate, apoi conjuncţii, prepoziţii
nu-i glumă. Mai de multe ori îmi pare rău c-am publicat şi adverbe şi chiar două moduri noi, deşi defective”.
ceea ce am publicat. Este o zicală din bătrâni: Gura să aibă Din „frumoasa şi spornica limbă a cronicarilor”, Mi-
trei lacăte – în inimă, în gât şi a hai Eminescu selectează fapte
treia pe buze; când îţi va scăpa lexicale, gramaticale şi fonet-
cuvântul din inimă, să nu scape ice, pe care le presară după
de cealaltă, că dacă ai scăpat cum a ştiut numai geniul său
odată vorba din gură n-o mai printre cele aparţinând limbii
prinzi nici cu calul, nici cu oga- moderne şi poeziei populare,
rul, ba nici cu şoimul. Trebuie topindu-le într-o formă nouă
să cumpăneşti de-o sută de ori o şi subordonându-le unei alte
scriere până o dai publicităţii”. viziuni artistice. Do¬vadă sunt
Pentru a găsi „cuvântul ce frumoasele versuri ce-i aparţin
exprimă adevărul”, scriitorul poetului şi care, deşi conţin ele-
captează utilizează diferite iz- mente lingvistice arhaice pentru
voare; apelează la texte vechi evocarea diverselor tab¬louri
şi la graiuri pop¬ulare, la as- veridice şi colorate din trecu-
pectul cult, cu variate neolo- tul istoric, au rămas şi astăzi
gisme, al limbii şi la vor¬birea un valoros model de limbă.
familiară. Într-o scrisoare din Pornind de la convingerea
1934, M. Gaster arată cât de că poporul este creatorul şi
mare era satisfacţia poetului purtătorul limbii de-a lungul
când descoperea în manusc- veacurilor, Eminescu alege din
rise şi tipărituri vechi cuvinte, creaţia folclorică tot ce-i mai
construcţii sau idei originale. de preţ şi mai viguros, culege
Consider necesară clarificarea cu grijă termenii populari,
noţiunii de „context” în accepţia cele mai savuroase expresii şi
utilizată în studiul de mai de- locuţiuni, pe care le-a turnat
parte. Ca parte integrantă a din nou în tipare din cele mai
con¬ceptului de mare circulaţie originale, pentru ca prin poezie
în cercetarea lingvistică şi să le repună în vorbirea curentă.
literară din ultimele două de- Frecvenţa, bogăţia semantică
cenii – cel al intertextualităţii şi baza pentru noi derivate au
- contextul reprezintă enunţul literar în care au apărut fost folosite drept criterii pentru detaşarea unui inventar de
pentru prima dată anumite secvenţe lingvistice. Relaţia cuvinte importante în vocabularul românesc. O primă încer-
de coprezenţă între două sau mai multe texte, adică, ei- care de acest fel a făcut-o Al. Graur asupra fondului princi-
detic şi cel mai adesea prin prezenţa efectivă a unui pal lexical al limbii române, în care dintre cele trei criterii
text în altul, este numită de G. Genette transtextualitate. au fost reţinute ultimele două – bogăţia semantică şi puterea
Semnul verbal poate să devină matricea unor de derivare – la care a adăugat criteriul vechimii cuvântului.
accepţiuni diferite în virtutea principiului interpretării În inventarul de cuvinte stabilit de Al. Graur, elementul lat-
multiple, iar ridicat la rangul de formă, să treacă prin in moştenit reprezintă 60% din totalul termenilor selectaţi.
întâmplări extraordinare. Un eveniment neprevăzut, În română, la fel ca şi în celelalte opt limbi romanice
3
Nr. 16, Noiembrie 2009 INTERSECŢII

analizate (sardă, italiană, retoromană, franceză, occitană, Transilvania. Sufixul -ea , -el, este tot din latină: -ellus,
catalană, spaniolă şi portugheză), termenii moşteniţi din -ella, ca şi în purcel - purcea. Desinenţa de plural -le este şi
latină ocupă rangul I, adică au cea mai mare pondere. Din- ea latinească, ca în stea - stele; pe (< lat. per, panromanic);
tre termenii latineşti cu referire la om, menţionaţi de mine cuiburi, plural cu desinenţa -uri (< lat. -ora, în limba veche
mai sus, câţiva (anume 46) au fost selectaţi în toate cele -ure) pentru cuib (< lat. cubium, termen păstrat în română
nouă vocabulare romanice reprezentative: altus, auricula, şi în dialectele italieneşti şi retoromane, format de la cu-
barba, battuere, caput, carnis, corpus, costa, culus, currere, bare - „a fi culcat, a dormi”); se (< lat. se, panromanic);
dens, directus, dormire, facere, facies,fortis,fugire,fundus, adună (< lat. adunare, transmis şi altor limbi romanice –
grossus, homo, intendere, largus, leuare, lingua, longus, italiană, franceză, occitană, spaniolă, portugheză); ascunde
manus, mărire, nascere, ozulus, ossum, palma, passus, (< lat. abscondere, panromanic); în (< lat. in, panromanic);
pellis, pilus, rămurele, plural al
ridere, rotundus, lui rămurea (vezi
saltare, sanguem, mai sus păsărele),
sapo, stare, surd- diminutiv al lui
us, tremulare, ramură, care
ungula, uenire, poate fi lat. ramu-
uetulus, uiuus. la sau o formaţie
Numărul de 46 analogică de sin-
termeni din to- gular de la plu-
talul de 146 cu- ralul ramuri al
vinte selectate lui ram (< lat.
în toate vocabu- ramus, panro-
larele romanice manic); noapte
reprezentative, (< lat. noctem,
înseamnă 30% panromanic);
din total! Evi- bună (< lat. bona,
dent că numărul panromanic).
cuvintelor referi- Interesul aces-
toare la om este tei strofe constă
mult mai mare şi în faptul că
dacă ţinem sea- din cele 13 cu-
ma şi de cazurile în care acestea au fost se- vinte existente numai două (la, cuib) nu sunt panromanice.
lectate într-un număr mai mic de vocabulare. Dacă e să se analizeze cele 98 de strofe ale capodop-
S-a spus de nenumărate ori, dar este bine să repetăm: erei eminesciene „Luceafărul”, aşa cum a făcut D. Ma-
se pot construi fraze întregi numai din cuvinte latineşti zilu, se va constata că, din cele 1907 cuvinte ale acestei
moştenite, dar nici măcar o propoziţie for¬mată din cu- poezii, 1658 sunt de origine latină, ceea ce reprezintă
vinte împrumutate. S-au publicat (B.P. Haşdeu, „Po- 88,60%, de 11 ori mai multe decât cuvintele slave şi
ezii populare”, Th. Capidan, „O poezie aromână”S. de 8 ori mai numeroase decât toate celelalte cuvinte
Puşcariu — un fragment de 120 de cuvinte din Palia de la împrumutate. Treisprezece strofe au numai cuvinte
Orăştie — 1582 —) nenumărate texte numai cu elemente moştenite din latină, iar în strofele care conţin mo-
moştenite din latină şi putem menţiona aici autori ca B.P. mentul culminant al poemului proporţia este de 95%.
Haşdeu, Th. Capidan, S. Puşcariu, însă întru susţinerea Şi în sfârşit, să nu uitam de celebra afirmaţie
afirmaţiei de mai sus vom aduce un exemplu eminescian, a lui Mihai Eminescu: ,,Suntem români şi punc-
anume primul catren din poezia „Somnoroase păsărele”: tum”. De ce „apasă” autorul pe acest ,,punctum”?
Somnoroase păsărele Pe lângă faptul că o perioadă a fost sufleor la teatru, nu
Pe la cuiburi se adună, cred ca Eminescu nu era iniţiat şi în alte ştiinţe. În ge-
Se ascund în r amur ele. ometrie punctul este o noţiune elementară care stă la
Noapte bună. originea tuturor figurilor geometrice, ceea ce de fapt ar
Iată originea acestor cuvinte moştenite din latină sau însemna că prin folosirea termenului latinesc „punctum”,
derivate în limba română de la cuvinte moştenite: som- Eminescu dezvăluie metaforic originea limbii române.
noros, derivat de la somn (< lat. somnus, transmis tuturor Totodată punctul, ca semn de punctuaţie simbolizează
lim¬bilor romanice), cu un sufix latinesc -osus, devenit sfârşitul unui enunţ, al unei idei, al unei afirmaţii, care nu lasă
-os, la fel ca în frunzos, derivat al lui frunză (< lat. frondia); loc de speculaţii şi interpretări, deci exact ce a vrut să afirme
păsărele, plural al diminutivului păsărea de la pasăre (< Mihai Eminescu: „suntem Români şi orice altă teorie sau
lat. passer, păstrat în toate limbile romanice). Sensul cu- explicaţi asupra identităţii noastre naţională este inutilă.”
vântului latinesc passer - vrabie s-a păstrat dialectal în Vadim Bolocan
4
 INTERSECŢII Nr. 16, Noiembrie 2009

Părintele Dorin Opriş:

Noi rămânem în lumina cuvintelor Mântuitorului.
El ne-a spus că pentru oricine-L va mărturisi înaintea oamenilor, va
mărturisi şi El înaintea Tatălui.”
Părintele Dorin Opriş este lector universitar, doctor în
ştiinţele educaţiei, Catedra de Pedagogie, psihologie şi
didactică din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din
Alba Iulia.
Exemplul Părintelui Dorin este unul de referinţă în ceea
ce priveşte aplicarea învăţăturii creştin-ortodoxe în com-
baterea flagelurilor sociale. În acest sens Sfinţia sa a par-
ticipat la mai multe proiecte, simpozioane şi conferinţe
naţionale şi internaţionale, printre care: „Implicarea
Bisericii în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe
umane”, „Consolidarea iniţiativelor comunitare de preve-
nire a HIV/SIDA şi a violenţei în familie, în România”,
„Trafficking in Human Beings – a Menace for the Soci-
ety: Involvement of the Church in Prevention of Traffick-
ing and Assistance for Victims”, „Participarea şcolii la
prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane”, etc.
O altă latură nu mai puţin importantă a activităţii
Părintelui Dorin Opriş este şi cea care ţine de învăţământul
religios preuniversitar, la acest capitol Părintele fiind
membru în Comisia Naţională de religie a Ministeru-
lui Educaţiei şi Cercetării, din anul 1999, membru în
Comisia Patriarhiei Române pentru programe şcolare
şi manuale de religie, din anul 2000. În această calitate
participând la elaborarea mai multor Programe şcolare
de religie, aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Or-
todoxe Române şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Cu ocazia unei vizite la Chişinău, Părintele a avut
amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.

Astăzi asistăm la atacuri tot mai înverşunate la adresa
creştinismului, am văzut cu toţi furia anticreştină
din Italia, am asistat la războiul pornit împotriva
icoanelor în România… Părinte, dacă se continuă
în acelaşi ritm şi în aceeaşi direcţie, unde ajungem?
După părerea mea, sistemul capitalist bazat pe econo-
mia liberală, este incomodat de viaţa religioasă autentică.
Într-un astfel de sistem politic, oficialităţile ar dori ca
religia să se limiteze la un instrument, la o cale de a
menţine o oarecare moralitate între creştini. Este de dorit
ceva mult mai diluat, ceva care să ţină aşa cum am spus
un anumit control social şi să dezvolte nişte energii inte-
rioare ce l-ar face pe om să respecte legile dintr-o forţă
interioară, care este indiscutabilă pentru valorile religioase.
S-a întâmplat în Italia, s-a întâmplat şi în Franţa ca anumite
persoane şi grupuri să meargă împotriva Crucii, cu 2-3 ani
în urmă, acolo unde, mai ales din pricina prezenţei islamului
şi a faptului că reprezentanţii cultului islamic, respectându-
şi credinţa aveau o anumită ţinută vestimentară, înţelegeau
să-şi exprime astfel credinţa. Ei bine, francezii incomodaţi
de această prezentare în public a vieţii religioase islamice
au încercat să elimine toate simbolurile religioase din şcoli.
Cazul Franţei este unul aparte; ştim cu toţii că după
revoluţia franceză, statul laic este separat cu totul de
biserică şi francezii chiar se mândresc cu acest lucru. Cu
toate acestea lipsa unei educaţii religioase se face simţită,
mă refer la rata sinuciderilor, la rata divorţurilor, la multe
alte drame pe care le trăiesc oamenii în plan personal sau
familial, motiv pentru care, de doi-trei ani încoace, chiar în
Franţa declarată atee, se discută intens despre introduce-
rea unei discipline de învăţământ numită „Cultura religi-
ilor”, care să deschidă elevilor dacă nu o cale spre trăirea
propriilor credinţe, să le de măcar o brumă de cultură,
pentru că tot ceea ce s-a creat în Europa şi nu numai, se
datorează în mare parte creştinismului şi valorilor acestuia.
Până la urmă, existenţa Europei, este o creaţie a
creştinismului.
5
Nr. 16, Noiembrie 2009
Pentru mine, este mai mult decât de mirare faptul
că o societate, fie ea şi capitalistă, nu înţelege că, de
fapt, creştinismul şi valorile creştine îi fac numai serv-
icii, că nu-l incomodează cu nimic, iar o dezvoltare
haotică, fără limite, a raporturilor economice poate avea
efecte care mai apoi vor fi regretate, însă ireversibile.
Aceste acţiuni sunt spontane sau se acţionează după un
anumit plan?
Atacurile împotriva icoanelor nu sunt decât un pas,
nu sunt decât o parte dintr-un întreg, dintr-un ansam-
blu. Aceste campanii deocamdată nu sunt un pericol,
poate că Dumnezeu ne lasă să trecem şi peste ele ca să
ne vedem propriile lipsuri şi ne îndeamnă cu asta să ne
perfecţionăm continuu, să nu uităm că dacă El ne-a
dat libertatea practicării religiei şi însemnele religioa-
se sunt prezente în şcoli, tot El ne şi poate lipsi de ea.
Trebuie să privim situaţia cu discernământ, fără patimi,
fără resentimente. Există şi în România 4-5 atei de serviciu
care fac gălăgie în mass-media pentru a se crede că sunt mii,
că sunt o mare forţă. Îi îngăduie Dumnezeu să lupte împot-
riva Lui, trebuie să îi îngăduim şi noi, nu putem să facem
altceva, poate că ar trebui să ne rugăm mai mult pentru ei.
În fond ştim din istoria Bisericii că au fost de-a lungul
timpului foarte mulţi oameni care au luptat împotriva
Mântuitorului după care s-au întors în slujba Lui; Sfân-
tul Apostol Pavel este un exemplu strălucit în acest sens.
În aceeaşi ordine de idei, orice iniţiativă de a introduce
religia ca obiect de studiu în şcoli, se loveşte de aversi-
unea ateilor de serviciu, de care vorbeaţi mai sus, şi a
susţinătorilor lor. Ce trebuie să facă societatea ortodoxă în
acest caz? Să militeze mai departe pentru predarea religiei
în instituţiile preuniversitare de învăţământ, sau fiecare
creştin să se retragă în colţişorul său şi să se roage în linişte?
Noi rămânem în lumina cuvintelor Mântuitorului. El
ne-a spus că pentru oricine-L va mărturisi înaintea oame-
nilor, va mărturisi şi El înaintea Tatălui. Datoria noastră
este să-L mărturisim pe Mântuitorul înaintea semenilor
noştri. În sistemul social actual, cea mai eficientă formă
de a-L mărturisi pe Mântuitorul este în şcoală, acolo unde
sunt prezenţi toţi copiii. Şcoala reprezintă cadrul potrivit
pentru a explica, pentru a detalia învăţăturile de credinţă
şi pentru a răspunde întrebărilor elevilor. Posibilitatea de
a activa în învăţământul preuniversitar reprezintă o şansă
6
INTERSECŢII
extraordinară, unică. E posibil ca reacţiile adverse să vină
şi din teama dascălilor din şcoli ca nu cumva ideologia
comunistă ar putea fi înlocuită cu una creştină, biblică. Ei au
trăit în vremuri în care au simţit ideologia comunistă ca pe
ceva impus şi care trebuia exprimat indiferent dacă credeai
sau nu credeai în ea. Dacă doreai să poţi duce o viaţă socială
şi culturală cât de cât normală, firească, în locul şi în timpul
pe care ţi l-a dat Dumnezeu să-l trăieşti în lumea aceasta.
Temerea unor pedagogi faţă de o nouă îndoctrinare
a elevilor, de data aceasta biblică, nu este justificată.
Educaţia religioasă îşi propune doar să îl ajute pe elev să
îşi găsească propria cale spre mântuire, către cunoaşterea
lui Dumnezeu, către pacea cu sine şi cu semenii.
Aceiaşi adversari ai prezenţei educaţiei religioase în
învăţământul preuniversitar susţin că, dacă s-ar intro-
duce ore de religie ortodoxă în şcoli, s-ar leza libertatea
religioasă a copiilor ce împărtăşesc alte convingeri reli-
gioase. Să fie oare aşa?
Este o neînţelegere sau chiar o capcană aici. Sub mas-
ca democraţiei, foarte adesea, sunt promovate adevărate
discriminări. Vorbesc de cazul din România, pe care
îl cunosc foarte bine, şi în care statul recunoaşte rolul
moral, cultural al cultelor religioase. Copiii care sunt de
alte confesiuni decât cea majoritară într-o clasă – sunt re-
giuni în România unde cultul catolic sau protestant este
majoritar – pot să participe la educaţia religioasă ce se
desfăşoară în spaţiul de cult, unde slujitorii se ocupă de
educaţia lor, conform programelor şcolare aflate în uz.
Deci nu cred că poate fi vorba de lezarea drepturilor
şi libertăţilor elevilor ce împărtăşesc alte credinţe. Pur
şi simplu este un nou pretext vehiculat spre a se obţine
eliminarea religiei din şcoli. Personal, cred că indifer-
ent cărui cult îi aparţin, toţi copiii au enorm de învăţat
la orele de religie, iar susţinerea pe care aceştia au
arătat-o religiei reprezintă dovada eficienţei activităţii.
Părinte în final, v-aş ruga să transmiteţi un gând pentru
tinerii ortodocşi din Basarabia.
Împreună suntem puternici! Aşa s-a rugat Mântuitorul în
grădina Ghetsimani, ca toţi să fie una, pentru că El şi Tatăl
sunt una. Dacă vă rugaţi unii pentru alţii şi vă doriţi binele
unul altuia, Dumnezeu va veni deplin şi vă va ajuta să faceţi
tot lucrul bun în lume. Dumnezeu să ne binecuvânteze!
Interviu realizat de Nicu Cârlig
 INTERSECŢII
Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat
«Iar ei, (Apostolii) adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu la loc, împărăţia
lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa, ci veţi
lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria
şi până la marginea pământului » (Fapte: 1,7-8).
“Casa vânătorilor”, cetatea ce a dat lumii trei din cei
12 Apostoli
Originar din Betsaida, oraş pescăresc situat pe
malul lacului Ghenizaret, lângă marea Galileii, în ho-
tarul Zabulonului din a cărui seminţie i se trăgea de alt-
fel neamul, Sfântul Apostol Andrei, a fost fiul pescarului
Iona şi frate a lui Simon Petru, cel ce avea să-I urmeze în
învăţătură şi credinţă lui Hristos datorită îndemnului frate-
lui său care-i spune: «Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte
Hristos)»-(Ioan: 1,41).
Născut într-o familie
sărmană, condamnată să-şi câştige
hrana pântecelor cu sudoarea frunţii,
aidoma poruncii date de Dumnezeu
Protopărinţilor după cădere, Andrei
înainte să-i devină ucenic Sfântului
Ioan Botezătorul, spre deosebire de
fratele său care şi-a luat de soţie pe
fiica lui Aristobul, a trăit în curăţie
sufletească şi trupească, neezitând să-i
urmeze Înaintemergătorului, aflând că
acesta propovăduieşte în valea Iordan-
ului. Mânat de setea cunoaşterii spre
credinţă şi pocăinţă, s-a lepădat pe
sine voii Celei Mari, făcându-se din
vânător de peşte, alături de Petru şi
Filip, vânător de Adevărul-Hristos.
Astfel, neînsemnata cetate de
la poarta apelor a dat lumii trei din cei
ce aveau să ducă vestea credinţei până
la capătul pământului.
Sfânta Scriptură
Scripturile amintesc în nenumărate rânduri de-
spre întâiul chemat Andrei. Iniţial ucenic al Sfântului Ioan
Botezătorul, cel ce avea să-l ducă la Cel ce este „Mielul
lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan: 1,29),
datorită râvnei lui de a cunoaşte şi primi dreapta credinţă,
şi a sârguinţei cu care şi-a închinat viaţa lui Hristos, aşa
cum spune însuşi Mântuitorul: «Dacă voieşte cineva să
vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fie-
care zi şi să-Mi urmeze Mie» (Luca: 9,23), devine primul
Apostol, primind privilegiul de a i se da spre cunoaştere
taina împărăţiei lui Dumnezeu, de a păşi alături de Mesia
în toată Ţara Sfântă şi a se hrăni spiritual din dumnezeias-
ca înţelepciune, împărtăşindu-se din cuvântul dătător de
viaţă a credinţei celei noi pogorâte de Hristos.
A ascultat chemarea Domnului lăsându-şi mrejele,
Nr. 16, Noiembrie 2009
corabia, casa şi părinţii, a umblat alături de El, a fost părtaş
la faptele minunate săvârşite spre răscumpărarea neamu-
lui şi a crezut mai înainte de a cerceta, dar mai presus de
toate, a văzut Patimile Mântuitorului, a plâns nedreptatea
şi moartea pentru moarte şi s-a întărit în credinţă în ziua
Învierii şi a Cincizecimii cum relatează Faptele Aposto-
lilor (2, 1-4).
Sfânta Tradiţie
La rândul ei, Tradiţia Bisericii prin Origen (†
254) şi Eusebiu de Cezareea (†340), relatează cum după
Înălţarea Domnului la cer şi după
Cincizecime, pentru a respecta po-
runca Mântuitorului de a învăţa toate
neamurile, Apostolii au tras la sorţi
spre a stabili cine şi unde trebuie să
meargă spre a propovădui cuvântul,
moştenirea credinţei lăsată de Hris-
tos. Sfântului Apostol Andrei i-a re-
venit să meargă în Bitinia (conform
Sinaxarului Bisericii Constantinopo-
litane), Bizantia, Tracia şi Macedonia
cu ţinuturile din jurul Mării Negre
până la Dunăre, şi Sciţia Maior (Nor-
dul Mării Negre) şi Minor (Dobrogea
de astăzi), până în Crimeea.
Proloagele, cel mai semnificativ
izvor românesc tipărit de mitropolitul
Dosoftei al Moldovei († 1693), face
referire la teritoriul străbătut de Sfân-
tul Apostol Andrei spre încreştinare,
plasându-l după sorţi în Bitinia şi
ţinuturile dinspre Marea Neagră, Ţarigradul, Tracia şi
Macedonia, Dobrogea de azi şi Tesalia.
Toate neamurile cuprinse între hotarele amintite,
au fost ţărâna aşternută în calea paşilor lui spre a semăna
sâmburele adevărului dumnezeiesc.
El nu s-a plâns de lungimea călătoriilor misionare,
nu s-a lăsat doborât de nevoinţe şi vitregii, nu a renunţat să
aştearnă cuvântul în pământ păgân, ci a umblat în aceste
locuri răbdând multe împotriviri şi nevoi, biruindu-le în
numele lui Hristos cel Înviat.
Tot Sfânta Tradiţie vorbeşte despre propovăduirea
cuvântului lui Dumnezeu din sinagoga unor iudei ce lo-
cuiau într-o cetate amplasată în partea dreaptă a Mării Ne-
gre. Vorbind mulţimii despre Hristos, Cel proorocit înainte
vreme, Care pentru oameni şi a lor mântuire a venit în
lume, cu nădejdea în Dumnezeu a reuşit să scrie credinţa în
7
Nr. 16, Noiembrie 2009
sufletele lor, întorcându-i de la robie la viaţă. Astfel plinea
Sfântul Apostol Andrei menirea dată de Mântuitorul de a
fi pescar de oameni. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi în Duhul
Sfânt a înfrânt idolii vechilor greci, întorcându-i pe aceştia
la credinţa cea adevărată. S-a făcut doctor fără plată celor
bolnavi, multe minuni făcând şi pe mulţi botezând în nu-
mele lui Iisus Hristos.
Ultima parte a călătoriei sale, Sfântul Apostol An-
drei o face în provincia Ahaia. Consemnări cu privire la
acestea avem de la istoricul bizantin Nichifor Calist (sec.
XIV), care relatează despre martiriul acestuia. Ajuns în ce-
tatea Patras, la capătul itinerariului său misionar, precum
i-a fost răbdat, Sfântul Apostol a fost martirizat pe o cruce
în formă de X, cruce care astăzi poartă numele Sfântului şi
este folosită spre a semnaliza un pericol iminent. Moaştele
sale au rămas până în sec. IV la Patras, apoi la Constan-
tinopol şi Roma pentru ca din anul 1964 să fie păstrate în
Catedrala Mitropolitană din Corint.
Sfântul Apostol Andrei, Sfântul românilor
După cum menţionam anterior, Sfântul Apostol
Andrei este cel ce a încreştinat pământurile României, bi-
necuvântând Munţii Dobrogei, leagăn al credinţei în Hris-
tos Dumnezeu.
Tradiţia dobrogeană păstrează în conştiinţa creştină
a maselor, elemente ale predicării Sfântului Andrei, atât
prin colinde tradiţionale cât şi prin balade populare în care
Sfântul Andrei, personificare a credinţei şi bunătăţii, apare
O perspectivă liberală a multiculturalismului
Joseph Raz, Multiculturalism : A liberal Perspective.1994. Dissent
Patrick Loobuyck, A defence of liberal multicultural measures without minority rights. 2005 Sage Publication.
Autorii Joseph Raz şi Patrick Loobuyck în articolele
respective pun în discuţie, multiculturalismul dintr-o
perspectivă liberală. Conştientizând faptul că mul-
ticulturalismul este o chestiune de mare importanţă
pentru societăţile actuale cât şi pentru cele viitoare,
autorii analizează acest fenomen prin prisma liber-
alismului. J.Raz prezintă într-un mod cât se poate de
clar principalele căi prin care liberalismul a răspuns la
diversitate, valorile intrinseci acestuia aplicabile pen-
tru gestionarea diversităţii, de asemenea principalele
obiecţii din partea susţinătorilor liberalismului sau
principalele temeri liberale în ceea ce priveşte multi-
culturalismul. Liberalul J.Raz susţine cauza multicul-
turalismului şi încearcă să o justifice după cum vom
vedea în continuare.
P.Loobuyck pe lângă faptul că prezintă argumen-
tele pro şi contra asupra faptului dacă liberalismul
oferă sau nu suficiente posibilităţi; valori intrinseci
pentru acomodarea diversităţii intr-un mod corect,
amendamentele multiculturalismului la valorile ide-
8
INTERSECŢII
umblând cu toiagu-i pe pământurile româneşti spre aju-
torul celor încercaţi, spre izbăvirea celor robiţi, spre leacul
celor bolnavi şi spre mântuirea celor ce cred.
Dovadă a cinstirii Sfântului Apostol, stă lar-
ga răspândire a numelor Andrei şi Andreea în familiile
româneşti, tot mai mulţi părinţi botezându-şi fiii şi fiicele
astfel.
Peştera Sfântului Andrei
La aproximativ 4 kilometri de şoseaua Constanţa-
Ostrov, în vechea localitate Guzun, actualmente comu-
na Ion Corvin, se află Peştera Sfântului Andrei, loc de
reculegere şi închinare. Tradiţia spune că aici ar fi sălăşluit
Sfântul în şederea sa pe pământurile româneşti, ceea ce
poate constitui o dovadă în plus a trecerii şi a sădirii cu-
vântului dumnezeiesc în pământul roditor românesc.
Se spune că iniţial ar fi fost o peşteră mică, ulte-
rior, o dată cu sporirea credincioşilor, semn că osânda Ap-
ostolului dădea roade, ar fi fost necesar un loc mai mare,
astăzi peştera fiind un loc de pelerinaj şi închinare, aşa
cum se cuvine.
Cinstirea celui ce ne-a sădit în suflete Cuvântul
este evidentă, Părinţii Bisericii Române recunoscându-l
oficial ocrotitor al României, pomenindu-i în fiecare an
la data de 30 noiembrie troparul, rugându-l să se roage
Stăpânului tuturor ca pace lumii să dăruiască şi milă suf-
letelor noastre.
Camelia Bazarcă
ale ale liberalismului, autorul discută şi despre con-
troversa asupra drepturilor minorităţilor, critică am-
biguitatea argumentelor liberale ale lui Kymlicka în
ceea ce priveşte aşa numitele drepturi polietnice ale
minorităţilor. J.Raz argumentează la un moment dat
că multiculturalismul necesită o societate politică
care recunoaşte poziţionarea egală a tuturor cultur-
ilor viabile şi consolidate existente în acea societate.
Unele dintre argumentele lui Raz sunt preluate de
P.Loobuyck pentru a-şi justifica poziţia.
Am ales aceste articole pentru că mi s-a părut
interesantă abordarea multiculturalismului prin pris-
ma valorilor liberale în viziunea celor doi autori, se
completează reciproc, J.Raz discută despre unele as-
pecte ale multiculturalismului liberal punând accentul
pe schimbare, pe o nouă cultură comună a toleranţei
şi respectului, în timp ce P.Loobuyck deşi discută şi
el despre valorile menţionate mai sus, se concentrează
pe critica drepturilor pentru minorităţile etnice, refor-
mulând ideea drepturilor polietnice a lui Kymlicka, în
 INTERSECŢII
mare parte cei doi autori sunt de aceeaşi parte a bari-
cadei ca sa mă exprim în acest fel . Datorită faptului
că diversitatea etnică, culturală, religioasă este un dat
invitabil şi de neignorat al societăţilor noastre, trebuie
acomodată, gestionată în aşa fel încât să fie evitate
conflictele, discriminarea privind accesul la resurse,
tendinţele de a estompa pluralismul sau tendinţele
etnocentriste. În cele ce urmează voi rezuma ideile
celor doi autori, ca mai apoi să identific similitudi-
ni şi diferenţe de nuanţă, de conţinut, de structură
a abordărilor, urmând să expun eventuale critici şi
să accentuez ideile autorilor care sunt congruente cu
opiniile mele.
J.Raz reiterează faptul că liberalismul conţine
valori care se pretează multiculturalismului într-o
mare măsură: toleranţa, pluralismul, libertatea pen-
tru bunăstare individului. Identifică trei moduri în
care liberalismul a răspuns diversităţii : toleranţa -
minorităţile se pot administra cum îşi doresc, fără a fi
ameninţate în vreun fel, atâta timp cât nu interferează
cu cultura majorităţii, adică persoanele pot fi con-
strânse sau pedepsite dacă cauzează rău altora, aşa
zisul Principiul al Răului, toleranţa
a fost suplimentată de drepturile
nondiscriminării, care permit fiecărei
comunităţi să deţină controlul asupra
anumitor instituţii; consideraţiile priv-
ind spaţiul public - liniştea publică,
armonia socială, acestea pot fi puse în
pericol de resentimentele minorităţilor,
de aceea sunt impuse anumite restricţii
şi limite; afirmarea multiculturalismu-
lui –în acele societăţi în care există
câteva comunităţi culturale stabile ,
dorindu-şi să se perpetueze. Autorul se
referă la comunităţi culturale diferite care coexistă
în aceeaşi regiune geografică, la acest tip de multi-
culturalism. J.Raz susţine că multiculturalismul fiind
în acord cu drepturile de nondiscriminare, pune ac-
cent pe acţiunea politică a două judecăţi evaluative.
În primul rând credinţa că libertatea individuală,
prosperitatea depind de calitatea de a fi membru cu
calităţi depline într-un grup cultural respectat şi în-
floritor. În al doilea rând pluralismul ca valoare, va-
liditatea diverselor valori încrustate şi întruchipate
în practicile diferitelor societăţi. O societate politică,
un stat, consistă-dacă este multicultural-din diverse
comunităţi şi nu aparţine nici uneia din ele. Deşi
mărimea relativă a diferitelor comunităţi afectează
soluţiile la conflictele asupra resurselor spaţiului pub-
lic, nici uneia dintre ele nu trebuie sa-i fie permis să
Nr. 16, Noiembrie 2009
perceapă statul ca aparţinându-i sau să se gândească
că altora le face plăcere menţinerea lor în suferinţă(
Raz, J.1994.pg69) Apartenenţa culturală determină
orizontul propriilor noastre opţiuni.
Autorul aduce în discuţie conflictul ca fiind endem-
ic multiculturalismului, există o anumită duşmănie
între membrii unor grupuri culturale, mai ales când
acestea nu coexistă pe teritoriul aceleiaşi ţări. Plu-
ralismul există în fiecare cultură şi societate , acesta
generează conflicte de-a lungul activităţilor incom-
patibile şi stilurilor de viaţă diferite. Tensiunea este
o consecinţă inevitabilă a pluralismului, conchide
autorul. Ideea centrală a multiculturalismului este
încurajarea comunităţilor de a-şi susţine propria lor
cultură, accesul la oportunităţi egale şi resurse pentru
menţinerea şi dezvoltarea culturii prin propria lor mo-
dalitate, autorul susţine că, pe lângă cele expuse mai
sus, ideea schimbării este una importantă, căci multi-
culturalismul liberal nu îşi are rădăcinile în nostalgia
conservării culturilor pur exotice, nu este o politică
de fosilizare a culturilor, nu este nici o politică care
ocroteşte varietatea doar de dragul varietăţii, schim-
barea este inevitabilă societăţii de azi, culturile fo-
silizate nu pot să-şi servească membrii într-un mod
acceptabil în societăţile contemporane în care au loc
schimbări economice şi societale rapide. Rezistenţa
la schimbare apare atunci când este impusă de cul-
tura dominantă şi atunci când există frica că, propria
cultură va dispărea, fiind asimilată.
Moartea culturilor vechi şi naşterea altelor noi
este un proces normal, atâta timp cât nu este impusa
absorbţia, asimilarea diluarea unei culturi. Princi-
palele obiecţii aduse şi îndoieli ale liberalismului în
ceea ce priveşte multiculturalismul sunt următoarele
în ordinea identificată de autor: cultura europeană
democratică care nu admitea drepturi egale culturilor
religioase opresive, considerate inferioare, limitate
şi mai puţin dezvoltate, considerau cultura lor mult
9
Nr. 16, Noiembrie 2009 INTERSECŢII

superioara, aici autorul critică viziunea respectivă un grad ridicat , încât conceptele pe care le utilizăm
aducând următoarele argumente, judecata asupra ca să înţelegem lumea devin inaplicabile, deci, acei
inferiorităţii anumitor culturi este una bazată pe dintre noi care aderă la liberalism nu trebuie sa ur-
ignoranţă şi bigotism, culturile nu pot fi comparate meze teoriile lui Locke şi Kant, dar să privească spre
în aceşti termeni, dragostea şi devotamentul pentru cele contemporane, valide pentru condiţiile în care
propria cultură nu trebuie să depindă de credinţa că trăim, care se trag din spiritul textelor clasice. (
este mai bună decât a altora, ci de ce este intr-adevăr Raz, J.1994.p.69) P.Loobuyck identifică două mari
bun în ea. Unele culturi reprimă proprii membri sau amendamente. Interpretarea mainstream a liberalis-
pe cei din afară, cultura sclavilor, discriminării ra- mului consideră că sfera publică trebuie să fie strict
siale, acestea pot fi suportate dacă există posibilitatea neutră, însă acest lucru ar submina diversitatea.. Mot-
neutralizării aspectelor represive ale lor sau să se to-ul pentru sfera publică ar trebui să fie, spune au-
asigure o ieşire convenabilă a membrilor opresaţi din torul : pluralism acolo unde e posibil şi neutralitate
cultura respectivă. Chiar şi culturile opresive pot da acolo unde e necesar. (Loobuyck P.2005, p.122) Al
membrilor săi o situaţie în care se complac, deoarece
ei au fost socializaţi în asemenea cultură şi nu cunosc
ceva mai bun sau nu au o opţiune, deci sunt motive
în susţinerea toleranţei pentru asemenea culturi. La
obiecţia conform căreia multiculturalismul com-
promite solidaritatea socială care este construită pe
deţinerea unei culturi comune, J.Raz argumentează că
membrii comunităţilor interacţionează în acelaşi me-
diu economic şi politic, această înseamnă că ei ar trebui
să posede să dobândească o limbă politică comună şi
convenţii de comportament pentru a fi capabili de a
participa în competiţia pentru resurse, deci multicul-
turalismul configurează o nouă cultură comună bazată
pe respectul faţă de toate grupurile culturale dintr-o
ţară şi toleranţă mutuală. Prezervarea culturii grupu-
rilor este justificată în termenii contribuţiei acesteia
la bunăstarea membrilor . În cele ce urmează voi
prezenta argumentele lui P.Loobuyck în comparaţie
cu cele expuse până acum ale lui J.Raz.
Atât P.Loobuyck cât şi J.Raz consideră că liber-
alismul are anumite valori intrinseci (toleranţă, lib-
ertate, egalitate) care creează o bază pentru multi-
culturalism, aici poziţiile celor doi sunt asemenea,
P.Loobuyck, defineşte, deci, multiculturalismul ca o
politică care derivă, sau care îşi are originea valor-
ilor fundamentale în scopul filozofiei liberale, care doilea amendament este că liberalismul mainstream
are ca obiectiv maxima acomodare în sfera publică a ignorat cultura ca element ce trebuie luat în con-
şi privată a diferenţelor religioase, culturale, etnice, siderarea dreptăţii, aici autorul menţionează însuşi că
urmând căi morale si juste. Liberalismul este de fapt este de acord cu J.Raz şi Kymlicka, oamenii pot fi
o teorie a pluralismului. Spre deosebire de J.Raz, P. fiinţe autonome numai atunci când au acces la cul-
Loobuyck nu prezintă temerile liberalismului în ceea tura societală a alegerii. Spre deosebire de J.Raz,
ce priveşte consecinţele multiculturalismului, ci prin- P.Loobuyck critică argumentarea lui Kymlicka în
cipalele critici care pretind că liberalismul este în in- privinţa drepturilor minoritare polietnice, accentuând
capacitatea de a configura diversitatea. Încă o deose- ambiguităţile şi neclarităţile din teoria acestuia cu pri-
bire faţă de expunerea lui J.Raz, este că P.Loobuyck vire la acest subiect. Propune o reformulare a ideii
prezintă amendamentele multiculturale la idealurile de drepturi polietnice, şi anume, măsuri multicultu-
liberalismului, deşi J.Raz , explică la începutul arti- rale. Nu pretinde că este o alternativă reală. În arti-
colului său că situaţia socială se poate schimba intr- colul lui J.Raz problema drepturilor minoritare nu

10
 INTERSECŢII
este evidenţiată, deşi se desprinde din ideile generale
cam ce poziţie ar adopta acesta pe marginea contro-
versei drepturilor minoritare, consider că este apropi-
at de poziţia lui P.Loobuyck , pentru că pune accent
pe schimbare. P.Loobuyck argumentează că numite
măsuri multiculturale nu sunt permanente, tratamen-
tul special pentru anumite grupuri serveşte, doar pen-
tru a neutraliza inegalitate injustă, discriminare pe
piaţa muncii, în educaţie, inegalitatea privind acce-
sul la propria cultură. Autorul aminteşte de principiul
suficienţei, guvernământul trebuie să asigure condiţii
ca oamenii să poată practica propria lor cultura la un
nivel minim acceptat, dacă experienţa culturala este
sub acest nivel, guvernământul ar trebui să intervină
cu măsuri speciale pentru suport. Aici întrebarea
mea ar fi cum stabilim care este acel nivel minim ac-
ceptat? Autorul nu specifică acest lucru. În primul
rând Kymlicka, argumentează P.Loobuyck, a expli-
cat că protecţia externă nu trebuie folosită niciodată
pentru a permite gruprilor culturale vătămarea drep-
turilor fundamentale şi libertăţilor membrilor aces-
tora. Drepturile polietnice protejează religii speci-
fice, practici culturale, care sunt dezavantajate sau
care nu îşi găsesc suport în legislaţie, dar trebuie să
respingă restricţiile interne. În al doilea rând, Kym-
licka fiind un liberal individualist, pentru el, individul
Nr. 16, Noiembrie 2009
este din punct de vedere moral mai presus de comuni-
tate, aceasta din urmă contează numai pentru că con-
tribuie la bunăstarea indivizilor care o compun, astfel
drepturile diferenţiate de grup sunt bazate pe ideea
că dreptatea între grupuri este împlinită atunci când
membrilor diferitelor grupuri le sânt acordate diferite
drepturi. În al treilea rând Kymlicka înfăptuieşte o
clasificare şi o distincţia între 3 forme de drepturi spe-
cifice de grup: de autoguvernare pentru minorităţile
naţionale sau pentru populaţia indigenă, drepturi po-
lietnice pentru grupuri de imigranţi, şi drepturi spe-
ciale de reprezentare. P.Loobuyck crtică terminologia
acestuia care este una confuză, termeni ca drepturi
polietnice, drepturi deasupra şi în afara drepturilor
cetăţeneşti, îi irită pe liberalii egalitarieni, deoarece
acestea dau impresia că multiculturalismul trebuie
să treacă în afara de graniţele liberalismului. Argu-
mentele lui Kymlicka sunt ambigue, pe de-o parte
susţine drepturile speciale pentru minorităţile etnice
dacă acestea sunt dezavantajate în ceea ce priveşte
apartenenţa culturală, pe de altă parte argumentează
ca drepturile minorităţilor nu sunt temporare, pentru
că diferenţele culturale pe care le protejează nu dorim
sa le eliminăm. În fine nu este clar dacă drepturile
minoritare ale lui Kymlicka servesc pentru protecţia
identităţii culturale ca un scop în sine, sau pentru a es-
tompa inegalităţile în ceea ce priveşte oportunităţile
egale sau libertate egală.
Măsurile speciale ale lui P.Loobuyck reglează inega-
litatea oportunităţilor şi resurselor , şi astfel ele sunt
temporare, pentru că măsurile vor duce la scăderea
diversităţii şi izolării sociale.
Cele două articole ale lui J.Raz şi P.Loobuyck
se completează reciproc, ambii autori fiind foarte
apropiaţi ca ideii. Articolul lui J.Raz fiind o adaptare
a unui discurs al acestuia în cadrul unei conferinţe
este mai relaxat şi mai general, în schimb cel a lui
P.Loobuyck este structurat şi îşi aduce în ajutor argu-
mentele ale diferitor autori. Schiţează chiar şi o refor-
mulare la drepturile polietnice ale lui Kymlicka.
Nu sunt convinsă în ceea ce priveşte măsurile mul-
ticulturale ale lui P.Loobuyck, deşi sunt foarte bine
argumentate din punct de vedere teoretic, puse în
practică acestea ar putea degenera, linia dintre asimi-
lare forţată şi asimilare de buna voie este ambiguă.
Sunt de acord cu argumentul lui J.Raz în ceea ce
priveşte cultura nouă comună, o cultură a toleranţei şi
a respectului faţă de grupurile minoritare, este o idee
măreaţă, care din nefericire este încă un ideal.
Cervinschi Daniela
11
Nr. 16, Noiembrie 2009
Vrem preşedinte!
Integrarea RM în UE se afişează înaintea noastră ca
un munte cvasiimposibil de escaladat. Nu pentru că
muntele ar fi vertical, nu pentru că am duce lipsă de
frânghii sau de alte ustensile, ci din cauză că mereu se
găseşte cineva care să ne tragă de miţe în jos.
Spre deosebire de disputele politice din România,
unde partidele sunt chinuite de mâncărimea de a pune
mâna pe putere, fără a fi pusă în discuţie ieşirea ţării
din UE, în Republica Moldova lucrurile stau cu totul
altfel. La noi, grupările politice au viziuni complet dif-
erite. Dacă partidele liberal-democrate aleg calea spre
Europa, atunci comuniştii, deşi îi tot auzim vorbind
despre Integrare Europeană, preferă să rămânem în
sfera de influenţă a Rusiei. Aceştia din urmă mai cred
într-o dezvoltare a ţării fără a adera la UE. Timp de
opt ani s-au străduit să ne demonstreze acest lucru,
dar fără succes. Omul nostru tot sărac a rămas.
În decembrie 2008 am avut ocazia să iau parte la o
partidă de vânătoare, la care erau prezente mai multe
persoane influente din RM, printre care şi preşedintele
de atunci V. Voronin. Pentru noi, gonaşii, era o
onoare să aducem vânatul în bătaia puştii domnului
preşedinte. Am reuşit chiar să-i spun „bună ziua”, iar
el mi-a răspuns. Spre deosebire de el, dar şi de cama-
razii săi de arme care erau îmbrăcaţi astfel încât nici
o boare să nu-i pătrundă, noi, gonaşii, în mare parte,
purtam haine ponosite, ca oricare alt om de la ţară.
Din cauza goanei prin pădure transpirasem. Zăpada
pătrundea până la piele, prin hainele rufoase, udându-
ne leoarcă. Pe deasupra eram flămânzi şi obosiţi. Prob-
lema nu consta în faptul că preşedintele a împuşcat
atâţia mistreţi încât să-i ajungă carne pentru doi ani
înainte, pe când noi, gonaşii, ne-am ales cu câte o
figură între degete, nu consta în faptul că preşedintele
înfofolit în haine călduroase nu a observat, după felul
cum eram îmbrăcaţi, că suntem nişte sărăntoci, ci că
la sfârşitul partidei de vânătoare, el, preşedintele ţării,
în loc să spună tuturor un sincer „vă mulţumesc”, a
urcat în maşina sa de lux şi a plecat la ospăţ.
Când văd un om mai sărac decât mine îmi vine să
plâng. Oare ce simte V. Voronin când vede un sărac?
Ce simt comuniştii, care timp de opt ani ne-au hrănit
cu ideea unei vieţi mai bune, lăsându-ne totuşi în
zdrenţe? Timp de opt ani de guvernare comunistă am
înţeles clar că nevoiaşul nu are ce căuta la masa chi-
aburului.
În afară de fracţiunea comunistă care pe 10 noiem-
brie nu a votat candidatura lui Marian Lupu la funcţia
12
INTERSECŢII
de preşedinte al ţării, mai există şi o mulţime de in-
divizi care de asemenea se opun alegerii lui Lupu în
această funcţie. În ultimele zile au sunat mai multe
voci – voci ale unor anonimi, cărora din principiu nu
le voi spune pe nume (ca să nu le fac publicitate) pen-
tru că sunt membrii unei organizaţii politice extrapar-
lamentare. Esenţa mesajului lor ar fi următoarea: decât
să-l alegem pe Lupu preşedinte, mai bine organizăm
alegeri anticipate.
În pofida recomandărilor venite de prin turiţe, dar şi
a declaraţiilor tranşante ale unor reprezentanţi ai Par-
tidului Comunist, care nu-l acceptă pe Lupu din cauza
„politicii antisociale” promovate de AIE pot fi auzite
şi vocile unor comunişti mai rezervaţi în declaraţii
dure, categorice. Spre exemplu, Vladimir Ţurcan a
sugerat că uşa pentru negocieri este deschisă. Dacă
e să ne gândim bine, nici comuniştii nu salută an-
ticipatele, mai ales că sondajele realizate în ultima
perioadă demonstrează că preferinţele alegătorilor nu
înregistrează schimbări esenţiale. În atare situaţie an-
ticipatele nu sunt o soluţie, deoarece raportul de forţe
în viitorul legislativ va rămâne neschimbat.
În aproximativ o lună, până la desfăşurarea alegerii
repetate a şefului statului, comuniştii speră ca
democraţii să facă cedări semnificative. Ar fi şi nor-
mal, pentru că de bine, de rău, comuniştii reprezintă
în Parlament interesele a peste 40 % din populaţie,
majoritatea făcând parte din categoria „înfometaţii
ţării”, care de aproape un deceniu se alimentează cu
promisiuni de genul: „vom trăi mai bine”, „vom crea
locuri de muncă”, „vom soluţiona conflictul transnis-
trean”, „ne vom integra în UE” etc.
În caz extrem, pentru a fi evitate alegerile antici-
pate, Mihai Ghimpu a declarat că se va recurge la
modificarea legislaţiei, astfel încât preşedintele să
poată fi ales cu 50+1 voturi. Este o decizie disperată şi
periculoasă. Scenariul politic s-ar putea schimba br-
usc. Comuniştii ar putea veni cu propria candidatură
la preşedinţie, având nevoie de doar trei voturi din
tabăra democrată, pe care de ce nu, ar avea şanse să
le obţină?! Mai ales că Partidul Democrat nu-i chi-
ar democrat (mă refer la faptul că acest partid are
experienţă în această privinţă).
Până vom ajunge la etapa când ariviştii vor fi măturaţi
de bătrâneţe de pe arena politică moldovenească care
mai stau şi azi ca nişte beţe în roate, ca nişte gropi în
mijlocul drumului, ca nişte luciferi în grădina Edenu-
lui, mai trebuie să treacă vreme.
 INTERSECŢII Nr. 16, Noiembrie 2009

Fiecare partid politic are pe listele sale oameni

deştepţi, dar şi de ceilalţi. Partidul Comuniştilor nu
este o excepţie. Aici se găsesc suficiente minţi lu-
minate care, sper eu, vor pune interesul poporului
în capul tuturor lucrurilor, votându-l pe M. Lupu
preşedinte.
Vreau să reamintesc cititorilor că pe 4 aprilie 2005,
partidul lui I. Roşca, D. Diacov şi O. Serebrian au
votat un preşedinte comunist. Acum este rândul
comuniştilor să voteze un preşedinte înaintat de
Alianţa pentru Integrare Europeană!

Nicolae Ciobanu

Alegerile trec, promisiunile rămân... (2)

1) Lupu – stăpân la oi?
În ultima vreme, n-am prea reuşit să urmăresc ştirile,
transformate în nişte telenovele, a căror episoade
chiar dacă uneori le scapi, oricum nu pierzi nimic
– acţiunea se desfăşoară tot în aceeaşi încăpere, cu
aceiaşi actori. În calitatea mea de simplu spectator nu
poate fi spus că am rămas „pe dinafară”, din moment
ce niciodată n-am fost „pe dinăuntru”, adică în miezul
problemei, ca factor de decizie. Sunt şi eu un amărât
de student care încă n-are un amărât de prezident. Dar
parcă de la asta pământul şi cerul nu s-au schimbat
cu locul (deşi, aveţi dreptate, multe lucruri au rămas
pe dos). Nu ştiu cum se face, dar i-am auzit atât pe
cei din „Alianţa pentru Euro” (expresia îi aparţine
primului antrop-olog), cât şi pe reprezentanţii celor
48 de homo como, cum că alegerea „împăratului” e
o chestiune apriori importantă. O fi pentru politicieni,
dar oare şi pentru cetăţeni? Înţelegem că societatea
noastră e patriarhal-conservatoristă, dar parcă aveam
o republică parlamentară şi un guvern cât de cât lib-
eral… Făcând o rocadă de la logic la absurd, am zice
că lumea e în continuă transformare, că până şi ol-
impiadele au devenit de vară şi de iarnă şi-atunci de
ce să nu avem alegeri de sezon? La urma urmei, o stăpân la stână? Doar nişte oi…
fi chiar atât de dezastruoase anticipatele? Atâta doar: Revenind la persoana în cauză, n-am putut să nu ob-
s-ar putea să nu se schimbe mare lucru. serv cum subiectul „7 aprilie” îi cam roade urechile.
Una peste alta, asistăm la o nemaipomenită gâlceavă Am impresia că cineva încearcă să ascundă capul sub
şi la o regretabilă risipă de cerneală în privinţa unicei pernă sau să dea puţin praf în ochii alegătorilor, pen-
candidaturi „la prezidenţiale” (ghilimele sunt de rig- tru ca restul să-l bage sub preş. O asemenea atitudine
oare, în condiţiile în care prezidentul e ales doar de s-ar explica prin faptul că nu se cuvine să speli rufele
101 cetăţeni). N-am să mă opresc prea mult la această în public, mai ales când încă nu cunoşti cu care de-
formalitate devenită „muncă a lui Sisif”, dar am să tergent şi la ce temperatură ar ieşi toate petele. Dar ce
subliniez următoarele: cine nu l-ar alege pe lupu să-i faci dacă e o chestiune publică şi, prin urmare,

13
Nr. 16, Noiembrie 2009 INTERSECŢII

oamenii vor să o vadă „spălată”? Odată şi-odată va conving de necesi-

trebui îmbrăcată această cămaşă, care, momentan, tatea unor alegeri
încă nu-i stă bine unicului candidat al deputaţilor. O fi repetate. Şi-apoi,
din cauza înălţimii sau că nu reuşeşte să fie la înălţime să nu-mi spuneţi că
(în acest caz, cel puţin)? mai suntem în cam-
S-a tot vorbit despre implicaţii şi complicaţii, de- panie electorală, că
spre avantaje şi bagaje, de parcă ar veni acest candi- nu vă cred…
dat de undeva de peste hotare ca să ia de soaţă biata De altfel, am
Moldovă, recent divorţată şi actualmente aflată în urmărit cu atenţie
concubinaj. Dar dacă nici casa nu se risipeşte şi nici argumentele pe care
grădina nu înţeleneşte, de ce atâta lume se chinuie le invocă tovarăşii.
să-i dea un job dlui Lupu şi încă pe cel mai bine plătit Întâi de toate, dânşii
(dintre bugetari)? inoculează ideea că
Nu ştiu cum se face că încercând să ignori fac- AIE se află la guv-
torul extern, el nu te ignoră pe tine. Interesul unor ernare de vreo patru
vecini mai apropiaţi sau mai depărtaţi pentru ceea ce luni (din 29 iulie
se-ntâmplă în ograda noastră este destul de evident. până acum), ceea
Figuranţii noştri, din ambele tabere, îşi adună capi- ce este fals, întrucât
tal de imagine, ducându-se, atât ex-ul, cât şi next-ul noua putere s-a ins-
cu „peşcheş la padişahul kremlinez” (V. Ciobanu). Ar taurat, de facto,
trebuie asta să ne pună pe gânduri? Poate, însă nicide- odată cu investirea
cum nu ar trebui să şocheze. Se pare că dictonul lib- guvernului condus
eral: „prin noi înşine” nu mai este actual. Ce să-i faci? de dl Filat (mijlocul
Au reînviat fanarioţii… lui octombrie). Un
Ar mai fi ceva de precizat: tevatura cu candidatura alt aspect evocat de
s-ar putea să explodeze în faţă celor care au lansat-o. liderul homo como
E ca şi în situaţia când bărbatul îşi face cu mâna lui este faptul că nici măcar ei nu au modificat legile
probleme atunci când, de bună voie şi nesilit de ni- din mers, după electorala din aprilie, spre deosebire
meni, o cere în căsătorie pe viitoarea soţie… Cu toate de Alianţă (care a ajustat legea cu privire la alege-
că bărboşii din Parlament se codesc să „oficieze cer- rea Preşedintelui cu puţin timp înainte de votarea
emonia”, numele viitorului preşedinte este asemenea nemijlocită). Se acceptă ipoteza, doar că apare o ne-
unui secret pe care toată lumea îl ştie. dumerire: după 8 ani de guvernare, în care au deţinut
majoritatea parlamentară, ar fi culmea să fi rămas legi
„Te-am ales, pe tine te-am ales”… care nu le conveneau. Prin urmare, de ce să schimbe
Ei, şi ca să dreagă busuiocul, comuniştii se ascund regulile jocului pe care tot ei le-au stabilit?
după deget. Bat şaua ca să înţeleagă iapa. Nici un dep- De-a dreptul hilară mi s-a părut frustrarea: „unde
utat comunist nu vrea să voteze şi pace! Chiar dacă pe s-a mai văzut un politician care declară că are un as
steagurile lor electorale scrie „Eu votez”, chiar dacă în mânecă pentru comunişti? Această expresie este
asta o vor proprii lor alegători, precum şi unii membri obişnuită pentru un trişor, nu pentru un politician”.
de partid. Bieţii de ei, nu pot din prima să facă treaba Acum, să am pardon, dar cine-ar zice?! Râde ruptul
şi gata! Au nevoie de a doua rundă, de un „preludiu”, de cârpit şi ciobul de oală spartă. A ajuns liderul homo
de mai multă atenţie mediatică, purtându-se ca nişte como, cel care ne-a obişnuit cu replici de puşcăriaş
copii cărora li s-a luat jucăria şi nu se pot obişnui cu despre „şobolanul din chiloţii lui Chirtoacă” şi „baia
bomboana numită „opoziţie”. În loc să zică mersi şi armenească” dintre trei lideri ai fostei opoziţii să-i
de atât, că s-ar putea să nu mai crească niciodată în… reproşeze asta lui Mihai cel Ghimpu. E ca şi cum un
sondaje, dânşii se alintă şi ameninţă cu anticipatele. corigent i-ar ţine lecţii private unuia dintre elevi (care
Igor Munteanu, unul dintre specialiştii lor în econ- nu e tocmai fruntaş, de altfel).
omie (vă imaginaţi ce struţo-cămile se plodesc acolo, În fine, aceste „piei roşii”, care nu înţeleg că trebuie
dacă există comunişti economişti?), afirmă cu tărie să dispară din peisajul mioritic precum indienii din
(nu ştim dacă înainte de a o bea sau după) că ei se America de Nord, declară că actuala guvernare
tot deplasează prin teritoriu, discută cu cetăţenii şi se (recunoscând astfel că sunt în opoziţie) este una

14
 INTERSECŢII
„antisocială, împotriva stabilităţii”. În acest context,
apelez la un singur moment din finalul „epocii dino-
zaurilor comunişti”: 7 aprilie. Dacă exista o aşa de
mare stabilitate socială, dacă totul era în culori paste-
late, ce mai – raiul pe pământ!, atunci de ce tinerii au
ieşit la proteste? De prea mult bine, probabil.
2) Unde nu te-mbolnăveşte tusa o va face
rusa…
Să lămurim unele lucruri din start: nu sunt unul din-
tre cei care mănâncă usturoi, dar zice că nu le mi-
roase din gură. Adică nu sunt răcit, prin urmare, până
la gripa de tip nou ar trebui să mai fac upgrade.
Fiind destul de sănătos, şi la corp şi la cap, nu m-am
tâmpit ca să port botniţă (a se citi: mască de protecţie).
Nu cred până nu văd (în acest caz, cel puţin). În fie-
care fracţiune de secundă moare câte un om, din varii
motive. Ce urmează după gripa aviară şi asta porcină?
Cea cabalină, cea ovină? Mâine-poimâine, o să aflăm
că nu ştiu ce specie de animal e responsabilă de criza
mondială. Pot să le dau crezare celor care poartă mas-
ca din considerentul de a-i proteja pe cei din jur de
viruşii proprii, dar nu şi celor care au făcut din ea un
fetiş al panicii, un simbol al protecţiei lor.
Mai scutiţi-mă! La orice pas, rişti să te molipseşti
de un buchet întreg de boli, dacă nu ai imunitate.
Într-un articol, un jurnalist bucureştean relata de-
spre vicisitudinile prin care a trecut poporul român
în Evul Mediu, astfel încât „în octombrie veneau rân-
dul leşilor să cadă peste bugetarii Sucevei. Nu stăteau
mult (…) fiindcă în noiembrie veneau tătarii şi în de-
cembrie, până în Crăciun, cazacii. Prin martie, când se
Nr. 16, Noiembrie 2009
zvănta pamântul, din sud veneau turcii, iar prin aprilie
se arătau, cu câte-o expediţie de pedepsire, ungurii.
În aprilie venea grindina, în mai – inundaţiile, iar la-
custele picau abia în iunie, puţin înainte de seceriş.
Ciuma apărea o dată la zece ani, nu mai devreme, iar
seceta nu ne deranja decât atunci când îi îngăduia hol-
era din anii bisecţi”.
Autorul conchide: „Dar oamenii îşi vedeau de ale
lor şi viaţa mergea înainte, chiar dacă mergea mai
mult spre cimitir. Şi ştiţi de ce? Pentru că toate aceste
năvăliri respectau un program consimţit de veacuri.
Într-o cadenţă egală, duşmanii se arătau la termen.
Tătarii erau punctuali, lăcustele – predictibile, po-
topul – regulat. Nimeni nu întârzia şi nimeni nu ve-
nea mai devreme.” Dar astăzi, nu ştiu cum se face că
fiind „mai informaţi”, suntem tot mai des luaţi prin
surprindere. Ba de gripa porcilor, ba de criza pusă la
cale de alte animale.
Paradoxal, dar „a patra putere”, în loc să ne călească,
ne face mai neputincioşi. Devenim amorfi, isterici,
vulnerabili. Dacă trebuie să ne vindem şi pielea pen-
tru un braţ de vaccin, o vom face, asemenea unor
dependenţi de droguri.
În tumultul acestei mascarade, nu putea să lipsească
circul. Am avut nefericita ocazie de a-l vedea pe
ecranul televizorului (după acea pauză cu efecte
nescontate) pe cel mai longeviv turist de care ştiu.
Asta deoarece „clona lui Jirinovski” (cum l-au pore-
clit cei de la Jurnal pe Klimenko) a declarat anterior
că el se află în deplasare în Republica Moldova, patria
lui fiind Mama Rusie.
Asta, la urma urmei, n-are cum deranjeze, mai ales
că „păcătosul adevăr grăieşte”. Altceva este că respec-
tivul (mai puţin – respectabilul) o tot ţine una şi bună
cu limba rusă. Cică i se încalcă drepturile prin nede-
clararea limbii sale materne ca „a doua limbă de stat”.
Argumentul se învârte în jurul ideii (precum dânsul
în jurul cozii lui Putin) că în Republica Moldova sunt
foarte mulţi „vorbitori de limba rusă”. Interesantă
constatare, dar oare toţi „vorbitorii de limbă engleză”
din lume cum ar trebui să se manifeste? Să stea ca
dânsul pe sub gardurile ambasadei cu pricina?
Nu cred… Una peste alta, vă doresc carantină uşoară
şi să ne auzim sănătoşi!
Ion Mischevca
15
Nr. 16, Noiembrie 2009 INTERSECŢII

Abonatul se află în afara ariei de acoperire…

Abonatul se află în afara ariei de acoperire sau momentan este ocupat…
- Da şi dracu’, pi undi sî şie? – Vladimir Voronin pune receptorul, face un cerc prin odaie, iarăşi ia loc şi
începe nervos a culege un număr de telefon.
- 069markos… Ia număr s-o mai pus… Cred c-o sărăşit ţara di vreo cîtiva milioani buni… – bolmoja ex-
preşedintele Voronin, ascultînd aceleaşi cuvinte în receptor.
- E, oari şi sî şie? Nu cumva o păţît şeva? Dă mai ghini sî-l sun pi acela tînăr, stai… cum îi zîşi… a Petren-
co. Voronin caută grăbit prin cartea telefonică şi începe a culeage alt număr. Într-un sfîrşit din receptor se
aude tonul de apel.
- Hu! – respiră uşurat Voronin – hai cî merji. Da şi dracu’ niş aista nu ridicî! Ii nu cumva s-o pornit împot-
riva me?! E-he-he… las’ văi băieţi cî dau eu di voi. Şi va pari cî gata, Voronin „nahren s pleaja”, la pensii,
da? – se certa el cu telefonul.
Voronin se ridică în picioare, se porneşte spre uşă, dar se răzgîndeşte. Îşi frămîntă puţin minţile, dă cu
degetele-i groase prin păr. Cu mîina tremurîndă ridică la gură o ceaşcă cu lichid roşu din care eşea aburi.
Ia de pe-o măsuţă telecomanda, se face comod în fotoliu şi conectează televizorul. Priveşte un pic, mai
butonează de cîteva ori, dar totul în zadar. La televizor nici un post autohton.

- Am sî-i fac într-o zi vînt la antena iasta. Tarelcî sî mai cheamî, cî nu aratî niş un canal moldovnesc.
De nemţi şi rumîni îs satul eu. Am sî-ni fac antenî din corobşi di la pivî, cu acelea macar poţi s’ ti uiţi la
„Moldova1”, „NIT”, „Eu, Roşca”, „Omega”… a, nu „Omega” îi pin compiuter. Ei, da şi conteazî, nu tot i-a
noastrî?
Voronin scoate din buzunar acelaşi telefon, pe care-l certase cu o minută în urmă şi începe iarăşi a butona un
număr. Merg toanele…
- Văi Grişulicî, tu şi nu rîdişi? Şi cacînd eşti surd, deam cît s-ti sun?
- Mă iertaţi Domn Preşedinte. Am telefonul pus la silenţios şi nu v-am obsevat. – spuse în şoaptă din celălalt
capăt al „firului” deputatul comunist Grigorii Petrenco – sînt în şedinţa plenară a Parlamentului.
- Şădinţa, da şi o înşeput deam? Mai esti-un sfert di orî pîn la trii…
- Nu, Vladimir Nicolaevici, e ora 3 şi 45 de minute.
- Adic ma faşi prost, eu amu ma uit la şeas. Oara douî ş’ patzăşinşi.
- Nu e două… S-au adunat deputaţii şi am început şedinţa. Dumneavoastră nu veniţi?
Voronin privea nedumerit de noutatea cu ora, pe care i-o spuse juvenilul său coleg de partid. – Nu, nu vin.
Eu am răşit oleacî. Iaca beu jin şert cu chiperi. Di-asta şi te-am sunat, cî-s răşit şî nu pot vini. Gripî şi vrei?
- Domn Preşedinte, Doamne fereşte să nu fie porcină… că aţi auzit ce se face…
- Văi Petrenco, bati pişti gurî. Eu am fost la Moscova şi-n samoleot m-o tras curentu. Ia zî mai ghini dispri
16
 INTERSECŢII Nr. 16, Noiembrie 2009

şi sî vorgheşti acolo?
- Despre alegerea şefului statului, Domn Preşedinte!
- Ăi şî şi zîc?
- Ei doresc să-l alegă şi cu un candidat. Dar noi ce facem, Vladimir Nicolaevici?
- Vroiem sî-i zîc lu’ Tcaciuk, da la dînsu nuş’ şii cu telefonu. Cstati, el este?
- Este.
- Bun dar hai sî-i zişi cî dacî-l întreabî vriun jiurnalist dacî a sî-l alegem pe Lupu, sau dac-au s-ti-ntrebi pi
tini, sî zîceţi cî nu, şi niş di gînd n-avem. Eu la Moscova m-am dogovorit, tăt am-s faşem ca şi „Lupu s şie-
ntreg, şi oaia satulî”. Da pîn şia şi, mai tăcem. Ai înţăles?
- Am înţeles Domn Preşedinte. Aşa şi-am să zic cum mi-aţi spus.
- Bun dar, hai davai! Da tocino îi trii? S-o schimbat şeasu sau şi?
- Da Domn Preşedinte, deja vreo două săptămîni de cînd. Bine, eu nu mai pot vorbi. Am să vă sun mai pe
urmă…
Voronin auzi în receptor foarte încet o voce: Deconectaţi telefonul numărul trei… iar după voce şi tonul
întrerupt.
- Am sî şer di la Pulbere şeasu ceal şveţarskii, cari treşi di la ora di vară la şei di iarnî, avtomaticeski. – spuse
Voronin sorbind sec din ceaşca ce-o avea în mîini un gît de vin fiert.
Pulber Max

Dar oare există ceva?

Am petrecut ani buni în studii şi căutări, analizând
zeci şi sute de fericiri şi nefericiri. Nu îndrăzneam să-
mi încerc şi eu norocul în practică. Ştiam bine că e
noroc, ceea ce presupune o probabilitate de loterie,
deci practic şanse nule. Vedeam bine ce se întâmplă
cu ceilalţi şi îmbrăcam preferenţial ipostaza de stâncă
rece, căreia nu-i trebuie nimic. Ajunsei calificată drept
mândră, apoi şi mai rău - orgolioasă. Era doar demni-
tate personală şi prevenirea unei catastrofe spirituale.
Orice boală e mai uşor de prevenit, decât de tratat.
A mers bine până la un timp. Venise însă şi ziua când
mi-am zis că ajunge, omul trebuie să le încerce pe
toate câte puţin. Am lăsat demnitatea să se prăfuiască
undeva într-un colţ de birou şi mi-am luat bilet.
Am marcat cele 5 din 35 şi m-am aşezat cu sufletul
ars la spectacolul televizat să aştept rezultatele ex-
tragerilor. Căzuse primul număr pe care-l marcasem.
Apoi al doilea, al treilea, al patrulea... Neverosimil!
Nu-mi venea a crede că anume eu aş fi cea cu acel
noroc atât de chior! Nu, nu orb, ci anume chior. Mer-
sei să-mi fac o cafea, ceva mai relaxată. Era pauză de
publicitate. Mare treabă... o pauză de publicitate. Ce
s-ar putea întâmpla într-un timp atât de scurt, plin de
banalităţi: leacuri pentru guturai, varice sau impotenţă.
Savuram aburii cafelei fierbinţi şi nu-mi păsa ce se
latră în publicitate. Norocul aparent şi chior fuse atât
de copleşitor, încât nici nu băgasei de seamă că s-a
pus pe post extragerea, timp în care un reprezentant
al nu ştiu cărei autorităţi anunţase amendamente la un
număr... eu nu ştiam însă. Simţeam încă euforia.
Când revenisei din pauză, se extrase şi ultimul
număr... care nu era al meu. Să fi fost doar acel ul-
tim număr, se mai rezolva... dar nu eram la curent cu
amendamentul!
Norocul... e un mit. Norocul este iluzia efemeră pe
care reuşeşte s-o vadă numai observatorul extern.
Pianul... da, muzica îmi oprise din pornirile prosteşti
de moment. Nu şi fără a ucide resorturile a trei clape
timp de o săptămână însă. Partituri cu ffff n-am întâln-
it în viaţa mea... Le-am creat eu, la moment. Mai bine
aşa, decît un acoperiş sau balcon. Mai ales că furia
de moment era în stare să mă prefacă într-un individ
lipsit de logică. Da, nu în zadar starea psihică a indi-
vidului la momentul săvârşirii infracţiunii contează.
Există ceva! Există timp şi raţiune! Comuniunea
acestor două plăsmuieşte încet, precum o perlă, cheia
de la gratiile închisorii interioare. Timpul nu e un sed-
ativ, care te ameţeşte treptat şi îşi conteneşte efectul
la fel. Cheia, odată creată, deschide lăcata temniţei şi
brusc te prefaci în pasăre. Zbori...
Pasărea eliberată din colivie e mai liberă de o mie
de ori, decât pasărea, ce nu a fost închisă vreo dată!
Numai ea ştie, cât aer există, de fapt. Dar cât!!!
Toţi suferă. Da, toţi. Şi bogat şi sărac, şi sănătos şi
nu prea, şi raţional şi dement, frumos sau urât, talen-
tat sau bădăran: toţi suferă. Nu cunosc norocoşi, care
să fi ghicit cele 5 din 35. Chiar de cunosc, ştiu şi o
sumedenie de false şi autoproclamate autorităţi, care
17
Nr. 16, Noiembrie 2009
au uzurpat puterea şi anunţă amendamente în stânga
şi-n dreapta!
Fiinţele sunt create perfecte, mai ales oame-
nii. Da, perfecte. Fiecare în sine este perfect din start.
Aici este şi rădăcina tragediei: fiind perfecţi, de fapt
nu avem nevoie de un complement, un supliment...
Educaţia ne răpeşte din încrederea şi cunoaşterea
de sine, de aici şi nevoia de a ne „completa” şi toată
suferinţa cauzată de imposibilitatea găsirii unei piese
de schimb adecvate. Ca un automobil vechi, începi să
„şchiopătezi” ridicol pe drumurile întortocheate ale
vieţii. Uneori pare mai bine să fi fost aruncat la metal
uzat. Dar nu suntem automobile uzate! Cunoaşterea
e cea de-a doua cheie de aur, după cea a libertăţii.
Cunoaşterea te face stăpân pe sine şi perfect, deci
puternic.
Numai puternicii pot iubi, pot oferi ceva. Pen-
tru a da, trebuie să ai mai întâi de toate tu. Ba chiar
să ai în surplus... Când eşti gol, nu ai ce da. Eşti ca
o fântână fără fund, ce nu se mai umple. De unde
“Ai suflet de mamă,
Maestre!
“M-am născut în 1933, în ziua de Crăciun, dar nu
era nimeni la Primărie, toţi erau în chefuri şi m-au
declarat în acte pe 1 ianuarie 1934”.
Formarea sa ca om, dar şi ca artist, s-a petrecut
pe străzile Giuleştiului, o periferie a Bucureştiului.
„Eram copiii străzii. Strada pentru mine a fost lucrul
cel mai important. Strada m-a învăţat foarte multe,
pentru că aveam prieteni mai mari care ne dirijau pe
noi, cei de vârstă mică. Era o lume pe care nimeni
n-ar crede că a existat, lumea cartierului”, povestea
Dinică.
La vârsta de 10 ani, a fost salvat ca prin minune de
bombardamentele din timpul celui de-al II-lea Război
Mondial, pe când mulţi dintre amicii lui au fost ucişi.
Imaginea războiului şi a morţii l-au marcat profund
pentru tot restul vieţii. Deşi a devenit copil al străzii,
nu a luat-o pe căi greşite: „Eram liber, părinţii mei nu
mai aveau grijă de mine. Stăteam pe unde apucam.
Mi-am făcut viaţa în funcţie de cum gândeam şi de
posibilităţile de atunci. Am avut o şansă şi am depăşit
toate momentele acelea”, după cum mărturiseşte mae-
strul în ultima monografie dedicată lui de către Mia
Pădurean, în 2008 - “Un actor pentru eternitate”.
Şi-a început cariera în teatrul de amatori al Poştei
18
INTERSECŢII
reciprocitate? De unde un răspuns pozitiv, dacă ţi-ai
propus drept scop saturarea unei găuri negre?! Da, se
poate satura şi o gaură neagră, dar ştii câte galaxii vor
muri şi altele vor naşte până când se va satura ea? Dar
ştii oare cu ce se termină saturaţia ei? Cu explozie! Se
autodistruge...
Fizica elementară zicea cândva că... nu corpul
rece dă „răceală” celui cald, ci anume cel cald, care
posedă energie, o transmite şi celui rece.
Reciprocitate... există, într-un anumit sens,
pur şi simplu nu definim bine lucrurile.
Reciprocitatea ar fi mai curând capacitatea
fiecărui corp de a-şi menţine autonomia fără a preju-
dicia corpul de alături. Nu e deloc o relaţie de dona-
tor-beneficiar, altfel am ajunge la ioni şi ştim bine...
că mai sunt şi de cei negativi... şi atunci tot căutând
reciprocitate în relaţia cu fluorul – când eşti un atom
de hidrogen – se termină... ştiţi voi şi singuri cu ce.
Mihaela Bălan
Române, acolo unde a fost remarcat, într-una dintre
seri, de Dina Cocea, marea doamnă a teatrului româ-
nesc, care l-a chemat la institut să îl facă actor. Şi s-a
dus, devenind în scurt timp profesionist.
Teatrului i-au urmat cinematografia, televiziunea şi
muzica.
Debutul său actoricesc a avut loc în anul 1963, o
dată cu rolul interpretat în filmul “Străinul”. Au ur-
mat apoi peste 70 de roluri interpretate în tot atâtea
filme, printre care seria aventurilor comisarului
Moldoveanu, “Filantropica”, “După-amiaza unui
torţionar”, “Felix şi Otilia”.
A jucat pe scenele Teatrelor Mic, de Comedie, la
Bulandra şi Naţional din Bucureşti, Odeon şi alte Te-
atre din provincie.
Ultimele sale roluri în teatru au fost la Teatrul
Naţional, unde îl juca pe I.D. Borcea, în „Ultima oră”,
după Mihail Sebastian, în 2003, şi pe Cadîr, în spec-
tacolul de mare succes „Take, Ianke şi Cadîr”, regizat
de Grigore Gonţa, în 2001, în care făcea un trio de
zile mari cu Radu Beligan şi Marin Moraru.
 INTERSECŢII
Cea din urmă mare provocare a sa în teatru a fost
rolul „Mefisto”, din spectacolul „Faust”. Regizorul
Silviu Purcărete şi Constantin Chiriac, directorul
Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, i-au distribuit, în
2006, pe Gheorghe Dinică şi pe Ştefan Iordache, în
cele mai importante roluri, Mefisto şi respectiv Faust,
din această superproducţie.
Încă din 2006, actorul se simţea „prea slăbit”. Din
acest motiv, el a şi refuzat acest rol exceptional. „Pen-
tru mine e prea târziu”, i-a spus el pe atunci regizoru-
lui, care îşi dorea un spectacol triumfal.
Dinică reprezenta person-
ajul negativ ideal, în general
din cauza aspectului său, dar
şi datorită personalităţii sale,
marcate de etapele mai aspre
ale vieţii sale, fără ca aces-
tea să-i fi alterat în vreun fel
câtuşi de puţin esenţa sa ca
om. Chintesenţă a artistului
balcanic, a fost distribuit în
roluri de gangsteri autohtoni
(seria de filme cu comisarul
Moldovan, în regia lui Ser-
giu Nicolaescu), fie în rolu-
ri de parveniţi (Pîrgu din
“Craii de Curtea Veche” sau
Stanică Raţiu în “Felix şi
Otilia”). Aceleaşi motive au
făcut sa nu-i fie încredinţate
roluri de recitator a poeziilor
patriotice şi odelor închinate
“conducătorului iubit”.
Am suflet de mama… sau Mana intinsa care nu
spune o poveste nu primeste pomana... sunt doar
doua dintre replicile consacrate ale Maestrului care
au ramas in memoria colectiva.
Actor de onoare al filmului românesc, a fost dis-
tins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii
Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică în 2006.
Printre alte numeroase premii şi distincţii naţionale şi
internaţionale, a fost distins cu Premiul de excelenţă
UNITER în 1999 şi cu premiul pentru întreaga activi-
tate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania
în 2006.
A înregistrat mai multe CD-uri cu muzică de
petrecere şi romanţe, melodia sa de suflet fiind “Sunt
vagabondul vieţii mele”: ”Sunt vagabondul vieţii
mele... măturător de praf de stele. (...) Nu am luat to-
tul de la viaţă, nu i-am dat cât aş fi vrut. (...) Am fost
Nr. 16, Noiembrie 2009
şi prinţ, şi cerşetor/ Un trădător, un om cinstit, /Numai
cu viaţa de actor / Eu niciodată n-am glumit...”
Gheorghe Dinică şi-a luat rolul vieţii în serios,
jucându-se pe sine, punându-şi sufletul în ochii
spectatorilor; a râs şi a plâns deopotrivă, iubindu-şi
nebuneşte publicul, apoi… se retrăgea în singurătate
spre a pregăti alt şi alt rol. Aşa a fost şi atunci…s-a
retras într-un salon de spital spre a se pregăti pentru
momentul în care cortina avea să se ridice şi el să
se alăture colegilor din distibuţia de aur: Ştefan Ior-
dache, Ilarion Ciobanu, Colea Răutu, Nicu Constan-
tin, Adrian Pintea, Ion Co-
jar, Marius Ionescu, Marga
Barbu, Florian Pittiş.
Printr-un comunicat de
presă aveam să aflăm în
data de 10 noiembrie 2009,
că în urma unui stop cardi-
ac, Maestrul Dinică s-a stins
din viaţă, la vârsta de 75 de
ani.
PS: Un grup de admiratori
ai maestrului, indurerati de
trecerea in nefiinta a aces-
tuia, au creat o petitie chiar
in tragica zi de 10 noiem-
brie, adresata televiziunilor
comerciale, posturilor de
radio si presei din Romania
in general.
“Haideţi să preţuim măcar
în ultimul ceas adevăratele
valori care mai sunt printre
noi. (…) În loc să puneţi diagnostice cât mai grave
stării de sănătate a lui Gheorghe Dinică prevestind
parcă un deznodământ dramatic care să arunce în
aer ratingurile, mai bine aţi fi difuzat „Cel mai iubit
dintre pământeni” sau „Dincolo de nisipuri”. Copiii
noştri ar putea în felul acesta să înveţe să se hrănească
şi cu altceva decât cu pâine şi circ.”
“Semnatarii acestei petiţii cer astfel tuturor mass-
media să promoveze valori reale şi să nu se mai
ascundă după clişeuri de genul: “publicul asta cere”.
Manipularea este în mâinile voastre, în condeiurile şi
în grila voastră de programe, aşa că MANIPULAŢI
POZITIV. O să rămâneţi surprinşi dar ... şi valoarea
vinde.”
Petiţia o puteţi găsi la următoarea adresa web: http://
oppinio.ro/petitie/nu-mai-vrem-paine-si-circ.html
Viorica Deleanu
19
Nr. 16, Noiembrie 2009
Cluj, Chişinău - acasă. Unde-i acasă?
Cînd se făcea să fie ziua în care am primit rezultatele
admiterii în România, am avut presimţirea unei mari
schimbări. Eram sigură că voi fi admisă la Bucureşti-
toate circumstanţele mi-o garantau: medie de concurs
destul de bună, locuri la facultate disponibile, primele
două preferinţe au fost scrise clar : Universitatea din
Bucureşti. De multe ori, lucrurile ies exact pe dos (
„pe dos” însemnând nu neapărat efectul negativ).
Am fost admisă la Cluj. În câteva săptămâni viaţa
mea avea să se schimbe radical. Cineva îmi spunea că
eu, de fapt, nu plec de acasă, ci în „alt colţ de ţară”.
În drum spre Cluj, eram ferm convinsă că nu există
hotare între „ale noastre” două ţări. Ajunsă la punctul
de destinaţie, am fost nevoită să percep lucrurile altfel
decât le percepea mintea mea visătoare. Urma să văd,
să simt, să trăiesc pe cont propriu, depinzând doar de
propria-mi persoană. Nu conta unde sunt, conta cine
sunt, ce fac şi mai ales CUM le fac pe toate.
Mi s-a arătat în faţă provocarea. Primitoare,
dar străină. Mi s-a arătat în faţă Cluj-Napoca. Un
oraş al viselor, un oraş al realizărilor grandioase, un
oraş al marilor iubiri... Locul unde viaţa mea urma să
ia o nouă formă, mult mai independentă şi matură.
Niciodată, însă, nu aş fi crezut că acest oraş mă va
cuceri prin însăşi existenţa sa.
Acasă lăsasem familia, o groază de prieteni, o
activitate civică consistentă şi o lume întreagă pe care
o eu o construisem şi în care credeam cu desăvârşire.
Clujul mi-a arătat că viaţa poate lua diferite forme
de existenţă, mai ales, studentă fiind. În doar o lună
de zile, acest oraş al luminilor mi-a deschis o nouă
emisferă. Am cunoscut oameni noi, care mi-au
câştigat încrederea prin similitudinea concepţiilor şi
ideilor noastre; am cunoscut profesori, care m-au im-
20
INTERSECŢII
presionat prin simplitatea şi modul lor de a fi, mai
ales, modul de a interacţiona cu oamenii; am cuno-
scut colegi, care în scurt timp mi-au devenit cei mai
apropiaţi prieteni. Clujul mi-a readus liniştea în suf-
let, după mult timp de zbucium. Mi-a readus ferici-
rea şi plăcerea de a trăi! M-a cucerit prin străduţele
mici şi înguste, prin locaşurile sfinte, mereu deschise
pentru enoriaşi; prin luminile nopţilor clujene, prin
frumuseţea toamnei; prin pacea binefăcătoare pe care
o emană chiar şi ploaia.
Am rămas prinsă de farmecul acestui oraş. Aici am
resimţit plăcerea plimbărilor nocturne, aici am mers
ore în şir prin ploaie, aici am simţit caldură.
Acest oraş al întâmplării mi-a picurat în suflet în-
credere. Mi-a arătat că pot da şi pot primi afecţiune
necondiţionat şi independent de ce se întâmplă în
jurul meu. Clujul a fost confesorului trăirilor mele
lăuntrice, a fost martorul unui nou început de cale.
Chişinăul a rămas în sufletul meu ca „oraşul
copilăriei”, ca locul unde lucrurile au rămas la fel.
Întoarsă aici, am redescoperit plăcerea dimineţilor de
acasă. Am redescoperit căldura mamei, dar şi încre-
derea în viitor. Aici, acasă, simt la fel cum am simţit
dintotdeauna, de parcă nu aş fi plecat, de parcă a fost
un vis frumos, din care, fără să vreau, m-am trezit.
Am ajuns acolo de unde am pornit şi grea îmi va fi
despărţirea de acest loc, unde lucrurile iau forma unei
case părinteşti, o casă în care nimic nu se schimbă şi
unde mama e în veşnică aşteptare...
Dar Tu eşti acolo, Tu mă chemi şi Clujul a deven-
it părtaşul trăirilor noastre. Sunt acasă, dar vreau
„acasă”, cel din urmă fiind „casa noastră”.
Ana Bătrânu
 INTERSECŢII
Lumea văzută prin Ochelarii Roz
Eşti sătul de ceea ce se întâmplă în jur, de problemele
societăţii, de politica instabilă?
Compania „Stau cu faţa la soare” are deosebita onoare
să-ţi prezinte în exclusivitate, noul produs burghez: „Oche-
larii Roz, şi totu-i frumos!”.
Viaţa ne pare lungă în tinereţe, şi foarte scurtă la bătrâneţe.
De aceea, mulţi dintre noi preferă să se lege la ochi şi să
nu vadă nimic. E pur şi simplu mai uşor de trăit. Dacă eşti
de acord cu această afirmaţie, atunci: Atenţie! Start! Marş!
Această pagină de publicitate este perfectă pentru tine.
Probleme sunt multe, viaţa este una. Pe deasupra mai
e încă şi scurtă. Cui îi pasă de ce se petrece în jur. Ţie îţi
pasă? Nici mie. De ce mi-ar păsa?
Mi-ar păsa că cineva nu poate dormi la miezul nopţii
pentru că vecinii ascultă manele la volum maxim? Nu.
Mi-ar păsa că o mamă îşi iese din minţi gândindu-se dacă
copilul ei este în siguranţă pe străzi? Deloc. Mi-ar păsa că
bătrânii noştri sunt cei mai gârboviţi din Europa? Nici pe
de parte. Zău că nu. De ce mi-ar păsa? Nu-mi pasă că în
subtitlu la televizor este scris creer în loc de creier, sau
aier în loc de aer. Acest i trădător. Dar nu mai trebuie să
punem punctul pe i!
Nu-mi pasă nici de instabilitatea politică. Cineva pleacă
la anul în Canada pentru totdeauna! Moldova o lasă...
pentru că nu-i pasă. O lasă altcuiva! Cuiva cui îi va păsa
poate!
În zadar actorul A. Sochircă s-a chinuit să prezinte spec-
tacolul „Daţi totul la o parte ca să văd!”. Tu nu ai văzut
pentru că ai Ochelari Roz!
Degeaba teatrul E. Ionescu montează „Chiriţa în provin-
cie”. Tu treci pe alături fiindcă ai Ochelari Roz! Nu vezi
nimic, te simţi fericit!
„Ce pot face eu pentru a opri discriminarea?”
Nimic mai mult şi nimic mai puţin ca în tentativa de a
opri fumatul. Se ştie, omul fumează încă din cele mai vechi
timpuri şi, în aceiaşi măsură, discriminează. Dar de atunci
şi până astăzi s-a schimbat câte ceva, astfel încât avem
ţigări cu filtru şi discriminări muşamalizate. Or, problema
constă în a permite să fii intoxicat în spaţiul public, iar în
societate – să fii discriminat. Căci se ştie: „pentru ca răul
să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”
(E. Burke).
Mi s-ar părea culmea ca analogia de mai sus să fie
percepută drept o discriminare contra fumătorilor. Încerc
doar să semnalez similitudinile dintre ambele subiecte,
cum ar fi cadrul legal ce se doreşte a fi racordat la stand-
arde europene – legea cu privire la tutun (Nr. 278-XVI,
adoptată de Parlament la 14.12.2007) şi proiectul de lege
privind discriminarea (dezbătut şi abandonat în octombrie
Nr. 16, Noiembrie 2009
Nu rata şansa să fii ignorant! Ochelarii Roz sunt unica
soluţie de a cădea în hibernare intelectuală, de a-ţi amorţi
conştiinţa! Ochelarii Roz – anestezia sec. XXI. Pune-ţi
Ochelarii şi imediat cărţile prăfuite de pe raft nu-ţi vor mai
da din ochi, nu vei fi dator să iei un zece la mate’ sau să
cedezi locul în troleibuz unui bătrân, urnele de vot nici nu
le vei mai lua în seamă! Vei merge pe drum şi vei simţi
doar plăcere şi exaltare sufletească.
Nu te vei mai enerva văzând coji de sămânţă pe jos şi vei
rămâne indiferent când vei vedea un puşti fumând la colţ!
De azi înainte vei vedea doar ce vrei tu şi vei trăi aşa cum
crezi tu că e mai bine.
Din magazine luxoase îţi vei cumpăra un palton şic, o
geantă din piele de leopard. Apoi vei intra, pentru un chill-
out, într-o cafenea la fel de burgheză ca şi tine. Vei vrea
un pic de odihnă, că, mă rog, ai obosit făcând shopping!
Ce mai! O adevărată muncă intelectuală. „Oare ce culoare
să aleg? Îi va plăcea iubitului?” Chintesenţa e ca prietena
să nu-şi cumpere un palton la fel. Sau vei purta un costum
de stofă şi vei conduce o maşină elegantă, fără să vezi sau
să simţi drumurile găurite! Creierul îţi va fi liber de orice
constrângere impusă de societate, iar tu vei simţi anarhia
din plin! Adio lume sumbră!
Grăbeşte-te şi tu să achiziţionezi o pereche de ochelari
roz. Iar dacă doreşti să faci cuiva un cadou extraordinar, a
doua pereche o primeşti la jumătate de preţ! Atenţie! Sto-
cul ochelarilor este limitat.
P.S.
Reacţii adverse: După utilizare îndelungată şi
neîntreruptă, există riscul să te transformi în baba care se
piaptănă, în timp ce satul arde.
Irina Peregudova
2008). În ceea ce priveşte primul act normativ, acesta a
fost criticat la capitolul sancţiuni, în timp ce al doilea a
stârnit controverse şi reacţii din partea societăţii civile, dar
şi a Mitropoliei Moldovei din cauza sintagmei „orientări
sexuale”, fiind, în fond, acceptat. Totodată, merită a fi pre-
cizat că în UE încă n-a fost adoptată o lege antidiscrim-
inare, precum nu există vreuna în care homosexualitatea
să fie interzisă (acelaşi lucru în R. Moldova). Şi-atunci,
avem o situaţie ambiguă: forţele de ordine nu au dreptul
să-i aresteze, dar nici nu-i protejează pe homosexuali ca pe
oricare alţi cetăţeni, atunci când aceştia se manifestă pub-
lic. În acest context, relevant este şi dreptul cutumiar, căci
nu există în jurisprudenţa internaţională vreun articol care
să condamne canibalismul, şi totuşi, această atrocitate,
reprezentând doar cazuri excepţionale, cade sub incidenţa
Codului Penal, la categoria „crime cu premeditare” sau /şi
21
Nr. 16, Noiembrie 2009
„deosebit de grave”.
Dacă tindem spre integrarea europeană, dacă ne dorim
o democraţie viabilă, trebuie să cunoaştem problemele
societăţii pentru a le putea soluţiona. Or, dez-orientările
sexuale sunt, de fapt, nişte anomalii, nişte boli social-
psihologice, care trebuie mai întâi prevenite, iar în caz de
eşec – tratate prin toleranţă. Întrucât nu s-a inventat un
spital pentru homosexuali, acest rol îi revine comunităţii.
În calitate de „medici”, nu le putem interzice „pacienţilor”
să se deplaseze pe coridor, dar le putem stabili un grafic
şi, mai ales, le putem monitoriza „starea de sănătate”. Nu
avem dreptul să administrăm „medicamente” care le con-
travin, iar numai dacă aceştia refuză îngrijirea noastră sun-
tem nevoiţi să-i „externăm”.
Fără a monopoliza subiectul cu discriminarea sexuală
vom trece treptat la cea etnică. Astfel, unii invocă faptul
că grupurile de gay şi lesbiene (termen provenit de la in-
sula Lesbos) nu au dreptul să defileze în Chişinău pe motiv
de imoralitate, de anticreştinism (iar sondajele confirmă
majoritatea ortodoxă a populaţiei), precum şi din consid-
erentul de minoritate. Doar că în conformitate cu acest
ultim criteriu, nici simpatizanţii NATO, nici susţinătorii
adoptării limbii ruse ca a doua limbă de stat, nici cei care
depun flori la monumentul lui Lenin, nici cei care serbează
Crăciunul exclusiv pe stil nou, nu ar trebui să aibă dreptul
la liberă exprimare. E adevărat că într-o democraţie mi-
noritatea se supune majorităţii, dar cu condiţia ca ultima
să ţină cont de drepturile şi opiniile primei (nemaivorbind
de faptul că în Grecia Antică, leagănul democraţiei, homo-
sexualitatea era la ea acasă).
Fenomenul discriminării etnice rezultă din rigiditatea
societăţii, din prejudecăţile oamenilor şi nu pot constitui
justificări. Ţine mai degrabă de domeniul emoţional şi
foarte puţin spre deloc – de cel raţional. Unii indivizi îi
etichetează pe români ca fiind ţigani, iar alţii – pe ruşi ca
fiind beţivi sau ocupanţi. Nu sunt puţine cazurile în care
am încercat să demonstrez că nu trebuie confundată per-
soana cu guvernul. Nu etnicii ruşi din R. Moldova sunt
de vină pentru acţiunile întreprinse de Moscova (ex: em-
bargoul la produsele vinicole moldoveneşti), aşa după
cum nu Bucureştiul are meritul în viziunile pro-româneşti
ale tinerilor basarabeni. În primul caz, e vorba despre o
decizie politică, iar în cel de-al doilea – despre conştiinţa
naţională.
Nu voi eluda problema ţiganilor, afirmând că aceas-
ta constă mai mult în şomajul alarmant, în cota înaltă a
neşcolarizării, în condiţiile precare de trai şi mai puţin
în disputa noţiunilor rrom – ţigan (pe care o consid-
er artificială şi în care optez pentru lexemul istoric de
„ţigan”, cu precizarea că sens peiorativ pot avea şi cuvin-
tele: „ţăran”, „bou” etc.; totodată, feciorul regelui ţiganilor
din România a declarat că va cere modificarea în acquisul
comunitar a calificativului rrom). Regretabilă este consta-
tarea privind rata infracţiunilor comise de către ţigani, dar
aceasta nu reprezintă doar o pată pe obrazul etniei lor, ci
şi pe a societăţii din care fac parte. Fiecare dintre noi este
22
INTERSECŢII
într-o anumită măsură culpabil pentru starea deplorabilă a
concetăţenilor noştri, indiferent de apartenenţa lor etnică.
Doar prin asigurarea unui mediu adecvat dezvoltării per-
sonale şi profesionale, inclusiv a rromilor, vom putea pro-
gresa. Trebuie să construim mai multe şcoli pentru a ne
crede deştepţi şi să asigurăm mai multe locuri de muncă
pentru a ne numi harnici…
Un caz ce a avut loc în Chicago, pe care mi l-a relatat
o cunoştinţă, din păcate, ar fi fără precedent la noi. Acea
doamnă, plecată de câţiva ani în statul Michigan, a fost
jefuită. La sosirea poliţiei, a fost întrebată dacă l-a recuno-
scut pe agresor. A răspuns: „nu ştiu, era negru”. Poliţistul
i-a replicat: „poate vreţi să spuneţi – tâlhar”. Prin acest ex-
emplu, vreau să accentuez că problema discriminării este
la nivel de mentalitate, că infractori sunt pe toate meridi-
anele şi de toate etniile, rasele etc. O soluţie ar fi nu doar
adoptarea legislaţiei internaţionale, dar şi aplicarea ei, în
acest sens avem nevoie de asistenţa organismelor abilitate,
de realizarea unor schimburi de experienţă. Dar în primul
rând, este imperioasă informarea corectă a publicului larg,
în ansamblu, şi educarea tinerei generaţii, în special. Să se
ştie de la Vădică şi până la opincă: „nu te uita la paiul din
ochiul vecinului, ci la bârna din ochiul propriu”.
Mi s-a întâmplat ca pe stadioanele de fotbal să asist la
persiflări în adresa jucătorilor de culoare, de genul: „hei,
maimuţo, ţi-ai pierdut banana?”, la care am reacţionat: „e
mai bine să-ţi pierzi banana, decât capul de pe umeri”.
De regulă, cel care arată cu degetul, nu face decât să se
ascundă după el.
Un alt tip de discriminare, cu care m-am confruntat di-
rect, ţine de vârstă. Cred că vorbesc în asentimentul mul-
tora atunci când susţin că e o nedreptate să ţi se solicite
experienţă de muncă încă de pe băncile şcolii. Recunosc,
e dificil să angajezi un tânăr, dar pe termen mediu şi lung
această investiţie, de cele mai multe ori, dă roade. Altfel,
cum poţi să asiguri un suflu nou afacerii tale? Cine, dacă
nu tinerii cu sângele clocotind în vine, vor contribui prin
originalitate? Ar fi injust să neg şi şansa de a învăţa de
la zero meseria de Dj pe care mi-au oferit-o două posturi
de radio, precum şi experienţele de neuitat pe care le-am
avut şi datorită faptului că nu m-am lăsat discriminat! Am
demonstrat că până şi cel mai lung drum începe cu un pas,
facând din virginitatea profesională un avantaj, dar profit-
ând şi de atitudinea nediscriminatorie a şefilor mei.
Finalmente, nu cred că pot opri fenomenul discriminării,
dar îi pot limita efectele. După cum se poate observa din
rândurile de mai sus, ceea ce am facut a fost mai întâi să
mă informez, după care, să-mi reamintesc evenimentele
tangenţiale, pentru a le putea preveni pe cele potenţiale.
Prin reacţiile adecvate la situaţiile de zi cu zi, vom reuşi să
stârpim acest flagel mintal-comportamental. Prin transmi-
terea mesajului de la om la om, vom fi în stare să altoim
fiecare pom social. „Un copac şi-un alt copac, împreună
ştii ce fac?”
Ion Mischevca
 Apocaliptic
Mi-e carnea frântură de rugă,
Iar sufletu-mi văpaie pe rug...
Pe frunte-mi stă scrisă tăcerea
Şi-n mâna săpată de plug.

Sunt carne din ţărâna-viaţă,

Sunt clopot ce bate-n abis,
Strigarea-mi păleşte de ură în ceaţă
Veriga în sine se zbate în cercu-i închis.

Lumina mocneşte în cerul opal.

Pământul pulsează cu zgomot egal...
Apocaliptice vise din seri-dimineţi
Stingând fără milă ceasornice-n pereţi!

Icoane de sfinţi îngenunche-n zadar...

Nu-i nimeni să creadă!...nici eu măcar.

Camelia Bazarcă
http://vatra.webreference.ro
Foto copertele I - IV: Natalia Moraru
http://nata.moraru.ws