SUNETUL

SUNETUL. Vibratiile corpurilor materiale se propaga prin aer( in general prin orice alt gaz), si ajungand la ureche produc senzatia auditiva pe care noi o numim sunet. Trebuie sa mentionam insa ca nu toate oscilatiile receptionate de ureche sunt percepute auditiv. Obiectul acusticii il constituie studiul producerii si propagarii sunetelor, ingloband aici nu numai vibratiile auditive, ci si pe cele care nu produc senzatie auditiva, cum ar fi ultrasunetele. Vibratiile produse intr-un punct al unui mediu elastic se propaga in acel mediu din aproape in aproape sub forma de unde. In aer sau in lichide avem de-a face cu unde longitudinale, astfel, viteza de propagare va fi E/r

Factorii care influenteaza viteza de propagare a sunetelor sunt: temperatura, constanta si caldura specifica a gazelor, umiditatea aerului( viteza e mai mare in aerul umed decat in cel uscat), ionizarea aerului care duce la cresterea vitezei, precum si curentii de aer si intensitatea sunetului. In cercetarile de acustica, folosim toate felurile de muzica, dar avem adesea interesul sa ne referim cu deosebire la aceasta forma simpla, sau sa ne apropiem cat mai mult de dansa. Exista numeroase mijloace, cu care putem produce astfel de oscilatii, mai ales in domeniul audibil. Cele mai intrebuintate sunt: diapazoanele, fluierele, si coardele vibrante. Diapazoanele: sunt formate de obicei dintr-o furca facuta din otel, prelucrata cu multa grija pentru a avea peste tot aceeasi sectiune. Ea se aseaza pe o cutie de rezonanta deschisa la un capat si facuta din lemn de brad, cu fibrele cat mai regulate. Lungimea ei se calculeaza in asa fel incat sa cuprinda un sfert al lungimii de unda. Diapazonul se excita prin lovire, cu un ciocan de lemn sau cauciuc. Uneori i se adapteaza un dispozitiv de intretinere electrica la fel cu acela folosit pentru sonerii. Odata construit diapazonul trebuie etalonat, ca sa-i cunoastem frecventa de oscilatie. Fluierul: este bine cunoscut, si nu are nevoie de o descriere speciala. Mentionam numai fluierul lui Galton. El produce sunete foarte inalte si ne serveste ca sa masuram limita de percepere a acestor sunete. Frecventa poate fi variata, lungind sau scurtand coloana de aer in niste suruburi micrometrice. Coardele sau strunele : folosite in instrumentele muzicale, sunt facute de obicei din metal sau din mate de oaie uscate si rasucite. Le putem face sa vibreze prin percutie, lovire(tambal) prin piscare( chitara, harfa, mandolina), sau prin frecare(violina, violoncel, contrabas) Tuburile sonore : au aplicatii numeroase la instrumente muzicale: orga sau instrumente de suflat, dar teoria lor este destul de complicata. Ele sunt folosite pentru anciile principalelor instrumente, si sunt facute din bucati intregi de lemn de trestie.

Sirenele: ele sunt formate dintr-un disc metalic, care se roteste in fata unui orificiu prin care vine un curent de aer, si are o serie de gauri periferice. Intreruperea si deschiderea periodica a curentului, produce un sunet, al carui frecventa este data de produsul dintre numarul gaurilor si numarul de rotatii pe secunda. Cantecul caracteristic alo turbinelor si motoarelor de turatie provine dintr-un fenomen analog. In laboratoare, sirenele nu mai au decat o insemnatate istorica, de cand tuburile electronice ne permit sa producem orice frecvente fixe sau variabile, in conditii mult mai avantajoase. Domeniul lor se limiteaza acum numai la semnalizarile acustice, in aer sau in apa, fiindca pun in joc energii acustice foarte mari.

2.PERCEPEREA SUNETELOR
Perceperea sunetelor de catre om se realizeaza prin intermediul urechii. Sub actiunea unui sunet de inaltime data, vibreaza anumite fibre, excitant terminatiile corespunzatoare ale nervului auditiv, care, la randul sau transmite excitatia la creier. Se constata ca frecventa sunetelor este cuprinsa aproximativ intre 16 Hz si 20000 Hz. Aceste limite variaza insa de la persoana la persoana , si in general cu varsta, astfel la aceeasi persoana limita superioara scade cu varsta . Vibratiile de frecventa mai mica de 16 Hz se numesc infrasunete , iar cele mai mari de 20000 Hz se numesc ultrasunete. Se constata de asemenea ca si intensitatea sunetelor audibile este cuprinsa intre anumite limite, si anume aproximativ intre 4 x 10 la puterea minus 16 W/cm patrat si 2 x 10 la puterea minus 2 W/cm patrat. Intensitatea minima care exercita senzatia auditiva se numeste prag de audibilitate. Daca intensitatea sunetelor creste prea mult, in ureche apare o senzatie de durere si de presiune. Intensitatea maxima peste care apare aceasta senzatie, se numeste prag tactil. In orice mediu de propagare sunetul pierde treptat din intensitate, fiindca frecarile transforma energia mecanica in caldura. Cum frecarea creste cu amplitudinea vitezei de oscilatie, iar aceasta cu frecventa , slabirea va fi mai rapida pentru sunetele inalte. Asa se explica de ce atunci cand ascultam de departe o fanfara, auzim numai basii si toba mare. Unele substante, cum sunt vata, pluta, rumegusul de lemn sau alte tencuieli speciale, atenueaza sunetele foarte repede, si de aceea le folosim ca izolanti. Cele elastice, cum sunt metalele, betonul, piatra sau sticla transmit undele sonore pana la distante mari. Folosirea lor in constructie are avantaje din punct de vedere ingineresc, dar este dezastruoasa in ceea ce priveste izolatia fonica, de aceea trebuie asociate cu paturi izolante. Lichidele transmit de asemenea sunetele, cu atenuari foarte mici. Transmiterea prin vid este imposibila.

3.REFLEXIA SUNETELOR

Ajungand la suprafata de separare dintre doua medii, unda sonora, ca orice unda elastica, este partial reflectata, o alta parte fiind transmisa in cel de-al doilea mediu. In acest fel intensitatea sunetelor reflectate este de obiceimai mica decat a sunetului incident. Un fenomen natural foarte cunoscut, consecinta a reflexiei sunetului, este ecoul. Acesta consta in faptul ca producand un sunet de durata scurta in fata unui obstacol, in anumite conditii se aude si sunetul reflectat de obstacol. Pentru ca sunetul reflectat sa fie perceput distinct el trebuie sa ajunga la ureche dupa ce a incetat perceperea sunetului initial. Senzatia auditiva produsa de sunetul initial persista in ureche cel putin o zecime de secunda, astfel ca sunetul reflectat va fi perceput ca ecou, doar daca ajunge la ureche dupa un interval de cel putin 1/10 secunde fata de primul. Pentru un sunet foarte scurt distanta pana la obstacol trebuie sa fie deci de cel putin 17 m, deoarece sunetul care are viteza in aer de cca 340 m/s va parcurge distanta de 34 m in aproximativ o zecime de secunda. Pentru sunete articulate distanta trebuie sa fie cel putin dubla. Astfel, vorbind in fata unui perete reflectator situat la 34 m distanta, ecoul va repeta ultima silaba, din care cauza se numeste ecou monosilabic. In cazul a doi pereti situati fata in fata se poate obtine fenomenul de ecou multiplu, produs de reflexia succesiva pe fiecare din cei doi pereti reflectatori. Fenomenul de ecou are o serie de aplicatii importante precum masurarea adancimii marilor, descoperirea submarinelor in imersiune sau a unor mari banuri de peste. Adancimea marii se determina, de exemplu, masurand timpul dupa care sunetul produs pe un vas la suprafata marii se reintoarse sub forma de ecou in urma reflexiei pe fundul marii. In cazul cand distanta la peretele reflectator este mai mica decat distanta minima pentru producerea ecoului, sunetul reflectat va sosi inainte de incetarea senzatiei auditive a sunetului direct, producand o prelungire si o intarire a acestuia. Fenomenul poarta numele de reverberatie. Daca sunetul reflectat este perceput aproape concomitent cu cel direct, fenomenul de reverbatie devine foarte util deoarece produce o intarire a senzatiei auditive fara a produce si distorsionarea sunetului direct. Calitatile sunetului; sunetele se deosebesc unele de altele prin:inaltime, timbru si intensitate. Inaltimea este calitatea sunetului, de a fi mai inalt decat altul, cu un numar mai mare de vibratii pe secunda. Prin definitie, intensitatea unui sunet reprezinta energia care strabate intr-o secunda prin unitatea de suprafata perpendiculara pe directia de propagare. Sunetele cu vibratii sinusoidale simple sunt foarte rar intalnite in viata curenta. In general, vibratiile corpurilor sunt mai complexe si de aici rezulta calitatea pe care o numim timbru.

4.ULTRASUNETELE
Sunetele audibile nu depasesc decat foarte rar frecventa 20000 Hz. Dincolo de aceasta limita, avem aceste ultrasunete. Le putem produce prin diferite mijloace: sirene speciale, vibratia barelor metalice sau a coloanelor de aer destul de scurte, anumite dispozitive electromagnetice etc., iar metoda cea mai potrivita este sa folosim vibratia lamelor de cuartz, taiate intr-un fel anumit, din cristalul natural.

In campuri electrice aceste lame se contracta sau se dilata, dupa sensul liniilor de forta, iar intr-un camp care variaza periodic in timp, cu aceeasi frecventa ca vibratia proprie a cuartzului, putem aduce lama in rezonanta si atinge astfel intensitati sonore, pana la ordinul kilowatilor pe decimetrupatrat. In aer, mai ales la frecvente inalte, ultrasunetele se sting repede, dar prin lichide sau prin solide propagarea se face in conditii destul de bune. Se produc atunci condensari si dilatari, cu variatii foarte mari de presiune, iar acceleratiile impuse paturilor strabatute pot sa intreaca de sute de mii de ori pe a gravitatiei. Rezulta astfel agitatii locale foarte intense, care dau nastere la fenomene speciale, cu aplicatii practice deosebit de importanta. Sub actiunea ultrasunetelor se poate mari viteza unor reactii chimice care, in conditii normale, sedesfasoara mult mai incet. Undele ultrasonore, cu lungime de cativa mm, se reflecta foarte bine poe obstacole, fiindca fenomenele de difractie devin practic neglijabile, chiar la suprafetele neregulate. De aceea le folosim la sondajele submarine, ca sa masuram adincimea apei. Se trimite un fascicul de ultrasunete, cu durata scurta, si se inregistreaza momentul plecarii si iesrii lor, dupa reflexie. Creatorul acestei metode de sondaj ultrasonor este fizicianul Paul Langevin. Ea a fost aplicata pentru prima oara, in razboiul mondial din 1914-1918, la cautarea si urmarirea submarinelor. Mai mentionam ca liliecii au laringele adaptat ca sa emita sunete de de frecvente superaudibile pentru om, care au fost masurate si sunt a ordinul 40000 Hz. Aceste ultrasunete se reflecta pe obstacole si permit animalului sa se orienteze la intuneric.

Forta-marime vectoriala
Fora (F) este marimea vectoriala care masoara taria, intensitatea unei interactiuni. Actiunea unui corp asupra altui corp actiune reciproca se numeste interactiune. Forta se noteaza: <F>SI = N Interaciunea nseamn ntlnirea a doua micri (a doua particule sau a doua sisteme de particule) care se deosebesc ntre ele ca direcie, intensitate i mai ales ca sens. Esena filozofic a forei este deosebirea de micare. Fora ca toate mrimile fizice este o msur a micrii. Fora apare i acioneaz la nivelul particulelor elementare. Forta se masoara cu dinamometrul construit pe baza efectului de deformare elastica a unui resort. Orice fora este dat de produsul presiunii cu aria suprafeei pe care se exercit acea presiune.
Unele fore sunt consecine ale forelor fundamentale, dar au nevoie de modele idealizate pentru a fi nelese n profunzime i folosite n aplicaii.

Fora normal

FN reprezintfora normalexercitat asupra obiectelor.

Fora normal este fora de respingere ntre atomii aflai n contact strns. Cnd norii de electroni ai atomilor aflai n apropiere se suprapun, respingerea Pauli (cauzat de natura de fermioni a electronilor) are ca rezultat fora ce acioneaz normal la suprafaa de contact ntre [43] dou obiecte. Fora normal, de exemplu, este responsabil pentru integritatea structural a meselor i cldirilor, i este fora ce rspunde atunci cnd o for exterioar apas un obiect solid. Un [6] exemplu de for normal n aciune este la impactul unui obiect pe o suprafa fix.

Frecarea
For de frecare. Frecarea este o for ce se opune micrii. Fora de frecare este legat direct de fora normal ce acioneaz pentru a pstra dou corpuri solide separate n punctul de contact. Exist dou clasificri largi ale forelor de frecare: frecarea static i frecarea cinetic. Fora de frecare static ( ) se opune forelor aplicate asupra unui corp pe o direcie paralel cu o suprafa de contact, i le echilibreaz pe acestea, pn la o limit specificat de coeficientul de

frecare static ( ) nmulit cu fora normal ( satisface inegalitatea: .

). Cu alte cuvinte, modulul forei de frecare static

Fora de frecare cinetic ( ) este independent de forele aplicate i de micarea obiectului. Astfel, modulul acestei fore este: , unde este coeficientul de frecare cinetic. Pentru majoritatea suprafeelor, coeficientul [6] de frecare cinetic este mai mic dect cel de frecare static.

Mecanica continuumului

Cnd rezistena aerului ( cdere (

) devine egal n modul cu fora gravitaiei ce acioneaz asupra unui obiect n

), acesta ajunge ntr-o stare de echilibru dinamic la ovitez terminal.

Legile lui Newton i mecanica clasic n general au fost dezvoltate la nceput pentru a descrie modul n care forele afecteaz particule punctiforme idealizate, i nu obiecte tridimensionale. Dar, n realitate, materia are o structur extins i forele ce acioneaz ntr-o parte a unui obiect ar putea afecta alte pri ale obiectului. Pentru situaiile n care structura ce ine atomii unui corp mpreun poate curge, se poate contracta, extinde sau schimba forma, teoriile mecanicii continuumului descriu modul n care forele afecteaz materialul. De exemplu, n fluide, diferenele de presiune au ca efect fore pe direcia gradientului presiunii, dup cum urmeaz:

unde este volumul corpului din fluid i este funcia scalar ce descrie presiunea n toate punctele din spaiu. Gradienii i derivatele presiunii au ca efect fora arhimedic n fluidele aflate n [6] cmpuri gravitaionale, vnturile n atmosfer, i portana asociat cu aerodinamica i cu zborul. Un exemplu de astfel de for asociat cu presiunea dinamic este rezistena fluidelor: o for ce se opune micrii unui corp solid printr-un fluid din cauza viscozitii. Pentru aa-numita rezisten Stokes, fora este aproximativ proporional cu viteza, dar de sens contrar:

unde: este o constant ce depinde de proprietile fluidului i de dimensiunile corpului (de obicei, de aria seciunii transversale), i este viteza corpului.
[6]

Formal, forele din mecanica continuumului sunt complet descrise de un tensor al tensiunilor, n termeni definii n general de

unde este aria seciunii transversale relevant pentru volumul pentru care se calculeaz tensorul. Acest formalism include termeni de presiune asociai cu fore ce acioneaz normal pe aria seciunii transversale (diagonala tensorului) ca i termeni legai de forfecare, termeni asociai cu fore ce acioneaz paralel cu seciunea transversal (elementele din afara diagonalei). Tensorul tensiunilor explic forele ce cauzeaz deformri, att tens iuni, ct i comprimri.

Fora de tensiune
Forele de tensiune pot fi modelate folosind fire ideale, fr mas, fr frecri, care nu se rup i nu se ntind. Pot fi combinate cu scripei ideali, ce permit firelor ideale s schimbe direcia forelor. Firele ideale transmit forele de tensiune instantaneu n perechi aciune-reaciune astfel nct dac dou corpuri sunt legate de un fir ideal, orice for pe direcia firului exercitat de primul obiect este nsoit [44] de o for de-a lungul firului n direcia opus exercitat de al doilea obiect. Legnd acelai fir de mai multe ori de acelai obiect cu ajutorul unei structuri cu scripei n micare, fora de tensiune poate fi multiplicat. Pentru fiecare fir care acioneaz asupra unui corp, un alt factor al forei de tensiune din fir acioneaz asupra corpului. Totui, dei astfel de mecanisme permit o cretere a forei, exist o cretere corespunztoare n lungimea firului ce trebuie dislocat pentru a mica corpul. Aceste efecet combinate au ca efect conservarea energiei mecanice, deoarece lucrul mecanic efectuat asupra [6][45] corpului este acelai indiferent de ct complicat este mecanismul.

Fora elastic

Fk este fora care rspunde greutii corpului prins de resort.

O for elastic acioneaz n direcia aducerii unui resort la lungimea sa iniial. Un resort ideal este considerat fr mas, fr frecri, nu se rupe, i se poate ntinde orict de mult. Aceste resorturi exercit fore ce se opun contractrii i ntinderii resortului, proporional cu distana pe care este [46] deplasat fa de poziia de echilibru. Aceast relaie linar a fost descris de Robert Hooke n 1676, dup care afost denumit legea lui Hooke. Dac este deplasarea resortului, fora exercitat de un resort ideal este:

unde este constanta resortului. Semnul minus explic tendina forei elastice de a aciona n [6] opoziie fa de fora aplicat.

Fora centripet
Pentru un corp accelerat n micare circular, fora neechilibrat ce acioneaz asupra unui corp [47] este:

unde este masa corpului, este viteza lui i este distana fa de centrul traiectoriei circulare i este vectorul unitate ndreptat n direcie radial spre exterior. Aceasta nseamn c fora centripet neechilibrat simit de orice corp este ntotdeauna ndreptat spre centrul de curbur al traiectoriei. Asemenea fore acioneaz perpendicular pe vectorul vitez asociat cu micarea unui corp, i deci nu modific modulul vitezei obiectului, ci doar direc ia acesteia. Fora neechilibrat ce accelereaz un corp poate fi rezolvat ntr-o component perpendicular pe traiectorie i una tangent la traiectorie. Astfel se obine fora tangenial ce accelereaz obiectul fie mrindu-i viteza, [6] fie micorndu-i-o, i fora radial (centripe), care i modific direcia.

Pseudofore
Exist fore care depind de sistemul de referin, adic apar din cauza adoptrii unor sisteme de [48] referin neineriale. Asemenea fore sunt fora centrifug i fora Coriolis. Aceste fore sunt [6] considerate fictive, deoarece nu exist n sisteme de referin neaccelerate. n teoria relativitii generale, gravitaia devine i ea o pseudofor ce apare n situaii n care spaiutimpul deviaz de la o geometrie liniar. Ca extensie, teoria Kaluza-Klein i teoria corzilor asociaz

electromagnetismul i alte fore fundamentale respectiv curburii diferitelor dimensiuni, ceea ce ar implica n cele din urm c toate forele sunt pseudofore.

Fenomene termice
1)

Difuzia

Fenomenul de patrundere a moleculelor unui corp prinre moleculele altui corp, fara interventia unei forte exterioare se numeste difuzie. 2) Calorimetrie

2.1 Temperatura
Proprietatii unui corp de a avea o anumita stare de incalzire i se asociaza marimea fizica scalara numita temperatura. Temperatura este o marime fizica de stare. Unitati de masura : - Kelvin(K) Celsius(C) Fahrenheit(F) T(K)=t(C)+273,15

Instrumente de masura pentru temperatura: termometrul. 2.2 Caldura. Trecerea unui corp dintr-o stare de incalzire in alta stare de incalzire, in urma contactului termic cu un alt corp este caracterizata de marimea fizica numita caldura(Q). Unitate de masura : joule(J) 2.3 Conductoare si izolatoare Un corp care interactioneaza foarte incet cu mediul exterior se numeste isolator termic. 2.4 Calorimetrul Un invelis (perete) care nu permite corpurilor din interior sa interactioneze termic cu exteriorul, este un izolator perfect. In realitate nu exista un izolator perfect. O foarte buna izolare termica se poate realize cu ajutorul calorimetrului. Daca in calorimetru se introduc doua corpuri cu temperaturi diferite, in procesul de realizare a echilibrului termic, caldura cedata(Qced)de corpul cu temperatura mai mare este egala cu caldura absorbita(Qabs)de corpul cu temperatura mai mica. Ecuatia calorimetrica Qced=Qabs Calorimetria este capitolul fizicii care se ocupa cu studiul caldurii primite sau cedate de un corp. 2.4.1 Coeficienti calorici Coeficientii calorici sunt marimi fizice care stabilesc legatura dintre caldura primita(cedata) de un corp si variatia temperaturii lui.

2.4.2 Caldura specifica Caldura specifica (c) este marimea fizica numeric egala cu caldura necesara pentru a varia temperatura unitatii de masa dintr-un corp cu un grad.

2.4.3 Capacitatea calorica Capacitatea calorica (C) este marimea fizica numeric egala cu caldura necesara pentru a varia temperatura unui corp cu un grad.

3)

Combustibili

Combustibilii sunt substante prin arderea carora se degaja caldura. Clasificarea combustibililor a) Dupa starea de agregare: - solizi Combustibili - lichizi - gazosi Combustibili - artificiali b) Dupa modul de obtinere - naturali

3.1 Puterea calorica Caldura degajata prin arderea unui combustibil este direct proportionala cu masa combustibilului ars Q = m Caldura degajata prin arderea unui combustibil depinde de natura combustibilului. Relatia intre caldura degajata prin arderea unui combustibil si masa combustibilului este: Q = m q(unde q este o constanta ce depinde de natura combustibilului, numita putere calorica. Puterea calorica(q) este marimea fizica numeric egala cu caldura degajata prin arderea unitatii de masa dintr-un combustibil.

4)

Motoare termice

Un sistem fizic care exercita forte ce efectueaza lucru mecanic atunci cand primeste caldura se numeste motor termic. Caldura necesara functionarii unui motor termic se obtine prin arderea combustibilului.

4.1 Clasificarea motoarelor termice dupa locul in care se produce arderea: 1) Motoare cu ardere externa(locomotiva cu abur,turbina cu abur etc) 2) Motoare cu ardere interna(motorul cu aprindere prin scanteie,motorul Diesel, motorul cu reactie etc.) 3) Motoare cu aprindere prin scanteie

-Foloseste drept combustibil un amestec de vapori de benzina si aer(amestec carburant) a carui ardere are loc in interiorul unui cilindreu cu piston.Motorul functioneaza in 4 timpi: 1. Admisia Supapa A(de admisie) este deschisa. Pistonul coboara si amestecul carburant intra in cilindru. 2. Compresia Supapele A su E(de evacuare) sunt inchise. Pistonul urca si amestecul carburant este comprimat(p=106 Pa) 3. Aprinderea si detenta Supapele A si E sunt inchise. Bujia produce scanteia si amestecul carburant arde, producand coborarea pistonului. Acestea este timpul motor in care se produce lucru mecanic. 4. Evacuarea Supapa E este deschisa. Pistonul urca si gazele arse sunt evacuate prin teava de esapament. 4.2 Randamentul motorului termic Randamentul unui motor termic( )este marimea fizica numeric egala cu raportul intre lucrul mecanic efectuat(L) si caldura(Q)rezultata prin arderea combustibilului.

Curentul electric
Ce este curentul electric? O intrebare esentiala si fundamentala. In cartile de fizica, curentul electric este definit ca fiind miscarea ordonata a purtatorilor de sarcina . Ce sunt purtatorii de sarcina? Pentru inceput sa aruncam o scurta privire asupra materiei . Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane materia este - "Substanta din care sunt facute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compozitiei sale." Adica tot ce ne inconjoara, ce putem atinge. Deci un obiect oarecare, este format din materie, substanta. Orice obiect fizic este compus la randul sau din componente mai mici, numite atomi . Atomul este cea mai mica particula dintr-o substanta care prin procedee chimice obisnuite nu poate fi fragmentata in alte particule mai simple. Deci atomul sta la baza materiei. Orice obiect fizic pe care il vedem si atingem reprezinta materie, care la randul sau este compusa din atomi. Structura atomului - atomul este format dintr-un nucleu de protoni si neutroni in jurul caruia graviteaza pe orbite electronii, formand astfel invelisul electronic. Nucleul - contine sarcini electrice incarcate pozitiv, numite protoni, si sarcini electriceneutre, numite neutroni . Invelisul electronic - este format din sarcini electrice incarcate negativ, numite electroni.

Structura unui atom

Ce este sarcina electrica? Thales din Milet ( n. cca. 635 i. Hr. d. cca. 543 .Hr.) - un filozof grec a observat prin experimentele sale proprietatea chihlimbarului de a atrage corpuri usoare atunci cand este frecat de lana. Acest fenomen se numeste electrizare . Adica chihlimbarul este electrizat , sau are osarcina electrica, sau ca este incarcat electric. Prin acest procedeu, corpurile electrizate incep sa interactioneze intre ele exercitand forte de atragere sau respingere, numite forte de interactiune electrica . Pentru a exprima fenomenul de electrizare a fost introdusa marimea fizica numita, sarcina electrica. Deci pentru a exprima proprietatea de atragere sau respingere a corpurilor electrizate a fost introdus termenul de sarcina electrica, mergand mai departe si observand faptul ca exista doua feluri de forte, de atractie, respectiv de respingere s-a ajuns la concluzia ca exista doua tipuri de sarcina electrica: sarcina electrica negativa si sarcina electrica pozitiva . Revenim la structura atomului si spunem ca, electronul este incarcat negativ iar protonul este incarcat pozitiv, iar neutronul, dupa cum ii spune si numele, este neutru din punct de vedere electric. Sarcina negativa a electronului este egala ca marime cu sarcina pozitiva a protonului su nu s-au observat niciodata sarcini mai mici decat acestea. Sarcina protonului sau a electronului este cea mai mica unitate naturala de sarcina. Deci asta este compozitia materiei, este formata din atomi care la randul lor au in structura lor protoni si neutroni in nucleu, si electroni pe invelisul electronic. Un aspect important al atomului il prezinta orbitarea electronilor in jurul nucleului, si proprietatea electronilor de a fi mobili spre deosebire de protoni si neutroni, ce raman fixati in nucleu. Electronii au importanta proprietate ca in anumite situatii sa se poata deplasa de la un atom la celalalt, deci sunt mobili, liberi si in anumite conditii pot migra in interiorul materiei. Deci, Miscarea ordonata a purtatorilor de sarcina (negativi - adica electronii, pentru ca doar ei sunt mobili) reprezinta curentul electric. Un alt lucru interesant si important il reprezinta sensul curentului electric :

Sensul curentului electric

Daca spre exemplu intre doua armaturi incarcate cu sarcini electrice diferite, ca in figura de mai sus, se conecteaza un material conductor de sarcina electrica, electronii din structura moleculara din interiorul materialului conducator incep sa fie respinsi de armatura negativa si atrasi de catre armatura pozitiva, astfel avand loc o migrare a electronilor de la minus la plus, luand nastere un curent electric dea lungul conductorului. Acesta este sensul real al curentului electric. Deoarece la inceput se-a presupus ca sensul curentului electric este de la un potential pozitiv la unul negativ, si a fost folsita foarte mult in teorie aceasta presupunere, aceasta presupunere falsa a ramas folosita in teorie cu numele de sens conventional al curentului electric, si in majoritatea cazurilor, in cartile de teorie este folosit sensul conventional al curentului electric. Dar sensul real al curentului electric este dat de miscarea ordonata a purtatorilor de sarcina negativi, adica a electronilor, de la un potential negativ, la un potential pozitiv, mai pe romaneste de la minus la plus. Deci ne-am format o idee simpla, dar fundamentala si reala asupra existentei curentului electric, nu putem stapani niciun lucru daca nu-i cunoastem originile. O sa vedem in continuare functionalitatea si alte lucruri interesante despre curentul electric.

Curent continuu, curent alternativ

Forma grafic a curentului electric continuu

Forma grafic a curentului electric alternativ

Forma grafic a curentului electric pulsatoriu

Dac micarea sarcinilor electrice se face numai ntr-un singur sens, este vorba de un curent continuu (generat de exemplu de bateria galvanic sau de dinam). Dac sensul de deplasare alterneaz n timp, curentul se numetealternativ (alternatorul este un dispozitiv care genereaz un asemenea curent). Curentul alternativ folosit n industrie este de obicei (cvasi) sinusoidal, adic intensitatea lui variaz ca o funcie sinusoidal (n timp). n cazul redresrii curentului alternativ se obine un curent continuu de intensitate variabil, numit i pulsatoriu (sauondulat). Redresarea se poate face cu ajutorul tuburilor electronice (diode sau duble diode) sau semiconductoarelor(diode, puni redresoare). Transformarea invers, pentru a obine curent alternativ din curent continuu, se face cu ajutorul unor dispozitive electronice (invertoare) i este util, de exemplu, la alimentarea de la elemente galvanice sau acumulatoare a unor consumatori ce au nevoie de curent alternativ (lmpi e lectrice pentru avarii, alimentarea unor aparate electrice de curent alternativ care func ioneaz cu curent de la acumulatorul de automobil). De asemenea din curent alternativ se poate ob ine curent continuu i cu ajutorul grupurilor comutatrice (un motor electric de curent alternativ rotete un dinam, pentru a produce curent continuu care s alimenteze de exemplu un aparat de sudur electric).