Schimbarea la faţă1 Dreptmăritori şi vrednici de dragoste dumnezeiască fraţi şi creştini, Schimbarea la faţă a Domnului este, totodată, şi sfânta Lui

dorinţă ca şi noi toţi să ne împărtăşim de schimbarea la faţă cu Dânsul… Vom citi astăzi acest cuvânt al dumnezeieştii Evanghelii după sfântul evanghelist Marcu, aşa cum l-a auzit el din gura sfântului Petzru, dar şi împlinind ici, colo, de la cei doi evanghelişti – Matei şi Luca – şi, totodată, din scrisoarea a doua a Sfântului Apostol Petru, unde aflăm mărturia lui, am zice mai directă, participarea lui la acest act sfânt de pe Muntele Taborului. Iubiţilor, Schimbarea la faţă, ca orice act al Evangheliei, are o unicitate. În Schimbarea la faţă ne este dată o arvună a învierii noastre, o pregustare de aici, din viaţa şi veacul, timpul vieţii de aici. Aceasta este însemnătatea ei, a acestei mari descoperiri dumnezeieşti. De aceea, în final, vom citi mărturia sfântului Apostol Petru, martorul care a fost de faţă, şi cu deosebire ceea ce l-a pătruns pe apostol şi a rămas de neşters din fiinţa lui. Şi o mărturie a unui om duhovnicesc din neamul nostru, care a cunoscut din taina aceasta a Schimbării la Faţă. La sfântul Evanghelist Marcu, deci aşa cum a ascultat el din predica sfântului Petru, citim şi aflăm şi înţelegem aşa: Era după ce Mântuitorul avusese o vorbire de taină cu ucenicii, o pătrundere mai adâncă în inima lor. Parcă te simţi ca o pătrundere în noi. Pentru că e o întrebare atât de directă a Mântuitorului. Era cu ucenicii în nord, către izvoarle Iordanului, după o tradiţie veche, retras… Evangheliile spun: în părţile Cezareii lui Filip. Sunt două Cezarei în Israel – Cezareea lui Filip, unul din fiii lui Irod, care primise acolo o parte din pământul Israelului, ca un fel de regişor şi alta, Cezareea Palestinei, pe malul Mării Mediterane, mai jos de Liban, unde Imperiul Roman avea o bază militară, de unde era Corneliu Sutaşul, care s-a creştinat. Cezareea lui Filip era de-a lungul Iordanului, la izvoarele Iordanului, unde era şi este până în ziua de azi o peşteră, Paneea (şi localitate), după numele zeului Pan. Se crede că acolo, retras, Mântuitorul cu ucenicii, i-a întrebat direct, ca să afle cum Îl cunosc ei, cum îl cunoaşte lumea. E taina aceasta adâncă. Nu-l întrebau şi fariseii pe Ioan: despre tine ce spui tu? Un fel de identitate. Fiecăruia ne este dată. Şi Iisus îi întreabă pe ucenici, între dânşii fiind: oamenii ce spun despre Mine? Cine cred ei că sunt? Şi ucenicii îi spun, unii din ei, pe rând: iată, spun că eşti Ilie, Ieremia, vreunul dintre prooroci. Dar voi, cine spuneţi că sunt Eu? Întrebarea aceasta pe noi ne priveşte, în clipa aceasta. Cine este Iisus pentru noi, ce credem noi despre El? Şi e fapt capital. Ce cred eu despre Iisus? Fiecare. Pentru că ce cred eu despre El cred pentru mine şi eu devin părtaş Lui, mă unesc cu El. Şi ce este El şi eu devin, în părtăşia Lui. Vedeţi cât e de adânc şi răscolitor, transfigurator. Şi atunci ştiţi că
1 6 august 2001

Asta nu cele zidite ţi-au descoperit. judecata. repetăm cuvântul: iată. aşa Eu sunt Fiul lui Dumnezeu din veci. Fiul Omlui va fi dat în mâinile oamenilor păcătoşi. dar carnea şi sângele – zidită. Pentru că tu ai spus: tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Erau toate acestea rostite. Şi nu numai că e păcătoasă. Fiul lui Dumnezeu Celui viu. nu carnea şi sângele (firea căzută. să o confrime. Cum grăiam la gazetă. începe să le spună: iată. judeca. osândi. poate pieri. iar Dumnezeu e din veci. de mâhnit Petru când citeşte şi el asemenea comentarii… A dat Dumnezeu aşa. Simone (îl numeşte fericit). Acesta e cuvântul Tatălui ceresc. Şi pe această piatră. Cel nezidit. pe acest cuvânt se zideşte Biserica. Dar ne împărtăşim din ea. îi spune lui Simon. dar Tatăl i-a vorbit: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu. simplu. Numai Dumnezeu e din veci. Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Fiul şi Duhul Sfânt sunt din veci. tatăl tău. Şi Mântuitorul i-a zis: Ferice de tine. batjocori. Precum tu eşti fiul lui Iona.Petru a răspuns: tu eşti Hristosul. Va mai spune acest cuvânt când e vorba de fericiri şi când e vorba de marea descoperire: Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut. cugetând la cele zidite: pentru tot ce e zidit era un timp când nu era. Or. Şi ştiţi ce i-a spus mai departe: îl numeşte fiul lui Iona. Şi de ce nu pot cele zidite să le spună? Pentru că cele zidite nu sunt din veci cu cele nezidite. De ce? Pentru că şi iadul e tot în timp. Şi s-a împărtăşit atunci Petru din mărturia Tatălui. întărind acest cuvânt. De ce? Pentru că şi păcatul e din lumea aceasta. De aceea nimic de pe pământ n-o poate birui. Mergeau spre Ierusalim şi era înainte de trădarea şi vânzarea lui Iisus şi prinderea din grădina Ghetsimani şi ducera la judecată şi osândirea. care-L vor prinde. tu ai spus: tu eşti Hristosul. prin Petru şi întărită de Mântuitorul în Duhul Sfânt. căci sunt născut din El. Şi sfânta Treime poate da mărturia. zidite în timp. pe Petru. de demon. Şi. după Sfântul Ioan Gură de Aur: Petru a grăit. e aşa de trist. adică pe mărturia Fiului lui Dumnezeu făcut Om. văzute de Mântuitorul şi împărtăşite lor. păcătoasă). Dar ucenicii. se întemeiază Biserica. noi nu. iar El deodată le vorbeşte de prinderea. şi “mai fericit este a da decât a lua”. luaţi aminte. pe care porţile iadului nu o pot birui. ci Tatăl. Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor păcătoşi. osândirea. a spus-o un suflet care. că e Fiul lui Dumnezeu şi pe El. Dumnezeu-Omul. crucea şi moartea Lui. cobora Mântuitorul cu ucenicii de acolo. Dar când citesc în câte un asemenea comentariu că Biserica a fost zidită pe Petru. Doamne. nici un păcat. . care auziseră acolo mărturia Tatălui. răstigni. Orice zidire e zidită în timp. Numai Tatăl. Ferice de tine. Şi cele zidite nu sunt martore. fiind în timp. De aceea a spus: nu carnea şi sângele. de la această descoperire dumnezeiască. Că nu e zidită pe om. Dar a treia zi va învia. cel nezidit. ca un om să rostească. iar Fiul lui Dumnezeu să o întărească. cel din veci. Şi atunci. pentru că cele zidite. Nu spune Mântuitorul mereu “fericit”. se va întemeia Biserica. Şi le spunea. de aceea porţile iadului nu o pot birui. moartea Lui şi învierea. cum au spus unii (să-i lumineze Dumnezeu). de la acel loc de la izvoarele Iordanului.

nu te împotrivi. Dulce mângâind Grigorie Palama. dar va învia. rosteşte cuvântul cu care a şi început smerita noastră meditaţie. Petru îl ia deoparte şi îi spune: Doamne. după ce mai rosteşte o dată Iisus. şi sinea decăzută. mai jos de Marea Galileii. Îl dojeneşte Petru pe Mântuitorul. care răstigneşte această cădere. Iisus S-a schimbat la faţă înaintea lor. atât de puternică încât. dar uneori se ascunde. păstrat la toţi cei trei evanghelişti – Matei. Iisus îi spune: Mergi înapoia Mea. i-a dus într-un munte înalt – Taborul. Dar. în cuvânt rostită şi în fapt împlinită. Şi atunci. pe care avea să-l împlinească în Ierusalim. Şi să-Mi urmeze… după aceste câteva cuvinte. Fiul Omului va fi prins. până ce nu vei vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. vorbeau despre sfârşitul Lui. şi anume le zice Iisus atunci: Adevăr grăiesc vouă. cu Iisus. sfântul Marcu: după şase zile Iisus ia cu Sine pe Petru. albe ca lumina. Să-şi ia crucea. doi bărbaţi vorbeau cu El. Satana se aşază în faţă. Întreaga taină a crucii şi învierii. Aceea era în grai. şi deodată cu veşmintele Lui. cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul. Aşază-te în urmă. real. potrivnic. să nu Ţi se întâmple una ca aceasta. Împărăţia lui Dumnezeu – acea lume finală. pe Iacov şi pe Ioan – trei ucenici mai de taină. Pentru că faţa Lui strălucea. înseamnă vrăjmaş. judecat. satano! Ne cutremurăm când zicem satană. faţa Lui a strălucit. după Mine. în drum spre Ierusalim. spune evanghelistul. nu în faţă. veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare. În lume. încununarea în care Dumnezeu e împărat. vă spuneam. ca zăpada. Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea Grigorie Palama spune: Înapoia mea. Ce se petrece? Fie-Ţi milă de Tine (aşa citim la sf Marcu). dar tot în faţă vrea să stea. în inimi. tocmai acestea toate le vorbeau cei doi – Moisi şi Ilie. satano – treci înapoi. văzduhul întreg şi muntele şi tot ce era pe munte strălucea. ucide ceea ce a ucis – moartea. Şi adaugă aici: tuMI eşti potrivnic. iată. Şi. în această strălucire pe care şi sf Evanghelist Luca o descrie. Şi sf Luca ne spune ceva mai mult: cei doi arătându-se întru slavă. răstignit. ca să fie mărturie. veştmintele albe ca lumina. pătrunde în ei tulburarea.Dar ce puteau înţelege ei dacă noi nu înţelegem atât de viu învierea? Atunci. când. Şi. albe foarte. Sinea. şi întâmpnând-o. Cum spune şi sfântul apostol Matei. care erau Moisi şi Ilie. Şi atunci. mai cu tâlc adânc: Oricne voieşte să vină după Mine să se lepede de sine. Marcu şi Luca. aţi văzut. şi n-au trecut după acest cuvânt decât câteva zile. în atâtea înţelesuri: şi sinea creată. panica. Şi-L primeşti pe Dumnezeu şi eşti cu Dumnezeu. Adică aşa cum le spusese: Iată. să crezi şi să mărturiseşti: Nu vei gusta moartea dacă tu crezi şi te împărtăşeşti cu El. De toată sinea aceasta să te lepezi. Şi tâlcuiau în cuvânt şi cei trei – Petru Iacov şi Ioan – auzeau. se transfigura. aici) care nu vor gusta moartea (înainte deci de a muri) până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. osândit. în Scriptură. A strălucit faţa Lui ca soarele şi apoi: veşmintele. ca să oprească taina lui Dumnezeu în lume. Să iei aminte. numai cu ei. omorât. sunt unii din cei ce stau aici (aşa cum stăm noi. pretutindeni. tot . Satana. mai departe. 6-8. mai mult.

iar Ilie. când a primit cuvântul Legii. nădejdea. Atunci. Cuvântul atât de puternic. parcă din deşteptare în deşteptare. una lui Moisi şi una lui Ilie – înveşnicim clipa aici. Înainte de a muri. fără să-l mistuie. ne suim în Ierusalim… ştim ce ne aşteaptă în Ierusalim: prinderea. prin Petru: Bine… Cuvântul bine îl descoperă pe Dumnezeu. lăsându-l mereu verde …… una lui Ilie. ei. îngreuiaţi… E o anumită stare atunci. de bună seamă. al Duhului în care odihneşte Fiul. în acea lumină.ceea ce se grăia. Şi Petru a spus: Bine este aici – e Dumnezeu aici. dar inima mea veghează.norul Duhului Sfânt. să simţi puţin transfigurarea în tine. pe muntele Tabor. una Ţie. Şi atunci. Şi au văzut-o atunci Petru. Mai mult. Când un învăţător de Lege a întrebat: ce bine să fac să moştenesc viaţa de veci? Ce-Mi zici bun? Bun este numai Unul Dumnezeu. Şi acolo. cum spun sf Maxim şi Sf Andrei Criteanul: caii de foc ai virtuţilor: credinţa. taine adânci se descoperă multora în somn. Iacov şi Ioan. care rosteşte. au văzut slava LUI şi pe cei doui bărbaţi stînd cu El în lumină. unde e mai bine. că sunt unii din cei ce stau aici (adică în lumea aceasta şi în acest timp) care nu vor gusta moartea.osândirea… Mai bine să rămânem aici. Pentru că ei. şi acum. în lucrarea Duhului Sfânt. încuvintele acestea dintre Iisus. cu Moisi şi Ilie – Vechiul Testament. care şi rugul de la Horeb îl făcea să ardă. însă? De care vorbeşte Înţeleptul: dorm. care străluceşte. cel care merge până la despărţitura sufletului de duh. Şi Petru va păstra în el acest moment cu un sârg deosebit. zice sfântul Petru. Fiul. cu adevărat. tâlcuind. Şi au simţit. măcar în gând şi cuvânt. Moisi şi Ilie. Pe Acesta să-L ascultaţi. norul Duhului care conducea pe Israel în pustie. Nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. Şi aşa ar trebui să ne pătrundem noi. Acestea rosteau Iisus cu Moisi şi Ilie. De aceea. în acea strălucire a schimbării la faţă. cu Petru. îngreuiaţi de somn. ascultând acestea. de sorocul acesta pe care după păcat îl trăim toţi. Dar. Şi se împlinea. dragostea – lumina divină. De aceea au şi zis. slava Duhului Sfânt. Să simţi iluminarea scânteind. Moisi. şi . judecata. vrând să înveşnicească acea clipă acolo. Va păstra. în slava LUI. Dar aceasta nu-i ecât ajunul. cuvintele i-au trezit pe ei. cerul pe pământ – Treimea: Tatăl. neştiind ce grăia. Ce fel de somn. în gândul lui Petru: Doamne. faţă în faţă cu Tatăl şi lumina. facem trei colibe aici. Din adânc să te simţi. Iacov şi Ioan – Noul Testament. Cum auzim noi. Căci spusese Mântuitorul: iată. Şi Sfânta Treime şi Dumnezeu cu oamenii. Un comentator mai din zilele noastre. Inima care nu doarme. când a dus jertfa şi a fost ridicat cu carul de foc la cer. Trei colibe. auzim atunci că din nor s-a auzit glasul Părintelui Ceresc: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. ce spusese Iisus cu câteva zile mai înainte (şase). Spune Evanghelia: neştiind ce grăia Petru. cu adevărat. cu Biserica întreagă. De aceea ei. a cărui faţă strălucea pe Sinai. pe munte. din veci în veci. de nu puteau israeliţii să-l privească. arvuna crucii şi învierii. Petru şi cei ce erau cu el. ce să mai mergem în Ierusalim.

pe când eram cu Dmnul în muntele cel sfânt. şi vom vedea de ce. Iată mărturia Sfântului Petru. Într-un fel vorbeşte despre înviere – cum o va tâlcui în ziua Cincizecimii – şi altfel vorbeşte despre Schimbarea la faţă. Ce înseamnă cuvântul. El a participat. în Petru. la care bine faceţi luând aminte ca la o făclie. întru Care am binevoit. atâta sinceritate. o dată mai mult. Iacov şi Ioan? Când au auzit cuvântul Tatălui ceresc şi auzeau pe Iisus cu Mosi şi Ilie vorbind. Şi pentru că e unic. Şi . atunci când din înălţimea slavei un glas ca acesta a venit către El: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. cum trebuie să te pătrundă. Petru. şi cincizecimea. model care ne uneşte pe toţi. Zice. De aceea fiecare dintre noi avem o unicitate a noastră. Fiecare este un unic pentru că Tatăl are un Fiu unic şi o singură icoană. ne spune nouă că şi nouă ne este dată. dar în chip deosebit. fraţilor. către noi: V-am adus la cunoştinţă. Petru descoperă viu… e atâta claritate. O spune pentru noi toţi: ca o făclie să iei parte la cuvânt. De care slavă e vorba? Căci El a primit de la Dumnezeu-Tatăl cinste şi slavă. Orice cuvânt e în Duhul Sfânt. Şi aceasta ştiind mai dinainte. S-a schimbat şi Petru la faţă împreună cu Iisus? S-a schimbat. iubiţilor. A vorbit Mântuitorul despre taina tainelor tuturor. să o trăim. În muntele Tabor. Când a strălucit în ucenici. scriind către credincioşii de atunci şi cei de azi. aşa a fost rostit atunci şi aşa l-a rostit Petru. să nu dormi. a Crucii şi a Învierii şi a pogorârii Duhului Sfânt. El e icoana şi pe fiecare dintre noi ne face fii unici în El. Şi avem cuvântul proorocesc mai întărit. purtaţi de Duhul Sfânt. în puţinătatea minţi noastre. Altfel ar fi haos în lume. Fiu iubit. dar la Tabor Petru a luat parte. Îl păstrează Petru cum? Citim în Epistola a doua a Sfântului Petru. şi învierea. unde ne mărturiseşte el. Şi. Aşa a auzit Petru: Acesta este Fiul Meu cel iubit. iar în cazul lui Petru. E atât de revelator! Trebuie să ne cutremurăm în faţa acestor descoperiri. Pentru că el a trăit schimbarea la faţă. Deci să luăm aminte: schimbarea la faţă şi nouă ne este dată. el. a luat Petru parte cu Iisus la Cruce? A fost Petru în acel moment în care a înviat Mântuitorul de faţă? N-a luat parte. Iacov şi Ioan. de pe muntele Taborului. şi în fapt.crucea. pentru că se adeveresc în fiecare. acest moment al schimbării la faţă. să te trezeşti la cuvânt. cu adevărat. Şi aceasta. martorul ocular. ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri. … ce străluceşte în loc întunecos până când va străluci ziua şi luceafărul va răsări în inimile voastre. ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit. s-a descoperit prin cuvânt. căci proorocia nu s-a făcut din voia omului. atâta adeveritate! În Scriptură se spune numai ceea ce. dar de ce în chip deosebit scrie despre acest moment al Schimbării la Faţă? Şi. de ce na vorbit Petru despre Cruce şi Înviere? Păi. puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui nu luândune după basme meşteşugite. nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia. Fiu unic. auziţi: acest glas noi l-am auzit pogorându-se din cer. E unic acel moment al Crucii şi Învierii. Acum revenim o clipă.

crezând şi ascultând cuvântul prinde rădăcină în tine. În partea opusă. la mănăstirea Înaintemergătorului Ioan: Prodromul (Înaintemergătorul). în pragul mutării de aici. măcar gândind. Şi iei puţin parte. iar soarele şi luna. între cele două lumi. leacul. când ei se temeau de ce le vestea Iisus cu privire la ce avea să i se întâmple în Ierusalim…. cu o mărturie a unui om duhovnicesc care a simţit schimbarea la faţă.. Pentru că strălucirea Schimbării la faţă e numai lumină. al Părintelui Ceresc: Acesta este Fiul meu cel iubit întru care am binevoit – e toată bunăvonţa.cum? Ascultând cuvântul. numai iubire divină şi numai bună mireasmă. Şi cum a simţit părintele Petroniu acest munte. doctoria nemuririi. Când auzim cuvântul. Aşa cum în ajunul unei sărbători trăieşti ceva din sărbătoare. Atosul se preschimbase în Tabor. luna. cum l-au auzit ei. din viaţa de aici. ţineau coroana de lumină de deasupra muntelui Schimbării la faţă. proiectând până departe. ca o scânteiere. învăluind muntele cu lumina ei tainică. şi în toate iei şi tu parte puţin măcar. iubiţilor. pharmakon atanasian. care . A răsărit apoi luna. Închei. Priveliştea era de o măreţie negrăită. din spatele orizontului. rostind numele Lui să simţi că-n numele Lui. s-a afundat şi soarele în mare. pe Taobr. Parcă eram înconjurat de revărsarea de lumină din lumina cea neînserată. În faţa bisericuţei din vârful muntelui s-a aprins un foc mare şi a început privegherea de toată noaptea. acest ajun e ajunul Transfigurării. ucigând în tine tot ce e stricăcios şi puturos în lume. din lumina de la schimbarea Domnului la faţă. evanghelia Lui. al morţii. apoi. Căci voinţa Lui e voinţă dumnezeiască. E vorba de părintele Petroniu care e din părţile noastre şi a plecat de câţiva ani în Sfântul Munte. avem mărturii: sufletele credincioase. Şi ai ieşit de sub imperiul morţii. Bisericuţa era aproape plină de monahi şi pelerini. compleând cealaltă jumătate de orizont cu brâul de lumină şi împlinind astfel o coroană de lumină de-a lungul întregului orizont. Pentru că. ca-n Tatăl nostru. Soarele se afla ca de os uliţă deasupra orizontului. a Schimbării la Faţă. au împărtăşiri de la rudeniile lor plecate şi dau mărturie şi primesc împărtăşania. Şi ce mărturie dă părintele? Sf munte e numit şi Grădina Maicii Domnului. că El M-a ascultat cu adevărat. Pe Acesta să-L ascultaţi. tivind o jumătate de orizont ca o linie strălucitoare de lumină neînserată. Ascultând cuvântul Lui. care părea un stâlp uriaş înfipt în mare. Ascultarea Lui. În curând. se pregătea şi ea să răsară. al Schimbării la faţă. rugându-te. care anul acela era plină. dar şi muntele pocăinţei şi muntele Schimbării la faţă. cum a spus Sf. Ignatie. Aton (sau Atos). vedeţi. din neamul nostru. pe mare umbra muntelui. De aceea în Liturghie ne împărtăşim de bună mireasmă duhovnicească a Duhului Sfânt. de acum. Care ţi-e dat ţie de aici. Şi trupul şi sângele Lui când te împărtăşeşti. sunt pe prag. să simţi că se sfinţeşte numele şi al Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. a Taborului. Şi aceasta te scoate din frica morţii. al Schimbării la faţă: Eram la slujba care s-a săvârşit atunci pe Muntele Sfânt. Şi-şi vestea sosirea. Şi orice suflet. Sfântul Munte se afla în centru. către seară.

iar soarle cu raze de foc îşi anunţa sosirea. Eu însumi. iar părinţi psalţi de atunci. ca norul de lumină de pe Tabor. dar cântarea nu se auzea ca venind dintrun loc (de la ei). Mi-am adus aminte de cuvintele apostolului de pe Tabor: Doamne. Noi ne găseam deasupra lor. bine este să fim aici. Cei doi aştri îşi schimbaseră locurile. Între timp. ca nişte ecouri din lumea de taină a altui veac. şi o simţeam ca îndepărtându-se mereu. Cântau: Veniţi să ne unim în Muntele Domnului şi să vedem schimbarea Lui la faţă. mâini şi picioare. Luna se pregătea să se ascundă în mare. Cântarea parcă se materializase. ci se petrecea ceva cu totul minunat şi cu neputinţă de explicat. dar cântarea aceea minunată continuam să o aud nu pe din afară. tresărind şi cuprins de o simţire cu totul neobişnuită. Şi aş fi brut ca melodia să nu se mai oprească niciodată. Minunata imnografie a sărbătorii ne făcea să trăim aievea taina cea nespusă şi neapusă a schimbării la faţă a Domnului. Ce se întâmplase? La strană cântăreţii cântau cu multă însufleţire. împletind încă o dată cu razele lor cununa de lumină de deasupra Atosului. . eram cu totul treaz şi conştient de sine. ca pe o lumină de seară care se stinge încetul cu încetul privegherea nu ştiu când a trecut. cântăreţii de la strană au încetat. Nu visam. se transformaseră într-o minunată cântare. înăşi biserica şi toate cele dintr-ânsa cântau. cu toţi sfinţii. aducerea aminte cu dor de privegherea de la Schimbaea la faţă a Domnului rămâne o lumină de nestins. Mă vedeam plutind pe undele cântării ca pe o mare şi lacrimi neoprite îmi curgeau din ochi. când îi întâlnesc. Ne-am coborât spre Panaghia plini de bucuria tainică a prăznuirii. trupul tot. dar acordurile dumnezeieştii cântări tot se mai auzeau. Şi eu mă simţeam ca şi cum pluteam pe o întindere nesfârşită şi elementul pe care mă aflam şi în care eu însumi mă transformasem cu totul era acea nemaiauzită cântare. Facă Domnul să simţiţi această lumină neînserată a lui Iisus Hristos cu Tatăl. învăluindu-l cu nori auriţi de razele soarelui ce răsărea. dar afară începuse să se lumineze. cu Maica Domnului. obosit de cale. Şi din lumină să luăm lumină. De câte ori îi văd vârful luminos.veniseră la prăznuire. dar m-am trezit imediat. M-am aşezat jos şi. Ceţuri fugare se strecurau de prin văi spre vârful muntelui. Amin. ci lăuntric. am aţipit o clipă. îmi apar ca nişte soli ai luminii celei neînserate. Tot văzduhul din biserică. De atunci muntele s-a schimbat. între care se aflau şi câţva dintre cântăreţii buni ai Atosului. cu Duhul Sfânt.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful