Schimbarea la faţă1 Dreptmăritori şi vrednici de dragoste dumnezeiască fraţi şi creştini, Schimbarea la faţă a Domnului este, totodată, şi sfânta Lui

dorinţă ca şi noi toţi să ne împărtăşim de schimbarea la faţă cu Dânsul… Vom citi astăzi acest cuvânt al dumnezeieştii Evanghelii după sfântul evanghelist Marcu, aşa cum l-a auzit el din gura sfântului Petzru, dar şi împlinind ici, colo, de la cei doi evanghelişti – Matei şi Luca – şi, totodată, din scrisoarea a doua a Sfântului Apostol Petru, unde aflăm mărturia lui, am zice mai directă, participarea lui la acest act sfânt de pe Muntele Taborului. Iubiţilor, Schimbarea la faţă, ca orice act al Evangheliei, are o unicitate. În Schimbarea la faţă ne este dată o arvună a învierii noastre, o pregustare de aici, din viaţa şi veacul, timpul vieţii de aici. Aceasta este însemnătatea ei, a acestei mari descoperiri dumnezeieşti. De aceea, în final, vom citi mărturia sfântului Apostol Petru, martorul care a fost de faţă, şi cu deosebire ceea ce l-a pătruns pe apostol şi a rămas de neşters din fiinţa lui. Şi o mărturie a unui om duhovnicesc din neamul nostru, care a cunoscut din taina aceasta a Schimbării la Faţă. La sfântul Evanghelist Marcu, deci aşa cum a ascultat el din predica sfântului Petru, citim şi aflăm şi înţelegem aşa: Era după ce Mântuitorul avusese o vorbire de taină cu ucenicii, o pătrundere mai adâncă în inima lor. Parcă te simţi ca o pătrundere în noi. Pentru că e o întrebare atât de directă a Mântuitorului. Era cu ucenicii în nord, către izvoarle Iordanului, după o tradiţie veche, retras… Evangheliile spun: în părţile Cezareii lui Filip. Sunt două Cezarei în Israel – Cezareea lui Filip, unul din fiii lui Irod, care primise acolo o parte din pământul Israelului, ca un fel de regişor şi alta, Cezareea Palestinei, pe malul Mării Mediterane, mai jos de Liban, unde Imperiul Roman avea o bază militară, de unde era Corneliu Sutaşul, care s-a creştinat. Cezareea lui Filip era de-a lungul Iordanului, la izvoarele Iordanului, unde era şi este până în ziua de azi o peşteră, Paneea (şi localitate), după numele zeului Pan. Se crede că acolo, retras, Mântuitorul cu ucenicii, i-a întrebat direct, ca să afle cum Îl cunosc ei, cum îl cunoaşte lumea. E taina aceasta adâncă. Nu-l întrebau şi fariseii pe Ioan: despre tine ce spui tu? Un fel de identitate. Fiecăruia ne este dată. Şi Iisus îi întreabă pe ucenici, între dânşii fiind: oamenii ce spun despre Mine? Cine cred ei că sunt? Şi ucenicii îi spun, unii din ei, pe rând: iată, spun că eşti Ilie, Ieremia, vreunul dintre prooroci. Dar voi, cine spuneţi că sunt Eu? Întrebarea aceasta pe noi ne priveşte, în clipa aceasta. Cine este Iisus pentru noi, ce credem noi despre El? Şi e fapt capital. Ce cred eu despre Iisus? Fiecare. Pentru că ce cred eu despre El cred pentru mine şi eu devin părtaş Lui, mă unesc cu El. Şi ce este El şi eu devin, în părtăşia Lui. Vedeţi cât e de adânc şi răscolitor, transfigurator. Şi atunci ştiţi că
1 6 august 2001

nici un păcat. judecata. Nu spune Mântuitorul mereu “fericit”. Dar când citesc în câte un asemenea comentariu că Biserica a fost zidită pe Petru. Cel nezidit. cum au spus unii (să-i lumineze Dumnezeu). de la acel loc de la izvoarele Iordanului. nu carnea şi sângele (firea căzută. Pentru că tu ai spus: tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Asta nu cele zidite ţi-au descoperit. căci sunt născut din El. să o confrime. Acesta e cuvântul Tatălui ceresc. zidite în timp. ca un om să rostească. pe care porţile iadului nu o pot birui. osândi. luaţi aminte. cugetând la cele zidite: pentru tot ce e zidit era un timp când nu era. Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor păcătoşi. Şi Mântuitorul i-a zis: Ferice de tine. Cum grăiam la gazetă. Numai Tatăl. Fiul şi Duhul Sfânt sunt din veci. simplu. Şi ştiţi ce i-a spus mai departe: îl numeşte fiul lui Iona. Şi. Doamne. cel din veci. prin Petru şi întărită de Mântuitorul în Duhul Sfânt. tatăl tău. Dumnezeu-Omul. Dar a treia zi va învia. Fiul lui Dumnezeu Celui viu. care-L vor prinde. Va mai spune acest cuvânt când e vorba de fericiri şi când e vorba de marea descoperire: Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut. de mâhnit Petru când citeşte şi el asemenea comentarii… A dat Dumnezeu aşa. repetăm cuvântul: iată. se va întemeia Biserica. judeca. Şi cele zidite nu sunt martore. Fiul lui Dumnezeu Celui viu. poate pieri. Simone (îl numeşte fericit). De ce? Pentru că şi iadul e tot în timp. Şi de ce nu pot cele zidite să le spună? Pentru că cele zidite nu sunt din veci cu cele nezidite. şi “mai fericit este a da decât a lua”. cel nezidit. Şi sfânta Treime poate da mărturia. fiind în timp. adică pe mărturia Fiului lui Dumnezeu făcut Om. Şi le spunea. Şi atunci. iar El deodată le vorbeşte de prinderea. aşa Eu sunt Fiul lui Dumnezeu din veci. Şi s-a împărtăşit atunci Petru din mărturia Tatălui. . îi spune lui Simon. Că nu e zidită pe om. Mergeau spre Ierusalim şi era înainte de trădarea şi vânzarea lui Iisus şi prinderea din grădina Ghetsimani şi ducera la judecată şi osândirea. moartea Lui şi învierea. cobora Mântuitorul cu ucenicii de acolo. Orice zidire e zidită în timp. dar carnea şi sângele – zidită. crucea şi moartea Lui. dar Tatăl i-a vorbit: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu. iar Fiul lui Dumnezeu să o întărească. osândirea. Or. că e Fiul lui Dumnezeu şi pe El. De aceea a spus: nu carnea şi sângele. se întemeiază Biserica. pentru că cele zidite. văzute de Mântuitorul şi împărtăşite lor. de demon. Fiul Omlui va fi dat în mâinile oamenilor păcătoşi. de aceea porţile iadului nu o pot birui. Şi pe această piatră. Ferice de tine. răstigni. e aşa de trist. iar Dumnezeu e din veci. batjocori. tu ai spus: tu eşti Hristosul. pe Petru. pe acest cuvânt se zideşte Biserica. Dar ne împărtăşim din ea. păcătoasă). noi nu. Şi nu numai că e păcătoasă. Numai Dumnezeu e din veci. de la această descoperire dumnezeiască. care auziseră acolo mărturia Tatălui. a spus-o un suflet care. Erau toate acestea rostite. Precum tu eşti fiul lui Iona. întărind acest cuvânt. ci Tatăl. Dar ucenicii. după Sfântul Ioan Gură de Aur: Petru a grăit. De ce? Pentru că şi păcatul e din lumea aceasta. De aceea nimic de pe pământ n-o poate birui. începe să le spună: iată.Petru a răspuns: tu eşti Hristosul.

aţi văzut. Sinea. în Scriptură. să crezi şi să mărturiseşti: Nu vei gusta moartea dacă tu crezi şi te împărtăşeşti cu El. şi n-au trecut după acest cuvânt decât câteva zile. se transfigura. pe care avea să-l împlinească în Ierusalim. rosteşte cuvântul cu care a şi început smerita noastră meditaţie. să nu Ţi se întâmple una ca aceasta. real. 6-8. omorât. mai departe. Şi atunci. ca să fie mărturie. tot . atât de puternică încât. după ce mai rosteşte o dată Iisus. şi anume le zice Iisus atunci: Adevăr grăiesc vouă. ca să oprească taina lui Dumnezeu în lume. în cuvânt rostită şi în fapt împlinită. Marcu şi Luca. Şi tâlcuiau în cuvânt şi cei trei – Petru Iacov şi Ioan – auzeau. vă spuneam. pe Iacov şi pe Ioan – trei ucenici mai de taină. tocmai acestea toate le vorbeau cei doi – Moisi şi Ilie. Iisus S-a schimbat la faţă înaintea lor. Aşază-te în urmă. Şi sf Luca ne spune ceva mai mult: cei doi arătându-se întru slavă. Dulce mângâind Grigorie Palama. nu în faţă. şi întâmpnând-o. văzduhul întreg şi muntele şi tot ce era pe munte strălucea. până ce nu vei vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. sfântul Marcu: după şase zile Iisus ia cu Sine pe Petru. în inimi. faţa Lui a strălucit. când. numai cu ei. judecat. În lume. De toată sinea aceasta să te lepezi. ca zăpada. Şi să-Mi urmeze… după aceste câteva cuvinte. Să-şi ia crucea. Dar. sunt unii din cei ce stau aici (aşa cum stăm noi. i-a dus într-un munte înalt – Taborul. înseamnă vrăjmaş. ucide ceea ce a ucis – moartea. Şi atunci. Aceea era în grai. Ce se petrece? Fie-Ţi milă de Tine (aşa citim la sf Marcu). dar va învia. Pentru că faţa Lui strălucea. iată. doi bărbaţi vorbeau cu El. De aceea Grigorie Palama spune: Înapoia mea. vorbeau despre sfârşitul Lui. încununarea în care Dumnezeu e împărat. Să iei aminte. albe foarte. dar tot în faţă vrea să stea. Cuvântul lui Dumnezeu. în drum spre Ierusalim. Satana se aşază în faţă. pretutindeni. mai mult. care răstigneşte această cădere. osândit. satano – treci înapoi. potrivnic. Petru îl ia deoparte şi îi spune: Doamne. Cum spune şi sfântul apostol Matei. după Mine. păstrat la toţi cei trei evanghelişti – Matei. spune evanghelistul. Întreaga taină a crucii şi învierii.Dar ce puteau înţelege ei dacă noi nu înţelegem atât de viu învierea? Atunci. în această strălucire pe care şi sf Evanghelist Luca o descrie. panica. aici) care nu vor gusta moartea (înainte deci de a muri) până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. cu Iisus. nu te împotrivi. Şi adaugă aici: tuMI eşti potrivnic. care erau Moisi şi Ilie. Fiul Omului va fi prins. veştmintele albe ca lumina. şi sinea decăzută. dar uneori se ascunde. în atâtea înţelesuri: şi sinea creată. Îl dojeneşte Petru pe Mântuitorul. Şi. Satana. satano! Ne cutremurăm când zicem satană. răstignit. şi deodată cu veşmintele Lui. cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul. Iisus îi spune: Mergi înapoia Mea. mai cu tâlc adânc: Oricne voieşte să vină după Mine să se lepede de sine. Şi-L primeşti pe Dumnezeu şi eşti cu Dumnezeu. pătrunde în ei tulburarea. A strălucit faţa Lui ca soarele şi apoi: veşmintele. veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare. albe ca lumina. Împărăţia lui Dumnezeu – acea lume finală. Şi. mai jos de Marea Galileii. Adică aşa cum le spusese: Iată.

în acea strălucire a schimbării la faţă. Iacov şi Ioan – Noul Testament. cu Moisi şi Ilie – Vechiul Testament. judecata. au văzut slava LUI şi pe cei doui bărbaţi stînd cu El în lumină. Petru şi cei ce erau cu el. Un comentator mai din zilele noastre. ei. neştiind ce grăia. Acestea rosteau Iisus cu Moisi şi Ilie. Cuvântul atât de puternic. încuvintele acestea dintre Iisus. Dar aceasta nu-i ecât ajunul. Trei colibe. al Duhului în care odihneşte Fiul. nădejdea. ce să mai mergem în Ierusalim. cu Biserica întreagă. dar inima mea veghează. fără să-l mistuie. una lui Moisi şi una lui Ilie – înveşnicim clipa aici. cel care merge până la despărţitura sufletului de duh. Mai mult. Căci spusese Mântuitorul: iată. De aceea. care rosteşte. arvuna crucii şi învierii. îngreuiaţi de somn. ascultând acestea. Ce fel de somn. cu Petru. ce spusese Iisus cu câteva zile mai înainte (şase). prin Petru: Bine… Cuvântul bine îl descoperă pe Dumnezeu. Şi Petru va păstra în el acest moment cu un sârg deosebit. pe muntele Tabor. Va păstra. auzim atunci că din nor s-a auzit glasul Părintelui Ceresc: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. în gândul lui Petru: Doamne. de bună seamă. faţă în faţă cu Tatăl şi lumina. cu adevărat. îngreuiaţi… E o anumită stare atunci. Spune Evanghelia: neştiind ce grăia Petru. Când un învăţător de Lege a întrebat: ce bine să fac să moştenesc viaţa de veci? Ce-Mi zici bun? Bun este numai Unul Dumnezeu. care şi rugul de la Horeb îl făcea să ardă. Pe Acesta să-L ascultaţi. Şi au simţit. taine adânci se descoperă multora în somn. De aceea au şi zis. zice sfântul Petru. Moisi şi Ilie. şi acum. parcă din deşteptare în deşteptare. Cum auzim noi. ne suim în Ierusalim… ştim ce ne aşteaptă în Ierusalim: prinderea. în acea lumină. Şi Sfânta Treime şi Dumnezeu cu oamenii. Pentru că ei.ceea ce se grăia.osândirea… Mai bine să rămânem aici. Să simţi iluminarea scânteind. lăsându-l mereu verde …… una lui Ilie. măcar în gând şi cuvânt. în lucrarea Duhului Sfânt. Înainte de a muri. a cărui faţă strălucea pe Sinai. când a primit cuvântul Legii. cu adevărat. vrând să înveşnicească acea clipă acolo. facem trei colibe aici. unde e mai bine. Dar. care străluceşte. Inima care nu doarme. de nu puteau israeliţii să-l privească. Din adânc să te simţi. de sorocul acesta pe care după păcat îl trăim toţi. Şi se împlinea. cum spun sf Maxim şi Sf Andrei Criteanul: caii de foc ai virtuţilor: credinţa. Şi au văzut-o atunci Petru. să simţi puţin transfigurarea în tine. din veci în veci. Fiul. tâlcuind. şi . cerul pe pământ – Treimea: Tatăl. cuvintele i-au trezit pe ei. în slava LUI. norul Duhului care conducea pe Israel în pustie. De aceea ei. Iacov şi Ioan.norul Duhului Sfânt. Moisi. Şi acolo. Nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. când a dus jertfa şi a fost ridicat cu carul de foc la cer. iar Ilie. Şi aşa ar trebui să ne pătrundem noi. însă? De care vorbeşte Înţeleptul: dorm. una Ţie. Atunci. că sunt unii din cei ce stau aici (adică în lumea aceasta şi în acest timp) care nu vor gusta moartea. slava Duhului Sfânt. Şi atunci. dragostea – lumina divină. Şi Petru a spus: Bine este aici – e Dumnezeu aici. pe munte.

el. Aşa a auzit Petru: Acesta este Fiul Meu cel iubit. căci proorocia nu s-a făcut din voia omului. puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui nu luândune după basme meşteşugite. o dată mai mult. Îl păstrează Petru cum? Citim în Epistola a doua a Sfântului Petru. şi învierea. la care bine faceţi luând aminte ca la o făclie. Zice. în puţinătatea minţi noastre. El e icoana şi pe fiecare dintre noi ne face fii unici în El. E atât de revelator! Trebuie să ne cutremurăm în faţa acestor descoperiri. atâta adeveritate! În Scriptură se spune numai ceea ce. atunci când din înălţimea slavei un glas ca acesta a venit către El: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. de pe muntele Taborului. nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia. dar de ce în chip deosebit scrie despre acest moment al Schimbării la Faţă? Şi. de ce na vorbit Petru despre Cruce şi Înviere? Păi. martorul ocular. S-a schimbat şi Petru la faţă împreună cu Iisus? S-a schimbat. auziţi: acest glas noi l-am auzit pogorându-se din cer. Altfel ar fi haos în lume. Fiu unic. A vorbit Mântuitorul despre taina tainelor tuturor. Când a strălucit în ucenici. O spune pentru noi toţi: ca o făclie să iei parte la cuvânt. purtaţi de Duhul Sfânt. pentru că se adeveresc în fiecare. Şi avem cuvântul proorocesc mai întărit. ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit. cu adevărat. fraţilor. Acum revenim o clipă. scriind către credincioşii de atunci şi cei de azi. către noi: V-am adus la cunoştinţă. întru Care am binevoit. acest moment al schimbării la faţă. Iacov şi Ioan. dar la Tabor Petru a luat parte. Şi pentru că e unic. şi în fapt. şi cincizecimea. Şi . să o trăim.crucea. unde ne mărturiseşte el. Orice cuvânt e în Duhul Sfânt. ne spune nouă că şi nouă ne este dată. Fiecare este un unic pentru că Tatăl are un Fiu unic şi o singură icoană. În muntele Tabor. E unic acel moment al Crucii şi Învierii. aşa a fost rostit atunci şi aşa l-a rostit Petru. Şi. a Crucii şi a Învierii şi a pogorârii Duhului Sfânt. Şi aceasta. atâta sinceritate. model care ne uneşte pe toţi. De care slavă e vorba? Căci El a primit de la Dumnezeu-Tatăl cinste şi slavă. şi vom vedea de ce. Iacov şi Ioan? Când au auzit cuvântul Tatălui ceresc şi auzeau pe Iisus cu Mosi şi Ilie vorbind. Într-un fel vorbeşte despre înviere – cum o va tâlcui în ziua Cincizecimii – şi altfel vorbeşte despre Schimbarea la faţă. să te trezeşti la cuvânt. în Petru. Petru. a luat Petru parte cu Iisus la Cruce? A fost Petru în acel moment în care a înviat Mântuitorul de faţă? N-a luat parte. iubiţilor. s-a descoperit prin cuvânt. iar în cazul lui Petru. pe când eram cu Dmnul în muntele cel sfânt. să nu dormi. El a participat. ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri. … ce străluceşte în loc întunecos până când va străluci ziua şi luceafărul va răsări în inimile voastre. Petru descoperă viu… e atâta claritate. Şi aceasta ştiind mai dinainte. De aceea fiecare dintre noi avem o unicitate a noastră. dar în chip deosebit. Deci să luăm aminte: schimbarea la faţă şi nouă ne este dată. Ce înseamnă cuvântul. Fiu iubit. Iată mărturia Sfântului Petru. cum trebuie să te pătrundă. Pentru că el a trăit schimbarea la faţă.

al Părintelui Ceresc: Acesta este Fiul meu cel iubit întru care am binevoit – e toată bunăvonţa. Care ţi-e dat ţie de aici. pe Taobr. Aton (sau Atos). se pregătea şi ea să răsară. Atosul se preschimbase în Tabor. ţineau coroana de lumină de deasupra muntelui Schimbării la faţă. leacul. cu o mărturie a unui om duhovnicesc care a simţit schimbarea la faţă. ucigând în tine tot ce e stricăcios şi puturos în lume. Parcă eram înconjurat de revărsarea de lumină din lumina cea neînserată. Bisericuţa era aproape plină de monahi şi pelerini. măcar gândind. că El M-a ascultat cu adevărat. a Taborului. Şi iei puţin parte. în pragul mutării de aici. din spatele orizontului. acest ajun e ajunul Transfigurării. pe mare umbra muntelui. Căci voinţa Lui e voinţă dumnezeiască. între cele două lumi. Soarele se afla ca de os uliţă deasupra orizontului. de acum. apoi. Şi cum a simţit părintele Petroniu acest munte.cum? Ascultând cuvântul. Pe Acesta să-L ascultaţi. A răsărit apoi luna. dar şi muntele pocăinţei şi muntele Schimbării la faţă. cum a spus Sf. În partea opusă. cum l-au auzit ei. când ei se temeau de ce le vestea Iisus cu privire la ce avea să i se întâmple în Ierusalim…. doctoria nemuririi. compleând cealaltă jumătate de orizont cu brâul de lumină şi împlinind astfel o coroană de lumină de-a lungul întregului orizont. al Schimbării la faţă. Ignatie. şi în toate iei şi tu parte puţin măcar. Şi trupul şi sângele Lui când te împărtăşeşti. evanghelia Lui. Şi ce mărturie dă părintele? Sf munte e numit şi Grădina Maicii Domnului. vedeţi. iar soarele şi luna. sunt pe prag. învăluind muntele cu lumina ei tainică. Închei. din lumina de la schimbarea Domnului la faţă. Ascultarea Lui. Şi-şi vestea sosirea. rugându-te. au împărtăşiri de la rudeniile lor plecate şi dau mărturie şi primesc împărtăşania. Când auzim cuvântul. la mănăstirea Înaintemergătorului Ioan: Prodromul (Înaintemergătorul). rostind numele Lui să simţi că-n numele Lui. al Schimbării la faţă: Eram la slujba care s-a săvârşit atunci pe Muntele Sfânt. De aceea în Liturghie ne împărtăşim de bună mireasmă duhovnicească a Duhului Sfânt. Ascultând cuvântul Lui. tivind o jumătate de orizont ca o linie strălucitoare de lumină neînserată. Şi ai ieşit de sub imperiul morţii. din neamul nostru. ca o scânteiere. E vorba de părintele Petroniu care e din părţile noastre şi a plecat de câţiva ani în Sfântul Munte. Sfântul Munte se afla în centru. pharmakon atanasian. Priveliştea era de o măreţie negrăită. care . crezând şi ascultând cuvântul prinde rădăcină în tine. Şi orice suflet. Pentru că. către seară. În curând. proiectând până departe. luna.. care părea un stâlp uriaş înfipt în mare. al morţii. În faţa bisericuţei din vârful muntelui s-a aprins un foc mare şi a început privegherea de toată noaptea. Aşa cum în ajunul unei sărbători trăieşti ceva din sărbătoare. Pentru că strălucirea Schimbării la faţă e numai lumină. să simţi că se sfinţeşte numele şi al Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. numai iubire divină şi numai bună mireasmă. s-a afundat şi soarele în mare. din viaţa de aici. ca-n Tatăl nostru. care anul acela era plină. iubiţilor. Şi aceasta te scoate din frica morţii. a Schimbării la Faţă. avem mărturii: sufletele credincioase.

mâini şi picioare. ci se petrecea ceva cu totul minunat şi cu neputinţă de explicat. dar afară începuse să se lumineze. Între timp. iar părinţi psalţi de atunci. Ce se întâmplase? La strană cântăreţii cântau cu multă însufleţire. învăluindu-l cu nori auriţi de razele soarelui ce răsărea. Tot văzduhul din biserică. am aţipit o clipă. M-am aşezat jos şi. ca nişte ecouri din lumea de taină a altui veac. trupul tot. Şi eu mă simţeam ca şi cum pluteam pe o întindere nesfârşită şi elementul pe care mă aflam şi în care eu însumi mă transformasem cu totul era acea nemaiauzită cântare. îmi apar ca nişte soli ai luminii celei neînserate. împletind încă o dată cu razele lor cununa de lumină de deasupra Atosului. Şi aş fi brut ca melodia să nu se mai oprească niciodată. iar soarle cu raze de foc îşi anunţa sosirea. Nu visam. dar m-am trezit imediat. se transformaseră într-o minunată cântare. înăşi biserica şi toate cele dintr-ânsa cântau. De câte ori îi văd vârful luminos. şi o simţeam ca îndepărtându-se mereu. Şi din lumină să luăm lumină. ca pe o lumină de seară care se stinge încetul cu încetul privegherea nu ştiu când a trecut. aducerea aminte cu dor de privegherea de la Schimbaea la faţă a Domnului rămâne o lumină de nestins. Cântarea parcă se materializase. dar cântarea nu se auzea ca venind dintrun loc (de la ei). Mă vedeam plutind pe undele cântării ca pe o mare şi lacrimi neoprite îmi curgeau din ochi. dar acordurile dumnezeieştii cântări tot se mai auzeau. cu toţi sfinţii. ca norul de lumină de pe Tabor. cu Duhul Sfânt. când îi întâlnesc. De atunci muntele s-a schimbat. Amin. Facă Domnul să simţiţi această lumină neînserată a lui Iisus Hristos cu Tatăl. Cântau: Veniţi să ne unim în Muntele Domnului şi să vedem schimbarea Lui la faţă. ci lăuntric. Noi ne găseam deasupra lor. Eu însumi. Mi-am adus aminte de cuvintele apostolului de pe Tabor: Doamne. cântăreţii de la strană au încetat. Ne-am coborât spre Panaghia plini de bucuria tainică a prăznuirii. între care se aflau şi câţva dintre cântăreţii buni ai Atosului. tresărind şi cuprins de o simţire cu totul neobişnuită. Minunata imnografie a sărbătorii ne făcea să trăim aievea taina cea nespusă şi neapusă a schimbării la faţă a Domnului.veniseră la prăznuire. Cei doi aştri îşi schimbaseră locurile. Ceţuri fugare se strecurau de prin văi spre vârful muntelui. eram cu totul treaz şi conştient de sine. obosit de cale. Luna se pregătea să se ascundă în mare. . bine este să fim aici. dar cântarea aceea minunată continuam să o aud nu pe din afară. cu Maica Domnului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful