SINGUR PRINTRE NLUCI

Sunt cltor dintr-alte lumi, un exilat pe-acest pmnt. Pe umeri port povar grea, singurtatea-i crucea mea, Prea mult pe oameni i-am iubit cndva Acum nici dac-a vrea n-a mai putea, De ce m simt la mine-n patrie strin i prigonit mi-e sufletul de parc-ar fi hain ? Nu vreau s blestem nici s m rzbun Dar e pcat i jale de-acest pmnt strbun Prea muli oameni de marc i genii fr de egal N-au fost luai n seam, trudit-au n zadar, Cu ce-au greit ei oare, c-avut-au prea mult har ? C n-au vrut s se-nchine pe falsul vostru altar ? Nu cred s mai existe dreptate pe pmnt Nici cinste, nici virtute, ori vreun lucru sfnt. Privighetoarea-i plnge n cntec al ei vers Iar eu dezleg cu mintea-mi al lumii tainic mers. Nu cred s mai existe onoare pe pmnt Nici lacrimi, nici iubire, ori vreun lucru sfnt, Zefirul sufl agale, pmntul se dismeard Iar soarele cu-n zmbet trist n nori d s se piard. Singurtatea-mi pare a fi al meu destin Iar viaa-mi este plin de dor, jale i chin. Cu toate acestea, Doamne, credina nu mi-o pierd i a vrea ca-n ast via pe toi s pot s-i iert. Strinu-mi-s prin lume, singur printre nluci Tu via venic crud ce poi s-mi mai aduci ? De patimi ros mi-e sufletul, de gnduri mintea plin Cu toate acestea ncerc s ies, dinspre abis nspre lumin. i-ncep din nou s-aud chemarea ta n mine O voce cald ce m-ndeamn s m ntorc la tine, Cci astfel nu mai fii-voi singur i-oi nva ce e iubirea Dar pentru asta va trebui s-mi neleg menirea. i vreme e ca s ucizi tot ce e ru i sterp n tine i s pstrezi n amintiri doar lacrimi i iubire S poi s uii ce-amar i crud s-a cuibrit, n sufletu-i durerea C nu mai eti copilul ce ai fost demult Ce-i mpletea din jocuri i din vise fericirea. Nu mai fi trist, nu mai privi mereu spre nicerea Ci caut doar s fi mai bun i poate-i vei gsi menirea .