Sunteți pe pagina 1din 2

Păunescu

Dacă tu ai dispărea

Dacă tu ai dispărea Într-o noapte oarecare Dulcea mea, amara mea pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut Și-o spinare de nuiele te fac de la-nceput Cu puterea mâinii mele.

Lucru lung și monoton Să te înviez femeie Eu, bolnav Pygmalion Hai, și umblă Galatee.

Dacă tu ai dispărea, Fi-ți-ar moartea numai viață, Dulcea mea, amara mea Aș pleca în țări de gheață.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine

Ce faci la ora când mi-e dor de tine și niciun fel de răni nu te opresc să-mi reconstitui trupul în ruine și să-mi refaci tot viciul omenesc?

Ești țipătul plăcerii îndrăznețe și te implor, ca într-un turn complex, -mi regăsesc plăceri din tinerețe, să-mi pun cu moartea focul meu în sex.

Mi-e teamă de o vârstă fără milă când am să cad la pragul tău, înfrânt, și-ai să-mi dedici tandrețea ta umilă să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu știu ce faci când eu îți caut gura, cu nebunia de soldat bătrân, ce-și vindecă în cer harababura și-mi dai motiv în viață să rămân.

Ce faci, adolescentă numai noapte? Din jaful care n-are niciun rost, te recompun cu gust de mere coapte și nici nu știu, de fapt, ce fruct ai fost.

Să te fac din țurțuri reci Să te-mbrac în promoroacă

Și apoi să poți să pleci

Ori și unde o să îți placă.

De-ai cădea într-adevăr

În momentul marii frângeri

veni la tine-ncet Să te recompun din îngeri.

Și pe urmă, voi pleca

Umilit și iluzoriu

Unde este casa mea

O mansardă-n purgatoriu.

Dacă tu ai dispărea

Și din râsu-mi si din plânsul-mi

Te-aș găsi în sinea mea Te-zidi din mine însumi.

Eu te iubesc cu lipsa de rușine a unei fărdelegi cu chipul tău și-atât cât te blestem, îmi este bine și-atunci când nu te simt, îmi este rău.

De sus, din avionul ce m-aduce

în vatra ta, te văd și te rescriu,

ești condamnată la aceeași cruce pe care-mi este scris să mă simt viu.

Și nu-nțeleg ce poți acolo face

fără întregul meu absurd blestem, hai, neagra mea, arată-te încoace și-aș vrea sorbindu-ți noaptea să mă tem.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine? Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,

te

gust pe nesimțite și mi-e bine

și

te găsesc intrată în pământ.

Eu simt că mor păzindu-te de toate

și

n-am să mai rezist măcar un ceas

te culeg din tot ce nu se poate

și

să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.

O, negricioasă fără de lumină, mă tem că, într-o noapte, vei pleca și-atunci te rog, din marea mea ruină, închide viața mea cu viața ta.

Cu tine

Cu tine viața mea se luminează, Cu tine hotărăsc a obosi, Cu tine urc astenic spre amiază Și mă sfârșesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare și e luptă, Cu tine este tot și e nimic, Cu tine-mi înflorește lancea ruptă, Cu tine sunt și mare, sunt și mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine, Cu tine bradu-i brad, și nu sicriu, Cu tine astăzi mi se face mâine. Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există, Cu tine chem zăpezi și-alung zăpezi, Cu tine nici tristețea nu e tristă, Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept și sunt dreptate, Cu tine sunt gelos și sunt ghețar, Cu tine-ncep și se termină toate, Cu tine într-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumină si-ntuneric, Cu tine zac să mă-nsănătoșesc, Cu tine cubul redevine sferic, Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău și e mai bine, Cu tine reîncepe viața mea, Cu tine e mai greu ca fără tine, Dar fără tine nu s-ar mai putea.

A tine, a mine

Mai miros a tine, mai miroși a mine, O să vină vremea să ne șteargă ea, Încercare aspră, misiune grea, Nouă, niciodată, nu ne va fi bine.

Te-am iubit cu moartea în împreunare Te umpleai de mine, iarăși te vâna, Azi rămâi cu moartea, trista, blânda mea, Eu rămân cu pielea scânteind de sare.

Mai miros a tine, ochii mei sînt plini de-ale tale lacrimi până în călcâie, dragoste finală, moartea mea dintâie, floare-n gelozia sectelor de spini.

Mai vorbesc cu tine -trist și dureros Prin al cârnii noastre-mpreunat miros.