~1~

~2~
Îmi plânge sufletul

Îmi plânge sufletul de dor

Și să trăiesc nu mi-e ușor
Mi-e fața zâmbitoare și senină,
Dar cine știe ce ascund în taină!

A mai venit o toamnă peste noi,

Care ne spală amintirea, cu reci ploi,
Dar cât de reci vor fi,nu vor putea,
Să șteargă amintirea ta!

În 17 ani am învățat să te iubim

Și nu te vom uita până murim.
Ne-ai fost un înger drag, dar ai plecat
Mult prea devreme, înspre ceru-nalt!

Te plângem azi și-n fiecare zi

și te vom plânge, până vom muri,
durerea e prea grea, piatră de moară,
noi te purtăm în suflet, ca pe o comoară!

Să ai somnul în pace, Înger drag!

Acum ce aș putea eu ca să fac?
Aprind și azi o lumânare-n cimitir
Și-n , o candelă cu mir!

~3~
Să-ți fie somnul liniștit și lin
Noi, cei rămași acasă, te iubim!

01.11.2020

Kessy Ellys Nycollas

~4~
 Mi-e pasul greu…
Mi-e pasul greu și apăsat,
Mi-e dor de tine neîncetat,
Mi-e versul plin de suferință,
Iar sufletul plin de căință!

Adorm cu chipul tău în gând

Și-o rugăciune murmurând…
Te simt în casă, ți-aud glasul
și prin prejur, îți umblă pasul.

Dar nu ești nicăieri, sunt doar păreri

și te aud adeseori cum ceri,
În brațe, să te țin doar un minut,
Căci, nu dorești nimic mai mult!

Sunt gânduri rătăcite-n minte,

Spuse cândva cu dulci cuvinte
Și care, acum, otrăvesc firea,
Când le trezește amintirea!

Privesc la poza ta din ramă

și-ți spun: - a mai trecut o toamnă
Și cine știe câte vor mai trece
Până și sufletul din mine, va dori să plece
și ne vom întâlni acolo sus,
pentru că multe vom avea de spus…
~5~
~6~
 În cimitire
Ard lumânări
prin cimitire,
mormintele sunt îngrijite,
încă un Paște vine,
în suflete nefericite!
Florile au înflorit și ele,
În jurul crucilor
ce străjuiesc prin vreme,
un petec de pământ,
ce-a înghițit,
mult prea din timp,
iubiri în inimi care au murit!
Ne mai zâmbesc
doar din fotografie,
cei dragi
ce ne-au plecat la stele,
iar noi jelim îngenunchiați
și îndreptăm privirea,
sus la ele
spunându-le
că-n tot acest răstimp,
nu am făcut decât să plângem
și să le ducem dorul...
așa va fi pân’ la sfârșit.

~7~
~8~
 Lumina

Candelele
îmi perforează
timpanele,
mă poartă în adâncul
mormintelor,
după un timp
de reculegere
în mânăstire!
Mă simt un abur,
dispar formele,
pe brațe, îngerii
îmi stau suspendați,
vorbe sfredelesc sufletul,
cu răutatea tăcerii
ruginindu-mi oasele.
Deschid ochii,
mă reintegrez
așezându-mă calmă
la temelia timpului obosit!
Le văd reașezându-se,
luând forma scheletului ...

Cine îmi împrumută o umbră?

~9~
~ 10 ~
 Îmi vreau copilul înapoi

Azi, iară strig, să m-auziți și voi,

Îmi vreau fetița înapoi,
Tăcerea este greu de suportat...
și să trăiești cu sufletul împovărat!
Te vreau acasă, Înger drag,
Aș vrea să te revăd în prag!
Am obosit să-aștept și să tot plâng,
Să număr clipele-n amurg...
Nu pot spune la nimeni a mea suferință,
Nu știu de-ar înțelege cineva durerea-mi grea!
Pustiu mi-e sufletul ce se sufocă în căință
De atâția ani, de la plecarea ta!
Ca marea fără țărm, ca țara fără graniți,
E dorul ce mă apasă și mă arde,
Îl port de atâția ani, ca pe soldați răniți,
...Simt cerul care, peste ființa-mi cade!
Știu că dorința-mi e-n zadar,
Că nimeni nu te-aduce înapoi,
Doar Bunul Dumnezeu îmi dă puteri și har
Să-mi duc povara prin nămeți și ploi...

~ 11 ~
Și totuși, aste gânduri nu-mi dau pace
Și-n ruga mea te cer mereu-napoi,
Sufletului de durere și de doruri zace,
nu am ce-i face
Te vrea din nou aici, cu noi!
KEN (O mama de înger)
06.06.2020 / Petroșani

~ 12 ~
 În taină

Când sufletul suferă-n taină

și-ncearcă cu greu să adoarmă,
pun capul pe perina caldă,
iar ochii-i închid să nu vadă,
Că nimeni în jur nu mai este,
Iar viața îmi pare poveste!
Îți văd silueta-n fereastră,
Îți aud în urechi vocea caldă...
Deschid ochii privesc și oftez,
Fereastra în care erai mai-nainte...
Of, Doamne ! Eu iară visez?
Văzând la ferești lucruri sfinte?
Apoi, gândul nebun iar îmi zboară,
La viața aceea de odinioară...
Când râsul tău ne umplea casa,
Când mâinile tale așezau masa,
Când brațele tale mă cuprindeau cu iubire,
Spunând Te iubesc...dându-mi de știre,
Că-ți dorești în brațe să te țin un minut,
Dar vorbele tale acum au tăcut!
Plecarea prea tare-a durut.
Tăcerea apasă nemiloasă
Degeaba privesc...nu ești prin casă!
Șterg lacrima și-aștept doar un semn

~ 13 ~
 Încerc să te strig...încerc să te chem,
O clipă să vii ...și-n brațe să-mi stai,
Să ne bucurăm, că iar ne avem...
Sunt vise deșarte pierdute în timp,
De-a lungul anilor, anotimp după anotimp.
Sufletul urlă lacrima curge,
Durerea prea des mă ajunge!

~ 14 ~
 Plânge cerul
Plânge cerul și pământul,
Plânge soarele și vântul,
Plânge luna de pe cer,
seara când te cer!

Plânge prunul din livadă

Și el cere să te vadă!
Plâng și strugurii pe viță,
Plânge sufletu-n căință!

Casa-i goală fără tine,

Masa-i plină de suspine,
Așternutul plânge-n pat,
de când ai plecat!

Plâng și eu în rând cu ele,

Răpusă de grea durere!
Șterg lacrima-n nopți târzii
și te-aștept să vii!

~ 15 ~
~ 16 ~
 Plânge frunza
Plânge frunză în zăvoi,
Un alt Octombrie e acum
Și toamna a uitat de noi,
Tot rătăcind pe-al vieții drum!

Se ascunde soarele în nori

Și din văzduh se cern, iar ploi,
Castanul plânge abătut,
Căci viața ne-a trecut!

Cocori în șiruri nesfârșite,

Se duc și ei departe,
Frunzișul trist, îngălbenit,
Primește încă o moarte!

Pe străzi, doi trecători grăbiți,

Zâmbesc sub o umbrelă,
Ar vrea să fie fericiți,
Dar viața-i prea rebelă!

Nori grei se răzvrătesc din nou,

Peste întreaga lume,
Chipu-ți privesc într-un tablou,
Eu, resemnată plâng,
Mi-e dor de tine!

~ 17 ~
~ 18 ~
 Îmi plânge sufletul
Îmi plânge sufletul, te cheamă!
Iubirea ta este adâncă rană,
Ce am sperat că-n astă toamnă,
Pe-o aripă de nor o să adoarmă!

Speram să nu-mi mai vii în vise,

Căci porțile, spre suflet, sunt închise,
Am suferit îndeajuns, îmi e destul,
Uitării vreau să mă supun!

Forțezi zăvorul (sufletului meu), cu-nverșunare,

Vrei iar să-mi faci zilele triste și amare?
Nu-ți e îndeajuns cât calea mi-ai ținut
Și cât de tare absența m-a durut?

Azi îmi e viața liniștită

Și sufletu-mi e fericit.
Sunt o femeie împlinită
Și-aș vrea să uit că ne-am iubit!

~ 19 ~
~ 20 ~
 Mai deschide Doamne, cerul

Mai deschide Doamne, cerul

Să văd suflete plecate,
Să-mi alin în suflet dorul,
Să pot merge mai departe!

Mai deschide Doamne cerul

Să văd ce-i acolo sus!
Să vedem și noi misterul
Sufletelor ce-au apus!

Mai deschide Doamne cerul,

Spre tine să mai privesc,
Poate voi afla secretul
Celor ce mă părăsesc!

Mai deschide Doamne cerul,

Să înalț spre tine o rugă
Și spune-mi te rog misterul
Celor ce-au decis să ,,fugă”
Dintr-o lume înrăită,
Spre înaltul cerului,
Dintr-o lume împietrită
Spre grădina raiului!

Kessy Ellys Nycollas / 24.10.2020/Petroșani

~ 21 ~
~ 22 ~
 Noaptea

Noaptea-și cerne stelele,

Eu îmi scriu poemele,
Să-mi alin durerile!

Luna tristă acum și ea,

Privind la durerea mea,
Îmi trimite-o rază blândă,
Talisman pentru osândă...
Mă întreabă printre șoapte,
De ce stau trează în noapte?
Și de ce adesea plâng,
Din zori, până în amurg?

Te urmăresc ades de sus,

Cum stai și plângi, rugându-l pe Iisus,
Să te ajute un minut, să poți vedea,
Cum mai arată azi copila ta!
Dar eu te rog să fii cuminte,
Să nu mai plângi și ia aminte,
Că-n lume toate-s trecătoare
și toate sunt amăgitoare,
nimic nemuritor...toate-s deșarte,
Te rog să nu mai plângi, noapte de noapte!
12.11.2001

~ 23 ~
~ 24 ~
 Am fost

Azi am fost!
Dar unde am fost?
Am hoinărit fără rost,
Fiindcă nicăieri n-ai fost!

Te-am căutat în poiene

Și pe mal de apă lină,
Unde cândva, îmi spuneai,
Că eu sunt a ta regină!

Azi mă-ntorc! De unde vin?

Cu sufletul în suspin?
Și cu spini în talpa goală,
Calc ca-ntr-un cazan cu smoală!

Caut un pic de-alinare,

Da-i peste tot supărare!
Cine poate să mă-aline
Când toți plâng la fel ca mine?

Poate Bunul Dumnezeu,

De va vedea chinul meu,
Mă va crede fără vină
și mă va înălța-n lumină!

~ 25 ~
~ 26 ~
 Viața m-a învățat
Am învățat să fiu atentă,
La oameni și la vorba lor,
La stelele ce strălucesc pe cer,
La cei ce dăruiesc, nu cer.

Am învățat să ascult cuvântul,

Și vorba blândă și mieroasă,
Am învățat să privesc cerul,
Și soarele în zori,
când stă să iasă!

Am învățat să privesc lumea,

Așa cum e, în legea ei.
Am învățat să înțeleg minunea,
De-a fi femeie-ntre femei.

Am învățat să stau atentă,

să observ viața,
să nu judec
și să nu jignesc.
Am învățat să tac,
să spun:- așa e lumea
Și cred că totu-i omenesc!

~ 27 ~
 Și stau în observare,
calmă și atentă,
Zâmbesc, fac haz și sfătuiesc.
Rămân ades,
cu fruntea încruntată,
La câte toate, se vorbesc!

Privesc la câte văd în viață,

În drumul meu pe-acest pământ.
Când văd cu cât curaj
se mai privesc în față...
Tupeul omului mă lasă mut.

Observ adesea oameni necăjiți,

Care renunță-nverșunați, rebeli,
La ceea ce i-ar face fericiți,
Spunându-ne:- nu e așa, te-nșeli!

Ei caută mereu pricina,

Celor din jur și-i necăjesc,
Nu pot pricepe că-mpreună
Putem trăi în pace și firesc!

Aleg să fie singuri și străini,

De lumea asta și de ei,
Strâng cu putere averi în mâini,
Spunând că ceilalți sunt mișei!

~ 28 ~
 Și mai observ că sunt destui,
Care nu își explică ce și cum,
Tăcând în sinea lor, parcă-s nebuni,
Văzându-și sănătoși de drum!

Bătând cu pumnu-n masă și urlând,

Doresc să fie ascultați de toți,
Dar nu se-ntreabă, doar puțin tăcând,
Dacă tu vrei sau dacă poţi!

Nu înțeleg că nu-s modelul,

Ce-ar trebui urmat de alții,
Se-ncruntă și lovesc cu pumnul,
De parcă ei sunt împărații.

Mai văd câte-o fetiță frumuşică,

Cu botox și cu silicoane,
Ce merge cu oricare, fără frică,
Spunându-și îngâmfată:
-cine-s Doamne!

Văd tineri zdraveni, buni de muncă,

Cum lenevesc pe străzi și-n baruri,
Așteaptă pensia de la bunică,
Fără a-și pune-n slujbă a lor haruri!

Iar pe părinți îi umilesc, cerșind.

Mereu, un ban din munca lor de-o viață,
~ 29 ~
 Nu se gândesc ce fac ei când,
Copiii lor îi vor privi în față!

Mai văd în drumul meu

câte o doamnă,
Bine-mbrăcată,
coafată, parfumată,
Cu geantă doldora
de farduri și în mână,
Cu cardul soțului,
ea ne muncind vreo dată.

Stă-n umbra lui smerită

și umilă,
Mâna întinde după bani,
Să-și cumpere inele
și brățări, confuză,
Ne observând
cum a pierdut din ani!

Nici când copilul, mic era,

Nu a muncit cu drag să-l crească,
Plângându-se mereu că-i greu
Și încercând o bonă să-i găsească.
Apoi prin parcuri și prin magazine
Stând, zile după zile, petrecând,
Nici nu observă când bărbatul vine,
Cu actele în mână, divorțând!
~ 30 ~
 Și iată c-a ajuns la mână sorții,
Un bun de larg consum a devenit,
Privind cu întristare către cele care,
Cu multă muncă-n viață au reușit.

Și eu am învățat cei drept, cam târzior,

Că pot și singură să mă descurc în viață
Și nu aș sta, nici dacă aș ști că mor,
Să-mi râdă un bărbat, în față.

Am învăţa să lupt, cu viața,

Oriunde și oricând m-ar duce soartă!
Am învățat să îmi zâmbească față,
Muncind și respectând,
pe mine și pe alta.

Am învățat să fiu femeia,

Care n-așteaptă milă și-ndurare,
Am arătat că pot și singură,
Ne căutând la nimeni alinare.

Deși prin lume umblu și-s străină,

Nu plâng de greutăți s-au bani,
Ceea ce-am regretat mereu,
A fost că mi-au trecut în van, tinerii ani.

~ 31 ~
~ 32 ~
 În viaţă

În viaţa oricine trece,

şi prin bune şi prin rele,
O zi bucuroşi şi râdem,
o zi plină de durere!
Dar! Trăim oricum ar fi,
cu credinţă şi speranţă,
Ca şi cum oricare zi,
ar fi ultima din viaţă!

Astăzi nu mai e ca ieri,

şi nici mâine nu-i ca azi,
Nu-ncerca să strângi averi
şi în păcate să cazi!
Pe mâine nu amâna,
ce ai putea face azi,
Că nu vei ştii niciodată,
când te-mpiedici şi când cazi!

Nimeni nu va şti vreo dată

ce vremuri ne mai aşteaptă,
Şi dacă ne întâlnim,
în viaţă încă o dată!
De-aia azi cheltuie banii,

~ 33 ~
 chiar de o faci fără rost,
Mâine dacă pleci din lume,
lumea va şti cine-ai fost!

Azi cinsteşte-ţi şi duşmanii

şi zâmbeşte-le în faţă,
Acest lucru-i va durea,
scurtând jumate din viaţă.
Şi aşa vor ţine minte
că-ai fost om de omenie,
Să nu-ţi pese ce-o să zică
şi nici ce va fi să fie.

Azi vin şi te bagă-n seamă,

la petrecere vin toţi,
Ieri habar n-aveau de tine,
că nimic nu-ţi mergea bine.
Azi, când ai de toate-n casă,
vor să-i mulţumeşti de toţi,
Ieri, habar n-aveau de tine,
băteau pe la alte porţi!

Ştii bine că şi bogatul

şi săracul tot aşa,
Când pleacă de pe pământ,
nimic nu poate lua.
Chiar de trăieşti ca un rege,
sau ca orice muritor,
~ 34 ~
 Tot atât luăm cu noi,
când facem ultimul zbor.

De aceea, om frumos
şi cu sufletul de aur,
Nu mai strânge la averi
În tine porţi un tezaur!
El e tot ce va rămâne,
când vei pleca de pe-aici
Şi în urma ta vor plânge,
numai bunii tăi amici.

Bea azi şi te chefuieşte,

cu cei dragi ce-i ştii de-o viaţă.
Ei sunt singura avere,
pe care o strângi în braţă.
Banii nu te vor jeli
şi nici n-o să-şi amintească,
Cât de mult i-ai preţuit
şi-ai muncit să se înmulţească!

~ 35 ~
~ 36 ~
 Viaţa e o luptă

Să lupţi pentru ceea ce vrei,

Înseamnă că deja ai câştigat!
Nu lăsa timpul să treacă,
Luptă, crede-te-mpărat!
Nu aştepta la gura lumii,
să-ţi spună tot ce dorește!

Chiar de-ar fi să se întâmple,

inima să ţi se frângă,
Nu da voie nimănui,
să-ţi facă tot timpul umbră...

Cu putere şi răbdare,
poţi s-atingi ce nu se-atinge,
Cu iubire şi speranţă,
doar aşa răul se-nvinge

Şi-ntr-o zi fără să ştii,

vei fi un om fericit,
Mulţumind lui Dumnezeu,
pentru tot ce ţi-am-plinit.

~ 37 ~
~ 38 ~
 E cumplit de greu

E cumplit de grea povara

unui dor nemărginit,
Când iubire porţi în suflet
și-ai iubire de-împărţit!

Dar la nimeni nu-i mai pasă,

nu mai sunt de trebuinţă,
nici doruri şi nici iubire,
nu ştiu cum e cu putinţă!

Tu să porţi poveri pe umeri,

munţii unor mari iubiri
și la nimeni să nu-i pese
nici de dor, nici de trăiri!

Toţi cei dragi să te refuze

când iubire vrei să-mparți
Şi să te trezeşti pe lume,
fără prieteni, fără fraţi!

Doamne, ce greu este atunci,

când te chinui şi nu poţi,
să îi faci să înţeleagă,
pe nedrepţi despre cei drepţi,

~ 39 ~
 Să le scoţi din minte ura
şi din suflete mânia,
Să le înlocuieşti ai vrea,
cu iubire, duşmănia!

Iar pe proşti ai vrea să-i ştii,

puţin mai înţelepţiţi.
Să îi faci să înţeleagă
mintea celor iscusiţi!

Să îi vezi că înţeleg
n-ai să reuşeşti, nu poţi
De ce mereu e nevoie
de mintea celor isteţi!

Şi ce greu este cu vorbe,

aruncate la-ntâmplare,
Ca să izbutească în toate,
când în cap minte nu (au) are,

Să îi faci să înţeleagă
că ranchiuna nu-i în stare,
Să te-ajute să învingi
atunci când nu-i înfrânare!

E cumplit când încă stai

să tot plângi a vieţii soartă
~ 40 ~
Şi când mintea ţi se-nchide,
nimănui nu dai socoată,

Stai, priveşti în jurul tău,

şi nu ştii cum să învingi,
Soarta dură şi nedreaptă
şi să n-ai lacrimi să plângi.

E cumplit să-ţi aperi cinstea,

într-o lume necinstită,
Să te simţi a nimănui
Când de toţi eşti părăsită,

Să trăieşti de unul singer,

uitat de toţi ce-i iubeşti,
Când tu ai vrea să faci totul,
pentru ei, să-i fericeşti.

Mergi la braţ cu adevărul,

tot ce faci e-adevărat
Şi trăieşti cu demnitate,
într-o casă, nu-n palat,

Dar când eşti uitat de lume

şi de cei ce îi iubeşti,
Nu mai ai nici o putere,
mori şi totuşi... mai trăieşti!

~ 41 ~
~ 42 ~
 Dezamăgirea

Nu Dumnezeu a dat dezamăgirea,

Noi am crezut că-i bine aşa,
Până-am aflat,
Că am ales nemulţumirea,
Față de tot ce
Bunul Dumnezeu ne-a dat!

Am început să fim dezamăgiţi,

din prima clipă,
Când ochii i-am deschis,
pe această lume,
Că am fi vrut să fim cu totul altceva,
nu-i a lui culpa,
Nemulţumirea este vina,
născând dezamăgirea.

Am fost dezamăgiţi
în drumul vieţii,
Când am simţit c-am fost
minţiţi, urâţi, trădaţi,
Dar nu am stat s-analizăm reversul,
Unde şi când şi noi am fost,
cât de puţin, cei vinovaţi!

~ 43 ~
 De ce nu suntem
mulţumiţi de locul,
În care am venit
pe această lume?
De ce mereu ne străduim
să schimbăm totul,
Indiferent ce-ar încerca
altcineva a spune?

De ce nu suntem mulţumiţi
de mama,
Ce ne-a dat viaţă
chiar din viaţa ei?
De ce tot căutăm
fără-ncetare arma,
Pe care s-o putem
Întoarce, împotriva ei?

Ne-am fi dorit surori

şi fraţi mai mulţi,
Ca în copilărie
să nu fim stingheri,
Când am crescut
am devenit necunoscuţi,
Ne-am depărtat
care-ncotro
şi nu mai ştim de ei!

~ 44 ~
 Şi tot copii, când
ne creştea bunica,
Am fi dorit să fie-naltă,
zveltă şi frumoasă,
Nu ne gândeam
o clipă atunci,
să mulţumim,
că ea deretică,
în urma noastră,
tot, prin casă.

Nu ne plăcea nici casa-n care

Părinţii şi-au pus truda lor,
Am fi plecat departe,
peste munţi, în zare,
Lăsându-i singuri
şi fără de ajutor!

Nici şcoala ce am frecventat-o,

Nu a fost ceea ce-am dorit!
Ne-am fi dorit să fi schimbat-o,
Dar ce-am dorit, nu prea s-a nimerit.

Nici locul unde

am avut serviciul,
Nu ne-a plăcut
dorind tot altceva,
Şi mai mereu părinţilor
~ 45 ~
 le-am înfruntat cuvântul.
Că n-au putut,
dragii de ei,
să facă altceva!

Nu toţi putem să fim un nume,

Cu rezonantă şi destin frumos!
Dar important ar fi pe lume,
Să ştim să mulţumim,
pentru puţin,
spunând, sunt norocos!

Şi-atunci nu ar mai fi dezamăgire,

Dacă am şti să preţuim
tot ce ne-a oferit
Creaţia divinităţii...
şi menirea,
de-am şti să trăim simplu,
dar ca într-un palat!

Nici amăgiri şi nici regrete

Nu ar veni să ne-amărască,
Am şti să mulţumim de toate,
Şi celor ce-au muncit
ca să ne crească.

De-am şti să ne uităm în urmă,

La cei mai necăjiţi ca noi,
~ 46 ~
Nu am mai fi dezamăgiţi
şi-n ,,turmă”,
am fi
cei norocoşi, fără nevoi!

~ 47 ~
~ 48 ~
 Falsa prietenie

Aş vrea să plâng,
dar lacrima nu-mi curge
Aş vrea să râd,
dar gura nu-mi ajunge...
Aş vrea să uit
de of şi de amar,
Degeaba-ncerc,
e în zadar!

Aş vrea să cred
că-i o prostie
Să pot să cred,
într-o prietenie,
când suntem doar
pe interes,
Lipsiţi de sentiment...
de sens!

Am ascultat cu calm
şi cu răbdare,
Pe cel ce se plângea
că sufletul îl doare,
Pe cel ce mi-a cerut

~ 49 ~
 să îl ajut,
Nu-mi pare rău
de tot ce am făcut.

Îmi pare rău

de omul
ce nu-i om,
Ce mă trezea
în zorii dimineţii,
adeseori, din somn,
Să-mi ceară
cu smerenie să îl ajut,
Să-mi spună,
printre lacrimi,
că doar
eu mai pot să îl ascult!

Şi când primea
tot ce-şi dorea,
ca o răsplată
Cu vorbe false îmi spunea:
-eşti prietenă adevărată!
Când, fânu-n car,
el şi-a văzut
Nici capul,
nici în cot
nu l-a durut!
A învăţat
~ 50 ~
 pe gratis
ce e de făcut,
Călcându-mă pe nervi
în orişice minut
Şi când pe toate
i le-am pus la punct
Mi-a dat cu paru-n cap,
dar n-am căzut!

Aşa că,
drag prieten,
sunt în stare,
să-ţi mulţumesc frumos,
de mulţumire.
Că eşti un prieten fals
e o-ntrebare?
Îmi stăruie în minte
clipa de amăgire...

~ 51 ~
~ 52 ~
 Goală
Azi m-am dezgolit de vise,
De iubirile promise,
Ploaia-mi spală crengile,
Iar apa, malurile...

Încerc să cuget liniștită,

Ploaia rece mă-nspăimântă,
La gândul că vine iarna
Și mi-a rămas mică haina..
Nici încălțările nu-s bune,
Căci au lăsat prea multe urme,
Cu tocu-nalt și ascuțit
Prea multe inimi a rănit...
Fularul a intrat la apă,
Bluza în spete simt cum crapă,

~ 53 ~
 N-am nici căciulă, capul doare,
Dar ce-aș putea să fac eu oare?

Pământul e-înghețat de ger,

Focul în vatră-i stins și el,
Geamul e plin de stele cristaline
Și-n suflet, ard mocnit, doruri de tine!

Pun capul pe genunchi, mă ghemuiesc,

Nu mă întreabă nimeni ce gândesc!
Casa-i pustie, doar într-un tablou
Te văd pe tine, Înger drag, mereu.

Este o poză veche, m-am obișnuit,

Să o privesc, să plâng și să adorm,
Cu suflet greu, de doruri chinuit,
Să pot să adorm, cu spatele mă-ntorn…

Mă simți că plâng și vii tiptil,

Îți simt suflarea-n ceafă și mă-ngheață,
Mă-ntorc, tabloul, iară am privit.
Ce mult aș fi dorit să te privesc în față!...

Kessy Ellys Nycollas / Petroșani - 24102018

~ 54 ~
 Întrebările toamnei

Îmi pune toamna întrebări,

Când pe alei mă plimb agale,
În asfințituri, spre înserări
Pe sub copaci cu ramuri goale:

-De ce ești singură și tristă,

De ce ai ochii-nlăcrimați și goi,
De ce ții nasul în batistă,
De ce te plimbi prin ale mele ploi?

Sunt singură, stimată toamnă,

Pentru că toți cei dragi se străinară,
Dar nu m-a părăsit speranța
Că s-or întoarce pân’ la vară!

Am ochii-nlăcrimați și goi,
Că ne-ai adus iar frig și ploi.
Cu brumă frunza ai omorât,
Iar timpul este mohorât!

Nasul îl țin într-o batistă,

Crezând că n-ai să mă observi că-s tristă!
Mai șterg o lacrimă ce pică,
Fiindcă mă plimb tot singurică!

~ 55 ~
 Mă plimb prin ale tale ploi,
Privesc, spre copacii goi,
Gândindu-mă că iarna va veni curând,
Iar ei, o va înfrunta-o tremurând!

Când noi mai punem (peste trup) o haină,

Ei stau goi pușcă în furtună!
Mă străduiesc să înțeleg această taină:
De ce ei se îmbracă, când e vreme bună?

~ 56 ~
Pescuiesc în lacrimi plânse
Pescuiesc în lacrimi plânse
Și-n mistere nepătrunse!
În oceane fără adâncuri
Și-n sicrie fără scânduri!

Curg lacrimile printre rânduri,

Mai apar regrete-n gânduri,
Sufletul cere ceva,
Ce se ascunde undeva...

Unde a căzut cortina

Și lacrima-și plânge vina,
Unde bariere-s puse,
...și uși grele bine închise!

Care zăvorăsc speranța,

Care ,,sechestrează” viața,
Care-‘ntunecă pământul
Și-‘nvrăjbește-‘n zare vântul!

Nu vreau să mă prindă zorii,

Ca și amurgul înserării,
Ștergând fața-înlăcrimată,
Plângând ce am fost o dată!

~ 57 ~
 Pescuiesc pe malul mării,
La orele înserării...
Caut iubiri ne trăite,
Și promisiuni făcute,
Șterse din suflet de lacrimi
Și-nlocuite cu patimi!

Căutarea e-n zadar,

Dar tot caut, iar și iar,
De ambiție cuprinsă
și de-o iubire răpusă!

De mulți ani speranța-i trează,

Luptă, nu abandonează...
Crezând c-o să vină o zi,
Când totul se va-mplini!

Și de nu va fi să fie,
Va rămâne veșnic vie
Și le va-mplini pe toate
Sufletul meu, după moarte!

Kessy Ellys Nycollas

Petroșani / 2005

~ 58 ~
 Se stinge timpul

Se stinge timpu-n călimara seacă,

Aș vrea să scriu ceva
de dor, să-mi treacă!
Cerneală nu-i, iar dorul obosit,
se stinge-ncet și el
în asfințit!

Se stinge asfințitu’-n negura-`nserării,

Se așterne-n suflet
umbra resemnării...
Apar pe boltă stele lucitoare
...iar dorul, doare!

Se stinge și iubirea,
Căci ai uitat să vii,
A ruginit frunza în vii,
Vântul mă biciuie în față,
nemilos
și totul este-ntors pe dos!

Pe buze macii se aprind,

Când îmi apari sfios în gând…
O lacrimă se scurge pe obraz,
Uitarea îmi mai cere un răgaz!

~ 59 ~
Se stinge timpu’-n așteptare
Ziduri înalte-s între noi…
Doar Bunul Dumnezeu
este acela care,
ne spală totu-n jur
Cu liniștite ploi!

~ 60 ~
Mi-au picat prea multe lacrimi

Mi-au picat prea multe lacrimi,

Pe drumuri necunoscute
Și-am răbdat acestei lumi
Multe… vrute și nevrute!

Ierni la rând am tremurat,

În brațe reci și străine
Și-am jucat cum mi-au cântat
Voci din suflete meschine!

Ți-am căutat prea mult urma,

Pe cărări nestrăbătute,
Unde a căzut azi bruma,
Iar cuvintele sunt mute!

Ți-am dăltuit al tău nume,

Jos pe pragul casei mele,
Și-am plecat departe-n lume,
Să uit de amar și jele!

Sufletul neostoit
Și acum mi se frământă
Și-amintește c-ai mințit
Că vom face-ntr-o zi nuntă…

~ 61 ~
 Au trecut anii de-a valma,
În plete ne stă azi bruma,
… sufletul te va chema
Până când va pierde urma…

~ 62 ~
 La fântână

La fântâna însingurată,
Un dor vine, altul pleacă
Și aleargă pe coline
Să te caute pe tine.

La fântâna părăsită,
Plânge dorul meu de tine,
...de-o iubire ne-împlinită,
se îneacă în suspine...

La fântâna otrăvită,
De uitări și nepăsare,
Aș vrea să mă știu iubită,
...dorul tău mă doare tare!

La fântâna din zăvoi,

Unde stăteam amândoi
Și ne vorbeam de iubire,
Azi nu am de tine știre!

La fântâna dorului,
Mă-ntorc azi a câta oară?
Să te văd, să ne-ntâlnim,
Fiindcă dorul mă doboară...

~ 63 ~
 Locul-i pustiit de jale,
Fântâna este secată,
Iarba a crescut pe cale,
De lacrimi multe udată...

Kessy Ellys Nycollas / 16.09.2015

~ 64 ~
 Mi-ai bătut cuie...

Mi-ai bătut cuie-n sicriu

și m-ai îngropat de vie,
N-ai știut c-o să îți fiu,
Ce nu ai vrut să mai fie!

Ai închis bine capacul,

Peste trupul meu zdrobit,
Nu te-a durut puțin capul,
Că lași visul ne-împlinit?

M-ai împodobit cu flori,

Din creștet până în tălpi,
N-ai simțit ai mei fiori,
Iubirea vrând să o-ngropi!

Dar au cules rămășițe,

Din care am renăscut,
Cum se naște din semințe,
Copacul falnic crescut...

Când în față m-ai avut,

După mulți ani ce au trecut,
Din picioare ai căzut,
...nu știu atunci ce ai crezut!

~ 65 ~
M-ai îngropat tu nu viața,
tu mi-ai ucis și speranța,
Însă Bunul Dumnezeu,
N-a făcut pe placul tău...
Grija mi-a purtat mereu
Și la bine și la greu
Și la rău și la necaz
mi-a șters lacrimi pe obraz
și mi-a dat mereu curaj...

~ 66 ~
 Am căzut

Am căzut dar n-am cedat,

Am plâns, dar m-am ridicat,
Am privit sper cerul sfânt,
Și n-am spus nici un cuvânt!

Doar o lacrimă-am lăsat,

Să cadă din ochii triști,
Deși doru-i sfârtecat,
Știindu-te că exiști...

Aș fi vrut de multe ori,

Să mă-ntorc și să te strig,
Gândul îmi dădea fiori,
Simțind c-am să te înving...

Am în suflet o armată,
De îngeri buni, păzitori
Și să știi că niciodată
Nu te-am blestemat să mori...

Deși, poate ai crezut,

Că dacă mă părăsești,
Sufletul îmi va sta mut,
Așteptând să mă iubești...
~ 67 ~
~ 68 ~
 Brațele tale
Ți-am pus în brațe viața mea
Și-am spus să faci ce vrei cu ea,
Nu am crezut o clipă atunci,
Că drumurile mi le-ncurci!

Făcându-ți cel mai de preț dar,

Tu mi-ai pus sufletul pe jar,
Lăsându-mă să mă fac scrum,
Crezând că n-o să-ți stau în drum!

În drum, nu îți mai stau de mult,

Tu, ai un suflet abătut,
Ce te-a purtat pe căi străine,
Sperând c-o să mai dai de mine...

Ai dat ce-i drept, într-un târziu,

Dar n-am mai fost, ce mai sperai să fiu,
Căci am avut destinul binecuvântat,
Chemarea nu ți-am așteptat...

Acum privește și jelește,

Te mai iubesc dar mă privește,
Dacă mai plâng de dorul tău
Și de mai am păreri de rău...

~ 69 ~
 Am viața mult prea liniștită,
Iubesc din nou și sunt iubită,
Primesc azi tot ce-am meritat
și tot ce tu, nu mi-ai mai dat...

~ 70 ~
 Mă întreb...

Mă întreb adesea cum îți este?

De mine de-ți mai amintești?
Mai ai în minte acea poveste?
Cu doi nebuni ce s-au iubit?

Eu te păstrez la mine-n suflet,

De parcă acolo te-ai lipit,
Îți aud vocea... și un umblet,
O viață nu m-au părăsit!

Ai fost ca o icoană vie,

Ca un reper la orizont,
Ai fost ce n-ar fi trebuit să fie
..și ce nu ar fi trebuit, înregistrat în cont...

Balanța mi-ai destabilit

Și vieții i-ai dat un alt sens,
Absența ta m-a umilit
...și-am suferit intens...

Cărările mi-au fost prea lungi

Și căutările-n zadar,
N-aș vrea să aflu că tu plângi,
Iar eu nu am habar...

~ 71 ~
 În viață roata se-nvârtește,
și totul (la momentul potrivit) plătim,
Cine de la-nceputuri ne iubește,
Ne va iubi până murim...

~ 72 ~
 N-ai vrut...
N-ai vrut să crezi că dorul doare,
Nici lacrima din ochi nu mi-ai văzut,
Nu m-ai citit în suflet cu răbdare,
Nici vorbele nu mi-ai crezut!...

Am scris poem după poem,

În care dragostea mi-am pus pe tavă,
Iubirea ta mi-a fost blestem,
...lăsându-mi sufletul epavă...

Am încercat să mă ascund, în vers

Să spun ceea ce simt și doare,
Să îți spun ție n-are sens
...n-ai înțeles a mea chemare!...

Scriu pentru cei care citesc

Și-mpart cu mine sentimente,
Chiar de în ochi nu mă privesc,
Îmi simt durere și regrete...

Nimic nu poate fi mai dureros,

Decât să calci pământu-ndurerat,
Să risipești iubirea fără de folos,
Și să privești mâhnit, spre ceru-nalt...

~ 73 ~
~ 74 ~
 De ce apari în vise iar?
Apari de la o vreme-n visul meu
Și-mi răscolești părerile de rău,
…n-ai înțeles (după atâta vreme) că-mi e greu
și că-mi întorci viața pe dos, instantaneu!

Când ai plecat, nu te-ai gândit, o clipă doar,

Că-n suflet îmi sădești prea mult amar,
Că-mi arestezi pe veci destinul
și că-mi v-a fi cumplit de groaznic chinul!

Că ochii mei vor plânge în zadar,

Chemându-te din zori în seară, iar și iar,
Că dorul meu (de tine) îmi v-a fi călău,
Ce-mi chinuie și azi sufletul meu
…și că fiorii morții simt în piept,
Spunându-mi de prea multe ori că nu e drept,
Că am iubit cum nu aș fi crezut
și să te uit nu am putut…
deși-am rugat pe Dumnezeu
să înțeleagă chinul meu?…

E mult prea scump cât am plătit,

și mult prea mult timpul răpit…
În care-n suflet te-am purtat, ascuns,
Iar ochii mei, veșnic au plâns…

~ 75 ~
 N-aș fi crezut că pleci ca un mișel,
Să nu îți pese cât de puținel,
De visele ce mi le-ai năruit,
De vorbele ce m-au mințit!

Acum de ce mi te întorci în vise

și-mi mai șoptești vorbe ne spuse!
Nu crezi că-mi este îndeajuns,
Cât am oftat și cât am plâns?
Pierzându-mi anii tinereții,
Frumoșii ani și bucuria vieții…
În care eu ți-am oferit necondiționat,
Tot ce, tu nici măcar, nu ai fi meritat?
Căci ai plecat ca un mișel,
Fără să te gândești de fel,
Că mi-ai luat cu tine sufletul,
Mi-ai arestat pe buze zâmbetul,
Lăsându-mi ochii-nlăcrimați și triști…
Acum de ce te-ntorci, de ce insiști?

Crezi că-aș putea să te mai iert

Și vorba din nou s-o mai cred!

Degeaba ești de acuma trist,

Ți-ai amintit iar, că exist?

~ 76 ~
 Nu îmi mai pasă, dragul meu
și martor îmi e Dumnezeu…
Pentru toți anii irosiți,
În plâns amar și ne-mpliniți,
În jale grea și cu durere,
Cu-n suflet lipsit de putere…
Care ți-a oferit prea mult,
Din al prinosului tumult,
Când ție de nimic nu ți-a păsat,
Nici că-ai primit nemeritat…
Fără să dai la schimb ceva,
Ai dispărut din viața mea,
Făcându-mi viața amar și chin…
Crezând acum c-a fost puțin!

~ 77 ~
~ 78 ~
 De-am ști
Mereu privim în urmă... oricât de sus am fi...
Oricâtă fericire, oricâtă dragoste-am primi.
Mereu privim în urmă... și plângem ce-am
pierdut
Nu vrem să înțelegem că... trecutul e trecut.

Deși avem în față... o ușă larg deschisă,

Privim mereu în urmă, la ușa ce stă-nchisă!
Deși avem în față, un om ce ne dorește,
Privim mereu în urmă, la cel ce ne amăgește!

Și nu putem privi, spre cerul înstelat,

Privim mereu pământul, cel negru și plouat!
Pe care pașii noștrii, se duc mereu și vin,
Cu ochii plini de lacrimi și-n suflet cu venin!

De-am învăța la școală, cum să uităm trecutul,

Am știi ce-i fericirea, am ști ce e iubitul,
Am ști să trăim clipa și să uităm ce-a fost
...nimic nu se întoarce...și nu mai are rost!

De-am ști să fim loiali, cum știm să ne mințim,

De-am ști să fim corecți, cum știm să ne bârfim,
De-am ști să ne-ajutăm, cum știm să ne săpăm,
De-am ști să prețuim, cum știm să ignorăm,

~ 79 ~
 Ar fi frumoasă viața și fața zâmbitoare,
Ar fi mult mai ușor, când inima nu doare,
Ar fi mult mai senini, ai noștrii ochi ce plâng,
Ar fi pline de flori, cărările din crâng...

Autor: Kessy Ellys Nycollas

26.03.2014 /21:47/ ISCHIA

~ 80 ~
 O întrebare sau o mie

Într-o zi cu soare-n plete...

Stând puțin cam gânditoare,
Am ajuns... pe îndelete...
Să îmi pun o întrebare:

Unde am fost până acum?

Pe ce drum am rătăcit?
Cum de n-am văzut deloc?
Oamenii ce m-au iubit?

Ce-am gândit atuncea când,

Dragostea venea spre mine?
Am stat tristă și plângând ...
Spuneam lumiii:-`m-e rușine!

Mie rușine de greșesc...

Și de nu va ieși bine...
Ce răspuns voi da... firesc...
Omului de lângă mine?

Om ce oricum nu avea,
Interes să-mi fie bine,
Însă eu, în sinea mea
Speram că ține la mine...

~ 81 ~
 Și cum spune uneori ...
Omul trist la disperare,
Eu spuneam încă din zori,
Reușesc... Voi fi în stare!

Ultima moare speranța,

Nu ceda în fața sorții...
Viața toată e o luptă ...
Ce sfârșește-n fața morții.

Până atunci însă, avem

Drumuri grele și urcușuri...
Dar de știm să învingem...
Nu avem soarta „căpușii”.

Paraziții sunt și ei...

Creaturi ale naturii
Însă dăm cu „praf” pe ei .
Nu cedăm în fața urii.

Și nici când nu-i prea târziu,

Să zâmbim din nou în soare
Și să spunem celor răi,
Azi în cot nu mă mai doare...

Nu mă doare ce gândiți,
Nu mă doare ce bârfiți,
Nu mă doare ce vă apasă,
~ 82 ~
 Știu că viața e frumoasă
Și oricând poate începe,
De n-ai frică de nimic.
I-a încearcă și-ai să vezi
C-am dreptate-n tot ce zic.

Nu ai libertate, fă-ți,
Nu mai sta ca alte dăți,
Nu lumea-ți trăiește viața,
Dar poate să-ți ia speranța.

Dă un „șut” societății,
Nu-ți mai fă prejudecăți,
Fii atent, traiește-ți viața
Acum, cât încă mai poți.

Pentru că vine o zi
Pentru toți... e negreșit,
Când nimeni n-o să mai bată
În poarta ce-a ruginit...
25.12.2015/ ISCHIA

Kessy Ellys Nycollas

~ 83 ~
~ 84 ~
 O întrebare
Îmi vine-n gând prea des o întrebate:
Aș vrea să știu, de dorul meu te doare?
Cum poți trăi cu mine-n gând,
Fără să-mi spui nici un cuvânt?

Ai temnițat în tine dorul,

Refuzi să îi mai simți fiorul,
Deși îl simți cum se frământă,
Vorba-ți rămâne pururi mută!

L-asculți în serile târzii, cum geme

Și-l amăgești spunându-i, că încă mai e vreme...
Deși el știe clar și știi și tu la fel,
Cât e de greu să-asculți mereu la el!

Îi interzici de-atâția ani să plângă,

Crezând că așa, durerea n-o să te ajungă…
Dar sufletul îți este mort pe jumătate
Și să-l mai poarte, nu mai poate!...

Deși acuma taci, eu știu prea bine,

Că în adânc de suflet, mă porți încă pe mine...
Simțind căldura dragostei ce frige
Și sentimente ce nu le poți învinge...

~ 85 ~
 Că m-ai pierdut, este târziu a plânge
Să stingi un foc, o lacrimă n-ajunge...
Iar dorul ți se uscă-n suflet ca o floare
Lipsită de lumină... pierită de culoare...

~ 86 ~
 Rămășițe
Când ucizi iubirea, abia începută,
Iar uitarea ei, nu te prea ascultă...
Când cuvinte zac, pe buze ne spuse,
Se creează răni adânci și ascunse...

Tăcerile dor, pline de mister

Și-ți ridici privirea, către-naltul cer,
Vrând ca din văzduh, dincolo de nor,
Să ți se întoarcă, dorul călător...

Îți dai însă seama, că nu ai noroc

Să fiți amândoi, pe același loc...
Cauți disperat veșnicul mister
Și te lupți continuu, pentru adevăr...

Fiindcă totul pare, ca un basm nespus,

Ieri era aievea, astăzi nu’, s-au dus?
Ne-au rămas iluzii, trăim fără sens
Căutând iubirea, pururi și intens…

Toate au trecut, viața se sfârșește,

Întrebând prea des: - oare ne iubește?
Sau un loc în suflet, mai avem ascuns?
Pentru acela care, n-a iubit ‘deajuns?

~ 87 ~
~ 88 ~
 ...citind printre cuvinte

Adesea am trăit, citind printre cuvinte

Crezând în vorbe goale și în false jurăminte...
Care-au atins, cu măiestrie, sufletul rănit,
Plecând apoi, așa cum au venit!...

Sunt prea puțini cei care mai iubesc,

Și tot așa puțini, sunt cei ce dăruiesc,
Din viața lor, un timp anume,
Din gură doar cuvinte bune...
Din suflet sfânt, căldură și respect,
Din brațe, îmbrățișări și sentiment...

Azi fiecare așteaptă o răsplată

Pentru cea mai neînsemnată faptă...
Aproape toți uitară ce e bunătatea
...și-o amintesc, abia atunci,
când bate-n ușă moartea!

Doar cel mai necăjit, împarte din ce n-are,

Și cere neîncetat lui Dumnezeu iertare...
Pentru că a crezut, prea mult în vorba lumii,
Ne știind că-n lume... sunt stăpâni nebunii...

Și-i gata să împartă tot cu tine,

Până și ultima coajă de pâine!

~ 89 ~
 Sinceritatea l-a făcut sărac,
Iubirea l-a trădat cu mârșăvie,
...iertare pune acum și peste veac,
Ne vrând să știe, ce va fi să fie...

~ 90 ~
 Mi-e dor
Mie dor de dor, dar cui să spun?
Aleargă dorul ca nebun,
Peste poiene și coline,
Vrând să te caute pe tine!

Mi-e dor de soare și mă doare,

Nu am clipe de alinare…
Privesc spre cer și strig rănită,
Mă doare că sunt părăsită!

Mi-e dor de vocea ta frumoasă,

Te văd umblând și-a-cum prin casă,
Mă scutur tristă și te strig,
Mie dor, mă doare și-mi e frig!

Mi-e dor de mângâierea ta,

Ce sufletul o aștepta,
Să i-o oferi în nopți cu lună,
Atunci când eram împreună…

Mie dor, mă doare și mi-e frig,

Știu că nu-i drept, nu te mai strig.
Mă culc pe perna resemnării,

~ 91 ~
Și trag cortina înserării…
Peste atâtea câte au fost,
…să sufăr nu mai are rost!

~ 92 ~
 O iubire ne înțeleasă
Te-am așteptat o viață, pe un peron de gară,
Privind în depărtare, sperând c-ai să revii,
Am plâns și m-am rugat, seară de seară,
Dar tu-ai uitat de mine totul, într-o zi!

Am obosit, să îți aștern în cale,

Petale roșii și mărgăritare…
Refuz să-mi amintesc vorbele goale,
Minciuni spuse atât de des… și totuși rare!

M-am amăgit, crezând că îți sunt dragă,

De-acum îți sunt doar o străină,
Ți-am oferit prea mult, viața întreagă…
Inima mea nu mai suspină…

De-mbrățișări și vorbe (amăgitoare) am uitat,

Căldura din priviri a dispărut de mult,
De tine astăzi m-am descununat,
Iar vorba nu ți-o mai ascult!

Am pus pe amintiri lăcate,

Iar lacrima (din ochi) a încetat să curgă,
Te voi ierta de grelele păcate,
Blestemul nu doresc să te ajungă!
21,02,1978

~ 93 ~
~ 94 ~
 Ți-am ascultat tăcerea

Ți-am ascultat tăcerea resemnată,

I-am tălmăcit tăcutele cuvinte…
Ce-mi aminteau povestea de-altă dată,
Hrănită cu minciuni și jurăminte!

Îmi curge-o lacrimă discretă,

Prelinsă printre gene, pe obraz,
O șterg și-i spun ca și-altă dată,
Să uite de necaz.

Rămasă viu un vis frumos,

Cu o iubire acum uitată,
Ce nu-mi mai este de folos,
Așa cum îmi era odată!

Am înțeles și te-am lăsat să pleci,

Fără să mai regret ce-a fost,
Luat-am amândoi alte poteci,
Regretele nu-și mai au rost…

Să nu încerci să te întorci,
Nu vreau să-mi tulburi liniștea.
Nu vreau cu gluma să te-ntreci
Nu te mai vreau în viața mea…

~ 95 ~
Când eu te imploram să stai,
Ai râs și nici nu ți-a păsat,
Câtă durere îmi lăsai,
În sufletul nevinovat…

Acum ești liber dragul meu,

Și poți să fii al cui vrei tu,
Martor îmi este Dumnezeu,
Răspunsul meu rămâne, NU!

~ 96 ~
 Mi-a fost greu
Mi-a fost mult timp, grea viața fără tine,
Fiori de moarte se răzvrăteau în mine,
Când îmi veneau în minte amintiri ce dor,
Credeam că nu voi rezista și am să mor!

Voiam măcar, să te visez o clipă,

În nopțile în care, tot pământul doarme,
Să-ți simt un fâlfâit de aripă
Și să-ți resimt căldura-n palme…

Nu vei putea să înțelegi vreodată,

Cât mi-e de greu în lipsa ta, în viață,
Ce mult mă doare fața mângâiată
De mâna ta, acum, un sloi de gheață!

Mi-a fost destul de greu să trec prin viață,

Cu tine-n suflet tot mereu.
Acum nu îmi mai fac nici o speranță,
Îl am aproape doar, pe Dumnezeu!

Va fi aici cu mine, fără îndoială.

El nu mă minte, nu mă-nșeală!
M-ajută fără șovăială,
Fără să-mi ceară nici o socoteală…

~ 97 ~
 Tu du-te-acum în lumea ta
Și-aș vrea măcar, de s-ar putea,
Să-mi dai-napoi iubirea toată
Pe care ai primit-o-n dar, nemeritată!

~ 98 ~
 Ce mult aș vrea

Oricât de mult aș încerca,

Nu pot scăpa de amintirea ta!
Mi-s gândurile răvășite
De acele clipe ne trăite!

Mă lupt să uit, nu izbutesc,

și-ntotdeauna mă lovesc,
De amintiri, de chip, de vise,
De tot și toate cele spuse!

Privesc mereu în ochii tăi,

Te întâlnesc pe-a mele căi…
Te-aud în serile târzii
Și te aștept, să vii!

Îmi este greu, să scap aș vrea

De tot, de amintirea ta…
De răul ce nu-mi face bine.
…………………………..
Aș vrea și eu zile senine!
08.08,1978

~ 99 ~
~ 100 ~
 Nu renunț
N-am să renunț la planuri și la vise,
N-am să mai bat la porți închise,
În gânduri ordine voi face...
Vreau să trăiesc în pace!

Nici răzvrătită nu mai sunt,

Pe cel ce nu mă înțelege.
Nu-i mai ascult al său cuvânt
Și-l las să plece!

În mintea mea e liniște și pace.

Războaiele au încetat de mult.
Gândurile au înțeles că n-au ce-mi face,
Nu le ascult!

Privirea nu-mi mai este încruntată,

Iar lacrimile nu mai curg!
Nu mai sunt cea de altă dată,
Nu-l mai aștept în veșnicul amurg!

Am dat uitării clipele ce dor.

Vreau de acum mai multă fericire.
N-am să aștept până am să mor,
Din partea lui, o vorbă de iubire!

~ 101 ~
 N-am să renunț la viață și la vise,
Nu mai jelesc pe cel ce a decis să plece...
De-acuma, porțile spre suflet sunt închise,
Iar mintea-mi este-n pace!
Tace!

Kessy Ellys Nycollas

12.02.2017

~ 102 ~
 Generozitate
Am fost prea generoasă când ți-am oferit
Din timpul meu, bucăți de timp,
N-a fost un ceas, n-a fost o zi
Ci, anotimpuri după anotimp!

Am tot sperat că va veni un timp,

În care tu te vei trezi spontan
și generos vei dărui
Din viața ta, măcar un an!

Visam frumos în acel timp,

Dar a fost pură fantezie!
Tu nu ai nici un anotimp
Să mi-l oferi cu bucurie!

Eu și acum ți-aș oferi

De timpul mi-ar fi infinit...
Da mai am timp doar să regret,
După un vis ne împlinit...

~ 103 ~
Suntem doar trecători prin viață
Frunze în vânt sau praf de stele
Lăsăm în urmă pe pământ
O cruce printre multe cele...

Plecăm cu sufletul răpus

De multe vise neîmplinite
Si așteptând mereu răspuns,
La întrebări neauzite...

~ 104 ~
La una din răscruci

La una din răscrucile

din viață,
Ne-am întâlnit din întâmplare,
față-n față.
M-ai măsurat surprins,
Din cap până-n picioare
Și-ai întrebat nedumerit:
- Cine-ai putea fi tu, oare?
Căci ai un zâmbet bine cunoscut
Și mersul ți-l cunosc de undeva!
Ai glas domol, bine plăcut
Pe care, că-l cunosc, mi s-ar părea!
Privirea ta îmi spune multe
Și alunița de pe față o cunosc.
Mă apasă amintirea ta, pe umeri,
Ca un munte,
Dar nu îmi amintesc nimic
din tot ce-a fost...
Ochii tăi triști, mă-ngroapă iar de viu
și simt că pic de pe picioare,
dar nu mai sunt ce-aș vrea să fiu,

~ 105 ~
iar amintirea ta mă doare!

De unde vii străino, cine ești?

În cale azi de ce mi-ai apărut?
De ce cu ochii mă privești, clipești,
Dar nu îmi spui nici un cuvânt?

Îmi ești în cale un obstacol

și mă doare,
...să-mi amintesc de tine nu-s în stare!
Se vede că-s bătrân și am uitat
De tot ce am iubit odat’!
Dar sufletul îmi răscolești,
Când pe sub gene mă privești,
Cu coada ochiului îmi spui,
Că ești iubita mea dintâi!
Hai spune cine ești,
nu mă mai fierbe
și lacrimi nu-mi mai număra,
Acum oricum e prea târziu
Și de-aș mai vrea,
Nu mai poți fi a mea!
Povara anilor m-apasă greu

~ 106 ~
Și-ngreunat, din ce în ce mi-e pasul,
Poate în cale mi-ai ieșit
Să-mi cer iertare...
Să-mi iau bun rămasul!
În viață,
drumuri multe am străbătut,
Dar nicăieri nu te-am văzut...
De ce îmi ieși în cale acum?
Când sunt pe ultimul meu drum?
........................................................
-Am vrut nespus să ne vedem
Și să ne spunem rămas bun,
Nimic nu se mai poate să-ntoarcem,
Acum la capătul de drum!
Că te-am iubit nu îți mai spun
Oricum nu are nici un rost
C-am suferit, la ce e bun
...vreau doar să uit tot ce a fost!
Dar vreau totuși să-ți spun,
să știi...
Că n-am putut fi fericită,
Tăcerea ta mult m-a durut
Și m-am simțit o viață, părăsită!

~ 107 ~
Nimic nu a mai putut vindeca
Durerea ce-ai lăsat-o la plecare.
De n-ai putut să mă iubești,
de ce ai dorit,
Să-mi pui viața la grea-ncercare?
Acum deja e prea târziu
Să îți mai ceri iertare.
Eu te-am iertat de mult, oricum,
Pentru că altfel nu puteam trăi.
Tu-mi ceri iertare la final de drum
Pentru-a putea muri!
.....................................
KEN / 14.06.2012

~ 108 ~
Am obosit

Am obosit să te tot strig,

Mie frig, mi-e teamă și mă sting!
Au înghețat oceanele iubiri-n mine,
Vâslind s-ajung la țărm, să dau de tine!

Am obosit să te tot chem

Și depărtarea s-o blestem!
Să-mbătrânesc între un ieri și-un azi,
Să sting iar focul... ce în mine arzi!

Am obosit să te mai rog să vii

Și-apoi să te implor să mai rămâi!
Tu ești (decât) un veritabil călător
Și-al vieții simplu muritor...
Ce m-a-nvățat să sufăr din iubire
Și mi-a lăsat în suflet amăgire,
... regrete veșnice și mult amar,
din sentimente irosite în zadar!
Scrum și cenușă-n vatra suferinței
Dar mult curaj în lupta biruinței...

~ 109 ~
M-ai învățat să trec prin viață,
Cu lacrimi șiroind pe față.
Cu sufletul de doruri chinuit
Să merg-nainte, până la sfârșit,
Dar n-ai știut cât mi-e de greu
Să strig mereu numele tău
Și să te văd în orișice ființă,
Nu știu nici eu cum este cu putință!

Am adunat în cufărul tristeții,

Toată durerea și suferința vieții
...și-am arestat căldura soarelui,
În odăița dorului
Crezând că așa-mi va fi mai bine
și nu-mi va mai fi dor de tine...
................................................
Toate sunt amăgiri deșarte,
Te port cu mine pân’ la moarte
Și după aceea cine știe...
În suflet pentru veșnicie.

KEN / 07.11.1980

~ 110 ~
~ 111 ~
CUPRINS

3. ÎMI PLÂNGE SUFLETUL

5.MI-E PASUL GREU

7. ÎN CIMITIR

9. LUMINA

11. ÎMI VREAU COPILUL ÎNAPOI

13. ÎN TAINĂ

15. PLÂNGE CERUL

17. PLÂNGE FRUNZA

19. ÎMI PLÂNGE SUFLETUL / 2

21. MAI DESCHIDE DOAMNE CERUL

23. NOAPTEA

25. AM FOST

27. VIAȚA M-A ÎNVĂȚAT

33. ÎN VIAȚĂ

37. VIAȚA E O LUPTĂ

~ 112 ~
39. E CUMPLIT DE GREU

43. DEZAMĂGIREA

49. FALSA PRIETENIE

53. GOALĂ

55. ÎNTREBĂRILE TOAMNEI

57. PESCUIESC ÎN LACRIMI PLÂNSE

59. SE STINGE TIMPUL

61. MI-AU PICAT PREA MULTE LACRIMI

63. LA FÂNTÂNĂ

65. MI-AI BĂTUT CUIE

67. AM CĂZUT

69. BRAȚELE TALE

71. MĂ ÎNTREB

73. N-AI VRUT

75. DE CE APARI ÎN VISE IAR?

79. DE-AM ȘTI

81. O ÎNTREBARE SAU O MIE

~ 113 ~
85. O ÎNTREBARE

87. RĂMĂȘIȚE

89. CÂND PRINTRE CUVINTE

91. MI-E DOR

93. O IUBIRE NE ÎNȚELEASĂ

95. ȚI-AM ASCULTAT TĂCEREA

97. MI-A FOST GREU

99. CE MULT AȘ VREA

101. NU RENUNȚ

103. GENEROZITATE

105. LA UNA DIN RĂSCRUCI

109. AM OBOSIT

~ 114 ~
~ 115 ~