Sunteți pe pagina 1din 2

Baltagul de Mihail Sadoveanu Publicat in 1930, romanul realist Baltagul al lui Mihail Sadoveanu se incadreaza in aceasta specie epica

datorita complexitatii personajului principal si celor 3 planuri ce se intersecteaza planul Vitoriei Lipan cu tragedia ei, planul lui Nechifor Lipan, care este o prezenta in absenta, ilustrand monografic viata oierilor de la inceputul secolului al XX-lea si planul romanesc al lui Gheorghita, surprins intr-un proces de initiere spre varsta matura (bildungsroman). Desi, ca dimensiuni, poate fi considerata ca o povestire mai lunga, totusi, aceasta capodopera literara ne ofera complexitatea psihologica a unui personaj ce poate concura cu protagonistii celor mai valoroase romane din perioada interbelica, deoarece Vitora Lipan are profunzimea gandirii si a simtamintelor unui personaj ce se confrunta cu o fatalitate nemeritata, ea fiind asemanatoare eroinelor puternice, pozitive si exemplare din tragediile antice. Caracterul traditional al acestei scriei consta, pe de o parte in inspiratia dintr-un spatiu arhaic, patriarhal si din respectul fata de traditiile milenare, iar, pe de alta parte, in stilul sadovenian si in naratiunea de tip traditional logica, cronologica si cu final inchis. Noutatea acestui roman, necesara pentru a se impune in peisajul romanului interbelic, este conferita de impletirea artistica dintre cele cateva mituri prelucrate de Sadoveanu si elementele de analiza psihologica a personajului feminin, analiza realizata nu cu mijloacele camilpetresciene (subiectivitate, monolog interior, memorie involuntara, perspectiva unica, personaj narator), ci cu uneltele obiectivitatii: naratiune la persoana a III-a, narator omniscient si omniprezent; aceasta obiectivitate este totusi grevata la Sadoveanu de perspectiva mitica, de aura legendara in care sunt prezentate personajele si intamplarile. Romanul are 16 capitole fara titluri, care surprind succesiunea intamplarilor intr-o unitate de actiune (de la cauza la efect), care urmareste personajului principal din toamna asteptarii, pana in primavara razbunarii. Subiectul este structurat pe momentele actiunii, usor detectabile. In expozitiune este prezentata gospodaria intemeiata a Lipanilor, personajul feminin este caracterizat direct prin portretul realizat de narator, insistandu-se asupra apasarii sufletesti, legate de intarzierea sotului, plecat la Dorna pentru afaceri cu oi. In sufletul ei incolteste indoiala asupra cauzelor intarzieii acestuia, cauze interpretate de vecini, preot si baba Maranda intr-un mod pe care Vitoria nu il accepta. Gandul confirmat de intarzierea sotului si anume gandul ca acesta ar fi mort este intarit de niste semne rau prevestitioare si aceasta convingere a femeii constituie intriga romanului pentru ca declanseaza o serie de secvente narative ce alcatuiesc desfasurarea actiunii romanului. Astfel, impreuna cu Gheorghita, Vitoria pregateste plecarea; pioasa, tine post negru 12 vineri, merge la manastiri, o duce pe fiica ei Minodora la un lacas sfant, pregatindu-se in primul rand sufleteste pentru calatoria ce inseamna iesirea din spatiul cunoscut, protector si intrarea intr-o lume a barbatilor, o lume ostila, randuita dupa legea talionului, dar care se va dovedi si capabila sa ii demonstreze omenia, generozitatea si intelegerea unor suflete caritabile precum doamna Maria. Vitoria reconstituie drumul sotului sau, popsind la hanurile unde drumetii il recunosc pe oierul cu caciula brumarie si cu cal tintat in frunte, drumetii ii dau detalii asupra popasurilor
1

lui, traverseaza satele cu nume legendare, ajungand la Suha, unde se gazduieste la doamna Maria si unde apare cainele lui Nechifor, Lupu. Aici i se pierde urma lui Nechifor, pentru ca in satul urmator, la Sabasa, nimeni nu-si aminteste de acest oier. Cainele ii conduce pe Vitoria si Gheorghita la rapa unde coboara indurerata Vitoria si unde gaseste ramasitele pamantesti ale omului ei. Acest punct culminant este urmat de o inmormantare simbolica a oaselor lui Nechifor. Vitoria deduce ca faptasii nu pot fi decat 2 oieri din acest sat, care s-au imbogatit rapid si dubios: Calistrat Bogza si Ilie Cutui (unul a pazit si celalalt a palit). La praznic cheama alaturi de acestia si pe subprefect pentru a crea un cadru legal, apoi cu abilitate determina faptasul sa se autodemaste. La un semn la lui Gheorghita, cainele il ataca mortal pe Bogza, implinindu-se, prin aceasta razbunare, un act justitiar. Deznodamantul o surprinde pe Vitoria planuind viitorul copiilor sai. Toate aceste fapte contribuie la caracterizarea indirecta a Vitoriei Lipan, evidentiindu-se darzenia ei, curajul, hotararea, caracterul puternic, necrutator, energia canalizata spre un scop si mai ales simtul datoriei implinite fata de sot, copii, gospodarie. Ceea ce o caracterizeaza in primul rand, este, insa, aspectul traditiilor, al legilor nescrise, al credintei, pentru ca, desi profund indurerata, la Borca, la Cruci, participa la un botez si la o nunta; respectul fata de preotul din satul natal, Magura Tarcaului, nu o impiedica, in disperarea ei, sa apeleze la vrajile babei Maranda si sa creada in superstitii, in talmacirea viselor (pana sa plece il visa pe Nechifor, cu spatele la ea si trecand o apa neagra) si in interpretarea diferitelor semne (cocosul canta cu ciocul spre poarta, semn de calatorie). Ea apara mentalitatile vechi, portul vechi: Minodora vrea coc, valt si bluza, mama o intoarce la catrinta, codite si hora, Gheorghita vrea sa plece cu trenul, mama hotaraste sa plece calare. Dar mintea ei este deschisa, nu are incredere in autoritati pentru ca facusera o ancheta superficiala; este isteat, inteleapta, are un spirit de detectiv, precum Hamlet deduce adevarul si gaseste rezolvarea problemei, pentru ca isi iubeste sotul si, precum Antigona lui Sofocle, nu admite sa nu redea pamantului ramasitele lui Nechifor. Inca din legenda cu care debuteaza romanul, putem regasi modelul sotiei de oier moldovean, caruia Dumnezeu nu a mai avut ce sa ii ofere, decat inima usoara, omul cu cetera asa este Nechifor si muieri frumoase si iubete, asa cum este Vitoria. Capacitatea ei de a reface geografia drumului lui Nechifor este uimitoare la aceasta femeie simpla, nestiutoare de carte, careia, naratorul ii realizeaza direct un portret fizic insistand pe frumusetea ochilor ei caprui si inca tineri, in care se reflecta lumina castanie a parului. Cu emotie si sensibilitate nebanuita la aceasta femeie asprita de munca si griji, ea rememoreaza tineretea alaturi de Nechifor, iubirea lor patimasa dezvaluindu-si resursele sufletesti compatibile cu psihologia femeii de la tara ce tainuieste in sufletul ei o comoara nepretuita care ii ofera numai ei, in intimitate, bucuriile unei mari iubiri. Aspectul traditional cel mai evident al acestui roman este inspiratia din balada Miorita (mitul transhumantei), motto-ul fiind Stapane, stapane/ Mai cheama s-un cane. Dar rasbunarea Vitoriei provoaca o mare dilema: este crestinesc gestul incitarii la moarte/crima in momentul in care ea spune pe acest baltag este scris sange? Un alt mit, al lui Isis si Osiris il regasim in cautarea ei de sotie si de mama ingrijorata. Romanul este un reper de tip capodopera in configuratia literaturii interbelice amenintate de o sincronizare cu modernitatea Europei.
2