Cuprins

A. Argument B. Construcia teoretic a cercetrii C. Culegerea, prezentarea i reprezentarea datelor D. Cadru descriptiv i analiza datelor I. II. III. IV. Regim politic i insituii Sistem electoral i sistem de partide Societate civil i cultura politic Economie i educaie

E. Concluzii

Bibliografie

Frana

A. ARGUMENT Incepand cu Revolutia Franceza, societatea din hexagon a reprezentat un model pentru democratiile europene. Mai mult decat atat, Tarile Romne au avut o profunda admiratie care s-a materializat in limitarea sistemului francez in ciuda deficientelor de fond ale societatilor romanesti. Evolutia ulterioara a sistemului politic francez a constituit un punct de reper pentru mediul european postbelic, fiind un mozaic interesant de sistem politic, participare civica si politica, crestere

economica intr-o societate profund marcata de miturile si mitologiile politice. In aceasta cercetare ne propunem sa surprindem imagini ale acestui mozaic, captivant prin varietatea lui in functie de perspectiva privitorului. B. CONSTRUCIA TEORETIC A CERCETRII 1. Obiectivele cercetrii La nivelul teoretico-normativ al analizei prezenta cercetare i propune s analizeze: O1:Raportul dintre autoritatea de facto a Preedintelui francez i autoritatea de jure a Prim-ministrului asupra executivului. O2. Daca modelele de agregare a intereselor folosite influenteaza stabilitatea si eficienta guvernelor. O3. Relatia dintre nivelul de studii si gradul de participare in asociatii si organizatii non-gvernamentale O4. Raportul dintre produsul intern brut si rata de participare la alegerile prezidentiale O5. Nivelul educaiei influeneaz creterea economic. O6. Nivelul de educaie influeneaz rata omajului. 2. ntrebrile cercetrii Din punct de vedere teoretic, cercetarea de fa pornete de la o serie de interogaii analitice att cu caracter normativ ct i cu carater empiric precum: 1: Care este raportul dintre autoritatea de facto a Preedintelui francez i autoritatea de jure a Prim-ministrului asupra executivului?

2. Exista vreo relatie intre sistemele electorale si sistemele de partide? 3. Care este relatia dintre nivelul de studii si gradul de participare in asociati si organizatii non-gvernamentale? 4. Care este raportul dintre produsul intern brut si rata de participare la alegerile prezidentiale? 5. Nivelul de educaie influeneaz ansele de angajare? 6. Calitatea educaiei reflect nivelul economiei? 3. Ipotezele tiinifice A. Relaia dintre autoritatea de facto a Preedintelui francez i autoritatea de jure a Primministrului asupra executivului. H0: Nu exist nicio corelaie ntre autoritatea de facto a Preedintelui i autoritatea de jure a Premierului asupra executivului. H1: Cu ct autoritatea de facto a Preedintelui este mai mare, cu att autoritatea de jure a Premierului se diminueaza. H2: Cu ct autoritatea de facto a Preedintelui scade, cu att autoritatea de jure a Premierului crete. B. Exista o relatie sistematica intre sistemele electorale si sistemele de partide. H0. Sistemele electorale nu inflenteaza sistemele de partide H1. Sistemele electorale influenteaza sistemele de partide. C. Sistemul de partide influenteaza tipul de cabinet. H1. Cu cat numarul efectiv al partidelor creste cu atat cresc sansele formarii unui cabinet monopartidist H2. Cu cat numarul efectiv al partidelor creste cu atat scad sansele formarii unui cabinet monopartidist. H0. Nu exista nici o relatie intre numarul efectiv al partidelor si tipul cabinetului. D. Numarul efectiv de partide influenteaza numarul dimensiunilor problematice H1. Cu cat numarul efectiv de partide creste cu atat creste si numarul dimensiunilor problematice H2. Cu cat numarul departide creste cu atat scade numarul dimensiunilor problematice

H0. Nu exista nici o relatie intre numarul efectiv de partide si numarul dimensiunilor problematice. E. Rata absenteismului este influentata de schimbari in sistemul de partide. H0. Nu exista nici o relatie intre rata absenteismului si sistemul de partide. H1. Cu cat creste numarul efectiv de partide cu atat creste rata absenteismului la vot. H2. Cu cat creste numarul efectiv de partide cu atat scade rata absenteismului la vot. F. Relatia dintre nivelul de studii si gradul de participare in asociati si organizatii nongvernamentale. H0: Nu exista nicio corelatie intre nivelul de studii si gradul de participare in asociati si organizatii non-gvernamentale. H1: Cu cat nivelul de studii este mai ridicat, cu atat participarea la asociatii este mai ridicata. H2: Cu cat nivelul de studii este mai ridicat, cu atat participarea la asociatii este mai scazuta. G. Raportul dintre produsul intern brut si rata de participare la alegerile prezidentiale H0: Nu exista corelatie intre produsul intern brut si rata de participare la alegerile prezidentiale. H1: Cu cat produsul intern prut creste, cu atat rata de participare la alegerile prezidentiale creste. H2: Cu cat produsul intern brut creste, cu atat rata de participare la alegerile prezidentiale scade. H. Nivelul de educaie influeneaz ansele de angajare? H0: nu exist nici o corelaie ntre nivelul de educaie i ansele de angajare. H1: cu ct nivelul de educaie este mai mare cu att ansele de angajare cresc. H2: cu cat nivelul de educaie este mai mare cu att ansele de angajare scad. I. Calitatea educaiei reflect nivelul economiei? H0: nu exist nici o corelaie ntre calitatea educaiei i nivelul economiei. H1: cu ct crete calitatea educaiei cu att nivelul economiei crete. H2: cu ct crete calitatea educaiei cu att nivelul economiei scade.

4. Concepte i operaionalizarea conceptelor

Concept Definiie real/nominal

Regim politic ansamblul instituiilor i raporturilor politice prin care clasa politic i nfptuiete programul politic.

Variabile

Monarhia/ preidenia/ parlamentul/ guvernul/ partidele politice/ justiia

Definiie operaional

Raporturile

politice

dintre

preidenie,

parlament, guvern, partide politice, justiie stabilesc regimul politc Instrumente/ Msuri Constituie, analize politice, cutume, etc.

Concept Definitie reala/nominala

Societate civila Totalitatea apolitic. formelor asociative de tip

Variabile

Asociatii/organizatii guvernamentale/voluntariat

non-

Definitie operationala

Actiunea voluntara in asociatii si organizatii non-guvernamentale reprezinta societatea civila.

Instrumente/ Masuri

Informari ale ministerelor de resort, statistici

Concept Definitie reala/nominala

Cultura politica Ansamblul cunostintelor, valorilor,

normelor, convingerilor, sentimentelor, trairilor, modalitatilor de gandire de natura politica pe

care se intemeiaza si functioneaza sistemul politic Variabile Participare politica, alegeri, valori politice, practici politice Definitie operationala Practicile, valorile si credintele care

determina o participare politica. Instrumente/ Masuri Informari ale ministerelor de resort,

statistici, sondaje Cresterea economica = evolutia ascendent a rezultatului macroeconomic (PIB) potential. omaj= Dezechilibru care reprezint un excedent al ofertei fa de cererea de munc cu niveluri i sensuri de evoluie diferite pe ri i perioade, avnd, iniial, caracter temporar, iar n ultimele decenii, unul permanent, dar care nu exclude total i definitiv existena de ocupare deplin a forei de munc.

C. CULEGEREA, PREZENTAREA I REPREZENTAREA DATELOR CERCETRII 1. Tehnici de culegere a datelor i de informare tiinific - observarea micrilor pe scena politic ; - analiza de coninut a Constituiei; -sondaje de opinie cu privire la instituiile politice 3. Tipologia datelor culese a. Resurse numerice: b. Resurse non-numerice: Analiza rapoartelor insituiilor politice Analiza declaraiilor politice Analiza statisticilor i a sondajelor de politic comparat

4. Modele de reprezentare a datelor Perioad Presedinte a 07- Nicolas Sarkozy 95-07 Jacques Chirac Partid UMP1 RPR2, UMP Primministru Franois Fillon Dominique de Villepin Jean-Pierre Raffarin Lionel Jospin Alain Jupp 81-95 Franois Mitterrand PS
3

Partid UMP UMP UMP PS RPR RPR PS PS PS RPR PS PS

Perioad a 07- 05-07 02-05 97-02 95-97 93-95 92-93 91-92 88-91 86-88 84-86 81-84 76-81 74-76 72-74 69-72 68-69

douard Balladur Pierre Brgovoy dith Cresson Michel Rocard Jacques Chirac Laurent Fabius Pierre Mauroy

74-81 69- 74 59-69

Valry d'Estaing

Giscard

UDF4
5

Raymond Barre

Georges Pompidou

UDR

Charles de Gaulle

UNR6 / UDR

Independent/U DF UDR Jacques Chirac UDR Pierre Messmer UDR Jacques ChabanDelmas UNR/UDR Maurice Couve de Murville

Union pour la Majorit Prsidentielle Rassemblement pour la Rpublique Parti socialiste Union pour la Dmocratie Franaise Union des Dmocrates pour la Rpublique

Georges Pompidou Michel Debr

UNR UNR

62-68 59 62

D. CADRU DESCRIPTIV I ANALIZA DATELOR I. Regim politc i instituii

Actuala Constituie a Franei a fost adoptat la data de 4 octombrie 1958. Este numit n mod tipic Constituia celei de a cincea Republici i a nlocuit Constituia celei de a patra Republici datnd din 27 octombrie 1946. Charles de Gaulle, fost preedinte al Franei, a nsrcinat o echip condus de Michel Debr s pregteasc un proiect de constituie care a fost aprobat prin referendum, cu o majoritate de 79,2% . Preambulul Constituiei reamintete Declaraia Drepturilor Omului i ale Ceteanului din 1789 i stabilete caracterul secular i democratic al Republicii Franceze, care i deriv suveranitatea de la popor (gouvernement du peuple, par le peuple et pour le peuple). Sunt stipulate modalitile de alegere ale preedintelui Franei, ce are un rol important din punct de vedere politic, i al Parlamentului, modul de formare a guvernului i puterile fiecruia precum i relaiile dintre aceste instituii. Constituia asigur independena autoritii judiciare i creeaz o nalt Curte de Justiie, un Consiliu Constituional i un Consiliu Economic i Social i permite ratificarea tratatelor internaionale i a celor legate de Uniunea European. Constituia precizeaz metodele de amendare a acesteia, fie printr-un referendum, fie printr-un proces parlamentar cu consimmntul preedintelui. Procedura normal de amendare este urmtoarea: amendamentul trebuie s fie adoptat n termeni identici de cele dou camere ale parlamentului iar apoi ori trebuie adoptat printr-un referendum cu o majoritate simpl, ori cu 3/5 din voturile totale dintr-o sesiune reunit a celor dou camere.

Instituia Preedeniei ( executiv)

6

Union pour la Nouvelle Rpublique

Preedintele republicii vegheaz la respectarea Constituiei. El asigur, prin arbitrajul su, funcionarea regulat a puterilor publice, precum i continuitatea statului. El este garantul independenei naionale, al integritii teritoriului, al respectrii acordurilor comunitii i al tratatelor (art. 5 al Constituiei Franei). Preedintele de republic n Frana exercit atribuii care au un anumit specific dat fiind poziia sa n sistemul constituional.

Instituia Guvernului (executiv)

Toi membrii guvernului sunt numii de ctre Preedinte la propunerea Primului Ministru. Exist mai multe categorii de membrii ai guvernului: Minitrii de stat, minitrii, minitrii delegai i secretari de stat. Actualmente, minitrii de stat nu se disting de ceilali minitrii dect din motive de protocol. Funcia de ministru este incompatibil cu o serie de alte activiti profesionale cum ar fi activiti private, majoritatea funciilor politice precum i mandatul parlamentar. Conform Constituiei Franei, rolul guvernului este de a determina i de a conduce politica naiunii. Definirea politicilor i obiectivelor guvernamentale se traduce n practic prin redactarea proiectelor de legi i a decretelor.

Instituia Parlamentului (legislativ)

Parlamentul francez este instituia care exerseaz puterea deliberativ, puterea legislativ i puterea de a contrla activitatea guvernamental a Franei. Sistemul parlamentar actual este bicameral i este compus din Camera superioar -Senatul- i Camera inferioar Adunarea Naional a Franei- . Deputaii Adunrii Naionale sunt alei prin scrutin direct. Senatul este ales prin vot indirect. Francezii stabilii n afara Franei sunt reprezentai n Senat. Adunarea Naional se compune din 577 deputai, alei pe durata unui mandat de 5 ani. Senatul cuprinde 343 senatori, care sunt alei pe timp de 6 ani, de ctre un colegiu electoral compus n principal de consilieri alei din fiecare departament. Cele dou camere se pot reunii ntrun singur corp, Congresul Parlamentului Francez la Palatul Versailles unde pot revizuii i amenda Constituia.

Instituii judectoreti Titlul VIII al Constituiei franceze, intitulat Despre autoritatea judectoreasc, stabilete n art. 64 c Preedintele Republicii este garantul independenei autoritii judectoreti. El este asiatat de ctre Consiliul Superior al Magistraturii. Aceasta nu nseamn c eful statului ar fi component al puterii judectoreti sau c ar avea atribuii jurisdicionale. al Consiliului, putnd Consiliul Superior al Magistraturii cuprinde 9 membri desemnai de ctre Preedinte, n condiiile stabilite prin legea organic. parial n Frana, funcia judiciar are un ntreit aspect: penal, civil i administrativ. Justiia penal are rolul de a apra ordinea public stabilit prin legislaia adoptat de Parlament i de a sanciona persoanele vinovate de svrirea infraciunilor. Justiia civil are rolul s soluioneze conflictele de drept privat, indiferent cine ar fi titularul drepturilor nclcate sau al obligaiilor contractuale nerespectate. Ct privete justiia administrativ, ea reprezint o caracteristic a sistemului francez i are drept scop s judece plngerile particularilor mpotriva diferitelor acte sau decizii ale autoritilor administrative.

Preedinte:
1980 1985 1990 1995 2000 2005

-+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+-+--+--+--+ Stanga Dreapta <----------------------------------------> <------------------------------

Guvernare:
1980 1985 1990 1995 2000 2005

-+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+--+Stanga Dreapta <-------------> <-------------> <-------------> <------

<---->

<---------->

Observm pe schem c, dupa 1980, au existat trei perioade (1986-1988, 1993-1995, 19972002) n care antagonismul politic a fost prezent, preedintele i primul ministru fiind din tabere politice adverse (stnga-dreapta). Acet lucru a favorizat o relaie de coabitare ntre cei doi, care nu permitea impunerea unui singur cap executiv, ci delimitarea clar a atribuiilor fiecruia.

Regimul politic al Franei

Prin Constituia din 1958, Republica francez a facut pasul de la un regim Parlamentar la unul mixt, o form politic care se afl la jumtatea drumului ntre sistemele prezideniale i sistemele parlamentare. Acest derivat a ajuns s fie cunoscut ca semiprezidenialism. Caracteristica de baz a acestuia este structura de autoritate dual, o configuraie cu dou capete [...] o diarhie ntre un preedinte, ef al statului, i un prim-ministru, care s conduc guvernul (Sartori, 2008, 176). Dei se presupune c cele dou capete ar trebui s se afle ntr-un echilibru de autoritate, de fapt lucrurile nu stau chiar aa. Constituia francez conine att prevederi clare, n spe cele referitoare la prim-ministru (art. 20, 21), ct i prevederi mai puin clare, i anume cele cu privire la atribuiile i prerogativele preedintelui, care au un caracter discontinuu (art. 11, 12, 15, 16 i 52). Astfel, putem vorbi n Frana despre un sistem bicefal ale crui capete sunt inegale i n oscilare unul fa de cellalt. Acest lucru se datoreaz i unei practici stabilite de generalul de Gaulle. Tot el, prin referendum, a introdus din 1962 alegerea direct, prin sufragiu universal, a preedintelui. Se nate cu aceast ocazie problema guvernrii divizate, analizate foarte bine de Sartori. Acesta se ntreab care este diferena dintre prezidenialism i semiprezidenialism atunci cnd majoritatea care alege preedintele nu este aceeai majoritate care controleaz

parlamentul?7. Diferenele nu sunt substaniale, problema de fond fiind aceea c o majoritate divizat prezint nclinaii spre conflict i dezbinare. Duverger atrgea atenia asupra unei nuane n definirea semiprezidenialismului care, nu este o sintez ntre sistemul parlamentar i cel prezidenial, ci o alternare ntre faze prezideniale i faze parlamentare8, dar se pare c foreaz nota. Converg spre raionamentul lui Sartori, care prin alternare nelege trecerea de la un lucru la altul i propune termenul de oscilaie9, care indic o micare n interiorul aceluiai sistem, ca unul mult mai potrivit n explicarea semiprezidenialismului.

LAN CAUZAL
Program politic Regim politc clas politic raporturi politice instituii politice

II. Sistem electoral i sistem de partide

Franta foloseste sistemul majoritar in doua tururi10 (sau dublu balotaj); acesta mai este folosit si de Rusia in alegerile prezidentiale. In acest sistem alegerile se desfasoara in doua etape separate in mod normal de cateva saptamani. Pentru a castiga in prima runda este nevoie de o majoritate de voturi 50%+1. Asadar candidatul castigator trebuie sa obtina mai multe voturi decat ceilalti candidati la un loc. Daca nu exista un castigator majoritar in prima runda, atunci in runda a doua intra numai un numar mai mic de candidati (primii 2) dintre care este ales cel care castiga numarul cel mai mare de voturi. Aici intervin aliantele pre-electorale dintre partide. Este vorba de o reflectare a vechii polarizari a politicii franceze in partide de dreapta si partide de

Sartori Giovanni, Ingineria constituional comparat, Institutul European, 2008, p.177 Duverger Maurice, A New Political System Model: Semi-Presidential Government, European Journal of Political

Research, 1980, p.186

9

Sartori Giovanni, Ingineria constituional comparat, Institutul European, 2008, p.179

10

ALMOND, Gabriel, POWELL, Binghan, STRM, Kaare,DALTON, Russel, Politica comparata astazi, Institututl European, 2009, p. 161

stanga. Formatiunile politice care nu reusesc sa intre in asemenea aliante pre-electorale sunt in general subreprezentate in parlament, de multe ori sub adevarata lor pondere electorala. A V-a Republica Franceza foloseste dublul tur de scrutin atat pentru alegerea Presedintelui cat si pentru a Parlamentului. Sistemul de reprezentare proportionala este folosit in cazul alegerilor pentru Parlamentul European. Giovani Sratori subliniaza faptul ca turul dublu este un sistem extrem de flexibil11 care permite solutii atat majoritare cat si proportionale. In primul tur alegatorii se comporta ca intr-un sistem proportionla exprimandu-si liber preferintele din toate optiunile posibile. Franta dispune de un sistem multiipartidist, cu numeroase partide, in care nici un partid nu are sanse reale de a castiga puterea singur, astfel partidele trebuie sa munceasca impreuna pentru a forma coalitii guvernamentale. Guvernul Frantei a alternat intre doua feluri de coalitii stabile: o Stanga reprezentata de Partidul Socialist cu parteneri minori. o Dreapta reprezentata de Uniunea pentru Miscare Populara (UMP) si predecesorii sai. Pentru partidele din afara coalitiilor a fost intotdeauna dificil sa obtina rezultate bune, cu toate acestea Frontul National (FN) a avut intotdeauna un succes sesizabil. Acest partid este unul demn de luat in calcul pentru ca atige unul dintre criteriile lui Giovanni Sartori, si anume potentialul de santaj12. In timpul celei de-a V-a Republici, Franta a format 3 coalitii: a) 1986-1988 Mitterand (Presedinte PS) cu J. Chirac (PM RPR) b) 1993-1995 Mitterand (Presedinte PS) cu Balladur (PM c) 1997-2002 Chirac (Presedinte RPR) cu Jospin (PM, PS) Alegeri in Franta se organizeaza la nivelul consilierilor in cele 3600 comune, 100 departamente si cele 22 de regiuni, deputatilor, presedintelui si Parlamentului European o data la 5 ani (pana in 2002 termenul pentru presedinte era de 7 ani). Numarul electoratului a crescut

11

SARTORI, Giovanni, Ingineria constitutionala comparata, Institutul European, 2008, p. 42 Ibidem, p. 69

12

treptat in Franta, o data cu acordarea dreptului de vot femeilor si cu scaderea varstei de vot de la 21 la 18 ani. Franta numara astazi in jur de 40 milioane alegatori. Participarea electorala este insa fluctuanta, rata absenteismului nefiind egal distribuita. Conform lui G. Almond13, 42% din francezi au invocat neincrederea in politicieni ca principal motiv al absenteismului de la alegerile din 2002. La o scurta analiza a recrutarii si a stilului elitelor, motivele de absenteism ale alegatorilor par a fi justificate. Majoritatea deputatilor si a presedintilor celei de-a V-a Republici sunt ceea ce francezii numec narques, absolventi ai ENA (cole Nationale dAdministration). ENA insa, nu este o scoala pentru a forma ci pentru a conforma. Absolventul ENA nu dobandeste cunostiinte cheie ci invata cum sa se comporte in postura unui servant public. Cateva limbi au fost create la aceasta scoala, printre care ceea ce francezii numesc la langue du bois (sau limba de lemn ). Folosind aceasta limba, stundetii ENA invata cum sa spuna lucrurile fara a le spune deloc, cum sa raspunda unui jurnalist in mod satisfacator fara a fi pe deplin sincer. Aceasta limba foloseste fraze fara sens si cuvinte frumoase pentru a evita intrebarea oferind in acealsi timp un raspuns formal satisfacator. Actualul presedinte al Republicii nu multumeste poporul prin comportamentul, conduita si limbajul sau. Francezii prefera ca politicienii sa fie mai educati si mai sofisticati decat ei dar inteligibili in acelasi timp. Presa franceza relateaza totusi discursuri ale presedintelui care nu raspund intocmai acestor criterii, presedintele facand abuz de limba, nervozitate, si omniprezenta. Sarkozi insusi s-a numit omniprsident (cu sensul de presedinte omniprezent), termen incompatibil cu regimul semiprezidential al Frantei in care Primul Ministru guverneaza tara si nu presedintele. Dealtfel, seful statului trebuie sa fie

deasupra partidului sau si sa se mentina impartial in deciziile sale, caracteristici ce scapa cazului francez.

PARTIDE POLITICE In Franta, informatiile despre partide si grupuri de presiune sunt furnizate de CNCFP (Comisia Nationala de Numarare a Campaniilor si Finantarilor Politice). intocmeste un raport cu toate grupurile politice. Anual aceasta comisie

13

ALMOND, G, Comparative Politics Today, Pearson, New York, 2002, p.224

Conform acestor rapoarte14 296 de grupuri sunt privite ca grupuri politice sau partide politice in Franta dintre care doar 242 pot furniza date reale. Dintre acestea doar 190 sunt considerate partide politce dintre care 79 iau parte in aleger in mod regulat, 77 sunt partide regionale iar 44 sunt acele persona vechicles partide dedicate suportului unei singure persoane de-a lungul mai multor campanii electorale. Pe o scala ideologica, partidul situat in dreapta extrema este Frontul National (FN) fondat in 1972 de Jean Le Pen. Pana in 1983 partidul nu reusea sa atraga mai mult de 1% din voturi (in 1975, la alegerile generale acesta a atras 0.75%) iar astfel s-a mentinut mult timp sub forma unui groupuscule15. Pentru partizanii acestui grup natiunea este considerata cuvantul cheie. Doua mari idei stat la baza acestui partid: solidarismul inteles ca obligatia celor favorizati de a-i ajuta oe cei nevoiasi si care s-a materializat in dorinta de a pune in Franta o taxa pe salarii si neo-solidarismul, aparut in anii 70, care promova tratamentul diferential al francezilor (membrii ai natiunii) fata de migranti. cu toate acestea, nu a existat o ideologie concreta in interiorul acestui partid, FN fiind considerat mai mult ca un parid cultural, membrii sau aveau formatiuni diferite. Le Pen a reusit sa faca oameni ce se urau sa lucreze impreuna reusind astfel sa transforme un groupuscule intr-un partid majoritar. Astfel in 1986, 35 de deputati FN intra in Parlament insa numarul acestora se reduce la 1 dupa 1988. Dupa succesul lui Le Pen din 2002 partidul capata parca o noua viata insa dreapta ramane unita sub umbrela UMP ului. Urmatorul pe axa ideologica este MPF (Mouvement pour la France), partid minor, fondat in 1994 de DeVilliers, personalitate politica ce nu se numara printre absolventii ENA. Acest partid conservator si eursceptic este incarcat de gaullism insa nu se situeaza la dreapta extrema deoarece nu considera rasismul ca pe o opinie demna de urmat, ideile promovate sustin oprirea imigratiei insa nu si expulzarea imigrantilor; un francez negru este un francez sustine De Villiers. CPNT (Chaisse, Peche, Nature, Traditions) este urmatorul partid pe axa ideologica. Partid minor ce a luat nastere in urma alegerilor Europene, acesta vine cu o viziune neobisnuita asupra mediului: poti sa iubesti natura si sa vanezi in acelasi timp).

14

http://www.cnccfp.fr/index.php?r=4 Grupuri mici ce sunt putin radicale.

15

Blocul RPR (Rassemblement pour la Republique) - UDF (Union pour la dmocratie franaise) ocupa restul axei pana la centru. Aceasta insa nu este imaginea finala a partidelor franceze de dreapta. UDF este o federatie de partide ce a inclus Partidul Republican al lui Giscard DEstaing, ramasite ale partidului catolic si cativa socialisti. RPR primeste aceasta denimire de la J. Chiraq in 197416 fiind definit ca un partid ce se diferentiaza putin de gaulism. Alegerea lui Chiraq ca si Presedinte in 1995 ar fi trebuit sa reconstruiasca partidul insa crizele politice si invingerea RPR-ului in alegerile legislative din 1991 au intensificat crizele si diviziunile din interiorul partidului. Blcoul s-a implicat in alegeri la toate nivelurile in 1981. In 2002 RPR a facut o alianta cu partidul DL (Dmocratie Liberale), bazat pe ultraliberalism, si cu liderii din UDF dand nastere UMP-ului (Union pour un Mouvement Populaire). Dupa alegerile din 2007 UMP devine partidul conducator iar UDF-ul incepe a fi strabatut de crize interne de identitate. In interiroul acestuia o scindare a fost creata intre pro si anti sarkozisti. Anti-sarkozistii, sustinatori ai lui Franois Bayrou, au creat MoDem (Mouvement Dmocratique), opus UMP-ului iar pro-sarkozistii, impreuna cu Nouveau Centre. PRG (Parti Radical de Gauche), creat in 1972 este un partid minor social liberal si social democratic. Condus in prezent de Jean-Michel Baylet, partidul reprezinta o forta nu prin Herv. Morin, au devenit

rezultatele de la alegeri ci ca o resursa de ganditori de stanga. Christian Taubira a fost prima candidata de culoare, aceasta a obtinut 2.5% din voturi la alegerile din 2002. Candidatura acesteia este considerata motivul pentru care Jospin nu a fost ales in al doilea tur si a fost invins de Le Pen. Cum istoria recenta a PRG relateaza multiple divergente cu partidele socialiste si cele de drepata, o potentiala aliere a acestui partid cu MoDem-ul lui Bayrou isi face loc. MRC (Mouvement rpublicain et citoyen) condus de Jean Pierre Chevenement, a fost creat in 1993, recunoscut oficial abia in 2003. Partidul considera laicitatea (secularismul) cuvantul cheie pentru natiunea franceza si se opune prin acest mod conservatorilor. PS (Parti Socialist) fondat in 1969 prin inlocuirea SFIO (Section Francaise dOuvriers Internationale), condus in prezent de Martin Aubry isi concentreaza ideologia pe conditiile de viata ale muncitorilor. Este cel mai mare partid de stanga din Franta iar succesul sau a fost
16

G. Almond, Op. Cit. , 2002, p. 235.

considerabil culminand cu alegerea lui Mitterand ca presedinte in 1981. Anii ce au urmat au reprezentat perioada de ucenicie la toate nivelurile pentru membrii partidului. Ideile partidului sunt apropiate de marxism insa acestea s-au indreptat din ce in ce mai mult spre centru, indepartandu-se de ceea ce a SFIO a fost. Esecul partidului la referendumul din 199217, la alegerile parlamentare din 1993 si la cele europene din 1994 au cauzat rivalitati masive in interiorul acestuia. Anul 1997 este considerat ca fiind primul succes post Mitterand pentru socialisti prin realizarea primei coabitare guvernamentale a stangii. Esecul lui Jospin insa, in alegerile prezidentiale din 2002, duc la demisionarea acestuia. Partidul s-a bucurat si se bucura inca de un mare suport popular, aceastea fiind dovedite si de rezultatele alegerilor regionale din acest an (2010). Marile realizari pe care l-ea avut Partidul Socialist sunt inca citate ca exemple de succs: descentralizarea, prima femeie Prim Ministru (Edith Cresson), reducerea orelor de lucru pe saptamana la 35, reducerea termenului presedintelui de la 7 la 5 ani. PCF (Parti Communist Francais) a fost o forta majora pentru stanga franceza pana in anii 80 , scaderea influentei acestui partid fiind strans legata de colapsul Uniunii Sovietice. In anii 1977-1983 primarii comunistri guvernau in peste 1500 orase din Franta, astfel pentru partidele de dreapta hegemonia PCF a constituia o piedica. Insa, incepand cu anii 1979, partidul a inceput sa isi piarda dintre membri si astfel reprezentarea politica a clasei muncitoresti a scazut. In prezent, partidul are cativa membrii in Adunarea Nationala insa nu destul pentru a forma un grup (pentru un grup este nevie de 15 deputati, initial pragul era de 20 insa a fost scazut la 15 tocmai pentru partidele mici ce nu reuseau sa stranga atati deputati.

Tabel 1. Coalitii in 17 democratii europene. (1945-1999)

17

Almond Gabriel, Op. Cit. 2002, pp. 240-242

Comparand cazul Frantei cu cel al Marii Britanii este usor de observat ca Marea Britanie, avand un sistem bipartidist, a format intotdeauna cabinete monocolore avand media partidelor implicate in cabinet egala cu 1. Pe de alta parte, Franta, cu un sistem multipartidist, are media partidelor implicate in cabinet de 2,26 ceea ce a influentat crearea cabinetelor minimal castigatoare mai mult decat a celor monocolore. Figura 1.1. ne arata o corelatie negativa intre media partidelor implicate in cabinet si numarul procentual de cabinete monocolore ce s-au format in cele 17 democratii europene intre 1945-199918. Putem astfel observa existenta unei legatura intre sistemul de partide si tipul cabinetului. Astfel, cu cat numarul de partide implicate in cabinet creste, cu atat sansele formarii unui cabinet monocolor scad iar in acelasi timp cresc sansele formarii unei coalitii minimal castigatoare.

18

LIJPHART, Arend, Modele ale democratiei. Forme de guvernare si functionare in treizeci si sase de tari, Polirom, 2000, pp.114-117.

Coeficientul Pearson care are ca variabila x numarul partidelor implicate in cabinet si ynumarul de cabinete cu un singur partid este r = -0.84 [-1,-0.5) ceea ce indica o corelatie puternic negativa. Se verifica astfel ipoteza b) h2, conform careia numarul cabinetelor monoparidiste minimal castigatoare scade pe masura ce numarul efectiv al partidelor parlamentare creste. Figura 1.1 Relatia dintre numarul efectiv de partide si tipul cabinetului in 36 de democratii
120 Numarul de cabinete cu un singur partid (%) 100 80 60 Series1 40 20 0 0 -20 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4 Linear (Series1)

Media partidelor implicate in cabinet

Teoria votantului median (Hotelling; Black) sustine ca: - daca preferintele alegatorilor ar putea fi reprezentate de-a lungul unei dimensiuni (daca ideologia politica a fiecarui alegator ar putea fi punctata pe o linie); - daca alegatorul va vota intotdeauna politicialul ce se angajeaza pe o pozitie politica apropiata de preferinta sa si - daca sunt numai doi politicieni in alegeri atunci amandoi politicienii vor tinde spre pozitia politica preferata de votantul mediu. In cele treizeci si sase de tari analizate de Lijphart, dimensiunea socio-economica are scorul cel mai ridicat19, fiind prezenta in fiecare stat analizat. Evolutia acestei dimensiuni influenteaza direct nivelul de trai al cetatenilor. Este justificabila tendinta alegatorilor de a vota

19

Ibidem, p. 90-91

pentru un trai mai bun. Acestea impreuna cu de teoria vontantului median, pot constitui o explicatie pentru scorul ridicat al dimensiunii socio-econimice. Anthony Downs foloseste aceasta teorie pentru a examina efectele numarului de partide asupra pozitiei lor ideologice20 sustinand ca, in sistemele bipartidiste, cele doua partide prezinta o oarecare convergenta in lupta pentru a castiga majoritatea. Acest lucru nu se intampla insa in sistemele cu reprezentare proportionala si cu mai multe partide, cand nici unul nu are sanse reale sa castige majoritatea, iar acestea se vor raspandi in intregul spectru ideologic. Figura 1.2. verifica astfel ipoteza c) h1 conform careia numarul efectiv de partide politice este direct proportional cu numarul dimensiunilor problematice ale unui stat. Intre aceste doua variabile exista o corelatie puternic pozitiva, coeficientul Pearson fiind: r=0.84 (0.5,1].

Figura 1.2.Relatia intre numarul efectiv de partide si numarul dimensiunilor problematice.

4 Numarul dimensiunilor problematice 3.5 3 2.5 2 1.5 1 0.5 0 0 1 2 3 4 5 6 7 Numarul efectiv de partide politice Series1 Linear (Series1)

20

Almond, Gabriel, op. cit., 2009, p. 164

Numarul dimensiunilor problematice pot influenta increderea cetatenilor in politicieni. 42% din cei ce nu s-au prezentat la alegerile prezidentiale din 2002 si-au motivat alegerea prin lipsa de incredere in politicieni21, putem astfel sa consideram ca exista o corelatie pozitiva intre increderea in politicieni si prezenta la vot. Acestea pot fi reprezentate printr-un lant cauzal ce verifica ipoteza d) h1: cu cat creste numarul efectiv de partide cu atat creste rata absenteismului la vot.

Increderea in politicieni

Prezenta la vot

Nr. efectiv de Nr. dimensiunilor problematice partide (sistem de partide)

Legea lui Duverger, asa cum este descrisa in cartea lui G. Almond22, afirma ca exista o relatie sitematica intre sistemele electorale si cele de partide, astfel incat sistemele in majoritate relativa in districte uninominale tind sa creeze sisteme bipartidiste in timp ce sistemele electorale cu reprezentare proportionala genereaza sisteme multipartidiste. Autorul mentioneaza cele doua efecte ale acestei legi. Primul efectul mecanic, observat prin modalitatea in care diferite sisteme electorale transforma voturile in locuri influenteaza cel de-al doilea efect, cel psihologic ce rezida in faptul ca atat alegatorii cat si candidatii anticipeaza efectul mecanic.

21

ALMOND, Gabriel, Op. Cit. 2002, pp. 223-224 Almond, Gabriel, op. cit., 2009, p. 163

22

Cazul francez intruneste cele doua efecte mentionate de G. Almond. Asa cum arata datele prezentate de G. Almond23, cea mai scazuta rata a absenteismului la alegerile celei de-a V-a Republici a fost inregistrata in 1981, data cheie pentru politica franceza alegerea primului si unicului presedinte socialist al acestei Republici. Considerand acestea, impreuna cu rezultatele alegerilor regionale din 2010 in care majoritatea au votat stanga, putem observa ca votul unei populatii majoritar de stanga a fost alocat candidatului de dreapta. Votantii au facut aceasta alegere pentru ca erau constienti de slabele sanse ale stangii si de iminenta victorie a dreptei. Fenomenele despre care s-a vorbit pot fi reprezentate si printr-un lant cauzal:

Sistem electoral majoritar Sistem bipartidist Cabinete monopartidiste

Sistem electoral proportional

Sistem pluripartidist

Cabinete pluripartidiste

23

ALMOND, Gabriel, Op. Cit. 2002, p. 223