Observator cultural, Nr.

116 / 24-30 mai 2007 Actualitatea lui Eliade, n dezbatere la Roma Monica Joia

Pe 22 martie, la Roma a avut loc un colocviu care a pus in discutie tema actualitatii lui Mircea Eliade. Am avut, astfel, prilejul sa fac o comparatie intre palierele si modalitatile dezbaterii acestei teme in Romania si intre cele ale dezbaterii din Italia, pentru ca, intr-adevar, la colocviu au fost invitate cele mai importante nume ale eliodologiei italiene la ora actuala, intre care ii amintesc pe prof. Pietro Angelini (Universitatea din Napoli), prof. Giovanni Casadio (Universitatea din Salerno), prof. Enrico Montanari (Universitatea La Sapienza din Roma), prof. Natale Spineto (Universitatea din Torino), dr. Guido Ravasi (secretar general al Fundatiei Europene Dragan), prof. Roberto Scagno (Universitatea din Padova). Ceilalti participanti la colocviu au fost: dr. Marius Lazurca, ambasadorul Romaniei pe linga Sfintul Scaun, prof. Gheorghe Carageani (Universitatea din Napoli), ministrul plenipotentiar Maurizio Enrico Serra, director al Institutului Diplomatic Mario Toscano al Ministerului italian al Afacerilor Externe, dr. Corneliu Horia Cicortas (Universitatea din Napoli) si dr. Monica Joita, director adjunct al Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia. inainte de a mentiona citeva dintre concluziile acestei comparatii, se cuvine sa prezint cititorilor Observatorului cultural cele mai noi aparitii in eliadologia italiana, scrise tocmai de citiva dintre participantii la colocviul de la Roma, gazduit de Fundatia Dragan. Reevaluarea mostenirii lui Mircea Eliade La loc de frunte l-as plasa pe Roberto Scagno, unul dintre cei mai importanti romanisti italieni, traducator si comentator de marca al lui Eliade. Este, alaturi de D.M. Cosi si L. Saibene, coordonatorul editiei europene a Enciclopediei religiilor, din care anul trecut a aparut volumul 10, Budismul. il amintesc aici pe profesorul Scagno si in calitatea sa de coordonator, impreuna cu Marin Mincu, a unui volum esential pentru intelegerea raporturilor lui Eliade cu Italia: Mircea Eliade e lItalia (Milano, Jaca Book, 1987). Apoi, de referinta in valorizarea actuala a lui Eliade in Italia mi se pare monografia lui Pietro Angelini, Luomo sul tetto. Mircea Eliade e la storia delle religioni (Bollatti Boringhieri, 2001). Premisa fundamentala a autorului italian este aceea ca a sosit vremea unei reevaluari proces cit se poate de firesc in noul context axiologic al secolului al XXI-lea a mostenirii lui Mircea Eliade in stiinta si disciplina istoriei religiilor, Angelini constatind, si noi am luat aminte, ca cel putin in Italia, pentru Eliade au luat sfirsit vremurile arcurilor de triumf sau ale baricadelor. Nu se mai simte nevoia unor carti pro sau contra, dar nici a unui ghid, oricit de suplu, al gindirii sale, operatie intreprinsa de nenumarate ori pina la plictis, aplicata in aproape toate domeniile cunoasterii, in toate limbile noastre. A sosit in schimb vremea de a-l utiliza pe Eliade pentru a discuta despre altceva, de exemplu despre disciplina pe care el insusi a intemeiato si pe care a aruncat-o deopotriva in criza.

Pe aceasta promitatoare premisa se construiesc doua modele de radiografie a personalitatii lui Eliade: primul model este gindit ca o analiza critica a raporturilor intense, dar extrem de abrupte pe care savantul roman le-a avut cu intelectuali de marca ai vremii (Dumzil, Papini, Pettazzoni, Tucci, Cioran, Bachelard, Ricoeur, Croce, Pavese, Ernesto de Martino), iar cel de-al doilea se refera la examinarea genezei, materiale si conceptuale, a unor opere care au decretat succesul european si mondial al gindirii si operei lui Mircea Eliade, in special Tratatul de istorie a religiilor, Samanismul si Mitul eternei reintoarceri. Cel mai nou reper italian in bibliografia Eliade il reprezinta volumul tinarului istoric al religiilor Natale Spineto: Mircea Eliade storico delle religioni. Con la corrispondenza inedita Mircea Eliade Kroly Kernyi (Morcelliana, 2006), o reconstructie a principalelor etape ale biografiei intelectuale ale savantului roman, o analiza atit a unor concepte-cheie ale gindirii eliadiene (comparatie, arhetip, hermeneutica, simbol), cit si a doua dimensiuni fundamentale ale formatiei sale: relatia cu Raffaele Pettazzoni si cu asa-numita gindire traditionala. Anexa volumului cuprinde transcrierea, traducerea si comentarii la corespondenta lui Eliade cu un alt mare istoric al religiilor din epoca, Kroly Kernyi (1897-1973). Epistolarul inedit reflecta relatiile, adesea conflictuale, dintre doi intelectuali si cercetatori formati in spiritul istoricist al disciplinei, in realitate foarte diferiti ca moduri de abordare. De altfel, Natale Spineto este, printre altele, si autorul in colaborare cu Michel Meslin al volumului Mircea EliadeRaffaele Pettazzoni: Lhistoire des religions a-t-elle un sens? (Correspondance 1926-1959), aparut la Editions du Cerf in 1994 si, impreuna cu Julien Ries, al volumului Esploratori del pensiero umano: Georges Dumzil e Mircea Eliade, aparut la Jaca Book in 2000. Revenind insa la dezbaterile de la Roma, nota dominanta a acestora a fost supletea si civilitatea, chiar atunci cind au fost aduse in discutie aspecte mai putin favorabile unor concluzii pozitive privind mostenirea lui Mircea Eliade. Pe de alta parte, interesul constant si accesul la tot ce se scrie despre Eliade in intreaga lume inclusiv prin contacte directe intre cercetatori, prin posibilitatile multiple de calatorie, informare si studiu nu au cum sa ofere impresia de provincialism, de enclavizare agresiva pe care, uneori, o produc discutiile din Romania pe o tema intelectuala sau alta. Nu este de mirare ca, de pilda, prezentarea, in comunicarea pe care am sustinut-o, a recentelor contributii romanesti: editia romana a volumului lui Florin Turcanu, Mircea Eliade, prizonierul istoriei, editia critica a Jurnalului portughez si studiul Mircea Eliade dinspre Portugalia de Sorin Alexandrescu, precum si a ultimelor dezbateri despre actualitatea eliadiana, propuse in primul rind de Observator cultural, Idei in dialog, 22 (inclusiv controversatele opinii ale lui Catalin Avramescu) nu a constituit o informatie inedita pentru majoritatea cercetatorilor italieni cum spuneam, nume de prima mina ale eliadologiei. Optiunile si culpele lui Eliade constituie si astazi subiect de discutie Desigur, abordarile occidentale tind spre o hiperspecializare, ceea ce presupune si o epuizare sau, in cel mai bun caz, parcursuri exhaustive in bibliografia subiectului. De aici, si o perspectiva panoramica, rece, asupra unor subiecte care, in dezbaterile romanesti, tind sa devina o pseudomoda sau care, oricum, abat atentia de la problemele majore. De pilda, si in Italia care a fost ea insasi unul din focarele scandalului Eliade, prin scrierile unor Alfonso di Nola, Furio Jesi sau

Claudio Mutti optiunile si culpele lui Eliade pot constitui si astazi subiect de discutie, in paralel insa, sau pe un palier inferior ca importanta, cu eforturile considerabile depuse, de exemplu, pentru terminarea editiei tematice a Enciclopediei religiilor (dupa proiectul lui Ioan Petru Culianu) sau, un alt exemplu, cu discutarea noului curent american ce ia in discutie valabilitatea mostenirii lui Eliade in cadrul disciplinei al carei fondator este. Sectoare slabe in constructia biografiei lui Eliade Acest din urma subiect a constituit unul dintre punctele de interes major ale colocviului de la Roma, profesorii Scagno si Casadio prezentind nu numai recente volume aparute in State, dar si studii publicate in reviste de specialitate americane. in majoritate, contestind citeva dintre punctele de autoritate ale lui Eliade, acestea reflecta in esenta considera cercetatorii italieni o schimbare majora in paradigma istoriei religiilor, daca nu chiar o criza a disciplinei. Am fost bucuroasa sa constat ca, in discutiile pe aceasta tema, se indreptateau citeva din ipotezele lui Caius Dobrescu din studiul sau publicat in numarul Observatorului cultural dedicat actualitatii lui Mircea Eliade (Trei ipoteze despre actualitatea lui Mircea Eliade), ma refer in primul rind la cea privind influenta mediului universitar american in evolutia intelectuala a savantului roman, dar si la cea privind importanta anumitor caracteristici ale acestui mediu (cum ar fi programele comparative si internationale ale Universitatii din Chicago din anii 50 sau, preluind o observatie a lui Florin Turcanu, faptul ca aceasta devenise un veritabil cartier general al teologiei protestante liberale, deschisa catre ecumenism si catre cea mai intima alianta cu rationalitatea stiintifica). Or, eliadologii italieni pot face acum o comparatie nu numai diacronica, inlauntrul istoriei religiilor ca disciplina, ci si una sincronica, de pilda, intre noile tendinte de cercetare din Italia si cele din America. Pentru Roberto Scagno, exista inca sectoare slabe (settori deboli) in constructia biografiei lui Eliade, iar controversata chestiune (nu numai in Romania) a optiunilor de tinerete si, in consecinta, a tacerii ulterioare a lui Eliade a fost adusa acum in discutie la Roma din cu totul alte perspective: istoria culturala moderna a Romaniei in raport cu si inlauntrul celei europene, simbolismul biologic al comunismului in Romania ca arma mediatica, care a participat la construirea unui mit Eliade (care, ca orice mit cultural, trage dupa sine contestatii si demolari, uneori violente), masina mitologica (la macchina mitologica) construita inclusiv in lumea americana in jurul lui Eliade. Despre modul cum idei si concepte din opera lui Eliade pot fi abuziv utilizate si manipulate teoretic a vorbit profesorul Casadio, prezentind studii recente despre samanism, in care autorii profita de actuala moda culturala si filologica a conceptului, pentru a emite judecati pe cit de banale ideatic, pe atit de emfatice terminologic, ignorind in mod grav sensurile si istoria samanismului in opera lui Eliade. Deconstructia unei alte interpretari abuzive a facut obiectul comunicarii lui Natale Spineto, reprezentant de marca al noii generatii de eliadologi italieni. Aceasta a pornit de la constatarea utilizarii, ca un fel de bun comun si aproape oriunde si oricind in circuitul intelectual, a teoriei lui Eliade asupra ciclicitatii timpului si istoriei sau in circuitul specialistilor a mitului eternei reintoarceri. Or, acestea au o geneza ideatica si sensuri foarte precise in opera lui Eliade, iar abuzul de invocare a acestora considera Spineto provine si din necunoasterea paradigmei conceptelor, dind ca exemplu reprezentarea vechilor egipteni si evrei asupra timpului sau motivele istorice ale aparitiei timpului ciclic si a timpului linear.

Despre o alta deformare a unei teorii a lui Eliade (cea a sacrificiului), voi reveni in interviul pe care i l-am solicitat, pentru cititorii Observatorului cultural, profesorului Pietro Angelini, care a prezentat la Roma comunicarea Eliade si Brelich: o confruntare pe tema sacrificiului. As dori sa remarc, in finalul relatarii mele, tinuta ireprosabila la propriu si la figurat a diplomatului Maurizio Enrico Serra, director al Institutului Diplomatic Mario Toscano al Ministerului italian al Afacerilor Externe. Comunicarea sa, cu titlul Eliade intre literatura si istorie, a demonstrat o excelenta cunoastere a contextului socio-politic al Romaniei, din care se pot extrage motivele legendei negre (la leggenda nera) a anilor de ucenicie ai lui Eliade, adica perioada 1936-1940. O alta idee importanta, demonstrata insa fara laudele omagiale de circumstanta, mi s-a parut aceea a necesitatii interpretarii destinului lui Eliade si a receptarii sale in ceea ce Serra a numit biografia intelectuala a Europei inter si postbelice. Si inca o remarca: tonul echilibrat, calm, civilitatea dialogului si, mai ales, a polemicilor, siguranta de sine si a propriilor opinii, aceea adevarata insa, implicind modestie, eleganta si respect fata de opinia celuilalt. Dar, mai presus de toate, respectul fata de subiectul abordat. in acest caz, fata de Mircea Eliade.