1 Functia productie n microeconomie, funcia de producie exprim relaia dintre inputurile i outputurile unei organizaii.

Aceasta indic, n form matematic sau grafic faptul c outputul poate fi obinut din diferite cantiti i combinaii de factori input. n mod particular, aceasta arat cantitatea maxim posibil de output care poate fi produs ntr-o perioad de timp, cu toate combinaiile posibile ale factorilor input, n condiiile tehnologiei disponibile i a dotrilor existente. Cnd Fayol a definit aceast funcie, firmele aveau ca misiune satisfacerea cerinelo rconsumatorilor cu produse industriale. Producia reprezenta practic legea existenial a firmei i de aici importana deosebit care s-a acordat din totdeauna acestei funcii. n literatura de specialitate, aceast funcie se definete ca fiind ansamblul proceselor de munc din cadrul ntreprinderii prin care se transform obiectele muncii n produse finite, semifabricate i servicii i se creeaz nemijlocit condiiile tehnico-materiale, organizatorice i de deservire necesare desfurrii fabricaiei n bune condiii (Nicolescu i Verboncu, 1999, p.288). Generaliznd, se poate considera c prin aceast funcie se proceseaz intrrile n firm, pentru a se putea realiza produsele i serviciile care s satisfac cerinele consumatorilor. ntr-o economie bazat pe cunoatere, informaiile i cunotinele devin deopotriv intrri i ieiri. Generarea de noi cunotine prin cercetare i inovare deosebete funcia de producie din firmele societii informaionale de cele din societatea industrial. Funcia de producie se poate descompune ntr-o serie de activiti, care depind prin natura lor de specificul proceselor de execuie din firm. n sens generic, se pot considera urmtoarele activiti mai importante: programarea, lansarea i urmrirea produciei; fabricaia sau exploatarea; controlul proceselor i a rezultatelor acestora; ntreinerea i repararea utilajelor; realizarea unor procese secundare de tip suport, de natur energetic sau informaional. Evident, c ntre o firm care produce echipamente industriale i o firm care produce software exist diferene tehnologice eseniale, dar descompunerea proceselor de munc n activiti i sarcini specifice se realizeaz n mod similar. Pentru instituiile publice, funcia de producie integreaz acele activiti care conduc n final la realizarea serviciilor acestor instituii. n cazul agenilor economici acreditai ca operatori pentru satisfacerea cerinelor unor utiliti (alimentarea cu ap potabil, cu electricitate, cldur, gaze, etc.), funcia cuprinde totalitatea activitilor care contribuie n mod direct la producerea, transportul i distribuia acestor utiliti pentru populaie.Totodat, ea integreaz activiti care conduc la creterea siguranei n exploatare a instalaiilor, la creterea gradului de tehnicitate a produciei, la creterea eficienei n munc, precum i la creterea calitii produselor i serviciilor oferite. Realizarea acestei funcii constituie pivotul ntregii activiti din organizaie, deoarece prin ea se realizeaz obiectivele propuse. Ar fi ns o greeal managerial ca, n raport cu aceast funcie, celelalte funcii s= fie tratate n mod superficial. 2Fundamentarea potentialului intreprinderii Aa cum s-a mai artat, resursele i componentele mediului intern exprim, n final, potenialul (capacitatea) firmei. Corespunztor celor trei categorii de resurse, potenialul ntreprinderii poate fi structurat astfel: capacitate tehnic (potenial j productiv) i capacitate comercial, capacitate financiar, capacitate organizatoric. Potenialul productiv exprim capacitatea firmei de a realiza produsele sau serviciile n cantitatea i calitatea solicitat de pia. Intr n discuie mijloacele (teren, dotri, echipamente, tehnologii), capacitile, calitatea forei de munc i nu n ultimul | rnd capacitatea de producie conform

graficului. Potenialul tehnic trebuie dublat ntotdeauna de potenialul comercial. Sunt avute n vedere: cota de pia, calitatea produselor i serviciilor, nivelul preului, activitile de promovare i de distribuie, calitatea inovaiei, gradul de acoperire a cererii. ntre indicatorii capacitii comerciale un loc important l deine reputaia firmei. Capacitatea financiar are n vedere, cum e i firesc posibilitile pe care le are ntreprinderea de a realiza anumite cheltuieli n vederea atingerii unor obiective de pia. Intr n discuie costul capitalului, fluxul de numerar i stabilitatea financiar. n sfrit, dar nu n ultimul rnd, potenialul unei ntreprinderi este exprimat ntr-un grad nalt de capacitatea organizatoric i de potenialul managerial de care dispune. Analiza fiecrei componente a mediului intern nu este ns suficient. Ea trebuie dublat de analiza concordanei (corespondenei) ce trebuie s existe ntre diferite categorii de resurse. O ntreprindere are un potenial ridicat atunci cnd exist un echilibru ntre capacitatea productiv, cea financiar i organizatoric, pe de o parte, i capacitatea comercial, pe de alt parte, iar volumul activitii este suficient de mare ca s acopere p cot nsemnat de pia. Ea are un potenial sczut atunci cnd ntre componente apar dezechilibre care conduc la o cot redus de pia. Indiferent ns de situaie, determinarea potenialului intern se realizeaz prin evaluarea punctelor tari i punctelor slabe ale ntreprinderii. 3 Politici de productie a firmei n funcie de obiectivele economice stabilite, de resursele de care dispune i de piaa potenial o ntreprindere, pe baza strategiei alese, poate adopta o serie de politici de producie diferite. De regul, se pot deosebi urmtoarele politici de producie importante: 1) ntreprinderea se organizeaz pentru a executa anumite produse sau lucrri prin folosirea propriilor uniti de producie, grupate n aceeai incint sau dispersate teritorial; 2) ntreprinderea execut n totalitate sau parial produse, folosind componente realizate de alte ntreprinderi (pe baza subcontractrii sau subfurniturii); 3) cooperarea dintre ntreprinderi. 1) n cazul primului tip de politic de producie ntreprinderea execut politica sa iar unitile de producie, precum i conducerea administrativ, sunt grupate ntr-un singur loc. Pe msura dezvoltrii, odat cu efectuarea de noi investiii, se poate adopta o politic de descentralizare a produciei prin crearea de noi uniti de producie. O astfel de politic de producie ridic probleme noi privind achiziionarea de terenuri, construirea de noi cldiri, atragerea sau formarea de for de munc. 2) A doua politic de producie

 este aceea de a executa produse sau lucrri apelnd n totalitate sau parial la componentele executate de alte ntreprinderi pe baza unui contract de subcontractare. Sucontractarea presupune asumarea efecturii unei lucrri sau serviciu prin organizarea mijloacelor necesare i cu gestiunea propriului risc n schimbul unui corespondent n bani de ctre o ntreprindere pentru o alt ntreprindere. reprezint prestare de servicii sau lucrri efectuat sub coordonarea ntreprinderii subcontractante care la rndul ei a primit comanda de la ntreprinderea comitent n vederea executrii unei lucrri sau a unui serviciu pentru ntreprinderea beneficiar (ntreprinderea-client sau utilizatorul) n schimbul unei sume de bani.

Subcontractarea se caracterizeaz printr-o obligaie solidar ntre comitent i subcontractant, ceea ce semnific c lucrtorii subcontractantului pot s efectueze lucrri/servicii n perioada unui an sau pn la finalizarea contractului de subcontractare, fiind pltii de ctre comitent, n cazul n care ntreprinderea beneficiar nu poate s i plteasc.
3) Cooperarea ntre ntreprinderi reprezint procesul economic prin care se stabilesc legturi strnse de producie ntre ntreprinderi, care concur la fabricarea diferitelor produse. Cooperarea poate fi: - pe produse, atunci cnd anumite ntreprinderi, denumite conexe, livreaz unele produse finite; - pe subansamble, piese - cnd anumite ntreprinderi, denumite conexe, livreaz unele subansamble sau piese; - tehnologic - atunci cnd o ntreprindere, folosind excedentul de capacitate de care dispune, efectueaz prelucrri tehnologice pentru alte ntreprinderi.

4 Gestiunea calitaii produselor Calitatea produselor constituie o prioritate majora, o conditie a ridicarii eficientei muncii sociale, a satisfacerii la un nivel superior a nevoilor societatii pentru mijloace de productie si bunuri de consum. Calitatea produselor este implicata direct n asigurarea si ridicarea calitatii vietii. Aceasta functie sociala reprezinta un reper fundamental n abordarea si rezolvarea problematicii calitatii la toate nivelele de organizare si conducere. Notiunea de calitate si multitudinea problemelor legate de realizarea acesteia i-au preocupat pe oameni cu mult timp n urma.

n cadrul literaturii de specialitate exista numeroase definitii date conceptului de calitate. n activitatea practica se utilizeaza urmatorii termeni pentru definirea calitatii: 1. Calitatea proiectata reprezinta masura n care produsul proiectat asigura satisfacerea cerintelor beneficiarilor si posibilitatea de folosire la fabricatia produsului respectiv a unor procedee tehnologice rationale si optime din punct de vedere economic. 2. Calitatea fabricatiei desemneaza gradul de conformitate a produsului cu documentatia tehnica, ea se realizeaza n cadrul productiei si este determinata de progresul tehnologic, echipamentul de munca si manopera. 3. Calitatea livrata desemneaza nivelul efectiv al calitatii produselor livrate de furnizori. Pentru definirea calitatii se porneste de la valoarea de ntrebuintare care diferentiaza produsele ntre ele dupa utilitatea pe care o satisfac. Astfel, calitatea reprezinta gradul de utilitate sociala a produsului, masura n care satisface nevoia pentru care a fost creat si respecta restrictiile impuse de interesele societatii privind eficienta economico-sociala si protectia mediului.. Calitatea produselor se creeaza n cadrul procesului de productie dar se remarca o data cu consumarea acestora. De aceea, este necesar sa se faca deosebirea ntre calitatea productiei privita din punct de vedere al procesului de fabricatie din care rezulta produsele si calitatea acestora privita din punct de vedere al consumatorului numita calitatea produselor. Calitatea productiei are deci o sfera mai larga si cuprinde calitatea proceselor de fabricatie, a activitatii de conceptie tehnica, constructiva si tehnologica si de organizare a productiei. Calitatea produselor constituie expresia finala a calitatii proceselor de productie si concretizata n ansamblul performantelor tehnice, psihosenzoriale, de disponibilitate, economice si sociale. 2. Caracteristicile de calitate Pentru aprecierea calitatii se impune identificarea tuturor caracteristicilor unui produs. n functie de natura si efectul pe care l au n procesul de utilizare, caracteristicile de calitate se grupeaza n: 1. caracteristici tehnice, 2. caracteristici psihosenzoriale, 3. caracteristici de disponibilitate, 4. caracteristici economice, 5. cu caracter general. Caracteristicile tehnice se refera la nsusiri ale utilitatii produsului, acestea conferind posibilitatea de satisfacere a cerintelor consumatorilor. Aceste caracteristici se concretizeaza ntr-o serie de proprietati: fizice, chimice, biologice care fac parte din structura intrinseca a produsului. Caracteristicile psihosenzoriale sunt date de nsusiri de ordin estetic, organoleptic,

ergonomic ale produselor care influenteaza utilizatorii prin forma, mirosul, culoarea si gradul de confort. Caracteristicile de disponibilitate se impun ca o grupa distincta de apreciere a calitatii datorita proliferarii produselor de folosinta ndelungata si cu o complexitate tehnica din ce n ce mai ridicata. Aceste caracteristici reflecta poaibilitatile produselor de a-si reayliza functiile utile de-a lungul duratei de viata. Aceste aptitudini sunt definite de doua concepte fundamentale: - fiabilitatea, - mentenabilitatea. Prin fiabilitate se ntelege capacitatea unui produs de a-si ndeplini functiile fara ntreruperi datorate defectiunilor ntr-o perioada de timp specificata si ntr-un sistem de conditii cu caracter probabilistic care masoara sansa functionarii perfecte a produsului. Mentenabilitatea are caracter probabilistic si masoara sansa ca un produs sa fie repus n functiune ntr-un interval specific de timp n conditiile existente de ntretinere si reparare. Caracteristicile economice se exprima printr-o serie de indicatori cum sunt: costul de productie, pretul, cheltuielile de mentenanta, randamentul si gradul de valorificare a materiilor prime. Caracterul de ordin social vizeaza efectele pe care le au sistemele tehnologice de realizare a produselor, precum si utilizarea lor asupra mediului natural, asupra sigurantei si sanatatii fizice si psihice a oamenilor. 3. Rolul compartimentelor functionale si de productie si al factorului uman n asigurarea calitatii .Pentru realizarea produselor la parametri calitativi superiori sunt antrenate practic toate compartimentele importante dintr-o ntreprindere industriala moderna: 1. serviciul de marketing trebuie sa determine necesitatile beneficiarilor si sa stabileasca cerintele de calitate ale produselor ca rezultat optim ntre nevoile si dorintele beneficiarilor si economicitatea productiei n conditii de competitivitate ridicata pe piata de desfacere; 2. productivitatea trebuie sa conceapa produsele corespunzator cerintelor calitative stabilite, sa aleaga materiale, sa stabileasca caracteristicile de calitate si sa determine prin calcule fiabilitatea previzionata; 3. compartimentul tehnologic trebuie sa aleaga utilajele si echipamentul potrivit pentru fabricarea n conditii de calitate si conform normelor prescrise si sa prevada n documentatia tehnica toate conditiile de lucru, inclusiv pe cele de control necesare asigurarii calitatii; 4. aprovizionarea trebuie sa asigure materii prime si materiale de calitate prevazute n specificatii si la termenele prevazute; 5. productia trebuie sa se desfasoare cu respectarea stricta a conditiilor de calitate att n atelierele de prelucrare ct si n cele de asamblare, organiznd autocontrolul si controlul n lant al calitatii operatiilor si lucrarilor; 6. C.T.C.-ul trebuie sa urmareasca n primul rnd calitatea materiilor prime si materialelor intrate n fabricatie, sa verifice operatiile si lucrarile executate pe fluxul de productie, sa controleze conformitatea produselor finite cu prevederile din stasuri, norme interne,

contracte, sa execute masuratori si sa asigure valorificarea datelor statistice privind calitatea, sa analizeze rebuturile si remanierile, sa stabileasca actiunile de remediere; 7. Serviciul de asistenta tehnica sau service-ul. n cadrul unei ntreprinderi moderne el trebuie sa puna la dispozitia beneficiarilor instructiuni privind modul de folosire al produselor, precum si necesarul de piese de schimb, sa efectueze reparatii n perioadele garantie, sa culeaga informatii n legatura cu modul de comportare a produselor la beneficiari; 8. conducerea unitatilor comerciale coordoneaza ansamblul preocuparilor privind calitatea, sprijina diferitele compartimente si ia decizii pe baza raportului de control pentru stabilirea contractului privind mbunatatirea calitatii productiei. 4. Folosirea metodei controlului statistic al procesului n asigurarea calitatii productiei Aceasta metoda a fost initiata nca din 1924 si permite asigurarea unei cresteri a calitatii produselor. Metoda se bazeaza pe cteva elemente: 1. sustinerea ca trebuie controlat continuu daca procesul tehnologic corespunde sau nu cererilor de asigurare a unie calitati superioare si daca acesta se desfasoara potrivit normelor stabilite; 2. urmarirea ridicarii calitatii produselor pentru procesele complexe care sa aiba ca obiective sensibilizarea personalului, verificarea caracterului de calitate sub raportul asigurarii unei calitati superioare si urmarirea realizarii lor ntocmai de catre executanti, controlul permanent al starii functionale al utilajelor si instalatiilor sub raportul capacitatii lor de a realiza calitatea ceruta si introducerea planului de control al calitatii pe fiecare produs; 3. considerarea proceselor de productie ntr-o activitate continua de perfectionare; 4. pregatirea minutioasa a CTC cu un accent deosebit pus pe controlul statistic de calitate n conditiile unei productii de serie sau n masa n cadrul careia planurile de cercetare ocupa un loc central pentru aprecierea calitatii productiei se recomanda folosirea unui sistem de indicatori care sa permita conducerii ntreprinderii sa elaboreze o strategie adecvata de ridicare a calitatii. a) ponderea productie de calitate superioara n valoarea productiei realizate. Se calculeaza ca raport ntre productia de calitate superioara si valoarea totala a productiei n procente; b) ponderea productiei fara defecte de clitate n totalul productiei fabricate. Se calculeaza ca un raport ntre valoarea totala a productiei de calitate si valoarea totala a productiei; c) punctajul defectelor este un indicator care ia n considerare numarul si gravitatea defectelor si evaluarea pe baza unui punctaj a calitatii produselor executate; d) ponderea productiei fizice fara defecte de calitate n valoarea totala a productiei fizice; e) punctajul global al calitatii este un indicator complex care ia n considerare valoarea produselor reclamate n termenul de garantie de catre consumatori, volumul pierderilor din rebuturi, cheltuielile de remediere a rebuturilor, valoarea produselor respinse la controlul final, precum si gravitatea acestor deficiente evaluata pe baza unui sistem de punctaj.

5. Gestiunea calitatii productiei Gestiunea calitatii reprezinta un concept al gestiunii economice care defineste ca obiectiv esential identificarea, evaluarea si compararea permanenta a costurilor si eficienta economica a calitatii. Gestiunea calitatii trebuie sa conduca la elaborarea unei strategii a calitatii, la elaborarea pentru perioade mai lungo a metodelor adecvate de masurare, analizare, optimizare si informatizare n sfera calitatii. Gestiunea calitatii trebuie sa integreze unitar toate fazele de realizare si urmarire n exploatare a produsului ncepnd cu etapa de conceptie-proiectare si terminnd cu proiectarea informatiilor privind comportamentul produselor la utilizator. Pentru o ntreprindere de productie este necesara crearea unei unitati de actiune a tuturor compartimentelor ce contribuie la realizarea si mbunatatirea calitatii, cum sunt: conceptieproiectare, CTC, financiar-contabil, personal, salarizare, aprovizionare, desfacere. ntruct fiecare compartiment are obiective proprii aparnd frecvent situatia considerarii aspectelor de calitate ca fiind indirect si derivate si deci mai putin important, este necesar ca la nivelul ntreprinderii industriale sa se desfasoare activitatea de coordonare a tuturor compartimentelor care concura la realizarea si mbunatatirea calitatii. Ansamblul acestor activitati defineste managementul calitatii productiei prin care conducatorul ntreprinderii poate sa impuna o viziune sistemica asupra tuturor aspectelor calitatii de la cele tehnice si tehnologice pna la cele de prelucrare a informatiilor obtinute de la utilizatorii productiei. Gestiunea calitatii productiei are ca sarcina principala si realizarea de studii tehnicoeconomice privind calitatea, schimbarile tehnice, tehnologice si organizatorice viitoare privind tendintele pietei. O conditie necesara n introducerea si functionarea clara s politicii ntreprinderii producatoare n relatia cu furnizorii si beneficiarii. Problema calitatii la furnizori influenteaza nu numai costurile ntreprinderii, ci si calitatea produselor finite realizate. De aceea este necesar sa se comunice din timp furnizorilor schimbarile de ordin tehnic si tehnologic n fabricarea produselor si sa se gaseasca metode pentru acordarea de asistenta n problemele de calitate care i intereseaza pe furnizori. Gestiunea calitatii produselor impune si stabilirea precisa a responsabilitatilor reciproce ntre furnizori, producatori, beneficiari, la un nivel realist ce poate fi ndeplinit. Costul calitatii productiei unei ntreprinderi se poate stabili prin luarea n consideratie a urmatoarelor categorii de cheltuieli: 1. costuri pentru prevenirea defectelor si asigurarea calitatii, 2. costuri pentru evaluarea calitatii, 3. costuri aferente pierderilor datorate noncalitatii.