Universitatea de stat "A. Russo", Bălţi.

Facultatea economie, Catedra Economie şi

Management

Eseu
Tema : “Rolul investiţiilor în
economia naţională ’’

Elaborat : Cucerenco Fiodor

Bălţi 2011
Cuprins
1)Introducere
2)Conceptul de investiţie
3)Clasificarea investiţiilor
4)Rolul investiţiilor
5)Investiţiile în Republica Moldova
6)Concluzii
7)Bibliografie
1)Introducere

Investiţiile reprezintă nu alt ceva decît partea din venit cheltuită pentru formarea
capitalului . În prezent acestea joacă un rol tot mai important , ele de fapt favorizînd
implimentarea realizărilor progresului tehnico-ştiinţific în practică. Datorită investiţiilor
în întreprinderi de obicei se creează o multitudine de locuri noi de muncă , are loc
schimbul de experienţă în diferite domenii ale activităţii economice . Defapt chiar
conducerea a diferitor state care duce o politică cît de cît raţională mereu se stăruie de a
crea un climat investeţional cît mai prielnic în favorea dezvoltării economice ulterioare a
statului său.

2)Conceptul de investiţie

Investitile reprezintă o activitate care are ca scop folosirea unei sume de bani in vederea
obtinerii unor profituri viitoare. In sens larg investitia reprezinta sacrificiul unei parti din
consumul prezent pentru un consum viitor, posibil şi incert.

Investiţiile sunt o categorie de cheltuieli care vor influenţa în cea mai mare parte viitorul,
în sensul că de ele depind creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv al unei
întreprinderi, apariţia de noi capacităţi de producţie într-o ramură a economiei. În acelaşi
timp se fac importante cheltuieli de investiţii pentru dezvoltarea bazei materiale a
activităţilor social-culturale, precum şi construcţia de locuinţe. Noţiunea de investiţii
într-o accepţiune mai largă este sinonimă cu: alocare, plasare, dotare, iar într-un sens mai
restrâns (financiar-contabil) reprezintă o cheltuială făcută pentru obţinerea de bunuri
materiale şi servicii cu valoare mare şi durată de folosinţă îndelungată.În condiţiile
conducerii economiei prin plan centralizat, pe principii administrative, investiţiile
reprezintă numai ceea ce se alocă pentru crearea şi dezvoltarea bazei materiale de
producţie şi a celei pentru sectorul social-cultural. Trecerea la economia de piaţă implică
o schimbare a opţiunii privind noţiunea de investiţie, determinată de circulaţia capitalului
pe piaţă, de lupta concurenţială, profitul aşteptat. În aceste condiţii problematica
investiţiei este abordată de la sursa ce acoperă cheltuielile respective. Astfel investiţiile
sunt înţelese ca acea parte din venit destinată formării capitalului. A investi înseamnă a
aloca resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat. Tot o investiţie
poate fi utilizarea veniturilor pentru procurarea hârtiilor de valoare (acţiuni, obligaţiuni)
de pe piaţa capitalurilor cu scopul final de a obţine un câştig în viitor.

Aşa cum subliniază unii specialişti, investiţiile reprezintă angajarea resurselor cu

speranţa realizării unor beneficii în decursul unei lungi perioade de timp în viitor sau
acţiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa că în viitor se vor obţine
alte beneficii. Aceste formulări pun în evidenţă conţinutul concret, material al investiţiilor
(resurse materiale, financiare, umane) şi scopul final – beneficiul. Mijloacele băneşti
alocate pentru investiţii au ca sursă economiile întreprinderilor şi cele ale populaţiei, iar
destinaţia lor poate fi activitatea economică propriu-zisă sau plasamentele financiare.

Noţiunii de investiţii îi este alăturată noţiunea timpului – element definitoriu al procesului

investiţional. În acest sens investiţia este o cheltuială certă pentru un viitor incert, dein
care reiese că investiţiei îi este inerent riscul. Se consideră că cu cât este mai mare
nivelul investiţiilor de capital într-o economie, cu atât este mai mare ritmul ei de
dezvoltare.

În accepţiunea dată de ONU investiţiile brute includ cheltuielile pentru realizarea de noi
mijloace fixe, cheltuieli pentru reparaţii capitale, cele pentru creşterea mijloacelor
circulante, iar investiţiile nete cuprind cheltuielile pentru creşterea capitalului fix şi a
celui circulant. Sintetizând consideraţiile menţionate, definirea investiţiilor trebuie să
releve faptul că:

− reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, proiect sau operaţie

pentru a crea un spor de avuţie;

− scopul urmărit nu constă numai în obţinerea de bunuri şi capacităţi de

producţie, ci şi a unui câştig (profit);

− reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial de pornire fondurile

financiare, o parte a veniturilor şi economiilor realizate;

− există un decalaj de timp între momentul investirii şi de al obţinerii rezultatelor

şi veniturilor scontate;

− sunt o cheltuială efectuată în prezent, certă, în scopul obţinerii unor efecte

viitoare, adeseori incerte;

− pentru a produce acumulări viitoare de capital fix este necesară funcţionarea

normală a întregului sistem economic.

3)Clasificarea investiţiilor

Investiţiile se pot clasifica după mai multe criterii, şi anume:

După legătura pe care o au cu obiectivul proiectat (destinaţia cheltuielilor), investiţiile se

clasifică în:

- investiţii directe sunt cele care se fac pentru obiectivul de bază (achiziţionarea
utilajelor, montarea acestora, executarea fundaţiilor şi a construcţiilor etc.);

- investiţiile colaterale se materializează în lucrări care asigură utilităţile

obiectivului de bază (căi de acces, conducte de apă, gaze, aer comprimat, reţele
telefonice, precum şi cele îndreptate spre construirea unor obiecte destinate
 deservirii obiectivului de bază - magazine, locuinţe din jurul obiectivului de bază
etc.);

- investiţiile conexe sunt cele finalizate în alte obiective economice (în amonte)
pentru a asigura viitorului obiectiv materiile prime necesare desfăşurării
procesului de producţie (consolidări de terenuri, lucrări de protecţie împotriva
inundaţiilor, etc.).

După destinaţia obiectivelor de investiţii:

a) Productive, care la rândul lor pot fi grupate astfel:

- investiţii de expansiune – referitoare la crearea de noi capacităţi de producţie;

- investiţii de menţinere – care se referă la înlocuirea, reutilarea capacităţilor de producţie

existente;

- investiţii de modernizare – care se fac cu scopul creării performanţelor tehnice,

îmbunătăţirii randamentelor la echipamentele de producţie existente;

- investiţii de inovare – care au ca scop diversificarea activităţii;

b) Neproductive;

Pe baza acestui criteriu putem vorbi de investiţii pe sectoare:

− Primar (ramurile extractive);

− Secundar (ramurile prelucrătoare);

− Terţiar (servicii).

După modul de execuţie al lucrărilor, avem investiţii executate în:

1)Antrepriză – de către unităţi specializate ;

2) Regie – de investitor sau agentul economic declanşator, viitorul proprietar al

obiectivului de investiţii. Acest mod de execuţie este recomandabil în cazul unor proiecte
simple, de mică amploare şi de complexitate tehnică redusă;

3) Sistem mixt – prin conlucrarea activă a proprietarului cu antreprenorul. În general

proprietarul va executa cu forţe proprii lucrări de mică amploare şi complexitate tehnică
scăzută, iar antreprenorul-furnizor va avea sarcini de execuţie a lucrărilor complexe care
necesită forţă de muncă de înaltă calificare.

După stadiul de realizare al lucrărilor:

2) Neterminate – valoarea lucrărilor realizate la obiectivul în curs de

execuţie;
 3) Restante – se referă la obiecte ale căror termene au fost depăşite;

4) Terminate – la care toate lucrările sunt încheiate.

După structura lor tehnologică:

5) lucrări de construcţii-montaj, compuse din lucrări de construcţii şi

instalaţii şi lucrări de montaj al utilajelor tehnologice realizate pe
şantierele de construcţii;

6) achiziţii de utilaje care necesită montaj – fixarea de fundaţii, pe piloni

sau plasamente;

7) achiziţii de utilaje care nu necesită montaj - mijloace de transport,

tractoare, etc.;

8) lucrări geologice pentru descoperirea de noi rezerve de substanţe

minerale utile (prospecţiunile, explorările, pentru conturarea şui
extinderea zăcămintelor în masiv, lucrări de foraj şi explorare, burene,
studii şi cercetări geologice);

9) alte cheltuieli de investiţii, care se referă la plantaţii pomi-viticole,

până la trecerea acestora pe rod, cumpărarea şi creşterea animalelor
până dau producţie.

După destinaţia lor şi natura rezultatelor activităţii:

10) Materiale – (clădiri, maşini, echipamente) a căror natură s-a modificat

substanţial în zilele noastre, în sensul creşterii rapide în volum a
cheltuielilor cu tehnica informatică şi cu echipamentele de producţie
automatizate, în defavoarea construcţiei mecanice şi clădirilor;

11) Nemateriale – acele eforturi destinate să pregătească viitorul

(cheltuieli de logică informatică, de dezvoltare comercială, de
pregătire a forţei de muncă, de cercetare dezvoltare). Aceste investiţii
sunt destinate oricăror elemente în măsură să amelioreze
competitivitatea întreprinderii în perspectivă.

După sursa de finanţare, investiţiile se împart în investiţii finanţate din:

12) Surse proprii se constituie din capitalul propriu (din profit, din fondul
de amortizare şi din încasările obţinute în urma vânzării unor utilaje);

13) Surse atrase (piaţa de capital, alocaţii de la bugetul de stat, investiţii

străine) în această perioadă au rol mare în finanţarea investiţiilor şi se
constituie din credite bancare interne şi externe, alocaţii de la buget
sau din alte surse.
După modul de constituire, investiţiile se împart în:

14) Investiţii nete - sunt constituite din sumele de bani ce provin din
produsul naţional net şi au ca scop sporirea capitalului fix şi a
stocurilor de materii prime şi materiale;

15) investiţii brute - la investiţia netă se adaugă amortizarea care are ca

scop principal înlocuirea capitalului fix uzat, arătând creşterea
absolută a capitalului fix.

De menţionat că în perioada actuală de dezvoltare economică investiţiile vor fi orientate

spre modernizări, reutilări şi retehnologizări care să asigure restructurarea economiei
naţionale în condiţii de eficienţă şi competitivitate.

4)Rolul investiţilor

În viaţa economică activitatea de investiţii ocupă un loc central, atât în sfera

producţiei de bunuri şi servicii, cât şi în sfera consumului, fiind factorul care
influenţează simultan cererea şi oferta. Argumentarea acestei afirmaţii este dată de
procesele de antrenare şi multiplicare a efectelor pe care le generează orice proiect de
investiţii, indiferent de sectorul de activitate în care se implementează.

Cererea pentru produsele unei întreprinderi şi rentabilitatea constituie doi factori

motivaţionali ai investiţiilor. Trebuie de precizat că rolul esenţial revine cererii,
tocmai pentru a satisface această cerere întreprinderile trebuie să-şi dimensioneze
capacitatea de producţie. Pentru a răspunde cererii sporite de pe piaţă sunt necesare
noi investiţii care să antreneze creşterea producţiei. Realizarea unui proiect de
investiţii în sfera producţiei de bunuri şi servicii are ca efect sporirea şi diversificarea
ofertei şi, implicit, dacă aceasta este validată de piaţă, creşterea veniturilor agenţilor
economici. Concomitent însă va fi influenţat direct prin efectul de antrenare creşterea
gradului de ocupare a forţei de muncă. Dar creşterea numărului de angajaţi şi/sau a
câştigurilor lor salariale conduc, în ultimă instanţă, la sporirea cererii de bunuri şi
servicii.

Pe de o parte, va avea loc o creştere a economiilor populaţiei, cât şi a disponibilităţilor

financiare ale agenţilor economici care vor structuri mai performante, în acord cu
opţiunile investiţiei.

Deci, putem afirma că, în cadrul circuitului economic naţional, activitatea de investiţii
joacă un dublu rol:

 în primul rând, agenţii economici declanşatori de acţiuni investiţionale,

care implementează diverse proiecte de investiţii, îşi sporesc oferta de
bunuri şi servicii prin creşterea capacităţii lor de producţie, realizând
venituri suplimentare;
  în al doilea rând, orice proiect de investiţii va genera nevoi sau cereri
suplimentare în sectoarele conexe în amonte (furnizoare de materii prime,
materiale, utilităţi, etc.) sau în aval (distribuitoare şi/sau consumatoare a
bunurilor şi serviciilor oferite). Implicit va avea loc o creştere în lanţ a
veniturilor la toţi agenţii economici antrenaţi.

De menţionat că dacă bunurile şi serviciile necesare pentru proiectul de investiţii sunt

procurate din import, de la producători externi, atunci aceştia îşi sporesc vânzările lor,
iar balanţa noastră comercială se dezechilibrează în direcţia creşterii plăţilor. De aici
efectul multiplicator al investiţiilor se în cea mai mare parte se găseşte în străinătate,
iar noi beneficiem de aceste efecte în măsura cea mai mică.

În plan social, investiţiile joacă rolul de regulator / compensator în ocuparea forţei de

muncă, în îmbunătăţirea calităţi vieţii. Implementarea unor proiecte sau programe de
investiţii antrenează modificări pe piaţa muncii, creând o nevoie suplimentară de forţă
de muncă în sectoarele care pregătesc şi realizează acţiuni investiţionale, dar mai ales
beneficiarii de investiţii, care exploatează noile capacităţi de producţie. Aceasta are ca
efect imediat, atenuarea presiunilor factorilor generatori de şomaj, aşa cum sublinia H.
SCHMIDT, preşedintele PSD din Germania, „profiturile de astăzi fac investiţiile de
mâine, iar acestea locurile de muncă de poimâine”.

În procesul reproducţiei investiţiile îndeplinesc rolul de pârghie a creşterii economice,

în sensul dirijării proceselor de materializare a PTŞ. Investiţiile au un profund caracter
novator în cadrul economiei naţionale şi numai printr-un efort continuu de investiţii
poate fi garantată competitivitatea economiei naţionale, o economie fără dezechilibre
şi inflaţie. Atunci când economia se află în criză întreaga activitate economică este
tulburată, capitalul instalat rămâne nefolosit sau incomplet folosit. Criza din economia
noastră a diminuat extrem de mult resursele de investiţii. Pentru a reveni la situaţia
normală se apelează la capitalul străin să intervină în investiţii directe. Aceasta este o
soluţie care se loveşte de mai multe obstacole:

1. reţinerea firmelor străine şi a băncilor străine;

2. mecanismul scurgerii în afară a efectelor de antrenare generate de investiţii.

5)Investiţiile în Republica Moldova

Investiţiile în Republica Moldova au avut o evoluţie instabilă,. Aceasta a corelat cu

evoluţia macroeconomică generală reflectată de PIB.

1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004p

Ponderea investiţii în capital fix 19,9 22,1 18,4 15,4 16,7 16,3 17,1 16,4
în PIB, %
Creşterea reală a investiţiilor în -5,3 9,2 -23,1 -8,7 17,3 5,7 13,3 10
capital fix, %
Creşterea reală PIB, % 1,6 -6,5 -3,4 2,1 6,1 7,8 6,3 8,0
Contribuţia investiţiilor în capital -1,1 1,8 -5,1 -1,6 2,7 1,0 2,2 1,7
fix la variaţia PIB, puncte
procentuale
Sursă: Departamentul de Statistică şi Sociologie; prognoze „Monitorul Economic” al IDIS Viitorul,

Cota investiţiilor în capital fix în PIB a scăzut de la o medie de 19,2% în perioada 1995-
1999 la 16,4% în perioada 2000-2003. Această evoluţie este explicată în mare măsură de
modelul de creştere economică pe care îl urmează Moldova, un model bazat pe consum.
Cu un nivel atât de mic de investire nu se poate aştepta o creştere economică durabilă.
Contribuţia investiţiilor în variaţia PIB este destul de modestă şi se aşteaptă ca în anul
2004 chiar să scadă comparativ cu anul precedent. Se conturează însă şi anumite tendinţe
pozitive, dar ele sunt încă firave. Politicile fiscale mai liberale implementate de guvern pe
parcursul anului 2003 au rezultat într-o intensificare a activităţii de investiţii. Activitatea
de investiţii ar fi fost cu mult mai intensă, dacă guvernul reuşea să se abţină de la
intervenţii administrative în activitatea agenţilor privaţi, dacă promova mai intens
privatizarea şi dacă ameliora cadrul regulatoriu pentru a reduce posibilitatea pentru
extorcarea de mită şi aranjamente corupte.

6) Concluzii

Investiţiile joacă un rol primondial în dezvoltarea economică în ansamblu atît a agenţilor

economici cît şi a economiei în ansamblu accelerînd dezvoltarea ei economică.

Cu cît mai bine e dezvoltat un stat sau altul cu atît mai mari investiţii poate atrage acesta .

Atragerea investiţiilor trebuie de obicei să reprezinte una din prerogativele de bază a

politicilor economice de dezvoltare atît la nivel de întreprindere cît şi la nivel naţional.

Investiţiile prin caracterul său internaţional favorizează răspîndirea realizărilor

progresului tehnico ştiinţific în diferite domenii ale economiei.

7)Bibliografie
1)Angelescu, Coralia, Economie politică, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2002
2) Barro R. J. - Macroeconomics, Fourth Edition, John Willy & Sons, Inc. N. Y., 1993.
3) Moldovanu, D., Teorie economică, Chişinău, Editura Arc, 2006
4) Michael Burda, Charles Wyplosz – Macroeconomie. Perspectiva europeană, Editura All Beck,
Bucureşti, 2002.