Informaii generale despre HIV i SIDA

SIDA SIDA este o boala infectioasa si transmisibila provocata de un virus specific, care, patruns in organism, actioneaza asupra sistemului de aparare imunitar, reducandu-i treptat capacitatea de actiune pana la distrugere si anihilare totala. VIRUSURILE Sunt agenti infectiosi ai bacteriilor, plantelor si ai animalelor inclusiv ai (celui mai evoluat) - omului; reprezinta entitati de sine statatoare, vii, de dimensiuni foarte mici, cu structura foarte simpla, incapabile sa creasca si sa se inmulteasca altfel decat prin parazitarea celulelor vii cu organizare complexa; virusurile patrund in celule, se dezvolta, se multiplica, dezorganizand si omorand, in final, celula. IMUNITATE SI IMUNODEFICIENTA Imunitatea reprezinta proprietatea organismului de a se apara fata de diversii agresori externi (bacterii, virusuri, paraziti, ciuperci) prin intermediul unor celule si al anticorpilor specifici (produsi de alte celule specializate); se induce deci o stare de rezistenta specifica fata de actiunea unui agent inductor de boala. Imunodeficienta congenitala (ereditara) sau castigata in cursul vietii reprezinta o stare anormala, patologica, ce se manifesta prin disfunctii, reduceri ale capacitatii de aparare a organismului. Imunodeficienta castigata apare insa ca urmare a unei cauze externe care actioneaza asupra sistemului imunitar. Una din cele mai importante cauze ale imunodeficientei castigate este infectia cu virusul HIV. Imunodeficienta se exprima in diverse niveluri de gravitate si poate interesa diverse componente ale sistemului imunitar. ANTIGEN Orice "parte" din structura unui agent patogen, orice "macromolecula", in sens larg, capabila sa stimuleze sistemul imunitar si sa-i faca sa riposteze, fie prin producerea de anticorpi specifici (pot bloca actiunea daunatoare a antigenului care le-a indus aparitia), fie prin instruirea unor celule capabile sa recunoasca si sa actioneze impotriva antigenului fata de care s-au instruit se numeste ANTIGEN. ANTICORP ANTICORPUL a carui aparitie se datoreaza stimularii sistemului imunitar de catre antigen, reprezinta o structura proteica de dimensiune mica, prezenta in "sange", circuland odata cu acesta in tot organismul, capabil sa se "lege" specific de antigenul care i-a indus aparitia si sa-i blocheze actiunea vatamatoare. Anticorpul care intervine in apararea imuna se numeste anticorp protector tot asa cum antigenul care i-a determinat aparitia se numeste antigen protector. Subliniem cele de mai sus pentru faptul ca un agent infectios poate contine multe parti din structura sa cu proprietati antigenice (multi epitopi) care induc aparitia de anticorpi al caror rol nu este de protectie, putand insa folosi ca un semn (marker) al infectiei sau bolii.

Virusul Imunodeficienei Umane (HIV) este un agent patogen, care iniial, atac celulele din sistemul imunitar, multiplicndu-se n interiorul acestora i distrugndu-le, scznd astfel aprarea natural a organismului mpotriva infeciilor i a bolilor. Cu dimensiuni extrem de mici, msurabile n microni i o structur biologic primitiv, virusul nu-i poate realiza singur metabolismul i de aceea paraziteaz celule gazd vii pentru a se putea nmuli. Virusul face parte dintr-o familie deosebita denumita Retroviridae, subfamilia Lentivirinae genul Lentivirus, specia HI V. Ca orice organism viu, capabil de inmultire, virusurile contin un "genom" constituit fie dintr-o macromolecula de acid dezoxiribonucleic (ADN), fie ribonucleic (ARN), detinator al informatiei genetice care face ca descendentii sa fie asemanatori parintilor. In celulele animale si umane genomul este constituit numai din ADN, singur detinator al informatiei genetice. Acesta are rol de "matrita"; prin intermediul unei enzime numita transcriptaza (transcrie informatia genetica), va produce acizi ribonucleici "mesageri" (ARNm), capabili sa transmita mai departe "proiectul" dupa care se construiesc in celula proteinele structurale, functionale. Diferit de celulele cu organizare complexa, virusul HIV poseda insa un genom care contine numai acid ribonucleic (ARN). Ca sa infecteze o celula umana al carui genom este reprezentat de ADN are nevoie de o enzima de transcriere a propriului mesaj genetic care sa inverseze fluxul normal de transcriere a informatiilor genetice; aceasta enzima va actiona deci invers decat enzima existenta in celulele umane (ADN > transcriptaza > ARN) fiind denumita reverstranscriptaza (ARN > reverstranscriptaza > ADN-copie). Aceasta reverstranscriptaza permite ca ADN-ul viral (provirusul) "copiat" dupa ARN-ul viral sa se integreze in genomul celulei infectate, unde se poate mentine perioade indelungate fara sa se exprime (stare latenta); sub aceasta forma, el este la adapost de atacul anticorpilor si al celulelor apararii imune. Prezenta reverstranscriptazei reuneste toate virusurile in ceea ce s-a denumit familia Retroviridae. Se cunosc actualmente doua tipuri: HIV-1 si HIV-2; cel de al doilea tip antigenic diferentiabil de primul a fost izolat in 1987 in Africa de Vest. . SEROCONVERSIE SI SEROPOZITIVITATE Aparitia in sangele celui infectat a anticorpilor specifici anti-HIV, ca urmare a contactului dintre virus si sistemul imunitar, constituie seroconversia. Seroconversia nu se produce imediat, dupa contactul virus - sistem imunitar, necesitand o perioada de timp, variabila ca durata, de care organismul are nevoie ca sa produca anticorpii specifici. In cazul infectiei cu HIV, aparitia anticorpilor necesita 4-6 saptamani din momentul infectarii. De remarcat ca, in cazul persoanelor al caror sistem imun este in suferinta din alte motive (diabetici, cancere, boli imune, toxicodependenti etc.), perioada de timp necesara aparitiei anticorpilor este de 3-6 si chiar de peste 12 luni. Prin seropozitivitate se intelege prezenta in ser a anticorpului sau/si a antigenului. In cazul infectiei HIV, in limbajul curent expresia HlV-pozitiv sau HlV-seropozitiv defineste prezenta in serul testat a anticorpilor specifici anti-HIV. Notiunea de seroconversie si cea de seropozitiv se refera deci la orice fel de infectie, corectitudinea exprimarii obligandu-ne la utilizarea sintagmei HlV-pozitiv sau seropozitiv si seroconversie-HIV. A fi HlV-pozitiv sau seropozitiv este deci sinonim cu

prezenta anticorpilor specifici in serul persoanei testate, dupa cum HlV-seronegativ atesta absenta anticorpilor specifici in serul testat, in momentul recoltarii probei de sange. Perioada de latenta intre momentul contagiului si cel al seroconversiei ne obliga a tine cont de momentul recoltarii, rezultatele testului referindu-se la prezenta sau absenta anticorpilor numai la data recoltarii probei. PERIOADA DE INCUBATIE Se intelege timpul scurs din momentul contagiului, al infectiei, pana la aparitia manifestarilor (simptomatologiei) clinice corespunzatoare bolii aparute in cadrul sindromului de imunodeficienta. Perioada de incubatie este lunga si foarte variabila de la individ la individ, fiind apreciata in medie la 10-12 ani. Incubatia minima si maxima dupa cunostintele actuale se apreciaza la 6 luni, respectiv 15 ani (durata maxima a observatiei, tinand cont ca aparitia primelor cazuri a fost semnalata in 1981). Virusul imunodeficientei umane este prezent pe intreaga durata de viata a infectatului care ramane astfel contagios si capabil sa infecteze. Virusul ramane cantonat in organism, integrat si in genomul celulelor parazitate. Este exact ce se intampla si in cazul altor virusuri, herpesul de exemplul care ramane cantonat toata viata sub o forma inactiva, latenta, capabil de reactivare, "trezire" provocand iarasi manifestarile clinice (herpes recidivant) ori de cate ori apararea organismuli scade (oboseala fizica, nervoasa etc.).

Virusul imunodeficientei umane nu face parte din grupa virusurilor rezistente in conditiile mediului ambiant (in afara organismului). Supravietuieste doar 48-72 ore la temperatura camerei. Virusul este foarte sensibil la actiunea caldurii fie ca ne referim la caldura umeda (fierbere, vapori de apa sub presiune) sau la caldura uscata (cuptorul cu aer cald). Fierberea (100C) il inactiveaza in cateva minute, durata recomandata de 20-30 minute, oferind siguranta deplina. In activitatea medicala curenta, sterilizarea fie la autoclav (vapori sub presiune), fie la cuptorul cu aer cald, in conditiile si durata prescrisa este pe deplin asiguratorie. Virusul rezista la actiunea radiatiilor, inclusiv a celor ultraviolete. Radiatia solara (calorica si ultravioleta) in functie de durata expunerii, concentratie etc., poate sa scada durata supravietuirii; nu constituie o metoda sigura de inactivare. Virusul este inactivat rapid (3-30 minute) de substantele chimice utilizate curent in decontaminare (dezinfectie): aldehida formica (formol), aldehida glutarica, apa oxigenata, alcoolul etilic 70% (chiar denaturat), iodul (iodoform), sapunul cu 0,5% fenol, substantele clorigene (hipocloritul de sodiu, de calciu, cloramina). In seringi utilizate (si reutilizate fara sterilizare), virusul poate rezista si 10 zile, la adapost de uscaciune (partea terminala a seringii utilizata intravenos, mai pastreaza urme de sange coagulat care "astupa" si mentine umiditatea).

La nceput infecia cu HIV nu prezint nici un fel de simptome. Cu timpul ns, organismul pierde capacitatea de rezisten chiar n faa unei boli infecioase comune. Infeciile oportuniste, survenite pe fond de imunitate sczut, constituie caracteristicile de baz ale sindromului de imunodeficien dobndit - SIDA (prescurtare dup expresia francez syndrome d'Immunodficitaire acquis). SIDA nu reprezint doar o singur boal, ci un complex, o colecie de boli diferite care afecteaz n mod specific persoanele infectate cu HIV, dar pe care un organism sntos ar reui s le nving far prea mare efort. Prin SIDA se nelege stadiul de infecie cu HIV n care sistemul imunitar este att de slbit, nct nu mai poate face fa agenilor patogeni i pot s apar diferite boli sau tumori. SIDA se manifest n special prin infecii comune, rezistente la tratament, cantonate la nivelul diferitelor organe i sisteme (infecii pulmonare, intestinale, ale sistemului nervos etc). Medicii au o list cu aa numitele condiii definitorii SIDA i atunci cnd o persoan infectat cu HIV prezint o boal de pe aceast list, se consider c e bolnav de SIDA. Unele dintre aceste boli reprezint afeciuni grave, altele minore. n absena unui tratament, evoluia de la infectare pn la apariia bolii SIDA este, n general, ntre 8-13 ani. Durata supravieuirii dup instalarea bolii variaz, n absena tratamentului, de la 9 luni la 2 ani. Aceast perioad poate fi prelungit n condiiile unui tratament adecvat i susinut cu medicaia specific. Stadiile infeciei cu HIV Se pot identifica 4 stadii ale evoluiei infeciei HIV n organismul uman, astfel: Stadiul 1: corespunztor primoinfeciei cu HIV. Majoritatea pacienilor nu se adreseaz medicului n acest stadiu datorit absenei manifestrilor clinice. Durata este variabil, ntinzndu-se de la cteva zile pn la cteva sptmni. Stadiul 2: este cel al perioadei asimptomatice i acoper un interval de timp lung, de ordinul anilor (5-15 ani). Stadiul 3: este caracterizat prin apariia creterii n volum a ganglionilor limfatici. Exist dou grupe evolutive n raport cu prezena sau absena semnelor erologice. Stadiul 4: corespunde manifestrilor clinice mai severe cu prognostic bine stabilit. El a fost mprit n cinci substadii: IV A pacieni cu semne constituionale (scdere in greutate, diaree, febr); IV B subieci cu atingeri neurologice (encefalopatii, mielopatii); IV C pacieni cu infecii oportuniste (severe i care nu antreneaz diagnosticul de SIDA); IV D subieci cu neoplazii (Kaposii); IV E pacieni cu alte suferine legate de infecia cu HIV (pneumonie interstiial).

1. Transmiterea infeciei HIV Nr. crt. 1. 2. 3. Ci de transmitere Sexual Parenteral Vertical Produse biologice implicate n transmitere Sperm, secreii vaginale Snge sau produse biologice ce conin snge Lapte matern

2. Porti de intrare in corp pentru HIV:

o o o o o

Rani deschise Suprafete de piele inflamate (purulente) Suprafete de piele zgiriate Mucoase inflamate, ranite Tesuturi extrem de sensibile- la suprafata mucoasei intestinului, vaginului precum si uretrelor

1. Transmiterea pe cale sexual Transmiterea pe cale sexual este cea mai frecvent modalitate de rspndire a infeciei, n ntreaga lume. Toate practicile sexuale neprotejate sunt potenial infectante. Riscul de transmitere este diferit n funcie de practicile sexuale utilizate, varietatea partenerilor, precum i de sexul persoanei infectate. Astfel, transmiterea de la brbat la femeie este de 20%, iar de la femeie la brbat este de 10%. Transmiterea de la brbat la femeie are o inciden mai mare, deoarece n timpul unui contact vaginal, o parte mai mare a zonei genitale feminine este expus secreiilor partenerului dect la brbat. De asemenea, concentraia de HIV este n general mai mare n sperm dect n secreiile vaginale. De asemenea, tinerele se expun n general mai multor riscuri dect cele femeile adulte. Vaginul i colul uterin nu sunt nc maturizate, deci sunt mai puin rezistente la HIV i alte ITS-uri (infecii cu transmitere sexual), cum ar fi gonoreea. Schimbrile aparatului reproductor n timpul pubertii fac esuturile din aceste zone mai susceptibile infeciei cu HIV. De asemenea, schimbrile asociate ciclului menstrual sunt de multe ori asociate cu o subiere a mucoasei care acoper colul uterin. O astfel de subiere poate permite mai uor accesul HIV n organism. Tinerele produc foarte puine secreii vaginale, nefiind o barier serioas n transmiterea infeciei HIV. ATENIE! O persoan poate transmite infecia HIV prin contact sexual, n primele sptmni de la infectare, ntr-o perioad n care anticorpii nu sunt nc detectabili i, deci, nu poate fi stabilit nc diagnosticul. .

2. Transmiterea pe cale parenteral Transmiterea infeciei pe cale sanguin se poate face prin: transfuzie de snge sau cu derivate sanguine (snge infectat netestat, snge infectat i recoltat de la o persoan, nainte ca aceasta s fi dezvoltat anticorpi detectabili la testele obinuite); folosirea unor seringi sau a unui instrumentar medical nesteril; rnirea, penetrarea pielii sau a mucoaselor cu instrumente nesterile, de ex. ace pentru perforarea urechii sau pentru efectuarea tatuajelor, foarfeci pentru manichiur i pedichiur, lame de ras, sau orice expunere a pielii vtmate (rni deschise) la sngele infectat. Riscul n aceste cazuri este apropiat de 0,3%.

3. Transmiterea pe cale vertical Riscurile de transmitere de la mam la copil, n timpul sarcinii, al naterii i al alptrii aa numita transmitere vertical apare la 20% dintre cazuri. Toi copii nscui din mame HIVpozitive se nasc cu anticorpi Anti-HIV, provenii din sngele infectat al mamei. Dac ns copilul nu este infectat, testul HIV devine negativ dup vrsta de 16-24 luni. n general, tratamentul profilactic al mamei cu antiretrovirale, n timpul sarcinii i al naterii, absena alptrii i tratamentul copilului imediat dup natere scad riscul transmiterii infeciei HIV la copil pn la 5%. Naterea prin cezarian programat, efectuat nainte de declanarea travaliului i pe membrane intacte poate contribui la reducerea riscului (50%). Nou-nscutul nu va fi alptat la sn, va primi profilaxie specific i va fi evaluat asupra status-ului HIV. HIV poate fi transmis de la mam la ft prin 3 modaliti: a). infecia direct poate s se produc in utero (transmitere antepartum n 6% dintre cazuri). Este asociat cu un risc crescut de evoluie rapid a bolii la copil. b). transmiterea poate s se produc n timpul travaliului i n timpul expulziei (transmitere intrapartum n cca. 18% dintre cazuri). c). dup natere, prin alptare la sn (transmitere postpartum n cca. 4% dintre cazuri). HIV nu se transmite prin: Tuse sau strnut, deci prin aer; Atingere, srut, mbriare; Folosirea grupurilor sanitare n condiii igienice; Trind sau muncind n preajma unei persoane infectate; Contacte interumane, de serviciu sau colare; nepturi de nar sau alte insecte; Bi, bazine, adic prin ap; Animale de orice fel, mucturi de animale; Picturi de saliv, transpiraie, lacrimi;

Prosoape, clane de ui, receptor de telefon.

Dei HIV a fost izolat i n lacrimi, saliv i urin, nu exist dovezi ca prin acestea s-ar putea transmite infecia. Srutul uscat i n general srutul, dac nu exist leziuni bucale, nu prezint risc de infecie. Nu trebuie ns neglijat posibilitatea existenei de microleziuni sngernde, mai ales c cei infectai cu HIV pot avea diverse leziuni, cum sunt aftele, candidozele, herpesul, gingivitele, leziuni care mbogesc saliva cu HIV. Produse biologice care NU sunt implicate n transmitere: Secreii nazale Sput Lacrimi Transpiraii Fecale Urin Lichid de vrstur Testarea HIV. Principalele teste de laborator Testarea se face prin recoltarea sngelui i determinarea anticorpilor care sunt anticorpi antiHIV din ser. Testele utilizate curent n toate laboratoarele din lume sunt testele ELISA. Ele evideniaz infecia cu HIV a organismului uman utiliznd lizatul viral ca int pentru anticorpii specifici anti-HIV produi de organismul uman al crui ser este utilizat. Deoarece uneori pot aprea reacii fals-pozitive sau fals-negative din diverse cauze (infecii, medicaie, factori de eroare uman, cauze necunoscute), cnd testul ELISA este pozitiv se trece la etapa urmtoare, de confirmare a infeciei cu HIV. Aceasta se efectueaz prin testul WESTERN BLOT. Acest test se bazeaz pe punerea n contact a serului analizat cu antigene HIV purificate i separate prin electroforez. Testul HIV se face numai cu consimmntul clientului.

CE TREBUIE FACUT IN CAZUL expunerii ACCIDENTALE

Se dezinfecteaza abundent cu alcool etilic 70%; Nu se exercita presiune pe plaga si nu se incearca stoarcerea locului ranit ;in cazul expunerii mucoaselor,acestea se spala abundent cu apa. prezentarea la serviciul medical pentru profilaxia tetanosului si a hepatitei virale B (vaccinare, eventual); solicitarea testarii pentru punerea in evidenta a anticorpilor anti HIV imediat si la 1-3-6 luni de la expunere. In toata aceasta perioada persoanele in cauza se vor comporta ca si cum ar putea fi infectati, pentru a nu difuza infectia (nu se doneaza sange, organe, sperma; contactele sexuale vor fi Protejate prin utilizarea prezervativului).