IUBITEI MELE -de Dumitru Oniga fost detinut politic Ce blestem amarnic am mostenit, Ce inima suie, Ce idee fixa,

Ca nu pot sa vad altceva Decat pe tine, dragostea mea? Cum pot sa justific Tineretea sacrificata, Sanatatea ruinata, Anii risipiti, Jalea si bocetul celor dragi, Decat printr-o iubire nebuna? Cand am perceput dragostea Si am cazut fara rezerve la picioarele tale, S-a abatut asupra mea atata ura... Ciuruit de gloante, M-am zbatut intre viata si moarte. Si totusi, inima mea insangerata A batut numai pentru tine. Odata stigmatizat Ca m-am daruit tie trup si suflet, A inceput prigoana, haituiala Care n-a mai contenit Si care nu are sfarsit.

Schingiuit, infometat, inchis, Ai continuat sa-mi fii mai draga Decat insasi fiinta mea. Ani de inchisoare In temnita Aiudului, Balgradului, La Cernauti, la Cluj, Satu-Mare, sau Sighet, Ani de exil pe Baragan, Ani de lagar pe Canal si in Delta, Ani si ani sacrificati Pentru tine, iubire imaculata. Sotia mea ostracizata, prigonita, Fetita mea nestiind de tatal ei, Cei din jur lepadandu-se ca de un lepros, Toti ai mei amenintati, inlacrimati, ingroziti, Si toate acestea Fiindca eram intru totul Daruit tie. Pentru tineretea pierduta, Pentru inima bolnava Care nu stiu cum ma mai tine in viata, Pentru plamanii gauriti de tuberculoza, Pentru stomacul care abia ma mai hraneste, Pentru toate oasele care ma dor, Pentru tot raul ce l-am suportat, Oare as putea sa-ti reprosez ceva, Dragostea mea? Mai am un lucru de nimic, Sfarama de viata

De care stii ca poti dispune oricand. In urma vor ramane Durerea si lacrimile Unei mame batrane, bolnave si singure, Unei sotii disperate, Unor copii cu privirile ratacite. Dar ce conteaza toate acestea Fata de dragostea totala ce inca ti-o port? Ca sa fii fericita, stralucitoare, De pe trupul tau sa cada lanturile robiei, Numele sa-ti fie rostit cu evlavie, cu respect, Pana la capatul pamantului, Libera, independenta, reintregita, Neasemuit de frumaosa, Patria mea.