Sunteți pe pagina 1din 4

DOCTRINA KEYNESISTA

Doctrina keynesista a aparut in prima jumatate a secolului al XX-lea in alternativa cu doctrinele care sustineau reglarea spontana a economiei sau ajustarea pietei. De obicei, se considera ca teoria lui Keynes se afla la originea macroeconomiei, adica a teoriei despre economie care adopta un punct de vedere global asupra productiei, ocuparii si consumului, si care se sprijina in rationamente pe o psihologie comportamentala colectiva. In secolul al XIX-lea economistii nu au facut distinctie intre microeconomie si macroeconomie. Aparut in conte tul !arii Depresiuni din "#$#, keynesismul contine o noua conceptie despre politica economica, asumand atat o e plicatie pentru noile evolutii ale capitalismului, cat si solutii pentru depasirea recesiunii si atingerea ocuparii depline. Doctrina keynesista sustine interventia indirecta a statului in economie, prin mijloace considerate eficiente si acceptabile pentru asigurarea securitatii ocuparii si a venitului. Principalele concepte utilizate in doctrina keynesista sunt% a) anii si rata do!anzii

&. !. Keynes teoreti'ea'a o economie monetara de productie, unde antreprenorii, gratie creditului, transforma moneda in bunuri cautand totodata solutiile pentru a castiga mai mult. in conceptia lui Keynes, somajul si inflatia sunt strans legate, ceea ce impune o teorie a ocuparii care sa treaca mai intai printr-o anali'a monetara. Keynes de'volta astfel o anali'a a circuitului economic pornind de la cheltuielile alocate fie investitiilor, fie consumului, cheltuieli care impreuna formea'a venitul global. Keynes formulea'a o conceptie noua, opusa atat austriecilor, cat si sinte'ei eloborate de A. !arshall. (l contesta ideea potrivit careia rata doban'ii este o simpla variabila care ajustea'a oferta de economii si cererea investitorilor de capitaluri. )entru Keynes, rata doban'ii este o marime financiara pura, re'ultata din predispo'itiile psihologice perceptibile la nivel global. In aceasta noua abordare a doban'ii, Keynes atribuie rolul-cheie preferintei pentru lichiditate, care presupune operarea cu comportamentul global al agentilor economici. )otrivit acestei ipote'e, atunci cand prevalea'a teama de viitor, moneda poate fi conservata pentru calitatile pe care le are, in primul rand pentru lichiditatea sa. Acest fapt conduce la te'auri'are, care secatuieste puterea de cumparare potentiala creata in economie. In aceasta situatie, numai rata doban'ii poate sa compense'e predispo'itia macro-psihologica a agentilor economici. *e'auri'area este preferata din trei motive% motivul speculatiei, motivul precautiei si motivul tran'actiilor. In ansamblul economiei, increderea in viitor si cantitatea de moneda determina nivelurile ratei doban'ii. +luctuatiile pretului monedei, in conditiile unei eficiente marginale a capitalului, data pe termen scurt, e plica fluctuatiile investitiilor aferente unui volum dat al economiilor. )rin urmare, e -ante, economiile si investitiile nu sunt legate, deoarece economiile se e plica prin inclinatia medie a societatii de a consuma din venitul sau. !) In"estitiile Deci'ia de a investi re'ulta din anali'a eficientei marginale a capitalului, adica din rata randamentului intern. )entru a e plica notiunea macroeconomica - investitii -, Keynes a pornit de la microeconomie, de la comportamentul antreprenorilor in calculul investitiei viitoare in conditii de incertitudine. In conceptia lui Keynes, volumul global al investitiilor va creste atunci cand eficienta marginala a capitalului va fi mai mare decat rata doban'ii pe piata. Keynes cercetea'a deci'ia de a investi in conditiile unei economii in care e ista piete financiare. ,u o oarecare nostalgie dupa vechiul capitalism, Keynes acu'a subtil aceste piete ca factori ai instabilitatii sistemului. )entru Keynes evaluarile bursiere nu sunt decat o conventie, iar aceste evaluari nu sunt rationale pentru ca operatorii actionea'a in conditii de incertitudine. In fond, este un prilej pentru Keynes de a denun a -laisse'-faire-ul-, mai ales pentru ca acorda speculatorului un mare rol intr-un act e trem de important, precum investitiile% in contrapartida,

Keynes atribuie acest rol consumatorului care arbitrea'a asupra investitiilor, cumparand sau nu diferitele produse. Astfel, consumatorul influentea'a viata firmelor, iar cotatiile la bursa nu sunt decat niste sanctiuni limitate si provi'orii. De fapt, anali'a critica intreprinsa de Keynes este un prete t stiintific pentru a-si formula solutiile care favori'au investitiile fi'ice in detrimentul profiturilor financiare. Astfel, pentru a evita specula.iile pe termen scurt asupra capitalului, Keynes propune practicarea de catre stat a unei ta e descurajatoare asupra tuturor tran'actiilor si care sa loveasca in primul rand in speculatii. /biectivul sau era foarte clar% trebuia sa atace capitalismul rentier si sa stimule'e capitalismul antreprenorial, care, pe termen mediu si lung, angaja capitalurile in activitati creatoare de bogatie si locuri de munca. *otodata, prefigurand -capitalismul popular-, Keynes preconi'a de'voltarea unui actionariat popular, fara piete financiare, cu un dublu scop% in primul rand, in acest fel se evitau economiile improductive, iar in al doilea rand, asa se putea reali'a o legatura mai stabila intre investitii si economii. 0olutiile lui Keynes fata de aceste probleme iau in calcul interventia indirecta a statului, cu scopul influentarii deci'iilor individuale ale investitorilor. Keynes considera ca statul trebuie sa intervina de o maniera crescanda in procesul investitional, pentru ca statul fiind mai putin preocupat de termenul scurt, ar fi putut orienta deci'ia investitionala intr-o perspectiva indelungata si intr-un sens strategic, pe ba'a avantajelor sociale generale. In privinta formulei politice pe care statul o putea invoca in sustinerea superioritatii alegerii publice a investitiei, Keynes nu e cludea compromisurile sau formulele de orice fel, care sa permita statului sa coopere'e cu initiativa privata, dar afirma clar ca o sociali'are crescanda a investitiilor constituia singurul mijloc pentru o prima apro imare a ocuparii depline. c) Inclinatia spre consu# Dupa cum s-a observat, pana in acest punct, rata doban'ii la Keynes este o variabila legata de preferinta pentru lichiditate si nu un pret al economisirii, cum credeau clasicii. Investitia re'ulta din compararea ratei doban'ii cu rata anticipata a randamentului net al echipamentelor de productie, iar aceasta anticipare depinde de increderea investitorilor, dar si de spiritul lor pradalnic. )rin urmare, e ante investitia nu este determinata de volumul economiilor. Deci, economiile sunt o -ruptura-, care poate fi durabila, in circuitul cheltuiala-venit. (conomiile repre'inta o dorinta care garantea'a bogatia, adica a consuma bunuri nederminate la o data nederminata, dar nimic si nimeni nu-i obliga pe antreprenori sa investeasca economiile asa incat intr-o 'i acestea sa se transforme in consum efectiv. In conceptia lui Keynes, economiile nu sunt re'ultatul unei alegeri prealabile, ele sunt un re'iduu din venit dupa ce a avut loc un consum imediat. ,onsumul este anali'at pornind de la o a treia variabila independenta macropsihologica% inclinatia spre consumul venitului global al societatii. )entru a introduce o relatie cau'ala si dinamica, Keynes formulea'a inclinatia marginala spre consumul venitului 1c-2. Aceasta notiune este cheia relatiei intre venit si cheltuieli. Inclinatia marginala spre consum re'ulta din actiunea legii psihologice fundamentale, 34 pe a carei actiune putem conta, cu toata increderea, atat aprioric, pe ba'a cunoasterii naturii umane, cat si pe ba'a e perientei oglindite intr-o multitudine de fapte5 si care spune ca, 5de regula si in medie, oamenii inclina sa-si mareasca consumul atunci cand venitul lor creste, dar nu cu atat cu cat creste venitul5 ". )e ba'a acestei e plicatii se poate stabili o legatura intre venit si investitii cu ajutorul multiplicatorului. In felul acesta circuitul keynesian poate fi inchis% rata doban'ii fiind de natura monetara, investitiile depind in mare parte de ea6 din investitii, prin jocul multiplicatorului re'ulta venitul si volumul ocuparii necesar pentru a-l produce6 acest venit e plica atat consumul, cat si complementul sau re'idual 7 economiile. ,u alte cuvinte, multiplicatorul investitilor 7 k 54 ne spune ca, atunci cand are loc un spor al investitiilor globale, venitul va creste cu o marime care este de k ori mai mare decat sporul investitiilor5$.
"

*eoria generala a folosirii mainii de lucru, a doban'ii si a banilor, pg."$8 *eoria generala a folosirii mainii de lucru, a doban'ii si a banilor, pg."9"

Keynes utili'ea'a multiplicatorul pentru a justifica efectele po'itive ale politicii de lucrari publice asupra ocuparii. In consecinta, autoritatea-statul are capacitatea de a actiona in urmatoarele moduri% - !anevrarea ratei doban'ii: - !anevrarea preferintei pentru lichiditate 9 - +ortarea e porturilor8 d) Ocuparea deplina &. !. Keynes a elaborat un model unde distinge variabilele independente 1pe care nu le e plica2, de variabile dependente, deduse prin intermediul relatiilor de ba'a. )rocedand la o oarecare sistemati'are se pot identifica mai multe tipuri de variabile independente% $aria!ile #acrop%isolo&ice% - preferinta pentru lichiditate6 - anticiparea randamentului viitor al investitiilor si eficienta marginala a capitalului6 - inclinatia spre consum. $aria!ile institutionale% - oferta de moneda gestionata de autoritatile monetare6 - rata salariului care re'ulta din traditii, din raporturi de forta si din contracte dintre angajatori si salariati. *otusi, nucleul dur al doctrinei keynesiste il consituie variabilele dependente% volumul ocuparii si venitul national e primate in unitati de salariu. Aceste variabile sunt, potrivit conceptiei sale, fortele obisnuite care reunite guvernea'a atat flu ul investitiilor noi, cat si functionarea sistemului. ,u toate acestea nu se poate spune ca s-a reali'at un echilibru al ocuparii depline, pentru ca, dupa opinia lui Keynes, capitalismul, de regula, se confrunta cu o situatie de sub-ocupare. In alternativa - ocupare deplina sau sub-ocupare -, Keynes admite caracterul relativ arbitrar al alegerii variabilelor, dar dupa opinia sa, interesul principal era sa gaseasca asemenea variabile ale caror variatii erau lente si puteau fi influentate pe termen scurt. e) Ec%ili!ru si dezec%ili!ru &. !. Keynes intreprinde o anali'a dinamica a situatiilor de de'echilibre instabile. ( plicatiile acestui echilibru de sub-ocupare sunt multiple% in pri#ul rand, Keynes identifica factorii de stabilitate a de'echilibrelor care se opun reintoarcerii spontane la ocuparea deplina. in doctrinele traditionale, spontaneitatea ocuparii depline era data de fle ibilitatea salariilor, careia insa Keynes opune rigiditatea salariilor. Daca se asteapta o politica economica conjucturala, un reglaj fin al economiei 1fine turning2, atunci, spune Keynes, este e clusa posibilitatea manevrarii brutale a variabilelor macroeconomiec specifice recesiunii si boom-ului fluctuatiilor economiei de piata. ,u alte cuvinte, intr-o situatie de cri'a majora a economiei, nu e ista o alta politica economica eficienta, cu e ceptia celei conjucturale. in al doilea rand, multiplicatorul este foarte sca'ut din cau'a perderilor% economii, importuri, etc. in al treilea rand, o variatie moderata a randamentului anticipat al capitalurilor si a ratei doban'ii nu antrenea'a o modificare a flu ului investitional de o amploare suficienta pentru a obtine ocuparea deplina. in al patrulea rand, trebuie luate in calcul si cele doua obstacole asupra carora se concentrea'a politica de stabili'are% inflatia si deflatia. Atunci cand volumul ocuparii se modifica, salariile nominale se modifica in acelasi sens. ;upta pentru marirea salariilor se intensifica, iar piata muncii devine mai intinsa, si
: 9 8

deci, favorabila salariatilor. Keynes crede ca acest fapt nu poate dura mult timp fara ca, sub povara costurilor salariale, preturile sa creasca e cesiv. In sens invers, in scadere salariile sunt rigide, iar mana de lucru decat sa consimta o reducere sensibila a salariilor prefera sa indure un oarecare grad de somaj. (conomia reala are o fluiditate insuficienta care se concreti'ea'a printr-o relativa inertie a salariilor si printr-o vite'a slaba de ajustare a ocuparii, ceea ce inseamna ca economia se mentine intr-o 'ona intermediara de sub-ocupare. ') Cererea e'ecti"a insu'icienta si su!(ocuparea In mod firesc, Keynes se intreaba de ce se mentine echilibrul de sub-ocupare in economie. <aspunsul sau este la fel de firesc% cand antreprenorii anticipea'a o cerere insuficienta, economia cunoaste sub-ocuparea. Atunci cand antreprenorii isi stabilesc planurile de productie si de angajare, ei trebuie sa plece de la o cerere estimata in functie de datele obiective 7 de la comen'ile primite, dar si de la intuitia lor. In consecinta% /cuparea deplina este atinsa atunci cand se ma imi'ea'a profiturile =. >nei cereri efective ii corespunde o singura oferta efectiva, care se reali'ea'a pornind de la planurile de productie anticipate% daca ipote'ele sunt multiple 1e ante2, pentru deci'iile deja luate nu e ista decat o singura reali'are 1e post2. In aceste conditii, nu e ista decat o sansa e trem de mica de ajustare e acta a cererii anticipate de bunuri de consum global la cea reala. !ai mult, nimic nu asigura ca bunurile de productie cerute si bunurile de consum anticipate sunt intr-o proportie corespun'atoare. ,eea ce inseamna ca, intotdeauna va e ista un risc de subutili'are a capacitatilor de productie sau o insuficienta de bunuri de productie. In schema keynesiana, in totala contradictie cu teoria clasica, in mod clar nici oferta nu-si creea'a propria cerere 1legea 0ay2, nici mecanismul preturilor nu conduce la echilibru 1?alras2. ,ererea de bunuri de consum creste cand venitul creste, dar intr-o proportie mai mica fata de cresterea venitului. De aici re'ulta ca, daca volumul ocuparii este mai mare, atunci si diferenta dintre oferta globala si cererea globala pe care antreprenorii spera sa o vada ca se reintoarce sub forma cheltuielilor consumatorilor. )ierderile provocate de economiile te'auri'ate rup armonia circuitului cheltuielivenituri-cheltuieli. ,ontrar afirmatiilor lui &. @. 0ay, Keynes considera ca antreprenorii nu pot spera sa recupere'e sistematic cererea re'ultata din veniturile pe care ei le-au distribuit, generand cheltuieli initiale. Inclinatia spre consum si suma totala a investitiilor sunt doua variabile e ogene ale productiei care determina nivelul cheltuielilor si pe cel al venitului, insa, pentru a reali'a aceasta productie este necesar un nivel dat al ocuparii. >rmand un traseu invers celui din anali'a traditionala 1care pleca de la rata salariului pentru a ajunge la echilibrul pietei muncii2, Keynes afirma ca acest nivel al ocuparii determina salariul real 1salariul nominal fiind negociat printr-o conventie2 ajustand cererea si oferta de munca la un nivel dat. In concluzie) !odul in care rationea'a, precum si refu'ul sau de a recunoaste autoreglarea economiilor de piata il situea'a pe Keynes in afara gandirii traditionale. Keynes, care traia intr-o lume confruntata cu o cri'a de o amploare nemaiintalnita pana atunci, refu'a sa creada in ordinea spontana a legii lui 0ay. Acest punct de vedere are consecinte profunde asupra naturii politicii economice de urmat% Keynes respinge statul minimal, pentru ca nu crede nici in armonia spontana indusa de piata, nici in laisse'-faire.