Sunteți pe pagina 1din 39

POLITICA SOCIALA PRIVIND PERSOANELE CU HANDICAP SERVICII SOCIALE

1. Prezentare generală, originea şi evoluţia noţiunii de handicap, definiţii, variante de clasificare ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA NOŢIUNII DE HANDICAP

La origine handicap nu este un cuvânt ci o sintagmă compusă din trei părţi „hand

in cap„ şi provin din limba engleză . În secolul XVI se foloseşte prima dată şi se traduce

prin mână în căciulă (caschetă). Era folosită pentru a desemna un joc în care partenerii îşi disputau diferite obiecte personale care erau puse într-o căciulă de unde erau extrase

absolut la întâmplare. De fiecare dată rămânea o persoană fără nici un obiect – deci rămânea cu „mâna în căciulă” (fără nimic). În secolul XVII – cuvântul handicap începe să fie folosit şi la cursele de cai, organizându-se aşa numitele „curse cu handicap” , astea însemna că la start şansele cailor erau inegale, caii consideraţi buni erau obligaţi să poarte

o greutate în plus pentru a se egaliza astfel performanţele tuturor cailor. Se extinde

utilizarea cuvântului handicap de la limitarea capacităţilor cailor la limitarea capacităţilor

oamenilor.

În limba română abia în 1934 este consemnat cuvântul handicap, care a avut o bună perioadă de timp semnificaţia sa reală adică de a fi un dezavantaj din punct de vedere social . După 1971 se deturnează semnificaţia sa socială , accentuându-se foarte mult semnificaţia medicală.

Noţiunea de handicap este asimilată şi întâlnită sub diverse forme şi anume:

deficienţă, invaliditate, infirmitate, dificultate, incapacitate, dizabilitate, nevoie specială, maladie etc. Ph. Wood propune revenirea la semnificaţia proprie a noţiunii de handicap, deci la interpretarea ei ca dezavantaj într-un lanţ cauzal care porneşte de la o maladie invalidantă, trece prin deficienţă şi incapacitate, toate acestea provocând un handicap.

In anul 1980 a fost definit grupul terminologic Deficienţă - incapacitate - handicap care a guvernat timp de 2 decenii problematica domeniului. Definiţia a fost controversată şi tot mai amplu criticată, în principal pentru faptul că era influenţată predominant de modelul medical, care nu reflectă în suficientă măsură drepturile omului.

Sensul acestor termeni era în 1980:

Deficienţa (engl. ‘impairment’, franc.’deficience’) = absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri ori funcţii (leziune anatomică, tulburare fiziologică sau psihologică). Deficienţa poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident etc dar şi a unor condiţii negative din mediul de creştere si de dezvoltare a unui copil, cu deosebire carenţe psiho-afective. Regulile Standard (1993) nu mai consideră acest termen ca fiind unul de bază, analizăndu-l înglobat în cel de ‘dizabilitate (incapacitate)’. Dizabilitatea (incapacitatea) (engl.’disability’, franc.’incapacite’’) însumează un număr de limitări funcţionale, ce pot fi întâlnite la orice populaţie, a oricărei ţări din lume. Dizabilitatea (incapacitatea) depinde, dar nu în mod obligatoriu şi univoc de deficienţă. Dizabilităţile pot fi cauzate de deficienţe (fizice, senzoriale sau intelectuale), de condiţii de sănătate (boli mintale/neuropsihice) sau de mediu. Dizabilităţile (ca şi deficienţele) pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive ori regresive.

Conform autorilor Gabriela Popescu si Ovidiu Plesa in lucrarea” Handicap, readaptare,

integrare”

Avem astfel patru elemente distincte:

MALADIE SAU TRAUMATISMUL INIŢIAL = existente încă de la naştere sau dobândite DEFICIENŢĂ = este orice pierdere sau dereglare de structură sau funcţie psihologică, fiziologică sau anatomică (de exemplu principalele categorii de deficienţe sunt cele intelectuale, psihice, de limbaj, de vorbire, auditive, oculare etc.) INCAPACITATE= diminuarea sau pierderea (ca rezultat al unei deficienţe) aptitudinii de a se achita de activităţi în condiţiile în care ar fi fost considerate normale. (de exemplu principalele categorii de incapacităţi sunt cele de comportament, de comunicare, de igienă personală, de deplasare, de control a membrelor etc.) HANDICAP = este considerat un dezavantaj ce rezultă dintr-o deficienţă sau incapacitate care împiedică persoana să-şi asume un rol normal în raport cu vârsta, sexul şi factorii socio-culturali.

CLASIFICAREA DEFICIENŢELOR Deficiente Intelectuale

deficienţă de inteligenţă( retardare mintatala profundă, severă, mijlocie, alt tip de

retardare minata, alte deficiente de inteligenta)

deficienţă de memorie (amnezie, alta deficienta de memorie)

deficienţă de gândire ( de derulare si de forma a gândirii ,de conţinut a gândirii)

alte deficienţe intelectuale

Deficiente Psihice

deficienţe de conştiinţă şi ale stării de veghe (de claritate, intermitentă de conştiinţă,a

starii de veghe)

deficienţe de percepţie şi de atenţie

deficienţe ale funcţiilor emotive şi de vorbire

deficienţe de comportament

Deficiente de exprimare şi de vorbire Deficiente auditive Deficiente ale aparatului ocular Deficiente ale scheletului şi aparatului de susţinere Deficiente estetice Deficiente ale altor organe

CLASIFICAREA INCAPACITĂŢILOR Privind comportamentul (ex. Incapacitatea privind identitatea, privind achiziţionarea de cunoştinţe, privind comportamentul în situaţii limită, orientarea în timp şi spaţiu) Privind comunicarea Privind îngrijirea corporală Privind locomoţia Privind alte situaţii

CLASIFICAREA HANDICAPURILOR

Handicapuri de orientare Handicapuri de independenţă Handicapuri privind ocupaţiile Handicapuri de integrare socială Handicapuri de independenţă economică

Handicapul de orientare – orientarea este capacitatea persoanei de a se orienta singură în raport cu mediul înconjurător.

Stadiile orientării

cu orientare bună,

alterarea uşoară a orientării,

tulburare intermitentă

tulburare de orientare parţial compensată (adică alterarea orientării se produce în anumite circumstanţe şi anume: lumină foarte puternică, zgomot sau persoana nu poate vorbi foarte bine şi nu se poate orienta)

alterarea medie de orientare (când apare nevoia de a fi orientat de o altă persoană pe o perioadă de timp – nevăzătorii, hipoacuzicii)

alterarea severă a orientării (se referă la incapacităţi severe pentru care este

nevoie de un mecanism de substituţie)

pierderea totală a orientării (sunt situaţii complexe, nu vede , nu vorbeşte)

dezorientarea - incapacitatea persoanei de a se orienta

inconştienţa

Handicapul de independenţă fizică- independenţa fizică este capacitatea persoanei de a avea în mod obişnuit o existenţă independentă.

Stadiile independenţei fizice

independenţă asistată (printr-o persoană sau un aparat pe care îl utilizează)

independenţă prin adaptare (trebuie să aibă mediul fizic adaptat nevoilor sale)

dependenţă pentru anumite situaţii (persoane

ce pot fi independente în casă dar

când părăsesc domiciliul le trebuie un ajutor)

dependenţă faţă de îngrijiri speciale

(supraveghere în timpul nopţii sa a zilei a

unei persoane)

dependenţă faţă de îngrijiri intensive (24 ore din 24 ore)

Handicapul de mobilitate –mobilitatea este posibilitatea persoanei de a se mişca eficient în mediul său.

Stadiile mobilităţii

reducerea variabilă a mobilităţii (ex.persoana care

suferă de astm sau de reumatism)

mobilitate deficitară (când persoana a suferit o boală şi

se mişcă mai greu)

mobilitate limitată de împrejurări (ex. cardiacii cărora

efortului )

li se impune moderarea

mobilitate limitată la locuinţă

mobilitate limitată la cameră

mobilitate limitată la fotoliu

reducerea totală a mobilităţii

Handicapul privind ocupaţiile – ocupaţia este capacitatea persoanei de a-şi ocupa timpul într-

un mod corespunzător Stadiile ocupării

vârstei, sexului, culturii şi nivelului de instruire.

grad 0 – ocupat normal – se referă la capacitatea copilului de a urma normal o şcoala,

participă independent la diverse activităţi educative şi mai târziu când devine adult îşi asumă responsabilităţi, îşi întemeiază o familie, creşte şi educă copii

grad 1 – neocupat intermitent – se referă la incapacitatea de a-şi asuma activităţile

zilnice pentru anumite perioade de timp (boală, criză etc.)

grad 2 – dificultăţi legate de ocupaţie – reducerea capacităţii de a-şi asuma una din

ocupaţiile obişnuite (copii care merg la şcoala specială)

grad 3 – adaptare ocupaţională – se referă la capacitatea persoanei de a nu-şi asuma

orice ocupaţie ci numai una specifică incapacităţii de care suferă

grad 4 – îndepărtarea ocupaţiei – se referă la limitarea concomitentă a timpului şi a

tipului de ocupaţie pe care o persoană îl are pentru efectuarea unei munci(ex.

educarea unui copil cu handicap la domiciliu)

grad 5 – fără ocupaţie - persoane care nu pot desfăşura nici o activitate.

Handicapul de integrare socială – integrare socială este capacitatea persoanei de a participa la relaţiile sociale obişnuite şi de a le menţine.

Stadiile integrării

bine integrat social cu participare inhibată - (se referă la persoana la care prezenţa unei

deficienţe sau incapacităţi duce la un handicap nesemnificativ, ce poate inhiba persoana ducând la încurcături, timidităţi, închideri în sine etc.)

participarea redusă în unele cazuri - (se referă la persoanele care nu participă la anumite

activităţi obişnuite )

relaţii sociale foarte limitate – (se referă la persoana capabilă să întreţină relaţii sociale

numai cu cei apropiaţi, rude, cunoscuţi)

relaţii perturbate – se referă la persoanele cu tulburări severe de comportament

alienarea – se referă la persoanele care nu pot avea relaţii cu alţii şi sunt izolate din

punct de vedere social.

Handicapul

capacitatea

persoanei de a-şi asuma o activitate social-economică obişnuită care-i conferă autonomie şi independenţă.

Stadiile independenţei

îndestulare- se referă la persoane cu venituri suficient de mari pentru a-şi susţine nivelul

de

independenţă

economică

independenţa

economică

este

lor de viaţă obişnuit, fără eforturi prea mari

suficientă – se referă la independenţă economică fără ajutor financiar din parte altor

persoane

independenţă precară – se referă la persoanele care depind de ajutoare financiare a altor

persoane sau a comunităţii

sărăcia - se referă la persoane care nu sunt independente deoarece sunt total tributare

ajutoarelor financiare sau materiale din partea altor persoane

Pornind de la propunerile lui Wood, ONU, adoptă în data de 3 decembrie 1982 următoarea definiţie:

Handicapul este funcţie a raporturilor persoanelor deficiente cu mediul lor. El survine atunci când aceste persoane întâlnesc obstacole culturale, materiale, sociale, acre le împiedică să acceadă la diversele sisteme ale societăţii disponibile pentru ceilalţi cetăţeni. Astfel handicapul rezultă din pierderea sau limitarea posibilităţilor de participare pe picior de egalitate, cu ceilalţi indivizi, la viaţa comunităţii.

CLASIFICAREA INTERNATIOANALA

CLASIFICAREA

OMS

2001

(CIF)

A

FUNCTIONARII,

DIZABILITATII

SI

SANATATII

CIF aparţine ‘familiei’ de clasificări internaţionale alcătuite de OMS pentru a fi aplicate la diverse aspecte legate de sănătate. ‘Familia’ de clasificare internaţională a OMS, reprezintă un cadru general de codificare a unei largi diversităţi de informaţii legate de sănătate (de exemplu, diagnostic, funcţionare şi dizabilitate, motivul pentru care este necesar un serviciu de sprijin, etc.).

Conform clasificării internaţionale a OMS, stările de sănătate (bolile, tulburările, vătămările, etc.) sunt clasificate în 10 categorii principale sub titulatura ICD (clasificare internaţională a bolilor, rev.10, 1994), care reprezintă cadrul etiologic general. Funcţionările şi dizabilităţile asociate cu starea de sănătate sunt clasificate în CIF. De aceea ICD şi CIF sunt complementare iar utilizatorii sunt încurajaţi să utilizeze ambele ramuri ale ‘familiei’ de clasificare internaţionale a OMS.

Obiectivul general al CIF: oferirea unui limbaj standardizat şi unitar, precum şi a unui cadru general de descriere a stării de sănătate şi a celorlalte stări adiacente stării de sănătate.

CIF nu mai este doar o clasificare a ‘consecinţelor unei boli’ (în comparaţie cu versiunea din 1980), ci este o clasificare a ‘componentelor sănătăţii’. ‘Componentele sănătăţii’ identifică elementele constitutive ale sănătăţii, în timp ce ‘consecinţele’ se concentrează pe impactul sau pe rezultatul ulterior al bolilor sau al altor stări de sănătate. Astfel, CIF se situează pe o poziţie neutră în ceea ce priveşte etiologia, aşa încât cercetătorii, folosind metodele ştiinţifice adecvate, pot deduce implicaţiile cauzale.

CIF se bazează pe integrarea a două modele opuse – cel medical şi cel social. Pentru a reda esenţa integrării diverselor perspective ale funcţionării, este utilizat un model ‘psihosocial’ o sinteză asupra tuturor perspectivelor sănătăţii: din punct de vedere biologic, individual şi social.

ASPECTE LEGISLATIVE

Lege nr. 448/2006 din 06/12/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Drepturile persoanelor cu handicap

Art. 6. - Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la:

a) ocrotirea sănătăţii - prevenire, tratament şi recuperare;

b) educaţie şi formare profesională;

c) ocuparea şi adaptarea locului de muncă, orientare şi reconversie profesională;

d) asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale;

e) locuinţă, amenajarea mediului de viaţă personal ambiant, transport, acces la mediul fizic,

informaţional şi comunicaţional;

f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism;

g) asistenţă juridică;

h) facilităţi fiscale;

i) evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către

membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.

2. COMUNICAREA, ROLUL COMUNICARII INTRE ASISTENT

SOCIAL SI PERSOANA

CU HANDICAP

Comunicarea interpersonală În scopul realizării unei activităţi cât mai eficiente, asistentul social are nevoie în practica sa de zi cu zi de o serie de cunoştinţe, abilităţi şi valori. În cadrul acestora, abilităţile de comunicare şi relaţionare devin esenţiale în practica interpersonală a asistentului social cu indivizii, familiile şi grupurile sociale confruntate cu situaţii problematice.

Ce este comunicarea interpersonală? Procesul tranzacţional ce se defăşoară în timp şi care implică un emiţător (E) şi un receptor (R), care, deseori, trimit şi receptează simultan mesaje, aceste mesaje fiind transmise prin canale verbale şi nonverbale.

Obiectivele comunicării în relaţia asistent social - client

Comunicarea presupune schimbul de mesaje între două sau mai multe persoane, grupuri etc. Dar, de ce comunicăm? Pentru că pentru noi, oamenii, este indispensabil, chiar obligatoriu, să putem intra in contact cu semenii noştri. Orice rol cotidian stabileşte o legătură între noi şi unul sau mai mulţi alţi indivizi,

ceea ce ridică probleme de adaptare şi, eventual, neînţelegeri şi conflicte. Privită ca proces în desfăşurare, comunicarea constă în transmiterea şi schimbul de informaţii, întrebări, stări afective, dorinţe, comenzi, decizii, judecăţi de valoare. Toate acestea au scopuri finale bine definite- obţinerea de efecte la nivelul celui ce receptează mesajul. Comunicăm pentru:

- a informa;

- a convinge;

- a impresiona;

- a provoca o reacţie, o acţiune;

- a amuza;

- a ne face înţeleşi;

- a ne exprima punctul de vedere;

- a obţine o schimbare de comportament sau atitudine.

Unul dintre elementele centrale ale comunicării este deci mesajul transmis. Cele patru scopuri principale sunt:

- mesajul să fie receptat;

- mesajul să fie înţeles;

- mesajul să fie acceptat;

- mesajul să producă o reacţie. În general, pentru ca aceste scopuri să fie atinse, trebuie îndeplinite, bineînţeles, condiţiile de bază ale comunicării, dintre care amintim: existenţa a cât mai puţine bruiaje, factori care ţin de cei ce comunică, dar şi de mediu şi care pot împiedica receptarea mesajului în bune condiţii; folosirea aceluiaşi mod de codificare a mesajului, pentru ca acesta să poată fi decodificat şi înţeles. De asemenea, este necesară şi o anumită disponibilitate din partea receptorului de a accepta mesajul, de a fi de acord cu ce transmite celălalt (interlocutorul). Mai mult, acea reacţie- schimbarea de comportament sau atitudine- va apărea în funcţie de cât de important este pentru receptor mesajul.

Dar, schimbarea nu apare dintr-odată, ci în mai multe etape. Acestea sunt:

1) negarea - prima reacţie, de respingere. Ceva nou şi necunoscut nu poate fi imediat acceptat; 2) apărarea - din cauza bulversării sistemului său de valori, individul încearcă să se

apere (să îşi apere credinţele, modul lui de a se comporta de până atunci); 3) excluderea - individul îşi dă seama de faptul că schimbarea este unica soluţie pentru rezolvarea problemelor sale; 4) adaptarea - e acea perioadă în care individul achiziţionează noile cunoştinţe, iar el trebuie să le îmbine cu cele pe care le avea până în acel moment, ţinând cont şi de condiţiile concrete de mediu în care trăieşte; 5) preluarea mesajului (internalizarea) - este etapa finală; individul s-a adaptat noului sistem şi îşi dă seama de noul său comportament şi de beneficiile acestuia.

Dificultati in comunicare

Obstacol in comunicare

Natura sa

exemple

Criticile

A

face o evaluare negativă a

„Ţi-ai făcut-o cu mâna ta- n- aide ce să învinuieşti pe altcineva pentru situaţia în care eşti”

altei persoane, a acţiunilor sau atitudinilor ei/lui

Etichetarea

„A

doborî” sau a stereotipiza

„ Ce cretin!”

altă persoană.

„ E femeie doar…!”

Evaluarea pozitiva

A

face o judecată pozitivă a

„Tu eşti întotdeauna o fată aşa de drăguţă. Ştiu că mă vei ajuta”

altei persoane, a acţiunilor

sau atitudinilor acesteia.

Sfatuirea

A

da altei persoane soluţia

„Dacă aş fi în locul tău, l-aş părăsi. Există un singur mod de a o rezolva”

pentru problema ei.

Chestionarea

excesiva,

Întrebări închise, cu

„Când s-a întâmplat? Îţi pare rău că ai facut-o?”

nepotrivita

răspunsuri „da” sau „nu”.

A da ordine

A

comanda altei persoane să

„Îţi faci tema chiar acum!”

facă ceea ce doreşti tu să

facă.

A ameninta

A

încerca să controlezi

„Vei face asta…altfel…”. „Opreşte zgomotul

acţiunile celeilalte persoane

cu

ameninţarea unor

acum…sau…”

consecinţe negative pe care

le

vei declanşa.

A moraliza

A spune celeilalte persoane ceea ce trebuie să facă. ”.

„Nu ar trebui să divorţezi; gândeşte-te la copii. Trebuie să-i spui că-ţi pare rău

Diversiune

A trece de la problemele cuiva la altceva prin distragere.

„Nu-ţi face griji. Hai să vorbim despre ceva mai plăcut

Argumentare logica

Tentativa de a convinge pe cineva prin apel la logică sau fapte, fără a lua în considerare factorii emoţionali implicaţi.

“Priveşte faptele; dacă n-ai fi cheltuit banii pe alcool, ai fi avut bani pentru plata lectiilor de sport ale copilului tău! “

Sursa: A. J., Kalichman S. şi Santrock W. J., 1994, Human Adjustment, WCB Brown& Benchmark, Publishers Madison, p. 230

Comunicarea intre persoane de sprijin si specialisti

Arta în care cunoaşterea ştiinţei relaţiilor umane şi a deprinderilor de relaţionare este folosită pentru a mobiliza capacităţi latente existente în orice individ, astfel încât acestasă fie mai bine adaptat la stresul vieţii de zi cu zi.” (1949, Biesteck)

Relatia dintre client-specialisti –persoana de sprijin

Ce este?

• sufletul asistenţei sociale, în timp ce evaluarea, identificarea nevoilor şi intervenţia sunt trupul acesteia (cele două sunt oricum inseparabile);

• cadrul în care cunoştinţele despre natura umană sunt puse în valoare spre beneficiul clientului;

• un tip special de relaţie interpersonală;

• interacţiunea dinamică a atitudinilor, emoţiilor, comportamentelor, interacţiune

apărută între client şi asistentul social, în scopul adaptării mai bune a clientului la

cerinţele mediului în care trăieşte

Obiectivele comunicarii intre personae de sprijin si specialist sunt:

• sprijinirea clientului în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă;

• satisfacerea nevoilor psihosociale ale clientului;

• crearea unei atmosfere în care clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze în condiţii de securitate psihoemoţională cu ceilalati.

POLITICA SOCIALA PRIVIND PERSOANELE CU DIZABILITATI „Toti devenim ce ni se da voie sa devenim”

1. Marginalizare/discriminare

a) Ce este?

b) De ce ne priveste?

c) Consecinte psihosociale ale marginalizarii (pentru individ; pentru societate)

d) Cum o recunoastem? Ce forme imbraca?

Evidente/manifeste/agresive

Subtile

e) Care sunt actorii marginalizarii?

2. Non-discriminare. Politici de non-discriminare

a) Drepturile omului; drepturile copilului. Drepturile persoanei cu dizabilitati. Cadru

legal versus stare de fapt

b) Principiul non-discriminarii. Ce este, la ce se refera?

c) Cui se adreseaza?

1. Marginalizare. Discriminare

a) Marginalizare versus discriminare

Discriminarea se refera la:

distictia facuta intre doua sau mai multe lucruri;

diferentierea restrictiva de drepturi pentru o parte a populatiei unei tari;

politica de nedreptatire sau de persecutare a unor categorii de cetateni. DICTIONAR AL LIMBII ROMANE CONTEMPORANE

Marginalizarea are in vedere tendinta de a adopta atitudini izolatoare ce vizeaza o anumita categorie a populatiei. Din aceasta perspectiva putem afirma ca discriminarea este procesul prin care, treptat, se produce marginalizarea unei persoane sau a unui grup de persoane.

Conotatia negativa atribuita discriminarii tinde sa o apropie ca sens de ceea ce reprezinta marginalizarea. In acelasi timp discriminarea este o notiune cu dublu sens:

- nerespectarea principiului egalitatii sanselor;

- acordarea unor beneficii suplimenare, exclusive pentru un grup specific din cadrul populatiei unei tari.

Ex: un anumit numar de locuri pastrate disponibile pentru persoane cu dizabilitati in cadrul unei firme.

b) De ce ne priveste?

Legea junglei este destul de des invocata in zilele noastre in vederea justificarii adoptarii unei atitudini de nepasare in prezenta unui fapt discriminator. De ce sa participi la sprijinirea unei persoane sau a unei categorii de persoane, cand credinta unui segment al societatii este ca o societate puternica este formata din indivizi capabili si puternici printr-un proces de selectie naturala?

Stiati ca

Raportarea la handicap a suferit diferite modificari de-a lungul timpului: de la Antichitatea pentru care handicapul era semn de slabiciune, ignorat in cel mai fericit caz (spartanii au ramas totusi celebri pentru faptul ca porunceau uciderea copiilor bolnavi dupa nastere), la evul mediul in care era considerat blestem divin; pana in secolul trecut dizabilitatea era considerata ca o fatalitate si determina atitutdini filantropice din partea comunitatii, dar si internarea in institutii, izolarea celui afectat pentru a nu

perturba desfasurarea vietii sociale.

Iata o serie de motive pentru care ar trebui sa ne interesam constant de situtia semenilor nostri:

Interesul manifestat fata de celalalt ne face oameni – fiinte sociale;

Cooperarea are rezultate mai bogate decat concurenta;

Fiecare are ceva de oferit societatii din care face parte;

Si, (nu) in ultimul rand:

Nu se stie niciodata daca noi sau cineva apropiat noua nu va fi vreodata intr-o

situatie similara.

c)

Consecinte psihosociale ale marginalizarii persoanei cu dizabilitati

Aparent este un fenomen de tipul „aici si acum”, fara urmari pe termen lung, ci cel mult pe termen scurt. Totusi atitudinea discriminatoare, cu efect de marginalizare are in timp efecte nedorite, atat pentru indivizii asupra carora se produce, cat si asupra societatii in general.

Dincolo de aspectele etice si morale implicate este bine sa pastram constienta asupra consecintelor de ordin psihic si social.

„ATITUDINEA NEADECVATA FATA DE PERSOANELE CU HANDICAP POATR FI HANDICAPUL NOSTRU CEL MAI MARE!”

Consecinte asupra persoanei cu dizabilitati:

Manifestarea complexului de inferioritate;

Inconstanta;

Inertie;

Individualism;

Retragere in sine;

Slaba integrare in grup;

Disconfort psihic resimtit in societate;

Dorinta redusa de a se implica in viata sociala;

Absenta motivatiei pozitive („fac ceva pentru ca trebuie, pentru ca vreau sa

scap de o situatie”);

Adaptare sociala deficitara;

Comunicare deficitara;

Dificultati in exprimarea pertinenta a propriilor pareri.

Consecinte asupra societatii:

Pericolul de a nascoci noi si noi categorii „de discriminat”;

Privarea de valoarea profesionala si civica a unora dintre membrii societatii;

Mentinerea/dezvoltarea unei societati cu un grad inalt de individualism;

Diminuarea fortei de munca.

Luarea in calcul a acestor aspecte ne poate ajuta sa ne modulam eficient propriile atitudini, in sensul educarii in spiritul respectarii valorii individuale a fiecarei persoane.

d) Ce forme imbraca discriminarea si/sau marginalizarea?

Primul pas in combaterea discriminarii si marginalizarii persoanei cu dizabilitati consta in recunoasterea acestor fenomene. Acest lucru poate fi mai usor sau mai dificil, in functie de interesul real manifestat si, in egala masura, de abilitatea de a identifica in mediul social inconjurator „simptomele”.

Aceste simptome pot prezenta diferite nivele de gravitate:

Forme evidente, chiar agresive – persoana sau grupul responsabil nu se fereste sa se manifeste si chiar isi argumenteaza pozitia.

Exemplul excluderii din scoala a copiilor seropozitivi este unul din exemplele cele mai flagrante si mai regretabile in acest sens.

Forme subtile – sunt destul de dificil de identificat de catre ceilalti membri ai

societatii, dar nu si de persoana/persoanele vizate.

Prin lege sunt asigurate rampele pentru facilitarea accesului persoanelor cu deficiente fizice in institutii publice; in acelasi timp o buna parte din aceste rampe sunt necorespunzator realizate, aproape imposibil de utilizat.

In primul caz se poate interveni mai usor avand in vedere ca suntem in prezenta unei pozitii clar manifestate, care poate fi discutata si „sanctionata”. Spre deosebire de aceasta situatie, in cel de-al doilea caz interventia este destul de dificila, mai ales pentru ca are o mare legatura cu intuitia si in lipsa manifestarii exprese a unui comportament am fi pusi in situatia

de a „acuza” pe nedrept.

e) Care sunt actorii implicati?

Ca si in procesul de comunicare pare ca avem de-a face cu doi actori sociali implicati:

discriminatul si discriminatorul. Totusi, fenomenul discriminarii si marginalizarii este ceva mai complex, implicand mai mult de doi factori. Persoana discriminata este persoana asupra careia apar efectele marginalizarii, persoana care le resimte direct si imediat. Mai putin avute in vedere sunt familiile persoanelor cu dizabilitati, care resimt si ele, de cele mai multe ori, chiar daca indirect, aceste efecte. De cealalta parte se situeaza persoana/persoanele care discrimineaza. Acestea pot fi in egala masura persoane fizice sau institutii. Faptul ca institutiile pot fi factori implicati in discriminare face ca ONG-urile si institutiile acreditate pentru protectia persoanelor cu dizabilitati sa desfasoare o activitate intensa pe acest segment (identificarea si remedierea acestor situatii).

Direct sau indirect, societatea civila in general este permanent implicata in aceasta directie, in situatii cotidiene sau in situatii exceptionale de marginalizare/discriminare.

Paradoxal sau nu, exista multe situatii in care persoane cu dizabilitati, adolescenti in special, manifesta atitudini de marginalizare asupra altor persoane aflate in aceasi situatie – mimetismul cu societatea din care fac parte sau mecanism de aparare.

2. Non-discriminare. Politici de non-discriminare

a) Drepturile omului; drepturile copilului. Drepturile persoanei cu dizabilitati.

„Orice persoana care in exercitarea profesiei sale poate afecta demnitatea umana, drepturile si libertatile fundamentale ale omului va respecta aceste drepturi si libertati si se va comporta in acord cu stndardele ocupationale nationale si internationale impuse de codul etic al profesiei respective”.

(Declaratia

Natiunilor

Unite

asupra

drepturilor

si

responsabilitatii persoanelor, grupurilor si organizatiilor sociale de a promova si proteja drepturile si libertatile fundamentale ale omului universal recunoscute, Rezolutia 53/144)

Drepturile omului sunt universale. Ele sunt aceleaşi pentru toate fiinţele umane, indiferent de rasă, sex, religie, opinie politică sau de altă natură, origine etnică sau socială. Toţi ne naştem liberi şi egali în demnitate şi drepturi. Drepturile omului nu trebuie să fie cumpărate, câştigate sau moştenite. Ele aparţin oamenilor pur şi simplu pentru că sunt oameni. Drepturile omului sunt „inerente” fiecărui individ. Drepturile omului sunt inalienabile. Drepturile nu le pot fi luate oamenilor – nimeni nu are dreptul de a priva o altă persoană de aceste drepturi, din nici un motiv. Oamenii mai au drepturi şi atunci când legile ţării lor nu le recunosc, sau când drepturile lor sunt încălcate – de exemplu, atunci când se practică sclavia, sclavii au în continuare drepturi, chiar dacă aceste drepturi sunt încălcate. Drepturile omului sunt indivizibile. Pentru a trăi în demnitate, toate fiinţele umane sunt îndreptăţite să trăiască în libertate, securitate, la un nivel de trai decent, toate în acelaşi timp.

Posibilitatea de a ne bucura de anumite drepturi depinde de recunoaşterea şi respectarea altor drepturi ale omului. Refuzarea oricăruia dintre drepturi unui om va afecta posibilitatea acestuia de a se bucura de celelalte.

din cauza lipsei sale de maturitate fizica si intelectuala, copilul are nevoie de o

protectie si de ingrijire speciale, si, in mod deosebit, de o protectie juridica adecvata, inainte si dupa nastere.” (Conventia cu privire la drepturile copilului, Preambul)

„[

]

Conventia Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului prevede:

1.Principiul non-discriminării

2.Principiul “interesului superior al copilului”

3.Principiul dreptului la exprimarea liberă a opiniilor

Inainte de 1989 statul nu prevedea facilitati pentru copilul cu handicap aflat in ingrijirea familiei, singura categorie vizata fiind copilul cu handicap aflat in institutii. Legea 53/1992 privind alocatia speciala pentru persoane cu handicap introduce pentru prima data in Romania alternativa pentru aceasta categorie de copii, anume ingrijirea lor in sanul familiei.

Referitor la protectia persoanelor cu dizabilitati si la drepturile acestora este bine sa mentionam ca, in primul rand, persoanei cu dizabilitati trebuie sa i se respecte drepturile omului.

In principiu, protectia persoanelor cu dizabilitati, din perspectiva politicilor sociale se bazeaza pe conceptul si principiul echitatii. Initial protectia persoanelor cu dizabilitati se centra pe acoperirea riscului de invaliditate prin alocatii sau pensii, pentru ca mai apoi sa aiba in vedere readaptarea profesionala, integrarea scolara si sociala. Persoana ajunge sa nu mai fie privita prin prisma valorii fortei ei de munca, ci prin perspectiva integrarii ei sociale.

b) Principiul non-discriminarii. Ce este, la ce se refera? Cadru legal versus stare de fapt. Forma fara fond sau modele de buna practica?

In spiritul Cartei Natiunilor Unite si al Declaratiei Universale a drepturilor omului, discriminarea inseamna orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta realizata cu scopul de a ingradi sau a nu recunoaste egalitatea in drepturi. Principiul non-discriminarii este formulat in art. 2 din Conventia cu privire la drepturile copilului. Nucleul acestui principiu il constituie egalitatea sanselor si promoveaza, pe langa egalitatea sanselor baietilor si fetelor, a copiilor refugiati, a copiilor de origine straina, ai minoritatilor sau poulatiilor indigene, si pentru sprijinirea copiilor cu handicap, a crearii posibilitatilor ca ei sa se bucure de un standard adecvat de viata.

Legislatia romaneasca promoveaza in egala masura egalitatea de sanse si de tratatment, a readaptarii profesionale si a posibilitatii de incadrare in munca a persoanelor cu dizabilitati. In cadrul societatii din Romania se incearca respectarea acestor drepturi, fapt monitorizat in general de presa si de ONG-uri de profil. Situatia reala ramane insa departe de standardele legislative.

c) Cui se adreseaza?

Principiul non-discriminarii se adeseaza actorilor sociali, oricare ar fi natura acestora. In mod direct vizeaza:

Organele legislative centrale si locale;

Institutiile administrative centrale si locale;

Organizatiile neguvernamentale de profil;

Profesionisti din domeniul social (asistenti sociali, mai ales);

Indivizi particulari;

Societatea civila, in general, definita ca „forma a interactiunii sociale

care cuprinde sfera vietii private, in special familia, sfera vietii asociationale (asociatiile voluntare cu precadere), miscarile sociale si forme ale comunicarii publice”.

Indiferent de actorii sociali implicati trebuie sa tinem cont de faptul ca:

Fiecare fiinta umana are o valoare unica, ceea ce justifica respectul moral fata de ea;

Fiecare individ are dreptul la propria realizare in masura in care nu incalca celasi drept al celorlalti si fiecare are obligatia de a contribui la bunastarea societatii;

Orice societate, indiferent de forma sa, trebuie sa asigure maximum de beneficii pentru toti membrii societatii.

3.SERVICII SOCIALE

Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte:

serviciile sociale

prestaţiile sociale.

a. Prestaţii sociale: forme de transfer prin care se realizează alocarea de bunuri şi servicii către indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli şi de roluri reciproce. Prestaţiile pot fi acordate în bani sau în natură. Din categoria celor băneşti fac parte: pensiile, indemnizaţiile de şomaj, alocaţiile pentru copii şi familie, ajutorul social ş.a. Prestaţiile în natură pot consta din bunuri (“cornul şi laptele”, rechizite pentru şcolarii din familiile cu venituri mici etc.)).

b. Servicii sociale: Activităţile asistenţilor sociali sau ale altor profesionişti care ajută oamenii să prevină dependenţa, să consolideze relaţiile de familie şi să restabilească funcţionarea socială a indivizilor, familiilor şi comunităţilor (Parker, 1987, p. 154).

Conform OG 86/2004, serviciile sociale:

--reprezintă: măsuri şi acţiuni care răspund nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup. --urmăresc: prevenirea şi depăşirea situaţiilor de dificultate, de vulnerabilitate sau dependenţă, în scopul menţinerii autonomiei, prevenirii marginalizării şi excluziunii sociale, creşterii calităţii vieţii. Serviciile sociale se oferă sub diverse forme în comunitate, atunci când apar probleme şi nevoi sociale. Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat, dificilă, care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare imediată. Exemple de probleme sociale: sărăcia, consumul de droguri, rata ridicată a abandonului şcolar, poluarea apei şi a aerului, servicii medicale insuficiente în mediul rural, violenţa domestică etc. În concluzie, problemele sociale generează nevoi sociale ce impun organizarea de servicii sociale în cadrul unei comunităţi.

Definitia serviciilor sociale

Serviciile sociale sunt definite ca reprezentând ansamblul de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate, pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea marginalizării şi excluziunii sociale şi promovarea incluziunii sociale. Serviciile sociale sunt asigurate de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de persoane fizice sau persoane juridice publice ori private, în condiţiile actelor normative în vigoare.

TIPURI DE SERVICII SOCIALE A. OG 86/2004 clasifică serviciile sociale în servicii sociale primare, servicii sociale specializate:

Serviciile sociale primare au un caracter general şi urmăresc prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate. Principalele activităţi desfăşurate de SSP sunt:

activităţi de identificare a nevoii sociale individuale, familiale şi de grup;

dacă este cazul, trimiterea persoanei sau familiei la servicii specializate.

activităţi de informare privind drepturile sociale şi obligaţiile

beneficiarului;

măsuri şi acţiuni de urgenţă în situaţii de criză;

măsuri şi acţiuni de menţinere în familie şi comunitate a persoanei aflate în

situaţie dificilă;

activităţi de consiliere primară;

activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară;

acţiuni de sensibilizare a opiniei publice locale;

acţiuni de colaborare cu alte servicii.

Serviciile sociale specializate au ca scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţii de funcţionare socială a indivizilor şi familiilor. Activităţile specifice sunt cele de:

recuperare şi reabilitare;

suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii în dificultate;

suport şi asistenţă pentru persoanele vârstnice;

suport şi asistenţă pentru persoanele cu handicap, dependente de drogurivictime ale

violenţei domestice, victime ale traficului de persoane etc.

mediere socială;

consiliere;

îngrijire medico-socială pentru persoanele în situaţia de dependenţă totală sau parţială din cauza vârstei, dizabilităţii, bolilor cronice sau bolilor incurabile. Se bazează pe colaborarea cu serviciile medicale.

B. Servicii rezidenţiale şi nonrezidenţiale Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate, adică beneficiarii sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar, dar rămân în familia lor şi continuă să locuiască în casa lor. În cazuri speciale, considerate mai degrabă excepţionale, persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/ institutional (Moore, 1993). Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi, servicii de îngrijiri la domiciliu, centre de reabilitare şi recuperare de zi, centre de adapost, centre de consiliere. Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici, cămine – spital,cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă) etc. Politica de prevenire a instituţionalizării, adoptată în ultimii ani în România, se înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi îngrijirii încomunitate.

Serviciile pentru personae cu handicap se pot clasifica in:

1.Servicii privind accesul persoanelor cu handicap la:

Informaţie;

Transport;

Supraveghere.

2. Servicii privind sănătatea si siguranta:

Spital si servicii medicale;

centre de recuperare

Servicii medicale la domiciliu;

Educaţie sanitară.

3. Servicii de suport pentru autogospodarire si locuire independenta:

autogospodarire

incluziune in familie si comunitate

acesarea serviciilor comunitatii

activitati recreative

4. Servicii privind rezidenţa:

Facilitarea locuirii independente asistate;

Servicii de îngrijire la domiciliu;

Centre specializate (cu sau fara gazduire)

5. Servicii pentru sprijin si orientare pentru integrarea, readaptarea si reeducarea profesionala

informare si consiliere profesionala

calificare, recalificare, perfectionare

asistere la locul de munca

7. Servicii de sprijinire si consiliere a persoanelor cu handicap:

Consiliere;

Linie de telefon directă cu centrul de intervenţie;

Vizite la domiciliu;

Avocat personal.

1. Servicii de recuperare si reabilitare

asistenta si ingrijire medicala, terapeutica si de urgent

ergoterapie si recuperare medico-sociala (gimnastica, kinetoterpie,

artterapie, meloterapie)

terapie ocupationala

Exemple Servicii de asistare la locul de munca Ce presupune :

insotirea la locul de munca pe o perioada determinata conform contractului de servicii,

stabilirea graficului de lucru împreună cu angajatorul în funcţie de potenţialului de adaptare al beneficiarului;

conştientizarea programului de lucru a firmei;

respectarea regulamentului de ordine interioară a angajatorului de către beneficiar;

învăţarea fazelor de lucru; monitorizarea beneficiarului pentru buna desfăşurare a

activităţii;

stabilizarea de durată a relaţiilor de muncă; consiliere pentru păstrarea şi conştientizarea importanţa locului de muncă;

medierea discuţiilor (conflictelor) dintre angajator şi angajat;

elaborarea mijloacelor ajutătoare corespunzătoare pentru realizarea acţiunilor zilnice

de lucru;

menţinerea legăturii cu angajatorul.

Serviciul de terapie ocupaţională:

Poate cuprinde următoarele activitati:

dezvoltarea deprinderilor de muncă;

sprijin şi orientare pentru readaptarea şi reeducarea profesională;

evaluarea tinerilor cu dizabilităţi sub aspectul abilităţilor profesionale;

dezvoltarea cât mai amplă a potenţialului maxim de muncă ;

relaţionarea cu un colectiv de muncă;

implicarea beneficiarilor în activităţi lucrative, ocupaţionale de formare a deprinderilor

pentru o anumită meserie; conştientizarea şi maturizarea în ce priveşte importanţa unui loc de muncă; creşterea gradului

de dezvoltare a abilităţilor lucrative a beneficiarilor (montare, asamblare, împachetare şi ambalare; activităţi de împletit, croitorie şi activităţi creative);.

Serviciu pentru dezvoltarea deprinderilor unui trai independent

Poate cuprinde următoarele activitati

activitati de preparare si servire a hranei, de ingrijire si igienizare a spatiilor personale

si comune.

educarea in vederea accesarii resurselor comunitatii: sanatate, educatie, munca, cultura, loisir, relatii sociale

manifestarea abilitatilor, talentelor, hobby – rilor, pentru a organiza activitati recreative (serbarea zilelor de nastere, serbarea altor evenimente). Se incurajeaza initiativa personala

activitati ce vizeaza incluziunea familiala si comunitara – mentinerea relatiei cu familia si sa dezvoltarea relatiilor sociale cu membrii comunitatii.

Consilierea beneficiarilor sa-si initieze o relatie si sa-si intemeieze o familie.

Standarde de calitate Ordinul nr. 205 din 17.iunie.2005 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru centre rezidentiale pentru persoane adulte cu handicap, centre de zi pentru persoane adulte cu handicap si locuinte protejate pentru persoane adulte cu handicap

Centre rezidentiale pentru persoane adulte cu handicap

MODUL I

Accesarea serviciilor

1.

INFORMARE

2.

ADMITERE

3.

EVALUARE

4.

PLANIFICAREA SERVICIILOR

5.

CONTRACT DE SERVICII

6.

IESIREA DIN CENTRUL REZIDENTIAL

MODUL II

Gazduire

7.

SIGURANTA SI ACCESIBILITATE

8.

AMENAJAREA DORMITOARELOR

9.

AMENAJAREA SPATIILOR PENTRU PREPARAREA/SERVI-REA

HRANEI

10.

AMENAJAREA SPATIILOR IGIENICO-SANITARE

11.

AMENAJAREA SPATIILOR COMUNE

12. IGIENA SI CONTROLUL INFECTIILOR

MODUL III

Ingrijire

13. HRANIRE

14. IGIENA PERSONALA

15. SUPRAVEGHEREA SI MENTINEREA SANATATII

16. MEDICATIE

17. DECES

MODUL IV

Recuperare

18. RECUPERARE

MODUL V

Educatie

19. EDUCATIE

MODUL VI

Integrare/Reintegrare sociala

20. INTEGRARE/REINTEGRARE SOCIALA MODUL VII Drepturi si etica

21. CODUL DREPTURILOR BENEFICIARILOR

22. RELATIA PERSONALULUI CU BENEFICIARII

MODUL VIII

Reclamatii si protectie

23. RECLAMATII

24. PROTECTIE IMPOTRIVA ABUZURILOR SI NEGLIJARII

25. NOTIFICAREA INCIDENTELOR DEOSEBITE

MODUL IX

Resurse umane

26. STRUCTURA SI CALIFICAREA PERSONALULUI

27. SELECTIA, ANGAJAREA SI PROMOVAREA PERSONALULUI

28. PERFECTIONAREA PERSONALULUI

MODUL X

Organizare si administrare

29. CADRUL DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE

30. PERSONAL DE CONDUCERE

31. PLANIFICARE - DEZVOLTARE

32. EVALUARE SI CONTROL

33. ADMINISTRARE SI FINANTARE

34. COMUNICARE INTERNA

35. COMUNICARE SI PARTENERIAT

36. INREGISTRAREA SI ARHIVAREA DATELOR

Ordinul nr. 175 din 12.iulie.2006 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale la domiciliu pentru persoane adulte cu handicap MODUL I Accesarea serviciilor

1. INFORMARE

2. ADMITERE

3. EVALUARE

4. PLANIFICAREA SERVICIILOR

5. CONTRACT DE SERVICII

6. PROGRAMUL ACTIVITATILOR

7. SISTAREA SERVICIILOR

MODUL II Servicii la domiciliu

8. SERVICII DE INGRIJIRE SI ASISTENTA

9. SERVICII DE RECUPERARE MEDICALA SI REABILITARE

10. INTEGRARE/REINTEGRARE SOCIALA

11. INGRIJIRI MEDICALE

MODUL III Drepturi - etica

12. CODUL DREPTURILOR BENEFICIARILOR

13. RELATIA PERSONALULUI CU BENEFICIARII

MODUL IV Reclamatii si protectie

14. RECLAMATII

15. PROTECTIE IMPOTRIVA ABUZURILOR SI NEGLIJARII

16. NOTIFICAREA INCIDENTELOR DEOSEBITE

MODUL V Resurse umane

17. STRUCTURA SI CALIFICAREA PERSONALULUI

18. SELECTIA, ANGAJAREA SI PROMOVAREA PERSONALULUI

19. PERFECTIONAREA PERSONALULUI

MODUL VI Organizare si administrare

20. CADRUL DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE

21. PERSONAL DE CONDUCERE

22. PLANIFICARE - DEZVOLTARE

23. EVALUARE SI CONTROL

24. COMUNICARE INTERNA

25. COMUNICARE SI PARTENERIAT 26. INREGISTRAREA SI ARHIVAREA DATELOR

STUDIUL DE CAZ

Rolul administraţiei locale Rolul administratiei locale este de a asigura acordarea asistenţei sociale prin dezvoltarea sau înfiinţarea de servicii proprii, instituţii de asistenţă socială, servicii pilot sau prin concesionarea de servicii sociale unor furnizori de servicii sociale specializaţi, acreditaţi în condiţiile legii (unităţi de asistenţă medico-socială, asociaţii sau fundaţii, culte religioase, persoane fizice) sau finanţarea asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, în baza standardelor obligatorii de calitate, cu proceduri şi planuri intervenţie şi asistenţă, cu monitorizarea, evaluarea costurilor şi eficienţei serviciilor sociale acordate, în conformitate cu actele normative în vigoare. Scurt istoric. Serviciile sociale existente în ţara noastră s-au dezvoltat după 1989 din necesitatea de a răspunde unor nevoi imediate, generate de reformele economice. Şomajul, o noţiune valabilă pentru societatea capitalistă şi “armă” de luptă în perioada războiului rece, a devenit un fapt şi în România post-decembristă şi avea nevoie de o reglementare legislativă. Zona asigurărilor sociale şi de sănătate a necesitat de asemenea reglementări. Problematicile familiei şi copilului, ale persoanelor vârstnice, ale persoanelor cu handicap, au necesitat de asemenea reglementări şi adaptări legislative impuse de realitatea contextuală şi de nevoile adaptării la cerinţele integrării europene. PRINCIPII DIRECTOARE:

1) Principiul priorităţii: Problema privind prevenirea şi combaterea marginalizării şi excluziunii sociale, precum şi cea de implementare a măsurilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, sau a oricăror persoane aflate în nevoie, este asumată ca prioritate a Consiliului local al municipiului Galaţi. 2) Principiul viziunii globale şi unitare: Măsurile de prevenire şi combatere a marginalizării şi excluziunii sociale, precum şi cele de implementare a asistenţei sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, sau a oricăror persoane aflate în nevoie, se bazează pe viziunea globală şi unitară a problematicii sociale. 3) Principiul profesionalizării în toate domeniile de activitate: Munca în vederea prevenirii şi combaterii marginalizării şi excluziunii sociale, precum şi cea de implementare a

măsurilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, sau a oricăror persoane aflate în nevoie, presupune o pregătire profesională corespunzătoare a specialiştilor, precum şi diseminarea experienţei, bunelor practici şi a instrumentelor de lucru în domeniu. 4) Principiul continuităţii: Activităţile desfăşurate în vederea reducerii fenomenului prevenirii şi combaterii marginalizării şi excluziunii sociale, precum şi de implementare a măsurilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, sau a oricăror persoane aflate în nevoie, vor avea un caracter permanent. 5) Principiul legalităţii: Respectarea prevederilor Constituţiei şi legislaţiei naţionale în domeniu, precum şi a prevederilor specifice din tratatele internaţionale la care România este parte. 6) Principiul confidenţialităţii: Datele personale deţinute, rezultate din activităţile specifice, nu se fac publice decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. 7) Principiul nediscriminării: Activităţile specifice de evaluare în vederea prevenirii şi combaterii marginalizării şi excluziunii sociale, precum şi de implementare a măsurilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, sau a oricăror persoane aflate în nevoie, se fac după caz, tuturor categoriilor de persoane identificate, indiferent de sex, apartenenţă etnică sau religioasă etc. 8) Principiul coordonării şi cooperării unitare între toate instituţiile implicate: Practicile şi procedurile în domeniul prevenirii şi combaterii marginalizării şi excluziunii sociale, precum şi cele de implementare a măsurilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, sau a oricăror persoane aflate în nevoie, vor avea la bază o concepţie naţională unitară şi se va pune accentul pe muncă în parteneriat. 9) Principiul cooperării internaţionale active: Cooperarea activă cu toţi factorii implicaţi în asigurarea unui rol activ al României la nivel internaţional, în procesul de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană.

ANALIZA SWOT Analiza mediului extern (oportunităţi şi ameninţări):

Oportunităţi:

• prevederile legale stabilesc obligativităţi şi termene pentru soluţionarea fiecărei probleme în parte; • prevederile legale stabilesc obligativităţi şi termene pentru intrarea salariaţilor din instituţiile publice în corpul funcţionarilor publici;

• intrarea României în UE va impune prestarea la standarde superioare a serviciilor medico- sociale sau cele de asistenţă socială;

• existenţa unui numar mare de ONG –uri ce prestează servicii în domeniul asistenţei sociale;

• existenţa pe piaţa forţei de muncă a municipiului a unui număr mare de persoane calificate pentru domeniul asistenţei sociale;

• parteneriatele cu ong –uri permit intervenţia în zone cu probleme ce nu pot fi acoperite de către primărie;

• cunoaşterea mai bună , în planul asistenţie sociale, a problemelor existente la nivelulul

comunităţii (se înregistrează o creştere semnificativă a numărului de anchete sociale realizate în ultimii ani);

• posibilitatea de a stabili parteneriate strategice cu universitaţile din municipiu.

Ameninţări:

• limitarea activităţii în domeniu doar la cazuri pe care legea le indică în mod specific, deşi

sunt şi alte categorii care ar merita atenţie din partea autorităţilor;

• lipsa unui plan de comunicare cu furnizorii de servicii sociale – în vederea reralizării unei

strategii de intervenţie unitară care să permită o mai bună coordonare a servciilor de asistenţă

socială la nivel de comunitate (gestionare şi distribuire mai eficientă a resurselor şi serviciilor la nivelul comunităţii);

• lipsa unei baze de date comune cu toţi prestatorii de servicii sociale care activează în domeniu;

• prognozele demografice indică tendinţe de îmbătrânire a populaţiei municipiului Galaţi,

motiv pentru care se impune pregătirea acestui serviciu în vederea prestării eficiente a

serviciilor de asistenţă la domiciul sau a altor componente medico-sociale; • deficienţe în asigurarea accesibilităţii persoanelor cu dizabilităţi la nivelul întregului municipiu;

• lipsa unor studii sau analize la nivelul comunităţii;

• lipsa unui sistem de informare preventivă sau a unui sistem de intervenţie rapidă pentru categoriile expuse la risc (tineri sau adulţi peste 50 de ani);

• creşterea gradului de sărăcie pentru anumite categorii ale populaţiei;

• clasa socială de mijloc slab dezvoltată;

• insuficienţa resurselor financiare care să asigure o susţinere reală a măsurilor de prevenire şi combatere a marginalizării şi excluziunii sociale;

• deficienţe în coordonarea şi implementarea activităţilor de asistenţă socială în domeniul

protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, sau a oricăror persoane aflate în nevoie;

• responsabilitate scăzută a actorilor sociali (indivizi/grupuri, privat/public, profit/non-profit).

Analiza mediului intern:

Puncte tari

• serviciul protecţie socială este principalul compartiment care implementează legislaţia

specifică combaterii fenomenului de marginalizare socială;

• este un compartiment nou cu o activitate în dezvoltare care justifică alocarea de resurse umane şi materiale;

• cresterea performanţelor serviciului: numar mai mare de persoane asistate, număr mare de

anchete sociale realizate (în condiţiile în care nu se inregistrează un număr semnificativ mai mare de anagaţi ai serviciului);

• managementul serviciului asigură relaţii de colaborare bune cu Consiliul local şi cu actorii sociali (indivizi/grupuri, privat/public, profit/non-profit).

8. Puncte slabe:

• lipsa unui program soft unitar şi performant privind gestionarea datelor;

• sistemul de lucru din instituţie nu este atractiv pentru persoanele calificate în domeniul asistenţei sociale;

• probleme în asigurarea activităţilor de pregătire continuă a angajaţilor prin cursuri de

perfecţionare, regulamente, manuale de specialitate.

• dotările şi spaţiul unde îşi desfăşoară activitatea personalul din cadrul serviciului primariei;

PROBLEME STRATEGICE IDENTIFICATE

1. Incapacitatea administraţiei publice locale de a face faţă tuturor nevoilor sociale din

comunitate.

2.

Protecţia copilului.

a)

copiii dezinstituţionalizaţi şi tinerii ce părăsesc sistemul de protecţie a copilului;

b)

copiii victime ale violenţei familiale;

3.

Problematica persoanelor adulte aflate în dificultate, marginalizate social sau cu risc

de marginalizare.

a)

problema sărăciei extreme (familii şi persoane singure sărace, persoane fără adăpost);

b)

persoane vârstnice;

c)

persoane cu handicap;

d)

persoane victime ale violenţei în familie;

e)

persoane dependente de alcool şi droguri;

4.

Lipsa locuinţelor sociale;

10. STRATEGII PENTRU REZOLVAREA PROBLEMELOR IDENTIFICATE OBIECTIVE STRATEGICE:

1. Crearea unui continuum de servicii sociale locale individualizate, centrate pe nevoile

clienţilor.

2.

Dezvoltarea operaţională a DAS pentru eficientizarea relaţiilor cu structurile

instituţionale cu atribuţii în domeniu. Dezvoltarea instituţională DAS presupune:

- infiinţarea unui serviciu public de asistenţă socială;

- dezvoltarea unui sistem de cooperare şi comunicare interinstituţională;

- concesionarea de servicii către parteneri privaţi non-profit (ONG-uri);

- fundamentarea dezvoltării instituţionale prin:

a) crearea unei hărţi a problemelor sociale;

b) realizarea planului unic de servicii;

c) efectuarea unor analize/studii aplicate pe domenii specifice;

d) investiţii în programe de formare/dezvoltare profesională;

3. Dezvoltarea comunicării inter-instituţionale şi cu structurile societăţii civile. Extinderea parteneriatului social – instituţii, ONG-uri, cetăţeni, la nivel local, judeţean şi central, în plan intern şi internaţional. OBIECTIVE SPECIFICE:

În formularea obiectivelor cuprinse în proiectul de Strategie Locală de prevenire şi combatere a marginalizării şi excluziunii sociale, precum şi de implementare a măsurilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, sau a oricăror persoane aflate în nevoie, în perioada 2006-

2013, au fost luate în considerare anumite direcţii strategice prioritare identificate în cadrul strategiei pentru perioada 2002-2012 aprobate prin H.G.nr.829/2002 privind aprobarea Planului Naţional Antisărăcie şi promovare a incluziunii sociale. Pentru îndeplinirea primului obiectiv strategic sunt necesare:

1. Diminuarea dezechilibrelor locale existente, limitarea sărăciei extreme, absorbţia treptată a

sărăciei persoanelor active şi a celor care şi-au încheiat ciclul vieţii active (pensionarii).

2. Limitarea situaţiilor de abuz, violenţă şi exploatare.

3. Promovarea unei societăţi incluzive, reducerea riscului de marginalizare socială prin

identificarea, evaluarea şi acordarea sprijinului necesar celor aflaţi în dificultate. În ceea ce priveşte îndeplinirea celui de-al doilea obiectiv strategic, vor fi avute în vedere următoarele obiective specifice:

1. Completarea şi dezvoltarea sistemului de protecţie socială la nivel local, prin

implementarea sistemului naţional de asistenţă socială şi trecerea decisivă de la protecţia socială de tip pasiv la activizarea capacităţilor individuale şi colective.

2. Dezvoltarea capacităţii manageriale, precum şi profesionalizarea personalului la nivelul

DAS. Dezvoltarea comunicării instituţionale, cel de-al treilea obiectiv strategic se operaţionalizează în prezenta strategie prin:

1. Eficientizarea comunicării inter-instituţionale şi cu ceilalţi parteneri sociali.

2. Dezvoltarea unei culturi a parteneriatului social şi a responsabilităţii sociale. MĂSURI PENTRU ÎNDEPLINIREA OBIECTIVELOR:

Iniţierea, dezvoltarea şi aplicarea Strategiei Locale de prevenire şi combatere a marginalizării şi excluziunii sociale, precum şi de implementare a măsurilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, sau a oricăror persoane aflate în nevoie, în perioada 2006-2013, implică responsabilizarea Consiliului Local al municipiului Galaţi pentru asigurarea mecanismelor financiare care să garanteze menţinerea programelor în derulare şi realizarea obiectivelor. Instituţiile implicate în implementarea acestei strategii vor asigura, fiecare pentru activităţile ce îi revin, resursele financiare necesare. 1. Crearea unui continuum de servicii sociale locale individualizate, centrate pe nevoile clientilor. 1.1. Diminuarea dezechilibrelor locale existente, limitarea sărăciei extreme, absorbţia treptată a sărăciei persoanelor active şi a celor care şi-au încheiat ciclul vieţii active (pensionarii).

1.1.1. Colectarea, centralizarea şi analizarea datelor privind fenomenul de prevenire şi

combatere a marginalizării şi excluziunii sociale, precum şi de implementare a măsurilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, sau a oricăror persoane aflate în nevoie.

1.1.2. Stabilirea parteneriatelor în domeniul asistenţei persoanelor vârstnice, al sănătăţii,

economic, locuinţe.

1.1.3. Înfiinţarea unor servicii noi sau extinderea celor existente, pentru a le creşte

accesibilitatea (centre de zi, grădiniţe sociale, cămine sociale, centre multifuncţionale, etc)., folosirea resurselor neexploatate, diversificarea serviciilor oferite şi separarea lor funcţională.

1.1.4. Crearea unui plan unic de servicii în abordarea fiecărui caz social prin elaborarea

planului individualizat de intervenţie.

1.1.5. Instituţiile responsabile să realizeze o selecţie a serviciilor si proiectelor oferite bazată

pe priorităţi

1.2. Limitarea situaţiilor de abuz, violenţă şi exploatare.

1.2.1. Organizarea unor campanii publice de informare şi sensibilizare asupra problematicii

abuzului, violenţei şi a exploatării.

1.2.2. Înfiinţarea unor centre locale de informare şi consiliere.

1.2.3. Stabilirea parteneriatelor şi a grupurilor de lucru în domeniul protecţiei copilului,

combaterii consumului de droguri şi a criminalităţii asociate acestuia, domeniul violenţei

domestice.

1.2.4. Concesionarea unor servicii specializate către organizaţii acreditate.

1.2.5.

Punerea accentului pe prevenţia acestor probleme, inclusiv prin promovarea valorilor

morale şi etice.

1.2.6. Sublinierea rolului familiei în limitarea situaţiilor de abuz, violenţă, etc.

1.3. Promovarea unei societăţi incluzive, reducerea riscului de marginalizare socială prin

identificarea, evaluarea şi acordarea sprijinului necesar celor aflaţi în dificultate.

1.3.1. Organizarea unor campanii de sensibilizare a cetăţenilor pentru creşterea gradului de

acceptare la nivelul comunităţii a persoanelor aflate la risc de marginalizare socială (grupuri minoritare, persoane cu dizabilităţi, persoane infectate HIV).

1.3.2. Înfiinţarea unor adăposturi de urgenţă şi a unor servicii rezidenţiale pentru persoanele

aflate în situaţii de risc, în colaborare cu instituţiile sanitare şi cu forţele de ordine.

1.3.3. Stabilirea parteneriatului şi a grupurilor de lucru în vederea reducerii riscului de

marginalizare socială prin identificarea, evaluarea şi acordarea sprijinului necesar celor aflaţi

în dificultate.

1.3.4. Dezvoltarea unui program de voluntariat şi implicarea voluntarilor în furnizarea de

servicii persoanelor aflate la risc de marginalizare socială.

1.3.5. Încurajarea formelor alternative de instituţionalizare a tinerilor.

1.3.6. Încurajarea reconversiei celor asistaţi social pentru a preveni dependenţa de ajutoarele

sociale transmiterea acestei dependenţe.

1.3.7. Urmărirea feed-back-ului din partea societăţii faţă de măsurile implementate.

2. Dezvoltarea operaţională a DAS pentru eficientizarea relaţiilor cu structurile instituţionale cu atribuţii în domeniu. 2.1. Completarea şi dezvoltarea sistemului de protecţie socială la nivel local, prin

implementarea sistemului naţional de asistenţă socială şi trecerea decisivă de la protecţia socială de tip pasiv la activizarea capacităţilor individuale şi colective.

2.1.1. Înfiinţarea în cadrul Consiliului local al municipiului Galaţi a Serviciului public de

asistenţă socială “ DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ”.

2.1.2. Accentuarea rolului important de coordonare şi decizie al DAS a tuturor serviciilor

sociale la nivel local

2.1.3. Dezvoltarea şi gestionarea serviciilor sociale proprii în funcţie de nevoile locale.

2.1.4. Înfiinţarea de servicii, unităţi şi departamente pentru implementarea măsurilor de

asistenţă socială.

2.1.5. Promovarea de parteneriate cu furnizorii de servicii sociale complementare şi

sprijinirea activităţii acestora.

2.1.6. Subvenţionarea serviciilor sociale acordate de furnizori acreditaţi în condiţiile legii.

2.1.7. Concesionarea de servicii sociale către ONG-uri acreditate şi licenţiate.

2.1.8. Finanţarea sau cofinanţarea înfiinţării, organizării şi administrării unor unităţi

specializate de asistenţă socială.

2.1.9.

Implementarea standardelor profesionale în serviciile prestate.

2.1.10. Creşterea capacităţii serviciilor responsabile, atât prin creşterea numarului

personalului implicat cât şi prin eficientizarea activităţii. 2.2. Dezvoltarea capacităţii manageriale, precum şi profesionalizarea personalului la nivelul DAS.

2.2.1. Eficientizarea actului managerial prin monitorizarea şi evaluarea personalului propriu

cu instrumente specifice.

2.2.2. Planificarea strategică dinamică, continuă şi flexibilă a muncii de asistenţă socială.

2.2.3. Îmbunătăţirea nivelului de pregătire şi specializare a personalului din cadrul DAS prin participarea la programe de perfecţionare profesională. Realizarea unui plan anual de pregătire continuă a angajaţilor DAS.

2.2.4. Dezvoltarea capacităţilor şi abilităţilor personalului în utilizarea PC prin obţinerea

ECDL-ului.

2.2.5. Promovarea şi implementarea de programe pilot, împreună cu alte servicii publice sau

organizaţii din ţară şi străinătate, prin schimburi de experienţă, conferinţe şi seminarii comune.

3. Dezvoltarea comunicării inter-instituţionale şi cu structurile societăţii civile. Extinderea parteneriatului social – instituţii, ONG-uri, cetăţeni, la nivel local, judeţean şi central, în plan intern şi internaţional. 3.1. Eficientizarea comunicării inter-instituţionale şi cu ceilalţi parteneri sociali.

3.1.1. Coordonarea activităţilor de colaborare şi comunicare ale autorităţilor şi instituţiilor

publice locale care structurează sistemul naţional de asistenţă socială.

3.1.2. Crearea de instrumente de comunicare eficiente, de proceduri şi standarde comune.

3.1.3. Schimbul de date şi informaţii cu instituţiile centrale şi locale în conformitate cu

convenţiile, acordurile, recomandările internaţionale şi legislaţia naţională, prin care se structurează sistemul naţional de asistenţă socială.

3.1.4. Optimizarea cooperării cu toţi actorii sociali - indivizi/grupuri, privat/public, profit/non-

profit, găsirea de noi forme de cooperare şi domenii de interes comun.

3.1.5. Sublinierea rolului Poliţiei şi a forţelor de ordine în sprijinirea şi ducerea la îndeplinire

a măsurilor specifice.

3.2. Dezvoltarea unei culturi a parteneriatului social şi a responsabilităţii sociale.

3.2.1. Crearea de grupuri de parteneriat local (GPL) în problematica socială cu orientare pe

obiective specifice.

3.2.2. Crearea unui grup de lucru care să implice partenerii sociali în luarea deciziilor.

3.2.3. Crearea unui calendar comun de activităţi.

3.2.4. Organizarea unor ateliere tematice, conferinţe de caz, campanii de responsabilizare.

3.2.5.

Preluarea experienţelor de succes din modele de parteneriat ale oraşelor cu care Galaţi

este înfrăţit.

3.2.6. Dezvoltarea unui program de voluntariat la nivel local prin atragerea de resurse umane

şi materiale din comunitate.

3.2.7. Încurajarea spiritului civic şi comunitar în rândul cetăţenilor

13. POSIBILI INDICATORI DE EVALUARE A IMPLEMENTARII STRATEGIILOR

- număr de beneficiari; - numărul furnizorilor de servicii (publici şi privaţi) şi număr de personal implicat în acordarea serviciilor;

- număr şi tipuri de unităţi de asistenţă socială, de asistenţă social-medicală înfiinţate;

- număr şi tipuri de servicii sociale acordate (servicii sociale cu caracter primar şi servicii sociale specializate);

- coeficientul de satisfacere a nevoilor, reclamaţii, plângeri;

- rapoarte de evaluare ale ONG-urilor;

- analize, studii şi alte situaţii statistice. Idei principale:

1. Coordonare intre serviciile sociale. Îmbunătăţirea comunicării dintre serviciile sociale

publice şi non profit şi corelarea serviciilor sociale pentru continuarea serviciilor de asistenţă directă/ intervenţii în criză cu proiecte de (re)integrare socio – profesională (pt evitarea dependenţei şi a fenomenului de freerider, pt responsabilizarea beneficiarilor), dezvoltarea de programe de informare cu rol de prevenţie. Dezvoltarea institutionala a serviciului public relevant. Eficientizarea folosirii resurselor disponibile.

2. Crearea unei harti a problemelor sociale: Nevoia imperativă de a se realiza harta

problemelor sociale (eco harta, planul unic al serviciilor sociale, delimitarea responsabilităţilor), nevoia existenţei si dezvoltarii serviciului public specializat, eventual cu personalitate juridica şi a colaborării / coordonării strânse a acesteia cu organizaţiile non profit active în domeniu pt realizarea largo sensu a unei evaluări corecte, selecţii şi prioritizări eficiente şi eficace în contextul numărului mare al persoanelor care au nevoie de asistenţă socială, a suprasolicitării instituţiilor şi organizaţiilor de specialitate şi a rsurselor limitate. 3. implicarea tuturor celor patru sectoare in dezvoltarea serviciilor pentru dezvoltarea bazei de expertiza si de resurse.

CONCLUZII

Instituţia este un sistem social, ale cărui funcţiuni formale sunt determinate de o serie de reguli şi de legislaţia în vigoare. Ca şi celelalte sisteme sociale, instituţiile sunt sub infleunţa schimbărilor condiţiilor economice, sociale şi culturale din societate. Obiectivul instituţiei este permanent influenţat de necesităţile societăţii.

Direcţia generală de Asistenţă

Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, conform articolului 105 din Legea 272/2004 privind

protecţia şi promovarea drepturilor copilului. În componenţa acestei direcţii se află Direcţia de Asistenţă Socială pentru Persoane Adulte care la rândul său are Serviciul de Asistenţă Socială pentru Persoane cu Handicap. Serviciul se compune din Biroul de asistenţă specială pentru persoane cu handicap, Secretariatul comisiei de expertiză pentru persoane cu handicap adulte şi biroul de consiliere şi integrare socială.

Prin Hotărârea 107/20 decembrie 2004 s-a înfiinţat

Procesul de integrare socială a persoanelor cu handicap trebuie iniţiat de la premiza că, handicapul apare din cauza unor tare ale societăţii care nu poate să asigure membrilor săi condiţii optime de viaţă, securitate deplină şi nu face eforturile necesare pentru recuperarea şi compensarea handicapului, dupa ce acesta a apărut.

Un element de noutate şi de bun augur este Biroul de consiliere şi integrare socială deoarece pentru persoanele cu handicap se utilizează readaptarea, care este un complex de măsuri medicale, educaţionale şi sociale cu ajutorul cărora handicapul este redus la minim din punct de vedere fizic, psihic şi social în vederea integrării persoanei la nivelul posibilităţilor în societate. Deasemenea principiul normalizării urmăreşte înlocuirea pe cât posibil a intervenţiei psihopedagogice realizate în mediul instituţional, cu intervenţia în familie şi în medii educaţionale deschise sau semideschise, apelându-se la munca în echipa interdisciplinară. Aceste două principii precum şi altele stau la baza activităţii pe care o specialiştii o desfăşoară. Strategia judeţeană pentru protecţia specială a persoanelor cu handicap la nivelul judeţului Galaţi are ca obiective generale:

dezvoltarea serviciilor sociale comunitare pentru tinerii cu handicap sever proveniţi din centre de plasament;

evaluarea persoanelor cu handicap, eleborarea de planuri individuale de intervenţie pentru acestea şi stabilirea nevoilor acestora;

restructurarea instuituţiilor clasice rezidenţiale, şi dezvoltarea/înfiinţarea de

servicii comunitare alternative rezidenţiale şi nerezidenţiale;

dezvoltarea şi profesionalizarea reţelellor de asistenţi personali şi asistenţi sociali

specializaţi în asitenţa persoanei cu handicap;

dezvoltarea unui sistem eficient de orientare profesională, formarea şi angajarea

în muncă a persoanelor cu handicap, promovarea accesului persoanelor cu handicap la servicii sociale nespecifice educaţiei, servicii de asistenţă medicală şi preventivă;

încurajarea dezvoltării şi susţinerea unităţilor protejate;

implementarea legislaţiei privitoare la accesibilizarae mediului fizic,

monitorizarea implementării;

dezvoltarea unui set de măsuri şi mecanisme care să facă posibilă egalizarea şanselor pentru combaterea discriminării şi a excluziunii sociale a persoanelor cu handicap;

elaborarea de programe de conştientizare a nevoilor specifice ale persoanelor cu handicap, a riscurilor pentru întreaga comunitate ale neadresării acestora şi de creştere a solidarităţii sociale cu aceste categorii de persoane;

continuarea activităţii de susţinere a organizaţiilor neguvernamentale în procesul

de protecţie activă a persoanei cu hnadicap. Obiectivele propuse sunt îndrăzneţe, necesită efort, ambiţie, dăruire, chiar pasiune pentru munca bine făcută, perseverenţă, pentru atingerea lor, dar nu imposibil de realizat deoarece a lucra cu această categorie de persoane înseamnă a vorbi cu persoanele cu handicap, a dialoga cu ea, a o informa cu privire la ceva, a o învăţa şi a învăţa de la ea, a desfăşura o activitate utilă cât de simplă, a te juca cu ea, dacă este un copil, a-i pune la îndemână instrumente necesare creaţiei şi acestea şi multe altele sunt deziderate ce pot fi transpuse în realitate, indiferent de gradul de cultură şi de instruire a oamenilor, pentru că un înţelept spunea odată ” de data aceasta noi am fost instrumentul de a-i ajuta pe alţii, data viitoare vei fi poate tu, cel care citeşti aceste rânduri, nu uita, ceea ce faci pentru alţii are o putere mai presus de tine “şi “nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine!”

Bibliografie:

Materialele prezentate au fost preluate din urmatoarele, carti, articole, reviste, documente etc. :

« Aspecte contemporane in asistenta sociala » - Doru Buzducea – Editura Polirom

2005

“Tratat de asistenta sociala” – coordonator George Neamtu, editura Polirom, 2003

“Handicap, readaptare, integrare – ghid fundamental pentru protectia speciala,

recuperarea si integrarea socio-profesionala a persoanelor in dificultate” – coordonatori dr. Gabriela Popescu si dr. Ovidiu Plesa, Editura Prohumanis Bucuresti

1998

Clasificarea internatioanala a functionarii, dizabilitatii si sanatatii” Organizatia Mondiala a Sanatatii Geneva 2001

« Asistenta sociala studii si aplicatii » George Neamtu si Dumitru Stan -– Editura Polirom 2005

« Elemente de asistenta sociala » George Neamtu si Cristian Bocancea - Editura Polirom 2000

« Managementul serviciilor de asistenta psihopedagogica si sociala » Alois Ghergut - Editura Polirom 2004

« Asistenta in familie a persoanei cu deficienta functionala – tehnici de ingrijiresi manevrare a bolnavului » -Adriana Albu, Constantin Albu, Ioan Petcu - Editura Polirom 2001

« Psihopedagogia persoanelor cu cerinte speciale. Startegii de educatie integrata » - Alois Ghergut - Editura Polirom 2004

« Lucratorul social – Note de curs » Maniac Andreea Raluca, Durus Ioan –Editura Calauza 1998

Toata colectia « Revista de asistenta sociala » dintre 1998- 2005

« Cadrul Juridic si organizatoric al asistentei sociale in Romania»Florin Pasa,

Luminita Mihaela Pasa – Polirom 2003