Psiholgia dinamic pentru un copil de 10 ani

Gabriel Baldovin 2008

Introducere
1.1. Simplificarea si optimizarea expunerii teoriilor din Dinamica psihologiei Abisale 1.2. Limitele lecturii si intelegerii acestui text 1.3. Psihopatologia si responsabilitatea sociala 1.4. Cateva precizari pentru tanarul cititor aflat la varsta de 10 ani 1.5. De ce este nevoie de o noua teorie in psihologia dinamica

2. Metabiologia sau baza fiziologica a psihicului

2.1 Ce este instinctul? 2.2. Cate instincte exista? 2.3. Ce este pulsiunea?

3. Trunchiul psihic ca rezumat al istoriei umanitatii

3.1. Prima grupa de complexe sau grupa complexelor organice
3.1.1. Complexul traumatic

3.1.1. Complexul Eden 3.2. Grupa a 2-a de complexe sau grupa complexelor comunitare 3.1.1. Complexul Polis 3.1.1. Complexul Cain 3.3. Grupa a 3-a de complexe sau grupa complexelor mitologice 3.1.1. Complexul Tabu 3.1.1. Complexul Narcis 3.4. Grupa a 4-a de complexe sau grupa complexelor sexuale 3.1.1. Complexul Adam 3.1.1. Complexul Don Juan 3.5. Grupa a 5-a sau grupa complexelor industriale 3.1.1. Complexul Sisif 3.1.1. Complexul Dyonisos

4. Trunchiul psihic si mentalitatea 5. Psihopatologia

5.1. Ce este psihopatologia? 5.2. Tulburarea psihica si mediul 5.3. Psihopatiile
5.3.1. Genetica tulburarilor psihice relativ la complexele trunchiului psihic 5.3.2. Psihopatiile brute 5.3.2.1. Psihopatia traumatica

5.3.2.2. Psihopatia distimica 5.3.2.3. Psihopatia isterica 5.3.2.4. Psihopatia hiperstenica 5.3.2.5. Psihopatia toxico-alcoolica 5.3.3. Psihopatiile mixte 5.3.3.1. Psihopatiile mixte ca rezultat al combinarii genetice ale celor brute 5.3.3.2. Psihopatiile Anevrotice 5.3.3.2.1. Psihopatia exploziva 5.3.3.2.2. Psihopatia evitanta 5.3.3.2.3. Psihopatia dependenta 5.3.3.2.4. Psihopatia instabila 5.3.3.2.5. Psihopatia astenica si neurastenica 5.3.3.2.6. Psihopatia anancasta 5.3.3.2.7. Psihopatia ciclotimica 5.3.3.3. Nevrozele 5.3.3.3.1. Structura psihopatologica a nevrozelor 5.3.3.3.2. Nevroza obsesionala 5.3.3.3.3. Nevroza anxios-fobica 5.3.3.3.4. Nevroza isterica 5.3.3.4. Nevrozele dezamorsate 5.3.3.4.1. Ce este dezamorsarea nevrotica 5.3.3.4.2. Nevroza obsesionala dezamorsata 5.3.3.4.3. Nevroza anxioasa dezamorsata

5.3.3.4.4. Nevroza isterica dezamorsata 5.3.3.5. Tulburarile comportamentului pescaresc 5.3.3.5.1. Clarificari terminologice 5.3.3.5.2. Nimfomania ca principiu ereditar al comportamentului sexual excentric 5.3.3.5.3. Comportamentul sexual hiperfilic 5.3.3.5.4. Comportamentul sexual parafiloid 5.3.3.5.5. Comportamentul sexual disfilic 5.3.3.6. Psihopatiile complexe 5.3.3.6.1. Paranoia 5.3.3.6.2. Psihopatia borderline 5.3.3.6.3. Depresiile severe 5.3.3.6.3.1. Structura psihopatologica a depresiilor severe 5.3.3.6.3.2. Episodul maniacal urmeaza uneori depresiei severe 5.3.3.6.3.3. Episodul depresiv 5.2.3.5.3.4. Anorexia nervoasa

5.4. Psihozele
5.4.1. Psihoza ca destructurare a functionarii psihicului 5.4.2. Psihoza si eroarea de judecata 5.4.3. Schizofrenia 5.4.3.1. Schizofrenia paranoida 5.4.3.2. Schizofrenia catatonica 5.4.3.3. Schizofrenia hebefrenica 5.4.4. Psihoza Toxico-alcoolica de Sevraj

5.4.5. Psihozele Reactive Tranzitorii 5.4.6. Starile psihotice normale 5.4.6.1. Visul si coma 5.4.6.2. Psihozele organice 5.4.6.3. Depresia Majora 5.4.6.4. Psihoza de influenta limitata a substantelor psihoactive

5.5. Terapia tulburarilor psihice

5.5.1. Psihoterapia 5.5.1.1. Psihoterapie versus profit economic 5.5.1.2. Psihanaliza 5.5.1.2.1. Despre tehnica psihanalizei 5.5.1.2.2. Psihanaliza din punct de vedere cognitiv dinamic 5.5.1.2.3. Psihanaliza in relatia cu pulsiunile instinctuale 5.5.1.2.4. Asociatia libera si transferul 5.5.1.2.5. Psihanaliza si ecourile sale sociale 5.5.1.2.6. Neutralitatea binevoitoare si asociatia libera a ideilor 5.5.1.2.7. Cel mai important efect pozitiv al psihanalizei se datoreaza scoaterii interlocutorului din mediul stresant 5.5.1.2.8. Psihanaliza este un fenomen mai general decat cel din jurul freudismului si IPA 5.5.1.2.9. Limitele filosofice ale psihanalizei 5.5.1.2.10. Revizuirea psihanalizei 5.5.1.2.11. Cea mai importanta psihoterapie este cea profilactica, cea a ameliorarii presiunilor societatii puse asupra individului

5.5.1.2.12. Psihanaliza actuala si pactul nescris facut cu sistemul politic si social 5.5.1.3. Metodele de psihanaliza partiala 5.5.1.3.1. Psihoterapia prin cultura 5.5.1.3.2. Experientele extreme 5.5.1.3.3. Psihoterapia jungiana 5.5.1.3.4. Psihoterapia prin teatru (psihodrama) 5.5.1.3.5. Socioterapia 5.5.1.3.6. Ergoterapia 5.5.1.3.7. Psihoterapiile de deconditionare 5.5.1.3.8. Metoda deconditionarii negative 5.5.1.3.9. Psihoterapia hipnotica si autohipnotica 5.5.2. Psihoterapiile organice 5.5.2.1. Psihochirurgia 5.5.2.2. Socurile convulsivante 5.5.2.3. Alcoolul si drogurile

1.1. Introducere

Psihologia care se preda astazi in scoli e departe de ceea ce ar trebui sa fie ea. Unele lucruri spuse in manualele scolare de psihologie sunt de o banalitate plictisitoare si nu ajuta pe nimeni cu nimic. Exista suficienti oameni in lumea asta care au secrete ascunse in suflet iar psihologia ar trebui sa faca primul pas in a-l face pe scolar sa se inteleaga mai bine prin principala sa manifestare in plan social: psihoterapia. Nucleul

psihologiei nu sunt continuturile vechilor filosofii puse pe un limbaj academic contemporan ci este insasi psihopatologia adica descrierea simptomelor tulburarilor psihice in diversitatea lor. In felul acesta viitorul adult poate capata puterea sa se inteleaga mai bine pe sine ca persoana si nu ca individ luat general. Iar daca nu poate sa o faca complet totusi el ar putea sa fie curios in a merge la un specialist si a se intelege mai bine pe sine pentru a fi mai puternic si mai sigur pe sine. Din pacate autoritatile nu doresc oameni siguri pe sine in societate ci doar niste firavi lingusitori si imaturi care sa nu isi cunoasca drepturile. Interesele lor de casta se pot realiza cu mai putin efort daca omul de rand este mai infundat in sine si mai timid in exprimare. Iata de ce scoala, finantata de autoritati este lipsita de astfel de instrumente capitale in dezvoltarea de sine a omului.

1.1. Simplificarea si optimizarea expunerii teoriilor din Dinamica psihologiei Abisale

Cum Dinamica Psihologiei Abisale nu si-a gasit un editor pana acum publicarea ei in varianta electronica, pe web este o solutie partiala deoarece putini oameni sunt dispusi sa citeasca in fata monitorului o lucrare de dimensiunile acesteia. Internetul are si acest beneficiu al obligatiei de a fi cat mai concis si cat mai clar pentru ca cititorul oricand poate scrie alta adresa si trece la altceva. Mi-aduc aminte ca un functionar de la una din editurile la care m-am dus cu textul printat de la D.P.A. a deschis pe la jumatatea lucrarii, a citit o fraza dupa care a inchis-o si a spus: Nu inteleg nimic!. Din fericire problema aceasta a putut fi partial rezolvata de catre mediul virtual; plasarea de linkuri pe cuvintele cheie ii pot da cititorului o posibilitate de a intelege acei termeni prin clickuri pe acestea. Partea negativa este aceea a disconfortului cauzat de lectura de pe suportul electronic. Cred ca sunt printre cei mai in masura sa recunosc lipsa de apetit pentru asa ceva mai ales dupa activitati cotidiene prelungite in fata monitorului care au pus stapanire pe omul contemporan. Rezumatul propus aici este in masura sa amelioreze putin acest disconfort. Nu mi-am propus cu aceasta noua lucrare sa fac un rezumat la Dinamica Psihologiei Abisale asa cum un elev face la ceea ce el a

citit. Exista parti in aceasta lucrare in care aduc argumente si informatii noi pentru ideile sustinute originar acolo in aceeasi masura in care anumite parti din ea sunt aproape total ignorate cum este partea de psihologie cognitiva. Asta datorita faptului ca imi doresc ca aceasta scriere sa fie un fel de introducere in domeniu pentru cititorul nespecializat pe cand D.P.A. este deja o lucrare specializata pe care o poate parcurge doar cititorul destul de bine familiarizat cu domeniul. Insa sunt destule linkuri in aceasta lucrare care te trimit direct catre D. P. A. O astfel de trimitere nu este una obligatorie pentru intelegerea textului de fata asa ca poti rasufla linistit si sa treci peste el. L-am pus totusi acolo in ideea ca cineva ar dori sa afle mai multe despre subiect.

1.2. Limitele lecturii si intelegerii acestui text

Ciudat este ca aceasta simplificare finala a principalului meu text se suprapune peste inceputurile elaborarii sale. D.P.A. s-a format pornind de la simple propozitii plasate in cateva zeci de pagini care apoi s-au dezvoltat asemenea fatului in uter pe masura ce luam contact cu diferite teorii despre subiectul in cauza. Putine au fost conceptiile la care am renuntat pe parcursul elaborarii sale. Se poate astfel spune ca DPA este incheiata desi pot vedea inca de pe acum probleme ramase nerezolvate. Statistica combinarilor genetice ale tulburarilor psihice se va consolida in cateva sute de ani odata cu analiza in amanunt a cazurilor implicate. Nu voi sti daca combinatiile matematice pe care le-am imaginat eu despre combinatiile ereditare ale tulburarilor psihice vor fi sustinute de datele concrete luate din realitate sau cate din ele vor concorda cu realitatea. Poate vor aparea alte tulburari psihice date de viitoarele conditii de viata. Poate inclusiv drumul metabiologiei va fi total abandonat in favoarea datelor empirice. Oricat as incerca o simplificare a teoriilor expuse in DPA nu am sa pot inlocui studiul psihopatologiei. Un copil de 10 ani poate intelege aceste teorii in partea lor psihopatologica cu conditia de a invata limba psihopatologica. Pana la psihopatologie le poate intelege oricum insa de aici incolo el trebuie sa stie cum se manifesta cutare sau cutare tulburare. In DPA am facut scurte paranteze psihopatologice insa nu am sa le repet aici deoarece cititorul poate sa le acceseze direct de acolo. Oricum cel mai bine este sa fie studiate direct dintr-un manual

dedicat lor, cu toate amanuntele. Fireste, exista problema lipsei de suprapunere a acestora de la o scoala psihiatrica la alta. Insa cele mai multe dintre ele corespund asa ca exceptiile pot fi trecute cu vederea.

1.3. Psihopatologia si responsabilitatea sociala

Textul de mai jos si intregul domeniul al psihologiei abisale ar putea foarte bine avea titlul Istoria durerii. Civilizatia s-a facut cu preturi mai mari decat cele stabilite la fata locului. Consecintele sale au urmat insa sa se manifeste si dupa ce fauritorii de civilizatie vor fi stabilit pretul lor artificial pentru constructia ei si efectele ei le traim si astazi. Semnele autodistrugerii pe care civilizatia le manifesta din ce in ce mai evident cer urgente masuri de reglementare a acestor rani istorice in trupul umanitatii. In nici o alta specie de vietuitoare discrepanta dintre membrii sai nu este atat de mare. Oamenii nu sunt egali si nu vor fi niciodata egali asa cum au cerut altii. Insa daca pe abaza acestui adevar cineva trage concluzia ca ei trebuie sa fie sau ca e normal sa fie parte din doua specii diferite atunci acest lucru deja este o manipulare lipsita de scrupule. Sexualitatea insasi are scopul de a comunica si difuza in interiorul speciei valorile reperate de anumiti indivizi. Dimpotriva, o intreaga cultura occidentala a mizat pe mentalitatea excluderii, marginalizarii si parazitarii unei parti importante din societate cu forta armelor sau, mai nou, cu inginerii financiare abile. Judecate de cei care au beneficiat de pe urma acestor practici lucrurile par normale insa in timp explozia tulburarilor psihice in randul victimelor lor pune serioase semne de intrebare asupra justetei acestor practici. Poate ca sacrificiul pe care umanitatea l-a facut pentru civilizatie fata de o minoritate a fost facut spre binele tuturor, ca astazi ne putem toti bucura de beneficiile ei. Insa e timpul ca civilizatia sa de o mana de ajutor celor lasati in spate, ranitilor sai cu atat mai mult cu cat normalitatea psihica a ajuns ea insasi o minoritate. Psihopatologia reprezinta urmele lasate de excesele civilizatiei asupra unora dintre noi iar simptomele sunt strigatele de recuperare a acestor datorii carora civilizatia este datoare sa le onoreze. E timpul ca fiecare sa ne oprim si sa analizam acesti oameni. E timpul sa ii simtim parte din noi si sa nu ne mai amuzam de nebunia lor intr-o disperata incercare de

delimitare de starea lor. E timpul sa ne asumam responsabilitatea pentru starea lor si a noastra in aceeasi masura. In momentul in care psihologia a inceput sa fie vazuta ca un ansamblu de metode de manipulare a constiintei si eficientizare a muncii in scopul realizarii ambitiilor de lacomie solipsist-comunitara poate ca este timpul sa vedem fiecare pe termen lung, sa vedem in ce masura actiunile noastre nesabuite de astazi pot produce daune spirituale inestimabile viitorului umanitatii. Poate ca este timpul sa privim dincolo de interesele personale si sa incercam un efort sa vedem umanitatea in ochii fiecarui semen de-al nostru si nu doar in propria persoana.

1.4. Cateva precizari pentru tanarul cititor aflat la varsta de 10 ani

Psihologia dinamica a fost mereu vazuta ca pe un fel de gunoier al stiintelor si toata lumea a incercat sa stea departe de mirosurile ei. O intreaga cultura a facut din ascunderea gunoiului sub pres criteriu de dezvoltare si astazi in lumea concreta ne-am trezit ca gunoiul ne invadeaza spatiul intim, ca poluarea planetara, gunoiul suprem a inceput sa ne afecteze viitorul nostru ca specie. Politica refuzului de a observa aceste lucruri este o lasitate care se poate reprosa si astazi culturii contemporane. Ea trebuie sa inteleaga ca muritorii nu pot ascunde nimic si ca toate erorile lor de gestionare a naturii se vor repercuta mai tarziu. Lasitatea noastra de astazi, lenea noastra de a rezolva anumite probleme vor fi poverile copiilor nostri si copiilor lor. Nu stiu daca e cel mai potrivit lucru ca in mijlocul celei mai frumoase si vesele perioade ale vietii, copilaria, cineva sa primeasca astfel de avertismente pe post de dusuri reci ale vietii. Am incercat sa inserez din cand in cand pe parcursul acestui text si cateva situatii comice tocmai pentru a arata ca in ciuda privelistii dezolante descrise dupa trecerea in mars triumfal a civilizatiei prin natura umana exista semne de optimism. Stiu ca umorul astfel reiesit e unul negru asezat langa istoria durerii umane. Poate ca sensul rasului cu lacrimi are o alta conotatie. Insa asta il face mai demn de luat in seama si de responsabilizare. Tu copile de 10 ani ai putere si speranta de a

schimba ceva din mizeria lasata mostenire de iresponsabilii nostri predecesori. Totusi sunt sigur ca o astfel de cartulie nu va rivaliza cu seria de aventuri ale lui Harry Potter si ca de fapt eventualii cititori vor avea prima cifra a varstei mai mare de 1. Imi doresc ca aceste idei sa fie o renastere pentru multi oameni, sa le dea posibilitatea sa se intoarca la varsta de 10 ani si sa isi inceapa o altfel de viata. Proiectarea fiecaruia dintre noi in varsta marilor sperante, posibilitatea de a schimba ceva este sensul unei astfel de cautari dupa copilul de 10 ani ce supravietuieste in fiecare. Doresc cumva ca fiecare adult care citeste aceste texte sa aiba sansa reintoarcerii la 10 ani si sa schimbe ceva la el. Nu e nevoie sa isi schimbe stilul de viata, nu e nevoie sa isi schimbe jobul ci doar modul in care percepe autoritatile si deciziile majore luate de comunitatea sa. Politicienii vor stii sa speculeze aceasta schimbare si sa faca lucruri mai bune pentru comunitate si astfel pentru ei insisi.

1.5. De ce este nevoie de o noua teorie in psihologia dinamica

In momentul in care Freud si-a construit teoria experientele sale in materie de psihopatologie erau limitate. La inceputul carierei sale tulburarea psihica era pentru el sinonima cu nevroza. Inclusiv o psihoza ca schizofrenia era numita de el nevroza narcisica. Descrierea cazurilor era si ea una sumara. Psihopatologia a luat avant mai curand dupa moartea lui Freud. Au aparut astfel clase de tulburari psihice pe care Freud nu le luase in considerare. Fiind atent preponderent la pacientii care ii calcau cabinetul el a riscat sa restranga intregul domeniu al psihopatologiei doar la nevrozele care veneau la cura psihanalitica. Intre timp s-a putut observa ca pana la explozia nevrotica exista tulburari mai putin spectaculoase care trebuie si ele incluse in domeniul psihopatologiei. Chiar nevroza clasica parea sa fie varful aisbergului. Celebrul caz al omului cu sobolani nu s-a terminat dupa incetarea simptomelor sale obsesionale ca urmare a curei psihanalitice a lui Freud. Omul cu sobolani s-a dovedit a avea o anumita constitutie paranoida care doar a inflorit nevrotic temporar. Noile conditii tehnice de monitorizare si arhivare ale celor mai speciale cazuri intalnite in psihiatrie precum si

usurinta cu care datele sunt adunate si centralizate a permis o diversificare de neconceput a spectrului psihopatologiei. Iata ca vechea orientare nevroticista a psihanalizei si teoriilor generale (metapsihologia) in care ea se incadreaza au nevoie de o revizuire care sa raspunda cerintelor noilor forme ale tuburarilor psihice. Unele dintre ele seamana atat de putin cu nevroza clasica incat abordarea lor din perspectiva psihanalizei clasice ar parea lipsita de strategie. Altele se apropie atat de mult de normalitate incat psihopatologia s-a suprapus vizibil peste cea mai mare parte din teoria antica a temperamentelor (dupa care oamenii sunt de 4 feluri (coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic). De aici si progresiva despitalizare a conceptiei despre tulburarile psihice. La un moment dat ele au incetat sa mai fie considerate boli si presimt ca mai devreme sau mai tarziu aura medicalista care mai planeaza asupra multora dintre ele va disparea intru-totul. Iata ca diversificarea acestora a condus la cerinte cu adevarat noi. Freud vedea domeniul tulburarilor psihice compus din cele trei nevroze la care o mai adauga si pe cea narcisica (schizofrenia) la care mai intra si o depresie si tulburarile libidoului iata ca numarul tulburarilor psihice este de 5-6. Teoria celor cateva stadii de evolutie a libidoului (oral, anal, falic) prin care Freud le explica era tributara celor cateva tulburari pe care el le lua in considerare. Exista clasificari astazi si 500 de astfel de tulburari clasificate de o scoala sau alta. Astfel ca cele cateva stadii nu mai sunt suficiente pentru a explica penuria de astfel de tulburari. Trebuia adus ceva in plus, trebuia regandita intreaga metapsihologie. Este extrem de bizar ca un darwinist convins ca Freud a postulat teoria stadiilor de evolutie infantila inaintea unor stadii de evolutie sociala a speciei dupa principiul ontogenezei care repeta filogeneza. Misterul unei astfel de solutii teoretice ma pune in situatia de a ma indoi de "credinta" lui in darwinism caci stadiile de evolutie libidinala au un iz static, structuralist-inghetat. Fireste autorii de dupa el au cautat tot felul de solutii, tot felul de stadii intermediare care sa elasticizeze rigiditatea acestora insa problema nu s-a rezolvat. Mediul cu particularitatile si cu fluctuatiile sale care pana la urma face diferenta dintre oameni nu se regaseste mai deloc in stadiile infantile propuse de Freud. Ele par a fi asemenea etapelor unei benzi de fabrica prin care produsul iese in serie dupa ce a trecut prin fiecare dintre acestea. Ori stadiile infantile ale lui Freud se concentreaza prea mult asupra interioritatii libidoului si prea putin asupra exteriorului in ceea ce priveste particularitatea viitorului adult. Un copil poate creste intr-un mediu auster, libertin, de subnutritie, de autoritate, de rasfat etc. si

adultul ce va deveni va purta semnele acestui mediu. Nimic din toate astea nu se vad clar in stadiile infantile propuse de Freud. Obscurul sau concept de "libido" extins abuziv in afara pulsiunii libidinale propriuzise (in lipsa unei teorii clare despre iradiere) a facut ca aceste stadii sa nu fie specifice relativ la aceste experiente formatoare. Plus de asta ereditatea are un rol capital in psihicul adultului si care lipseste cvasitotal in psihogenetica freudiana. Teoria genealogica propusa de mine vrea sa faca aceasta corectie psihologiei abisale si sa extinda stadialitatea infantila catre cea a speciei. Teoria trunchiului psihic este teoria rezumatului istoriei umanitatii. Nu pretinde sa fie data odata pentru totdeauna ci doar o etapa ea insasi in reflexia acestei istorii care continua pe mai departe si care va aduce in viitor ea insasi alte astfel de stadii. Cea mai importanta diferentiere fata de psihologia freudiana si cea psihanalitica in general este credinta mea ferma ca tulburarea psihica nu vine cumva din destin, data ca un blestem unora sau ca normalitatea ar fi un noroc de contracarare a acestei stari psihopatologiste naturale. Pentru mine tulburarea psihica este mizeria pe care o clasa sociala a provocat-o de-a lungul istoriei si inca o provoaca asupra alteia si astazi cu scopul de a o folosi in interesul sau egoist. Studiile statistice arata o covarsitoare pondere a acestor malformatii spirituale in zona dezavantajatilor, in zona carpelor sociale cu care aristocratii speciei umane se sterg intr-un mod lipsit de scrupule. Tulburarea psihica nu este data ca punct de plecare a speciei, nu este o normalitate profunda ci este formata cu tact, strategie si lacomie de cei care fac istoria, de cei care fac averi fabuloase si inutile pentru ei insisi, de cei care se comporta fata de semeni ca niste zei iresponsabili, ca niste zei sarlatani. Teoria mea este o deconstructie extrema, o dezvrajire si o deconspirare a unei sarlatanii culturale pe scara generala regasita in tot ceea ce inseamna cultura clasica. Poate ca la 10 ani nu ai chef sa citesti aceasta lucrare. Bine faci! Dar macar fii consecvent si nu citi carti mai vechi de 150 de ani. Chiar daca si cele scrise dupa acest prag nu sunt neaparat bune totusi cele scrise atunci sunt infestate cu acest spirit noncomunitar, un spirit de casta ce isi are in minoritatea psihopatologica a omenirii cosul sau de gunoi. In paginile ce urmeaza am sa iti dezvolt pe intelesul tau ceea ce am demonstrat in amanunt in D.P.A.

2. Metabiologia sau baza fiziologica a psihicului

La conceptia despre pulsiune ajungem foarte simplu pornind la instinct. Orice pulsiune fie este un instinct fie a fost instinct si si-a pierdut legatura cu acesta devenind independenta de el de-a lungul evolutiei omenirii, cu energie proprie mostenita ereditar. Insa instinctul o mai alimenteaza periodic oricat de independenta ar fi ea. Psihicul si fiziologicul nu sunt separate ermetic ci se continua unul cu altul asemenea unui rau care se pierde in desert fara sa se scurga undeva. Exista un astfel de rau in Africa dar nu-ti mai puiez capul si cu geografie acum De fapt, sincer sa fiu nu-i mai stiu numele si mi-e si lene sa-l caut pe internet. In fine, remarca faptul ca putem sa aflam mai multe despre pulsiune daca o gandim asemenea instinctului. Ce e instinctul? E o tendinta interioara care ne obliga sa facem un anumit lucru desi nu intotdeauna in acord cu vointa noastra. Ni stiu daca la 10 ani te-ai obisnuit sa faci si altceva decat iti spune instinctul! Cand vei creste vei dori sa fi din nou copil tocmai pentru ca nu aveai atatea restrictii autoimpuse. Dar ca sa intelegi comparatia am sa iti aduc un exemplu asemanator: vointa ta te-ar vrea un super erou care zboara, sare de pe cladiri, se lupta cu monstrii ancestrali insa instinctul nu te lasa sa sari nici de pe balustrada ca sa nu-ti frangi gatul. Iata un exemplu de conflict intre instinct si vointa desi cand vei deveni adult cele doua isi vor schimba rolurile Iata ca instinctul apartine corpului in timp ce vointa apartine mintii. Aceasta distinctie este perimata, folosita pana la saturatie de-a lungul istoriei culturii dar nefolosita de mine in D.P.A. deoarece la o analiza amanuntita se poate vedea clar faptul ca instinctul uman nu se poate manifesta independent de minte iar vointa este constituita in cea mai mare parte din instinctul insusi. Insa in acest moment o astfel de distinctie poate fi folosita pentru o imagine descriptiva si introductiva asupra subiectului urmand ca in urmatoarele randuri sa o explic ceva mai bine.

2.1 Ce este instinctul?

Pentru o precizare in plus putem spune mai departe ca instinctul sau pulsiunea este manifestarea unei nevoi a corpului nostru. In D.P.A. am preferat sa restrang limitele instinctului la acel complex de comportamente care conduce direct la cedarea de substante intre organism si mediu. De exemplu instinctul nutritiv (foamea) presupune acumularea de substante organice, de resurse nutritive, fireste, necesare supravietuirii organismului, din mediu. Acestea sunt tot organisme la randul lor sau parte dintr-un organism mai mare. Poate ca ti-e greu sa intelegi ce este foamea, poate ca ai refuzat sa mananci cand erai mai mic si poate ca si astazi refuzi sa mananci cand esti suparat. Daca insa la varsta de 10 ani s-ar putea sa nu stii ce e foamea, vei afla tot cand vei fi adult un pic cam imatur si va trebui sa iti porti singur de grija In unele conceptii instinctul este vazut ca o actiune organica foarte limitata, foarte specializata. De exemplu astfel de conceptii vorbesc despre instinctul locomotor. Reflexele neconditionate de genul genunchiului care reactioneaza la lovitura ciocanelului ar fi tot un instinct. Faptul ca astfel de reactii pot fi inconstiente si dependente direct de corp si nu de minte este principalul criteriu al unei astfel de conceptii iar conceptia populara corp instinct si minte spirit, vointa se regaseste aici. Totusi mergand pe aceasta precizare s-ar putea ajunge la ambiguizarea atat a conceptului de instinct cat si al celui de pulsiune. In acest caz cel mai mic mecanism endocrinofiziologic ar putea fi numit instinct si astfel ca numarul instinctelor umane sau animale ar putea ajunge la o cifra cu foarte multe zerouri fiind practic de neutilizat. Personal as fi de acord cu restrangerea conceptului de instinct la o astfel de dimensiune microscopica insa as avea nevoie ulterior de un termen care sa imi acopere realitatea acelui ansamblu comportamental care permite transferul de substante dintre organism si mediu. Daca cineva imi da un termen sugestiv pentru un astfel de concept eu pot renunta la o incadrare atat de stricta a celui de instinct. Pana atunci il voi folosi cu acest inteles.

2.2. Cate instincte exista?

Daca le luam la analizat putem vedea ca exista 7 instincte. Cele mai importante sunt cel nutritiv si cel sexual. Cand vorbim despre instincte toata lumea cam la ele se gandeste. Dar mai sunt si altele

pentru ca mai sunt si alte aparate fiziologice care permit acest tip de transfer de substante. Instinctul respirator este un alt instinct. Acesta din urma are aparat organic specializat, plamanii (branhiile) si traheea iar transferul de substante este aerul mai precis oxigenul din aer. Fireste ca el este specific organismelor mai evoluate in special animalelor. Insa nu toate animalele poseda un astfel de instinct. Cu cat sunt mai mari cu atat prezenta instinctului respirator este mai vizibila. Poate de aceea suflatul pe adversar si doborarea lui este un semn al inegalitatii partenerilor de lupta in desenele animate. Instinctul matern este prelungirea celui sexual si este specific sexului femeiesc. Transferul de substante se face prin nastere si/ sau alaptare actiuni pe care numai femelele le pot face. Puiul devine astfel substanta cedata mediului prin nastere. Inainte de nastere se poate spune ca puiul era parte din mama. Daca am incerca sa refacem reuniunea de dinainte de nastere acel tip de simbioza nu s-ar mai putea produce si corpul femelei ar trata puiul ca pe un corp strain dupa ce mai inainte fusese parte din ea. De aceea o celebra injuratura care vizeaza acest proces al nasterii este menita sa stopeze o descendenta dubioasa printr-un fel de derulare inapoi al filmului nasterii care poate duce la scoaterea din radacina a raului asa cum isi vede victima cel care foloseste injuratura. Faptul ca gingasul organism tocmai nascut intra intr-un proces de eroziune si degenerare pe masura ce se dezvolta se regaseste direct intr-o astfel de injuratura. Totusi legatura cu mama nu se rupe definitiv in unele cazuri. Mamiferele isi alapteaza puii. Procesul de alaptare este tot un transfer de substante organism mediu si este specific instinctului matern. Exista la anumite animale cazuri in care masculul are grija de pui insa cred ca toata lumea e de acord ca instinctul matern este specific femelei si nu masculului. (sau cel putin toata lumea adulta). Poate ca diferentele dintre masculii si femelele speciei umane se datoreaza si faptului ca masculul este inferior cu un instinct femelei si astfel trebuie sa compenseze cumva construind civilizatia. S-ar putea considera ca instinctul matern este doar o prelungire specific feminina a celui sexual. Faptul ca comportamentele care graviteaza in jurul acestor instincte atesta influenta unuia intr-altul atesta acest lucru. De exemplu afectiunea materna cu care indragostitii se dragalesc atesta profunda legatura dintre aceste instincte. Totusi comportamentele de satisfacere a lor sunt extrem de diferite iar cultura comunitara sadita din preistorie in sufletul omenesc este in masura se dezaprobe si chiar sa pedepseasca o prea puternica

intruziune a comportamentului matern in cel sexual asa cum se intampla in incest de exemplu. Nu prea e bine sa iti aduc injuratura ca exemplu insa cea mai mare parte a injuraturilor se refera tocmai la relatii incestuoase. Chiar daca instinctul matern s-a rupt din cel sexual totusi el nu mai poate fi numit sexual si dupa aceasta rupere dupa cum nici puiul nu mai poate fi numit fat si dupa nastere. Cele doua functii organice par sa fie exclusiviste una fata de alta asemenea dusmaniei fraticide. De obicei femelele mamiferelor nu intra in calduri daca au pui de alaptat. Situatiile contrare acestei reguli se datoreaza grabei instinctului de a profita de conditiile favorabile ale mediului care se desfasoara in sezoane. De exemplu unele pasari pot avea cateva randuri de pui intro vara si se imperecheaza inainte ca generatia anterioara sa fie total independenta. Dar acestea sunt compromisuri specifice anumitor specii in cursa supravietuirii. La cele mai dezvoltate mamifere si om functiile sexuale obisnuite sunt suspendate atunci cand instinctul matern isi intra in rol. Odata ce ovulul este fecundat ciclul menstrual specific sexualitatii femeiesti este suspendat si activitatile sexuale se reduc. Acest lucru se poate vedea clar in special dupa nastere. Insa daca se face abstractie de relatiile afective care acompaniaza comportamentul sexual uman si se ia doar acesta asa cum il stie fiecare din experientele intime se poate vedea foarte clar ca din punctul de vedere al satisfacerii unuia celalalt nu este deloc implicat. De exemplu alaptarea nu are legatura directa nici organica nici comportamentala cu particularitatile comportamentului sexual. Insa, dupa cum vei vedea mai tarziu pe pielea ta interferentele intre aceste doua pulsiuni se pot vedea in comportamentul sexual. Simplul motiv ca sanul a devenit zona erogena desi nu are absolut nici un rol in actul de fecundare este tocmai pentru ca in comportamentul sexual, in pulsiunea sexuala s-a interpus si cea materna. De aici se poate dezvolta o intreaga discutie relativ la comportamentul sexual, la filosofia fericirii si a religiei pe care am sa ti le explic cand vei creste ceva mai mare. In acelasi fel se poate face distinctia intre instinctul nutritiv si cel adiptiv. Mai intai substantele vizate de fiecare dintre ele au scopuri diferite in organism. Substantele nutritive folosesc la ceva iar apa la altceva. Structura celor doua instincte este aceeasi, respectiv celebrul aparat digestiv. Insa si comportamentele de satisfacere si natura substantelor implicate in satisfacerea fiecaruia dintre ele sunt diferite. Facand din nou apel la experientele personale fiecare poate

identifica diferit setea si satisfacerea adaparii cu foamea si satisfactia mancatului. Iti doresc sa nu ai ocazia sa vezi ca satisfacerea unuia nu tine de foame pentru celalalt desi poate ca o astfel de experienta mar scuti de demonstratii in plus Instinctul defecator este asemanator cu cel adiptiv si ambele se raporteaza la cel nutritiv in aceeasi situatie in care instinctul matern se raporteaza la cel sexual. Dualismul nutritiv-defecator este aproape identic cu cel sexual-matern deoarece unul vine in prelungirea altuia. Asemanarea poate merge destul de departe. De exemplu in cazul omului cel nutritiv cu cel defecator se exclud reciproc la fel cum cele sexual si matern se exclud. Fireste ca dimensiunea acestei comparatii pare mai curand etica deoarece in cazul animalelor cele doua instincte pot functiona destul de bine in acelasi timp chiar daca substantele care fac obiectul transferului cu mediul sunt opuse diametral. Insa inclusiv in cazul animalelor o astfel de concordanta de satisfacere pare a fi destul de rara. Chiar si asa parca tot la om e mai vizibila exceptia. In orice caz faptul ca actiunile comportamentale ale unuia nu folosesc in mod direct la satisfacerea celuilalt si deci ele sunt esentialmente diferite ca si exprimare corporala atesta diferentierea celor doua instincte. Carcotasii ar putea gasi si unele asemanari in special in expresia si mecanica faciala insa sa ne multumim deocamdata in a le intelege diferentiat. Instinctul urinator este specific organismelor mai evoluate deoarece la cele mai putin evoluate ambele sunt cuprinse in acelasi aparat digestiv. E clar pentru toata lumea insa ca la mamifere si om instinctul urinator are un aparat specializat format din rinichi, vezica urinara sau uretra. Nu se mai poate vorbi despre lipsa de diferentiere desi in partea cu expresia faciala s-ar putea iar gasi obiectii Totusi se pare ca acest gen de obiectii vine si datorita faptului ca unii oameni chiar nu fac aceste diferente intre instincte si folosesc mai multe in acelasi timp. Unii sunt mai abili si isi dubleaza placerile in special erotice amestecand instinctul sexual cu altele. Altii sunt mai neexperimentati nu pot trai adevaratele satisfactii instinctuale pentru ca folosesc gresit instinctele si portitele lor de satisfactie Sa speram ca acest gen de distinctie facuta in special pentru copiii de zece ani ii vor ajuta la deprindere atunci cand vor ajunge sa experimenteze direct fenomenul.

2.3. Ce este pulsiunea?

Instinctul este ansamblul dintre structura organica si pulsiunea implicata de aceasta pentru satisfacerea nevoii sale de transfer de substante cu mediul. Pulsiunea este comanda pe care organismul i-o face instinctului. Pulsiunea este dorinta, nevoia de satisfacere a instinctului si se traduce in vointa prin emotie si apoi prin comportament. Faptul ca in D.P.A. am folosit conceptul de pulsiune ca manifestarea comportamentala a instinctului a fost mai curand din ratiuni tehnice. Am dorit astfel sa temperez ruptura fata de metapsihologia freudiana in situatia in care in conceptia prezentata de mine fie am restrans fie am extins anumite concepte ale sale datorita rolului diferit de cel presupus de Freud pe care eu l-am gasit pentru ele. In cazul de fata este clar ca satisfacerea unui instinct presupune pasi intermediari complecsi, etape comportamentale care uneori par sa se excluda reciproc. De exemplu instinctul nutritiv pentru animal pleaca de la siesta satietatii trece prin nelinistea foamei, acutizarea acesteia, plecarea la vanatoare, panda, atacul, lupta cu prada si in final cu actul masticator necesar hranirii. Iata aici 7 mari tipuri de comportamente care, fireste fiecare in parte ar trebui sa aiba pulsiunea sa speciala. In acest caz nu ar fi vorba despre pulsiunea nutritiva ci de pulsiunile nutritive incadrate intr-un grup special de pulsiuni care servesc functiei nutritiei. Pe langa o prea abrupta rupere de terminologia freudiana cred ca folosirea la plural a termenului are si o anumita disonanta. De exemplu vorbind despre pulsiunile sexuale termenul ar deveni usor ambiguu tinand cont ca sexualul iradiaza si in pulsiunile vecine. Astfel ca ele sunt cumva tot sexuale desi diferite de instinctul sexual ca atare. In acest caz nu s-ar mai sti daca sintagma in cauza se refera la instinctul sexual ca atare sau la pulsiune catre care acesta migreaza. Am optat pentru generalizarea acestor comportamente insa este posibil ca in viitor pentru o mai precisa folosire termenul sa fie acceptat de comunitatea psihologilor cu sens particular, restrans.

3. Trunchiul psihic ca rezumat al istoriei umanitatii

Faptul ca omul a trebuit sa se organizeze social si ca a trebuit sa formeze o echipa cu semenii a condus la 2 tipuri de comportament

care s-au grupat separat. Primul tip de comportament este cel al comportamentului comunitar, al comportamentului cerut de ceilalti membrii ai societatii si acceptat de fiecare in parte pentru a reglementa relatiile sociale. De exemplu legile relativ la impartitul profitului realizat ca urmare a unei coordonari in echipa a comunitatii sau a diferitelor beneficii obtinute de comunitate de pe urma colaborarii implica anumite sacrificii personale insa si beneficii comunitare din care apoi totii membrii comunitatii profita. Toate legile si regulile acceptate de comun acord fac obiectul complexelor filierei pozitive de comportamente. Dimpotriva, pe langa acestea membrul societatii umane, evoluate tinde sa incalce regulile si sa isi aroge privilegii mai mari decat ale semenilor. Grupul de comportamente care tind sa sparga ordinea normala a comunitatii se inscriu in filiera negativa. Ambele filiere formeaza un tot retroactiv in care energiile psihice interrelationeaza. Toate comportamentele care iti aduc laude la mai ales la scoala este de obicei unul al filierei negative in timp ce cel care iti aduce pedepse si dezaprobari este cel al filierei negative. Pozitiv negativ, bun rau. Destul de usor de priceput, nu? Cred ca desi ai doar 10 ani cam stii care sunt lucrurile bune si cele rele, nu? Filiera pozitiva este data de influenta directa, bruta a mediului social sau natural al mediului asupra individului. Complexe ca polis,tabu, Adam sau Sisif fac parte din modul in care mediul social are interesul sa vada membrii sai. Omul dominat de astfel de complexe este unul docil, serviabil, modest si in masura sa accepte ceea ce se cere de la el. Daca cineva se comporta cat mai fidel dupa aceste complexe atunci are sansa sa se integreze in societate, are sansa de a primi protectia societatii la fel cum membrii de rang inferior au sansa de a primi mila grupului in lumea animala. Chiar invinovatirea in bloc a tehnologiei dublata de idealizarea comunitatilor primitive este expresia acestui complex. Durerea omului modern nu este data insa de beneficiile aduse de tehnologia in sine ci de faptul ca o intreaga cultura provenita de la predecesorii sai este inlocuita de o alta descinsa din noile conditii de viata promovate de tehnologie. In acest context cultura precedenta ramane activa cumva in abisurile sufletului si se ciocneste uneori brutal cu cea noua. Psihicul este o suma de forte reprezentate de dorinte, pulsiuni, sentimente aflate in conflict carora interesul cel mai optimal le da castig de cauza partial si provizoriu intr-un moment sau altul.

Filiera negativa se poate numi astfel datorita faptului ca se raporteaza negativ la cea pozitiva. Relatia lor nu este totusi una de excludere reciproca asa cum credea Freud prin topicile sale unde o instanta se afla in conflict perpetuu cu o alta. Relatia lor este una retroactiva, de feedback, de echilibrare reciproca asa ca intarirea uneia conduce la intarirea celeilalte. Daca cea pozitiva este in masura sa introduca individul in turma, sa il faca dependent de ea, cea negativa presupune planul B al comportamentului uman, alternativa la cazurile in care comportamentul pozitiv esueaza. Sa ne gandim doar la comportamentul antisocial dictat de complexul Cain care apare atunci cand comunitatea marginalizeaza pe aceia carora initial le pretinde un comportament de tip polis. In acelasi fel si complexul Narcis explodeaza atunci cand comportamentul tabu este suprasolicitat.

3.1. Prima grupa de complexe sau grupa complexelor organice

Prima grupa de complexe ale trunchiului psihic este descinsa direct din legile generale ale pulsiunii. Cele doua complexe ale sale se pot numi "organice" deoarece ele descind direct din legile generale ale pulsiunii despre care am tratat pe larg in D. P. A. Aceste legi psihodinamice se aplica originar pulsiunilor instinctuale, organice. Complexele grupei 1 sunt poarta psihicului, nimic din ce este psihic nu scapa de influenta lor asemenea unor vamesi scrupulosi pana la absolut care nu lasa nimic sa le scape. Aceasta grupa este primul pas al pulsiunii in zona psihicului, este copilaria primara a psihicului. In ce masura este posibil acest lucru trebuie vazut direct in textul din D.P.A. Deocamdata in acest text ma limitez in a face o descriere sumara a sa.

3.1.1. Complexul traumatic

Este cel mai vechi complex al psihicului. A fost numit generic instinct de conservare insa intelesul complexului traumatic este mult mai larg. Un astfel de instinct de conservare este de fapt un metainstinct, o constanta organica a tuturor instinctelor. El nu presupune nici un fel

de trafic de substante cu mediul si astfel nu se suprapune peste ceea ce am numit in D.P.A. instinct. Complexul traumatic este doar ornamentul psihic al acestui posibil metainstinct si se manifesta prin teama si durere accentuata in contactul cu un element traumatic sau in perspectiva unui posibil traumatism. Iata ca durerea , asa cum fiecare dintre noi o cunoaste nu are neaparat o origine fiziologica chiar daca fondul fiziologic este cel afectat de un astfel de traumatism. Pentru o diferentiere mai clara a sa ne putem imagina reflexele neconditionate de genul raspunsului genunchiului la actiunea ciocanelului sau durerea provocata printr-o actiune traumatica. Primul caz este un exemplu clar de astfel de instinct de conservare facut total involuntar, prin reactia rapida comandata direct de maduva spinarii. Celalalt este aproape total involuntar dar si cu concursul creierului unde este localizat insusi psihicul. Pentru a lamuri si mai mult situatia ne putem gandi la un caz in care ne-am taiat accidental, pe neobservate, nu am simtit nimic si nu am stiut de acest traumatism decat ulterior cand am vazut sangerarea. In clipa urmatoare apare si durerea. Trebuie sa fi vazut un caz in care un copil izbucneste in plans abia dupa ce si-a vazut sangele curgand. O astfel de reactie este dictata direct de complexul traumatic. Iata cum un astfel de traumatism poate fi pur si simplu neresimtit atunci cand nu suntem atenti si nu ne gandim la actul traumatic. O banala injectie ce este un traumatism de cateva ori mai minor ne produce palpitatii si durere ingrozitoare doar pentru ca complexul nostru traumatic se interpune si ne obliga sa parasim situatia traumatica. Pentru binele tau personal iti doresc sa nu ajungi sa vezi cum poate o seringa deveni o poarta spre rai si astfel sa imi contrazici propozitia anterioara!

3.1.1. Complexul Eden

Greu de inteles insa se pare ca placerea este cu atat mai mare cu cat durerea asociata ei este mai mare. Placerea sexuala este mare pentru ca si la femei si la barbati descinde in consecinte dureroase. In urma raporturilor sexuale femeia naste cu dureri iar barbatii se dueleaza intre ei. Fireste ca in epoca civilizata rar se mai bat barbatii pentru femei insa in trecutul mai indepartat asa cum se vede la maimutele antropoide placerea sexului era mereu dublata de razboaie cu rivalii. Dar pentru ca nasterea a ramas la fel de dureroasa si placerea sexuala feminina este mai mare, cel putin din cate se vede/aude. Daca ii

casatoresti pe indragostiti si le elimini posibilitatea razboiului, adica durerea din calea placerii sexuale atunci vei constata ca vor incepe razboiul intre ei in lipsa altor parteneri De asta exista atatea divorturi. Dimpotriva dragostea este mai intensa atunci cand ceva o ameninta, cand exista un traumatism care o dubleaza. Cel mai celebru caz este cel al dragostei dintre Romeo si Julieta care s-au urat si sau dusmanit si apoi s-au indragostit nebuneste unul de altul. Sentimentul edenic, sentimentul de rai pe pamant este datorat tocmai unui scut traumatic in care obiectul edenic este imbracat. Acest scut este menit a interzice sau restrange accesul catre el fapt ce il face foarte dorit. Atunci cand un obiect al satisfacerii nu este restrans sau interzis el devine banal deoarece instinctul isi pierde interesul fata de el odata ce este satisfacut. Asa se intampla cu sexul care devine o banalitate si chiar o usoara repulsie in cadrul casatoriei dupa ce tot el fusese initial motorul casatoriei. Pentru cititorul de 10 ani exemplul nu e cel mai fericit insa va afla in cativa ani in ce mod se poate trece de la luna de miere la deceniile de fiere. Vacanta scolara poate fi un substitut pentru sexualitate (daca nu chiar si pentru cititorul adult). Toata lumea stie ca vacanta se traieste la cote normale atunci cand chiar suntem in vacanta dar este foarte dorita in timpul scolii. Nu o putem lua in timpul scolii deoarece vom primi pedeapsa parintilor nemultumiti sau vom avea alte consecinte neplacute. Se mai poate lua cate o vacanta scurta prin chiul Probabil ca cititorul de 10 ani stie cat e de mare tentatia! Pedeapsa pentru eventualul viol si cea pentru chiul de la scoala sunt elementele traumatice care dau aura edenica pentru luna de miere si vacanta. Desi par rasfatati ai sortii nici chiulangii si nici profesionistii filmelor porno nu se pot bucura de vacanta adevarata sau de luna de miere. Ambii fac din vacanta sau sex un mod de viata care devine banal si neinteresant.

3.2. Grupa a 2-a de complexe sau grupa complexelor comunitare

Se refera la regulile convietuirii sociale cu impicatiile sale emotionale in plan personal. Aceste complexe exista si la animale la fel ca si in cazul precedentelor si fac obiectul unor modelari speciale ale

pulsiunilor in asa fel incat specia sa profite la maxim de conditiile oferite de mediu.

3.1.1. Complexul Polis

Este tipul de comportament gregar specific animalelor pradate si omului. De cele mai multe ori animalele de prada din varful lantului trofic nu traiesc in grupuri tocmai pentru ca hrana nu ajunge pentru asa ceva. Asocierea in haite a animalelor de prada presupune fie un pradator mai puternic cu care concureaza fie o puternica rezistenta din partea prazii ceea ce face necesara o noua organizare. Complexul polis este complexul omului mediocru care se simte cumva usor izolat si usor nesigur in comunitate la fel ca si animalele care simt nevoia sa se uneasca in turme pentru a face fata mediului ostil sau pradatorilor. Intre individ si turma se stabileste o legatura oarecum materna, de conditionare. Manifestarea acestui surogat de dragoste de aproapele tau poate avea de multe ori accente pompoase, comice tocmai pentru ca individul isi forteaza emotivitatea spre a deveni iubire de aproape tocmai pentru a se proteja de eventuala agresiune a acestuia. Patriotismul real al politicienilor (pentru ca cei mai multi doar il mimeaza) sta sub semnul acestei stari de lucruri. Omul dominat de complexul polis este unul care isi vinde emotia pe siguranta nonagresiunii din partea celuilalt. Iubire contra siguranta. Avand in vedere varsta cititorului nu pot sa spun cam cu ce se aseamana asta., Nevoia de a intalni pe cineva pe strada, nevoia de a ne strange in grupuri, de a iesi pe stadioane si sustine echipa favorita este direct dictata de complexul polis. Acest tip de comportament se manifesta uneori cu accente originare, salbatice. Amestecul de salbaticie cu civilizatie nu prea da bine uneori. Ma refer aici la cazul cu suporterii pe stadioane care uneori par rupti din cartile de istorie. Repet: din cartile de istorie nu direct din istorie cum cred ei! Fac precizarea asta pentru ca cei mai multi nu prea stiu ce sunt cartile De aici si legatura cu faimoasa prostie a politiei! Omul contemporan este foarte ambivalent fata de semenii sai si oscileaza intre o atitudine polis si alta de tip cain. Cele doua se contrazic flagrant, sunt la antipozi insa ambele sunt la fel de puternice

in influentarea comportamentului uman. Insa fara ele nu s-ar fi putut construi nici civilizatia si nici societatea. Lucrurile bune se pot face doar in echipa. Ca si copil de zece ani vei vedea in urmatorii 5-6 ani ca unele lucruri pur si simplu nu pot fi facute decat in echipa oricat de mult te-ai stradui sa le faci singur. Ai sa vezi ca uneori iti va fi greu sa iti alegi echipa Altii au trecut prin tipul asta de experienta si de teama singuratatii in actiune nu numai ca si-au facut echipa, dar si-au luat si rezerve. Mai complicat e atunci cand in echipa intra si rezervele

3.1.1. Complexul Cain

Cred ca tu cititorule de 10 ani stii oarecum ce inseamna sa iti doresti un frate (daca te-ai simtit singur fiind si singurul copil la parinti sau ai fost separat de el la un moment dat in caz ca mai ai frati). Dar in aceeasi masura stii si ce inseamna se te lupti cu el, sa va certati, sa va urati si sa va parati apoi la parinti. De fapt asa suntem si noi, cei autointitulati adulti. Suntem facuti sa nu putem trai unul fara altul dar si sa ne intepam reciproc, sa ne facem rautati, sa ne punem bete in roate, sa cautam samanta de scandal Asta e de fapt sensul societatii: supravietuirea individului si, prin el a speciei. Cu cat conditiile de mediu sau concurenta cu alte specii sunt mai acerbe cu atat contrastul intre comportamentul comunitar si cel anticomunitar este mai acerb. Cain si Abel sunt doua personaje biblice care s-au urat foarte mult desi erau frati de sange. Dar de fapt asta este reteta pentru ura profunda. Cei mai mari dusmani nu sunt totusi strainii ci apropiatii deveniti straini. Ura este o agresivitate mocnita, una constanta si sustinuta si se indreapta in special catre concurentii pentru resurse. Impartirea bunurilor in mod aproximativ egal face parte din invatatura pe care parintii nostri ne-o dau atunci cand ne ofera bunatati. Familia devine astfel model pentru organizarea macrosociala insa niciodata cele doua tipuri nu vor putea fi identice nici cantitativ si nici calitativ. Cineva din afara familiei poate primi cu ajutorul milei din bunatatile pe care noi le consideram natural sa le primim fiind copii. In situatia in care un astfel de strain isi reclama dreptul de a se infrupta din aceste bunatati ii raspundem agresiv conform complexului Cain. Adica il marginalizam, il dam la o parte. O societate prospera repeta acest model invatat de noi in prima copilarie fiind semn al unei civilizatii

umane superioare. Una saraca tinde sa isi marginalizeze membrii si sa-i exileze catre iesirea din comunitate. Societatile animalelor rareori pot avea astfel de infatisari tocmai pentru ca ele se afla in general in concurenta acerba pentru hrana. Civilizatia umana s-a folosit de tehnologie pentru indestulare si chiar prisos si de aceea mila a devenit o a doua natura la fel ca si agresivitatea in scopul eliminarii competitorilor. Fireste ca tehnologia nu a ajuns atat de dezvoltata incat sa produca si sa modeleze resursele in asa fel incat sa ii multumeasca pe toti. De aceea complexul Cain, oricat de primitiv ar fi el, este foarte folosit si eficient pentru conditiile actuale. De aceea limitarile si diluarile spiritului comunitar pe masura ce societatea creste in dimensiune face parte din natura organizarii si folosirii resurselor. Din pacate chiar atunci cand societatea este prospera si membrii comunitatii folosesc mai putin complexul Cain tot exista unii care isi marginalizeaza semenii si ii exclud de la bunurile comunitatii care uneori se strica si sunt aruncate ulterior. In cartile pentru adulti acest spirit se numeste pur liberal sau de dreapta neabatuta Eu cred totusi ca astfel de practici seamana mai curand a primitivism vopsit cu civilizatie dupa cum aceste doua complexe polis-Cain sunt ele insele originate in aceasta etapa de evolutie a societatii. Urmatoarea grupa de complexe, in special cel tabu va duce mai departe aceste reguli sociale si le va perfectiona in asa fel incat bunurile sa fie cat mai strategic impartite.

3.3. Grupa a 3-a de complexe sau grupa complexelor mitologice

Grupa a 3-a este deja una specific umana. Atunci cand o fiinta are puterea de a diviniza, de a-si crea idoli religiosi acest lucru presupune un anumit tip superior de dezvoltare a speciei. Estimarea unei suprarealitati in afara sau in interiorul sinelui este criteriul aparitiei culturii iar acesta este fenomen specific uman.

3.1.1. Complexul Tabu

Complexul tabu deriva direct din conflictul dintre complexele polis si Cain atat in societatea primitiva cat si in cea civilizata contemporana. Pentru cea primitiva fluctuatiile prin care natura trece de la abundenta la insuficienta, anii productivi urmati de ani neproductivi au rezonanta in productia de bunuri ale comunitatii. Negocierea emotionala a sentimentelor polis Cain relativ la aceasta impartire a bunurilor depinde de aceste capricii ale naturii pe care primitivul le traduce in conceptia religioasa. Aparitia religiei este de fapt aparitia complexului tabu. Pentru societatea civilizata complexul tabu se intareste in jurul luxului si a bunurilor si conditia acestei intariri este tot o educatie si o formare intr-un mediu saracacios unde complexul Cain isi va fi lasat urme. Tabu nu poate fi inteles decat daca suntem familiarizati cu antropologia culturala, cu mentalitatea primitiva. In limba naturala cuvantul "tabu" se identifica cu interzicerea preluand literal semnificatia primitiva de unde si vine acest cuvant. Insa interzicerile societatii primitive au alte coordonate decat cele ale celei contemporane. Si totusi cuvantul tabu nu a fost folosit de catre mentalitatea clasica. Repulsia sa fata de lumea primitiva si tensiunile impuse "prostimii" de catre "nobilime" nu permitea preluarea unui asemenea termen. Abia lumea moderna a inceput sa vada interzisul si sa fie atrasa de el. Un primitiv poate muri de "inima rea" odata ce a incalcat tabu-ul pe cand omul contemporan isi indreapta atentia tocmai catre tabu facand tot ce ii sta in putinta sa ii incalce. De aceea in profunzimea sa termenul "tabu" nu este similar cu cel de "interzicere" ci vizeaza o interzicere datorita insuficientei pentru toata lumea a obiectului vizat de tabu. Restrictia tabu-ului se refera la o minoritate nobila. De exemplu un furt banal si interzis de comunitate nu ar putea fi considerat tabu insa un furt bombastic pe cand o spargere epocala data unei banci poate fi considerata tabu in special pentru mirajul bogatiei pentru cel ce ar reusi-o. Dar acesta este doar o mica parte din ceea ce este tabu-ul si doar partea destructurativ contemporana a lui. Desi este originat in lumea primitiva tabu-ul este totusi specific organizarii clasice a societatii chiar daca, paradoxal, aceasta nu are efectiv un cuvant in limba pentru el si a trebuit sa se faca apel la cel primitiv pentru a-l adopta. Asta se datoreaza unei anomalii specifica societatii clasice respectiv ipocrizia necomunicarii intre prostime si nobilime, ermetismul statului clasic. Daca primitivul isi alege un rege sau un preot o face pentru a comunica cu divinitatea. Clasa intermediara intre divinitate si el nu este impusa cu forta armelor ca in societatea clasica ci este aleasa

direct de el. Primitivul isi poate schimba total religia cu regii si preotii sai daca simte ca nu mai exista legatura intre el si divinitate. Antropologia culturala raporteaza cazuri in care potentialii regi refuzau cu obstinatie numirea datorita ritualurilor impovaratoare. Regele si preotul este un servitor pentru primitiv asemenea animalului vanat pe care il foloseste ca hrana. Oficialul mentalitatii imperiale se foloseste de aceasta nevoie a primitivului de a se lega de divinitate in scop personal, de casta. Functia de rege este astfel modelata prin forta armelor pentru a duce o viata mai usoara, pentru a lua birurile de pe urma acestuia. Rolul originar al primitivului (aici poporului) de schimbare a regelui s-a pierdut in masinaria sociala imperiala si numai rascoalele si revolutiile mai pot face astfel de schimbari care erau la origine manifestari ale insusi fenomenului tabu. De multe ori el insusi sceptic la adresa religiei si a mentalitatii naive primitive (regasibila in orice religie) regele (ajuns politician) a ramas doar cu cinismul unei vieti imbelsugate si si-a uitat rolul de mediator, a uitat ca darurile pe care poporul i le aseaza la picioare sunt pentru divinitate si nu pentru el. Nobilul clasic s-a trezit deodata cu ideea ca ar putea face niste profit de pe urma "naivitatii" primitivului asupra caruia apoi a exercitat presiuni pentru pastrarea lui in aceeasi stare de primitiv. Naivitatea primitiva a fost inlocuita cu o masinarie sociala diabolica de izolare a "prostimii" de o minoritate religioasa si politica ce mima legatura cu divinitatea. Complexul tabu a ajuns la stadiu de obezitate si s-a extins la tot ceea ce inseamna oficial, ascuns, elitist, secret. Din pacate complexul tabu a fost folosit de maimarii societatii pentru a ajunge si mai "mari" printr-o extirpare mai profunda a valorii celor si asa destul de mici. Polarizarea sociala produsa de cultura bazata pe complexul tabu e principalul motiv de rejectare a valorilor sale. De aceea cultura contemporana l-a ironizat si minimalizat valorile ce provin din complexul tabu. Din acest motiv cultura magistrala a valorilor perene clasice trebuie rejudecata si reevaluata deoarece se pare ca se bazeaza pe alterarea naivitatii primitive prin inrobirea ei. Faptul ca unii inca viseaza printese si gradini cu fazani viu colorati atesta o mentalitate cenusie a robului fascinat de luxul stapanului devenit tabu. Tu cititorule de 10 ani (si pentru cei care n-au depasit stadiul) vei intelege acest complex cand o sa mai cresti si te vei casatori. Vei vedea atunci diferenta intre iluzie si realitate

3.1.1. Complexul Narcis

Narcis este personajul mitologic care s-a indragostit de propria imagine oglindita in apa. Cititorule de 10 ani cred ca stiu ca te cam analizezi in oglinda si te cam admiri. Mai ales daca esti cititoare! Ai ghicit: esti cam narcisic(a) Si e normal sa fii asa deoarece cam incepi sa iti dai seama ca adultii sunt niste ciudati pe care nu ii intelegi dar pe care totusi ii admiri. Ei bine tocmai faptul ca nu te poti compara cu ei, tocmai pentru faptul ca esti mereu in urma lor si ca dai chix-uri devii un pic inchis in tine, negativist si refractar. Daca cineva iti reproseaza toate astea spune-i sa se bucure acum de cumintenia ta caci peste cativa ani isi va dori sa fi la fel de linistit ca acum. Practic narcisismul tau se va accentua pe masura ce vei vedea ca lumea din jurul tau e din ce in ce mai greu de ajuns, ca colegul X te intrece, ca un altul de ameninta si ca cumva nu poti sa confirmi. Reactia ta este una naturala: tu iei din meritele lumii exterioare si le adaugi la meritele tale ca sa echilibrezi balanta. Nu e nimic de ras, pur si simplu asa functioneaza speciile vii: in aceeasi masura si calitatile exceptionale si defectele sunt amortizate in interiorul speciei. Narcisismul tau te face perseverent, ambitios, intransigent si peste un timp te vei intoarce in mijlocul celor ce te-au umilit ca un lider. Cu cat te vor respinge mai mult si cu cat vor fi mai sceptici fata de valoarea ta cu atat tu vei fi mai ambitionat si vei creste. Ca toate complexele filierei negative si cel Narcis este reactia individualului, subiectivului la regulile si conditiile exterioare ale mediului. Astfel ca el este reactia individuala la tabu-ul impus de catre autoritati si cultura. Daca tabu-ul umileste orice muritor care duce o viata simpla narcis-ul readuce acest tabu transcendent in interiorul normalitatii, banalitatii si vietii simple de fiecare zi. Complexul Narcis este urmarea fireasca a intaririi complexului tabu. Cu cat societatea devine mai ermetica si foloseste resursele complexului tabu pentru asi proteja autonomia cu atat marginalizatii exclusi astfel raspund fie prin inferiorizarea lor fie prin narcisismul ca atare care se traduce prin supraevaluarea propriei persoane.

3.4. Grupa a 4-a de complexe sau grupa complexelor sexuale

Grupa a 4 poate fi numita si grupa erotica deoarece implica consecintele in plan erotic ale grupei celeilalte pe masura evolutiei civilizatiei. Toate complexele sunt pansexuale, panmaternale si pannutritive deoarece de la aceste instincte orice complex primeste energia. Insa complexele grupei acesteia o reintorc foarte vizibil inapoi catre instinctul sexual si comportamentul sexual sufera modificari semnificative.

3.1.1. Complexul Adam

Adam se spune ca a fost primul om. Sau, ma rog, intre primii doi. Biblia spune ca Dumnezeu l-a facut prima data pe Adam si apoi i-a dat o partenera, pe Eva; ei au avut toata libertatea de a stapani cele din Rai cu exceptia Pomului Cunoasterii din care le-a fost spus in mod expres sa nu se infrupte. Adam a fost fericit pana cand a facut ceea ce i se spusese sa nu faca si a fost pedepsit. Cred ca cititorul de 10 ani intelege cat e de frustrant Totusi il asigur pe tanarul meu cititor ca nici nu banuieste ce trist e de fapt Adam si ca ii doresc sa nu afle niciodata. Complexul Adam este complexul omului civilizat care suprima primitivul ce supravietuieste mereu in el. Tematica postcolonialista din cultura contemporana care deplange modul in care europenii civilizati au distrus culturile primitive ale bastinasilor de pe teritoriile cucerite este profund marcata de acest complex modern al umanitatii. Raiul este aici un simbol pentru insusi complexul eden iar pomul cunoasterii si fascinatia duplicitara pe care o degaja este complexul tabu care are rol de cauza a celui Adam. Complexul tabu este o idealizare de la distanta, o infantilizare si umilire de sine in fata unui simbol. Complexul Adam inseamna pierderea acestei idealizari, cunoasterea simbolului, infruptarea din el si depasirea lui cu o profunda dezamagire fata de intalnirea cu el si de asteptarile facute anterior relativ la experimentarea lui. Rezonanta cosmica a tabu-ului este descoperita ca banalitate de catre Adam cel curios. O astfel de transformare a totului in nimic ii provoaca acestuia

profunde sentimente de vinovatie pentru pierderea unitatii cosmice si infruptarea din ceea ce fusese decretat ca interzis. Nefericirea lui Adam nu este nici pe departe datata la inceputul umanitatii asa cum spune crestinismul si iudaismul. Adam este originat chiar in timpul formarii acestor religii adica pe undeva la cateva mii de ani inainte de Hristos, ceea ce coincide cu inceputul societatii tehnologice. Insa asemenea complexului tabu originat in societatea primitiva abia in zilele noastre cand tehnologia a intrat profund in vietile noastre coplesitorul complex Adam se vede foarte clar. Complexul Adam este reactia pe care omul frustrat o are fata de placerile sexuale. Ca urmare a prohibitiilor impuse de complexul Tabu vecin pe filiera pozitiva sufletul raspunde cu o si mai mare nevoie de satisfactie, cu o excitatie in plus iar sexualitatea este varful de lance al acesteia. Escapadele sexuale sunt apoi dublate de momente de autoinvinovatire. Inhibitiile sexualitatii adolescentei produse de catre civilizatie, lipsa de experienta pentru negocierea relatiilor cu celalalt sex provoaca o sete erotica specific adolescentina, formata tabu in aceasta perioada si aflata in imposibilitatea de satisfactie totala pe intreaga viata. Probabil ca in istoria umanitatii cei cu apucaturi de acest gen, cei cu sexualitate neinfranata au avut parte de boli venerice sau probleme cu semenii care isi doreau partenerele sexuale doar pentru ei in asa fel incat satisfactia in sine este dublata de acest gen de traumatism inerent. Complexul Adam insa vine direct din cel tabu. El este consecinta tehnologiei avuta asupra mentalitatii primitive a omului de rand. O mentalitate tabu centrata in jurul vointei divine si a pasivitatii fata de evolutia lumii se vede descentrata in momentul in care tehnologia ii da posibilitatea de control atent al cursului sau insa ii ia certitudinea tabu a contopirii cu divinitatea. Prosperitatea si bogatia obtinute prin controlul direct asupra naturii inlatura certitudinea existentei divinitatii care pentru primitiv se ocupa ea in mod exclusiv de acest curs. Complexul tabu este specific unei vieti austere, primitive sau sarace pentru societatile mai evoluate tehnologic. Acest din urma caz este cel mai fertil teren pentru aparitia complexului Adam. Satisfactiile primitive ale comuniunii cu divinitatea si comunitatea sunt inlocuite de strainatatea vietii moderne, de indoiala si slabire a credintei in divinitate.

Interdictiile, restrictiile si severitatea complexului tabu au o rezonanta exploziva in corpul psihicului care nu ar fi existat daca acestea nu ar fi existat de asemenea. Iata ca asemenea mortului de inanitie care nu se mai trezeste la viata cu bunatati la fel si complexul tabu nu dispare odata cu o viata opusa celei austere care i-a stat la baza. Complexul Adam este complexul indoielii originare, a spargerii legilor a revolutiilor si inadaptarii omului la noile conditii de viata desi, dupa o astfel de revolutie noile conditii sunt mai fertile si conduc la dezvoltarea accelerata a comunitatii. Adam este sotul/sotia plictisit/a de mariaj, gata sa evidentieze defectele celuilalt desi odata fusese indragostit/a si casatoria cu el paruse taramul fagaduintei. Complexul Adam este direct descins din cultura vinovatiei pe care autoritatile statului clasic le arunca in spinarea sclavului. Daca stapanul declara ca sclavul este cineva care trebuia de fapt ucis dar din diferite motive a fost lasat sa traiasca atunci sclavul va accepta aceasta pedeapsa apriorica originara si isi va asuma vina pentru orice fel de satisfactie o va intalni. Depresiile epocilor contemporane sunt direct legate de astfel de structurari ale mentalitatii sclavului. Adam cel contemporan mai intai proiecteaza depresia lui de rob in magia dragostei si apoi traieste drama pierderii dragostei in hatisurile sumbre ale casatoriei. El isi doreste mai mult decat poate oferi partenerul si mai mult decat poate oferi insasi sexualitatea satisfacuta de casatorie. Acesta este insusi tabu-ul incastrat in sufletul sau timp de multe si multe generatii si care isi cere nevoia de implinire altfel decat prin satisfactiile banale. Daca pentru cititorul de 10 ani acest lucru e cumva de neinteles il sfatuiesc sa nu reia lectura si sa mearga mai departe pentru ca oricum nu va intelege. Dupa ce se va casatori va vedea pe pielea lui. Dar chiar dupa ce se va indragosti si va avansa in relatie cu aleasa/alesul inimi va vedea ca in scurt timp parca nu mai e asa cum se astepta

3.1.1. Complexul Don Juan

Don Juan este un personaj foarte simpatic deoarece facea exact ce vi se spune voua copiilor de 10 ani sa nu faceti, sau sa fiti atenti, atenti, atenti (!!!) la ce faceti Nu pentru ca chiulea de la ore desi probabil ca tipul era tot un chiulangiu desi un chiulangiu fata de alt gen de

obligatii decat acelea ale voastre. Nu pentru ca se uita la filme la care voi nu aveti voie sa nu va uitati, desi probabil ca un televizor l-ar mai fi potolit si pe el. Nici prea multe dulciuri nu cred ca manca desi cauta un anume tip de dulce. Nu v-ati prins? Ei bine cauta dragostea intensa din partea persoanelor de sex opus. Stiu ca la 10 ani e greu de inteles cum sa lasi toate astea in urma si sa te uiti dupa nu stiu ce ingamfata din banca intai sau dupa nu stiu ce rautacios. Uneori si noi adultii ne punem astfel de intrebari. Insa nu stiu cum cautam voit sau involuntar un nu stiu ce fel de dragoste cu totul diferita dar parca si asemanatoare in mod paradoxal cu cea primita de la parinti Don Juan e cam ca voi asa care nu se poate hotari ce jucarie vreti desi parintii nu au destui bani sa ii cumpere tot magazinul. Dupa ce o alegeti va plictisiti de jucaria aleasa si incepeti sa regretati ca nu a-ti ales-o pe cealalta. Noroc ca intre timp s-a inventat schimbul de jucarii si astfel puteti sa o dati la schimb. Cam asa face si Don Juan isi schimba mereu jucaria. Dar problema e ca o schimba cu altii care nu vor sa faca schimbul. Aici incepe calvarul. Se poate vedea ca Don Juan este un Adam decis sa isi regaseasca si sa isi consume minunea promisa de tabu. Cu cat tabu-ul este mai mare cu atat dragostea lui este mai mare si cu atat arderea lui interioara pentru topirea in acest tabu este mai mare. Prins in vinovatiile lui Adam, Don Juan isi reincearca norocul mereu si mereu, isi cauta perpetuu o alta portita de evadare prin intermediul dragostei. Pasiunea cu care el isi urmeaza firul fericirii promis de o realitate superioara il face un seducator notoriu. Sexul opus este pe de o parte dezgustat de modul sau superficial de a abandona cuceririle amoroase dar si profund sedus de libertatea cu care cauta fericirea dragostei spirituale, depline. Nu poate exista fericire fara dragoste iar Don Juan poate fi acuzat de multe insa in nici un caz de faptul ca nu ar sti ce e fericirea. Nimeni nu stie mai bine ca el lucrul asta. Iar atunci cand Don Juan a pus ochii pe tine esti absolut convins ca a gasit-o in tine dupa modul in care te priveste si iti vorbeste. In acel moment esti hipnotizat si singurul lucru pe care ti-l doresti este sa iti de si tie din acea fericire pe care doar el o stie. Esti deja victima lui pentru ca fericirea pe care el ti-o da iti este de ajuns. Daca n-ai inteles nimic din toate astea cititorule de 10 ani nu te impacienta pentru ca nici noi adultii nu prea intelegem. Treci mai departe si poate mai tarziu vei vedea pe pielea ta!

3.5. Grupa a 5-a sau grupa complexelor industriale

Ultima grupa de complexe constituie complexele muncii asidue. Desi tehnologia are scopul realizarii comoditatii civilizatiei totusi efortul facut de umanitate pentru micile satisfactii ale sale pare din ce in ce mai mare. Conditiile sociale au permis abuzuri fata de omul de rand aflat in ipostaza de muncitor care s-au repercutat in aceste complexe. Complexul Sisif si Dyonisos sunt parte a indobitocirii a unei parti din societatea moderna de catre civilizatie.

3.1.1. Complexul Sisif

La fel ca toti termenii care desemneza complexele de mai sus si Sisif este foarte vizibil abia in civilizatia contemporana. Sisif este personajul mitologic condamnat sa impinga un bolovan pe un munte in sus la nesfarsit deoarece bolovanul se rostogoleste mereu pe partea cealalta. Sentimentul ce reiese dintr-o astfel de situatie este cel de munca inutila si nesfarsita. Inutilitatea muncii lui Sisif este inutilitatea compromisurilor pe care muncitorul contemporan le face cu viata acceptand munci extrem de solicitante. Supus unei astfel de presiuni sufletul va lua o aura depresiva. Complexul Sisif se cristalizeaza datorita subordonarii fata de fitele si mofturile extravagante si nerealiste ale conducatorilor societatii. Sensul vorbelor mari care reieseau din principiile complexului tabu se dovedeste a fi unul destul de caduc si de mercantil odata cu incarcerarea unui astfel de credincios intr-o activitate profitabila pentru cei ce il cultiva. Complexul Sisif demonstreaza ca umanitatea sa impartit in mod absurd in oameni prada sau oameni pradatori sau in stapani si sclavi. Este evident ca odata prins acest talent de profitare de pe urma naivitatii celor multi o intreaga cultura a aburirii si anestezierii sufletului ce are varful de lance in complexul tabu este incurajata si sustinuta de stat. Cultura clasica centrata in jurul complexului tabu se dovedeste a fi un hipnotizator care te convinge cu comenzi parsive sa faci lucruri profitoare pentru el. Nelinistea pe care educatia salbatica ti-o cultiva in suflet te face sa te sinucizi incet si progresiv impingand bolovanul stapanilor tai si sustinandu-le viata lor imbelsugata. Daca nu o faci te vei simti vinovat si demn de pedepsit asa cum pateste sclavul daca nu executa comenzile stapanilor sai.

Golul interior si plictisul sunt repere ale complexului Sisif. Zeflemeaua, dispretul fata de cei ce intra in contact cu el este o incercare de gratificare narcisica fata de realitatea perceputa ca culpabila de catre mentalitatea tabu doar prin faptul ca este naturala si lipsita de transcendenta. Umilirea celuilalt se face datorita nevoii de evadare din aceasta vina originara. Desi cultura muncii hipnotice a fost laudata la tot pasul intr-un mod ipocrit (tinand cont de stilul de viata lejer al autoritatilor) iata cum efectele unei asemenea mentalitati au conotatii antisociale si anticomunitare pe termen lung. Omul de rand este dispretuit de maimarii zilei care isi trag foloasele narcisice si economice de pe urma statutului sau de inferior. La randul sau el isi dispretuieste semenii si familia incercand sa ii imite pe acestia si sa evadeze din infernul clasei inferioare demna de a fi ucis dar lasata sa traiasca din diferite motive. Exista suficient de multi oameni care au cazut prada depresiei severe in lipsa unui bolovan la care sa se inhame datorita faptului ca masinile au preluat tipul acesta de munca pe care in trecut acestia o faceau ei insisi in secolele trecute. Ergoterapia (care este psihoterapia care se manifesta prin efectuare unei munci oarecare) este de cele mai multe ori respectarea acestui blestem cultivat timp de secole in sufletul clasei celui aflat in aceasta situatie. Altii inca imping si astazi acesti bolovani si peste cateva secole vor avea urmasi care se vor usca in sinuciderea depresiilor. Ai mare grija cum iti alegi sa traiesti viata copile de 10 ani pentru ca nu iti negociezi doar viitorul tau ci poti nenorocii viitorul urmasilor tai in aceeasi masura!

3.1.1. Complexul Dyonisos

Dyonisos este zeul desfranarii si orgiei. Simbolul sau este acela a libertatii jinduite si proaspat obtinute, este comportamentul lipsit de orice bariere. Dyonisos este un Sisif care a scapat pentru o scurta perioada de timp de sub tirania blestemului sau, este sarbatoarea, exceptia in care i se permite sa faca ceea ce altii fac in mod natural. Lacomia lui de viata este data tocmai de atentatul la libertate la care a fost supus in perioada sisifica. Explozia de libertate pe care el o traieste este certitudinea bucuriei absolute, a fericirii, a trairii unei metarealitati promise in schimbul docilitatii sale sisifice. Dyonisos isi

ia revansa fata de trecut, umilintele sale sunt confruntate si umilite ele insele in betia sa hedonista. Dyonisos este tolerat daca se manifesta provizoriu, la sarbatori. Si joaca ta seamana uneori cu comportamentul dyonisiac atunci cand ermini lectiile si esti liber sa faci ce vrei desi uneori ti se atrage atentia ca intreci masura. Conditia lui Dyonisos este sa se intoarca pe munte si sa redevina Sisif. Atunci cand nu mai face acest lucru el devine inamicul public numarul 1, este un condamnat si dat exemplu negativ de cultura oficiala. Cultura populara insa il martirizeaza facandu-l legenda. Dyonisos devine erou, haiduc si, mai nou, terorist.

4. Trunchiul psihic si mentalitatea

Trunchiul psihic este un instrument foarte eficient pentru explicarea psihicului in general. Fiecare dintre aceste complexe intra mai mult sau mai putin in geneza comportamentelor umane. Comportamentul, emotiile, trairile, starile sufletesti sunt povesti unde fiecare dintre complexe reprezinta cate un capitol. In imaginea de mai jos am schitat trunchiul psihic care reprezinta straturile cele mai profunde si mai stabile ale psihicului omenesc iar membrana circulara din jurul lor reprezinta straturile cele mai noi ale psihicului, memoria mai mult sau mai putin recenta dar sigur cea cu date inregistrate in timpul vietii individului.

Trunchiul Psihic Termenul folosit ne ajuta sa intelegem psihicul ca pe un copac cu radacini, cu trunchi si cu frunze. Radacinile, trunchiul si ramurile sunt datele cele mai vechi pe care copacul le pastreaza. Desenul pe care lam facut eu aici nu arata chiar ca un trunchi de copac pentru ca trunchiul psihic reprezinta de fapt ramurile copacului. In acest moment el seamana mai mult cu o coroana de copac. Trunchiul propriuzis si radacinile care pot fi puse imediat sub acest cerc sunt instinctele care alimenteaza coroana de deasupra cu energie. In cazul copacului aceasta energie este si substantele nutritive luate din pamant de radacini. Pe de alta parte frunzele sunt cele care capteaza razele soarelui, produc fotosinteza si copacul nu poate trai fara ele. In aceeasi masura comportamentul omenesc se orienteaza dupa reprezentarile cele mai noi inregistrate in memorie si ia decizii in functie de acestea. Daca vedem un o hartie pe jos in mintea noastra reprezentarea este foarte noua asemenea unei frunze a copacului. In acel moment putem sa ne modificam comportamentul in functie de importanta pe care i-o atribuim. De exemplu daca bucata de hartie este o bancnota atunci suntem atenti la ea si ne folosim de ea. De aceea peste o perioada de timp chiar vom uita ca am luat o bancnota de pe jos. Iata ca reprezentarile noastre fixate in coroana copacului psihic seamana cu frunzele reale ale copacului care inmuguresc si se usuca in cateva luni. Unele reprezentari cotidiene ale mintii noastre dureaza mult mai putin decat frunzele copacilor. Cred ca stii in ce masura uiti unele lectii dupa cateva minute cititorule de 10 ani! Asta

pentru ca ele nu inseamna nimic pentru tine. Daca ai gasi pe jos nu doar o bancnota ci o servieta plina cred ca la varsta asta ai putea sa faci dintr-o astfel de reprezentare una de neuitat. Asta pentru ca intreaga ta viata se poate schimba radical. Poti deveni peste noapte un om respectat si poti comanda adultilor sa iti satisfaca dorintele. Iata ca legatura cu complexul eden este foarte stransa. Daca acest complex este atat de vechi in istoria vietii in general si nu doar cea a umanitatii care ti-a dat mostenire trunchiul psihic te asigur ca nu vei uita toata viata o astfel de experienta. Si, fireste, complexul traumatic isi baga si el coada aici. Poate te va mustra constiinta si vei preda politie suma de bani. Vei prefera astfel sa citesti aceasta carte decat sa pierzi timpul cat e ziua de lunga cu burta la soare prin nu stiu ce insula Iata cum un mugur poate deveni o ramura in memorie. Unele frunze mor dar altele se transforma in ramuri. Iata ca toate amintirile noastre fie ele mai vechi, fie mai noi sunt sustinute de catre astfel de ramuri mnezice asa cum sunt si complexele desprecaream discutat mai sus. Gradul lor de excitare, forta lor in campul constiintei poate determina si capacitatea de stocare si organizare a noilor informatii. Inteligenta si puterea de sinteza si acumulare de date in scopul organizarii unui domeniu sunt date de aceste ramuri functionale ale psihicului. Complexele trunchiului psihic impreuna cu experienta trecutului apropiat poate decide capacitatea cognitiva a mintii noastre, adica puterea noastra a gandi si de a ne folosi mintea pentru a ajunge la informatii specifice si la un comportament subordonat lor. Un copac mai mare si mai batran va avea si ramuri mai groase si frunze mai multe; in aceeasi masura experienta si motivatia personala poate determina o astfel de corola masiva de reprezentari in campul mintii iar legarea lor unele de altele, organizarea lor poate constitui experienta avuta de cineva in experimentarea unei realitati anume. Dupa cum o sa arat la psihoze , atunci cand anumite ramuri ale copacului psihic sunt fie mutilate, fie nefunctionale corola de frunze ale discursului mnezic poate suferi malformatii speciale iar discursul cognitiv, emotional si comportamental poate fi distorsionat. Fiecare dintre cele 10 complexe ce compun trunchiul psihic le influenteaza retroactiv pe celelalte. O excitare in plus a unuia dintre ele poate determina tulburarea psihica ceea ce inseamna o traire a realitatii intr-un mod mai intens. Tensiunea dintre filierele sale explica atat fenomenul constiintei si inconstientului cat si a gandirii coerente. Sentimentul de constiinta, constienta si judecata sunt specifice unei astfel de cantariri a situatiilor oferite de realitate, de

strategiile oferite de fiecare dintre aceste complexe in scopul satisfacerii personale. De aceea atunci cand la varsta ta de 10 ani faci vreo boacana (si mai ales daca boacanele se repeta) orice se va spune despre tine dar nu si faptul ca ai fi foarte constiincios. Chiar si adultul care nu sta foarte mult pe ganduri si isi pune in act ideile si comportamentele care ii vin momentan in minte nu este considerat un constiincios, un filosof care sta si mediteaza asupra eului.

5. Psihopatologia

Pana acum am analizat in linii mari forma normala a psihicului. De acum incolo vom analiza derivarea lui psihopatologica adica modul in care psihicul normal devine unul anormal sau special, tulburat. In acest mare capitol vor intra doua subcapitole respectiv cel al psihopatiilor si cele ale psihozelor. Pana la a le analiza direct voi face cateva precizari preliminare pentru a ne inlesni intelegerea lor.

5.1. Ce este psihopatologia?

Trunchiul psihic este modelul psihicului iar structurile sale, complexele sunt starea de medie excitare a sa, predispozitia pentru tulburarile psihice dar si starea de normalitate asa cum este ea recunoscuta de catre comunitate. Iata ca diferenta dintre normalitate si nebunie nu este atat de flagranta cum da de inteles insasi comunitatea. Iar daca intr-o disputa ceva mai violenta fiecare il face nebun pe celalalt probabil ca au dreptate fiecare. Poate ca abuzurile facute de psihiatrie fata de dizidentii politici in sistemele totalitariste se datoreaza si acestei fragile diferente intre normalitate si psihopatologie. Tulburarea psihica este un complex supraexcitat. Complexul este o pseudotulburare psihica. Un om atent la datele propriilor trairi se poate regasi in productiile psihice ale celor care dezvolta simptome specifice acestor tulburari. Trebuie sa recunoastem ca experienta ta cititorule de 10 ani e totusi destul de redusa si exista riscul sa te cataloghezi si nevrotic si paranoic si schizofrenic in acelasi timp dupa

un prim contact cu descrierile psihopatologiei. Nu te impacienta prea tare caci greseala asta este facuta de majoritatea adultilor! Dar daca totusi faci aceasta eroare de incadrare este pentru ca inca nu ati reusit nici tu nici maivarsticii tai concurenti sa faceti diferenta intre predispozitie pentru tulburarea psihica in cauza si tulburarea propriuzisa. Asa ca departe de mine de a-ti reprosa lipsa de putere de diferentiere intre acestea sau lipsa de cunostinte pentru a opera o astfel de diferentiere. Ba chiar apreciez faptul ca tocmai acest neajuns atesta punctele comune ale tuturor tulburarilor psihice in care tu si restul adultilor va regasiti. Tulburarile psihice s-au numit pana nu demult boli psihice si exista si astazi locuri unde se mai numesc astfel. Timpul pare ca s-a scurs mai lent pentru acestea deoarece influenta conceptiilor mai noi despre om si societate nu s-au infiltrat destul. Vechea conceptie despre boala psihica a fost inlocuita cu una in care normalitatea si boala nu mai sunt diferentiate atat de drastic si chiar boala in sine a psihicului este pusa sub semnul intrebarii. Psihicul nu este acelasi lucru cu organicul pe care il cunoastem ca se poate imbolnavi. Psihicul nu se poate imbolnavi. Cel mai sever simptom psihopatologic este o manifestare naturala si sanatoasa a psihicului chiar daca individul si organismul poate avea foarte multe de pierdut de pe urma unei astfel de manifestari a sa. Conceptul de boala psihica este derivat direct din mentalitatea clasica a stratificarii societatii. O astfel de mentalitate considera si trateaza omul cu tulburari psihice ca pe animal sau un pic mai mult dar niciodata ca pe om cu drepturi depline. O astfel de valorizare se explica prin valorizarea celor multi pe care o face sistemul social clasic. Ea conduce automat la abuzuri asupra acestora, abuzuri care nu se vad pe termen scurt insa pe termen lung, la nivel de generatii intregi acestea se resimt in spectrul acestor manifestari periferice care coincid cu insele tulburarile psihice. Totusi civilizatia contemporana resimte o puternica simpatie si compasiune fata de suferinta omului cu tulburari psihice si, in ciuda unor pasi contrari, face tot posibilul pentru a-l scapa de astfel de suferinta. Prin comportamentul bizar si prin sensibilitatea pe care civilizatia o are fata de el specia umana incearca sa se readune, sa devina un tot dupa ce mentalitatea clasica o imparte radical in stapani si sclavi. Initial stapanii au incercat marginalizarea totala si exterminarea acestor elemente prin fenomenul corabia nebunilor unde tot ce era marginal era imbarcat intr-o corabie ce era lasata sa pluteasca in deriva pe mari si oceane sau prin arderea pe rug. Dispretul civilizatiei contemporane

pentru astfel de proceduri a atins apogeul si a atras dupa sine un dispret congenital fata de tot ceea ce inseamna cultura clasica. Inclusiv in schizofrenie unde se pare ca ar exista anumite disfunctionalitati organice totusi psihicul este perfect sanatos. Nu exista boala psihica. Psihicul are din natura sa rolul de a regla comportamentul uman in sensul unei cat mai bune adaptari la mediu. Fireste ca pentru individ tulburarea psihica inseamna esec personal deoarece ii infraneaza aceasta adaptare. Insa prin tulburarea psihica individul isi arata adaptarea perfecta la epocile sociale ale trecutului. Un paranoic proiecteaza asupra autoritatilor zambitoare de astazi amenintarile autoritatilor epocilor trecute. Omul cu tulburari psihice in general este guvernat de mentalitatea trecutului si cea a prezentului care se lupta pe viata si pe moarte pentru puterea de a dirija comportamentul si emotiile. Cineva a decis prin proprie vointa de stapan ca el este normalul si astfel toti cei care nu se comportau ca si el riscau sa fie excomunicati si exilati. El decidea moda, el organiza compozitiile picturilor, el decidea ce muzica e buna si el angaja filosofii pentru a face oficial filozofie. Din pacate desprinderea civilizatiei contemporane de aceasta mentalitate inca nu s-a terminat iar tendinta de considera pe cei diferiti ca fiind niste incorecti ce au nevoie de corectie inca se manifesta chiar si in cele mai liberale locuri. Termenul tulburare psihica contine in el o doza pejorativa, incriminatoare si asta atesta lipsa de rupere a mentalitatii oficiale a psihiatriei de astazi fata de mentalitatea clasica a indivizilor egalizati cu orice pret. Astfel ca numele de tulburare psihica se va schimba si va lasa locul unuia mai actual si mai uman cum ar fi de exemplu cel de mentalitate excentrica sau altceva. In fond prin exhibarea influentelor mediului actual si ereditar psihicul face acelasi lucru pe care il dace organismul in mod natural. Conditiile de mediu se regasesc in particularitatile fiintelor care traiesc in aceste mediu, in rase, in specii care traiesc doar in anumite zone etc. Este la fel de normal de exemplu ca un paranoic de persecutie sa isi arate predispozitia la a riposta fata de o posibila agresiune venita dintr-un mediu persecutor in care predecesorii sai sau format. In ceea ce ma priveste daca totusi folosesc inca termenul acesta pe care il consider depasit este pentru simplul fapt ca vreau sa pastrez inca legatura cu psihiatria actuala si vreau ca prin aceasta punte sa trimit cititorul interesat pentru a afla mai multe despre subiect si de la alte texte. In orice caz cred ca se poate vedea de la o posta faptul ca termenii folositi de mine pentru clase sau tulburari

individuale sunt total curatiti de orice caracter institutionalist sau medicalist iar acest lucru are rezonanta in conceptia mea despre psihoterapie.

5.2. Tulburarea psihica si mediul

Tulburarile psihice pot fi provizorii (a nu se confunda cu psihozele reactive tranzitorii care in acest context nu sunt provizorii) atunci cand dureaza cateva minute sau stabile atunci cand se manifesta pe o perioada mai lunga, uneori toata viata. Cele provizorii sunt tot timpul declansate direct de fluctuatiile mediului iar celelalte sunt generate de mediu in timp, indirect deoarece reactiile lor comportamentale si emotionale nu depind direct de aceste fluctuatii. De exemplu alerta prazii in fata pradatorului este realmente o tulburare psihica cu toate semnalmentele acesteia ca accelerarea ritmului cardiac, agitatie motorie, respiratie sacadata, etc. Dimpotriva reactia exploziva pe are cineva o poate avea in fata unui eveniment care de cele mai multe ori ramane fara urmari la majoritatea altor oameni atesta existenta unui pattern psihopatologic specific si doar declansat de respectivul eveniment insa nu cauzat in intregul sau de acesta. Daca nu ai intalnit astfel de oameni care devin irascibili din te miri cred ca i-ai si tinut minte Se poate vedea de aici faptul ca tulburarile psihice provizorii sunt specifice lumii animale. Spre deosebire de celelalte ele sunt si complet remisibile adica dispar total dupa ce pericolul, situatia generatoare externa sau actiunea nociva a mediului dispare. Tulburarile psihice propriuzise asa cum le descrie psihopatologia sunt specifice civilizatiei umane si sunt si mai greu de inlocuit. Insa intre acestea exista si interferente. De exemplu oricine poate trai o frica teribila la un moment dat produsa de vreo farsa sau ceva pentru ca peste cateva minute ea sa dispara total. Dupa o astfel de experienta respectiva persoana sa isi reia ritmul psihic de dinainte de momentul in care a intervenit mediul. In aceeasi maniera civilizatia a reusit sa implementeze artificial tulburari psihice si in lumea animala dupa ce omul si-a infestat propria specie cu asa ceva. Daca vedem o pisica vagabonda pe strada sau una salbatica prin padure fara indoiala ca ni se va parea a avea anumite probleme psihice

pusa fata in fata cu pisica noastra de acasa. In schimb cea crescuta de noi in apartament, care nu a iesit niciodata pe strada se poate chirci teribil in contact cu mirosurile si teritoriul nou pe care este pusa sa il experimenteze. Fiecare dintre acestea arata frica. Insa o astfel de frica pare a nu fi justificata; nici vagabonda nu a fost agresata odata ce a ajuns in apartament si nici cea de casa odata ce a fost scoasa la plimbare. Si totusi raportate la mediul formarii fiecareia fiecare este perfect adaptata. Cam la fel se intampla si cu oamenii. Explozia tehnologica de la sfarsitul secolului al XIX-lea a condus la schimbarea nivelului de viata al omului de rand occidental si la cresterea gradului sau de libertate. Insa educatia primita de-a lungul secolelor i-a format acestuia o mentalitate de sclav, de supus care s-a vazut in conflict direct cu noul stil de viata. Premisele tulburarii psihice ca exacerbare a unui conflict intre dorintele sufletului se va fi constituit astfel. Conflictul intre sufletul profund si cel al stilului de viata industrial sau contemporan este structura definitorie a tulburarii psihice. Diferenta dintre tulburarile psihice provizorii si cele stabile este data de tipul de raspuns al organismului la datele mediului. Reactia de panica a prazii in fata pradatorului este in acord total si perfect adaptata la mediul sau de dezvoltare. Daca prada nu intra in alerta atunci viata sa poate lua sfarsit subit. Mediul animal nu permite alte complicatii psihice. Complexul traumatic poate atinge cote foarte inalte iar animalul poate fi atat de fricos incat sa faca infarct odata capturat. Insa asta este cerinta expresa a mediului si chiar daca psihicul respectivului animal este extrem de agitat starea lui nu este o tulburare psihica in sensul in care acestea exista la om deoarece agitatia sa este motorul supravietuirii sale adica a adaptarii sale la mediu. Ai doua variante: ori supravietuiesti ori dispari. Nu stiu de cred ca cineva te-a pus cititorule de 10 ani in fata unei astfel de dileme si atunci ai vrut efectiv sa-i sari la beregata Ei bine, cam asta e cu dilema asta! Abia societatea umana a adus cu ea tulburarea psihica. Mila si presupusul respect pentru viata care par sa fie valori ale civilizatiei umane au alt tip de explicatii decat bunatatea innascuta si paradoxala a omului civilizat. Aceste valori nu ar fi facut cariera in societatea umana daca nu ar fi adus profit. Sclavul antic era definit ca acel om care ar fi trebuit ucis dar din diferite motive a fost lasat sa traiasca. Este clar ca interesul pentru viata sclavului avea legatura cu profitul rezultat in urma muncii sale prestate in favoare stapanului. Sinuciderea la care omul civilizat recurge uneori este o astfel de

selectie naturala animala intrerupta peste care omul si civilizatia a intervenit si a modificat-o intr-un sens nenatural. Tulburarea psihica autentica, umana, civilizata, dimpotriva este o traire si un comportament neadecvat la mediul in care se manifesta. Complexul traumatic este si el centrul, nucleul acesteia insa reactia sa este in dezacord cu mediul. Fie omul cu tulburari psihice vede traumatism acolo unde el realmente nu exista si sunt foarte putine sanse sa existe, fie el nu reactioneaza la existenta unui potential traumatism si nu se apara conform acestui complex, fie ambele in acelasi timp. Primul caz este specific unor tulburari ca psihopatia exploziva sau paranoia (de forma persecutorie) iar subiectul duce la extrem principiul odata ce te-ai ars cu ciorba sufli si in iaurt fiindu-i frica de absolut orice si reactionand la absolut orice ca si cum ar reprezenta un traumatism. Cel de-al doilea caz este cel al depresiei severe unde subiectul este total incapabil sa se apere in fata unui traumatism de parca si-ar dori cu ardoare sa fie afectat de acesta. Cel de-al treilea este cel al psihozelor cu simptome paranoide unde subiectul nici ca poate identifica traumatismul real pentru a se apara de el dar si vede traumatisme acolo unde acestea nu exista. Civilizatia umana are in tulburarea psihica pretul existentei sale. Ea a implementat-o atat in specia umana cat si in speciile de animale. Daca vreti sa vedeti depresie la un animal salbatic atunci capturati-l si inchideti-l intr-o cusca. Fabricile au facut acelasi lucru cu omul. Gradul sau de depresie este dat cu precizie matematica in functie de libertatea pe care el a reusit sa si-o salveze dupa ce a ajuns piesa intr-o astfel de cusca industriala. Temele pe care tu trebuie sa le faci in loc sa te joci pot fi si ele tot un fel de astfel de cusca cititorule de 10 ani! Cred ca intelegi cum sta treaba. De fapt acest lucru nu este greu de inteles. Oricine poate vedea gradul ridicat de similaritate intre aceste doua fenomene insa interesul pragmatic brut al celor care ar fi trebuit sa le inteleaga si sa le explice le-a orbit atentia deoarece acest lucru nu convine deloc autoritatilor care nu ar mai putea beneficia astfel de pe urma sclavilor din fabricile contemporane...

5.3. Psihopatiile

In clasa psihopatiilor am inclus tulburari pe care psihopatologia actuala nu le poate concepe impreuna nici in ruptul capului. Nu mi-am propus asta de la inceput dar am ajuns la astfel de solutie dupa ce am analizat structura fiecareia si am vazut ca elementele asemanatoare sunt mai importante decat cele de diferentiere. Am inclus in aceasta mare clasa pe langa celebrele tulburari de personalitate (care constituie nucleul acestei clase) si nevrozele, depresiile sau comportamentul sexual excentric (tulburarile libidoului). Am pornit de la clasa asanumitelor tulburari de personalitate asa cum au fost ele numite in clasificarile cu cea mai mare autoritate stiintifica pe plan mondial astazi (ICD si DSM) si in cele ce urmeaza tot de la acestea se va dezvolta teoria mea. Renuntarea la mai noul termen in favoarea celui vechi de psihopatie se datoreaza si simplitatii acestuia si faptului ca in teoria mea termenul personalitate nu are nici un rol. Evident ca reluarea vechiului termen nu presupune deloc si acceptiunea sa medicalista ci este extins mult in zona normalitatii, a caracteriologiei. In cele ce urmeaza vom parcurge psihopatiile brute derivate direct din complexele trunchiului psihic iar apoi cele mixte datorate combinarii genetice ale primelor, fapt ce duce la celelalte subclase de psihopatii respectiv cele anevrotice, cele nevrotice, cele nevrotic-dezamorsate, cele libidinale si, in final, cele depresive.

5.3.1. Genetica tulburarilor psihice relativ la complexele trunchiului psihic

Supraexcitarea unui complex conduce la distribuirea acestui plus energetic catre complexele vecine in special catre cele de pe aceeasi filiera cu el. Cam aceeasi cantitate de energie se distribuie si catre complexul sau omolog de pe filiera opusa. Lucrul acesta este cat se poate de normal deoarece trunchiul psihic este parte din sistemul de retele mnezice ale psihicului la fel ca orice alt element din interiorul sau. Supraexcitarea energiei psihice pe un anumit nod de retea mnezica se deplaseaza catre nodurile vecine in aceeasi maniera in care apa se raspandeste in vasele comunicante. Acest lucru explica de ce tulburarile psihice au ceva in comun, ceva ce se regaseste in fiecare dintre ele. Pornind de la principiul dupa care complexul este predispozitia tulburarii psihice am ajuns la un numar de 6 tulburari psihice

primare, originare care deriva direct din complexele civilizatiei, adica de la grupa a 3-a in sus. Acestea se recombina genetic intre ele si astfel intreaga gama de tulburari psihice cu exceptia psihozelor se poate intelege. Din desfasurarea psihopatiilor brute, originale se poate observa faptul ca din grupa a 5-a de complexe deriva 3 psihopatii, ceaastenica , cea neurastenica si cea hiperstenica iar din cea de-a doua grupa nu deriva niciuna desi cititorul avizat ar fi tentat sa plaseze asanumita psihopatie antisociala exact in acest loc ramas liber. Cu toate acestea psihopatia antisociala asa cum este descrisa de diferitele tratate de psihopatologie are in ea continuturi clare de complexe industriale astfel ca in compozitia ei pot intra psihopatii foarte diverse si chiar foarte complexe in asa fel incat nu se mai poate vorbi despre caracterul sau brut asa cum ar trebui sa fie daca ar deriva din grupa a doua. In realitate grupa aceasta pur si simplu nu ofera material pentru psihopatie. Grupa a doua de complexe are de partea ei timpul de multe milioane de ani pentru cristalizare insa nu are si intensitatea energetica a devenirii psihopatice deoarece societatea animalica sau primitiva in care aceste complexe se vor fi dezvoltat nu are instrumentele de coercitie ale celei moderne in asa fel incat sa mutileze individul. O astfel de perspectiva presupune deja grupa a treia de complexe si toate particularitatile complexului tabu . Apoi orice eventuala agresiune asupra individului produsa in societatea animalica si primitiva se face prin complexul traumatic direct ceea ce deriva in psihopatie traumatica . Pare bizar insa existenta unei psihopatii traumatice derivata direct din complexul traumatic se datoreaza tocmai statutului primei grupe de complexe ca derivate la randul lor din legile generale ale pulsiunii . Orice tulburare psihica din lumea animala sau primitiva are in componenta psihopatia traumatica in forma ei reflexiva sau agresiva. In fapt orice tulburare psihica se manifesta traumatic si de aceea aceasta psihopatie este leitmotivul oricarei tulburari psihice. Aschia nu sare departe de trunchi spune un proverb romanesc si asta am auzit-o pana la refuz in toata copilaria mea. Am putut constata acest fapt la fiecare pas. Insa atunci cand in diferitele tratate de psihiatrie am putut citi despre prezenta nevrozei obsesionale la rudele de gradul I ale celor cu ticuri pentru mine era clar ca tulburarea psihica este un construct ereditar care se stabileste in functie de hazardul intalnirii a doi oameni care vor da nastere unui copil ce va prelua combinatia structurilor psihopatologice a ambilor la fel cum

preia din caracteristicile legate de aspect, gandire, abilitati etc. Experientele din copilarie, educatia au si ele rolul lor foarte important insa toate acestea se suprapun peste o predispozitie ereditara . Practic toate tulburarile psihice se leaga unele de altele asemenea anilor, asemenea etapelor intr-o evolutie oarecare. Nu exista vreo tulburare care sa nu aiba legatura cu o alta cu exceptia psihopatiilor brute care se formeaza prin influenta directa a mediului in campul individualitatii. Tulburarile psihice se dezvolta genealogic asemenea unui copac unde trunchiul este dat de axa psihopatiilor distimica nevroza nevroza dezamorsata compulsiva ( Psihopatie compulsiva Nimfomania ) tulburari libidinale depresii. Pornind de la aceasta axa toate celelalte se dezvolta din acestea asemenea ramurilor unui copac.

5.3.2. Psihopatiile brute

Am numit psihopatiile de mai jos brute deoarece sunt convins ca ele deriva direct dintr-un complex sau direct dintr-o anumita grupa de complexe. In situatii speciale ale mediului si intr-o anumita perioada de timp orice om poate dezvolta o astfel de psihopatie. Cu toate astea ele rareori pot fi vazute in forma aceasta deoarece ele se afla de obicei in structura compozita a psihopatiilor mixte datorate combinarii genetice intre ele. Pana sa ajungem sa le intelegem pe cele mixte vom parcurge pe cele brute din care ele provin. Fata de explicatiile foarte tehnice din Dinamica Psihologiei Abisale imi doresc a intampina lipsa ta de cunostinte la varsta de 10 ani asa ca am sa fac un rezumat al simptomelor acestor tulburari. Totusi daca vrei sa intelegi si mai bine ceea ce iti spun eu in cele ce urmeaza te invit totusi sa le studiezi in amanunt intr-o lucrare de psihopatologie specializata in cazul in care vrea sa afle mai multe despre subiect.

5.3.2.1. Psihopatia traumatica

Ea deriva direct din experienta unui traumatism sever. Dupa cum am spus mai sus nu este suficient contactul cu un traumatism al psihicului ci este nevoie ca acesta sa fie unul civilizat, adica posttertiar, este nevoie ca psihicul sa aiba un grad de dezvoltare suficient incat sa cuprinda cel putin grupa a treia de complexe (tabu Narcis) care atesta un mediu mai mult sau mai putin civilizat in care se manifesta ca reactie specifica unui mediu salbatic, inadecvat celui civilizat. Daca aceasta conditie nu este respectata atunci agitatia capatata de un animal in urma uni astfel de traumatism nu este decat o reactie fireasca de adaptare la conditiile mai severe ale mediului oferite prin insasi traumatismul suferit. Doar civilizatia umana poate oferi fluctuatii contrastante de mediu si astfel ca se poate vorbi de psihopatie traumatica numai in conditiile acestui tip de mediu civilizat unde individul trebuie sa raspunda diferit unor conditii de mediu diferite. Psihopatia traumatica poate exista astfel si la animal cu conditia ca el sa se fi dezvoltat ulterior intr-un mediu cel putin pasnic, daca nu uman, civilizat. Daca te-ai uitat la TV pe posturile specializate in vietile animalelor ai vazut cum din cand in cand niste antilope o iau la fuga si fug mancand pamantul de parca cineva le alearga. Un astfel de comportament este justificat de prezenta in trecutul speciei lor a unui pradator care ulterior a disparut. Evident ca intre timp fuga acestor animale s-a cristalizat comportamental iar psihopatia lor traumatica s-a convertit fiziologic. Acest caz si resalbaticirea animalelor domestice sunt punctul extrem al psihopatiei traumatice care implica regresia organica a individului si a urmasilor acestuia catre un mediu mult mai ostil fata de cel experimenta de predecesori. Psihopatia traumatica nu atinge acest punct ci este doar predispozitia psihica pentru acest tip de regresiune fara ca el sa fie realizat ca atare. Daca parintii te-au lasat sa aduci acasa un animal gasit pe strada, cu experiente traumatice oarecare probabil ca ai vazut ca respectivul animal e mult mai fricos decat cele crescute numai in casa. Ei bine poti spune ca respectivul animal are o psihopatie traumatica. Psihopatia traumatica presupune un amestec ciudat intre comportamentul civilizat si cel salbatic. Incapacitatea sa de socializare intr-un mediu pasnic dupa ce initial a suferit influenta traumatica a unui mediu ostil este definitia sa. Organismul uman regreseaza si el asemenea animalului la un mod de viata primitiv, de supravietuire ghidandu-se dupa principiul daca te-ai ars cu ciorba sufli si in iaurt. La o prima evaluare acest comportament pare unul de maxima asigurare, de maxima circumspectie, atentie si chibzuinta ceea ce ii sporeste sansele de supravietuire. Insa de fapt individul uman nu se

poate adapta mediului civilizat, nu poate atinge cele mai bune performante personale tocmai datorita faptului ca complexul traumatic are cel mai greu cuvant in negocierea comportamentului. Subiectul devine mai fricos, mai neincrezator si mai predispus la izolare si autoizolare. Daca pentru animal acest lucru poate fi cheia supravietuirii pentru om el poate fi o povara impotriva dezvoltarii personale. Stiu ca te-am obisnuit cu gluma cititorule de 10 ani insa acum serios iti spun ca daca vreun adult iti provoaca rele tratamente si daca te agreseaza acest lucru iti va infrana profund dezvoltarea. Daca in tara ta autoritatile interzic agresarea minorilor poti sa le ceri sprijinul. Intr-o tara ca Romania insa unde societatea pare o piesa de teatru care imita realitatea civilizata copiii sunt agresati in continuare de parinti iresponsabili fara ca ei sa poata cumva sa se apere deoarece sunt amenintati chiar cu alungarea din familie si ramanerea pe strada.

5.3.2.2. Psihopatia distimica

Este centrata in jurul complexelor tabu Narcis care inhiba manifestarea normala a sexualitatii dar care conduce paradoxal la o predispozitie spre descarcare prin sexualitate a pulsiunilor care sunt alimentate de energia inhibata a acesteia. Cumva aceasta energie are o miscare ciclica de alimentare pana la refuz a pulsiunilor vecine libidoului dupa care rorurile se inverseaza. O astfel de miscare de circulara a acestei puternice energii se traduce prin explozia in comportament a predispozitiei nevrotice cuprinse in aceasta grupa a 3-a de complexe ale trunchiului psihic . Practic se odata cu aceasta tulburare se instaleaza.o stare prenevrotica. Omul care se procopseste cu ea devine astenic, nesigur pe sine, timid si vinovat de experientele autoerotice cu care incearca sa reduca o astfel de excitatie si sa isi ofere o anumita satisfactie. Poate ca inca nu esti asa timid la aceasta varsta cititorule de 10 ani insa am o veste cam proasta pentru tine: in curand vei fi. Poate ca nu vei dezvolta o psihopatie distimica insa majoritatea colegilor tai vor fi dominati de ea. Adultii o numesc varsta critica. Si ei mai intra cateodata in ea atunci cand se despart de partener sau cand, dintr-un motiv sau altul nu se pot bucura de satisfactiile sexuale. Asa ca eu nu fii prea afectat daca vreunul dintre ei iti reproseaza varsta critica pentru ca nici ei nu stau prea bine la capitolul asta

Nu iti recomand sa eviti curiozitatile erotice insa mai bine incerci sa socializezi mai mult cu sexul opus atunci cand simti ca devii prea curios. In orice caz sa nu lasi pe nimeni sa te invinovateasca pentru aceste curiozitati infantile pentru ca mai tarziu este posibil sa ai probleme in a te exprima erotic.

5.3.2.3. Psihopatia isterica

Este specifica grupei a 4-a de complexe. Complexul Adam se simte de la o posta prin incapacitatea de a consolida o relatie erotica, prin tendinta ambivalenta de a o evita pe de o parte dar si de a o pune in practica printr-un arsenal de sageti seducatoare directionate catre potentialii parteneri. Psihopatia isterica este o perpetua rasturnare de situatii in tensiunea dintre complexele Adam si Don Juan. Nevoia de dragoste ideala, nevoia de gasire a unui partener cu bune relatii intrun mediu social superior este ambitia fatala a istericului. Nevoia sa de fericire prin experienta unui amor legendar, mitic asa cum o traieste Don Juan este scurtcircuitata de puseele tiranice de autoinvinovatire ale complexului Adam. Cuprins de o influenta masiva din partea complexului tabu dar si umilit de austeritatea si saracia acestuia istericul isi deplaseaza catre omologul sau Narcis intreaga portita de neutralizare a unei tensiuni psihice specific proletaroide. Istericul se afla astfel la jumatatea drumului dintre umilinta clasica oferita de complexul tabu si dezinvoltura moderna ce trece prin cel Narcis si se termina in cel Dyonisos . Istericul este sedus de catre o lume supranaturala si are ambitia de a seduce la randul sau fie prin accederea in ea fie prin dispretul fata de lumea inferioara lui. Nevoia de schimbare cu orice pret, nevoia de revolutie personala atesta o stare de neliniste specifica istericului si care defineste in general modulul isteric de comportament regasit apoi in psihopatiile mixte . Societatea nu ia drept factor psihopatologic aceasta nevoie de revolutie a stilului de viata deoarece de obicei acesti oameni sunt extrem de activi si creativi si care pot trage societatea dupa ei in special atunci cand nelinistea isterica este dublata de consecventa si perseverenta hiperstenica. Insa rezultatele pozitive pe plan social nu inlatura faptul ca psihicul se afla intr-o anumita tensiune interioara iar in scurt timp acestea palesc la scurt timp dupa trairea lor lasand loc perpetuu pentru noi si noi cuceriri.

Aceasta dimensiune narcisica a stilului de viata isteric atesta un mediu permisiv de formare, o educatie libera si chiar rasfat. Multi cred ca acest gen de educatie este de vina pentru formarea istericului si asta pare sa te afecteze chiar pe tine cititorule de 10 ani. Spune-le tu adultilor din jurul tau totusi ca ceea ce ei vad acum la tine este doar varful icebergului si ca de fapt nu educatia e de vina ci materialul care vine de obicei chiar de la parintii ce sunt pe cale sa coboare militaria din pod. Deci nu ezita sa le reprosezi acestora ca vor sa te faca pe tine partas la propriile compromisuri cu viata! In realitate tocmai o origine umila, tocmai o conditie sociala modesta a predecesorilor urmata de o inferioritate viscerala este aceea care conduce la aceasta predispozitie comportamentala si emotionala. Iesirea din aceasta conditie ca urmare a evolutiei nivelului de trai al epocii moderne are ecouri teribile in complexul Adam, in autoinvinovatirea data de credinta iminentei pedepsei datorita depasirii conditiei de servitor asa cum va fi fost ea incastrata genealogic in descendenta istericului. De aici si nevoia sa de a-si falsifica trecutul, de a-si demonstra originea aleasa, superioara, de familie buna. Bovarismul istericului este de fapt o dureroasa nevoie de a se convinge pe sine ca nu merita pedeapsa evadarii din sclavie, ca nu este vinovat. Fie ca se comporta ca un cersetor de afectiune, fie ca un arogant cinic si dispretuitor istericul insusi este de fapt acela care se percepe pe sine drept umil si inferior. Complexul sau de inferioritate devine complex de superioritate dupa o ecuatie mentala despre care literatura de specialitate a tot discutat. Este bizar cum se face ca un comportament de mic tiran asa cum se vede la isteric are la baza tocmai aceasta originara cicatrice sociala de fost tiranizat. Dupa cum prada se adapteaza pradatorului cu arme mai performante pentru supravietuire la fel si prada umana, sclavul devine un tiran cu sange rece in fata a ceea ce el crede ca este pradatorul sau. Nu uita sa le amintesti asta celor care te umilesc la aceasta varsta cititorule de 10 ani pentru ca vor primi umilinta ta razbunatoare mai tarziu. In acelasi fel ai grija si tu sa nu faci aceeasi greseala sa umilesti pe cineva aflat in formare pentru ca iti vei primi la randul tau pedeapsa din partea maturitatii celui umilit astfel.

5.3.2.4. Psihopatia hiperstenica

Mentalitatea claselor inferioare are doua modele de constituire psihica. Unul este cel al neimplicarii iar celalalt este cel al implicarii in economice ca forta de munca. De multe ori munca poate fi binefacatoare, poate fi un fel de joaca a adultului. Munca sclavilor insa este un blestem. Din pacate fiecare trecem prin asa ceva, fiecare facem lucruri care nu ne fac placere pe o perioada mai lunga sau mai scurta de timp pentru ca trebuie. Ulterior putem sa tragem foloasele de pe urma efortului nostru si in acel moment suntem multumiti. Insa pe termen lung sufletul omului aflat in aceasta situatie suporta o mutilare teribila. O astfel de experienta prelungita este originea tulburarilor psihice care se vor vedea ulterior la urmasi. Din acest motiv tulburarile psihice sunt mai covarsitor mai frecvente la clasele de jos astazi care sunt formate din urmasii vechilor robi. Fortarea sau convingerea de buna voie in epoca moderna a robului sa intre in campul muncii este de fapt sensul supraexcitarii culturale a complexelor tabu si Adam in societatea de tip clasic. Neimplicarea in activitatile directe, concrete ale muncii, somajul prelungit voit sau nevoit produce un soi de lipsa de strategie si de inteligenta in relationarea cu societatea in genealogia istericului. Lipsa experientei directe a mediului social si lipsa experimentarii instrumentelor de activitate economica conduce la un nivel scazut al performantelor intelectuale. Cultura clasica insa a stiut sa blameze valorile lenei, ale prostiei sau ale lipsei de performante intelectuale. Iata cum coplesit de vinovatie omul de rand a avut deschisa alegerea abatorului economic, al activitatilor profitabile ale seniorilor si patronilor. Cred ca nicaieri in aceasta carte nu ai fost mai de acord cu mine ca acum cititorule de 10 ani cand apar lenea ca portita de salvare personala din ghearele psihopatiilor. Chiar te invit sa mai iei o pauza chiar acum in ideea ca iti va ramane si mai bine in minte importanta lenei pentru linistea ta psihica. Odata ce ai intrat in masinaria exploatarii economice tensiunea psihica produsa de cultura tabu Adam se reduce. Energia psihica cu care sunt alimentate aceste complexe este absorbita de activitatea fizica a muncii brute. De fapt printr-un astfel de fenomen este suspendata conversiunea energetica dinspre fizic catre psihic prin consumarea ei in activitatea muncii si astfel tensiunea psihica este redusa. Complexul Sisif nu apare ca urmare a muncii brute depuse de omul de rand in contul civilizatiei ci doar se intareste astfel. Complexul Sisif apare pur si simplu din intarirea celui tabu si din lipsa de satisfaceri

narcisice produse artificial de civilizatie. O cultura clasica centrata in jurul complexului tabu creeaza artificial un dispret specific clasic fata de natura si o nevoie oarba de transcendenta. Sentimentul sisific este sentimentul celui injectat de cultura tabu si obligat sa presteze o activitate pur mercantila, terestra in care se specializeaza si careia ii dedica intreaga viata. Golul interior si plictisul sunt din start specifice complexului Sisif fortat de cultura tabu. Insa acesta devine psihopatie daca vinovatul inferior urmeaza banda abatorului social si intra in masinaria profitului economic care il macina pas cu pas pentru a deveni cat mai profitabil. In loc de laptele muls ca urmare a placerii de a avea o activitate utila oarecare sistemul produce in acest caz sangele psihopatiei. Vechea expresie a caderii din lac in put isi are aici acoperirea deoarece dorind sa scape de vinovatia originara culturala data de complexul Sisif muncitorul se trezeste prins intr-o capcana ce intareste aceasta cultura a vinovatiei dubland in intensitate acest complex si transformandu-l in psihopatie. Asemenea selectiei artificiale facute de om pentru animalele sau plantele productive si constitutia ergotica (necesara depunerii muncii) este configurata pentru a rezista la efectuarea neintrerupta a muncii brute. Ea este un izvor nesecat de energie fiziodinamica ce alimenteaza munca prestata. Odata ce aceasta activitate ergotica este suspendata genealogic (prin ascensiune sociala) apare un surplus energetic ca urmare a acestui motor de anduranta configurat in ereditate. Ea se converteste in plan psihic devenind dyonisiaca deoarece aceasta portita este principala posibilitate de satisfacere a acestei energii care invadeaza campul psihic prin satisfacerea sa cu ajutorul micilor placeri ale vietii. Constitutia dyonisiaca presupune o astfel de acumulare de mici satisfactii in numar mare cu nevoia deliranta de a le consuma. Se poate aici obiecta asupra faptului ca cineva ar fi planuit toate acestea. Nu stiu daca trebuie sa insist asuprea capacitatii smecherilor de a improviza si manipula atunci cand este vorba de a-si spori profitul. Sa ne gandim numai ca oricine putea observa ca un muncitor care nu lucreaza ore suplimentare, sau un taran care nu lasa capul in jos si nu roseste atunci cand trece seniorul si nu ii ofera o parte din truda sa este un om needucat si nu prea dus pe la biserica spre deosebire de ceilalti care nu ies astfel in evidenta. Educarea fortata si luarea de masuri pentru prevenirea unor astfel de exceptii s-a facut sustinut cu ajutorul unor institutii ca biserica si scoala. Folosirea crestinismului pe post de factor de educatie salbatica a fost pretul platit de el pentru schimbarea statutului sa de persecutat social in model social.

Cea mai usoara dintre psihopatiile care deriva din abuzul de munca este cea hiperstenica . Ea reiese din anduranta, din intarirea corpului in scopul muncii si astfel ca subiectul are o predispozitie mai mare pentru activitate si mai putin pentru relaxare si odihna. Sa nu intelegi tinere de 10 ani ca prin activitatea asta corpul devine mai atletic. Aici nu vorbim despre antrenament fizic pentru impresionarea domnisoarelor ci de munca de sclav. Cele doua lucruri sunt la poli diferiti: prima este datorata autopromovarii de sine iar cealalta este dedicata promovarii stapanului. Increderea de sine promovata de prima este incompatibila cu umilinta de care stapanul are nevoie in cazul celei de-a doua. Practic munca a fost cheia supravietuirii intr-un mediu profund exploatator si astfel modul ei de exprimare se face doar prin intermediul activitatii intense. Chiar si in aceasta stare ea poate fi foarte greu recunoscuta ca psihopatie deoarece ea face aproape universal parte din sufletul oricarui occidental. Apoi intensitatea ei este inca destul de mica in raport cu cea ale altor psihopatii insa de cele mai multe ori ea intra in componenta fiecareia.

5.3.2.5. Psihopatia toxico-alcoolica

Consumul de alcool si droguri poate avea un efect similar cu cel al muncii brute in sensul cresterii fluxului energetic ce trebuie satisfacut de aparatul psihic. Psihopatiile astenica si hiperstenica deriva din anduranta ergotica pe care conditia sociala umila o implica. In cazul de fata surplusul energetic vine de la suprasolicitarea artificiala a valorii de neurtalizare (DPA) a sistemului psihic adica a receptarii satisfactiilor insele. Consumul de alcool si droguri produc satisfactii pe cale chimica ce sunt menite sa inlocuiasca sau sa absoarba insatisfactiile mostenite din predescendenta umila. Consumul de astfel de substante stopeaza evolutia sociala a individului deoarece satisfactiile ascensiunii sunt mai mici decat cele ale consumului de astfel de substante. Insatisfactiile ce reies ca urmare a scaderii acestui statut social sunt acoperite de cresterea dozei de substanta consumata. La aceste insatisfactii momentane se adauga si cele ereditare ale conditiei sociale umile si astfel consumul de substante psihoactive se intensifica iar doza creste progresiv cu perioada de consum sustinut. La toate acestea se adauga in final si aparitia problemelor de sanatate

care in mod normal conduc la scaderea valorii de neutralizare, la depresie organica si la un stil de viata retras si modest. Psihicul este astfel dublu conditionat de tendinta pur organica de regresie si de cea pur psihica de progresie energetica. Acest lucru este echivalent cu slalomul intre doua medii extrem de diferite care este insasi sensul aparitiei tulburarii psihice. Animalul nu este scutit in a avea contact cu substantele psihoactive insa ele se gasesc totusi foarte rar in natura in asa fel incat sa creeze dependenta. Doar omul cu stiinta lui a reusit sa le inventeze si sa le foloseasca. Animalul a cazut si el prada experimentarii omului in ceea ce priveste aceste substante si astfel i s-au indus si lui artificial psihopatii la fel cum i s-au indus chiar si numai prin civilizarea lui fortata, prin domesticire. Psihopatia toxico-alcoolica de obicei este dublata de cea astenica sau de altele mai complexe pe care eventual le intareste. Practic alcoolismul nu este altceva decat o astfel de conjunctie si in nici un caz nu poate exista fara o predispozitie psihopatica diferita de cea produsa de consumul de substante psihoactive. Luata singura si ea este aproape invizibila iar efectele ei in aceasta stare sunt foarte propice civilizatiei si laudate de societate deoarece subiectul este mai activ si mai eficient. Ea poate deveni astfel una cu cea astenica si poate intra in combinatii cu alte psihopatii pe acest loc al ei. Si totusi substantele de acest gen pot absorbi si stopa simptome psihopatologice mult mai periculoase pentru individul in sine. De aceea se poate spune ca inovatiile civilizatiei umane in materie de satisfactii artificiale, chimice sunt parte a adaptarii si autocuratirii speciei umane in lipsa altor modele de selectie naturala pe care civilizatia le-a eliminat. Deocamdata la varsta de 10 ani iti recomand sa eviti in a folosi astfel de substante. Insa odata ce vei deveni matur si simti ca societatea te foloseste ca pe o carpa mai bine te autodistrugi folosindu-le in exces decat sa te distrugi prin convertire la profitul corporatiilor. Cred ca contribui astfel la dezvoltarea si umanizarea civilizatiei mai mult decat daca ai asculta de ordinele unor puturosi si le-ai sustine nesimtirea prin munca ta inchinata lor.

5.3.3. Psihopatiile mixte

Transmisa genetic de la parinti/bunici la copii in mod normal o psihopatie isi pierde din intensitate si se dezamorseaza inapoi la starea de complex . Insa daca ambii parinti au acelasi tip de psihopatie ea ramane la acelasi nivel sau devine chiar mai puternica deoarece particularitatile dezamorsate la mostenirea psihopatica de pe filiera unui parinte sunt compensate de cele venite pe filiera celui de-al doilea parinte. Dincolo de asta daca cei doi parinti nu poseda acelasi tip de psihopatie si respectiva combinatie se face intre psihopatii diferite atunci apar psihopatiile mixte despre care voi vorbi mai jos.

5.3.3.1. Psihopatiile mixte ca rezultat al combinarii genetice ale celor brute

Psihopatiile descrise mai sus sunt cele 6 psihopatii primare, originare. Ele cuprind in sine si pot explica tot ceea ce este psihopatologie. Combinatia genetica a lor conduce la celelalte tulburari psihice in imensa lor diversitate si de aici incolo va urma descrierea modului specific de combinare al fiecareia. Iata ca aparitia unei tulburari psihice complexe depinde de hazardul intalnirii a doi oameni care sa aiba pe linie genealogica aceste configuratii psihopatologice. Studiile statistice nu au confirmat in proportie de 100% continuarea unei anumite psihopatii de la parintii la copii desi de cele mai multe ori urmele acesteia se resimt vizibil. Asta arata ca nu este necesar sa confundam cele doua psihopatii cu cei doi parinti ci raportandu-ne si la bunici, strabunici si asa mai departe; ele se pot combina dupa algoritmi pe care numai studiile amanuntite ii pot stabili si nu metoda deductiva a psihologiei. In tabelul de mai jos am plasat psihopatiile brute pe primele randuri de sus in jos si de la stanga la dreapta. Psihopatiile mixte sunt date de intalnirea, de combinatia dintre ele. Fiecare casuta din interiorul tabelului in care exista un nume de psihopatie are corespondent pe verticala (prima coloana din stanga) si pe orizontala (primul rand de sus). Asadar daca dorim sa vedem ce iese din combinatia genetica intre psihopatia hiperstenica si cea isterica mergem la a doua casuta de pe coloana din stanga care corespunde cu locul psihopatiei hiperstenice pana cand ajungem in dreptul casutei in care este trecut

numele psihopatiei isterice acea casuta va fi rezultatul acestei combinatii. Nu este greu de citit tabelul, nu? Lucrurile se complica un pic ce gradul de combinare si recombinare intre psihopatii creste si atunci pe coloana din stanga apar la final si psihopatii mixte, adica psihopatii care au reiesit ele insele dintr-o combinatie anterioara. Acestea sunt urmatoarele: astenica, neurastenica, dependenta, ciclotimica si nevroza obsesionala. Daca deocamdata pare complicat poti sa treci peste citirea acestui tabel si eventual sa revii la el ulterior dupa ce vei fi citit despre fiecare astfel de psihopatie mixta in parte.

TABELUL COMPOZIT AL PSIHOPATIILOR

PSIHOPATII
TRAUMATICA

ISTERICA EXPLOZIVA

DISTIMICA

TRAUMATICA

EVITANTA DEPENDENT ISTERICA -EXPLOZIVA A HIPERSTENICA INSTABILA ASTENICACICLOTIMI ANANCAST NEURASTENIC ASTENICA CA A ANEURASTENICA NEVROZA OBSESIONA LA DEPENDENTA PARANOIA BORDERLIN CICLOTIMICA E NEVROZAOBSESION NEVROZA NEVROZA ALA ISTERICA ANXIOASA

Daca totusi nu ti s-a parut dificil sa il intelegi ba chiar ai vazut niste ciudatenii in el am sa le clarific acum. Se pot aici observa niste spatii

goale la intalnirea unor psihopatii ceea ce pare ciudat deoarece da impresia ca ele nu s-ar combina. Nu exista limite de combinatie intre psihopatiile brute si de aceea spatiile acelea goale se datoreaza altui fapt. Unele dintre ele formeaza doar un stadiu incipient pentru aparitia unei noi structuri cum este cazul cu cea neurastenica traumatica ce formeaza o seminevroza anxioasa. Altele doar se intaresc unele pe altele si nu formeaza o structura compozita noua ca de exemplu combinatia intre psihopatia distimica si cea hiperstenica. La fel se intampla si in cazul amestecului neurastenica-isterica. Alte imperecheri se fac cu o psihopatie care deja se afla in compozitia celeilalte si astfel se poate vorbi tot de intarire. De exemplu combinatia dependenta distimica nu aduce nimic nou deoarece psihopatia dependenta are in ea deja pe cea distimica. La fel este cazul cu combinatia ciclotimica isterica sau cu nevroza obsesionala distimica. Exceptie a fost aici psihopatiile hiperstenica, astenica si neurastenica departajate de gradul de implicare a complexului traumatic in ele. Acest tip de diferentiere va ajuta enorm diferentierea depresiilor intre ele. Alte combinatii pot duce la aceleasi rezultate ca acelea deja inscrise in aceasta formula si astfel ca nu au mai fost specificate. De exemplu combinatia dintre psihopatia evitanta (traumatica + distimica) si cea isterica se regaseste in paranoia care este suma acestor psihopatii prin intermediul combinatiei psihopatiei dependente (isterica + distimica) cu cea traumatica. Cred ca deja team ametit un pic cu precizarile astea si de aceea e nevoie sa intru un pic in detaliu cu explicatiile. Am sa incep prin a spune ca psihopatiile mixte se impart in 5 clase: anevrotice, nevrotice, nevroticdezamorsate, libidinale si depresive. Le vom analiza in continuare pe fiecare in parte.

5.3.3.2. Psihopatiile Anevrotice

Dupa cum spune si titlul ele sunt psihopatii prenevrotice. Nu ating nici intensitatea si nici complexitatea nevrozei dar intra in componenta lor ulterior. Se poate spune ca psihopatiile anevrotice reprezinta gradul

intai de combinare intre psihopatii iar rezultatul este cel pe care il analizam in continuare.

5.3.3.2.1. Psihopatia exploziva

Se manifesta prin rabufniri dese si violente prin iritare exagerata fata de frustrari minore care pot lasa indiferent sau il poate irita mult mai putin pe cel ce nu poseda aceasta tulburare. Accesele de furie au legatura in principal cu anturajul, cu oamenii si mai putin cu obiectele. Acestea eventual sufera doar consecinta furiei explozivului deoarece cad prada razbunarii sale. De obicei explozivul evita conflictul direct cu cei care il enerveaza si rareori e cu adevarat periculos de aceea practica razbunarea pe obiecte. Prezenta foarte puternica a complexului traumatic se poate vedea din aceasta tendinta bizara de a evita conflictele prin inspirarea de teama celorlalti. Odata starnit totusi explozivul isi scoate la iveala toate frustrarile si devine extrem de violent. Insa el nu este un dur cool asa cum este profesionistul violentei in general si asa cum vrea sa dea impresia. O situatie cu adevarat periculoasa ii scoate la iveala simularea isterica ce intra in componenta suprastructurii sale psihopatologice putand dezvolta simptome nevrotic-fobicesau nevrotic-isterice destul de apropiate ca forma de cele ale nevrozelor dezamorsate. Simularea violentei este descinsa direct din simularea originara a psihopatiei isterice despre care am discutat mai sus.

5.3.3.2.2. Psihopatia evitanta

Se manifesta prin evitarea cu obstinatie a relatiilor sociale si in special a intalnirilor cu oamenii necunoscuti. O experienta traumatica poate conduce la reactii destul de asemanatoare cu cele ale acesteia ceea ce atesta prezenta psihopatiei traumatice in compozitia ei. Caracterul evitant al acestei psihopatii reflecta pe cel inhibatoriu specific psihopatiei distimice cu privire la satisfactia sexuala. Nu este destul de clar pentru tine la varsta de 10 ani insa sexualitatea feminina se manifesta prin reactia bizara de respingere initiala a prounerilor venite din zona celei masculine. (Asa ca daca ai avut esecuri in

dragoste sau daca vei avea sa nu fi prea afectat de ele pentru ca uneori ambele sexe au astfel de reactii tipic feminine.) Evitarea presupune exact acest tip de reactie pus in acord cu complexul traumatic de forma reflexiva. Psihopatia traumatica atesta forma reflexiva in care se afla acest complexul insa daca se fac presiuni (din partea anturajului) asupra subiectului pentru a-l convinge sa accepte acest gen de intalniri atunci el poate lua forma agresiva iar comportamentul evitantului sa semene destul de mult cu cel al paranoicului de persecutie si chiar alexplozivului . Aceste presiuni externe au rolul de substituire pe care psihopatia isterica il are in paranoia (singura care face diferenta dintre cele doua) si care aduce subiectul in masura sa isi doreasca (din interior) contacte cu persoane straine.

5.3.3.2.3. Psihopatia dependenta

Aceasta psihopatie presupune un comportament infantil, de dependenta, de abandonare a propriei vointe in cea a anturajului. Reactia de infantilizare pe care subiectul o adopta atesta prezenta psihopatiei isterice , de hranire afectiva din dragostea parinteasca si regresie la emotivitatea materna. Intarzierea dependentei materne la o varsta inaintata, regresiunea in infantil si in afluxul afectiv primit de la anturaj este in masura sa ateste factorul isteric. Optiunea donjuanica specifica psihopatiei isterice este singura care sufera inhibitie severa si chiar contracarare devenind in mod paradoxal dependenta tocmai datorita psihopatiei distimice cu inhibitia sa asupra satisfactiei sexuale. De aceea cu cat dependentul isi intensifica dependenta cu atat prin aceasta se observa o contracarare a unei tendinte de evadare catre altceva, catre o alta relatie familiala. Aici poti comite 2 greseli mari fie din cauza sugestibilitatii tale fie datorita incapatanarii. Prima e sa te consideri din start psihopat dependent. A doua e sa crezi ca deja esti buricu' pamantului. La ambele iti zic ce ti-am mai spus: asteapta inca 10 ani sa vezi.

5.3.3.2.4. Psihopatia instabila

Se manifesta prin incapacitatea de a efectua o activitate in mod sustinut, incepe punerea lor in practica insa se plictiseste la fel de repede de ele luand altele de la capat. Schimbarea perpetua a interesului practic este un amanunt specific complexului Don Juanprezent ca predispozitie structurala in psihopatia isterica . Faptul ca interesul central se muta din zona afectivitatii, a dragostei catre cel pur pragmatic se datoreaza interferentei sale cu structura ergotica a psihopatiei hiperstenice, cu interesul sau mercantil. Nu te suspecta cititorule de 10 ani de aceasta psihopatie chiar daca intr-adevar acum nu prea ai chef sa te perfectionezi in nimic dupa ce cam toti ti-o iau inainte, dupa ce Mozart canta la 4 ani la pian, altul nu stiu ce inventa la 7 ani pe cand tu nu prea ai chef de nimic. Ceva imi spune ca talentul lor a fost sustinut de activitatea parintilor lor care li s-a transmis si lor. Asa ca aminteste celor care iti reproseaza lipsa de coerenta in actele tale ca nici ei n-au fost niste Einsteini! Fara nici un fel de intentie de a da o aura medicalista acestei psihopatii pot spune ca ea este aproape universala. Foarte putini oameni au chef sa termine ce au inceput chiar daca initial au avut un entuziasm teribil in inceperea acestui proiect. Nici nu pot sa iti spun cat de greu mi-a fost mie sa termin cartulia astaCe sa mai vorbim de tine care, din lipsa de experienta la 10 ani ai sanse sa dai rateuri frecvente si sa lasi balta toate planurile! In fapt, dupa cum am zis, toata lumea face acest lucru. Orice om are o anumita doza de psihopatie isterica si cea hiperstenica prin intermediul complexelor Don Juan si Sisif . Acestea sunt universale asa ca fiecare om are o semipsihopatie instabila. Daca aceste complexe sunt ceva mai puternice si devin psihopatii atunci si rezultatul final al combinarii lor genetice va fi mai vizibil si atunci psihopatia instabila se vede mai clar si cel care o poseda intr-adevar nu poate sa duca la bun sfarsit un proiect. Dar probabil ca ti-ai dat seama cititorule de 10 ani cat de mult detest eu criteriul eficientei si al profitului in general. Am aratat altundeva ca criteriul acestei psihopatii este dirijat de o mentalitate profund afectata de corporatism. Din punctul meu de vedere psihopatia instabila nu e astfel pentru ca nu poate duce la capat un proiect ci tocmai pentru ca se apuca de un proiect in mod hiperstenic si isteric. Intreruperea lui este de fapt semnul revenirii la normalitate. Dimpotriva proiectul spectaculos care il seduce pe instabil atesta reorientarea donjuanica specifica isteriei, revolutia isterica iar unicitatea planului si greutatea de realizare atesta o incordare hiperstenica a energiei fiziodinamice spre a depune compulsiv o munca intensa. Din punctul meu de vedere psihopatia instabila este o forma redusa de psihopatie ciclotimica ,

respectiv una careia ii lipseste doza de astenie dupa cum arata si configuratia psihopatologica. Faptul ca la instabila numarul de psihopatii compozite este de doua iar la cea ciclotimica este de trei face ca ele sa se manifeste diferit. Cu toate astea comportament de abandonare a proiectelor se pot vedea foarte des in psihopatia ciclotimica iar trecerea de la euforie la plictiseala exista natural in cea instabila. Fireste ca in acest ultim caz frecventa acestei oscilari nu este atat de mare. Insa timpul de euforie si cel de plictiseala ce ii urmeaza este acelasi cu cel din depresiile normale.

5.3.3.2.5. Psihopatia astenica si neurastenica

Psihopatia astenica descinde dintr-o munca mai grea si mai sustinuta decat cea care devine hiperstenica. Practic energia fiziodinamica (D.P.A.) convertita in cea psihodinamica este mult mai mare decat in cazul celeilalte. Se poate spune ca aceasta psihopatie apartine unui neam de robi in timp ce cea hiperstenica este conditia naturala a omului de rand. Implicarea unei amenintari mai mari venite din zona stapanului este cheia explicarii faptului ca robul accepta o astfel de munca foarte mutilanta. Iata ca prin intermediul conditiei de rob energia fiziodinamica are o poveste foarte ciudata. Mai intai ea este suprasolicitata hiperstenic pentru a fi convertita in activitatea productiva implicata de de munca specifica robului iar apoi este suspendata de catre forta formei reflexive a complexului traumatic dat de amenintarea seniorului. Psihicul nu poate satisface o astfel de cantitate de energie preluata din zona fiziologicului si astfel in prim plan intra legea autoreglarii (DPA) energiei psihodinamice care este menita sa supervizeze fluxul energetic reglat de celelalte legi psihodinamice. Efectul unei astfel de suprareglari este o scadere energetica direct proportionala cu cantitatea de energie ramasa neneutralizata. Rezultatul este unul paradoxal, de scadere a tonusului, de astenie. Sisif cel incapatanat si perseverent parca se convinge de inutilitatea demersului lui si isi pierde interesul pentru viata traind-o ca pe o corvoada, ca pe un blestem. Legea autoreglarii valorice se extinde la intregul circuit de conversiune fizio-psihodinamica si astfel ea afecteaza insasi izvorul ei fiziologic. Desi e un pic mai dificil de inteles pentru un copil de 10 ani totusi cu ajutorul unui exemplu acest proces

poate fi inteles foarte bine: trebuie sa fi existat un moment in care parintii tai ti-au interzis ceva, tu ai continuat sa perseverezi in a obtine ce ti-ai dorit si a urmat o amenintare in asa fel incat de teama punerii sale in practica ai renuntat sa iti mai doresti acest lucru. De fapt orice amenintare despre care esti sigur ca se va pune in practica are acest rol inhibitor pentru dorinte. Practic acesta este mecanismul asteniei. O astfel de permutare este o incercare naturala de adaptare a organismului mutilat ergotic in formarea sa ereditara: daca energia fiziodinamica era absorbita de activitatea de munca atunci astenia stranguleaza aceasta energie pentru a nu invada psihicul si a-l arunca in aer cu actiuni specifice unei astfel de explozii energetice. Astenia este practic miscarea opusa celei hiperstenice care putea sa alimenteze organismul cu anduranta specifica supravietuirii ereditare in starea de robie, prin munca asidua ceruta de stapan. Depresivul nu este un om lenes si lent; mintea lui este foarte agera si dorintele sunt foarte vii asa cum arata episodul maniacal care uneori urmeaza celui depresiv. Aceasta este inceputul depresiei, cea mai scazuta valoare a ei. Combinata insa cu psihopatii care accentueaza fluxul energetic ea poate deveni foarte severa incercand sa stranguleze inca din faza fiziologica aceasta revarsare energetica ereditara. Voi reveni de mai multe ori la acest izvor al depresiilor in aceasta lucrare pe masura ce voi analiza influentele sale in psihopatologia urmasilor sai in combinatie cu alte psihopatii brute. Psihopatia neurastenica este specifica pentru stilul de viata modern si pentru muncile moderne. Cu toate astea ea a existat si in trecut in cazuri mai rare. Psihopatia neurastenica este insusi stresul pe care fiecare il stie intr-un fel sau altul deoarece fiecare a fost pus la un moment dat intr-o pozitie stresanta. Diferenta fata de celelalte psihopatii din clasa Sisif (cea astenica si cea hioperstenica) este data de faptul ca aceasta nu deriva din munca fizica bruta iar in cazul in care chiar o foloseste totusi nu este afectata de aceasta. Psihopatia neurastenica presupune munca neuronilor, a mintii, a capacitatii celui care o practica de a organiza. Riscul este motorul acestei psihopatii. Stresul pierderii si al castigului, regretul castigului pierdut atunci cand o actiune riscanta a fost evitata desi s-ar fi putut dovedi a fi castigatoare sau regretul unei actiuni riscante care a dus la pierdere, toate acestea pot conduce la un anumit tip de agitatie interioara cu consecinte majore chiar in plan somatic. Medicina psihosomatica a gasit chiar cateva boli direct descinse din acest stil e viata. Ulcerul

gastric si tensiunea arteriala sunt cele mai cunoscute astfel de boli conditionate direct de stresul din viata de zi cu zi. Iata totusi ca psihopatia neurastenica poate totusi deriva ea insasi din cea hiperstenica si cea astenica datorita energiei sale de a se aventura in astfel de proiecte. Faptul ca dupa o astfel de experienta stresanta cineva poate deveni depresiv odata cu parasirea mediului stresant arata predispozitia astenica a constitutiei neurastenice. Dar, dincolo de asta este foarte clar ca numai o constitutie ereditara centrata in jurul evadarii din starea de robie, o constitutie psihica ce tanjeste pentru indestulare si este marcata de neajunsuri si restrictii se poate aventura in a-si risca sanatatea pentru activitati extrem de stresante. Asa ca ai grija cititorule de 10 ani; peste cativa ani multi dintre cei aflati acum de varsta ta se angajeaza la bursa sau se implica in alt gen de activitati stresante, se imbogatesc rapid si apoi se interneaza in spital cu ulcer.

5.3.3.2.6. Psihopatia anancasta

Anancastul este un om la fixitatii si ordinii absolute. Nu suporta nici un fel de intamplare in organizarea lucrurilor si in cea a gandurilor. Ceasul este mecanismul perfect pe care el incearca sa il imite in emotii si comportament prin reguli stricte si de cele mai multe ori inchistate, inumane in special atunci cand aceste reguli sunt impuse artificial familiei. Nu stiu daca ai avut ocazia sa intalnesti astfel de om insa sunt sigur ca ai intalnit astfel de comportamente pana acum cititorule de 10 ani. Si inca acestea nu veneau de la un anancast in sensul adevarat al cuvantului ci de la persoane dragi tie. Plus de asta astfel de reguli nu erau chiar atat de lipsite de suflet ca acelea ale anancastului. Imagineaza-ti cum e sa fi la cheremul unui astfel de robot uman care sa te dadaceasca toata ziua cu regulile lui! Psihopatia distimica este cea care alimenteaza cu energie aceasta anomalie si face ca autoinchisoarea emotionala impusa de anancast sa atinga cote paroxistice. Insa o psihopatie mai severa decat cea distimica poate provoca un flux energetic mai puternic care nu poate fi neutralizat de simplul comportament anancast si astfel o astfel de tulburare devine depresie pur si simplu dupa cum se va vedea un pic mai tarziu in aceasta lucrare. Oricum elemente de comportament

anancast pot fi observate foarte clar innevroza obsesionala (in forma de ritual) , in psihopatia borderline , in depresii si in orice exista implicarea psihopatiei astenice . Depresia este elementul paralel care uneori dubleaza comportamentul psihopatiei anancaste insasi. Si totusi un astfel de rebut este rezultatul unei erori a civilizatiei. Nimanui nu ii place in mod normal sa scoata hazardul din viata lui si sa se supuna unor reguli mecanice. O educatie de rob insa poate conduce la astfel de anomalii deoarece, amenintat cu moartea sau cu pedepse de orice fel, robul isi atrofiaza organul vointei proprii in favoarea unor reguli impuse din afara. Aceasta uscare a vointei este realmente o adaptare la un stil de viata inuman impus de stapan robului. Daca descendentii lui vor dezvolta apoi comportamente perfecte prin care sa se intrevada un caracter ireprosabil din partea societatii asta este din cauza unei astfel de formari ereditare. Trist este insa ca ceea ce pentru comunitate pare ireprosabil este un iad pentru familie si in special pentru cei ca tine pentru care educatia nu s-a desprins total de spiritul robiei.

5.3.3.2.7. Psihopatia ciclotimica

Se manifesta prin oscilatia brusca si la intervale mici de timp de la bucurie la tristete fara cauze externe, fara conditionari ale evolutiei lucrurilor reale (situatii limita, vizionarea de spectacole, meciuri etc.). Trecerea de la o stare la alta este dictata de oscilatia in fixarea de obiect afectiv a psihopatiei isterice descinse direct din complexul Don Juan. Latura depresiva pregnanta si egala in intensitate si numar de aparitii cu hiperstenia care o urmeaza atesta psihopatia astenica. Daca ar fi implicata varianta ei mai putin severa, cea hiperstenica in aceasta compozitie atunci latura depresiva ar fi mult mai redusa si rezultatul ar fi cel al psihopatiei instabile de mai sus. Altfel rezultatul este tocmai aceasta oscilare foarte rapida intre hiperstenie si astenie specific psihopatiei ciclotimice. Daca suntem atenti la perioadele foarte scurte (uneori de cateva minute) in care se succed euforia si depresia apar cateva semne de intrebare. Comparatiile care vin in minte sunt tulburarea bipolara ale caror episoade de depresie majora sau euforie extrema (manie) dureaza luni intregi sau psihopatia instabila ale carei episoade dureaza

cateva zile, cel mult cateva saptamani. Se datoreaza aceasta diferenta de perioade de succesiune gradului, intensitatii psihopatice implicate? Logic ar fi sa fie asa si asta deriva din intensitatea psihopatiei astenice care implica consecventa in activitate ergotica prin originea aparitiei ei, respectiv amenintarea la care este supus robul in a executa munca ce duce la profitul seniorului. Daca ea e mai scazuta in intensitate atunci si perioada de manifestare a ei va fi mai scurta, mai afectata de revolutia isterica care se acumuleaza in timpul manifestarii hiper/asteniei. Si totusi in psihopatia ciclotimica aceste episoade sunt foarte scurte. Dupa acest principiu am tinde sa credem ca psihopatia ciclotimica este mai slaba in intensitate decat cea instabila ale caror episoade sunt mult mai lungi (pot tine si cateva saptamani). Insa lucrurile nu stau deloc asa deoarece in psihopatia instabila nu se vede foarte clar depresie si euforie ca aici ci doar plictis si motivatie adica forme mai slabe in intensitate de euforie si depresie minora care apar aici. Deci trebuie din start acceptat ca psihopatia instabila este mai slaba in intensitate decat cea de fata. In acest caz trebuie acceptat ca ceva anume accelereaza procesul de succesiune rapida din ciclotimie, un proces de retroactiune. Conditiile de mediu social pot fi un element determinat deoarece instabilul poate deveni foarte usor ciclotimic daca este convins sa persevereze in activitatea sa. Asta se poate face cu ajutorul complexului traumatic la fel cum cu acelasi complex ridicat la nivel de psihopatie traumatica hiperstenia devine astenie. Se stie ca depresiile minore se atenueaza paradoxal prin exact originea lor adica prin reluarea activitatii care le-a produs in mod genealogic munca. Si psihopatia instabila si cea ciclotimica sunt implicate in munca insa prima o abandoneaza ulterior iar cealalta o continua sustinut indiferent de decaderile sale depresive si indiferent de randamentul scazut pe timpul lor.

5.3.3.3. Nevrozele

Numarul nevrozele este cel de trei. Dupa cateva clarificari le vom analiza ceva mai in amanunt pe fiecare.

5.3.3.3.1. Structura psihopatologica a nevrozelor

Simptomatologia nevrotica are o particularitate unica ce o face absolut diferita de celelalte simptome. Ea este un cal troian in sufletul nevroticului, ceva care atenteaza la propria sa stare si statut social, ceva care se manifesta imptriva vointei lui sau impotriva a ceea ce el isi doreste. Cele mai multe tulburari psihice se comporta astfel insa in aceste cazuri subiectul crede ca actiunea pe care el o face prin simptom este de fapt in favoarea lui. Spre deosebire de acestea nevroticul nu este de acord cu simptomul si il dispretuieste, are o opozitie flagranta in comportament sau gandire insa pana la urma cedeaza si actioneaza prin simptom. Aceasta particularitate inhibitorie lasa sa se vada prezenta psihopatiei distimice care se manifesta prin inhibarea urmata de explozia comportamentului sexual. Acest reflex inhibator prezent in motorul psihopatiei distimice urmat de un reflux din partea inhibatului se extinde apoi in intregul corp al structurii psihice nevrotice. Spre deosebire de depresiv nevroticul isi manifesta inhibitia la nivelul fondului psihic ci nu la cel organic, de conversiune. Totusi aceasta distinctie vizeaza doar tipul extrem de sever de depresie deoarece intre simptomele nevrotice si cele ale depresiilor usoare exista o multitudine de similaritati si corespondente. Depresiile usoare dezvolta si ele semiobsesii si usoare fobii iar simptomele nevrotice sunt si ele dublate de depresie in majoritatea cazurilor. Prezenta psihopatiei astenice este un lucru cert in aceste constitutii psihopatologice pentru fiecare dintre ele. Prezenta psihopatiei traumatice ce intra in componenta celei neurastenicealaturi de cea astenica (care se combina in final cu cea distimica pentru a da nastere structurii psihopatologice a nevrozei) pare sa contracareze efectul autoreglativ al celei astenice si astfel ca simptomul nevrotic nu are o forma predominant depresiva ci doar una partial depresiva. Se pare ca in acest caz traumatismul este in masura sa adauge o doza de agresivitate (din forma reflexiva a complexului traumatic) depresiei si astfel sa ii contracareze lentoarea psihica. Simptomele nevrotice nu se manifesta de obicei pe intreg parcursul intregii vieti desi exista si astfel de cazuri in special in formaisterica .

De cele mai multe ori insa ele apar intr-un anumit moment al vietii si apoi se remit fie de la sine fie prin experiente anume. Dar asta nu inseamna ca fondul lor psihopatologic dispare si el ci doar ca se reduce la nivelul initial de dinainte de declansarea nevrozei. Iata ca asanumita vindecare despre care se vorbea nu este decat o remisie partiala a simptomelor iar dezamagirea unor psihanalisti pentru continuarea unei simptomatologii postnevrotice nu se datoreaza unei interventii terapeutice ineficiente sau insuficiente ci faptului ca actul psihoterapeutic nu poate afecta structura psihica ( DPA ) ci doar actul psihic. Iata ca desi le reprosau celorlalte metode faptul ca nu cauta profunzimile si se rezuma doar la simptom totusi si psihanaliza face la fel iar continuarea terapiei dupa remisiunea simptomelor nevrotice nu mai are aceeasi eficienta ca pana atunci. Nevroza este amplificata din nefericire si de o conceptie rudimentara, primitiva despre suflet, conceptie in dezacord partial sau total cu principiile dupa care se ghideaza nevroticul. De aceea terapia ei presupune si o reevaluare a acestor conceptii dupa cum se va vedea la psihoterapie.

5.3.3.3.2. Nevroza obsesionala

Se manifesta prin ganduri extrem de ciudate si intruzive in care de fapt cel ce le are nu crede insa care ii invadeaza constiinta. Ele se numesc obsesii . Cu totii avem griji sau ganduri sumbre insa de obicei ele sunt datorate direct situatiei vizate de acestea. Obsesiile sunt ganduri absurde pe care inclusiv cel ce le are le considera astfel. De exemplu un nevrotic obsesional poate verifica de nenumarate ori lucrurile potential periculoase sau care blocheaza un pericol potential. Un om normal verifica odata sau de doua ori si apoi se linisteste. Doar daca sta mai prost cu memoria poate repeta actiunea. Insa nevroticul are o memorie buna si chiar isi aduce aminte cu lux de amanunte cum a gasit obiectul verificat in bune conditii in urma cu cateva minute. Insa daca nu s-ar duce sa mai verifice odata ar avea palpitatii si un posibil atac de panica. Aceasta este forma de ritual al nevrozei obsesionale. O alta forma este cea hipocondriaca ce seamana destul de bine cu prima insa nu se refera la obiecte sau situatii potential periculoase ci la presupuse boli pe care cel in cauza crede ca le are. Si aici exista similitudini cu omul normal care se suspecteaza si el a avea

o boala grava de cele mai multe ori. Insa spre deosebire de omul normal pe nevrotic analizele medicale riguroase nu il conving ca e sanatos. Hipocondriacul fie repeta analizele la nesfarsit asemenea ritualului fie isi imagineaza alte boli, diferite de prima dupa care urmeaza iar calvarul obsesional. Cea de-a treia forma este cea compulsiva unde nevroticului ii vin in minte niste idei cu totul opuse celor exprimate curent si de obicei incriminabile si condamnabile de catre societate. De exemplu aceea de a vorbi foarte vulgar in momente solemne sau de a face un gest reprobabil desi detesta sa faca acest lucru. Si in acest caz omul normal are astfel de tendinte de exemplu cand vorbesc politicienii sau la sedinte unde se plictisesc. Insa omul normal in cauza chiar nu respecta situatia in care se afla pe cand compulsivul are aceste idei exact fata de situatiile si oamenii pe care ii respecta cel mai mult. Aceasta traire a interiorului al gandului pur este nevroza nuda. Daca la acest continut adaugam o doza de psihopatie traumatica sau isterica rezultatul va fi cel ce urmeaza.

5.3.3.3.3. Nevroza anxios-fobica

Daca alaturi de gandul obsesiv punem o picatura traumatica atunci nevroza devine una fobica, anxioasa. Nevroticul nu mai traieste tensiunea doar raportata la interior ci il exteriorizeaza catre diferite situatii, obiecte, animale sau oameni devenind fobii, frici nejustificate fata acestea. Spre deosebire de fobiile psihopatiei traumatice care se refera la obiecte, situatii, animale etc. ce pot fi realmente traumatice fobiile nevrotice nu prezinta pericol real. Nevroticul poate avea frici de pisici, de copii, de furnici de obiecte diferite care prin ele insele nu pot aduce nici un fel de traumatism. Forma hipocondiaca a nevrozei obsesionale este culoarul de comunicare dintre ea si cea fobica.

5.3.3.3.4. Nevroza isterica

Forma hipocondiaca a nevrozei obsesionale este motorul aparitiei si a celei isterice. Daca temerea pentru boala sau certitudinea interioara a

existentei ei este dublata de o oarecare doza de simulare si nevoie de a fi compatimit atunci nevroticul poate realmente dezvolta simulari foarte asemanatoare cu unele boli foarte grave. Cele mai frecvente astfel de boli sunt paraliziile insa inca de la bun inceput un medic bun poate vedea ca presupusa paralizie a unei parti din corp este dublata de o functionare foarte buna a musculaturii din zona. De exemplu paralizia nevrotica a unui brat atesta functionarea sa perfecta din punct de vedere neuromotor in momentul in care cineva incearca desclestarea lui deoarece muschii antagonisti contracareaza aceasta miscare fortata a sa. Lesinul sau imitarea unei crize epileptice sunt alte cazuri celebre. Posedarea de diavol cu tot felul de spasme si manifestari bizare pe care o trateaza preotii ortodocsi se dovedeste a fi de fapt o astfel de nevroza isterica. Cat este sarlatanie si cat este autosugestie nimeni nu poate spune cu certitudine insa subiectul se simte la fel de bolnav ca si cel aflat realmente in aceasta stare. Datorita faptului ca simptomul psihic se fixeaza pe zona fiziologica simptomele aceasta nevroza s-a numit si nevroza de conversiune.

5.3.3.5. Nevrozele dezamorsate

Daca varful cognitiv al nevrozei, apogeul sau coincide cu momentul de concepere si nastere a unui urmas atunci acesta va dezvolta o sinteza a acestor simptome mostenite in aceeasi masura in care orice dat psihic sufera o sintetizare a transmiterii genetice. Simptomele de acest gen au fost clasificate in cadrul nevrozelor insa ,mai jos se va arata ca exista diferente notabile intre ele care trebuie luate in calcul.

5.3.3.4.1. Ce este dezamorsarea nevrotica

Dezamorsarea tulburarilor psihice se face datorita recombinarii genetice a structurilor transmise la urmasi. Intarirea lor se face cam dupa acelasi scenariu dar se pare ca tulburari complexe ca nevrozele

sau psihopatiile borderline sau paranoia se datoreaza combinarii unor psihopatii active pe cele doua filiere ale ambelor parinti. Se pare ca nevrozele dezamorsate cumva nu se mai asociaza cu o alta psihopatie activa in combinatia dintre cei doi parinti si astfel ele doar pierd in intensitate ereditara si se reformuleaza simptomatologic. Nevrozele dezamorsate seamana cu confluenta dintre doua rauri, unul limpede si altul tulbure unde rezultatul final este o limpezire a celui tulbure si o tulburare a celui limpede adica o cale de mijloc. Aceste tulburari expuse mai jos par cumva rupte din nevroze . Ele sunt atat de similare cu nevrozele incat multi le-au si plasat in corpul acestora. Totusi diferentele sunt foarte importante. Ce mai importanta este aceea ca simptomele nu sunt declansate de ceva anume si nu se remit de la sine ci se pastreaza pe o lunga perioada de timp. Din acest motiv acest gen de simptome apar inca la varsta infantila si pot dura toata viata. Copilul le pune in comportament in mod natural la fel cum pune in comportament orice vine dsin mostenirea parintilor. Pentru a nu stiu cata oara copiii platesc pentru erorile de comunicare, relationare si judecata ale parintilor! O nevroza dezamorsata seamana cu craterul unui vulcan stins care nu mai poate lua forme diferite dar care isi micsoreaza treptat inaltimea datorita coroziunii pamantului. Dimpotriva, o nevroza autentica este asemenea unui vulcan activ care isi modeleaza perpetuu craterul si al carui curs poate fi modificat de hazard sau chiar de intentia omului. De aceea simptomele nevrozelor dezamorsate au ceva fix in ele, ceva intarit si cristalizat, ceva care nu mai poate fi modelat si care nu raspunde atat de spectaculos la psihoterapie ca nevroza autentica. Diferentierea simptomelor dezamorsate de cele nevrotice propriuzise poate da o idee mai exacta despre cum ar functiona o metoda psihoterapeutica sau alta in aceste cazuri. Exista o regula in psihiatrie in general dupa care cu cat o afectiune, tulburare sau boala debuteaza mai acut (mai vizibil) cu atat sansele sale de recuperare/vindecare sunt mai mari. Practic acelasi lucru se intampla si cu tulburarile postnevrotice dintre care nevrozele dezamorsate reprezinta primul pas. Daca masurile psihoterapeutice nu au fost luate in momentul cristalizarii structurilor compozite la predecesori ele sunt tardive la urmasi asemenea hranei oferite unui mort de inanitie. Din pacate lipsa unor astfel de masuri profilactice scoate la iveala peste cateva generatii intregul spectru al tulburarilor psihice severe. Ele pot produce societatii pagube mult mai mari si astfel iata ca neglijenta ei i se poate intoarce impotriva mai tarziu.

Psihoterapia de orice fel poate avea efecte minore asupra lor ceea ce pare un pic confuz cel putin in privinta psihanalizei deoarece se stiu succesele spectaculoase ale ei in domeniul nevrozelor. Un astfel de esec i-a facut pe unii psihanalisti sa creada ca simptomul este binevenit si ca trebuie lasat in pace!!! (Situatia este extrem de bizara caci daca e sa fim consecventi cu acest principiu ar trebui sa ne intrebam la ce bun ar mai fi posibila psihanaliza insasi) Insa totusi daca psihanaliza nu poate face mare lucru in aceste cazuri desi structura cognitiva a simptomului este extrem de clara si usor de descifrat asta este pentru ca momentul de formare a sa este datat in urma cu o generatie si de atunci el a fost cristalizat si impermeabil la analiza. Din pacate acest gen de simptome pot fi inlaturate doar traumatic (prin pedepse, amenintari, deconditionari diverse). Din punct de vedere psihoterapeutic acest lucru este identic cu o simpla conversiune a nevrozei dezamorsata intr-o structura psihopatologica unde psihopatia traumatica este mai activa. De aceea se poate ca din copilul encopretic sa derive un adult mai mult sau mai putin paranoic odata cu corectarea vechilor simptome. Asa ca daca ai vreun parinte prin zona cititorule de 10 ani cheama-l si pune-l sa citeasca paragrafele astea si sa nu te mai apostrofeze in cazul in care dezvolti/ai dezvoltat si tu comportamente nevrotice dezamorsate si mai bine sa te trimita la un psiholog decat sa te educe corect.

5.3.3.4.2. Nevroza obsesionala dezamorsata

Am reunit in aceasta clasa mai multe simptome care sunt foarte similare celor 3 forme (l) ale nevrozei obsesionale , respectiv cea hipocondriaca, cea compulsiva si cea de ritual. Pentru prima sunt specifice obsesiile hipocondriace dezamorsate care se diferentiaza de cele nevrotice autentice prin faptul ca nu se suspecteaza de o boala anume ci ii resimt efectiv simptomele sau resimt simptome de forma organica noi insa fara legatura cu vreo dereglare organica autentica. Totul este conditionat psihic. Subiectul resimte dureri dintre cele mai bizare, mancarimi, arsuri etc. greu de localizat care pot efectiv sa zapaceasca pe medicii specializati deoarece nu stiu ce ar putea fi aceste dureri. Pentru forma de ritual sunt specifice ticurile complexe care apar in Tulburarea (Gilles de) Tourette . Acest gen de ticuri nu trebuie

confundate cu ticurile comune avute de mai toata lumea (ca jocul cu parul, miscatul din picior, frecatul mainilor etc.) care pot fi stopate foarte simplu in mod voluntar chiar daca manifestarea lor produce o stare de relaxare mai mare. Ticurile de gen Tourette nu pot fi oprite de vointa oricat ar incerca posesorul lor. Repetitia care apare in forma autentica a nevrozei obsesionale de ritual si care produce o detensionare momentana este elementul cheie pentru intelegerea acestei forme de nevroza dezamorsata. Prin executarea ticului nevroticul profita de un moment de linistire a mintii in aceeasi masura in care obsesionalul isi executa ritualul. Aceasta corespondenta este imboldul pentru a lega strans ticurile de obsesia nevrotica de ritual. Forma compulsiva a nevrozei obsesionale are corespondent in ceea ce s-a numit in literatura de specialitate psihopatia compulsiva . Ea se manifesta in principal prin cateva forme. Cleptomania este tendinta de a fura compulsiv, fara vreo nevoie speciala pentru produsul furat si cu regrete ulterioare sau returnarea produsului. Nimfomania este tendinta compulsiva (traita dureros si in dezacord dar in incapacitate de a-i rezista) a unor femei de a avea raporturi sexuale cu necunoscuti. Am sa fac o mai amanuntita analiza a acestei forme de nevroza dezamorsata deoarece ea intra apoi in componenta unor structuri psihopatologice mai complexe ce nu pot fi intelese fara intelegerea sa. O astfel de tendinta este absolut naturala la comportamentul sexual masculin care este unul al diversitatii, al haremului din insasi natura sa. Daca ne uitam la maimutele antropoide (cele mai apropiate animale ca structura fizica si psihica de om) putem observa faptul ca masculul dominant se imperecheaza pe rand cu majoritatea femelelor pe cand femelele ii raman acestuia fidele si ii promoveaza doar lui genele in acel moment deoarece sunt cele mai performante pentru viitorul grupului. Promovarea celor mai competitive gene este insusi sensul sexualitatii ca mod de reproducere si perpetuare a speciei. Iata ca nimfomania pare sa fie o razvratire a civilizatiei feminine asupra acestui principiu natural. Si aici nu este vorba despre schimbatul partenerilor, de efemeritatea cuplului din societatea civilizata ci de faptul ca nimfomana nu apuca macar sa se cupleze cu cineva ca si se desparte aproape instantaneu, odata ce actul sexual s-a terminat. O astfel de precizare este in masura sa schimbe total datele comparatiei caci femeia care se indragosteste periodic vede in noul partener un iubit in adevaratul sens al cuvantului, un mascul alfa al lumii si interesului ei la acel moment. Comportamentul sau sexual creste in intensitate in functie de aceste date naturale ale sexualitatii feminine. Dimpotriva nimfomania resimte cu dispret atat

aceasta compulsie interioara cat si potentialul partener. Paradoxal, cu cat acesta arata semnele unui partener de cuplu cu atat satisfactia sa sexuala este mai mica, invers decat la femeia care nu e nimfomana. Asemanarile exista si aici in sensul ca si femeia normala ajunge la un moment dat sa se plictiseasca de partener insa nimfomana se plictiseste deja de la a doua experienta sexuala cu acelasi barbat. O alta diferenta radicala este faptul ca pentru femeia normala prima experienta sexuala cu partenerul rareori este atat de placuta cat pentru nimfomana si extrem de rar cea mai placuta. Asa ca va trebui sa te obisnuiesti si tu cu gandul ca atunci cand vei avea o astfel de prima experienta nu va fi asa de placut pe cat vei fi crezut. Si asta este cu atat mai putin cu cat poate ca la 10 ani o oarecare experienta intima cu o persoana de sex opus ti se pare ceva de neinteles. Un lucru foarte important de precizat este faptul ca nimfomania nu e necesar sa se manifeste in act, adica prin relatii sexuale cu necunoscuti. Este suficienta chiar si tendinta aproape de nestavilit dar totusi inca nepusa in act pe care destul de multe femei o simt dar nu o povestesc sau nu o impartasesc anturajului. Practic exista gradul, exista premisele comportamentului nimfomaniac insa mai lipseste un pic de curaj pentru a fi pus in aplicatie. Multe dintre ele nu au nici un fel de satisfactie sexuala cu partenerul. Unele isi schimba partenerii insa toate ajung sa nu fie satisfacute de partener. Astfel de modul nimfomaniac nu se poate verifica foarte clar in simptome insa el poate avea influente decisive in constitutia psihopatologica a urmasilor dupa cum vom vedea mai tarziu in aceasta carte. Jocul patologic de noroc este compulsia de a juca pana la ultimul ban, de a paria pe situatii cat mai putin probabile.Piromania este nevoia compulsiva de a incendia chiar daca acest lucru poate atenta inclusiv la propria viata. Vagabondajul compulsiv este nevoia de a vagabonda traita compulsiv, resimtita ca manifestare a unei forte externe careia subiectul nu i se poate opune. Toate acestea au in comun faptul ca vin cumva din afara vointei subiectului, ca il forteaza sa faca lucruri in care nu crede si pe care le considera daunatoare si de respins. Cu toate astea dorinta de a le pune in practica este atat de mare incat subiectul nu li se poate efectiv opune. Nici nu stiu cu ce sa iti compar acest tip de sentiment tinere cititor de 10 ani! Nici macar furtul de dulciuri nu este ceva pe masura in ceea ce priveste explicatia. Poate ca in cativa ani cand vei simiti primele impulsuri erotice vei avea ceva de comparat. Dar daca tu le vei putea rezista imagineaza-ti ca acei oameni care au psihopatie compulsiva simt o asemenea presiune in a pune in act pulsiunea psihopatologica incat nu ii pot rezista.

Ambitendinta si balbismul sunt doua tulburari foarte asemanatoare cu psihopatia compulsiva. Balbismul se manifesta prin balbaiala de toate zilele pe care probabil ca ai patit-o si tu. Insa in cazul de fata ea se manifesta la un nivel mai accentuat si in mod constant. Probabil ca ai cunoscut vreun coleg care se balbaia ceva mai mult ca restul. Cam asa se manifesta si balbismul cu diferenta ca poate afecta si adultii. Ambitendinta este un balbism al actiunii, un fel de indecizie bizara care vizeaza actul salutului unei persoane de obicei de rang inalt. Imagineaza-ti cum ar fi sa intinzi si sa retragi compulsiv mana raspunzand salutului cuiva (sper ca cineva ti-a spus ca trebuie sa astepti ca o persoana mai in varsta sau mai bine plasata pe scara sociala intinde prima mana pentru salut si nu sa o intinzi tu primul...) . De exemplu tu mergi cu parintii la un eveniment si la un moment dat te intalnesti cu un fost profesor foarte bucuros sa te vada care te saluta dar caruia tu ba tinzi sa dai mana cu el, ba o bagi in buzunar ba o ascunzi la spate. Fireste ca in cazul in care te-a suparat cu ceva un astfel de om e de inteles comportamentul tau insa de obicei ambitendinta nu atesta acest tip de relatie.

5.3.3.4.3. Nevroza anxioasa dezamorsata

Principala deosebire fata de nevroza anxioasa autentica este faptul ca obiectul fobic este unul fix si nu mobil. De exemplu unui nevrotic anxios ii este frica astazi de ceva iar peste cateva saptamani de altceva pe cand in cazul fobiei nevrotice dezamorsate acest gen de frica dureaza toata viata. In ciuda psihoterapiei de tot felul, ea va ramane potential fobie chiar daca uneori mult diminuata. De asemenea obiectul de fixatie fobica poate fi in anumite circumstante periculos pe cand cel nevrotic propriuzis nu este periculos prin sine insusi. Nu am sa insir intregul spectru de fobii aici, sunt foarte multe si au si fost clasificate. Ti le poti imagina si tu si le poti clasifica dupa aceste criterii pe care ti le-am expus eu aici. Alt gen de clasificari nu te ajuta prea mult.

5.3.3.4.4. Nevroza isterica dezamorsata

Ce trebuie observat la acest gen de tulburari este faptul ca cel in cauza simuleaza fie psihoza, fie naivitatea extrema, fie o varsta frageda, fie o poveste inventata in care istericul ajunge sa creada cu tarie el insusi. Gradul de dezamorsare ereditara a structurii nevrotic-isterice dicteaza insasi forma simptomului care poate fi mai aproape de nevroza isterica autentica ca in cazul pseudodementei isterice sau mai aproape de psihopatia isterica ca in cazul mitomaniei. Ceea ce frapeaza la nevroza isterica dezamorsata este faptul ca simptomul nu este proaspat, nu este format in momentul desfasurarii sale ci este cumva format anterior iar contextul nu influenteaza prea mult aparitia lui ci doar sufera influenta acestei predispozitii. Aceste simptome dezamorsate parca nu comunica atat de mult geneza nevrotica, nu lasa sa transpara conflictul psihic prin ele ci sunt mostenite ca rezultat final si apoi arhivate specific si dezamorsate urmasilor. De asemenea intensitatea tulburarii pare mult mai redusa. Nevroticul isteric dezamorsat are momente de normalitate deplina si nu da cu nimic de banuit ca ar avea vreo boala decat atunci cand apare in mod subit simptomul. Raritatea aparitiei acestuia este criteriul de diferentiere fata de permanenta simptomului nevrotic isteric autentic. Cu exceptia pseudodementei isterice, sincopei isterice si catalepsiei isterice care imita cat de cat boli organice autentice totusi majoritatea formelor de nevroza isterica dezamorsata isi formeaza propriile boli pe care le imita. Dimpotriva, nevroza isterica autentica imita boli cunoscute ca paraliziile, epilepsia, cecitatea sau alte boli somatice grave. De asemenea nevroticul isteric dezamorsat traieste simptomul impacat cu sine, imita cu nonsalanta o nevinovatie fata de care nimeni nu isi poate lua angajamentul contestarii sale. Tocmai aceasta stare de indiferenta este elementul decisiv fata de nevroza isterica autentica deoarece aceasta isi traieste tensionat simptomul, are momente de vinovatie profunda si stari depresive si angoasante urmate manifestarii sale. La toate aceste simptome descrise mai sus se poate observa acel beneficiu secundar, acea nevoie de compasiune pe care istericul o extrage cu cele mai abile mijloace in asa fel incat anturajul sa aiba grija de el ca de un copil. Cred ca aceasta tulburare te poate descrie foarte bine pe tine cel de 10 ani nu pentru ca ai avea-o neaparat ci pentru ca varsta ta se cam regaseste si la adultii pe care ii clasific astfel. Exista destule similitudine specifice asa ca pregateste-te sa iti fac autoportretul Identitatea multipla se manifesta prin schimbarea brusca a identitatii, a stilului si locului de viata cu presupusa si sustinuta amnezie totala fata de identitatea momentului anterior debutului noii

identitati. Modulul isteric prezent in nevoia de revolutie in plan personal se poate citi direct aici. Sunt sigur ca la un moment dat ai facut o prostie in asa fel incat nerecunoasterea ei nu era doar un mod de a scapa de pedeapsa ci si chiar un mod de supravietuire a mandriei de sine. Ei bine asa cum tu pareai sa nu accepti in ruptul capului ca ai facut acea boacana la fel face si istericul nostru doar ca boacana lui nu este ceva mai complicata. Fuga psihogena se manifesta prin simularea amneziei parasirii unei responsabilitati anume pe care comunitatea, societatea i-o incredinteaza nevroticului. Nevroticul este in masura sa simuleze o bizara boala a memoriei. Diferentierea fata de identitatea multipla din punct de vedere al suprastructurii psihice este data de elemente foarte fine deoarece aceste doua forme sunt foarte asemanatoare. Pot sa imi imaginez de cate ori ai uitat sa faci o anumita sarcina cititorule de 10 ani. Daca continui sa repeti asta si peste 10 ani s-ar putea sa intri in categoria asta. Deocamdata poti face linistit pe prostul sau uitucul fara sa te suspecteze nimeni de ceva. Sincopa isterica se manifesta prin pierderea temporara a constiintei asemenea lesinului. Spre deosebire de lesinul sau alte fenomene ce seamana cu coma aceasta forma isi manifesta simptomul in cadrul unei depline sigurante. De exemplu lesinul nu se realizeaza direct pe podea unde subiectul poate sa sufere vreo factura ci fie pe o persoana fie in pat, fie pe alte obiecte care sa atenueze posibila lovire. Poate ca si tu cititorule de 10 ani te plangeai ca te doare burta de foame dupa ce ai refuzat sa mananci cu toata familia pentru ca parintii nu iti indeplinisera nu stiu ce dorinta Uite alte similitudini! O forma ceva mai blanda de sincopa isterica este catalepsia isterica . Se manifesta prin scaderea brusca a tonusului muscular, conducand la o lentoare psihomotorie care se poate asemana cu starea de coma. Simularea unei boli se afla la cel mai slab nivel in acest caz insa autosugestia se face inca la un nivel destul de ridicat in asa fel incat anturajul este pus pe ganduri. Oare cine se taraste agale impleticindu-se in mers atunci cand este trimis sa faca un lucru neplacut? Depersonalizarea este o forma de nevroza isterica dezamorsata cu pretentii mistice. Fondul cultural comunitar o poate face chiar parte integranta ale ritualurilor realizate in interiorul comunitatii asa ca ea poate fi fara nici un fel de tagada scoasa din campul psihopatologiei in aceste cazuri. Atunci insa cand anturajul sau comunitatea nu participa

la astfel de ritualuri de invocare a spiritelor sau de calatorie pe alte taramuri dar personajul are pretentia de calatorii in afara corpului se poate certifica prezenta unei isterii nevrotice dezamorsate. La psihopatia borderline astfel de sentimente pot atinge forme foarte pregnante si acest lucru se explica tocmai prin prezenta intarita a modulului isteric in aceasta suprastructura psihica. Dispretul specific isteric pentru realitate si pentru normalitate, nevoia de evadare si revolutie interioara se regaseste intr-o astfel de abilitate paranormala de depasire a granitelor organice si ridicare la o treapta superioara de constiinta la o treapta spirituala. Ce-ti mai place Harry Potter si ce iti mai doresti sa faci si tu aceleasi lucruri ca el pustiule de 10 ani! Negativismul isteric este gestul contrar celui asteptat si cerut expres de anturaj. De exemplu daca cineva ii cere negativistului sa inchida usa el o deschide si mai tare. Stiu ca te regasesti atat de mult in forma asta la 10 ani incat ma vad nevoit sa vin cu precizari. Negativistul poate sa aiba si varsta ta insa el face acest lucru nu pentru a se razbuna pe parinti pentru ca nu i-au indeplinit o cerinta oarecare ci pentru ca asa simte. Parintii lui se poarta foarte frumos cu el si ii fac toate voile iar el nu tine neaparat sa se razbune pe ei pentru ceva anume ci nu poate face altfel. Tu cand te comporti negativist fie vrei sa te joci cu anturajul, fie vrei sa il pedepsesti pentru ceva anume. Si negativistul autentic vrea in profunzimea psihicului sa se razbune pe ceva insa acest lucru nu este atat de vizibil ca la tine. Numai munca migaloasa a psihanalistului poate deslusi obiectul supararii sale. Una dintre aceste idei profunde gasite de demersul psihanalitic este simularea nebuniei si cersitul atentiei si compasiunii specifice celei oferite de anturaj bolnavului. Sindromul Ganser este o imitare grosolana a unei psihoze asa cum si-o imagineaza istericul. Acesta incearca sa imite un delir psihotic insa o atenta evaluare a asaziselor simptome ale sale lasa sa se intrevada o doza de siretenie. Intrebat cate degete are o mana istericul cu Sindrom Ganser raspunde 6 sau 4 adica cifra foarte aproape de cifra corecta pe care acesta o are cumva in minte. Acest gen de vecinatatea arata ca el cumva cunoaste varianta corecta. Spre deosebire de tine care la 10 ani uneori dai raspunsuri false pentru a avea anumite avantaje () istericul in cauza da astfel de raspunsuri cumva din inertie, fara vreun interes anume.

Daca in loc de functionarea mintii punem corpul mintii atunci apare pseudodementa isterica . Ea se manifesta printr-un comportament preferential diferit fata de cel normal desi acesta este luat ca punct de reper. Trebuie facuta diferenta de teribilismul artistilor sau adolescentilor care se comporta excentric din dorinta de distractie sau de originalitate deoarece pseudodemneta se manifesta de asemenea din inertie. Enurezisul si encoprezisul se manifesta prin facutul in pantaloni. Primul corespunde numarului 1 iar cel de-al doilea numarului 2. Nu mai zic nimic la adresa ta pentru ca deja ai zece ani si nu vreau sa crezi ca nu am incredere in tine! Aceste simptome sunt imitari pe care copiii ceva mai mari ii imita isteric pe altii mai mici, de obicei frati mai mici care acapara atentia parintilor si care le produc primilor din acest motiv o oarecare iritare. Prin recursul la aceste simptome micul nevrotic isteric isi pedepseste astfel parintii pentru atentia acordata micului rival si incearca sa il imite cumva pentru a-si recupera vechea dragoste monopolizata asupra sa pana la aparitia rivalului. Mitomania este chintesenta nevrozei isterice dezamorsate deoarece cumva toate aceste simptome doar pun in act o anumita intentie a istericului de a falsifica realitatea, de a minti. Daca toate celelalte se refera la lumea interna mitomania vizeaza pe cea externa. Uneori mitomanul reuseste sa creeze scenarii care pun in actiune autoritatile sau omul simplu care intra in contact cu el si prin aceasta actiune dovedeste ca este aproape de a simula si realitatea externa, de a o modifica si pe ea. Din nefericire pentru el realitatea externa nu se supune intentiilor personale ale istericului iar o analiza atenta atesta faptul ca mitomanul minte fara nici un folos personal, minte dintr-o inertie bizara si de neoprit, minte fara autoanaliza si minte si in momentul in care este prins cu minciuna. Aici este marea diferenta a mitomanului fata de tine care desi ai zece ani totusi lasi capul in jos de rusine cand esti prins cu mata in sac si iti dai seama ca adultii te-au prins cu minciuna. Prins cu minciuna mitomanul are o impartialitate si o indiferenta incat cel care a fost pus pe drumuri de minciunile lui gogonate ii vine sa il stranga de gat. Pretentia de neintelegere a acestei furii a interlocutorului sau il face pe acesta sa il considere realmente nebun si astfel ajunge sa il lase in final in pace. O astfel de tendinta de a forta si falsifica mitomaniac realitatea se va regasi ulterior in paranoia.

5.3.3.5. Tulburarile comportamentului pescaresc

Mai draga cititorule de 10 ani tu esti chiar sigur ca vrei sa citesti despre asta? Ai citit tu totul cu atentie pana acum? Esti tu asa de curios? Eu zic ca daca nu ai citit cu atentie totul pana acum mai bine te intorci si recitesti totul Ok, ok, am sa iti povestesc despre ceea ce vei experimenta ceva mai tarziu desi eu zic ca puteai sa mai astepti cativa ani Mai intai trebuie sa ti marturisesc ca nu e vorba despre comportamentul pescaresc ci despre cel sexual. Ai auzit de sex? Daca nu ai auzit mai bine te duci la joaca, mai vezi tu Daca stii cate ceva despre subiect atunci eu am sa iti spun mai multe.

5.3.3.5.1. Clarificari terminologice

Data fiind exotismul subiectului mi-am permis sa il numesc si eu la fel si sa implic si o doza de simbolic in intelegerea lui. Chiar si in lucrarea mare (DPA) am ezitat sa numesc acest tip de comportament cu titulatura de tulburare libidinala si am folosit inclusiv de atunci numele de comportament sexual excentric. De data asta pentru ca am facut un compromis cu mentalitatea in curs si am acceptat numele de tulburari psihice pentru structurile psihopatologice mi-am permis o alta extravaganta, anume aceea de a folosi cuvantul peste/pescar/pescaresc pentru cel de sexual. Fireste ca sexualitatea este principalul alimentator al psihicului si din energia sa se cladeste intregul nostru suflet. Practic in cazul comportamentului sexual excentric sexualitatea primeste un feedback de la derivarea ei psihica si se modeleaza dupa forma acesteia. Comportamentul sexual excentric a fost numit si perversiune sexuala iar psihiatria a preluat pur si simplu conceptia timpului despre fenomen si a poleit-o cu alura de stiintificitate. Termenul pervers este intr-adevar un termen tiranic deoarece inca din exprimarea lui tinde sa incrimineze si sa criminalizeze pe cei care au asemenea pasiuni. Este adevarat ca unele comportamente erotice excentrice pot fi uneori foarte periculoase pentru comunitate. De

exemplu sadismul extrem se poate finaliza cu uciderea compulsiva a partenerului sau pedofilia care scurteaza copilaria copilului. Insa sunt multe alte actiuni ale caror efecte se simt mai tarziu care scapa de astfel de oprobriu din partea psihiatriei, ba chiar sunt date ca exemplu. Oricum, termenul pervers este destul de aproape cu cel de ipocrit si similar cu invers care trimite din start la negativ, la diavolesc. Numai aceasta denumire are in ea suficienta ipocrizie incat sa acopere tot pamantul cu ea! Daca e sa judecam dupa acelasi principiu intregul comportament sexual uman este unul pervertit de la functia originara a sexualitatii care presupune reproducerea. Oamenii cauta placerea pe care o ofera sexual si ce o fi dupa aia mai vad ei. Prezervativul folosit frecvent de cuplurile contemporane nu se face doar pentru prevenirea bolilor cu transmisie sexuala ci si pentru prevenirea sarcinii. Folosirea lui seamana cu voma provocata intentionat de romani la orgii pentru a mai manca o data. Intreg comportamentul premergator actului sexual (saruturi, mangaieri etc.) nu are nici un sens in comportamentul sexual uman tinand cont ca masculul uman nu trebuie sa se lupte cu rivalii exact in acel moment. Fireste lupta se da inainte eventual, pentru cucerirea inimii partenerului insa in mod normal pana la posibilitatea relatiilor sexuale. Daca acest comportament este majoritar asta nu inseamna ca ar fi si absolut natural si ca cei care isi fixeaza interesul erotic pe altceva sunt anormali, nenaturali si obscuri. In acest caz ori ii acceptam si pe ei ca fiind normali ori consideram si comportamentul sexual normal ca fiind pervers si il luam ca pacatos. Unii au acceptat aceasta ultima varianta si s-au retras la manastiri. Eu insa care nu am sa ajung prea curand pe acolo prefer sa ii decriminalizez si sa ii normalizez si pe cei cu alta orientare sexuala decat majoritatea, dupa cum si conventiile tarilor civilizate fac. Plus de asta foarte multe din practicile perverse ale trecutului au ajuns forme comun acceptate de comportament sexual, de preludiu. Pana si Freud care a facut tot posibilul sa nu lase prejudecatile comune sa ii afecteze cercetarea (si chiar si-a fortat discursul stiintific inspre o cat mai contrastanta pozitie fata de opinia generala) vorbea despre practicarea sexului oral ca si cum ar fi o oroare (Trei eseuri despre sexualitate). Iata ca intre timp o astfel de practica a ajuns o parte din preludiu iar Freud pare a fi depasit. Nu se stie in ce masura unele din actualele orori vor ajunge in viitor lucruri acceptate in general asa ca daca le consideram tulburari in sensul de perversiuni si nu de excentricitati vom ajunge sa fim considerati si noi demodati in viitor ca si Freud astazi.

5.3.3.5.2. Nimfomania ca principiu ereditar al comportamentului sexual excentric

Spre deosebire de comportamentul sexual normal cel excentric pur si simplu nu se poate satura de interesul sau. Este adevarat ca obiectul sau este mereu altul, ca asanumitul pervers este mereu in cautare de noi senzatii insa noile sale cuceriri se pot incadra in aceeasi clasa de obiecte. Oricum ar fi, omul normal nu prea mai are chef de alte povesti dupa ce a avut orgasm si pentru a avea din nou pofta de amor va trebui sa mai treaca un timp. E cam rau daca perioada asta nu coincide la ambii parteneri... Dimpotriva, sexualitatea excentrica o ia de a capat imediat cu o pofta nebuna daca apare un alt obiect al dorintei. Stiu ca e putin confuz ce iti spun. Asta pentru ca de obicei la varsta de 10 ani curiozitatea ta fata de diferentele dintre oameni fata de portiunea de cativa centimetri patrati dintre picioare e mai mult teoretica desi exista si cazuri in care inclusiv partea strict practica este cunoscuta si care manifesta curiozitate. Poate ca deocamdata ti-e greu sa intelegi de ce ar dori oamenii sa aiba relatii sexuale cu o alta persoana. Totusi pregateste-te si pentru momentul in care nu vei putea intelege cum e posibil sa nu mai vrei asa ceva! Stiu ca suna bizar, dar ce sa-i faci, tiam spus din start ca subiectul e cam dificil. Satisfactia acestor oameni este asa de mare incat se poate spune ca pentru asta traiesc. Tot ce fac in viata de zi cu zi este un schimb pe care ei il fac cu viata pentru aceste momente. Cand o sa ajungi la varsta de peste 14 -15 ani vei stii ce inseamna profesionism in domeniu si vei fi uimit de vitalitatea anumitor persoane fie ca vei ajunge profesionist fie ca vei ramane muritor de rand in materie de sex. In orice caz faptul ca in acest caz pulsiunea libidinala este atat de puternica atesta intruziunea in corpul ei a unei propte energetice, a unui alimentator care sa o faca mereu apta de a fi satisfacuta, invers fata de cea a omului normal care la un moment dat se satura si refuza sa mai aiba alte raporturi sexuale in perioada imediat urmatoare. Daca ne uitam pe cele scrise anterior putem observa lesne ca psihopatia compulsiva nimfomaniaca mostenita este un astfel de element care poate avea o astfel de functie de excitare libidinala perpetua. Cele mai multe astfel de tendinte de comportament sexual excentric se resimt in mod vizibil inca din copilarie, chiar inainte de varsta de 10 ani. Daca esti putin atent la tine ai putea sa anticipezi un astfel de viitor comportament insa de obicei acesta se simte vizibil abia in perioada

adolescentei. In orice caz, pentru faptul ca majoritatea oamenilor excentrici in erotism pot data primele pulsiuni ale pasiunii lor inca din copilarie justifica faptul ca nimfomania mostenita se modeleaza exact in aceasta perioada in care psihicul insusi se cristalizeaza. Este normal astfel sa acceptam o predispozitie ereditara pentru formare de comportament sexual excentric si o conditionare speciala in timpul intaririi sistemului psihic al individului, in copilarie. Prezenta nimfomaniei in structura generala a tulburarilor disfilice poate conduce ulterior la refacerea unor simptome nevrotice autentice prin reamorsarea acesteia. Asa se face ca in unele simptome nevrotice se pot gasi ruine de sexualitate excentrica ce forteaza din interior tensiunea psihica specifica simptomului nevrotic. Freud vedea comportamentul sexual excentric si nevroza ca fiind doua fete ale aceluiasi lucru si nu se insela deloc. Comportamentul sexual excentric a fost impartit de mult dupa forma si dupa obiectul interesului sexual. In D.P.A. l-am numit pe primul disfilic si pe celalalt parafilic. Am fortat putin termenul parafilie sa se suprapuna peste cel de homosexualitate care mi se pare cam prea putin descriptiv fata de esenta fenomenului. Cel de parafilie era folosit pentru intreaga clasa de comportamente sexuale excentrice asa ca era paralel cu acesta si putea fi un pic deturnat de la acest sens inspre ceva mai util si mai aproape puterea sa de descriere etimologica.

5.3.3.5.3. Comportamentul sexual hiperfilic

Un astfel de comportament se afla la limita psihopatologiei la fel ca si alte comportamente primite de curand in psihopatologie de cand aceasta si-a abandonat aura medicalista si a preluat-o pe cea de clasificare a tipurilor umane in general. Hiperfiliile sunt comportamente sexuale pe care aproape orice om le experimenteaza la adolescenta dar si in alte perioade de dupa. Spre deosebire de distimie care este consecinta unei inhibitii sexuale interne specifice scopului sexual al feminitatii hiperfilia este o consecinta a unei inhibitii externe, specifica masculinitatii datorata absentei unei partenere disponibile. Pulsiunea sexuala are in acest caz doar canale auxiliare de satisfacere, canale care inlocuiesc organul sexual femeiesc.

Cum tu esti la 10 ani ar trebui sa iti explic cum stau lucrurile cu cele doua organe si ce este normal sa se intample cu ele din cand in cand. Stiu ca te-ai intrebat de mic cum ai ajuns tu sa vii pe lume, cum se face ca te-ai nascut. Unii parinti nu au curajul sa le spuna adevarul copiilor deoarece nici ei nu il prea cunosc. Altii spun ca te-a adus barza sau alte animale sau ai aparut prin diferite alte moduri. Daca te suspecteaza cum ca ai avea curiozitati cam prea precoce le poti si tu raspunde ca, date fiind raspunsurile lor la intrebarile tale, nici traditia familiei nu atesta vreo normalitate! Ca sa nu te transformi si tu in barza cred ca e momentul sa stii ce se intampla intre doi adulti de sex diferit cand au ei ceva personal de facut si ii vezi ca dispar intr-o camera singuri si se incuie inauntru. Ei bine ei isi gasesc o pozitie favorabila, se imbratiseaza si ajung sa aiba organele sexuale in acelasi loc. Sa nu crezi ca le pun in cuier sau in dulap dupa cum ti se cere tie sa iti pui lucrurile la locul lor Aici e mai complicat. Barbatul e cumva mai plin iar femeia mai goala si atunci ajung la un acord sa cedeze ei cate ceva din plinatatea lui. Si asa se intampla ca inclusiv femeia sa devina mai plina de ea si uneori sa aiba o burta ceva mai plina decat de obicei. Lucrul acesta este sesizat imediat de un copil de 3-4 sau 5 ani fara nici o problema insa niciodata nu vede ca se poate lovi de calorifer sau ca se poate impiedica de ceva. Probabil ca ai mai auzit de la unul sau de la altul ca de fapt ceea ce tu stii ca este sex la barbat se baga in cel al femeii si asa se face dragostea. Daca nu iata ca ti-am zis eu acum. Ce se intampla intre barbat si femeie e foarte ciudat. Noi adultii numim asta intimitate si ne-am impacat cu ea pentru ca ne da placere. Care e buna. Dar suntem si noi la fel de incurcati ca si tine in a o intelege si explica si de asta uneori ne fofilam in a vorbi deschis cu tine. Hei! Sper ca mai esti aici si ca nu te-ai dus sa experimentezi ca ce tiam spus eu e doar partea generala. O sa iasa o incurcatura mare daca la 10 ani te vei apuca sa vezi cum e adult. Ai vazut ca nici povestea cu Superman, sau Spiderman nu ti-a iesit si atunci exista riscul foarte mare sa o dai in bara si de data asta. Trebuie sa accepti ca nu esti inca gata sa faci copii si ca mai ai de asteptat. In realitate comportamentul sexual este mult mai complicat. Oamenii se cunosc, devin apropiati, capata incredere unul in altul si dupa aceea trec la acest tip de dragoste. Dar chiar si asa pana sa ajunga sa isi acupleze sexele unul intr-altul tot mai dureaza, cei 2 se mangaie, se saruta cam cum vezi tu prin filmele la care uneori parintii nu te lasa sa te uitiAsta se numeste preludiu. Foarte incurcat si bizar, nu? Crede-ma ca si noi adultii avem deseori sentimentul acesta. Tocmai treptele astea de

neinteles determina comportamentul sexual hiperfilic deoarece energia pulsiunii sexuale tinde sa inunde aceste comportamente la fel cum un rau isi iese din matca. Comportamentul hiperfilic presupune o astfel de fixare catre preludiu a activitatii sexuale si lipsa de finalitate in acuplarea propriuzisa a celor doua sexe. Dar spre deosebire de comportamentul sexual disfilic cel hiperfilic isi revine la normal dupa ce se instaleaza o relatie normala intre parteneri. Practic nevoia sexuala este astfel satisfacuta si din hiperactiva devine usor temperata. Tii minte cum era cand iti doreai o prajitura foarte mult salivai dupa ea. Dar dupa ce te-ai saturat de ea nu i-ai mai dat importanta la fel de mare. Asa e cu comportamentul sexual hiperfilic. Daca totusi ti-ai umplut stomacul cu ea dar mananci pana te epuizezi in asa fel incat poti ajunge la doctor asta seamana deja a comportament sexual disfilic. Iata ca desi unele dintre aceste comportamente de mai jos pot avea serioase consecinte antisociale totusi toate dintre ele dispar odata cu sudarea cuplului, odata cu viata sexuala sau pot aparea periodic din dorinta de inventivitate erotica si de improspatare a relatiei. Spre deosebire de acestea celelalte nu pot fi atenuate sau inlocuite de viata sexuala. Comportamentul sexual hiperfilic apare mult mai frecvent la sexul barbatesc in special datorita faptului ca acesta are rolul activ spre deosebire de cel femeiesc, recunoscut ca sexul pasiv. Cu toate astea partea masculina a oricarei femei poate avea ecou destul de puternic in comportamentul sexual al unor femei si astfel unele dintre comportamentele descrise mai jos se pot vedea si la femei. De exemplu sexul oral, adica felatia (sex oral facut unui barbat) si cunlingtia (sex oral facut unei femei) sunt elemente hiperlibidinale ale preludiului unde gura partenerului este folosita pe post de sex si se incearca raport sexual in acest mod. Cel de-al doilea comportament sexual hiperfilic specific ambelor sexe este masturbarea care presupune inlocuirea organului sexual al partenerului/partenerei cu altceva ca de exemplu mana, obiecte de forma organului sexual opus sau orice produce satisfactie in zona genitala. Frotajul este specific sexului barbatesc si consta in apropierea si frecarea de persoane de sex opus in spatiile aglomerate cum ar fi mijloacele de transport in comun. Este o masturbare mai avansata deoarece subiectul face cativa pasi pentru intalnirea cu un potential partener si este dispus sa aiba relatii sexuale astfel. Zoofilia este specifica pentru sexul barbatesc insa uneori o practica si femeile. Ea este o masturbare pe jumatate deoarece partenerul sau de placere sexuala este un animal. Intr-adevar se

produce o acuplare sexuala dar totusi cei doi par a nu fi totusi parteneri De cele mai multe ori animalul nu ar accepta o astfel de situatie insa nu prea are posibilitati de ripostare. Cam in aceeasi clasa se afla si violul care este tot un fel de fortare a partenerei, o bruscare si lovire a ei pentru a accepta acuplarea. Incestul este relatia sexuala cu rude foarte apropiate si o tulburare hiperfilica in situatia in care fondul cultural de care apartine practicantul interzice acest gen de relatii. Insa au existat situatii in care incestul era practicat pe scara larga in casele nobiliare ce nu doreau sa instraineze averea si astfel casatoriile se faceau intre frati sau veri cel mult. Triolismul este comportament sexual intre trei parteneri unde sunt combinate mai multe tehnici si comportamente sexuale.

5.3.3.5.4. Comportamentul sexual parafiloid

Cand am analizat in amanunt instinctul sexual in D.P.A. . am insistat foarte mult pe conceptia jungiana preluata din cea a mitului androginului a lui Platon dupa care in barbat exista ceva feminin si in femeie ceva masculin. Pana la urma e normal sa fie asa. Astazi gasim similaritati intre diferite specii si chiar intre om si animal asa ca elementele comune intre barbat si femeie trebuie sa existe. Stiu ca mie foarte greu sa te conving la varsta de 10 ani ca asa e si mi-e teama ca vei fi din ce in ce mai refractar la ideea asta cu cat vei imbatrani. Totusi o sa intalnesti la un moment pe cineva care ti se va parea cumva rupt din tine desi este inca diferit de tine. Tocmai o astfel de intamplare te va face sa crezi ce iti spun eu. Iti doresc sa ma crezi de cat mai multe ori! In fine vei vedea tu cum vor sta lucrurile. Cert este ca fiecare dintre noi, fie baieti fie fete avem libidoul format dintr-o parte masculina si una feminina. Am numit aceste parti sfere libidinale. Asadar fiecare om are libidoul format din doua sfere libidinale una concordanta cu sexul fizic si alta opusa acestuia. Ele se repartizeaza cumva egal si de asta se intampla ca pana pe la varsta de 10 ani numai imbracamintea si comportamentul de imitare a parintelui de acelasi sex sa faca diferenta intre baieti si fete. Am o vaga idee ca nici tu nu prea stii sa faci o diferentiere precisa pe aceasta tema. Comportamentul nostru masculin sau feminin se diferentiaza mai tarziu abia atunci cand organele noastre genitale ajung mature si pot furniza energie partii

concordante lor din libidoul general mostenit. Cred ca ai vazut suficiente fete lipsite de gratie si destui baieti molateci la scoala, nu? Si totusi daca ulterior baietii capata incredere in ei iar fetele se feminizeaza este tocmai pentru ca organele lor genitale se maturizeaza si produc astfel de influenta asupra libidoului global. In mod normal se intampla astfel insa se poate intampla ca sfera libidinala opusa sa fie suficient de puternica incat sa si ceara dreptul la satisfactie. Atunci apare fenomenul de homosexualitate pe care eu l-am renumitparafilie in D.P.A. Cauzele unui astfel de fenomen pot fi multiple. Una poate fi o depresie la parintele de acelasi sex care poate astfel transmite un libido foarte firav urmasilor. In acest caz sfera libidinala concordanta va fi de la inceput dezavantajata fata de cea opusa in echilibrarea comportamentului sexual. Alta, foarte probabila si ea se refera la homosexualitatea masculina si consta in existenta unei nimfomanii pe filiera materna care face din viitorul fiu sa fie incapabil de a rezista unei tentatii de a avea relatii sexuale cu un barbat in aceeasi masura in care mama nimfomana fusese. Faptul ca unii parafilici pot fi si sadici sau masochisti (forme ale comportamentului sexual disfilic) in comportamentul lor atesta prezenta unui comportament disfilic infiltrat in cel parafilic. Deci acceptarea influentei unui modul nimfomaniac in structura psihopatologica a parafiliei (cel putin in acest caz de sado-masochism) se impune in mod necesar. Trebuie aici facuta precizarea ca totusi nimfomania nu este necesar sa se manifeste in act ci doar acea tendinta compulsiva de a avea relatii sexuale cu strainii pe care destule femei o au dar pe care nu o comunica anturajului de teama de a fi proscrise. Din acest motiv este foarte greu de facut studii statistice pe acest subiect insa este destul de clar ca astfel de tendinte pot fi vazute uneori la fiecare dintre noi la noi insine asa ca ele pot fi foarte pronuntate la alti oameni si astfel scenariul de mai sus sa fie forate probabil. Indiferent care sunt cauzele unei astfel de situatii este cert faptul ca homosexualul vrea sa traiasca si bucuriile celuilalt sex , vrea cumva sa devina (si) o persoana de sex opus. Comportamentul sexual parafiloid presupune un spectru de nuante ce reflecta grade de inflamare ale sferei libidinale opuse fata de cea concordanta. Starea normala reprezinta gradul cel mai de jos al acestui spectru si se intalneste foarte des in relatiile sexuale normale,

heterosexuale atunci cand partenerii schimba rolurile intre ei si femeia ia initiativa actului sexual pe care de obicei o ia barbatul. De exemplu in loc ca actul sexual sa se manifeste cu barbatul care se comporta activ deasupra femeii este invers. Aceste situatii sunt atat de frecvente incat cuplurile care nu au practicat asa ceva sunt minoritare. Urmatorul grad este cel almetatropismului care se manifesta prin atractia si relatia de cuplu dintre un barbat foarte feminin in gesturi si comportament si o femeie foarte masculina. Pentru anturaj nu ramane nici o indoiala ca femeia din acest cuplu este capul familiei si situatia pare cumva comica deoarece barbatul pare mai curand un copil plapand al acestei femei bataioase decat un partener al ei. Faptul ca cuplul pare sa reziste timpului nu lasa nici o indoiala ca cei doi parteneri se completeaza reciproc si ca sunt facuti unul pentru altul. Dar chiar si atunci cand cuplul se desparte de cele mai multe ori recuplarea se face tot in aceleasi perspective. Bisexualismul prezinta o stare de echilibru energetic a celor doua sfere libidinale iar subiectul are si relatii cu persoane de acelasi sex si relatii cu persoane de sex opus si face asta din placere. Nu se poate desparti de niciuna dintre aceste variante si gaseste satisfactii in ambele. Transexualismul presupune nevoia de schimbare de sex. El se afla cam pe aceeasi treapta cu bisexualismul din punct de vedere al fortelor libidinale insa factorul cultural, incriminarea traditionala a relatiilor sexuale intre persoanele de acelasi sex si nevoia pur personala de normalitate il face pe subiect sa creada ca are suflet de fiinta de sex opus, prizoniera intr-un corp nepotrivit. O analiza atenta evidentiaza faptul ca acest suflet (gender) este dat de caracterele sexuale secundare, de infuziunea libidoului in afara pulsiunii normale. De fapt transexualul doar isi gaseste scuze teoretice pentru lipsa lui de satisfactie sexuala avute cu persoanele de sex opus iar schimbarea sexului devine un astfel de ideal in curs de inverstire personala. Fireste ca aici se poate vedea si modulul isteric al revolutionarii personale, a iesirii din obisnuit. In orice caz unii transexualii cheltuiesc sume exorbitante pentru a-si pune in aplicare planul de a-si schimba sexul. Uneori reusesc sa improvizeze ceva, au relatii sexuale ulterioare cu persoane de acelasi sex cu cel de dinainte de operatie si apoi se pot trezi brusc ca si-ar dori inapoi vechiul sex. Iata ca asemanarea cu bisexualismul este destul de vizibila.

Parafilia este homosexualitatea exclusiva. Subiectul poate incerca relatii sexuale cu persoane de sex opus insa nu simte satisfactii de genul celor avute cu persoane de acelasi sex si le prefera numai pe acestea. Parafilia este ultimul grad de inflamare a sferei libidinale opuse si aceasta dicteaza comportamentul sexual general. Comportamentul sexual final incearca astfel sa improvizeze si sa ajusteze o cat mai apropiata forma de cea originara a sexului opus. Practic prin comportamentul sau parafilicul traieste satisfactiile erotice si ale unei persoane de sex opus si a uneia de acelasi sex. Acest lucru este sustinut de faptul ca cei doi parteneri schimba rolul sexual femeiesc (pasiv) cu cel barbatesc (activ). Acest tip de inversare de roluri se poate face pe termen mai lung, de cateva luni sau pe termen mai scurt de cateva minute. Pentru primul caz subiectul are rol exclusiv pasiv sau exclusiv activ.

5.3.3.5.5. Comportamentul sexual disfilic

Psihopatia compulsiva nimfomaniaca este cheia intelegerii restului de comportamente libidinale excentrice tocmai datorita caracterului compulsiv, de nestapanit si de nesatisfacut in mod total, mereu gata de actiune ale acestui gen de comportamente. Dupa cum am spus deja acest lucru ce nu se intampla pentru omul normal. Si totusi studii statistice pe parintii celor ce au astfel de comportament nu atesta vreun comportament deocheat al mamelor. Insa un astfel de rezultat statistic poate fi pus sub semnul indoielii destul de usor. Mai intai e faptul ca acesti oameni rar ajung sa fie luati in evidente si pusi fata in fata cu psihiatrul. Se ajunge la asa ceva doar in situatii de crime sau alte probleme juridice. Deci lipseste in primul rand subiectul de analiza. Apoi, dupa cum iarasi am spus se poate ca nimfomania mamei sa nu fie recunoscuta ci sa fie traita mai mult ca o obsesie compulsiva decat ca punere in act a tendintei de a avea acte sexuale cu necunoscuti. In orice caz pusa in fata unui astfel de interogatoriu relativ la ciudateniile fiului ei fireste ca mama va avea retineri in a discuta deschis despre acest subiect. Nu in ultimul rand, o astfel de nimfomanie poate face salturi de 2 sau 3 generatii la fel cum caracterele corporale sau faciale pot face. In orice caz acest gen de comportamente sexuale sunt specifice numai si numai barbatilor in aceeasi maniera in care nimfomania este specifica femeilor.

In orice caz psihopatia compulsiva nimfomaniaca insa este elementul indispensabil intelegerii acestui gen de comportament. Transmisa ereditar si resimtita acut de catre copil poate determina o anume plasticitate a fixarii libidinale pe elementele cele mai apropiate posibilitatii de manifestare a libidoului infantil. Toate elementele care fac obiectul interesului sexual al acestor comportamente sunt continuturi psihice profunde care se regasesc si in continuturile simptomelor nevrotice. Acest fapt l-a facut pe Freud sa spuna ca comportamentul sexual excentric si nevroza sunt doi poli ai aceluiasi fenomen. Intr-adevar nimfomania in cauza reprezinta o structura nevrotic-obsesionala dezamorsata si, ca element comun al tuturor nevrozelor, ea poarta cu sine si premisele celorlalte 2 nevroze. Ca in orice lucru care evolueaza si fenomenul psihic cuprinde in sine etapele ancestrale ale acestei evolutii la care se adauga acumularile recente. Poate mai mult decat in cazul oricaror altor alte manifestari disfilia lasa sa se intrevada elementele salbatice ale vietii preumane sau umane timpurii ce supravietuiesc in instinctul sexual. Elementele vanatorii si ale conflictului intersocial se regasesc mai mult sau mai putin clar in fiecare dintre acestea. Timp de milioane si milioane de ani sexualitatea si nutritia s-au reunit si s-au legat unul de altul in asa fel incat o supraexcitare energetica le stimuleaza pe ambele in acelasi construct psihic filogenetic care se regasesc in fiecare dintre noi in grade mai mult sau mai putin vizibile. Contributiile experientelor recente se adauga acestei premise ereditare si astfel comportamentul disfilic ia nastere. Complexul Oedip (D.P.A.) si precocitatea libidinala a acestor oameni face ca fixatiile de interes sexual sa se faca in functie de particularitatile mediului familial in care copilul se formeaza. Acesta poate fi restrictiv, sever sau poate fi tolerant si permisiv. In functie de gradul de permisivitatea al mediului familial in care copilul se dezvolta dar si de curajul sau timiditatea innascute ale acestuia se stabilesc fixatiile disfilice. Aceste fixatii infantile vor evolua mai tarziu in sens de omologie in cazul in care sfera libidinala opusa se prezinta mai dezvoltata in perioada copilariei decat cea concordanta iar inversarea naturala a acestor roluri face ca in comportamentul sexual sa fie implicat decisiv opusul, negativul acestei fixatii originare. De exemplu abuzurile sexuale asupra copiilor si resimtite placut de cei la care modulul nimfomaniac antreneaza excitatia libidinala precoce chiar la aceasta varsta. Aceste abuzuri se pot converti atunci cand copilul se va maturiza in comportament sexual excentric. Daca raportul dintre sferele libidinale la varsta abuzului este acelasi cu cel de la varsta adultului atunci o astfel de

experienta infantila poate determina gerontofilia. Daca acest raport este invers, adica daca sfera opusa (aici de forma feminina) este in perioada abuzului infantil inferioara si ajunge superioara in perioada de manifestare adulta atunci rezultatul va fi pedofilia . Pedofilia si gerontofilia reprezinta cele mai concrete influente ale experientelor mediului asupra copilului posesor de libido nimfomaniac. Din pacate copiii nu stiu sa se apere sau sa refuze relatiile cu adultii si astfel oricine poate profita de ei cu nonsalanta fara ca astfel de oameni sa fie neaparat ei insisi pedofili. Astfel de abuzuri pot fi facute de copii mai mari dar inca neexperimentati si astfel se cristalizeaza predispozitia victimei copil cu libido nimfomaniac spre a-si forma o constitutie libidinala pedofilica sau gerontofilica. Prin gerontofilie adultul isi doreste refacerea unei astfel de experiente de genul celei avute in copilarie. Trebuie facuta mai departe distinctia intre gerontofilia hiperfilica c este doar o alta forma de viol practicata de unii barbati cu la femei in varsta singure care nu se pot apara si care nu au parteneri care sa le apere. In acest atacatorul nu are o satisfactie mai mare in relatiile cu femeile batrane ci doar pe acelea le poate ataca. Acest gen de violatori nu au pasiune pentru femeile in varsta ci pur si simplu nu se pot apropia de cele mai tinere. Urmatorul grad de influenta a mediului in perioada infantila este cel care deriva in sadism . Fixatia disfilica sadica se datoreaza unui mediu familial sever si extrem de sever. Analiza predecesorilor marilor sadici ai istoriei atesta un mediu familial rigid si sever de formare in perioada copilariei. Majoritatea sadicilor sunt bine plasati in plan social cu tendinte justitiare in formatiunea lor sociala. Defectul profesional al unor parinti care isi cresc copiii in spiritul muncii lor de la tribunal se repercuteaza asupra orientarii lor sexuale viitoare. Unii dintre sadici chiar au sustinut faptul ca actiunile lor umilitoare sau chiar criminale sunt facute in spiritul dreptatii. Acum insa tu sa nu crezi ca daca un adult te obliga sa faci ceva pentru ca asa e drept acela ar fi neaparat sadic. E drept ca asemanarile sunt destul de clare insa un astfel de comportament este doar unul pe jumatate sadic. In orice caz cert este ca sexualitatea in general are in ea inclus factorul traumatism deoarece pana de curand in istorie in urma practicarii ei femeia ramane insarcinata si va naste iar actul nasterii este unul dureros. Apoi mostenirea animala este la fel de obscura; pentru a se imperechea masculii se traumatizeaza reciproc prin lupta pentru a se anihila reciproc in scopul cuceririi femelelor. Iata ca intre placerea sexuala si durerea traumatismului exista o legatura destul de bizara si asta ti-am spus deja la analiza primei grupe de complexe ale

trunchiului psihic Eden- Traumatic . Un traumatism auxiliar poate inlocui o educatie severa, pedepsitoare si astfel se poate infiripa combinatia de nimfomanie si agresivitate traumatica specifica formei agresive a complexului traumatic care este exact formula sadismului. Combinat cu oscilarile de bisexualitate sadismul sexual poate conduce la sado-masochism. Faptul ca exista un masochism sexual despartit de sadism in ceea ce priveste disfilia se explica in doua feluri. Mai intai prin faptul ca femeile nu sunt atinse de astfel de comportamente tocmai pentru ca in cazul lor nimfomania se poate manifesta natural originar, fara a deveni disfilie prin interferenta cu libidoul masculin odata ce este transmisa ereditar. Apoi in cazul in care ar exista un masochism disfilic acesta nu ar putea sa fie decat sa ia forma de parafilie sau bisexualism. Caci numai sfera libidinala opusa (aici cea feminina deoarece disfilia este specifica numai barbatilor) poate da forma negativa agresivitatii amestecate cu libidoul nimfomaniac. Ori daca ea este atat de puternica incat sa reverseze aceasta tendinta sadica originara este cert ca subiectul este un bisexual sau parafilic. Pentru faptul ca este centrata nimfomaniac sfera libidinala feminina din libidoul sadicului este foarte puternica si ea. De aceea apropierea de comportamentul parafiloid se face in grade diferite. In D.P.A. (D.P.A. link) am analizat mai multe forme de sadism sau masochism care se desfasoara gradual catre intalnirea cu acesta. Complicata si greu de inteles viata asta de adult, nu? Sa stii ca daca ar putea multi ar face schimb de viata cu tine oricat ai fi tu de curios asupra vietii adultilor Cel mai permisiv mediu familial in care se fixeaza un comportament disfilic este cel care deriva in voaiorism si exibitionism . Dintre toate fixatiile libidinale disfilice aceasta este cea mai periculoasa pentru subiect deoarece se expune unor pericole neasteptate. Voaiorismul se manifesta prin patrularea comunitatii in speranta observarii unor raporturi sexuale instantanee intre doua persoane necunoscute. Exhibitionismul este dezgolirea si aratarea organelor genitale femeilor straine. In ambele cazuri subiectul risca foarte mult deoarece in primul caz poate fi confundat cu un hot iar in cel de-al doilea cu un violator si poate suporta pedeapsa din partea celor implicati de actiunile sale. Cred ca toti suntem de acord ca unul care se poate dezgoli pe strada este un tip curajos intr-adevar. Sau cine poate sa aiba tupeul sa orbecaiasca prin curtile vecinilor dupa scene fierbinti? Sa nu-mi spui cititorule de 10 ani ca tu esti asa de viteaz! Si totusi nu vitejia este totusi punctul forte al acestor oameni deoarece cei mai multi dintre ei sunt foarte fragili. Daca o femeie raspunde la

avansurile exhibitionistului acesta fuge cat mai repede posibil. Principala sa satisfactie este teama de viol pe care femeia surprinsa de el o afiseaza. Intr-adevar cam seamana cu modul tau de a privi relatiile sexuale doar ca tu probabil ca nu ai speria pe nimeni la varsta asta! Tipul acesta de fragilitate nu e in masura sa ne faca sa credem ca exhibitionistii si voaiorii ar fi niste zmei pe pamant, niste nonconformisti incurabili care nu vor sa se supuna legilor sociale de nici un fel. Prin ei vorbeste doar compulsia nimfomaniaca fixata pe primele implicarii libidinale in relatia cu mediul familial. Igiena pe care parintii i-o asigura copilului, tinuta si manipularea in general a corpului sau il fac pe viitorul exhibitionist sa rezoneze la aceste contacte directe cu parintii si sa isi cristalizeze libidoul catre acest gen de manifestare. Daca copilul afectat de libido precoce ca urmare a influentei nimfomaniei ereditare este unul foarte timid atunci fixatia sa libidinala va fi una indreptata spre un partener cu minim potential pericol. Fixatia catre o astfel de situatie erotica cu minim potential de risc este data de partenerii imobili, absenti cumva si total incapabili sa reactioneze la eventuala agresiune sexuala a sa asupra lor. Statuile goale si cadavrele sunt exact acest gen de partener. Statuile sunt impietrite iar cadavrele sunt cumva in aceeasi situatie si nu pot sa pedepseasca si nici sa riposteze. Excitatia libidinala in prezenta statuilor se numeste pigmaliolism iar cea relativ la cadavre se numeste necrofilie . Acest gen de comportament este totusi foarte rar iar din putinele cazuri de acest fel trebuie scoase acelea facute de oamenii cu convingeri sataniste care uneori dezgroapa cadavrele din motive religioase sau de oamenii strazii care profaneaza morminte cu intentia de a le jefui sau de a avea o relatie sexuala cu o femeie oarecare fie ea si moarta. In acest caz cel ce practica astfel de comportamente sexuale ar prefera o partenera vie insa nu poate din diferite motive si astfel abordeaza una moarta, una care nu il poate respinge. Ultimul model de fixatie libidinala infantila subiectiva este fetisismul . Cuvantul vine de la antropologia culturala unde fetisul este un obiect de substitutie, un inlocuitor al obiectului real. De exemplu o papusa poate fi interpretata in lumea primitiva ca fiind sufletul fiintei imitate. In aceeasi maniera fetisismul sexual presupune o inlocuire al interesului sexual masculin de la organele sexuale femeiesti catre elementele de substitutie, catre elementele din proxima asociatie cu ele. Fetisistul este excitat sexual la culme fie de catre

pantofii femeii, fie de catre lenjeria sa intima, fie de catre parti din vestimentatia de zi cu zi, fie de parti cu potential erotic secundar din corpul ei cum ar fii degetele, parul sau picioarele. Dar nu de toate odata ci doar de o clasa dintre cele enumerate. Eu le-am enumerat pe toate ca sa stii ca nu toti fetisistii au aceeasi pasiune. Nu stiu cum sa iti explic eu tie micule cititor caci toate cele enumerate mai sus plac oricarui barbat la o femeie daca e frumoasa. Dar de obicei cand barbatul ii spune asta femeii el nu se limiteaza doar la asta si vrea sa cunoasca mai mult la ea, adica vrea sa ajunga tocmai la apogeul frumusetii sale care sta in organele sale genitale. Ei bine fetisistul nu mai e interesat in a ajunge la acest punct. Pentru el unul dintre aceste elemente (insa in nici un caz mai multe odata) reprezinta apogeul erotic si face tot ce poate pentru a sta cat mai mult in preajma pasiunii sale sau de acolectiona piese din accesoriile feminine care il atrag. Satisfactia sa erotica este o banala masturbare in prezenta acestor elemente enumerate. S-ar putea totusi ca tu sa il intelegi mai bine in situatia in care la 10 ani inca te intrebi care e ideea de trebuie sa te imperechezi cu o alta persoana si sa faci nu stiu ce lucruri. Asemanarea dintre retelele de asociatie ale simptomului nevrotic de tip fobic si fixatia periferica pentru elementele din proxima asociatie cu organele genitale femeiesti este evidenta. Din acest motiv cred ca educatia si experientele mediului familial in care se formeaza copilul este mai putin importanta. Important in aceasta constitutie libidinala este faptul ca nevroza dezamorsata care trimite psihopatia compulsiva de forma nimfomaniaca viitorului fetisist nu are o structura dezamorsata suficient. In acest caz nevroza nu este atat de dezamorsata ci este inca activa in anumite parti ale ei asemenea unui vulcan fumegand care nu este nici stins si nici activ. Chiar continuturile profunde ale nevrozei autentice lasa sa se intrevada forme fetisiste evidente de manifestare a libidoului. De aceea fetisismul este cea mai apropiata de nevroza forma a libidoului disfilic.

5.3.3.6. Psihopatiile complexe

Sunt cele mai severe tulburari psihice din clasa psihopatiilor si inglobeaza in ele mai toate psihopatiile brute sau consecintele cele mai bizare pe plan ereditar ale acestora. As dori sa iti mai pastrez atentia cu cate o gluma insa din pacate nu e nimic de glumit in cazul acestor psihopatii. Din pacate acestea cuprind in ele cele mai tenebroase stari ale constiintei umane in asa fel incat mai bine te invit la cateva momente de reculegere decat la gustarea unui umor care, in acest caz, nu poate fi decat negru.

5.3.3.6.1. Paranoia

Este o tulburare psihica ce a fost clasificata de majoritatea sistemelor de clasificare la psihoze . E o intreaga poveste cu ea pe care am tratat-o amanuntit in D.P.A. . Se manifesta in principal pe sustinerea unor idei ce se dovedesc a fi eronate la o cercetare amanuntita insa la prima vedere par a nu fi astfel. Dar nu este vorba de orice eroare de gandire facuta de orice om ci de erori care vizeaza teme ca persecutia, gelozia, erotomania sau religia, erori influentate de presiunea psihicului profund asupra sistemului cognitiv. Cei care poseda o astfel de tulburare fie se cred persecutati in particular de persoane cu statut social superior lor (paranoia persecutorie ), fie sunt excesiv de gelosi si se cred inselati de partener ( paranoia de gelozie ), fie se cred iubiti de persoane cunoscute, staruri TV, vedete, politicieni ( erotomania ), fie se cred niste sfinti, niste persoane alese chemate de D-zeu pentru mantuirea lumii desi nu au avut un trecut religios si nu au o viata specifica oamenilor ce activeaza in sanul bisericii (paranoia mesianica ). Sigur e ca de multe ori este foarte greu daca nu chiar imposibil de demonstrat contrariul a ceea ce sustin ei. De exemplu daca cineva sustine ca partenerul sau iubeste pe altcineva in ciuda deselor sale neconfirmari totusi este imposibil de identificat precis gandurile celui astfel acuzat. Eventual se poate identifica faptul ca acea persoana nu a comis adulter insa ce e in mintea ei numai ea stie si uneori nici ea. Clasificarea in forma erotomaniaca a unei astfel de persoane este data de experienta clinica observata de profesionistii psihiatrii timp de sute de ani. Alteori paranoicul greseste obiectul acuzelor sale. De exemplu ideatia de persecutie este in mare parte eronata asa cum o sustine el: cutare presedinte de tara poate ca nici nu il cunoaste pe acel paranoic care pretinde ca prin actele sale este direct persecutat de acesta. Insa din cele vazute pana acum este clar ca

functia politica a presedintelui in cauza este una de persecutie si exploatare sistematica a clasei din care paranoicul face parte si eroarea lui este doar aceea a identificarii corecte a mecanismului persecutoriu insa nu si a actului persecutoriu in sine. Paranoicul simte ceva, acuza o presiune din partea castei politice si a autoritatilor care este una reala insa eroarea lui este aceea de a gasi pe X drept tap ispasitor si de a nu vedea intregul spectru politic in aceeasi situatie. Alteori simptomele paranoice sunt doar niste simptome isterice un pic mai accentuate asa cum se intampla la erotomaniacii care se cred iubiti de persoane mai bine plasate social. Istericii fac acelasi lucru insa nu ajung pana a se crede iubiti ci doar incearca sa seduca acest gen de persoane. De fapt structura psihopatologica isterica se simte la orice fel de simptom paranoic deoarece obiectul interesului paranoicului este relatia (de amor sau de orice fel) cu o persoana cu statut social superior care satisface tocmai nevoia de revolutie interioara sau exterioara a istericului. In felul acesta el fie forteaza recunoasterea apartenentei la o clasa sociala superioara fie forteaza ruperea relatiilor amoroase cu partenerul pentru a trece la un alt partener asa cum se vede la tematica de gelozie. In ambele cazuri se poate vedea actiunea complexului Don Juan specific psihopatiei isterice de a cauta altundeva fericirea, de a schimba banalitatea prezentului cu neprevazutul viitorului care poate ascunde in el fericirea. Fireste se vede si foarte clar ca si in tematica erotomaniaca si in cea de gelozie acest complex se manifesta mai clar in timp ce in cea de persecutie se vede mai putin. Evident ca in aceasta tema intra complexul traumatic si astfel in compozitia paranoiei va trebui acceptata si prezenta psihopatiei traumatice . Reactiile explozive ale paranoicului, irascibilitatea sa crescuta se datoreaza tocmai acestui amalgam intre psihopatia isterica si cea traumatica. Am vazut mai sus ca aceste doua psihopatii pot conduce la psihopatia exploziva daca se combina genetic. Asemanarea dintre cele doua psihopatii este foarte mare. Daca explozivul se manifesta momentan, provizoriu iar dupa o perioada de timp ii trece furia dimpotriva, paranoicul isi sustine pana in panzele albe cauza indiferent cat de putin probabila pare anturajului sau autoritatilor la care el face apel. Se vede de la o posta faptul ca paranoia este o psihopatie mult mai severa decat psihopatia exploziva si ca trebuie diferentiata de aceasta prin adaugarea energiei si structurii psihopatologice a unei alte psihopatii. Daca o astfel de psihopatie ar fi cea hiperstenica atunci rezultatul ar fi psihopatia ciclotimica iar severitatea depresiei ar depinde de gradul de psihopatie traumatica implicata in combinatie. Asadar o singura psihopatie a mai

ramas de intrat in structura psihopatologica a paranoiei si aceasta este psihopatia distimica . Fara componenta neurastenica distimia nu poate lua forma nevrotica si astfel simptomele tind sa aiba mai curand agresivitatea exterioara a complexului traumatic din psihopatia traumatica decat interioritatea represiva a simptomului nevrotic.

5.3.3.6.2. Psihopatia borderline

Este cea mai severa dintre toate psihopatiile in ceea ce priveste intensitatea energetica implicata si uneori ia forma psihotica cu pseudodeliruri si pseudohalucinatii drept pentru care a si fost numita astfel, adica psihopatia la limita. In constitutia ei intra toatepsihopatiile brute si fiecare vine cu energia ei proprie si cu structura ei. Rezultatul este o babilonie totala care se diferentiaza de psihoze doar prin faptul ca cel in cauza da dovada de recuperare cognitiva in multe momente, de gandire normala, logica pe cand laschizofrenie (de forma paranoida deoarece cu ea se aseamana cel mai mult borderline) de exemplu aceste momente apar extrem de rar si in general in perioada de remitere. Simptomele provin din toate tulburarile psihice. Pe langa cele de mai sus apar fobii ,obsesii , depresie , hiperstenie , ideatie paranoica etc. Daca ne uitam pe tabelul de combinatie genetica a psihopatiilor putem vedea o asemanare compozita atat cu paranoia dar mai ales cu nevroza isterica . Doar lipsa unei psihopatii traumatice face ca borderline sa nu se manifeste ca nevroza isterica cu toate ingredientele ei. Dar oricum psihopatia traumatica exista latent in fiecare prin insusicomplexul traumatic din care deriva. Imi vine in minte cazul omului cu sobolani tratat de Freud ca nevroza obsesionala si regasit ulterior de alti psihologi cu o oarecare forma de borderline. Iata cum suprastructurile psihopatologice se pot asemana dar se pot manifesta totusi foarte diferit. In D.P.A. am inclus o astfel de psihopatie in randul celor anevrotice. In mod normal ar fi trebuit sa aiba un loc numai al ei deoarece in compozitia ei intra si nevrozele propriuzise si cele dezamorsate si depresiile si toate insa probabil as fi complicat prea mult clasificarea. Aici am lasat-o ultima deoarece clasificarea deoarece intelegerea ei e un scop care ma intereseaza mai putin in ceea ce te priveste micule cititor de 10 ani. Mai important pentru tine este sa intelegi

simptomele, structura lor si sa le poti diferentia cat mai bine unele de altele si apoi sa le clasifici. Daca ai citit cu atentie despre simptomele depresive si nevrotice cred totusi ca sunt putine sanse sa te mai identifici cu un astfel de om. Insa majoritatea celor care citesc pentru prima data despre simptomele psihopatologice se confunda in mare masura cu borderline pentru ca nu au suficiente date pentru a opera o distinctie intre ideatia paranoica si cea paranoida existenta in fiecare la un nivel mai mare sau intre obsesiile nevrotice si grijile de zi cu zi. In realitate o astfel de psihopatie este totusi mult mai rara. Plus de asta ea nu raspunde la medicatie si ramane in aceasta stare pe parcursul intregi vieti pe cand schizofrenia de exemplu se mai poate remite. Astfel de amanunt poate fi foarte important intr-o eventuala clasificare deoarece in situatii extreme cineva poate dezvolta un comportament de tip borderline insa odata ce situatia se va fi schimbat si se va fi calmat acest lucru se vede si in comportamentul celui vizat care redevine normal sau la starea psihopatica anterioara care era oricum mult mai slaba. Dimpotriva psihopatia borderline autentica nu se remite odata cu scaderea in intensitate a stresului extern si continua pe mai departe. O astfel de psihopatie te face imediat sa te gandesti ca toate psihopatiile au un numitor comun, ceva care se intalneste la fiecare dintre ele si acesta este cuplul de complexe traumatic - eden care se regaseste in toate complexele ulterioare lor care apoi formeaza spectru psihopatiilor. Este evident ca formarea unei astfel de psihopatii se face pe mai multe generatii si se suprapune peste sansa ca 2 oameni de sex opus care se intalnesc si concep un copil sa aiba o predescendenta atat de incarcata psihopatic.

5.3.3.6.3. Depresiile severe

Cred ca stii ce inseamna sa fi suparat. Cred ca la varsta de 10 ani, desi esti inca asa de tanar, totusi sti ce inseamna supararea. Ai fost candva suparat pe ceva, pe cineva. Ei bine o depresie severa este echivalenta

cu o suparare de asta de-a ta multiplicata de zece ori. In urmatoarele randuri voi incerca sa explic aceasta situatie.

5.3.3.6.3.1. Structura psihopatologica a depresiilor severe

Depresivul sever sta zile si saptamani in pat fara sa se ridice, fara sa se spele si fara sa manance. Pesimismul si lipsa de dorinta de a trai este un numitor comun. El se poate chiar sinucide si poate omori si pe unii membri ai familiei in intentia de a-i salva de o viata trista. Dincolo de asta subiectul poate sa se invinovateasca de crime pe care de fapt nu le-a comis si isi poate reprosa lucruri pe care nici cel mai aprig dusman nu le-ar putea imagina. In acest moment depresia este atat de severa incat trece granita in tara psihozelorcaci produsele sale psihice devin destul de asemanatoare cu cele ale psihozelor. Faptul ca tematica depresiva este una a injosirii sinelui in favoarea comunitatii atesta faptul ca filiera pozitiva a sa este una functionala spre deosebire de cea a psihozelor dinamice care au o tematica eminamente negativa. Depresia se regaseste in grade mai reduse in toate tulburarile psihice deoarece ea presupune un mod natural de adaptare a sistemului de organizare a comportamentului la conditiile de mediu. Legea autoreglarii psihodinamice este un instrument esential al psihicului si, prin complexul traumatic , ea este pusa in aplicare in mod concret. Este la fel de firesc ca odata ce complexul traumatic creste in intensitate si gradul de depresie sa creasca. Freud a crezut ca depresia este derivata direct dintr-un doliu simbolic pe care depresivul l-ar resimti insa de fapt insusi doliul este expresia acestei depresii originare stimulate de insasi intelegerea traumatica a mortii. Legea autoreglarii energetice are rolul de flexibilizare a sistemului psihic in asa fel incat organismul sa se adapteze cat mai bine la conditiile de mediu. Depresia este diferenta naturala a capacitatii mediului de a satisface o parte din spectrul pulsiunilor . Daca legea autoreglarii nu ar functiona si organismul nu ar deveni depresiv el siar putea efectiv pierde viata in actiuni nesabuite si nerealiste de satisfacere a anumitor pulsiuni. Depresia este in masura sa anuleze punerea in act a pulsiunilor si sa le reduca astfelenergia . Se poate

vedea astfel ca ea seamana destul de mult cu insasi satisfacerea lor deoarece are acelasi rezultat si anume scaderea presiunii lor asupra psihicului global. Este paradoxal insa depresia este un mod foarte rafinat de echilibrare si neutralizare a tensiunii psihice. Depresivul are si el o anumita satisfactie greu de inteles pentru omul normal si similara cu dorinta batranului de a muri. Scaderea potentialului energetic al psihicului prin depresie este cel mai scurt si facil mod de echilibrare a unei tensiuni psihice puternice. Cu cat tensiunea psihica data de acel conglomerat de tulburari psihice este mai mare cu atat depresia este mai severa. Gradul ei de severitate poate ajunge asa de mare incat suportul organic sa fie afectat si el in sensul strangularii canalelor de conversiune energetica dinspre organic catre psihic. Depresia ajunge sa fie o stare de semicoma destul de asemanatoare cucatalepsia isterica despre care am discutat mai sus. Astfel ca ea ajunge sa devina o stare psihotica asemenea unui somn. Din acest motiv depresivul poate sustine unele idei delirante specifice psihozelor. Acuzatiile pe care depresivul si le aduce cum ca a facut crime monstruoase sau ca este deja mort sunt idei delirante tocmai pentru ca datele pe care depresivul le aduce ca argumente sunt absolut nerelevante pentru mintea umana normala in a trage astfel de concluzii. Discursul cognitiv al depresivului este unul profund desfigurat, redus la stadii infantile de evolutie intelectuala si pus in situatia de a suporta pulsiuni pe care copiii nu le au la acea varsta. De aceea simptomele depresiei severe sunt atat de puternice.

5.3.3.6.3.2. Episodul maniacal urmeaza uneori depresiei severe

Pentru a intelege mai bine depresia severa e nevoie sa intelegem episodul maniacal care uneori poate aparea dupa unul de astfel de depresie majora. Nu tot timpul depresia majora se continua intr-un episod maniacal insa depresia este la fel. Din acest motiv cred ca undeva exista o predispozitie in ambele depresii care uneori se poate vedea mai clar sub lupa comportamentului maniacal si astfel putem sa intelegem mai bine ce este depresia majora. De aceea am ales sa analizez mai intai episodul maniacal si abia dupa aceea cel depresiv desi atunci cand se vorbeste despre tulburarea (sau psihoza dupa alta numire) maniaco-depresiva parca depresia sare prima in ochi si abia apoi comportamentul maniacal.

Principala deosebire fata de paranoia sau borderline este bunadispozitia excesiva a maniacalului. El este atat de vesel (in contrast radical cu starea lui de dinaintea debutului maniacal) incat da impresia ca a iesit din infern sau ca a castigat la loto. Prelungirea pe o perioada de mai multe saptamani a acestei stari de veselie excesiva, de surescitare maxima pune anturajului multe semne de intrebare. Desi cand era depresiv toata lumea il dorea vesel si activ totusi acum toata lumea il crede mult mai nebun decat atunci cand era depresiv si ar prefera sa il vada din nou ca atunci decat in aceasta stare. El poate pierde sume imense pentru conditia lui la jocurile de noroc, face exces de alcool sau droguri, are o viata de noapte absolut teribila. Din toate acestea se poate observa faptul ca cumva in sufletul profund al depresivului este o nevroza dezamorsata . Gradul ei de dezamorsare este destul de mare deoarece simptomele nevrotice dezamorsate nu au forma consacrata, nu indeplinesc criteriile de clasificare insa se apropie forte mult de acestea prin forta energetica si prin profilul lor formal. Depresia extrema in general este pur si simplu combinatia intregului spectru de tulburari psihice de pana acum. La o prima vedere am fi tentati sa consideram depresia severa ca fiind o psihopatie astenica foarte puternica si atat. Insa avem la indemana un indiciu foarte puternic care ne poate ajuta sa ii intelegem structura. Acesta este tulburarea bipolara pe care vechii autori o numeau psihoza maniaco-depresiva. Ea se manifesta cu un episod de depresie severa de cateva luni urmat de un episod maniacal de alte cateva luni. Ei bine, acest episod maniacal este cheia intelegerii depresiei severe. Episodul maniacal seamana izbitor atat cu paranoicul pe de o parte dar mai ales cu borderline-ul pe de alta. El se aventureaza in proiecte extrem de riscante si poate pierde foarte mult in asa fel incat sa isi puna in pericol familia. Se poate aici intrevedea jocul patologic de noroc care apare in psihopatia compulsiva despre care am discutat mai sus. Iata ca in episodul maniacal se pot vedea ruine ale unei nevroze dezamorsate. Existenta modulului isteric de revolutie personala se poate regasi in oscilarea maniaco-depresiva asa cum se poate vedea aici. Iata ca prezenta modulului isteric este in masura sa atraga atentia asupra unei alte tulburari cu care depresia severa seamana izbitor si anume catalepsia isterica din nevroza isterica dezamorsata care se manifesta pentru o perioada de timp la fel ca si depresia severa, anume prin scaderea tonusului muscular si cu lentoare psihomotorie.

Tocmai modulul nevrotic foarte activ este in masura sa rescoata subiectul din aceasta stare dupa cum orice simptom nevrotic-isteric se remite de la sine sau prin influenta anturajului celui in cauza mai devreme sau mai tarziu. Si pentru ca am ajuns la nevroza isterica dezamorsata mai exista o forma a acesteia care atesta similaritati izbitoare cu tulburarea bipolara si anume identitatea multipla unde subiectul poate dezvolta episoade de comportament diferit care se succed similare cu cele ale episodului maniacal si cel depresiv de aici. Iata ca cu ajutorul acestor forme de nevroza isterica dezamorsata putem sa descoperim acel continut nevroticist al depresiei care sa explice incarcatura psihica a depresivului.

5.3.3.6.3.3. Episodul depresiv

Din cele spuse pana acum aproape ca nu mai e nevoie de vreo alta precizare asupra depresiei severe. Este evident ca tensiunea sa psihica ce trebuie redusa de modul natural de autoreglare energetica este foarte mare. Din acest motiv in final depresia majora are o astfel de forma extrem de severa. Imagineaza-ti un sclav obligat prin amenintare asupra vietii lui sa munceasca de dimineata pana seara. Nu o zi nu doua, nu o saptamana, nu o luna, nu un an ci toata viata. Munca asta fara noima si dezumanizanta nu este decat o depresie ca atare. Fireste ca stapanul lacom nu va vedea decat profitul pe fata sclavului iar depresia autentica se va manifesta psihopatologic abia peste generatii, la urmasii sai. Din pacate pentru individ acest gen de depresie poate fi fatal deoarece reprezinta ultimul pas catre sinucidere. Societatea este pusa pe jar de astfel de cazuri. Ea foarte atenta si compasionala la acest gen de suferinta si astazi are mijloacele si resursele pentru recuperarea acelei parti din ea care pare sa o traga in jos. Sensibilitatea sporita la gesturile depresivilor este o reactie de contracarare a spiritului dualist si ermetist occidental care a condus la acest tip de sciziune ce se regaseste in depresii. Stiai ca unele animale care au pradatori mor sau devin depresive daca sunt tinute in captivitate? Stiai ca cele mai multe dintre animalele captive pur si simplu nu se mai inmultesc datorita scaderii libidoului, datorita aplatizarii instinctului lor sexual? De fapt depresie autentica

se poate observa la animalele de tractiune tocmai datorita ereditatii lor. Lipsa de pofta de joaca la puii lor (ca sa nu mai vorbim de varsta adulta unde asa ceva este exclus) atesta o depresie constitutionala la aceste animale. Asa se intampla si cu sclavul eliberat intr-un gest de marinimie de cei care si-au batut joc de el toata viata. Desi se intalnesc cazuri de depresie a captivitatii la animale totusi rareori se intampla ca depresia animalului sa fie atat de severa ca a omului. Poate ca aici intra si factorul instinct mult mai puternic in general la animale. Insa nici omul captiv si nici animalul captiv nu va deveni automat depresiv extrem. Plus de asta depresia usoara care se instaleaza in starea de captivitate se remite apoi in mare parte dupa iesirea din aceasta stare. Cu depresia severa nu stau lucrurile asa. E atat de simplu si de clar. Nu iti trebuie nici un fel de studii sa iti dai seama de asta. Dar ca daca faci jocul autoritatilor care nu vor sa schimbe nimic din acest peisaj de cosmar atunci e normal ca nu vei vedea in veci aceste lucruri. Asa se intampla cu multi dintre psihiatrii contemporani care, atunci cand nu fac psihiatrie politica evidenta asa cum s-a vazut in sistemele totalitare totusi isi multumesc superiorii prin cecitate teoretica, prin refuzul de a spune lucrurilor pe lume , de a indica in societate originea psihopatiilor. Tacerea lor este cumparata de cei care profita de pe urma acestor nenorociti si pe care ii aduc in aceasta stare timp de generatii intregi. Sa nu crezi pe nimeni dintre cei finantati de autoritati in scopul de a prosti pe cei de varsta ta spre a-i educa in spirit de viitor sclavi si sami spuna ca depresia e conditia naturala a omului! Sa nu-mi vina nimeni sa-mi spuna ca omul este facut sa sufere si sa indure pentru ca asa a vrut nu stiu ce Dumnezeu himeric! Depresia NU este conditia naturala nici a omului si nici a pasarii inchise in colivie! Depresia este consecinta actiunii inconstiente a unora care vor sa-si satisfaca nu stiu ce moft nobiliar pe spinarea unei parti a umanitatii. Sa nu te imbeti cu apa rece la vorbele bine smecherite ale autoritatilor care spun ca cineva trebuie sa munceasca, ca altfel societatea nu ar functiona. Este clar ca oamenii simt nevoia sa aiba activitate, sa se dezvolte si astfel odata cu ei sa dezvolte societatea insasi. Insa una inseamna a lasa omul si animalul sa se joace, sa faca o activitate productiva oarecare din propria placere si alta e sa il ameninti cu arma sa faca acest lucru pentru ca lacomia cuiva sa fie satisfacuta.

5.3.3.6.3.4. Anorexia nervoasa

In ajutorul analizei autoreglarii energiei psihodinamice poate veni si anorexia nervoasa . Ea se manifesta prin infometarea sustinuta pe care o practicau si inca o mai practica tinerele fete ce poate conduce chiar la moarte. La fel ca si in cazul tulburarii bipolare care are un episod maniacal opus la 180 ca simptome celui depresiv si anorexia poate avea o replica bipolarizanta in comportamentul bulimic care se opune la fel acesteia. In loc de infometare bulimia se manifesta prin lacomie compulsiva in a manca, terminata uneori cu provocarea intentionata a varsaturii. Analiza acestor simptome arata un continut nevrotic foarte pronuntat si constructe psihice specifice acestei tulburari. Trecerea de la o extrema la alta atesta modului isteric de revolutie personala si bovarism. Faptul ca nu se consuma prin strangularea conversiunii energetice la nivel psihic ci la nivel fiziologic face o diferenta importanta de depresii . Anorexia nervoasa se explica tocmai prin caracterul inca activ al vulcanului nevrotic din interiorul configuratiei sale psihopatologice spre deosebire de cel profund dezamorsat din interiorul depresiilor severe. Depresia pur si simplu se explica singura daca din acest conglomerat de structuri psihopatologice combinate ereditar excludem acel factor motivant al mobilitatii simptomului nevrotic. O astfel de perspectiva este posibila tocmai datorita dezamorsarii profunde a modulului nevrotic odata cu educatia, cu permisivitatea sociala si cu relaxarea moravurilor asa cum s-a produs in epoca moderna. Ruinele nevrotice mostenite de la generatiile anterioare se dezamorseaza progresiv odata cu noile generatii insa continutul astenic - neurastenic din interiorul structurii nevrotice supravietuiesc mult mai bine. Acest lucru se explica prin faptul ca energia psihica implicata in modulul astenichiperstenic este mult mai puternica decat cea din modulul distimc (ce deriva direct din sexualitate). Iata ca supravietiuirea sclavului amenintat de stapan este mult mai importanta decat sexualitatea refulata care se reintoarce nevrotic si in acest punct psihologia mea se diferentiaza profund de cea a lui Freud. Pe de alta parte societatea actuala inca permite abuzuri sclavagiste chiar in zonele ei cele mai civilizate si de aceea reamorsarea modulului astenic-hiperstenic este mai usor de realizat decat cel distimic pe care libertatile societatii contemporane civilizate l-au rezolvat in mare parte.

5.4. Psihozele

Destructurarea sistemului cognitiv, a capacitatii de gandire naturala, a capacitatii de folosire a logicii in mod sustinut sau consecvent este sensul psihozelor in general. Fie ca judecata este scurtcircuitata, fie ca este mult redusa functional ea este afectata in acest fel. Spre deosebire de psihopatii unde (exceptand depresia majora ) cu cat intensitatea tulburarii este mai severa cu atat judecata devine mai agera si mai profunda in cazul psihozelor ea face mari pasi inapoi fie prin rezultatele sale nesistematice, nelogice, fie prin scaderea subita a fortei sale analitice in dezacord cu specificul varstei omului care sufera de ea. Majoritatea psihozelor au importante conotatii organice iar psihologia are putine instrumente pentru a explica aceasta zona. Insa tocmai pentru faptul ca psihozele au si particularitati pur psihice face ca subiectul sa nu ramana total inaccesibil metodei psihologice. De aceea scopul acestui capitol nu este acela de a face o expunere psihopatologica detaliata ci acela de a explica principiile psihozei atat cat se poate si atat cat psihozele intra in domeniul sau de investigatie. Nu vor fi abordate toate psihozele ci doar acelea cu relevanta pentru acest scop. Pe de alta parte o tratare exhaustiva a lor nu ar face decat sa reia textul din lucrarea mare ( D.P.A .) lucru pe care cititorul l-ar putea face direct cu un clic. Oricum imi pot imagina ca o scurtare a discursului nu strica nimanui

5.4.1. Psihoza ca destructurare a functionarii psihicului

Psihozele constituie cea de-a doua mare clasa de tulburari psihice pe langa psihopatii . Psihoza este ceea ce se numeste pur si simplu nebunie in limbajul comun si asta nu spusa la nervi sau cu dispret. Atunci cand un adult spune cu mila nedisimulata despre o persoana e nebun saracu' cam asta e. Nebunia are ceva specific al ei, ceva ce se poate vedea de la o posta si omul de rand are puterea sa inteleaga lucrul asta. Mai greu e cu simularea nebuniei facuta de cutare sau cutare sau cu extinderea clasei sale la intregul spectru al tulburarilor psihice unde omul de rand e pacalit. Insa, dincolo de aceasta eroare de

clasificare poate fi apreciat faptul ca omul nescolit poate vedea asemanarile evidente, lucrurile comune ale acestora. Produsele psihotice pot aparea si la omul normal in stari precum visul. Ele permit manifestarea unor continuturi psihice foarte reprimate sau foarte profunde. In nevroze continuturile psihice cuprinse in simptome au puterea de a se intoarce transfigurate in simptome. Dimpotriva, cele psihotice nu au aceasta putere si sunt reprimate cu adevarat de catre pulsiuni mai puternice si, din acest motiv, mai utile pentru individ pe termen lung. Aceste forte sunt anulate in starea psihotica si astfel ele ies la suprafata asemenea unor animale nocturne care se hranesc sub protectia intunericului si care par total inexistente in lumina zilei. O astfel de stare este posibila din cauza unor factori care afecteaza acea parte din creier care raspunde de contracararea acestora. Acesti factori pot fi alcoolul, drogurile, starea normala de somn, boli organice sau alte afectiuni. Omul normal poate dezvolta simptome asemanatoare cu cele schizofreniei doar daca mediul il influenteaza direct. Agresivitatea este primul astfel dintre ele. Daca o persoana este amenintata de un pericol real si strategia lui personala il indreapta catre o reactie agresiva atunci iata ca filiera negativa condusa de complexul eden alimenteaza forma agresiva a complexului traumatic pe care il stimuleaza traumatismul. Astfel apare agresivitatea omului normal pe care limba engleza si alte limbi o numeste cu acelasi cuvant cu care numeste nebunia (madness). Exista anumite stari psihotice totusi care debuteaza in urma unor traumatisme extrem de puternice ale mediului si in care simptomele sunt absolut identice cu cele ale schizofreniei de exemplu, care nu debuteaza prin raspuns la vreo amenintare anterioara. Aceste psihoze se numesc psihoze reactive tranzitorii si se remit singure odata cu trecerea timpului asemenea depresiei doliului pe care cineva o are la moartea unei persoane dragi. De obicei nu exista nimic care sa genereze asa ceva la schizofrenie insa comportamentul sau lasa sa se intrevada acea explozie a filierei negative pe care omul normal o are si el atunci cand devine agresiv ca raspuns la provocarile mediului social. Asta m-a facut sa cred ca ceva anume afecteaza substratul organic al trunchiului psihic al creierului psihoticului in asa fel incat filiera pozitiva nu mai poate functiona. Am sa explic cum vad eu psihozele prin doua situatii: prima este una descriptiva iar cea de-a doua este una dinamica. Prima se refera la modelul copacului cu care am explicat mai sus insusi trunchiul psihic. Daca ne imaginam psihicul ca un copac atunci psihoza poate fi

explicata relativ la modul copacului de existenta. Frunzele nu traiesc decat un an (fiind cele mai perisabile) si reprezinta continuturile straturilor superioare ale memoriei. Trunchiul copacului este cel mai rezistent si traieste atata timp cat copacul si reprezinta ceea ce am numit eu insumi trunchi psihic cu ansamblul sau de complexe fundamentale. Ramurile reprezinta compromisul dintre astea doua si sunt cele mai profunde amintiri si cele mai profunde trairi recognoscibile individual ale sufletului nostru. In acest spectru de comparatii ne putem imagina psihoza ca un copac cu ramurile devastate. Ele pot creste la loc si copacul apare astfel mai aproape de forma sa naturala. Fara ramurile distruse care sustin frunzele copacul este profund afectat in existenta lui. Psihoza este un astfel de copac devastat. Pentru a explica mai in detaliu realitatea psihica a psihozei am sa continui cu celalalt model comparativ, cel al circuitului electric. Reteaua de curent electric a comunitatii a insemnat pentru mine un model pentru intelegerea psihozelor si intreaga mea teorie despre psihic a fost creata pornind de la aceasta analogie. Filiera negativa seamana astfel cu retea electrica care alimenteaza aparate ca televizorul, computerul radioul etc. si care nu pot functiona fara energia venita prin ea. Faptul ca uneori psihozele se pot vindeca singure atesta ca in acele cazuri corpul creierului nu a fost neaparat distrus ci doar suspendat in functionare din cauza lipsei de circulatie energiei psihice pe reteaua filierei pozitive.