Perceptie- Gandire

Jean Piaget- dezvoltarea intelectului copilului Axiome ale sistemului piagetian: 1.conceperea inteligentei ca rezultat al interiorizarii actiunilor afective si de factura culturala; 2. postularea mecanismului adaptarii, cu cele doua fatete ale lui:asimilarea si acomodarea ca invarianti functionali si nu structurali, mecanism esential in in relatia dintre subiect si obiect, considerarea echilibrarii progresive si dinamice ca principiu ce asigura trecerea de la o stare la alta, de la o structura cognitiva la alta, prin modificarea si complicarea permanenta a interactiunilor dintre asimilare si acomodare; 3. stadializarea dezvoltarii psihice a copilului, gandirea infantila dezvoltandu-se prin inlantuirea de actiuni sau operatii ce efectueaza deplasari sau transformari. ( Reprosurile ce ise aduc: lume obiectiva, de idei si mai putin o lume a oamenilor si a relatiilor dintre acestia; excesul de logica( logica si epistemologie); exacerbarea rationalului si rationalitatii, fara a sesiza si rolul intamplarii; ignorarea diferentelor de personalitate si de mediu socio-cultural; caracter abstract al teoriei). Chiar daca afectivul si cognitivul nu sunt in relatie cauzala, intre ele exista o unitate indestructibila. Afectivitatea constituie energetica conduitei, ale carei structuri corespund functiilor cognitive, si daca energetica nu explica structura si nici structura nu explica energetica, nici una nu poate functiona fara cealalta. Aspectele afective si cognitive ale conduitei sunt indisociabile. Intre creatiile cognitive, ludice, afective, sociale si morale exista o unitate functionala. Perceptie- Gandire Senzatiile reflecta insusirile obiectelor , spre deosebire de perceptii care sunt procese psihice de reflectare a obiectelor in complexitatea insusirilor lor . Senzatiile sunt elemente constitutive ale perceptiei. Senzatiile se pot imparti in doua grupe: a)Senzatii kinestezice (sau de miscare, de echilibru) si interne (sau organice), care reflecta miscarile corpului sau a unor parti ale corpului si starea organelor interne. Receptorii acestor senzatii se gasesc pe suprafata organelor interne, in muschi, tendoane si articulatii, in urechea interna (partea vestibulara). b)Senzatiile externe, care reflecta insusiri ale obiectelor si fenomenelor lumii exterioare. Se disting in aceasta grupa: -senzatii vizuale; -senzatii auditive; -senzatii cutanate; -senzatii olfactive; -senzatii gustative. ADAPTAREA SENZORIALA Prin A.S. se intelege modificarea sensibilitatii analizatorilor, in functie de intensitatea stimularii. La modul general, spunem ca in conditiile stimulilor slabi, sensibilitatea creste, pe cand in conditiile stimulilor puternici, sensibilitatea scade. Adaptarea caracterizeaza toti analizatorii, dar in mod deosebit se manifesta in cazul senzatiilor de presiune (de atingere), termice, olfactive si vizuale. In cazul sensibilitatilor algice si auditive, fenomenul de adaptare este mai putin observabil. adaptare olfactiva -> mirosul de tutun 1-3 minute; adaptare gustativa -> merele dupa prajitura par acre;

adaptare vizuala -> din camera intunecata, la lumina soarelui si adaptarea la intuneric. INTERACTIUNEA ANALIZATORILOR Un stimul care actioneaza asupra unui analizator dat, poate modifica efectul altor stimuli, care se adreseaza altor analizatori. Ex.: motorul unui avion, prin zgomotul lui, produce scaderea sensibilitatii vederii pana la 20% din nivelul initial. PRAGURILE SENZORIALE SI POSIBILITATEA MODIFICARII LOR Sensibilitatea este capacitatea analizatorului de a raspunde la: -actiunea minima a unui stimul: -> sensibilitatea absoluta; -diferenta minima dintre stimuli -> sensibilitatea diferentiala. In ambele cazuri, sensibilitatea este invers proportionala cu pragul absolut sau diferential al senzatiei. Pragul nu este o valuare fixa, ci o valoare statistica, exprimand marimea cea mai probabila. Factorii care pot face ca pragul sa varieze, in anumite limite: fluctuatiile in atentia subiectului; variatia in stare functionala a analizatorului cercetat; conditiile spatiale sau temporale ale prezentarii stimulilor Perceptia este reflectarea obiectelor si fenomenelor in momentul actiunii lor nemijlocite asupra receptorilor. Perceptia apare ca rezultat al actiunii unui stimul complex care in mod obisnuit actioneaza asupra mai multor analizatori. Dar un obiect se poate recunoaste cateodata dupa o singura insusire (ex. floarea, motocicleta!) recunoasterea este posibila numai pe baza experientei anterioare asupra obiectelor si fenomenelor. RELATIA DINTRE OBIECT SI FOND IN PERCEPTIE In mod obisnuit, asupra analizatorului actioneaza concomitent mai multe obiecte si fenomene; dar, perceptia lor nu se face in mod egal. Unele apar in primul plan, altele par ca trec pe un plan secundar si le percepem mai putin distinct. Aceste obiecte, din ultima categorie, constituie fondul perceptiei. Pe acest fond, iese in primul plan figura sau obiectul perceptiei (de fapt, tinta observatiei noastre). PERCEPTIA INSUSIRILOR SPATIALE ALE OBIECTELOR Spatiul si timpul sunt forme de baza ale existentei materiei in miscare. Obiectele si fenomenele aspecte ale materiei in miscare nu pot exista decat in spatiu si timp. Deoarece toate obiectele se afla in spatiu si toate fenomenele se desfasoara in timp, insusirile spatiale sunt inerente tuturor lucrurilor, iar particularitatile temporale sunt caracteristice pentru orice fenomen. Ex. de insusiri spatiale ale obiectelor: marimea, forma, pozitia lor in spatiu, distanta si directia obiectelor fata de noi si a unora fata de altele, s.a.

PERCEPTIA TIMPULUI Timpul, la fel ca si spatiul este o forma fundamentala de existenta a materiei in miscare. Numai duratele foarte scurte pot fi percepute direct. Aceste durate trebuie sa fie destul de lungi, pentru ca stimulul care marcheaza inceputul si sfarsitul intervalului sa nu fuzioneze intrunul singur, si destul de scurte pentru ca excitatia nervoasa produsa de primul stimul sa nu dispara inaintea aparitiei stimului care marcheaza sfarsitul intervalului. Aprecierea duratei de catre om este influentata intr-o anumita masura, de natura activitatii, de factorii motivationali, de varsta si de experienta individuala.

PERCEPTIA MISCARII perceptie spatiala P.M. este in acelasi timp < perceptie temporala Proprietatile spatiale ale miscarii: -distanta pe care o strabate obiectul (mai mare sau mai mica); -forma miscarii (curba, dreapta, circulara); -directia miscarii (de sus in jos, inainte-inapoi, dreapta-stanga). Proprietatile temporale ale miscarii ritmul, succesiunea Viteza miscarii: se determina prin spatiul pe care corpul respectiv il parcurge intr-o unitate de timp. Perceptia miscarii are un caracter complex. Miscarea obiectelor care vin in contact cu corpul se percep pe cale tactila kinestezica si vizuala. Miscarea obiectelor care se gasesc la o anumita distanta se percepe prin calea vizuala si calea auditiva. Exist dou modaliti de a lua cunotin de un obiect : -Percepia senzorial a unui obiect, prezent n spaiul extern ; i -Reprezentarea mental a obiectului care poate fi fcut ntr-un mod imaginar i subiectiv ntr-un spaiu imaginar. REPREZENTARILE DEFINITIE SI CARACTERIZARE GENERALA Reprezentarea este reflectarea sub forma de imagine intuitiva a unui obiect sau fenomen, care in momentul respectiv nu este perceput, dar care a actionat asupra analizatorilor in trecut. Este deci o imagine reprodusa, pe baza experientei perceptive trecute! Evocarea poate fi: -pe baza de CUVANT (sistemul specific pentru evocarea reprezentarilor la om); -sau pe baza de STIMULI CONCRETI (neverbali), care: a)au fost perceputi concomitent cu stimulii care au constituit obiectul perceptiei pe care reprezentarea il reflecta; b)sau sunt fragmente ale situatiei perceptive; c)sau se aseamana cu situatia perceptiva originala. -sau prin excitarea electrica a zonelor de proiectie vizuala si auditiva din scoarta cerebrala. DEOSEBIRILE DINTRE PERCEPTII SI REPREZENTARI Reprezentarile: a) sunt rezultatul unei prelucrari si generalizari a experientei perceptive anterioare. b) constituie o treapta mai ridicata de cunoastere decat perceptia; constituie o trecere de la senzatii si perceptii spre gandire; c) au un caracter intuitiv, dar in acelasi timp au un mai mare grad de generalizare decat perceptiile. d) pot avea un caracter singular (adica pot fi imagini generalizate ale aceluiasi obiect) sau pot avea caracter general (adica pot fi imagini generalizate a unei clase de obiecte (de ex. brad, floarea-soarelui)) pe cata vreme perceptiile au totdeauna un caracter singular! e) In comparatie cu perceptiile, reprezentarile sunt mai putin stabile, mai putin intense si mai sarace in amanunte. Instabilitatea reprezentarilor Imaginea unui obiect bine cunoscut, readusa in minte, dispare foarte repede, chiar daca incercam sa ne concentram atentia asupra acestei imagini (dispare in cateva secunde!). Aceasta,

deoarece in scoarta cerebrala apar in permanenta noi focare de excitatie provocate de actiunea prezenta a stimulilor din mediul intern si extern, care au, in mod normal, o intensitate mult mai mare decat urmele corticale ce stau la baza reprezentarilor. Aceste zone, sunt in permanenta inhibate prin inductie negativa de focarele de excitatie mai puternice ceea ce conduce la faptul ca actualizarea urmelor sa aiba un caracter instabil, fugitiv. La unele persoane reprezentarile de un anumit tip sunt superior dezvoltate si pot prezenta un grad mare de stabilitate. De ex. imaginile auditive la muzicieni, imaginile vizuale (cromatice) la pictori. Fara aceasta stabilitate a reprezentarilor munca acestor specialisti, munca lor creatoare, ar fi dificila sau chiar imposibila. Claritatea mai redusa a reprezentarilor Reprezentarile sunt mai putin clare decat perceptiile care stau la baza lor. Dar sunt si persoane care pot avea reprezentari vii si clare, foarte apropiate de perceptii (parca-l vad dar nu-l vede!). (Beethoven a creat si cand era surd! Mozart reusea sa transcrie si sa reproduca la pian, din memorie, numai dupa una sau doua auditii, bucati intregi muzicale; Balakinev, numai dupa o singura auditie, a putut sa reproduca la pian o oera simfonica a lui Ceaikovski. Chiar si imaginile pe care le reproducem cu mare claritate nu au totusi intensitatea senzatiilor si a perceptiilor. De ex. reprezentarea tunetului si a fulgerului nu au intensitatea perceptiei acestor fenomene (sau cutremurul!). Caracterul fragmentar al reprezentarilor Reprezentarile sunt mai sarace in amanunte si cu mai multe goluri si lacune. De ex. in incercarea de a ne reprezenta interiorul locuintei noastre! (claritate, mai sters si deloc). Reproducerea imaginii in mod obisnuit nu este o simpla repetare a perceptiei, a ordinei si a gradului de intiparire a insusirilor obiectului perceput. FELUL REPREZENTARILOR a)In functie de procesele senzoriale pe care se bazeaza reprezentarile se impart in: -reprezentari vizuale; -reprezentari auditive; -reprezentari tactile; -reprezentari kinestezice, etc. b)In functie de calitatile lor, reprezentarile se mai impart in: Reprezentari ale memoriei reproduceri ale unor perceptii care au avut loc in trecut (ex.: cand ne amintim de locurile unde am copilarit, evocari determinate de intalniri, stiri, asemanare de locuri). Reprezentari ale imaginatiei sunt reprezentarile despre obiecte si fenomene care se manifesta intr-o forma sau intr-o relatie in care n-au fost percepute niciodata! (ex. zona ecuatoriala, zona polara, personajele dintr-un roman, personajele din istorie pe care nu le-am vazut niciodata). Aceste reprezentari sunt produse ale imaginatiei noastre, care poate fi reproductiva sau creatoare. Dar noi nu ne putemimagina nimic decat pe baza experientei noastre anterioare. ROLUL MOTRICITATII IN REPREZENTARE In mecanismul reprezentarilor sunt cuprinse nu numai elemente senzoriale, ci si elemente motorii. De fapt motricitatea este implicata si in actul perceperii. Daca ne reprezentam o miscare (indoirea bratului) in muschii bratului apar curenti de actiune (ex. cu mana mecanica). GANDIREA: este reflectarea generalizata si mijlocita a obiectelor si fenomenelor si a relatiilor dintre ele! La baza gandirii sunt insa perceptiile, senzatiile si reprezentarile, care apar in procesul activitatii practice a omului ca efect al actiunii obiectelor si fenomenelor lumii obiective asupra analizatorilor. Fara toate acestea - gandirea ar fi lipsita de orice continut si ar fi practic imposibila.

Dar generalizarea datelor primite pe cale perceptiva si formarea notiunilor nu este posibila decat cu ajutorul LIMBII pe baza formularilor verbale. Cu ajutorul limbii se poate cunoaste experienta altora si se poate comunica experienta personala. Prin acest intermediar se pot insusi experienta generatiilor anterioare si cuceririle stiintei. OPERATIUNILE GANDIRII Principalele operatiuni mintale prin care se realizeaza gandirea sunt: -ANALIZA; -SINTEZA; -COMPARATIA; -ABSTRACTIZAREA; -GENERALIZAREA; -CONCRETIZAREA. IMAGINATIA NOTIUNI GENERALE DESPRE IMAGINATIE Constiinta umana primeste datele informationale despre realitate prin: -mecanismele reflectarii directe (senzatii, perceptii, reprezentari); -mecanismele reflectarii indirecte, sau mijlocite (functiile memoriei verbal-logice si operatiile gandirii). Asa se creaza imaginea universului dar aceasta nu este suficienta, pentru ca omul nu dispune numai de capacitatea de a-si reprezenta realitatea asa cum ESTE ea, sau cum A FOST!, ci poate sa-si inchipuie cum va deveni realitatea obiectiva! Aici rolul primordial ii revine IMAGINATIEI. IMAGINATIA este un proces de elaborare a unor reprezentari si idei noi, prin combinarea intr-o forma originala a datelor experientei cognitive a omului. In functie de valoarea produselor realizate, precum si de nivelul de constientizare a combinarilor imaginative, se poate face distinctia intre mai multe feluri de imaginatie. -a)-imaginatia creatoare si reproductiva cand se ia in consideratie criteriul valorii; -b)-imaginatia voluntara (intentionata) ** -imaginatia involuntara (neintentionata) ** sub aspectul autocontrolului si al reglarii constiente a procesului de reconstructie a experientei cognitive. -c)-visarea si reveria. Halucinatiile psihice= pseudohalucinatiile reprezinta false perceptii in care obiectul de perceput nu exista; in acelasi timp perceptia este localizata intr-un spatiu diferit de cel obisnuit si se utilizeaza o cale anormala de percepere. Senzorialitate , spatialitate, convingere deliranta Adancimea procesarii si intentionalitatea invatarii Craik si Lockhart au introdus notiunea de adancime a procesarii. Procesarea unui stimul este cu atat mai adanca cu cat se trece de la caracteristicile sale fizice spre cele conceptuale sau semantice. Cu cat mai intens prelucram un stimul, cu atat mai bine este pastrat in MLD. Initial s-a propus existenta a 3 niveluri de procesare perceptiv, verbal si semantic. O serie de investigatii au ajuns la concluzia ca adancimea procesarii este- in majoritatea cazurilor mai importanta decat volumul procesarilor Recunoasterea obiectelor -identificarea caracteristicilor nonaccidentale ale obiectelor- paralelism, simetrie, concatenare;

-organizarea gestaltica a stimulilor vizuali- flexibilitate= neglijarea sistematica a abaterilor , gruparea elementelor unei figuri cu reducerea diversitatii- a. Principiul proximitatii, b. Similaritatii, c. bunei continuari, d. Inchiderii. Legea lui Pragranz. -RBC recognition by components- orneste de la tendinta de a segmenta obiectele complexe in partile lor componente- volume primitive= geoni -modelul analizei de trasaturi= feature analysis- detectarea unor caracteristici sau trasaturi fizice distincte ale acestora. -modelul calchierii tiparelor= template matching- punerea in corespondenta a imaginii vizuale a unui obiect cu intiparirea sau urma sa din memoria noastra. Definirea sistemului cognitiv = un sistem fizic care poseda doua proprietati: de reprezentare si de calcul =entitate obiectuala, un element din realitatea fizica, cu proprietati substantiale si energetice corespunzatoare. Reprezentarea este o reflectare intr-un mediu intern a realitatii exterioare( psihologia cognitiva)= imagine mintala Calculul consta in manipularea reprezentarilor pe baza unor reguli: reguli de manipulare asimbolurilor, reguli de efectuare a operatiilor matematice, reguli sintactice sau gramaticale, reguli semantice, reguli pragmatice, reguli de modificare a valorilor de activare.. Deci reprezentarea si calculul sunt trasaturi necesare si suficiente pentru ca un sistem fizic sa posede inteligenta. Tulburarile de gandire 1. tulburari de forma Apar datorita modificarilor vitezei de desfasurare a proceselor cognitive. Tahipsihie viteza gandirii este mult mai mare decat in mod normal, cu o bogatie aparenta de elemente dar analizate mai atent dovedesc prezenta superficialitatii si a hazardului. Pe plan verbal exponentul cel mai cunoscut este logoreea. Bradipsihia incetinirea vitezei fluxului gandirii, greutate, lentoare in desfasurarea gandirii; ideatia se desfasoara lent, asociatiile sunt vascoase, frazele pot ramane neterminate sau au loc repetitii monotone de propozitii concomitent cu pierderea in detalii. Fuga de idei=avalansa de notiuni care inunda campul gandirii, eliminand in larga masura posibilitatea unei insiruiri logice a faptelor sau a evenimentelor. Mentismul= ruminatie intelectuala in cadrul careia ideile se deruleaza cu o rapiditate de nestapanit, incoercibila. Apare in insomnie, la psihastenici. Barajul ideator= aparitia unei opriri bruste in timpul unei expuneri si amestecul de idei( salata de cuvinte); caracterizeaza in primul rand disociatia schizofrenica. Sterotipiile de gandire= perseverari sau repetari la scurte intervale de timp a unor expresii ce paraziteaza desfasurarea asociatiilor de idei si ingreuneaza intelegerea continut 2.modificarile de fond ale gandirii Idei prevalente- in desfasurarea normala a gandirii , functioneaza corespunzator principiului dominanteiUhtomski, permitand realizarea unei activitati optime pe o tema data prin inhibitia elementelor ce ar tulbura concentrarea; preocupari excesive ce monopolizeaza campul constiintei, sunt in acord cu felul persoanei de a fi( egosintone) dar pot fi modificate prin contraargumentatie logica. Ideea obsesiva- repetitiva, egodistona, ce paraziteaza campul constiintei, fata de care subiectul lupta se opune, incearca sa o elimine. Paraziteaza prin prezenta sa desfasurarea normala a gandirii, constrangand mereu subiectul sa o ia on seama. Repetitia sa obositoare epuizeaza si indispune; cu toate ca-si da seama de absurditatea acesteia, subiectul nu poate sa o elimine si de aceea se simte constrans si jenat.

Ideea obsesiva exista rar sub forma pura; in majoritatea cazurilor produc o traire afectiva neplacuta care merge pana la anxietate- = ideea fobica Constantele asociative obsesivo-fobice se intalnesc in orice stare de nevroza vera Ideea deliranta= convingere indestructibila despre veridicitatea sa Delirurile sunt intr-o larga masura corelate cu halucinatiile care fie preced delirul anticipand astfel pe plan senzorial tematica prin viziuni, voci,.. fie apar concomitent cu acesta si il sustin, subliniind in felul acesta si mai mult experienta sa. O eventualitate mult mai rara este aceea in care halucinatiile urmeaza delirul, motivandu-i in timp temeinicia. Halucinatiile care insotesc delirul sunt de cele mai multe ori complexe, polisenzoriale si se axeaza pe tema principala a sistemului delirant. Cand bolnavul poate argumenta paralogic la intrebarile de ce si cum , cand, pentru ce = delir sistematizat.