Odat cu trecerea timpului, care nu te cru orict ai ncerca s- l

duci cu vorba, observi din ce n ce

mai puin ceea ce este i rmne exterior. Farmecul munilor, nemrginirea mrii, monumentele celebre pe care ai visat toat viaa s le vezi, elogiile celorlali, pe care i le-ai dorit, avnd sentimentul c ele te scutesc de orice tristee, c te prefac ntr-un om cu adevrat fericit, toate acestea se estompeaz, capt paloarea negurilor dimineii. e rmne, te ntrebi! "mne eventual nde#dea c n-ai trit degeaba, ca n parabola celor zece talani, i c poate acesta s fie motivul pentru ca s fii cntrit i #udecat cu indulgen. $a. %sta rmne, sperana unei indulgene, a unei bunti infinite, pe care nu ai cum s i-o imaginezi, pentru c infinitul nu este o unealt a noastr, a pmntenilor, i c datorit ei i se va acorda ceea ce de fapt nu prea merii& iertarea i slluirea ta printre cei care o merit mai mult dect tine.
'idia (tniloae