Sunteți pe pagina 1din 12

LECTURI MINIMALE

CURS II
Tema 3

GRADELE ILICITULUI.

DECRIMINALIZAREA RASPUNDERII INTERNATIONALE A
STATELOR. INTRODCEREA conceptului de VI OLARI GRAVE ALE
NORMELOR I MPERATI VE ALE DREPTULUI I NTERNATI ONAL GENERAL(
<jus cogens>)



1. Decriminalizarea raspunderii internationale a statelor.
Fundamentul rspunderii internaionale const, aa cum s-a artat, n incalcarea
unei obligaii internaionale, oricare ar fi obiectul obligaiei nclcate. Problema care
s-a ridicat in cursul lucrarilor de codificare a raspunderii statelor in cadrul CDI, a fost
acea dac violarea unei obligaii internaionale d natere unei singure i unice
categorii de fapte ilicite, din punctul de vedere al dreptului internaional, sau daca,
dimpotriv, in functie de interesele ocrotite, trebuie s se disting categorii diferite de
fapte ilicite i regimuri diferite de rspundere internaional)
1

n general, pn la lucrrile de codificare a rspunderii statelor, nu se recurgea, nici n
jurispruden i nici n doctrin, la o agravare a raspunderii, respectiv o difereniere n
privina faptului ilicit, legat de caracterul mai mult sau mai puin esenial pentru
societatea internaional a intereselor afectate.
n cursul lucrrilor de codificare, a fost evidentiat faptul ca, dup cel de-al
doilea rzboi mondial, dreptul internaional general tinde sa distinga regimuri de
rspundere internaional diferite: unul corespunznd importanei deosebite pe care o
atribuie comunitatea internaional ocrotirii anumitor interese fundamentale (ca, de
exemplu, abinerea de la acte de agresiune sau de comitere a unui genocid); altul
urmnd s se aplice atunci cnd este vorba de o obligaie mai puin important i mai
puin general. Ca urmare, din punct de vedere al rspunderii statelor, n lucrrile sale

1
. v. Comentariile CDI, loc. cit.; Ian Scobbie, o p. cit. pg. 126-127
de nceput, CDI a introdus conceptul de crima internationala, distinct de delictul
internaional.
2[14]

Prin Art. 19 al primei versiuni a Proectului de articole privind raspunderea
pentru fapte international ilicite, crima internationala fost definit in urmatorii
termeni:

...Faptul international ilicit care rezulta dintr-o incalcare de catre un stat
a unei obligatii internationale, atat de esential pentru ocrotirea
intereselor fundamntale ale comunitatii internationale incat incalcarea
acesteia este recunoscuta ca o crima de catre aceasta comuitate in
ansamblul sau,...

O asemenea distincie nu a mai fost reinut n forma final a Proiectului
2001, considerndu-se c nu pot fi dezvoltate consecine penale pentru state n cazul
violrii normelor fundamentale.
3[15]
n termenii dreptului internaional n vigoare, s-a
considerat ca statele, prin definiie, nu pot face obiectul sanciunilor penale,
asemntoare celor prevzute pentru sistemele juridice interne.
4[16]
Dup cum se arta
n hotrrea Tribunalului militar internaional de la Nrnberg, Sunt oamenii i nu
entitile abstracte care comit crimele a cror reprimare se impune, ca sanciune a
dreptului internaional.
5[17]
Tribunalele militare de la Nrnberg i Tokio au judecat i
condamnat ageni ai statului, pentru crimele comise n exercitarea funciei lor oficiale,
i nu Germania sau Japonia. n practica internaional mai recent se nregistreaz
aceeai tendin: Tribunalele internaionale pentru Iugoslavia i Rwanda au fost
constituite de ctre Consiliul de Securitate pentru urmrirea i condamnarea
persoanelor responsabile pentru crimele mpotriva umanitii svrite n aceste ri i
nu pentru condamnarea statelor respective. n spiritul aceleiai concepii, s-a constituit
i Curtea Penal Internaional.
Dei n forma sa final Proiectul de articole nu mai reine, din punctul de
vedere al rspunderii statelor distincia dintre crime i delicte internaionale,
consecinele juridice ce decurg din nclcarea, in anumite conditii, a normelor

2
Vezi Annuaire de la Commission du Droit International, 1976, vol. II, 2-e partie, p. 83-113.

3[15]
Puncte de vedere diferite, in favoarea mentinerii conceptului de crima a statelor, au fost
exprimate in doctrina; de ex., A. Pellet, Can a State Comit a Crime? Definetly, Yes!, in EJIL,2000;
G.Gaja, Should All References Dissapear from the ILC Draft Articles on State Resposability? ibidem
4[16]
Vezi, de ex. CIJ, Recueil, 1996, p. 595.
5[17]
Vezi AJIL, vol. 41(1947), p. 221, citat din Comentariile CDI asupra Proiectului de articole privind
rspunderea statelor, p. 301.
imperative ale dreptului internaional general (norme de jus cogens) sunt tratate
separat.
6


2. Incalcarile grave ale unor norme de jus cogens si consecintele
acestora.

Astfel, in contextul determinarii continutului raspunderii, respectiv a
consecintelor atribuirii acesteia (Partea a IIIa a Proectului CDI), un capitol distinct
este consacrat nvlcrilor grave ale unor norme de jus cogens. Acest capitol
cuprinde doua articole: Art. 40 stabilete conditiile pentru calificarea unei conduite
ilicite ca o violare grava unei norme imperative a dreptului internaional
general;Art. 41 enumer consecinele constatarii unor asemenea inclcri.
Art. 40.
Aplicarea acestui capitol

Acest capitol se aplica raspunderii internationale care rezulta dintr-o nclcare grava
de catre un stat a unei obligatii internationale ce decurge dintr-o norma imperativa a
dreptului international general.
1. Violarea unei asemenea obigatii este grav dac ea denot din partea statului
responsabil o neexecutare flagrant sau sistematic a respectivei obligatii.
2. ...
Art. 41.
Consecintele specifice unei violari grave a unei obligatii, in virtutea acestui
capitol

1. Statele trebuie sa coopereze pentru a pune capat , prin mijloace licite, oricarei
violari grave in sensul articolului 40.
2. Nici un stat nu trebuie sa recunoasca drept licit o situatie creata printr-o violare
grava, in sensul articolului 40, si nici sa acorde ajutor sau sa sprijine mentinerea acestei situatii.



Articolul 40 al Proectului CDI introduce in campul raspunderii
internationale a statelor o distincie calitativ intre nclcrile dreptului
international
7[19]
, creindu-se, indirect, doua regimuri juridice distincte ale raspunderii:

6[18]
Dintre normele imperative pe care CDI le retinuse n categoria crimelor, figurau: interdicia agresiunii, a
genocidului, a sclaviei, a discriminrii rasiale, a crimelor mpotriva umanitii i torturii. n aceast categorie a fost
inclus , de asemenea, apartheidul ca si dreptul la autodeterminare.
7[19]
v. Comentariile CDI, pg. 299
-raspunderea internationala obisnuita, aceea care se stabileste in
urma verificarii celor doua conditii indicate prin Art. 2 al Proectului: incalcarea unei
obligatii internationale prin comportamentul unui stat presupus responsabil si
imputabilitatea acestui comportament statului. Consecintele generale constau in
obligatiile de a inceta comportamentul ilicit, de a indeplini, in conditiile impuse,
obligatia initial incalcata, si de a repara prejudicial produs prin comportamentul ilicit
(Articolele 29, 30 si 31);
-o forma de raspundere internationala agravata, calificat ca atare prin
doua conditionari. ndeplinirea acestor condiii determin anumite consecinte
specifice.
Cele doua conditionari agravante se refera:
i) la natura obligatiei nclcate i
ii) la intensitatea violarii.

Prima conditionare agravant, impune ca obligatia incalcat s decurga
dintr-o norma de jus cogens. Articolul 40, alin.1 nu enumer si nici nu mentioneaza,
exemplificativ, normele imperative ale dreptulu international general la care face
trimitere.
Retinem ca in Proectul de articole aceast categorie de norme mai este
invocat, intr-un alt context, referitor la imprejurarile exoneratoare de raspundere.
Prin Art. 26 (Partea I- a a proectului) se precizeaza astfel ca interventia oricareia din
cele sase tipuri de imprejurari exoneratoare, nu poate conduce la exonerarea de
raspundere daca prin comportamentul statului ce invoc o asemenea imprejurare a
fost incalcata o obligatie ce decurgea dintr-o norma de jus cogens. In aceste cazuri,
pentru identificarea normelor imperative ale dreptului international (jus cogens),
Comentariile CDI referitoare la ambele articole fac trimitere la dispozitiile
Conventiei de la Viena din 1969, privitoare la dreptul tratatelor, prin care conceptul a
fost introdus in dreptul international, si invoca recunoasterea generala si autoritatea pe
care acesta a dobandit-o in practica statelor si jurisprudenta internationala.
Comentariile la Art. 26 (paragraful 5) mentioneaza chiar expres normele
imperative care sunt clar acceptate si recunoscute, ca fiind, pe langa interzicerea
sclaviei si a comentului cu slavi, genocidul, discriminarea rasial si apartheidul,
interzicerile agresiunii, a crimelor contra umanitatii si a torturii, ca si dreptul la
autodeterminare.( v. Comentariile CDI, pg. 305)

In legatura cu cea de a doua conditionare agravanta, se impune ca aceast
conduit s fi fost comis n anumite imprejurari care s o califice drept grava,
respectiv incalcarea obligatiei sa fi fost flagrant sau sistematic.Alin.2 al Art. 40
ofera doua criterii, alternative, de apreciere a gravitatii:
Pentru a fi considerata drept sistematic incalcarea trebuie sa se fi comis
deliberat si intr-un mod organizat, in timp ce caracterul de incalcare flagrant
indic o anumita gradare a intensitii incalcrii sau a efectelor acesteia. Pentru a
aprecia o asemenea intensitate ar urma s se aib n vedere valorile protejate de
norma incalcata, care sa fi fost direct vizate prin conduita statului responsabil.
Se poate aprecia ca, in practica, cele doua conditionari ale gravitatii nu se
exclud, caci violarile grave sunt, in general, atat flagrante ct si sistematice. In
Comentariile asupra Art. 40, CDI citeaza, intre factorii care ar putea fi luati in
considerare pentru a determina gravitatea nclcrii, intentia de a incalca norma,
intinderea si numarul incalcarilor, gravitatea urmarilor pentru victime. Sunt
deasemenea evocate exemple extreme ale unor asemenea violari, respectiv incalcarile
unora din normele de jus cogens, cum ar fi agresiunea sau genocidul, care se comit
deliberat si pe scara larga
8[21]
.


3. Consecintele specifice violarilor grave ale normelor de jus cogens.

Conform Art. 41, stabilirea rspunderii unui stat pentru asemenea nclcri
grave, nu impune statului responsabil, obligatii mai impovaratoare, asa cum ar fi fost
de asteptat, ci pare s responsabilizeze toate celelalte state membre ale comunitatii
internationale.Acestora din urml le sunt impuse o serie de trei obligatii distincte, cu
consecinte dintre cele mai importante in planul raporturilor juridice din societatea
internaional.
Prima dintre acestea (Art.41,alin.1) consta in obligatia tuturor statelor
de a coopera pentru a face sa inceteze incalacarile normelor de jus cogens comise
de statul responsabil. Obligatia se adreseaza oricarui stat, indiferent daca a fost sau nu
direct afectat de aceste incalcari.In ceeace priveste formele de cooperare, se poate
constata ca aceasta se realizeaza deseori in cadrul institutional oferit de organizatiile
internationale, in special de ONU. Dar, in lumina alin.1, mai sus citat, se poate admite
ca aceasta cooperare sa se realizeze si in afara unor organizatii internationale.




8[21]
v.comentariile CDI, pg. 307
O a doua categorie de obligatii, impuse tuturor statelor comunitatii
internationale (Art.41,alin2), are in vedere nerecunoasterea ca licita a oricarei
situatii creata in urma unei violari grave a normelor imperative ale dreptului
international.In practica statelor, ca si in doctina, o asemenea obligatie a fost
formulata inca din perioada interbelica, referitor la nerecunoasterea unor cuceriri
teritoriale si a constituirii de statalitate, ca urmare a utilizarii fortei
9
. O interdictie
similara este expres formulata si prin Decratia Adunarii Generale a ONU nr.
2625/1970, in legatura cu exercitarea dreptului la autodeterminare.
Prinr-un al treilea aliniat al Art.41, dupa ce se face trimitere la obligatiile
de drept comun ce revin oricarui stat responsabil (incetarea conduitei ilicite si
angajamentul de a nu o relua, indeplinirea obilgatiei incalcate si acordarea de reparatii
in conditiile stabilite de articolele 34-39), se face trimitere, la orice alte consecinte
suplimentare pe care dreptul international le prevede pentru violari grave, in sensul
art. 40. O asemenea formulare poate trimite, desigur, la consecintele pe care, in
conformitate cu Carta ONU, le pot produce, de exemplu, actele de agresiune, genocid,
violarile normelor dreptului international umanitar.
Prin respectarea de catre toate statele a acestor trei categorii de obligatii , ca urmare a
unor violari grave in sensul art. 40, se realizeaza, in fapt, o anumita izolare a statului
responsabil si paralizarea urmarilor conduitei sale.
In legatura cu cea de a treia categorie de obligatii, in cadrul careia sunt doar
evocate, fara sa fie identificate expres, anumitele consecinte juridice suplimentare
pe care le pot produce violarile grave ale normelor de jus cogens, Comentariile CDI
atrag atentia asupra faptului ca aceasta formulare induce ideea ca ansamblul regimului
juridic al consecintelor violarilor grave, in sensul art. 40, ar fi in curs de elaborare
10[23]






9[22]
v. de ex., celebra doctrina Stimson, formulata in politica externa a SUA, in legatura cu
proclamarea, de catre Japonia a unui pretins stat Manchuko, constituit in urma ocuparii militare a
Manciuriei.





4.Conceptul de jus cogens

Jus cogens nu este un concept propriu dreptului internaional. El a fost
transpus n ordinea juridic internaional din dreptul intern. Jus cogens n dreptul
intern desemneaz acele norme de la care nu se admite nici o derogare prin
convenii ntre particulari, ntruct acestea sunt cele care garanteaz ordinea public
dintr-un anumit stat, (Privatorum conventio juri publico non derogat). Conveniile
care ar contraveni unor norme de jus cogens, ar fi lipsite de efecte juridice, ntruct
respectareaacestora nu ar putea fi reclamat n faa autoritilor publice ale statului,
mai ales a celor judectoreti.
Jus cogens n dreptul internaional. Acest concept a fost transpus n dreptul
internaional relativ recent i n urma unor ndelungi negocieri, prin Convenia de la
Viena asupra dreptului tratatelor (1969). Art. 53 al conveniei l definete n urmtorii
termeni:
n nelesul prezentei convenii, o norm imperativ a dreptului
internaional general este o norm acceptat i recunoscut de comunitatea
internaional a statelor n ansamblul su, ca o norm de la care nu este permis nici
o derogare i care nu poate fi modificat dect printr-o nou norm a dreptului
internaional general avnd acelai caracter.
Prin aceast formulare se subnelege c din ansamblul normelor dreptului
internaional se detaeaz o categorie distinct de norme care, din punctul de vedere al
autoritii lor, au un caracter imperativ, n sensul c de la acestea nu se admite nici o
derogare.
n general, normele dreptului internaional au caracter dispozitiv, ntruct prin
acordul prilor sunt posibile i admise derogri de la aceste norme. Acordurile care
derog de la o norm cu caracter dispozitiv produc efecte ntre prile la un asemenea
acord.
Acordurile care ar contraveni ns unor norme de jus cogens sunt considerate nule
ab initio, deci nu pot produce efecte juridice.
n prima parte a articolului 53 al Conveniei de la Viena asupra dreptului
tratatelor (1969), se arat astfel c: Este nul orice tratat care, la momentul
ncheierii sale, este n conflict cu o norm imperativ a dreptului internaional
general. Articolul 64 al aceleiai convenii specific: Dac intervine o nou norm
imperativ a dreptului internaional general, orice tratat existent care este n conflict
cu aceast norm devine nul i nceteaz.
Din redactarea articolelor 53 i 64 ale Conveniei de la Viena se poate de-
duce c normele de jus cogens n dreptul internaional se recunosc printr-un regim
juridic specific,
1[23]
care privete identificarea lor, aplicarea i modificarea.
n legtur cu identificarea, sunt considerate ca norme de jus cogens numai
acele norme de drept internaional acceptate i recunoscute ca atare de comunitatea
internaional a statelor n ansamblul su. Ct privete aplicarea normelor de jus
cogens, dat fiind caracterul lor imperativ, de la acestea nu se admite nici o derogare,
sub sanciunea nulitii. Aceste norme nu au totui un coninut imuabil; ele pot fi
modificate, dar numai printr-o nou norm avnd acelai caracter (de jus cogens).

Identificarea normelor de jus cogens.

Articolele Conveniei de la Viena consacrate conceptului de jus cogens nu enun
ns i normele de drept internaional care trebuie s fie considerate n aceast
categorie. n lucrrile pregtitoare ale Comisiei de Drept Internaional nu s-a putut
ajunge la consens asupra unei enumerri exhaustive a acestor norme. Comisia a lsat
practicii statelor i tribunalelor internaionale sarcina de a proceda progresiv la
identificarea normelor de jus cogens.
1[23]

Cu toate acestea, n dezbaterile Comisiei au fost enunate, ca exemple de norme
imperative, interzicerea utilizrii forei i a ameninrii cu fora, n termenii definii de
Carta ONU (art. 2 alin. 4), ca i principiul pacta sunt servanda, aa cum este exprimat
n articolul 26 al Conveniei de la Viena privind dreptul tratatelor.

Din ncercrile doctrinei
1[23]
de drept internaional de a identifica acele
norme ce ntrunesc caracterul de jus cogens pot fi considerate urmtoarele:
principiile Cartei ONU;
drepturile elementare la via i demnitate uman (interzicerea genoci-
dului, a sclaviei, a discriminrii rasiale, respectarea regulilor de purtare a rzboiului
(normele dreptului internaional umanitar);
normele care se refer la drepturi general recunoscute tuturor
membrilor comunitii internaionale, cum ar fi libertatea mrilor i a spaiului cosmic.
n orice caz, jus cogens nu constituie un izvor distinct al dreptului
internaional contemporan. Normele avnd acest caracter se deprind din tratate i
cutum. n cazul apariiei unei norme noi de jus cogens, care modific o norm mai
veche avnd acelai caracter, calificarea noii norme ca jus cogens trebuie s fie
acceptat i recunoscut de comunitatea internaional a statelor, n ansamblul su.

Ordinea public internaional i normele imperative.

n legtur cu aplicarea i efectele normelor de jus cogens n dreptul internaional,
sunt autori care susin c acest concept are relevan numai n domeniul ncheierii
tratatelor, pe considerentul c ceea ce aduce n plus conceptul de norm imperativ,
fa de caracterul ilicit al actelor de nclcare a normei, este caracterul ilicit al
tratatelor prin care statele ar ncerca s deroge de la aceste norme, sub sanciunea
nulitii.
1[23]
Ali autori susin c normele de jus cogens se regsesc i n alte situaii
dect ncheierea tratatelor. Astfel, actele unilaterale ale unui stat contrare normelor de
jus cogens nu pot fi legitimate prin consimmnt sau recunoatere din partea altor
state; dup cum asemenea acte nu ar putea fi acceptate, nici chiar cu titlu de represalii
sau contra-msuri fa de conduita ilicit a altui stat; de asemenea, o anumit conduit,
care contravine unei noi norme de jus cogens, nu mai poate fi considerat c respect
o mai veche cutum.
1[23]
innd seama de valorile protejate prin norme de jus cogens,
ca acelea mai sus menionate, ca i de interesul general al comunitii internaionale ca
asemenea valori s fie respectate n mod uniform, credem c trebuie reinut teza
caracterului general al aplicrii acestui concept, subliniat i n lucrrile Comisiei de
Drept Internaional.
1[23]

n lumina acestei concluzii i admind existena unei ierarhii ntre normele
dreptului internaional contemporan, ntemeiat pe conceptul de jus cogens, se relev
Ideea existenei unei ordini publice a comunitii internaionale pare s se
regseasc i n Proiectul 2001 al Comisiei de Drept Internaional referitor la
rspunderea internaional a statelor pentru fapte ilicite, n legtur cu definirea
ilicitului n dreptul internaional contemporan.
De asemenea, introducerea n cmpul de reglementare al dreptului inter-
naional a unor concepte precum patrimoniul comun al umanitii,
1[23]
ori crime
mpotriva umanitii
1[23]
, demonstreaz o anumit tendin de mondializare a
acestui drept.
Asemenea evoluii par a trasa o super-legalitate internaional care se impune
statelor chiar mpotriva voinei lor i care atest apariia unei contiine, nc
ezitante, a unei adevrate ordini publice mondiale (s.n.) (A. Pellet, Ctre o
mondializare a dreptului internaional?, n Mondializarea dincolo de mituri
(coord. S. Cordellier), 2000, p. 88.










Tema 4.

Conceptul de stat victima. Pluralitatea de state victima.
Comunitatea internationala in ansamblul sau .



1.Alaturi de aparenta absenta a prejudiciului, ca o condiie a stabilirii
raspunderii, retine atentia o dezvoltare progresiv a dreptului raspunderii
internationale a statelor, in viziunea CDI: introducerea, categoriei de stat victima(
sau stat lezat), care poate fi identificat ca atare in cadrul oricarui raport juridic ce
ia nastere in urma stabilirii raspunderii internationale a statului autor

n Partea a 3-a Proectului de articole, referitoare la Punerea in aplicare a
raspunderii internationale a unui stat, este, de fapt, oferit raspunsul la intrebarea:
cine poate invoca rspunderea internationala a unui stat si in ce conditii.
Sunt astfel specificate conditiile prin indeplinirea carora un stat se
legitimeaza ca stat lezat(Art.42),este descrisa apoi procedura curenta de urmat de
catre acesta, pentru a-si face cunoscuta aceasta calitate fata de statul responsabil
(Art.43), ca si imprejurarile in care un stat poate pierde calitatea de stat lezat,
respectiv dreptul de a invoca raspunderea internationala a altui stat(Art.43 si Art. 44).
In acest context, in special prin alin. b, al Articolului 42, ultimul proect CDI
revolutioneaza intreaga teorie a raspunderii internationale pentru conduita ilicita,
prin deschiderea unei dimensiuni multilaterale a institutiei raspunderii, intemeindu-se,
asa cum apare din redactarea intregului grup de articole, pe alte considerente decat
acelea referitoare la mai sus mentionatul prejudiciu juridic . Este vorba, in legatura
cu invocarea raspunderii, de posibilitatea de a identifica, in anumite imprejurari, mai
mult decat un singur stat victima a unui fapt ilicit, respectiv de a stabili un grup de
state lezate sau, in aceeasi calitate, chiar comunitatea internationala in ansamblul
sau.
In abordarea sa traditionala, consacrata atat de practica statelor cat si de
jurisprudenta internationala, raspunderea internationala era considerata ca un raport
juridic prin excelenta bilateral, intre statul autor al conduitei calificabila ca ilicita si
statul ale carui interese erau lezate prin aceasta conduita.
Proectul CDI reitereaza, in primul aliniat al Art. 42, aceasta dimensiune
bilaterala, stabilind ca un stat, pentru a se legitima ca lezat si a invoca raspunderea
unui alt stat, este tinut sa demonstreze c:
- este titularul unui drept individual la executarea obligatiei incalcate, si
- incalcarea obligatiei il afecteaza in mod special pe el.

Printr-un al doilea aliniat insa, acelas articol dezvolta progresiv dreptul
raspunderii internationale a statelor, admitand ca pot exista obligatii internationale
datorate unui grup de state, iar acestea se pot legitima,fiecare, drept stat lezat in
urma conduitei ilicite a statului responsabil, dovedind ca:
-sunt in mod special afectate prin neexecutarea obligatiei respective , sau
ca
-obligatia incalcata are o asemenea natura incat prin ne executarea ei este
modificata radical situatia tuturor celorlalte state carora aceasta obligatie le era
datorata.




2.Comunitatea internationala in ansamblul sau.

Abandonand structura strict bilaterala a raporturilor juridice susceptibile sa
ia nastere in urma unei conduite ilicite, proectul CDI, deschide, asa cum am
mentionat, aceste raporturi spre comunitatea internationala a statelor, din cel putin
doua perspective.
Mai intai , in dinamica raportului <stat lezat/stat responsabil> , atunci cand este vorba
de incalcarea unor obligatii internationale datorate comunitatii internationale in
ansamblul sau, oricare stat poate fi considerat ca avand un drept individual de a
reactiona fata de o asemenea incalcare, in calitate de stat lezat. Asa cum precizeaza
insa alin.b.ii) al articolului 42, o asemenea calitate este dobandita numai in urma
stabilirii imprejurarii ca prin incalcarea obligatiei este afectata radical situatia
juridica a tuturor statelor membre ale comunitatii internationale.
Iesind apoi din relatia bilaterala <stat lezat/stat responsabil>, comunitatea
internationala este din nou adusa in campul raspunderii internatioanale, in contextul
examinarii conditiilor in care poate fi invocata raspunderea internationala. In afara
celor trei ipostaze ale statului lezat, mai sus evocate, prin actualul proect de
articole se acorda,in anumite conditii, dreptul de a invoca raspunderea internationala a
unui stat, oricarui alt stat membru al comunitatii internationale, in afara de statul
care se poate legitima ca lezat. Pentru aceasta, conform Articolului 48 al
proectului,
... orice stat, altul decat statul lezat, are dreptul sa invoce raspunderea altui stat,
daca: ...b) obligatia incalcata este datorata comunitatii internationale in
ansamblul sau(sn).

In legatura cu aceasta ipoteza, in doctrina s-a evocat posibila distinctie intre
statele lezate printr- o conduita ilicita si state interesate, care ar putea, si ele, invoca
raspunderea internationala a unui stat
11[14]
Distinctia pare sa aiba o anumita relevanta
in ceeace priveste modalitatea prin care se invoca raspunderea, respectiv se pot
prezenta reclamatii, dar, mai ales, in ceeace priveste posibilitatea de a solicita
reparatiile.
Cu privire la modalitatile de a invoca raspunderea, se pare ca un stat interesat
o va putea face chiar si numai sub forma unui protest, evocand, conform art, 48, un
interes colectiv, in timp ce un stat lezat va fi obligat, in lumina Comentariilor CDI, sa
formuleze o reclamatie impotriva statului considerat responsabil, ori sa angajeze cu
acesta o procedura jurisdictionala
12[15]
.
In ceeace priveste calitatea de a solicita reparatii, se pare ca aceasta nu
poate fi atribuita decat statelor care se vor putea legitima ca lezate, nu si celor
interesate in a invoca raspunderea. Acestea din urma vor putea solicita doar incetarea
conduitei ilicite si ne reluarea acesteia in viitor.
13[16]




Art. 31
Reparatia
1. Statul responsabil are obligatia de a repara in intregime prejudiciul produs prin faptul sau
ilicit.
2. Prejudiciul include orice paguba, fie materiala fie morala, produsa prin faptul international
ilicit al unui stat.


11[14]
V, de ex., Ian Scobbie, Invocation de la responsabilite pour la violation dobligations, in
Obligations multilaterals,droit imperatif et responsabilite internationale des Etats, ed.Pedone,
2003.

12[15]
v. Comentariile CDI la art. 42,alin.2, pg.317.


13[16]
v. Comentariile CDI, loc. cit.; Ian Scobbie, op. cit. pg. 126-127