42.

Strawberry Stand Pills – Partea întâi

CARLISLE
M-am întâlnit cu Esme în localul nostru obişnuit în seara aceea, pe
canapeaua de piele din separeul hotelului din Port Angeles pe care îl
frecventam la întâlnirile noastre trecute. Nu ne mai ascundeam, dar
locul a devenit destul de confortabil pentru gesturile noastre publice de
afecţiune, aşa că nu am simţit nevoia de a devia de la rutina noastră
obişnuită.
Ea mă aştepta în acelaşi separeu când am intrat, oferind o fluturare
lejeră a mâinii spre chelner când am ajuns. Amândoi îl cunoşteam
destul de bine.
- Ţi-am comandat băutura – m-a informat ea când m-am aplecat să îi
dau un sărut moale pe obraz.
Ea întotdeauna comanda pentru mine, pentru că eu întotdeauna
întârziam. Era un punct slab că ea a ajuns să prevadă obligaţiile mele
exigente de la spital. Doar în seara asta întârziasem din alt motiv.
Întotdeauna fiind o femeie intuitivă, Esme mi-a observat expresia
frustrată pe care o aveam când m-am aşezat în faţa ei.
Ea s-a încruntat şi şi-a dat părul după ureche în timp ce s-a aplecat
peste masă spre mine.
- Cum a mers? A întrebat ea referindu-se la vizita de aniversare,
părând destul de îngrijorată de cum mi-am petrecut ziua cu Edward.
În secret, timp de treizeci de minute în călătoria cu maşina am
plănuit o tiradă despre cât de nedrept era că mi-a lăsat mie
responsabilitatea supravegherii lui şi Bellei. Era o povară pe care ea a
aruncat-o atât de uşor pe umerii mei, cât timp ea a rămas în casa
vecină şi a primit toată bunăvoinţa pentru că a permis asta. Eu păream
părintele cel rău, smulgând-o pe ea cu indiscreţia mea. Aveam
remuşcări datorate faptului că i-am stricat ziua de naştere.
Bineînţeles, acum că eram aici uitându-mă în ochii ei şi simţindu-mă
destul de rău dacă o supăram mai tare, am decis să-mi păstrez
sentimentele în legătură cu acest fapt pentru mine.
Datorită graţiei lui Dumnezeu şi personalului bine plătit al hotelului,
băutura mea a venit în timp record. I-am mulţumit dulce chelneriţei şi
m-am întors spre Esme cu un oftat adânc.
- A fost... -
M-am trezit foarte necaracteristic mie că nu am cuvinte, şi am luat o
înghiţitură mare din whisky.
- Neplăcut – am terminat eu lamentabil, lipsindu-mă de graţia mea
obişnuită, în timp ce m-am gândit la sfârşitul vizitei lor.
Edward nu era mulţumit că am trimis-o pe Bella acasă atât de
curând. Nu-l puteam învinovăţi.
Ea s-a încruntat şi mi-a luat mâna între ale ei pe masă.
- Au fost... adică... s-au purtat frumos? A întrebat ea, o urmă de
tensiune curgând din vocea ei în timp ce s-a aplecat mai aproape.
 Am zâmbit ca să o reasigur.
- A fost total inocent.
Nu-mi puteam da seama de ce anume era atât de îngrijorată. Nu era
ca şi cum le-aş fi permis să întreţină relaţii sexuale pe masa mea din
sufragerie sau ceva asemănător. Bineînţeles, rareori era raţională când
venea vorba despre siguranţa şi bunăstarea nepoatei ei preaiubite.
Încruntarea ei s-a accentuat şi mi-a întrerupt privirea.
- Îmi era teamă că am luat decizia greşită.
Degetul ei a început să traseze uşor conturul paharului ei de martini,
şi l-am recunoscut ca fiind un gest foarte trist din experienţa mea în
prezenţa ei.
- Îţi doreşti s-o fi luat? Am întrebat, înclinându-mi capul într-o
încercare de a-i descifra reacţia ciudată.
Câteodată, mă întrebam dacă Esme căuta motive suplimentare
pentru a-i despărţi pe cei doi. În secret, deja ştiam că asta era
problema.
Ochii ei i-au întâlnit pe ai mei şi a ridicat delicat umerii.
- Ar fi mai uşor să rămân... decisă, dar nu mi-aş dori niciodată asta.
Ambientul luminos al separeului îi lumina uşor faţa şi exagera
adâncimea cutei de pe fruntea ei. Asta a devenit o dezbatere lungă şi
obositoare între mine şi Esme.
Deşi eram indiscutabil îngrozit de gândul că Edward a profitat de
Bella fizic... sexual, eram mai înclinat să cred că asta nu a fost
niciodată intenţia lui. Îl ştiam pe Edward de atâţia ani, şi nu am văzut
nici măcar o dată comportamentul lui să decadă atât de mult spre
autodistrugere. Pur şi simplu nu era în natura lui să rănească
intenţionat pe cineva, mai ales pe Bella.
Din păcate, Esme se îndoia se punctul meu de vedere asupra
psihicului său şi era insensibilă la apărările mele constante ale
băiatului. Mă simţeam fără îndoială prins între cei doi, şi timpul
petrecut cu Esme devenea mai amar şi mai tensionat din cauza
certurilor constante.
- A fost de fapt destul de dulce.
Am băut din whisky şi i-am aruncat o privire încruntată peste pahar.
- S-au ţinut de mână şi au împărtăşit poveşti din copilăria Bellei cât
timp el a mâncat tort. Ar fi trebuit să o vezi zâmbind.
Da. Am dat lovitura sub centură cu partea asta. Esme nu putea
rezista zâmbetului fetei. Speram să folosesc acest lucru să mai
liniştesc furtuna prin menţionarea relaţiei lor intense. Bineînţeles, nu a
mers.
După cum m-am aşteptat, trupul ei a devenit rigid şi ea şi-a tras
mâna din a mea. A ridicat din umeri şi şi-a înfăşurat degetele în jurul
piciorului paharului de martini.
- Dulce sau nu – a fost răspunsul ei scurt.
Mi-a evitat privirea în timp ce se bucura de băutura ei în linişte şi eu
am rămas incapabil să explic detaliile contactului lor.
 Am devenit de-a dreptul exasperat de reacţiile ei la orice fel de
menţionare a relaţiei lor. În diverse moduri, mă regăseam şi eu în
nervozitatea ei asupra situaţiei. Amândoi erau tineri şi aveau probleme
şi erau cu siguranţă vulnerabili în privinţa emoţiilor lor. În calitate de
tutori ai lor, ar fi fost iresponsabil să permitem să se dezvolte o
asemenea relaţie care creea dependenţă reciprocă. În calitate de
părinţi, ar fi fost de-a dreptul necugetat.
Eu n-o cunoşteam pe Bella, şi Esme nu-l cunoştea pe Edward. Dacă
relaţia lor avea să meargă prost, stările lor mentale şi emoţionale deja
fragile ar fi puse într-un pericol extrem de mare. Nu era posibil să fie
ignorate asemenea riscuri, mai ales când îţi păsa aşa cum ne păsa
nouă.
Dar pe cealaltă parte, nu vedeam nicio problemă să îi conducem spre
conceptul unei relaţii sănătoase dacă ei vroiau să continue să se vadă
unul pe altul. Esme a fost foarte furioasă la sugestia mea de a permite
relaţia lor să continue, şi eu am fost şocat de refuzul ei categoric ca să
mai discut pe această temă. Cu siguranţă nu căutam scuze pentru aşa-
zisa lor dependenţă la dormit, şi cu siguranţă nu căutam scuze pentru
orice fel de relaţie sexuală între cei doi atât de curând având în vedere
vindecarea Bellei – sau intenţia acesteia. Dar simţeam că dacă le
acordam timp, îndrumare potrivită şi exemplu pozitiv, ei o să înveţe ce
înseamnă o relaţie matură şi cum să aplice aceste învăţături în
circumstanţele lor deosebite.
În dimineaţa aceea când i-am găsit în patul lui am realizat că Esme şi
cu mine eram din neglijenţă un exemplu foarte rău pentru cei doi. M-
am gândit că ei nu au avut nicio bază morală solidă ca să îşi fixeze
standardele relaţiei lor romantice. În loc să aibă un exemplu sănătos,
ei doar l-au urmat pe al meu şi al lui Esme. Asta nu era sub nicio formă
nici sănătos, nici ideal. Aşa am convins-o în sfârşit pe Esme să ne
facem publică relaţia.
Când ea a fost de acord, am fost fără îndoială supărat, şi puţin rănit,
că am făcut încercări nenumărate de a ieşi cu ea oficial, şi ea nu şi-a
dorit să facă acest pas până când s-a ivit situaţia aceasta. De aproape
trei ani ne întâlneam ocazional, în locaţii secrete prin judeţ.
La început, o credeam o aventurieră, credeam că aceste întâlniri în
secret îi provoacă un anumit tip de emoţii. După mai mult timp, am
presupus că motivaţia ei principală pentru a continua să ne ascundem
era pentru binele lui Alice. Asta era ceva ce înţelegeam şi respectam,
pentru că nu eram eu în măsură să fac această alegere.
Acum, am realizat că niciuna dintre aceste lucruri nu aveau de-a face
cu nesiguranţa ei de a fi cu mine. În momente ca aceste, reacţiile ei
negative neaşteptate la anumite subiecte m-au făcut să realizez care
era adevărata sursă a incertitudinii ei.
Aceste reacţii nu erau cauzate numai de relaţia Bellei şi a lui Edward,
ci de asemenea, şi la menţionarea relaţiei noastre. Cu doi ani în urmă,
într-unul dintre weekend-urile noastre lungi şi intime departe de casă,
am făcut o referire foarte subtilă la căsătorie. Nu eram neapărat
pregătit la vremea aceea pentru un asemenea angajament, dar
simţeam că am devenit destul de apropiaţi pentru a începe măcar să
discutăm punctele noastre de vedere asupra subiectului.
Atunci, ea a relizat ca şi acum. Tensionată şi distantă, şi-şi sorbea în
linişte băutura. Am devenit destul de nervos şi îngrozit că am speriat-o
cu mărturisirea mea sinceră asupra subiectului. Nu era ca şi cum deja
cumpăram verighetele. Pur şi simplu era natural pentru doi adulţi – cu
copii – să discute asemenea lucruri după atâta timp împreună. Cu
siguranţă m-am înşelat. Am plecat de acolo tăcuţi şi stânjeniţi, şi deşi
ea a acceptat în final după câteva săptămâni să mă vadă din nou, am
devenit precaut la atitudinea ei faţă de asemenea chestiuni.
N-am mai menţionat din nou căsătoria, şi cu cât deveneam mai
apropiaţi odată cu trecrea anilor, m-am trezit că-mi doresc să pot face
asta.
Şi acum în timp ce stau aici cercetându-i ochii distanţi şi postura
încordată, am decis că e destul de posibil să fiu nebun că o urmăresc
pe femeia asta cu atâta pasiune. Restricţiile impuse de limitele relaţiei
noastre romantice au fost întotdeauna fixate de Esme; şi propriile mele
opinii şi sentimente nu era niciodată luate în considerare. Am prea
multe obligaţii în propria mea familie şi bunăstarea mea emoţională
încât să continui să mă supun unei asemenea atitudini instabile, când
rece, când caldă.
Cu cât mai mult whisky beam în tăcere, cu atât deveneam mai
amărât şi mai plin de resentimente faţă de ea. Exact ca şi Edward,
Esme mă dezorienta cu comportamentul ei ciudat şi gesturile
defensive, în timp ce eu aşteptam răbdător vreo explicaţie care să-mi
alunge temerile. Şi exact ca Edward, nu mi-a oferit niciodată niciuna, în
loc de asta preferând să mă ţină la distanţă. Destul de aproape să
vreau mai mult, şi totuşi prea departe să cred vreodată ca a fost
realizabil.
Progresul pe care l-am făcut ieşind împreună în public, nu a fost
deloc spre beneficiul relaţiei noastre romantice. De fapt, dacă e să fiu
total sincer cu mine însumi, recunosc că am forţat logica ei cu un efort
care nu era necesar. Trei ani am aşteptat ca ea să deschidă ochii şi să
vadă ce pierdea. Trei ani am petrecut ignorând avansurile femeilor,
crezând cu adevărat că Esme şi cu mine eram cumva destinaţi unul
pentru altul. Trei ani am petrecut aşteptând la picioarele ei ca un
căţeluş.
Ea a rămas încordată şi a refuzat să-mi întâlnească privirea, în timp
ce eu mi-am presat buzele şi deveneam din ce în ce mai iritat de
refuzul ei de a-mi lua în considerare opiniile cu privire la relaţia lor – a
noastră.
Whisky-ul şi atmosfera ieftină a separeului – pe care ea l-a ales – mi-
a făcut deodată stomacul să se agite. A devenit un fel de obişnuinţă ca
eu să permit oamenilor să profite de natura mea răbdătoare până când
ajung să abuzeze. Esme şi Edward aveau amândoi un obicei de a lua
constant şi a nu-mi oferi niciodată măcar un strop mie. Dar chiar şi aşa,
eram legat de Edward din obligaţie; eram legat de Esme fără nicio
obligaţie.
Am întors gândurile acestea pe toate părţile în linişte pentru aproape
o oră în timp ce beam şi frustrarea mea creştea.
I-am mulţumit Domnului pentru curajul la beţie când în cele din urmă
m-am uitat în paharul meu gol, pentru că lipsa de claritate mă făcea să
realizez... mă simţeam ciudat de liber când mă imaginam în sfârşit
eliberat de una dintre aceste poveri emoţionale.
M-am ridicat din locul meu, neluând în seamă privirea suspicioasă a
lui Esme când am scos câteva bancnote şi le-am aruncat la întâmplare
pe masă.
- Cred că mi-a ajuns.
Şi după felul în care am vorbit şi i-am zâmbit trist, am făcut destul de
evident faptul că nu mă refeream la whisky-ul de treizeci de dolari, şi
nu era un impuls să ne îndreptăm spre camera patru-opt-unu cum s-ar
fi întâmplat în oricare altă noapte.
Zâmbetul meu însemna „călătorie sprâncenată”, şi m-am bucurat
ruşinos de mult de expresia ei alarmată când m-am întors pe călcâie şi
am părăsit separeul, treizeci de dolari şi o femeie cu expresia dureros
de greu de descifrat.