Traficantul de arme 7

Partea nti
UNU
Azi dimineata, am vazut un om
Care nu-si dorea sa moara.
P. S. Stewart
nchipuiti-va ca trebuie sa rupeti bratul cuiva.
Dreptul sau stngul, nu conteaza. Ideea e ca trebuie sa i-l rupeti, pentru ca
altminteri ma rog, nici asta nu conteaza. Sa zicem doar ca, daca nu i-l rupeti,
or sa vi se ntmple chestii nasoale.
Ei bine, iata care-i ntrebarea mea: i rupeti bratul repede trosc, hopa,
scuze, lasa-ma sa-ti pun atela asta improvizata sau lungiti procesul vreo opt
minute, apasnd din ce n ce mai tare, pna cnd posesorul bratului ncepe sa
vada roz sau verde n fata ochilor si sa simta ca-l ia ba cu frig, ba cu calduri,
altfel
zis, pna cnd ajunge sa urle de durere?
Da, exact. Pai sigur! Cea mai buna de fapt, singura solutie e sa faceti
totul ct mai repede cu putinta. Rupeti-i bratul, dati-i o gura de coniac, ca nist
e
buni cetateni. Alta rezolvare nu vad.
Doar daca.
Doar daca doar daca doar daca.
Ce-ar fi daca l-ati ur pe individul aflat la celalalt capat al bratului? Sa l
urti din tot sufletul, adica.
A trebuit sa ma gndesc la chestia asta.
A trebuit sa ma gndesc la asta chiar atunci, n clipele despre care vreau sa
va povestesc; clipele alea nenorocite, care se apropiau cu o ncetineala de melc
de momentul n care ncheietura minii mi-ar fi ajuns la ceafa, iar humerusul
mi s-ar fi rupt n cel putin doua foarte probabil, n mai multe bucati care
de-abia s-ar mai fi tinut una de alta.
Chestia e ca bratul despre care am tot discutat pna acum e al
meu. Nu e un brat abstract, filozofic. Osul, pielea, parul, mica cicatrice
alba din cot, dobndita n urma contactului cu un calorifer din
8 Hugh Laurie
scoala primara Gateshill toate astea sunt ale mele. Ei bine, n momentele
alea a trebuit sa ma ntreb daca nu cumva barbatul din spatele
meu, care mi nhatase ncheietura si mi-o apropia de ceafa cu un
soi de placere sexuala, ma ura. Mai exact, daca nu cumva ma ura din
tot sufletul.
I-a luat o vesnicie sa-si termine treaba.
l chema Rayner. Nu i se stia numele mic. Ma rog, eu, cel putin, nu i-l
stiam, deci e de presupus ca nici voi nu i-l stiti.
mi nchipui ca, undeva, pe lumea asta, existau oameni care i stiau
numele mic, cineva i-l alesese ca nume de botez si l folosise ca sa-l cheme
la masa, iar la un moment dat Rayner fusese nvatat cum sa-l scrie.
Cineva l folosise ntr-un bar ca sa-l strige si sa-i ofere ceva de baut, altcineva
l soptise n timpul unei partide de amor, iar altcineva l trecuse
n casuta pentru prenume dintr-un formular pentru o asigurare de viata.
Sunt sigur ca au existat oameni care au facut toate astea. Mie mi-e cam
greu sa mi-i nchipui, asta-i tot.
Din cte mi-am putut da seama, Rayner era cu vreo zece ani mai
mare ca mine. Ceea ce nu mi s-a parut o problema. Nu era nimic n neregula
n chestia asta. ntretin relatii bune si pline de afectiune, care nu
presupun ruperea vreunui brat, cu o multime de oameni care sunt cu
zece ani mai mari ca mine. n general, cei cu zece ani mai mari ca mine
sunt oameni admirabili. Dar Rayner mai era si cu vreo zece centimetri
mai nalt ca mine, cu vreo douascinci de kile mai greu si cu cel putin opt
unitati de violenta indiferent cum ar fi ele stabilite mai violent. Era
mai urt ca noaptea, avea un cap mare si chel, care se balabanea ntruna
si era plin de glme, ca un balon umplut cu chei, iar nasul turtit, ca de
boxer, parea sa-i fi fost cioplit de cineva cu mna stnga sau poate
chiar cu piciorul stng n forma unei delte serpuitoare si asimetrice,
chiar sub lespedea aspra a fruntii.
Doamne sfinte, ce mai frunte! La vremea lor, caramizile, cutitele,
sticlele si argumentele cele mai rezonabile se izbisera ca niste mingi
inofensive
de acest masiv frontispiciu, lasnd doar cteva zgrieturi ntre
porii sai adnci si rari. Cred ca erau cei mai adnci si mai rari pori
din cti mi-a fost dat sa vad pe pielea unui om, asa ca fruntea lui m-a
facut sa ma gndesc la gaurile terenului de golf din Dalbeattie, unde fusesem
la sfrsitul verii lungi si secetoase din 76.
Mutndu-mi atentia spre excrescentele laterale ale craniului sau,
am observat ca, n urma cu multa vreme, urechile lui Rayner fusesera
nhatate cu dintii si trase spre ceafa, pentru ca cea stnga, de exemplu,
era rasucita sau ntoarsa pe dos sau, n orice caz, avea un aspect care te
facea se te uiti ndelung la ea nainte sa spui: A, e o ureche!
Traficantul de arme 9
n plus, presupunnd ca nca nu v-ati dat seama, Rayner purta o geaca
de piele neagra si un pulover pe gt de aceeasi culoare.
Dar sunt sigur ca v-ati dat seama. Chiar daca Rayner s-ar fi nfasurat
n matasea cea mai stralucitoare si si-ar fi pus cte o orhidee dupa fiecare
ureche, trecatorii tot s-ar fi speriat si i-ar fi dat niste bani nainte sa-l ntreb
e
daca i datorau ceva sau nu.
ntmplator, nu-i datoram nici un ban. Rayner facea parte din grupul
select al oamenilor carora nu le datoram nimic, iar daca ntlnirea noastra
ar fi decurs un pic mai bine, poate ca i-as fi sugerat ca el si tovarasii
lui sa poarte o cravata care sa semnifice apartenenta la grupul asta. Poate
una cu dungi ncrucisate.
Dar, asa cum v-am spus, ntlnirea noastra nu a decurs tocmai bine.
Cliff, un tip cu o singura mna care preda un curs de autoaparare (da,
stiu, e cam ciudat sa nveti cum sa te aperi tocmai de la un ciung), mi-a
spus odata ca, de fapt, numai noi suntem responsabili de durerile pe care
le simtim. Cei din jurul nostru ne pot face tot felul de lucruri sa ne loveasca,
sa ne njunghie sau sa ncerce sa ne rupa bratul , dar durerea
ne-o provocam singuri. De aceea, spunea Cliff, care petrecuse doua saptamni
n Japonia si se considera ndreptatit sa debiteze cacaturi de genu
asta n fata ucenicilor nsetati de cunoastere, ntotdeauna ai puterea de
a-ti suprima durerea. Trei luni mai trziu, Cliff a fost omort de o vaduva
de cincizeci si cinci de ani n cursul unei ncaierari care a avut loc ntr-o
crciuma, asa ca n-o sa mai am ocazia sa-i spun ca n-avea dreptate.
Durerea e un eveniment. E un lucru care ti se ntmpla si caruia trebuie
sa-i faci fata cum poti.
Pna una-alta, singurul meu avantaj era ca nu scosesem nici un
zgomot.
Va dati seama ca nu era o dovada de curaj, ci pur si simplu nu-mi
venise sa strig. Rayner si cu mine ne tot izbiseram de pereti si de mobila,
nvaluiti ntr-o tacere masculina plina de ncordare, ntrerupta doar
de cteva mormaituri, dovada ca nca ne concentram. Dar, cnd nu mai
erau dect cinci secunde pna n momentul n care fie eu aveam sa lesin,
fie osul avea sa cedeze, am simtit ca venise momentul sa introduc un
nou element n ecuatie. Si singurul element care mi-a venit n minte a fost
sunetul.
Asa ca am tras cu putere aer pe nas, m-am ndreptat de spate ca sa ma
apropii de fata lui ct mai mult cu putinta, mi-am tinut respiratia pret de
o clipa, apoi am scos ceea ce specialistii n arte martiale din Japonia numesc
un kiai cred ca cel mai bine ar fi sa spun ca era un zgomot extrem
de puternic, ceea ce n-ar fi departe de adevar , un racnet de o intensitate
10 Hugh Laurie
ntr-att de orbitoare si deliranta si cum dracu vreti sa-i mai ziceti, nct
m-am speriat rau de tot.
Asupra lui Rayner, urletul a avut efectul scontat: s-a aplecat involuntar
ntr-o parte, slabindu-si strnsoarea pret de o zecime de secunda.
L-am lovit cu capul n fata ct de tare am putut, simtind cum i se muleaza
cartilajul nasului pe craniul meu si cum o umezeala catifelata mi se raspndeste
pe pielea capului, apoi am ridicat calciul deasupra vintrei omului,
zgriindu-i partea interioara a coapsei n timp ce-i zdrobeam impresionantul
ghem de organe genitale. Pna sa treaca zecimea aia de secunda,
Rayner nu mai era pe punctul de a-mi rupe bratul si, dintr-o data, mi-am
dat seama ca eram transpirat leoarca.
M-am ndepartat de el, topaind pe vrful picioarelor ca un Saint
Bernard batrn, si m-am uitat n jur dupa o arma.
Arena acestei confruntari de cincisprezece minute ntre un profesionist
si un amator era o sufragerie mica si urt mobilata din cartierul
Belgravia. Designerul facuse o treaba absolut ngrozitoare, asa cum fac
designerii ntotdeauna, fara absolut nici o exceptie, dar, n momentul
ala, preferinta lui sau a ei pentru obiectele grele si portabile s-a ntmplat
sa coincida cu a mea. Am nhatat cu bratul nevatamat o statueta de vreo
juma de metru a lui Buddha, asezata pe policioara de deasupra caminului,
si am descoperit ca urechiusele individului constituiau o priza ndeajuns
de buna pentru luptatorul cu o singura mna.
Rayner cazuse n genunchi si vomita pe covorul chinezesc, mbogatindu-i
nespus de mult coloritul. Am ales tinta, mi-am luat avnt si
l-am pocnit cu un colt al soclului n partea moale din spatele urechii
stngi. S-a auzit un zgomot scurt si nfundat, de genul celor pe care nu
le poate produce dect carnea unui om lovit, iar Rayner s-a prabusit
pe o parte.
Nu m-am sinchisit sa verific daca mai era n viata. Se prea poate sa fi
fost cam insensibil, dar asta e.
Mi-am sters o parte din transpiratia de pe fata, apoi m-am dus n hol.
Am ncercat sa-mi dau seama daca se auzea vreun zgomot din casa sau de
afara, dar oricum n-as fi reusit reusit sa disting nimic, pentru ca inima mi
batea ca un picamar. Sau poate ca afara cineva chiar lucra cu un picamar.
n plus, eram preocupat sa trag adnc aer n piept, asa ca nu prea bagam
n seama sunetele din jur.
Am deschis usa de la intrare si am simtit pe fata o burnita rece.
Picaturile de apa s-au amestecat cu transpiratia, dilund-o ncetul cu ncetul,
dilundu-mi durerea din brat, dilund totul n jurul meu, asa ca am
nchis ochii si m-am bucurat de stropii reci. A fost unul dintre cele mai
frumoase momente din viata mea. S-ar zice ca am dus o viata destul de
anosta, dar, la o adica, totul depinde de context.
Traficantul de arme 11
Am iesit fara sa ncui usa, am cobort treptele care duceau la trotuar
si am aprins o tigara. ncet-ncet, cu mofturi, inima mi s-a domolit, iar
la ceva vreme dupa asta mi s-a potolit si respiratia. Durerea din brat era
ngrozitoare si stiam ca n-avea sa-mi dea pace vreo cteva zile, ba chiar
saptamni, dar macar nu era bratul cu care fumez.
M-am ntors n casa si l-am gasit pe Rayner acolo unde l lasasem, zacnd
ntr-o balta de voma. Fie era mort, fie suferise o vatamare corporala
deosebit de grava, si n ambele cazuri ma pasteau cel putin cinci ani de
nchisoare. Sau zece, daca punem la socoteala si anii pentru rea purtare.
Dupa parerea mea, asta era naspa.
Chestia e ca eu am mai fost la puscarie. Am stat doar trei saptamni si
doar n arest preventiv, dar, cnd mi aduc aminte ca trebuia sa joc sah de
doua ori pe zi cu un fan monosilabic al echipei West Ham1, care pe o mna
avea tatuat cuvntul URA, iar pe cealalta, tot URA, cu un set din care
lipseau sase pioni, amndoua turele si doi nebuni, mi dau seama ct de
importante sunt micile bucurii ale vietii. Cum ar fi ca nu-s la nchisoare.
n timp ce ma gndeam la toate astea si la alte lucruri de soiul asta,
facnd n minte o lista cu toate tarile calde pe care nca nu le vizitasem,
mi-am dat seama ca zgomotul ala molatic si scrtit si trsit si zgrunturos
nu venea de la inima mea. Nici de la plamnii mei sau de la alta
parte a corpului meu chinuit. Cu siguranta era un zgomot care venea din
afara mea.
Cineva sau ceva se straduia n van sa coboare scarile fara sa faca
nici un zgomot.
L-am pus pe Buddha de unde l luasem, am nhatat o bricheta de masa
hidoasa, din alabastru, apoi m-am apropiat de usa, care era tot hidoasa.
O sa ma ntrebati cum poate cineva sa faca o usa hidoasa. Ei bine, sigur ca
e nevoie de putin efort, dar credeti-ma pe cuvnt, cei mai priceputi designeri
se pot achita de sarcina asta n doi timpi si trei miscari.
Am ncercat sa-mi tin respiratia, dar n-am reusit, asa ca n-am asteptat
n tacere. Cineva a aprins un ntrerupator undeva, iar dupa cteva clipe
l-a stins. A deschis o usa, a facut o pauza nici acolo nu era nimic ,
apoi a nchis-o. A ramas nemiscat. A cazut pe gnduri. Ia sa ne uitam si-n
sufragerie.
Am auzit un fosnet de haine si zgomotul unor pasi timizi, iar, dintr-o
data, mi-am dat seama ca nu mai strngeam att de tare bricheta de
alabastru si ca ma sprijinisem de perete, simtindu-ma aproape usurat.
Pentru ca, desi eram speriat si ranit, tot eram n stare sa pun pariu pe
viata mea ca Fleur des Fleurs de Nina Ricci nu era tocmai un parfum de
razboinic.
1 Club de fotbal din estul Londrei (n.tr.).
12 Hugh Laurie
Ea s-a oprit n prag si s-a uitat prin camera. Becul era stins, dar draperiile
erau date la o parte, asa ca venea multa lumina de afara.
Am asteptat pna cnd privirea i-a cazut pe trupul lui Rayner si abia
apoi i-am astupat gura cu mna.
Totul a decurs conform regulilor impuse de Hollywood si normelor de
politete din societatea civilizata. Ea a ncercat sa strige si sa ma muste de
palma, iar eu i-am spus sa stea linistita, pentru ca nu aveam de gnd sa-i
fac rau dect daca ncepea sa tipe. Dar nu m-a ascultat si a tipat, asa ca
i-am facut rau. Ma rog, a fost o procedura standard.
N-a trecut mult si ea statea pe canapeaua hidoasa, tinnd n mna un
pahar care parea sa contina coniac, dar care de fapt continea calvados, iar
eu stateam n picioare lnga usa, cu o expresie care voia sa transmita n
mod ct mai convingator ca eram foarte sanatos la cap.
l ntorsesem pe Rayner ntr-o parte, ntr-un fel de pozitie de prim
ajutor, ca sa nu se nece cu propria voma. Sau cu voma altcuiva din camera.
Ea ar fi vrut sa se ridice de pe canapea si sa se uite putin la el, sa vada
daca se simtea bine sa aduca perne, comprese umede, bandaje, toate
chestiile care l fac pe spectator sa se simta mai bine , dar i-am zis sa
ramna la locul ei, pentru ca deja sunasem la salvare si ca cel mai bine ar
fi fost sa-l lase n pace, pna la urma.
Ea ncepuse sa tremure usor. Tremuratul a pornit de la mini, n
care tinea paharul, apoi i-a cuprins coatele si umerii, devenind din ce
n ce mai accentuat de fiecare data cnd se uita la Rayner. Binenteles,
se prea poate ca tremuratul sa nu fie o reactie neobisnuita a oamenilor
care, n toiul noptii, descopera pe covorul din sufragerie un amestec de
cadavru cu voma, dar mi-as fi dorit ca starea ei sa nu se nrautateasca.
Aprinzndu-mi o tigara cu bricheta de alabastru da, chiar si flacara era
hidoasa , am ncercat sa observ ct mai multe detalii, nainte ca paharul
de calvados s-o nfierbnte si sa nceapa ea sa puna ntrebari.
Fata ei aparea n sufragerie de trei ori: ntr-o fotografie cu rama argintie
de pe policioara caminului, n care ea statea ntr-un telescaun si
purta o pereche de ochelari Ray Ban, apoi ntr-un ditamai portretul n ulei
atrnat lnga fereastra, din care reiesea ca pictorului nu prea i placuse
modelul, si, n sfrsit, pe canapeaua aflata la trei metri de mine aceasta
ultima ipostaza era de departe cea mai misto dintre toate.
Avea n jur de nouaspe ani, nu mai mult, umerii i erau patratosi, iar
pletele-i castanii se nfoiau si se nvolburau, apoi dispareau dupa ceafa.
Pometii proeminenti si rotunjiti te trimiteau cu gndul la o asiatica, dar
impresia asta disparea de ndata ce i observai ochii mari si rotunzi, de
un cenusiu stralucitor. Sper sa se nteleaga ce vreau sa spun. Purta un
halat de matase rosie si un papuc elegant, cu un snur auriu petrecut pe
Traficantul de arme 13
deasupra degetelor. M-am uitat prin camera, dar nu i-am vazut perechea
pe nicaieri. Poate ca nu-si putuse cumpara dect unul.
Si-a dres nitel glasul, apoi a zis:
Cine e tipul asta?
Daca ma gndesc bine, mi-am dat seama nca dinainte sa deschida
gura ca era americanca. Parea prea sanatoasa ca sa fie de alta nationalitate.
Si care-i faza cu dintii aia att de albi?
l chema Rayner, am spus eu.
Dar, imediat dupa aceea, mi-am dat seama ca era un raspuns cam nesatisfacator,
asa ca am adaugat:
Un tip foarte periculos.
Periculos?
Parea ngrijorata, si pe buna dreptate. S-o fi gndit cum ma gndisem
si eu, de altfel ca, din moment ce Rayner era periculos, iar eu l
omorsem, atunci, ierarhic vorbind, eu eram si mai periculos.
Periculos, am repetat eu, observnd-o cu atentie n vreme ce si ntorcea
privirea.
Parca nu mai tremura asa de tare, ceea ce era bine. Sau poate ca tremurul
ei ajunsese sa se sincronizeze cu al meu, asa ca nu-mi mai sarea n
ochi la fel ca nainte.
Pai si ce cauta aici? a ntrebat ea n cele din urma. Ce voia?
Greu de spus.
Mie, cel putin, mi-ar fi fost greu sa spun.
Poate c-a venit sa ia niste bani, am adaugat eu. Sau argintarie
Adica nu ti-a zis? Dintr-o data, vocea ei a capatat un ton strident.
L-ai lovit pe tipu asta fara sa stii macar cine era si ce cauta aici?
n ciuda socului, mintea parea sa i mearga destul de bine.
L-am lovit pentru ca ncerca sa ma omoare. Ce sa-i faci, asa sunt eu.
M-am straduit sa zmbesc smechereste, dar mi-am vazut fata n
oglinda de deasupra semineului si mi-am dat seama ca nu reusisem.
Deci asa esti tu, a zis ea pe un ton rece. Dar tu cine esti?
Ei bine, n momentul ala intram pe teren minat si trebuia sa merg ca
si cnd as fi avut oua-n poala, pentru ca situatia risca sa devina mult mai
nasoala dect era deja.
Am ncercat sa par surprins si poate chiar putin ofensat.
Vrei sa zici ca nu ma recunosti?
Nu.
Aha. Ciudat. Ma cheama Finchman. James Finchman.
I-am ntins mna. Ea nu s-a sinchisit sa faca nici un gest, asa ca am
transformat miscarea ntr-o trecere a minii prin par.
E doar un nume, a raspuns ea. Nu mi-ai zis cine esti.
Sunt un prieten de-ai lui taica-tu.
14 Hugh Laurie
Ea s-a gndit la chestia asta pret de cteva clipe.
Un partener de afaceri?
Ceva de genu.
Ceva de genu. A dat din cap. Deci esti James Finchman, esti un
fel de partener de afaceri al tatei si tocmai ai omort pe cineva n casa
noastra.
Mi-am aplecat capul ntr-o parte si am adoptat o postura prin care
ncercam sa-i dau de nteles ca, ntr-adevar, traim ntr-o lume nclcita
rau de tot.
Ea si-a dezvelit iarasi dintii.
Vasazica asta-i tot, nu-i asa? Asta e CV-ul tau?
Am ncercat iarasi sa zmbesc smechereste, dar n-am avut mai mult
succes dect prima oara.
Ia stai asa, a zis ea.
S-a uitat la Rayner, apoi s-a ndreptat de spate, ca si cnd tocmai i-ar
fi venit o idee.
N-ai chemat pe nimeni, nu-i asa?
De fapt, daca stau sa ma gndesc, cred ca se apropia mai mult de douazeci
si patru de ani.
Ce vrei sa zici? ncepusem sa dau din colt n colt.
Vreau sa zic ca n-o sa vina nici o salvare. Dumnezeule!
A pus paharul pe covor, lnga picioare, s-a ridicat de pe canapea si s-a
apropiat de telefon.
Uite ce, am zis eu, nainte sa faci vreo prostie
Am dat sa ma apropii de ea, dar felul n care s-a rasucit spre mine m-a
facut sa nteleg ca planul cel mai bun era sa ramn pe loc. Nu voiam sa-mi
petrec urmatoarele saptamni scotndu-mi aschii de receptor din obraji.
Stai pe loc, domnule James Finchman, mi-a zis ea printre dinti. N-o
sa fac nici o prostie. O sa sun la salvare si la politie. E o procedura aprobata
la nivel international. Or sa vina niste oameni cu bastoane mari si or sa
te ia de aici. Nu vad unde-i prostia.
Uite ce, am zis eu, n-am fost tocmai sincer cu tine.
S-a ntors spre mine si si-a strns ochii. Dar nu si i-a strns pe orizontala,
ci pe verticala nu stiu daca ma ntelegi. Tocmai de-aia ar trebui sa
spun ca si-a ngustat ochii, dar nimeni nu foloseste expresia asta.
n fine, deci a strns ochii.
Cum naibii n-ai fost tocmai sincer? Nu mi-ai zis dect doua chestii.
Vrei sa spui ca una dintre ele era o minciuna?
Ce mai ncolo-ncoace, ma bagase la colt. Eram la ananghie. Dar nu
apucase sa formeze dect primul noua al numarului de urgenta.
Ma cheama Finchman, am spus eu, si chiar l cunosc pe taica-tu.
Serios? Ia zi, ce tigari fumeaza?
Traficantul de arme 15
Dunhill.
N-a pus tigara n gura n viata lui.
Mda, cred ca trecuse bine de douazeci de ani. O fi avut chiar treizeci.
Am tras adnc aer n piept, n vreme ce ea forma cel de-al doilea noua.
Bine, nu-l cunosc. Dar ncerc sa-l ajut.
Zau? Ai venit sa repari dusul?
Al treilea noua. Trebuia sa scot asul din mneca.
Cineva ncearca sa-l omoare, am zis eu.
S-a auzit un pacanit stins, apoi, de undeva, vocea cuiva care ntreba la
ce serviciu doream sa ne faca legatura. Ea s-a ntors catre mine cu miscari
foarte lente, ndepartnd receptorul de ureche.
Ce-ai zis?
Cineva ncearca sa-l omoare pe taica-tu, am repetat eu. Nu stiu cine
si nici de ce. Dar ncerc sa mpiedic chestia asta. Acum stii cine sunt si ce
caut aici.
Ea m-a cntarit cu privirea o vreme. De undeva, din camera, se auzea
ticaitul hidos al unui ceas.
Iar tipul de pe covor, am continuat eu, aratnd nspre Rayner, e implicat
n povestea asta.
Mi-am dat seama ca ei situatia i se parea nedreapta, pentru ca
Rayner nu prea avea cum sa ma contrazica, asa ca am nmuiat nitel tonul,
privind agitat n jurul meu, cu aerul ca as fi fost la fel de dezorientat
si de speriat ca ea.
N-as putea spune c-a venit aici sa-l omoare, pentru ca n-am apucat
sa stam prea mult de vorba. Dar nici exclus nu e, am adaugat eu.
Se holba la mine n continuare. Operatorul de la serviciul de urgenta
croncanea n receptor si probabil ca ncerca sa localizeze apelul.
Ea astepta. Ce anume? Habar n-am.
Avem nevoie de o ambulanta, a spus ea n cele din urma, nelundu-si
ochii de la mine.
Apoi s-a ntors putin ntr-o parte si le-a dictat adresa. A ncuviintat
din cap, apoi, cu miscari lente, foarte lente, a pus receptorul n furca si
s-a ntors catre mine. A urmat una dintre acele pauze despre care stii bine
nca de la nceput ca or sa dureze mult, asa ca mi-am scos o tigara si i-am
oferit ei pachetul.
S-a apropiat de mine si am observat ca era mai scunda dect parea
cnd se afla n celalalt capat al camerei. I-am zmbit din nou. A luat o
tigara din pachet, dar n-a aprins-o, ci doar a rasucit-o ncetisor ntre degete,
apoi m-a tintuit cu o pereche de ochi cenusii.
Am zis o pereche. De fapt, era perechea ei. Ca doar nu era sa scoata
din dulap ochii altcuiva si sa ma tintuiasca cu ei. Vasazica m-a tintuit cu
ochii ei cenusii, enormi si spalaciti, spalaciti si enormi. Erau genul de ochi
16 Hugh Laurie
care l pot face pe un om n toata firea sa dea n blbiala. Vino-ti n fire,
ce Dumnezeu!
Esti un mincinos, a spus ea.
Nu era furioasa. Nici speriata. Descria faptele, pur si simplu. Esti un
mincinos.
Da, n general, sunt un mincinos. Dar ntmplarea face ca n clipa
asta sa spun adevarul.
Continua sa ma fixeze cu privirea, asa cum mai fac si eu dupa ce ma
rad, dar nu parea sa capete mai multe raspunsuri dect capat eu de obicei.
Apoi a clipit o data, iar chestia asta parca a schimbat cumva situatia.
Tensiunea acumulata parea sa se fi disipat sau sa fi disparut cu totul sau,
cel putin, sa se fi domolit oleaca. Asa ca am nceput sa ma relaxez.
De ce-ar vrea cineva sa-l omoare pe tata? a ntrebat ea pe un ton
mai blnd.
Sincer, habar n-am, am raspuns eu. Tot ce stiu despre taica-tu e ca
nu fumeaza.
Dar ea nu s-a lasat, ca si cum nici nu m-ar fi auzit.
Si ia zi-mi, domnule Finchman, cum ai aflat de chestia asta?
Exact asta era problema. Marea problema. Problema la puterea a
treia.
Pentru ca mi s-a propus sa-i fac de petrecanie, am spus eu.
I s-a taiat respiratia. Pe bune, i s-a taiat respiratia. Si nu parea ca avea
de gnd sa renceapa sa respire prea curnd.
Eu mi-am continuat explicatia, straduindu-ma sa vorbesc pe un ton
ct mai calm.
Cineva mi-a oferit foarte multi bani ca sa-l omor pe tatal tau, am
spus eu, iar ea s-a ncruntat, parnd sa nu ma creada.
Dar am refuzat oferta.
E drept ca n-ar fi trebuit sa adaug chestia asta. Chiar ca n-ar fi trebuit.
Daca ea ar exista, cea de-a treia lege newtoniana a conversatiei ar sustine
ca oricarei afirmatii i se opune o afirmatie cu o forta egala n modul
si opusa ca sens. Cnd am zis ca refuzasem oferta, am dat de nteles ca
era posibil sa n-o fi refuzat. Iar n momentul ala nu aveam nevoie ca posibilitate
a
asta sa ncarce atmosfera din sufragerie. Dar ea a renceput sa
respire, asa ca e posibil sa nu fi observat adaugirea mea.
De ce?
De ce, ce?
Pe irisul ei stng se vedea o dunga verde orientata spre nord-est.
Stateam nemiscat si ma uitam tinta n ochii ei, ncercnd n acelasi timp
sa ma uit n alta parte, pentru ca eram la mare ananghie. Din mai multe
puncte de vedere.
De ce-ai refuzat oferta?
Traficantul de arme 17
Pentru ca, am nceput eu, dar m-am oprit, ntruct voiam ca totul
sa fie foarte limpede.
Deci?
Pentru ca nu omor oameni.
A urmat o pauza n care ea a rumegat nitel raspunsul meu. Apoi s-a
uitat la trupul lui Rayner.
Doar ti-am zis ca el a nceput, am zis eu.
M-a privit tinta n ochi alte trei sute de ani, iar apoi, rasucind tigara
ntre degete, s-a apropiat de canapea, parnd dusa pe gnduri.
Sa stii ca-s un tip de treaba, am adaugat eu, ncercnd sa pun stapnire
pe situatie si pe mine nsumi. Reciclez ziare, fac donatii pentru
Oxfam1 si alte chestii de genu asta.
Ea s-a apropiat de Rayner si a ramas lnga el.
Si cnd s-a ntmplat chestia asta?
Pai mai adineauri, am balmajit eu ca un dobitoc.
Tnara a nchis ochii pret de o clipa.
As vrea sa stiu cnd ti s-a facut oferta.
Ah! Acum zece zile.
Unde?
n Amsterdam.
Adica n Olanda, nu-i asa?
ntrebarea ei era o adevarata alinare. M-a facut sa ma simt mult mai
bine. E placut sa te simti apreciat de tineri din cnd n cnd. De fapt, nici
nu vrei sa ai parte de aprecierea lor tot timpul, ci doar din cnd n cnd.
Da, exact, i-am raspuns eu.
Si cine ti-a facut oferta?
Un tip pe care nu-l mai vazusem pna atunci si pe care nici nu l-am
mai vazut de atunci ncoace.
S-a aplecat sa-si ia paharul de pe covor si a sorbit o gura de calvados,
strmbnd din nas cnd i-a simtit gustul.
Si vrei sa te cred?
Pai
Adica ajuta-ma sa nteleg cum sta treaba, a spus ea, ridicnd iarasi
tonul si facnd un semn cu capul spre Rayner. Pe covor zace un tip care,
din cte-mi dau seama, n-are cum sa-ti confirme povestea. Atunci de ce
te-as crede? Numai pentru ca ai o moaca simpatica?
Nu m-am putut abtine. Stiu, ar fi trebuit sa ma abtin, dar pur si simplu
n-am putut.
De ce nu? am zis eu, straduindu-ma sa par ct mai fermecator. Eu
as crede tot ce mi-ai spune.
1 Organizatie umanitara internationala (n.tr.).
18 Hugh Laurie
Mare greseala. Foarte mare greseala. Una dintre cele mai tmpite si
mai ridicole remarce pe care le-am facut n lunga mea viata presarata din
plin cu remarce ridicole.
S-a ntors catre mine, enervndu-se dintr-o data.
Mai bine renunti la observatiile astea de cacat.
Voiam sa spun ca, am ncercat eu sa-i explic, dar m-am bucurat ca
mi-a taiat macaroana, pentru ca, sincer sa fiu, habar n-aveam ce voiam sa
spun.
Ti-am zis sa renunti! Tipu asta mai are putin si si da duhul!
Am ncuviintat din cap cu un aer vinovat, apoi ne-am plecat amndoi
capetele, ca si cnd i-am fi adus un ultim omagiu lui Rayner. Ei nu i-a luat
mult sa depaseasca momentul solemn si sa treaca mai departe. Umerii i
s-au relaxat si mi-a ntins paharul.
Eu sunt Sarah. Vezi daca poti sa-mi aduci o Cola.
Pna la urma, Sarah a sunat si la politie, iar astia si-au facut aparitia
chiar n momentul cnd asistentii de pe salvare se chinuiau sa-l ridice pe
Rayner, care parea ca nca respira, pe o targa plianta. Politistii mormaiau
si forfoteau, ridicau obiectele de pe policioara semineului si le suceau pe
toate partile, facnd toate astea cu aerul ca si-ar fi dorit sa se afle n alta
parte.
n general, politistii nu-s deloc ncntati cnd vine vorba de cazuri
noi. Nu pentru ca-s puturosi, ci pentru ca, la fel ca toata lumea, vor sa
gaseasca sensul si legaturile care ncheaga harababura trista si plina de
neprevazut n care lucreaza. Daca, de exemplu, ncearca sa dea de urma
unui pusti care fura capace de roti si sunt chemati sa investigheze o crima,
pur si simplu nu se pot abtine sa nu arunce un ochi sub canapea sa vada
daca nu cumva dau de un capac. Vor sa gaseasca ceva care sa aiba legatura
cu un lucru pe care l stiu deja, ca sa poata pune putina ordine n haosul
din jur. Astfel nct sa-si poata spune ca, uite, chestia asta a cauzat chestia
astalalta. Daca nu descopera nici o legatura, daca tot ce vad la locul faptei
nu-i dect o gramada de chestii pe care le noteaza n rapoarte, iar rapoartele
astea ajung n cine stie ce dosar, apoi se pierd si sunt gasite pe fundul
unui sertar din dulapul cine stie cui, dupa care sunt pierdute nca o data,
iar n cele din urma se ajunge la concluzia ca nu se stie cine se ocupa de
ele, ei bine, atunci sunt dezamagiti.
Au fost foarte dezamagiti de povestea noastra. Sarah si cu mine puseseram
la punct un scenariu care ni se parea destul de plauzibil si a
trebuit sa dam trei reprezentatii ale piesei noastre n fata unor politisti
care ne-au luat la ntrebari n ordinea crescatoare a gradelor pe care le
aveau, ultimul dintre ei fiind un inspector ngrozitor de tnar, care ne-a
zis ca-l cheama Brock.
Traficantul de arme 19
Brock s-a asezat pe canapea, privindu-si unghiile din cnd n cnd, si
a ascultat, ncuviintnd tinereste din cap, povestea nenfricatului James
Finchman, prieten de familie, care se afla n camera de oaspeti de la etaj, a
auzit zgomote si a cobort ncetisor la parter, ca sa arunce o privire. Gasit
tip fioros cu geaca de piele si pulover pe gt de culoare neagra, nu, nu-l
mai vazusem niciodata, urmat ncaierare, cazut pe covor si, vai, lovit la
cap. Sarah Woolf, data nasterii: 29 august 1964, a auzit zgomotele ncaierarii,
a cobort si a vazut tot. Ceva de baut, domnule inspector? Ceai? Suc
de coacaze?
Da, e drept ca ne-a ajutat decorul. Daca am fi ndrugat aceeasi poveste
ntr-un apartament cu chirie din Deptford, am fi fost azvrliti n duba ct
ai zice peste si ar fi trebuit sa-i rugam politicos pe tinerii tunsi scurt si
plini de muschi sa ne dea si noua ragaz sa ne facem comozi. Dar, cnd
ajung n Belgravia, cartier plin de stucaturi si verdeata, politistii sunt mai
nclinati sa-ti dea crezare. Cred ca asta e unul dintre avantajele de care au
parte locuitorii din cartierele selecte n schimbul impozitelor babane pe
care le platesc.
n vreme ce semnam declaratiile, politistii ne-au avertizat sa nu facem
vreo prostie, cum ar fi sa plecam din tara fara sa anuntam la sectie, si, n
linii mari, ne-au ndemnat sa stam n banca noastra.
La doua ore dupa ce ncercase sa-mi rupa mna, tot ce mai ramasese
din Rayner, al carui prenume nu-l stiam, era un miros.
Am iesit din casa si, mergnd, am simtit cum durerea revenea n
prim-plan. Mi-am aprins o tigara si am fumat-o pna la colt, unde am
facut stnga si am luat-o pe o straduta cu foste grajduri transformate n
locuinte. Nu ma-ndoiesc ca, n ziua de azi, numai caii putred de bogati si
mai permiteau sa-si duca traiul prin partile astea, dar straduta nca mai
emana aerul grajdurilor de altadata, asa ca mi s-a parut nimerit sa-mi priponesc
motocicleta acolo. Cu o galeata de ovaz n fata si o mna de paie
lnga roata din spate, desigur.
Am gasit motocicleta acolo unde o lasasem. La prima vedere, remarca
asta poate parea prosteasca, dar n ziua de azi nu-i deloc asa. n cercurile
motociclistilor, se considera ca-i un mare eveniment sa-ti lasi bolidul ntr-un
loc ntunecat vreme de mai bine de-o ora chiar daca ai alarma si l
legi cu lantul si sa-l gasesti tot acolo cnd te ntorci. Mai ales daca ai un
Kawasaki ZZR 1100.
Nu neg ca japonezii au cam sarit calul la Pearl Harbor si ca nu-s foarte
inventivi cnd vine vorba sa prepare pestele, dar al dracu sa fiu daca nu
se pricep sa faca motociclete! Cnd esti calare pe masinaria asta, daca accelerezi
la blana n orice viteza ai fi , ti se duc ochii-n fundul capului.
E drept, se prea poate ca nu toata lumea sa se dea n vnt dupa senzatia
asta, dar mie mi place grozav, mai ales ca mi-am cstigat motocicleta
la table am avut o bafta incredibila la sfrsitul partidei: am dat un
patru-unu, apoi trei de sase-sase la rnd. Era mare si neagra si le oferea
chiar si motociclistilor mai neexperimentati sansa de-a vizita alte galaxii.
Am bagat cheia n contact si am turat motorul suficient de tare ct sa
scol din somn ctiva granguri din Belgrave, apoi am pornit spre Notting
Hill. Trebuia sa merg ncet, pentru ca ploua, asa ca aveam suficient timp
sa ma gndesc la tarasenia din noaptea aia.
Singura chestie care mi staruia n minte n timp ce faceam slalom
cu motocicleta pe strazile alunecoase, nvaluite n lumina galbuie, era ca
Sarah mi ceruse sa renunt la observatiile de cacat. Iar motivul pentru
care trebuia sa renunt la ele era ca pe covorul din sufragerie zacea un
muribund.
Conversatia newtoniana, mi-am zis eu. Implicatia era ca mi-as fi putut
continua observatiile de cacat, daca n sufragerie nu s-ar fi aflat un muribund.
Ceea ce m-a binedispus. Mi-am zis ca, daca n-o sa reusesc sa aranjez
lucrurile n asa fel nct, ntr-o buna zi, sa ramn singur cu ea ntr-o
camera fara nici un muribund, atunci nu ma cheama James Finchman.
Si binenteles ca nu ma cheama asa.