Controlul inhibitor: impulsivitatea

Controlul inhibitor este un proces care exercita functiile executive, avand functia
de a inhiba sau a tine in frau un raspuns preponderent. Controlul inhibitor deficitar este
dezvaluit prin comportamente impulsive. Deficienta controlului inhibitor este redata de
comportamente impulsive precum: a raspunde inainte ca sarcina sa fie inteleasa, a
raspunde inainte ca informatia valabila sa fie suficienta, atentia este capturata de diferii
stimuli. Impulsivitatea reprezinta asadar actiuni ce sunt executatea prea repede sau din
cauze nerezonabile, comportamente ce sunt desfasurate in mod deliberat cu scopul de a
obtine o recompensa imediata chiar si costul unor consecint pe termen lung sau a unor
actiuni ce o data initiate nu mai pot fi oprite chiar daca consecintele actiunii sunt
neplacute.
In ceea ce priveste geneza comportamentului impulsiv, sunt implicati o serie de
factori precum intelegerea sarcinii, procese ce implica amanarea, prepararea, initierea si
executarea raspunsurilor, procese implicate in intreruperea si alterarea raspunsurilor aflate
in desfasurare, si efectele recompenselor si a pedepselor. Acestea au repercursiuni asupra
controlului motivaiei i emoiiei n direcionarea ulterioar a ateniei. Apare un decalaj
ntre distribuirea registrului atenional fiind n legtur cu un alt aspect al func iei
executive referitor la abilitatea de a integra cognitiv o varietate de evenimente cu
posibilele lor consecinte n timp.
Impulsivitatea este un construct important in domenii precum teoria personalitatii,
fiind o part din constructul extraversiuni, in timp ce in psihopatologia copilariei,
reprezinta o parte a constructului ADHD si a tulburarii de conduita. Totodata ea
reprezinta o fateta a personalitatii dar si o componenta a unor tulburari precum tulburarea
bipolara sau tulurarea de personalitate borderline. De asemena au fost observate paternuri
anormale ale impulsivitatii si in ceea ce priveste leziunea creierului sau o bolilor
neurodegenaritive.