"Hanu Ancutei " de Mihail Sadovanu nu este o culegere de povestiri , ci o opera unitara si unica in literatura

romana. Ea cuprinde noua istorisiri care se dovedesc puternic corelate prin spatiul si timpul comun , ca si prin
identificarea povestitorilor cu personajele intamplarilor evocate. La hanul Ancutei se aduna calatori din toate
tinuturile , care fac popas de noapte aici , pentru ca hanul era "vestit odinioara in toata tara Moldovei" , cum
precizeaza Garabet Ibraileanu. Spre deosebire de hanul de la "Moara cu noroc" de Ioan Slavici , care este un loc
al violentei , al crimei si al pierzaniei , hanul sadovenian reprezinta un spatiu cu totul aparte , care inchide in sine
o lume , un univers si o istorie , cu toate credintele , traditiile si superstitiile , cu toate framantarile si valurile care
au bantuit o tara inteaga. Pe cat de exact este locul , pe atat de vag este timpul: "intr-o toamna aurie am auzit
multe povesti la Hanul Ancutei" ("Iapa lui Voda"). Acest timp si loc nu reprezinta timpul si spatiul actiunii , pentru
ca la hanul Ancutei nu se intampla nimic: poposesc gospodari , carausi si negustori al caror drum trece pe aici ,
fac focul , se indeletnicesc cu vinul , cu puii in tigla si cu placintele , asculta lautarii si spun povesti. intamplarile,
fiecare povestita de alt calator din grupul format in acea "toamna aurie" , se petrec in alte parti si in alte timpuri :
"in anul cand au cazut de Santilie ploi napraznice" , sau "cand spunea oamenii ca au fi vazut balaur negru in
nouri" sau "cand eram...