Sunteți pe pagina 1din 1

Pasta de dini

Conform unui studiu Procter&Gamble, piaa e puternic segmentat, att ca preuri, ct


i din punctul de vedere al caracteristicilor produselor.
Categoria pastei de dini a avut n 2010 (intervalul ianuarie-decembrie) un volum al
vnzrilor egal cu aproape 2,16 milioane de litri i o valoare de aproape 1,9 miliarde de lei,
potrivit datelor furnizate de Nielsen. Primii cinci productori din piaa acoper peste 95% din
volumul i valoarea vnzrilor, aadar vorbim n acest caz despre o pia foarte concentrat,
cu anse reduse de afirmare pentru noi poteniali juctori. Primii cinci juctori, att din punct
de vedere al volumului ct i al valorilor generate, sunt: Colgate-Palmolive, Procter&Gamble,
GlaxoSmithKline, Arcam i Henkel.
Primele cinci mrci de pe pia din punct de vedere al volumului de vnzri sunt:
Colgate, Blend-a-Med, Aquafresh, Sensodyne i Super Cristal. mpreun, n perioada ianuarie
decembrie 2010, cele cinci mrci au deinut o cot cumulat de 89,2%, mai arata datele
Nielsen. Super Cristal, un brand poziionat pe segmentul de pre economic, nu figureaz ns
n clasamentul primelor cinci mrci dup cotele valorice, n care intr n schimb Parodontax
un produs foarte specializat.
Specializarea, dar i lansarea unor produse create pentru tratarea unor probleme legate
de dantur (de ex. sensibilitatea dinilor), au fost printre noutile din categorie n ultimul an.

Principalii producatori
Cele mai multe dintre pastele de dinti sunt produse in strainatate in tari precum Anglia,
Germania, Franta, Polonia sau Suedia si distribuite mai apoi in Romania, avand o distributie
destul de intensiva.
Potrivit Memrb Romania, principalii producatori sint Colgate-Palmolive, Procter&Gamble,
GlaxoSmithKline, Aroma (Astera), Henkel si Unilever. Cei sase jucatori detin, conform
aceleiasi surse, dupa importanta vinzarilor in volum, aproximativ 95% din piata, iar in valoare
97%.
Colgate-Palmolive este liderul mondial si local n igiena oral si produce brandul
Colgate.
Procter & Gamble produce brandul Blend-a-med, in Romania, iar in SUA si Germania
este comercializat sub denumirea de Crest.
GlaxoSmithKline produce brandurile Aquafresh, Sensodyne si Parodontax inca din
1973. Una dintre caracteristicile sale distinctive este modelul su cu dungi, n prezent, dungi
sunt rou, alb, i albastru (aqua).
Henkel produce Vademecum si o gama special conceput pentru copii Vademecum
Junior.
Unilever este producatorul pastei de dinti Signal.

S-ar putea să vă placă și