Sunteți pe pagina 1din 22

PARTILE DE PLANTE MEDICINALE UTILIZATE IN TERAPEUTICA

Componentele utilizate in terapeutica : frunze, flori, seminte, scoarte,


radacini, rizomi, bulbi,etc. Morfologia partilor de te utilizate in
terapeutica.
RADACINA
Structura interna a radacinii variaza in functie de dezvoltarea. In functie
de aceste aspecte se vor intalni la radacini doua feluri de
structuri : structura primara si structura secundara.
Structura primara a radacinii.Se vor distinge pornind de la periferie spre
centru urmatoarele tesuturi :
Rizoderma este formata dintr-un singur strat de celule strans alipite intre
ele. Este lipsita de cuticula pe suprafata ei, precum si de stornate. In
schimb, numeroase celule ale rizodermei dau nastere la perisori
absorbanti.
Scoarta (sau parenchimul cortical). Este formata din mai multe straturi de
celule parenchimatice. In structura ei se distinge cutisul, paren-chimul
cortical si endodermul.
Cutisul (sau exodermul) este tesutul imediat urmator rizodermei care
intareste rolul protector al acesteia. El este format din celule mai mult sau
mai putin poliedrice, strins alipite intre ele si cu membrana impregnata cu
suberina.
Parenchimul cortical
parenchimatice.

este

format

din numeroase

straturi

de

celule

Endodermul este ultimul strat spre interior al scoartei si el se prezinta sub


forma unui inel de celule.
Cilindrul central (sau steiul) este un complex de tesuturi care alcatuiesc ca
o coloana ce ocupa intreg centrul radacinii. In structura lui se disting
:perinclul,
fasciculele
lemnoase,
fasciculele
liberiene si maduva. Periciclul este alcatuit dintr-un strat de celule ce
captuseste fata interna a endodermului. El este format din celule strans
lipite intre ele
Din acesta vor lua nastere radicelele si radacinile adventive. Tot el este
acela care da nastere la muguri adventivi.
Fasciculele lemnoase au un contur mai mult sau mai putin circular si sant
formate din trahee, parenchim lemnos si fibre lemnoase.
Fasciculele liberiene au si ele un contur circular si sint formate din tuburi
ciuruite, celule anexe si parenchim liberian

M a d u va (sau parenchimul medular) este tesutul care ocupa centrul


radacinii si trimite prelungiri de tesut parenchimatic intre fascicolele
lemnoase si cele liberiene sub forma de raze medulare primare.
Structura primara a radacinii la monocotiledonate. Un exemplu al acestei
structuri prezentam aceea a radacinia de la stinjenel.
Pe o sectiune transversala facuta la nivelul perisorilor absorbanti se poate
vedea o rizoderma din ale carei celule iau nastere perisori absorbanti
unicelulari. Dupa rizoderma urmeaza scoarta.
A carei zona periferica prezinta cateva straturi de celule cu membrana
suberificata, alcatuind cutisul sau exoderma, sub care se afla parenchimul
corticalformat din celule mari cu membrana celulozica. Ultimul strat al
scoartei formeaza endodermul
Structura primara a radacinii la dicotiledonate. Ca exemplu de astfel de
structura este aceea de la radacina de piciorul cocosului
Astfel, la suprafata se afla rizoderma din celulele carei iau nastere
perisorii absorbanti. Sub aceasta urmeaza cutisul sau exoderma care este
formata dintr-un singur strat de celule cu membrana suberificata.Dupa
cutis urmeaza parenchimul cortical
Stratul cel mai intern al scoartei alcatuieste si la acest tip de
radacina endoderml, care prezinta o structura speciala, si anume, celulele
parenchimatice din care este alcatuit nu au ingrosari prin impregnarea
membranei cu lignina, ci ingrosarile sint de natura suberoasa.
Dupa endoderm urmeaza apoi cilindrul central in structura caruia se
gasesc aceleasi elemente ca si in cilindrul central de la stanjenel,
adica periciclul unistratificat, fasciculele lemnoase cu protoxilemul si
metaxilemul lor, care alterneaza cu
fasciculele
liberiene cu protofloemul si metafloemul lor. In centrul radacinii se
afla maduva, formata din celule parenchimatice, care trimite raze
medulare primare intre fasciculele lemnoase si liberiene.
Structura primara a radacinii la criptogramele vasculare - aceea de la
radacina de feriga, cu rizoderma unistratificata, din care iau nastere
perisori absorbanti, dupa care urmeaza .cutisul format din mai multe
straturi de celule cu membrana suberificata si, in continuare,
tesutul parenchimatic al scoartei. Penultimul strat al scoartei este format
dintr-un strat de celule care au membrana lignificata, alcatuind un inel
sclerenchimatic in jurul endodermului.Endodermul insusi are celulele putin
alungite. Cilindrul central este format din periciclu unistratificat, pe care
se sprijina doua fascicule liberiene si doua,fascicule lemnoase.
La unele te scoarta nu formeaza un tesut compact, ci in cazul radacinilor
acvatice ea prezinta numeroase spatii cu aer.contin amidon in cantitate
mare, in care caz unii autori mai numesc endodermul strat amilifer.

Variatii in structura cilindrului central. De obicei. in structura primara a


radacinii se afla un singur cilindru central. Sint insa cazuri de radacini care
prezinta doua sau mai multe cilindre centrale. In primul caz: se spune ca
radacinile
sint monostelice, iar
in
al
doilea
caz
radacinile
sint, di- sau polistelice.
Structura secundara a radacinii
La un mare numar de pliante structura primara a radacinii se pastreaza tot
timpul vietii lor. Astfel este cazul la majoritatea criptogamelor vasculare,
la unele monocotiledonate si chiar la unele dicotiledonate. Insa, la
dicotiledonatele si gimnospermele care traiesc mai multi ani, structura
primara se completeaza cu o structura secundara rezultata din aparitia si
functionarea celor doua meristeme secundare caracteristice : cambiul si
felogenxd.
Cambiul (sau zona generatoare libero-lemnoasa). Apare sub forma unor
arcuri de celule meristematice, care se intercaleaza intre lemnul si liberul
primar. Cambiul isi incepe activitatea primavara si si-o inceteaza toamna,
Felogenul (sau zona generatoare suberofelodermica). Contribuie si el la
formarea tesuturilor secundare din structura radacinii.
Felogenul functioneaza ca si cambiul, bifacial si periodic, si da nastere
la suber secundar, pe fata sa externa ssi la feloderm, pe fata interna,
puberul secundar, impreuna cu felogenuil si felodermul, alcatuieste asanumitul periderm (scoarta secundara).
RADACINILE SURSA DE MEDICAMENT
Se valorifica in farmacii. sub forma preparata, parti din te cunoscute sub
termenul general de droguri vegetale, cane sint reprezentate fie prin
organe vegetative (radacini, tulpini sau frunze), fie prin organe de
reproducere (flori, fructe sau seminte).
In cazul radacinilor drogurile provenite dela acest organ se .cunosc sub
termenul general de Radix', care se plaseaza inaintea denumirii tei de la
care provine. Astfel, in Farmacopeea Romana sint citate : radacina
de nalba sub numele de Radix Althaeae, radacina de genti- ana Radix
Gentianae, radacina
de
lemn-dulce
Radix
Glycyrrhizae (sau Radix
Liquiritiae), radacina de ipeca Radix Ipecaeuanhae, radacina de ciuboticaeuculul Radix Primulae, radacina de sapunarita RaSix Saponariae.
De multe ori radacinile nu se pot recolta singure, sau principii_activi pe
care ii contin se gasesc si in alte organe care se recolteaza odata cu
radacinile respective. Astfel, este cazul de la valeriana unde radacinile se
recolteaza odata cu rizomii. Astfel, Radix Althaeae provenita de la Althaea
officinalis
se
utilizeaza
datorita
continutului
ei
in
substante
mucilaginoase. Prescriindu-se in afectiuni bronhice ca expectorant. Radir.
Rp.lladnnnnp (provine de la Atropa belladonna) se intrebuinteaza datorita
continutului ei alcaloizi (atropina, scopolamina, hioscitamina etc.)Radix
Gentinae (care provine de la Gentiana luiea) se intre se intrebuinteaza

datorita continutului ei in glucosizi amari care stimuleaza pofta de


mincare. Radix
GhjcjjrrJiizae (provine
de
la Glycyrrhiza
glabra) se
intrebuinteaza mai ales ca indulcitor la prepararea de siropuri Radix
Primuae provine de la Primula ofjicinalis si se intrebuinteaza datorita
continutului ei in saponine care o face sa fie utilizata ca expectorant si
depurativ (curata sangele).
FRUNZA
Frunza este un alt organ vegetativ specific telor superioare.Ea se
caracterizeaza prin aceea ca traieste in mediul aerian prezinta o simetrie
dorso ventrala sau monosimetrica, are crestere limitata si con tine
pigmenti clorofilieni cuprinsi in plastide care au rol atit pentru: viata tei cit
si pentru existenta intregii vieti pe Pamint.
Originea. Frunza provine din niste formatiuni care apar in vecinatatea
yirfului vegetativ al tulpinii ca niste excrescente numite primordii
foliare, ce iau nastere din functionarea tunicii si numai in rare cazuri
participa si primele 12 straturi ale corpusului. Din punct de vedere
filogenetic, frunza apare in regnul vegetal incepand de la muschii
superiori,.
Cit priveste fiziologia frunza indeplineste functia fundamentala in procesul
de fotosinteza, dar in acelasi timp si functiile de transpiratie, respiratie
etc.
3.2.3.1. MORFOLOGIA FRUNZEI
La
cele
superioare
frunza
este
alcatuita
din
trei
parti
constitutive : limbul (sau lamina), petiolul (sau codita) si teaca (sau baza
frunzei Pe linga acesasta se mai pot intilni la frunza formatiuni anexe care
constituie caractere de specificitate pentru anumite te.
3.2.3.1.1. Partile componente ale frunzei
Limbul sau lamina frunzei. Este partea cea mai importanta a frunzei. Se
caracterizeaza prin marea dezvoltare in suprafata pe care o prezinta,
grosimea sa fiind foarte redusa. Limbul frunzei este partea care iese usor
in evidenta la o frunza nu numai prin suprafata lui ci si prin aspectul mor
fologic pe care il prezinta .
Dupa
acest
aspect
distingem
mai
multe
forme
de
frunze : rotunda (circulara sau orbiculara), cum este frunza de la par
Pyrus sativa, de la plop Populus tremula, eliptica, asa cum este frunza
de fag Fagus silvatica; ovata care are conturul unui ou, cum este,
de exemplu, la unele specii de par Pyrus communis, cu partea mai latita
a frunzeiorientata spre petiol. Limbul foliar este alcatuit din .mai multe
elemente dintre care evidente sint : baza, yirful si marginile lui. Cit
priveste marginile limbului foliar, acestea pot fi intregi sau prezinta incizii
(crestaturi) ce patrund foarte putin in limbul foliar sau patrund mai
profund, uneori chiar pina la mijlocul limbului foliar. In cazul frunzelor cu
marginea intreaga aceasta poate fi taioasa (ca o lama de cutit bine

ascutit), asa cum este la frunza de porumb si. In general, la frunza multor
graminee.
In functie de aspectul marginii limbului foliar, frunzele pot fi simple atunci
cind marginea lor intreaga cind prezinta margini cu incizii mici, sau chiar
cu incizii ceva mai adinci, cu conditia ca limbul sa nu fie impartit in
segmente. Cind insa inciziile patrund adanc in asa fel ca suprafata limbului
foliar este impartita in mai multe segmente bine individualizate segmente
care se numesc foliole, frunza se numeste compusa.
Consistenta limbului care este de obicei moale poate fi pieloasa. cum
este cazul frunzelor asa numite coriacee care caracterizeaza mai ales tele
din climatul cald, si mediteranean.
Referitor la culoarea frunzelor, in mod obisnuit acestea sint verzi.. Sint de
asemenea cazuri cind pe suprafata aceleiasi frunze se disting alternante
de mai multe culori cum este de exemplu cazul frunzelor asa-numite
panasate' la care culoarea verde alterneaza cu zone de culoare albicioasa
(frunza de artar american ).Interesante si cultivate tocmai din acest motiv
ca te ornamentale prin apartamente, sunt frunzele de mireasa (Coleus), la
care suprafata frunzei poate fi colorata diferit in rosu, verde si galben.
Petiolul sau codita frunzei. Petiolul este acea parte care face legatura
intre limb si tulpina, jucind rol in orientarea frunzei spre lumina, in
sustinerea ei cit si in amortizarea loviturilor aplicate pe limbul foliar
(picaturi de ploaie, actiunea vintului etc). El nu se gaseste la toate frunz
zele astfel ca din acest punct de .vedere frunzele se impart
in petiolate acelea care au petiol si nepetiolatezi (sau sesile) cele care sint
lipsite de petiol (pungulita Thlaspi arvense, tutunul Nicotiana acum).
Ca forma, petiolul poate fi cilindric sau are o forma comprimata, umflata,
aripata, foliacee etc. Sint cazuri cind forma petiolului sufera schimbari
chiar pe traiectul sau. Astfel, 1a petiolul frunzei de plop tremurator
Populus tremulus, baza lui este tortita paralel cu suprafata limbului foliar,
pentru ca in zona lui centrala sectiunea petrolului sa_ fie circulara iar in
zona de intersectie cu limbul foliar sa fie usor turtita perpendicular pe
suprafata acestuia
Baza frunzei. Este partea cu care frunza se insera pe tulpina. Insertia se
face fie printr-o simpla dilatare a bazei petiolului, fie prin dezvoltarea unei
formatiuni care inconjoara tulpina de la nivelul unui nod noclul de insertie)
pina la nodul superior al acestuia. Formatiunea aceasta poarta numele
de teaca (sau vagina) si este caracteristica gra-mineelor
Formatiuni anexe frunzelor. La unele te, in afara de limb, respectiv teaca,
frunzei, se gasesc formatiuni suplimentare situate fie la baza limbului, fie
la baza petiolului. Dintrecele situate la baza limbului mentionam ligula si
urechiusele, iar dintre cele situate la baza petiolului stipelele si ochrea.
Ligula este o formatiune membranoasa situata la locul de contact intre
limbul foliar si teaca. Ea este caracteristica pentru frunzele gramineelor si
serveste adesea la identificarea lor.

Urechiusele sint situate tot la acest nivel si tot la graminee


doar ca se deosebesc de ligula prin aceea ca provin din
prelungirea marginilor limbului foliar avind o forma caracteristica
pentru unele te; constituie si ele un criteriu
de determinare a unor specii.Stipelele sint situate la baza petiolului si se
afla de obicei cite doua dispuse simetric de o parte si de alta a
lui Ochrea este o formatiune de aspectul unui guleras care inconjoara
tulpina la nivelul nodului unde se insera frunza. Ea rezulta din
concresterea stipelelor, este piperul baltii.
3.2.3.1.2. Dispunerea frunzelor pe tulpina
Dispunerea frunzelor pe tulpina, respectiv pe ramuri nu este intimplatoare ci se supune unor reguli bine silite care poarta numele
de filotaxie. Exista cazuri cand la un nod se insera o singura frunza, cind la
acelasi nod se insera cite doua frunze fata in fata sau se insera mai multe
frunze sau chiar smocuri de frunze
Dintre factorii de mediu un rol important in aceasta privinta il joaca lumina
care, atunci cind vine dintr-o singura directie, orienteaza
frunzele in sensul directiei ei ; mai mult, pentru a se acoperi prin cresteri
diferite ale petrolurilor de la noduri suprapuse, se ajunge ca limbul
diferitelor frunze sa se dispuna la acelasi nivel fara a se acoperi unul de
altul. Aoeasta dispozitie poarta numele de mozaic foliar
3.2.3.1.3. Tipuri de frunze
Se disting mai multe tipuri de frunze si anume:cotiledoanele, frunzele
inferioare, frunzele mijlocii si frunzele superioare..
Cotiledoanele. Sint frunzele embrionare, ele gasindu-se in interiorul
semintei si acumulind substante de rezerva. La tele cu saminta dezvelita
numarul lor este variabil putind fi de la l-15, pe cind la angiosperme
numarul lor este de doua sau de unul, criteriu care sta la baza impartirii
lor in cele doua clase :Dycotyledonatae si Monocotyledonatae. Sint si te,
putine cazuri, la care embrionul este lipsit de cotiledoane (Viscum,
Ctiscuia, unele orhidee etc.).
Frunzele inferioare. Cunoscute si sub numele de catafile, se
caracterizeaza prin dezvoltare incompleta si prin situarea lor pe tulpini
subterane unde indeplinesc functia de acumulare a substantelor de
rezerva, dar mai ales de protectie (tunicile bulbilor si a 'bulbotuberculilor),
dar se pot gasi si la organe aeriene cum este cazul solzilor care invelesc
mugurii.
Frunzele mijloci. Numite si nomofile, sint frunze normale asimila toare
(croiofile). Dupa jocul de insertie, pot fi frunze bazilare, care se insera la
baza tulpinii, sau frunze cauliane, care se insera in lungul tulpinii.
Frunzele superioare. Se mai, numesc hipsofile si sint reprezentate de
frunzele dispuse in regiunea florilor sau a inflorescentelor. in aceasta

categorie intra bracteele situate


inflorescentelor.

la

baza

mugurilor

florali

sau

3.2.3.1.4. Nervatiunea frunzei


Privind limbul foliar in suprafata sau prin transparenta se poate vedea
cum el este strabatut de o impletitura de fascicule din ce in ce mai fine, cu
cit ne apropiem de marginea limbului. Acestea nu reprezinta altceva decit
traiectul tesutului conducator care alcatuieste asa-numitele nervuri ale
frunzei.
Totalitatea
nervurilor
din
frunza
constituie nervaiiunea si ea reprezinta un caracter de specificitate.
Cit priveste vizibilitatea nervurilor din frunza, aceasta difera de la caz la
caz. La unele te, mai ales la acelea cu frunzele membranoase, nervurile
sint bine vizibile, in, timp ce la altele, cum sint tele cu frunze coriacee,
nervurile devin vizibile prin proeminarea lor pe una din fete in special pe
fata inferioara iar la tele cu frunze groase, carnoase vizibilitatea nervurilor
este foarte redusa.
Raportul dimensional al nervurilor in majoritatea cazurilor nu este acelasi.
Se poate deosebi o nervura de dimensiuni mai mari care poarta numele de
nervura principala (datorita faptului ca este situata in mijlocul frunzei se
mai numeste nervura mediana). Aceasta se ramifica in nervuri de ordinul I,
care se ramifica la rindul lor in nervuri de ordinul II
Nervurile constituie,

scheletul de sustinere al limbului foliar si, in functie de felul lor de


ramificatie se disting mai multe tipuri de nervatiuni
Frunze uninerve. Sin acelea strabatute de o singura nervura cum sint
frunzele de la unii muschi, de la coada calului.
Frunze cu nervatiune dichotomica. Sint frunzele la care nervurile se
ramifica din doua in doua.
Frunze cu nervatiune monopodiala. Sint cele mai frecvente, in special la
dicotiledonate unde acest tip de ramificatie se desfasoara intr-un singur
Frunzele palmatinerve sint acelea la care nervurile sint dispuse in
Limb precum degetele de la o mina. Nervatiune arcuata. La unele te cu
limbul foliar oval nervurile acestora pleaca divergent din petiol, se
arcueaza si converg din nou spre virful frunzei. Astfel de cazuri intilnim la
arborele de scortisoara
Nervatiune paralela. Este intalnita la monocotiledonate si in special la
acelea la care limbul foliar are forma liniara
3.2.3.1.5. Durata si marimea frunzelor

La tele efemere si la cele anuale frunza traieste tot atit cat tulpina,
uscindu-se si murind odata cu aceasta. La tele plurianuale-insa, pot fi
cazuri cind frunzele se reinnoiesc in fiecare perioada de vegetatie sau
dupa un numar anumit de astfel de perioade. La acestea viata frunzei este
de mai scurta durata decat aceea a tulpinii,
Plantele care isi pierd frunzele dupa fiecare perioada de vegetatie se
numesc te cu frunze cazatoare {sau caduce), iar cele care isi pastreaza
frunzele doua sau mai multe perioade de vegetatie se numesc te cu
frunze persistente.
Caderea frunzelor. In climatul nostru acest fenomen se datoreste adaptarii
telor la succesiunea anotimpurilor, caderea frunzelor petrecindu-se odata
cu instalarea timpului rece. Din acest punct de vedere tele care isi pierd
frunzele pe timp rece se numesc heimonofobe , iar acelea care isi pierd
frunzele in anotimpul secetos se numesc xerofobe.
Plantele
heimonofobe
din
climatul
nostru
se
mai
numesc
si monociclice, frunzele lor formindu-se primavara si cazind toamna. Sunt
unele te care nu isi pierd frunzele odata cu venirea toamnei ci acestea se
mentin pe tulpina intreg anul. Astfel de te se numesc olociclice frunzele
lor formindu-se primavara si schimbindu-se abia in primavaras urmatoare
cu alte frunze noi, asa cum este la pochivnic;. Durata frunzelor. La tele cu
frunze persistente durate de viata a acestora nu este aceeasi cu durate de
viata a tulpinii, ci pot dura mai multe cicluri de vegetatie din care cauza se
mai numesc frunze pleiociclice. Ele cad pe rand dupa o perioada de timp
variabila, de la caz la caz. Asa este cazul coniferelor
Marimea frunzelor. Variaza si ea nu numai de la ta la ta ci chiar si pe
aceeasi ta. In general, frunzele inferioare (catafilele) si cele superioare
(hipsofilele) sant mai mici dedit frunzele mijlocii
3.2.3.2. ANATOMIA FRUNZEI
Elementele fundamentale ale frunzei nu sant altceva decit continuarea
elementelor din structura tulpinii. Ele nu prezinta insa o si metrie radiara
ca la tulpina, ci o simetrie dorso-ventrala, ca rezultat al adaptarii acestui
organ la indeplinirea functiilor de fotosinteza, prin aceasta simetrie
marindu-se suprafata de captare a luminii. Spre deosebire de cele descrise
la structura radacinii si a tulpinii, la frunza nu se intilneste decit structura
primara si numai in cazuri exceptionale o structura secundara.
La o frunza normala, se deosebesc structura petiolului si structura
limbului foliar.
3.2.3.2.1. Structura petiolului
Epiderma petiolului nu este altceva decit o prelungire a epidermei tulpinii,
fiind acoperita de cuticula si avind stomate si peri. Sub epiderma
urmeaza un tesut parenchimatic care este o continuare a parenchmului
cortical din structura, tulpinii. Acest parenchim este format din celule
rotunjite sau poliedrice, bogate in cloroplaste si prezentand adesea spatii

intercelulare
sau
meaturi.
In
parenchimul
cortical
sant
inglobate fasciculele conducatoare libero-lemnoase provenite si ele din
fasciculele tulpinii, care se despart din cilindrul central
Numarul fasciculelor libero-lemnoase din structura petiolului, acesta
variaza, fasciculele fiind in numar de unul sau mai multe. Cind sunt mai
multe fascicule libero-lemnoase ele nu sint dispuse sub forma unui cerc ca
in structura tulpinii, ci sub forma unui arc de cerc iar dimensiunile lor nu
sint aceleasi.
Cu privire la endodermul care insoteste

fasciculele libero-lemnoase, fie ca acesta inconjoara fiecare fascicul in


parte similar cazurilor de po-listelie, fie ca_inconjoara toate fasciculele ca
un endoderm comun.
3.2.3.2.2. Structura limbului foliar
Reprezinta, la rindul ei, o continuare a structurii petiolului, cu o
accentuare si mai pregnanta a simetriei dorso-ventrale si bilaterale, ca ur
roare a dezvoltarii suprafetei
Epiderma se diferentiaza pe cele doua fete ale limbului (epiderma
superioara si epiderma inferioara), cu anexele caracteristice acestui tesut
(stomate, peri tectori, peri secretari etc).
Tesutul, parenchimatic ce se continua din petiol este cuprins intre aceste
doua epiderme si alcatuieste mezofilul
In mezofil sint cuprinse si fasciculele libero-lemnoase care reprezinta o
continuare a celor din petiol. Ele au liberul orientat spre fata infe-rioara_a
limbului foliar si lemnul spre fata superioara a lui. Fasciculele pot fi
inconjurate de un endoderm captusit cu periciclu, sau aceste tesuturi pot
lipsi din structura fasciculelor libero-lemnoase
Urmarind structura anatomica a frunzei in scara filogenetica a telor,
constatam ca ea prezinta diferente legate de gradul de evolutie a telor.
La briofite. La muschi se diferentiaza pentru prima data frunza. aceasta
prezentind cea mai simpla organizare structurala. La pteridofite. Frunza
are o structura ceva mai complexa prezentind un petiol bine dezvoltat la
cere mai superioare, de asemenea si un limb foliar mai bine dezvoltat.

La
gimnosperme.
In
special
la
conifere,
frunza
prezinta o structura caracteristica, fiind formata dintr-o
epiderma cu
celule mici avind membranele foarte ingrosate si prezentind din loc in foc
stomate
adancite
sub
nivelul
epidermei.
La
suprafata
epiderma este acoperita de o cuticula groasa. Sub epiderma urmeaza o
zona
de
tesut mecanic
sclerenchimatic care alcatuieste
asanumita hipoderma. Mezofilul este constituit din celule poliedrice ale caror
membrane trimit prelungiri sub forma de creste perpendiculare pe
membranele laterale si care se numesc septe
Tesutul conducator este format din doua fascicule libero-Iemnoase de
tip colateral inchis, cu liberul orientat spre fata inferioara si lemnul spre
tata superioara a frunzei.
La angiosperme. Acestea au
petiolului cit si a limbului foliar.

structura

cea

mai

evoluata,

atit

Variatii in structura frunzei. Ca si in cazul radacinii si al tulpinii se pot


intalni variatii in toate tesuturile ce intra in alcatuirea frunzei si, mai mult
decat la oricare organ vegetativ, variatiile pot fi provocate aici de factorii
de mediu in care traieste ta respectiva.
Variatii in structura epidermei. simt cazuri cand ea nu este, formata dintrun singur strat de celule ci din doua sau chiar mai multe,
La frunza multor graminee se diferentiaza din epiderma niste celule cu
aspect cular numite buliforme carora li se asociaza celuledin meZofil. Aceste celule sant bogate in apa si joaca rol in indoirea sau rasucirea
frunzei pe timp de seceta, cind aceste celule pierzand apa isi mic-soreaza
volumul

Variatiile legate de stomate se refera si la raportul pe care

acestea il au cu suprafata,epidermei..
Variatii in structura mezofilului. Se refera atit la grosimea lui cat si la
raportul dintre parenchimul palisadic si cel lacunos .
Grosimea mezofilului variaza in functie de ecologia telor. la unele te el
este foarte redus, format din unul sau doua straturi, de celule, pe cind la,
altete, dimpotriva, o dezvoltare mare jucind rol de tesut de depozitare de
apa,cum este la cele din climatul secetos.
Variatii legate de factorii de mediu. Acestea sint date de mediul acvatic
sau subteran.
La cele cu frunzele submerse structura limbului se caracterizeaza printr-o
epiderma fina lipsita de cuticula, stomate si peri, prin mezofilul redus si
nediferentiat in parenchim palisadic si lacunos, dar
foarte bogat in lacune aerifere, cat si prin dezvoltarea slaba a nervurilor
care simt lipsite de tesut mecanic de intarire.
La cele cu tulpini subterane franzele sufera doua feluri de modificari: fie
ca se dezvolta foarte slab sau chiar deloc, fie ca se dezvolta foarte mult,

adica se hipertrofiaza. Primul caz se intilneste la frunzele de pe rizomii de


rogoz (Carex), care au forma de solzi bruni, iar al doilea la frunzele ce
intra in alcatuirea, bulbilor (de exemplu, la ceapa). La acestea din urma
epiderma ramine subtire si lipsita de cuticula pe cind mezofilul ia o
dezvoltare mare jucind rol de tesut de depozitare materii de rezerva.
Actiunea luminii asupra structurii frunzei. Se exercita atit prin durata cat
si prin intensitate. Frunzele expuse la lumina continua sint mult mai
groase, iar diferentierea mezofilului lor in parenchim palisadic si
lacunos.Frunzele sunt supuse la o alternanta de lumina si intuneric
prezinta caracterele descrise la, limbul foliar.
Cit priveste intensitatea luminii, observatii facute pe frunze crescute in
plin soare si frunze aflate la umbra au aratat ca frunzele dezvoltate la
lumina solara au suprafata mai mare, epiderma acoperita cu o cuticula
groasa, diferentiere pregnanta a mezofilului in parenchim palisadic, bogat
in clorofila si parenchim lacunos, iar fasciculele libero-lemnoase bine
dezvoltate, sunt incluse intre arcuri de sclerenchim ; la frunzele dezvoltate
la umbra aceste caractere sant mai putin . pregnante
Influenta temperaturii. Se manifesta in sensul ca cele din climat rece
sunt in general mai mici, frunzele lor sint acoperite de o cuticula groasa,
stomatele ingropare in epiderma mezofilul este gros si omogen. alcatuit
mai ales din celule palisadice foarte bogate in clorofila.
3.2.3.4. Frunza sursa de medicament.
Drogurile de provenienta foliara poarta prefixul Folium': Folium Althaeae
(frunza de malba mare), Folium Belladonnae (frunza de fnatraguna),
Folium Boldo, Folium Cynarae (frunza de anghinare), Folium Digitalis
(frunza de degetel rosu), Folium Eucalypti (frunza de euicalipt).
Astfel, frunza de nalba mare (Folium Althaeae) contine mucilagii, ceea ce
face ca ea sa fie prescrisa ca expectorant, in afectiuni bronhice etc.
Frunzele de matraguna (Folium Belladonnae) contin alcaloizi din care
principal este atropina cu intrebuintari in oftalmologie, avind proprietatea
de dilatare.Frunza de eucalipt (Folium Eucalypti) este un produs de import
cu intrebuintari datorate continutului sau in ulei volatil Frunzele se
folosesc si pentru prepararea de extracte (de exemplu, Extractum
Blladonnae siccum, Ex-tractum Boldi fluidum, Extractum Hamamelidis
flu'.dum
FLOAREA LA ANGIOSPERME
Floarea este organul de inmultire al telor superioare. Ea apare in regaul
vegetal la gimnosperme, astfel ca acest organ caracterizeaza numai
ultimele doua unitati sistematice mari ale regnului vegetal :
gimnospermele si angiospermele. Prezenta florii la aeeste te le-a conferit
si denumirea de antofite, adica te cu flori (tanthos floare si fiton ta) De
asemenea, prezenta florii a constituit un important criteriu Ea este un

organ aerian si isi are originea in muguri anumiti (muguri florali sau
muguri micsti).
ANATOMIA FLORII
Elementele florale apar la virful mugurilor florali sau a celor micsti sub
forma de primordii asemanatoare cu primordiile foliare care dau nastere
frunzelor. Ele se dezvolta acropetal intr-o anumita ordine asa cum sint
situate in alcatuirea florii. Astfel, primordiiIe de la baza mugurului vor da
nastere sepalelor, dupa care urmeaza primordiile din care se vor dezvolta
petalele, apoi acelea ale staminelor, iar virful mugurului va da nastere
elementelor componente ale carpelelor.
Structura sepalei este foarte apropiata de structura frunzei. Ea prezinta,
pe o sectiune transversala, o egiderma superioara si o egiderma inferioara
prevazuta cu stomate. Intre cele doua epiderme este cuprins mezofilul
format din parenchim asimilator bogat in clorofila, care da culoarea verde
acestor elemente florale. In mezofil sint cuprinse nervurile formate din
fascicule libero-lemnoase in care lemnul este orientat spre epiderma
superioara iar liberul spre cea inferioara.
Structura petalei aminteste de structura frunzei, cu unele mici abateri.
Asttfel, frecventa stomatelor este mult, mai redusa, iar mezofilul nu mai
prezinta papanchim asimilator si nici clorofila, culoarea petalelor fiind data
de pigmenti colorati de natura glucozidica
In afara de aceasta, structura anatomica a petalelor se mai caracterizeaza
prin finetea nervurilor alcatuite din tesutul conducator, ca si prin frecventa
prezenta a celulelor sau tesuturilor secretoare de nectar sau oleuri volatile
acestea putind fi continute chiar in structura epidermei.
Structura staminei. Se remarca o deosebire intre structura filamentului
staminal si structura anterei.
Structura filamentului staminal se aseamana cu structura petiolulul
de la frunza, cu deosebirea ca la filamentul staminal diferitele tesuturi
sant mai putin dezvoltate decit in petiol. Vom distinge, deci, o epiderma
urmata de un parenchim cortical, iar in centrul acestuia un fascicol liberolemnos, avind liberul orientat spre santul longitudinal bine vizibil pe una
din laturile filamentului staminal
Structura antere, la prima vedere cele doua loji separate intre ele printrun sant care este mai profund pe fata interna a anterei. Fiecare loja
polenica este formata la rindul ei din doi saci polenici separati la suprafata
anterei printr-un alt sant lateral si mult mai putin profund decat cele care
delimiteaza lojile polenice. La matuiritatea anterei sacii poleniei
fuzioneaza intre ei prin resorbtia peretilor celulari despartitori dintre ei,
asa ca in fiecare loja ramane cate o singura lacuna mare in care se afla
graunciorii de polen.
Legatura intre lojile polenice si cu filamentul staminal este facut prin
intermediul unui tesut parenchimatic care alcatuieste conectivul.

Prin mijlocul acestuia trece fasciculul libero lemnos care se continua din
filamentul staminal, terminandu-se in conectiv.
Peretele lojei polenice este alcatuit dinir-un tesut epidermal la suprafata,
urmat de un tesut mecanic, ale carui celule au peretii ne- uniform
ingrosati. Sub acest, strat urmeaza apoi zona de celula, care, in evolutia
anterei, degenereaza si care se numeste stratul tranzitoriu sub care
urmeaza stratul tapet care captuseste fata interna a sacilorpolemici si
care are o existenta efemera.In interiorul sacilor polenici se gasesc
graunciorii de polen. '
Graunciorii de polen au forme morfologice caracteristice (sferica, eliptica),
dupa
care
se
pot
recunoaste
usor. Ei au in general dimensiuni
microscopice.
Un grauncior de polen este format dintr-o membrana externa groasa, cu
pori, nuimita exina, care are o compozitie diferita in functie de gradul de
maturizare al graunciorului de polen . Urmeaza o a doua membrana care
este subtire, celulozica si care captuseste fata
Interna a exinei, numita intina. Cele doua membrane invelitoare ale
graunciorului de polen nu au aceeasi grosime pe toata intinderea lor ci
prezinta, zone ingrosate si zone neingrosate, aranjate in asa fel ca zonele
ingrosate ale exinei corespund cu zone neingrosate ale intinei si invers.
Interiorul graunciorului de polen este ocupat de o masa abundenta de
citoplasma in care se acumuleza materii de rezerva. Foarte diferite din
punct de vedere chimic. In masa citoplasmei sa afla incluse doua sinergide
: nucleul vegetativ si nucleul generativ
Stuctura pistilului.
Se
disting
structuri ale ovarului. stilului si
stigmatului. Ovarul, fiind o frunza metamorfozata, va prezenta o structura
apropiata de aceea a limbului fo-liar. Vom intilni si aici doua epiderme,
dintre care spre deosebire de ceea ca cunoastem de la frunza una este
externa (provenind din epiderma inferioara a frunzei metamorfozata) si
una este epiderma interna care captuseste camera ovariana. Cele doua
epiderme
vin
in
contact
pe
linia
de
sutura
a
marginilor
carpelei ce alcatuieste ovarul si unde ia nastere un tesut special, trofic,
cu rol de dirijare a traiectului tubului pole-nic si care este tesut
conducator.
Intre cele doua epiderme,se afli mezofilul, format dintr-un tesut.
pacenchimiatic lipsit de cloroflia si in care sint adapostite fascicule liberolemnoase cu tesutul lemnos orientat spre epiderma interna, cel liberian
spre epiderma externa.
In camera ovariana se gasesc ovulele care se fixeaza de tesutul placentar
prin intermediul unui pedicel numit funicul. Legatura intre funicul si ovul
se face prin intermediul hilului.
Ovulul este invelit in doua in doua ivelisuri numite integumente, care se
acopera unul pe altul (un integument intern si unul extern). Aceste

integuinente lasa la extremitatea ovulului un mic orificiu intre ele, orificiu


numit microbii.
Integumentele cuprind intre ele un tesut parenchimatic numit nucela, iar
in aceasta
situat in vecinatatea micropilului
se afla sacul
embrionar,despartit de micropil printr-un tesut numit calota.
Sacul embrionar este partea cea mai importanta a ovulului, in el gasidu-se
cuprinse 7 celule.
STILUL - Structura sa se aseamana cu structura unui petiol, astfel ca pe o
sectiune transversala facuta in stil vom distinge o epiderma la suprafata
in catre se pot vedea uneori stomate reduse. in lungul sti-lului se poate
distinge un jgheab longitudinal care este prelungirea li-niei de sutura a
carpelelor ce intra in alcatuirea ovarului. In lungul acestui jgheab se
distinge un tesut trofic care se prelungeste aici tot Din regiunea de sutura
a carpelelor si cace este un tesut conducator restul stilului fiind ocupat de
tesut parenchimatic in care este cuprins un fascicul libero-lemnos cu
lemnul orientat spre tesutul trofic conducator
Stigmatul. Structura lui se aseamana cu aceea a stilului doar ca aici se
diferentiaza din celulele epidermice, formatiuni papiloase care secreta
substante zaharate si lipicioase cu rol de hranire, retinere si germinare a
graunciorului de polen pe suprafata acestui component al pistilului.
3.2.4.1. MORFOLOGIA FLORII
3.2.4.1.1. Elementele componente
Pedunculul si pedicelul florii. Sint elementele prin care floarea se insera pe
ramura tei. La tele la care ramurile se termina cu mai multe flori, distinctia
intre peduncul si pedicel este neta, pedunculul reprezentind portiunea
terminala a ramurii respective, iar pedicelul suportul fiecarei fiori in parte.
Adeseori delimitarea pedicelelor se poate face si dupa prezenta uneia sau
mai multor frunze reduse, situate la baza lor si care se numesc bractee.
Axul floral (receptaculul). Este portiunea terminala a pedicelului.
Este foarte scurt si variaza ca aspect de la forma discoidala (Fraqaria), la
forma conica (Ranunculus), forma de cupa (Rosa), forma de taler etc..
Sepalele. Reprezinta invelisul extern al florii si totalitatea lor
alcatuieste caliciul. Sepalele sint frunze mici, metamorfozate, in general
de culoare verde si indeplinesc un rol protector (cind sint verzi si
asimilator). Nu totdeauna sepalele sint de culoare verde. De exemplu la
floarea de lalea(Tulipa), la cea de crin (Lilium) etc. sepalele sint colorate la
fel cu petalele. Petalele alcatuiesc cel de-al doilea in- velis al florii :
totalitatea lor poarta numele de corola. Si ele sint frunze metamorfozate,
dar, spre deosebire de sepale, sint de obicei colorate, ceea ce le imprima
vizibilitate de la distanta pentru insectele polenizatoare. Nu totdeauna
insa petalele sint colorate, putind fi cazuri de flori la care petalele au
culoarea verde ; in acest caz corola se numeste sepaloida.Numarul

petalelor variaza de la caz la caz (este fix la aceeasi specie) si insertia se


face pe unul, doua sau mai multe cercuri (verticile), sau chiar pe o spirala
continua.
Forma corolei este diferita, putind avea aspect tubulos, asa cum este la
majoritatea comptozeelor, forma de clopotel, forma de pilnie cum este la
multe curcubitacee si convolvulacee (dovleac, castravete, volbura etc)
forma biliata cum este la labiate (urzica moarta, cimbrisor, salvie etc.). Ca
si in cazul caliciului, corola poate fi dialipetala, adica sa aiba petalele
libere intre ele, sau gamopetala cu petalele unite
Cit priveste durata si chiar prezenta corolei putem avea cazuri cind corola
sa dureze un timp mai indelungat, sau un timp foarte scurt asa cum este,
de exemplu, la florile de in (Linum usitatissimum) sau cele de la
mac (Papaver rhoeas), care se scutura foarte repede. De asemenea, pot fi
cazuri in care florile sa fie lipsite de corola, in care caz se numesc apetale,.
Caliciul si corola alcatuiesc invelisul floral sau periantul. Cind insa nu se
poate distinge caliciul de corola, sepalele si petalele asemanindu-se intre
ele, atunci invelisul floral se numeste pengon, iar elementele componente
ale lui poarta numele de tepale. In acest caz perigonul poate
fi sepaloid. cind este colorat in verde ca de exemplu, la urzica, (Urtica
dioica), la cinepa (Cannabis sativa) etc, sau este un perigon petaloid cind
elementele sale sint colorate asa cum este cazul la majoritatea telor din
familia Liliaceae, .
Staminele alcatuiesc in totalitatea lor, androceul florii (organul masculin al
florii).
O stamina (frunza modificata, fertila) este alcatuita din trei componente,
si anume: filamentul staminal. conectivul si antera.
Filamentul staminal. Putem avea cazuri de flori inr care filamentele tuturor
staminelor sa fie de aceeasi lungime. dupa, cum sint cazuri in care sa nu
fie egale
Filamentele
staminale
pot
fi simple sau ramificate, de
asemenea
libere sau concrescute, alcatuind unul, doua sau mai multe manunchiuri de
stamine. Cind staminele sint unite toate intr-un singur manunchi
androceul se numeste monadelf Exista cazuri cind filamentul staminal este
concrescut cu corola ca, de exemplu, la ciubotica cucului (Primula
officinalis), cimbrisor (Thy-mus
vulgaris), zambila (Hyacinthus
orientalis) etc.
sau
concreste
cu
carpelele,fenomen denumit ginadrie, ca la marul lupului (Aristolochia
Cgfpho), vanilie (Vanilia plahifolia) etc.
Conectivul. Este extremitatea superioara a filamentului, avind de o
parte si alta sacii polinici ai anterei.
Antera. Este elementul fertil alcatuit din doua jumatati simetrice nu-mite
loji polinice, separate prin conectiv; fiecare loje este alcatuita din cate doi

saci polinici. Asa cum s-a mentionat, antera se leaga de filamentul


staminal prin conectiv, care poate fi situat la baza anterelor sau pe partea
lor dorsala. Anterele pot fi libere intre ele sau concrescute (sinanterie)
Numarul staminelor variaza dupa specie si acest caracter constituie unul
din criteriile de clasificare a angiospermelor.
Dispozitia
staminelor
pe
receptaculul
floral
poate
fi ciclica sau spirociclica. In
cazul
dispozitiei
ciclice
staminele
primului cerc sant dispuse in dreptul sepalelor, cele de pe al doilea cerc in
dreptul petalelor, cele de pe al treilea cerc din nou in dreptul sepalelor si
asa mai departe.
Pistilul (gineceul). Reprezinta partea femeiasca a florii. El este alcatuit din
trei parti, si anuirie : ovarul, stilul si stigmatul! si isi are ori-nea din frunze
metamorfozate.
Ovarul este partea bazala a pistilului si provine din metamorfoza lim bului
foliar, printr-o indoire pe fata superioara a acestuia. El are forma unei
butelii si inchide un spatiu intern care se numeste camera ovariana in care
sint adapostite ovulele. Marginile carpelei formeaza placenta,
zona
de
insertie a ovulelor. Ovarul poate fi unilocular cind poseda o loja
sau plurilocular cind cuprinde mai multe loji (Solanaceae, Liliaceae,
pflyinaeeae)
Stilul reprezinta prelungirea nervurii mediane a limbului carpelar. El
variaza ca lungime de la caz la gaz, putind exista flori lonqistile (cu stilul
lung) sau brahistile (cu stilul scurt Brevistile),
Stigmatul este ultima parte a stilului. El poate avea o forma
globoida (solanocee), foliacee (stinjenel), stelata (mac) etc. si prezinta o
suprafata papiloasa si lipicioasa care permite aderarea si germinarea
polenului.
Ca pozitie ovarul ocupa extremitatea terminala a receptaculului care este
in general convex, si nu concreste cu acesta. Ovarul poate fi situat in virful
receptaculului
(ovar superior),
floarea
numindu-se
in
acest
caz hipogina, poate ti afundat pe jumatate in receptacul cu care concreste
ovarul fiind perigin (ovar semiinferior) sau poate fi afundat complet in
receptacul (ovar inferior) si atunci ovarul se numeste epigin
3.2.4.5. FLOAREA SURSA DE MEDICAMENT
Drogurile provenite din flori poarta prefixul ..Flores' urmat de numele tei
Sint si cazuri cind mi _se utilizeaza intreaga floare ci numai parti din ea. in
special stigmatele. Astfel este cazul la Stigmata Croci de la Crocus
sativus(sofranul), de la Stigmata Maydis stigmatele de Zea mays (adica
matasea de la porumb) etc.

3.2.5. FRUCTUL
3.2.5.1. MORFOLOGIA FRUCTULUI
In cele mai frecvente cazuri fructul provine din transformarea peretelui
carpelar sau, mai precis, a ovarului, asa ca este explicabila asema-narea
generala a fructelor cu forma ovarului din care ele provin. Cum insa ovarul
poate fi monocarpelar sau pluricarpelar, acest caracter se reflecta si
asupra (fructelor in sensul ca ovarele monocarpelare vor da nastere
la fructe simple, dupa cum, de asemenea, vor rezulta fructe simple din
ovarele
pluricarpelare
dar
cu
carpelele
concrescute,
pe
cind
ovarele(plurioarpelare cu carpelele libere (apocarpioe) vor da nastere la
fructe multiple.
Putem intilni si cazuri cind la formarea fructului nu participa numai varul
ci si alte elemente ale florii. In unele cazuri ovarul este intim concrescut cu
receptaculul floral, acesta luind parte la geneza fructului (de exemplu, la
margara etc), mai mult uneori acesta se dezvolta peste fructul propriu-zis
alcatuind un inyelis al acestuia (DE exemplu, maces), rezultind, in acest
caz, un fruct fals. Sint cazuri cind la alcatuirea fructului iau parte si
invelisurile florale (cum este la dud) sau chiar axa inflorescentei impreuna
cu invelisurile florale (cum este la ananas).
Toate acestea influenteaza mult asupra aspectului morfologic al fructelor,
facindu-se pe baza lor o prima clasificare a fructelor in simple (acelea
care provia, dintr-un ovar monocarpelar sau pluricarpelar cu carpelele
concrescute multiple (cele care provin dintr-un ovar pluricarpelar apocarp)
fructe compuse si fructe false(acelea care provin din alte elemente ale
florii sau chiar ale inflorescente/).
3.2.5.2. ANATOMIA FRUCTULUI
Reflecta, in mare, structura anatomica a peretelui carpelar. In cazul
fructului partea principala o reprezinta pericarpul, care se diferentiaza
in epicarp, mezocarp si endocarp, dintre care epicarpul si endocarpul
ramin subtiri iar mezocarpul poate lua o dezvoltare mare acumulind in el
substante de rezerva, ori constituind la majoritatea fructelor comestibile,
partea
carnoasa
a
lor.
Exceptie
de
la
aceasta
regula
o
prezinta fructele citrice (portocale, lamii, grape-fruit etc), la care celulele
epidermei interne a carpelei dau nastere unor excrescente, de aspectul
unor mici burdufuri, in care se acumuleaza substantele de rezerva, ele
devenind carnoase si constituind partea comestibila a fructului; epicarpul
(coaja) acestor fructe este groasa.
Fructe carnoase dehiscente.Sint fructele carnoase care se deschid
la maturitate. Exemplu este fructul de castan salbatic (Aesculus hippocastanum), de
nvc (Juglans
regia),.
capsula
carnoasa
de
la
slabanog (Irrnatip.ns nolli-tangere) etc.
Fructe uscate indehiscente. Sint acele fructe la care pericarp este uscat si
care nu se deschid la maturitate.

Fructe
uscate
dehiscente.
Sint
cele
mai
raspindite
fructe
din natura, aspectul lor morfologic si mecanismul lor de deschidere variind
foarte mult.
Pastaia dehiscenta. Este caracteristica majoritatii leguminoaselor. Ea
provine djntr-un ovar unicarpelar cu ovulele dispuse marginal si parietal si
se deschide de-a lungul a doua linii : una aceea a sudurii carpelei
si alta a nervurii mediane, rezultind doua valve. Semintele sint inserate pe
peretele fructului. Tipic este fructul de la fasole (Pha-seolus vulgaris), cel
de la salcimul galben (Laburnum anagyroides), de la salcam (Robinia
pseudoacacia) etc.
Folicula. Este tot un fruct care, insa,se deschide de-a lungul unei singure
linii,aceea
a
sudurii
carpelei. Ea
caracterizeaza
multe
ranunculacee ca nemtisorii(Delphinium
consolida),omeagul (Aconitum napellus) etc.
Silicva. Este un fruct provenit din ovar bicarpelar, cu carpelele unite pe
marginile
lor.Cu timpul, in interiorul
acestuia
se
formeaza
un
perete despartitor numit sept de care se prind semintele. Silicva
este
fructul caracteristic al cruciferelor si ea se deschide de jos in sus.
Aici apartine
fructul de
la
mustar (Sinapis
alba), varza (Brasica
oleracea), micsunele (Cheiranthus cheiri), micsandre (Erysimum cheiranthoides) etc.
Capsula. Este un fruct provenit dintr-un ovar pluricarpelar sincarp. Ea are
numeroase forme morfologice si variante legate de felul ei de deschidere.
Fructele multiple. Toate formele de fructe amintite pina aici fac
parte acestea sint grupari de mai multe fructe simple pe un acelasi
receptacul '
Polidrupa. Este un fruct carnos care provine din mici drupe reunite pe
acelasi receptacul conic Se care se desprind cu usurinta. De exemplu,
fructul de la zmeur (Rubus idaeus), mure (Rubus caesius).
Poliachena. Este, de asemenea, un fruct multiplu dar uscat, destul de
frecvent la te, mai ales la ranunculacee si rosacee. In acest caz, la
formarea fructului participa si receptaculul floral, care fie ca ramine uscat
cum este la majoritatea potentilelor (Potentilla anserina
coada
racului,Potennua repatans cinci degete etc), fie ca devine carnos
transformindu-se intr-un fruct fals, cum este cazul la fragi (Fragaria
vesca), capsuni (Fragaria elatior) etc.
Fructele
compuse. Iau
nastere
din
gineceu
policarpic
si
la
formarea lor participa si alte elemente ale florii sau chiar ale inflorescentei
Conul sau strobilul. Este
caracteristic
hameiului (Humulus
Ivpulus),la constituirea caruia participa si bracteele. Fructele false.
Acestea nu se dezvolta din ovar, ci din alte elemente florale.

Globula. Este fructul caracteristic la ie- nuer (juniperus communis). El


provenind din 3 solzi care se unesc intre ei si devin cainijOiSi.
Boaba falsa. Este fructul de la maces (Rosa canina) la_care receptaculul
floral da nastere unui fruct fals, cao urna, ce inchide in interiorul ei
fructele adevarate.
3.2.5.5. FRUCTUL SURSA DE MEDICAMENT
Drogurile de provenienta din fructe poarta prefixul. Fructus urmat de
numele tei din care provine. Astfel : Fructus Anisi siellati este fructul dela
Iliciumanisatum, Fructus Anisi vulgaris este fructul de la Pimpinella
anisum (molura), Fructus
Cajorici este
fructul
de
la Capsicum
annuum (ardeiul), Fructus
Qarvi este
fructul
de
la Carum
carvi (chimionul), Fructus
Coriandri este
fructul
de
la Corlandrum
sativum (coriandrul), Fructus Foeniculi este fructul de la Foeniculum
vulgare (anasonul
dulce), Fructus
Juniperi (sau Baccae
Juniperi) este
fructul de la Juniperus vulgaris (ienuperul), Fructus Sennae (sau Foliculi
Sennae) este fructul de la Cassia angustifolia si Cassia acuti-folia.
Ca si la celelalte droguri si aici avem cazuri cind nu se foloseste fructul
intreg ci numai unele componente ale sale. Astfel este coaja de portocal
Pericarpum Aurantii sau Cortex Aurant'ii Fructus cozile de cires Stipites
Cerasorum pulpa unor fructe ca Pulpa Tamarindorum, prin care se
intelege partea carnoasa a fructului de la Tamarindus indica etc.
3.2.6. SAMlNTA LA ANGIOSPERME
Saminta provine din transformarea ovulului dupa ce a avut loc fecundarea.
Ea poate fi inchisa in fruct, asa cum este cazul la angio- sperme, sau
neinchisa in fruct, asa. cum este la gimnosperme. Plantele care produc
saminta in ciclul lor de dezvoltare onitogenetica poarta numele
de spermatofite.
3.2.6.I. MORFOLOGIA SEMINTEI
Forma si marimea semintei variaza de la o ta la alta constituind uneori
caractere de specificitate. Astfel. la mustar saminta este aproape sferica
si are diametrul cuprins in jur de 1 mm. la in este ceva mai mare si de
forma alungita, turtita. La fasole si la ricin saminta are o forma aproape
reniforma, cu un ax longitudinal de circa 1 cm si unul transversal ceva mai
mic. La mazare, in schimb, semintele sunt aproape sferice si au diametrul
in jur de 0,5 cm.
Astfel, la
orhidee semintele sint in
numar mare
in
acelasi
fruct
(fructe polisperme) iar dimensiunea lor este extrem de mica.Acesta este si
motivul pentru care orhideele se mai numesc microsperme (mieros mic
si sperma saminta). In schimb, la unii palmieri cum este cel de cocos si in
special lai Lodoicea,saminta ajunge pina la 8 kg in greutate.La
alte pliante (graminee,
composee) in fruct se afla
o
saminta
(fructemonosperme).

3.2.6.2. ANATOMIA SEMINTEI


O saminta tipica este alcatuita din embrion, endosperm si tegument
seminal
Embrionul. provine din diviziunea oului care, dupa fecundatie, se divide in
doua celule suprapuse : una in imediata vecinatate a micro-pilului si alta
in continuarea acesteia. Prima celula, prin diviziuni repetate, va da
nastere asa-numitului suspensor; a doua celula sufera doua diviziuni
succesive rezultind 4 celule care se divid din nou si rezulta un octant (opt
celule) in care primele 4 celule sint situate central iar celelalte le acopera.
Aceste celule continua apoi sa se divida formind un masiv celular
numit proembrion. Proembrionul reprezinta primul stadiu al embrionului
propriu-zis. In cazul dicotiledonatelor, la extremitatea proembrionului
incepe sa se diferentieze un sant care imparte suprafata acestuia in doua
proeminente simetrice ce constituie punctul de plecare in geneza celor
doua cotiledoane. Sint insa cazuri in care cele doua proeminente nu se
dezvolta simetric, ci una se dezvolta mai mult formind un cotiledon, pe
cind
cealalta ramine nedezvoltata. Este cazul
monocotiledonatelor, la
care embrionul
Va prezenta un singur cotiledon. Sint si cazuri in care apar nu numai. doua
cotiledoane. ci mai multe, asa cum este, de exemplu, la gimno-sperme (10
15 cotiledoane). In cazul dicotiledonatelor, intre cele doua proeminente se
diferentiaza apoi un masiv de celule, care constituie punctul de plecare in
geneza mugurasului, jntre cotiledoane si muguras formindu-se axa
epicotila a embrionului, care se continua sub cotiledoane cu axa
hipocotila. iar incontinuarea acesteia va lua nastere radicala embrionului
Endospermul. Provine din diviziunea celulei triploide ce_s-a format in urma
fecundarii nucleului secundar al sacuIui embrionar cu unul din nucleii
spermatici. Aceasta celula, numita si zigot accesoriu, sufera la inceput o
diviziune al carei mecanism nu este inca pe deplin elucidat in urma careia
se formeaza doua celule diploide care isi continua diviziunea, in urma
acestor di-yiziuni se formeaza mai multi nuclei in jurul carora nu are loc
formare de membrane de separatie. Nucleii nou formati se dispun in toata
masa sacului embrionar care creste sti el in volum Aspectul contiinutului
sacului embrionar este laptos in acest stadiu, bogat in substante de
rezerva atit hidrati de carbon, cit si proteine si grasimi. El reprezinta o
forma tranzitorie catre endospermul definitiv, putind fi bine sesizat, mai
ales la grammee unde constituie asi numita faza de bob in lapte'. Cu
timpul insa, intre nucleii endospermului laptos se formeaza membrane de
separatie
care
progreseaza de la periferia sacului embrionar spre centrul acestuia, asa ca
se diferentiaza structura celulara a endospermului care primeste o
consistenta cornoasa.
Sint insa unele te la care endospermul pastreaza daca nu to- tal cel putin
in parte aspectul laptos. Este cazul nucilor de cocos, la care portiunea
centrala a endospermului este laptoasa constituind laptele de cocos
comestibil, iar portiunea periferica este solida.

In. dezvoltarea semintei pot fi cazuri in care endospermul sa fie con-sumat


complet de catre embrion m dezvoltarea sa si cazuri in care en-dospermul
sa persiste. In functie de prezenta sau lipsa endospermului, semintele se
impart in albuminate, acelea care contin endosperm si exalbuminate, cele
care sint lipsite de endosperm.
In functie de materiile de rezerva care se acumuleaza in
saminta, sint seminte cu endosperm oleaginosin care se acumuleaza mai
ales substante grase(semintele de in cinepa, floarea-soarelui, dovleac
etc), seminte cu endosperm amidonos in care se acumuleaza., .amidonul
(semintele de la graminee )seminte cu endosperm cornos in care se
acumuleaza hemiceluloza ca substanta de rezerva (semintele de curmal,
seminte cu endosperm gelatinos etc.
Tegumentul seminal. Provine din transformarea integumentelor ovulului.
El este alcatuit de obicei in doua zone diferentiate una externa,
sclerifioata si rezistenta care se numeste testa si o zona interna, moale,
celulozica, numita tegmen. Testa este formata din doua feluri de celule,
unele superficiale, palisadice si cu lumenul foarte ingust si altele
profunde, ca niste mosorele cu lumen de asemenea ingustj prin depunerea
centripeta a ligninei cariile impregneaza membrana celulara. Tegumenul,
la rindul sau, este format din zone de celule al caror numar variaza,
membrana celulara a acestor celule raminind subtire, celulozica. Adeseori
micropilul se astupa mai mult sau mai putin si lasa o mica impresiune care
poarta numele de hil. Funiculul lasa si el o impresiune a carei forma si
pozitie este in functie de pozitia pe care a avut-o fata de ovul.
3.2.6.4. SAMINTA SURSA DE MEDICAMENT
Drogurile care provin din samimta poarta prefixul ..Seman' urmat de
numele tei de la care ele provin.
Astfel : Semen Cotfeae sint semintele de la cafea (Coffea arabica), Semen
Colchici semintele
de
la Colchicum
autumnale (brindusa
de
toamna), Semen Laburnisemintele de la Laburnum anagyroides (salcimul
galben). Semen lini semintele de la Linum usitatissimum (mul), Semen
Sinavis semintele de la Sinapis nigra(mustarul), Semen Strophanti sint
semintele de la Strophanthus hispidus sau alte specii de strofant, Semen
Strychni sau Nux vomica sint semintele de laStrychnos nux vomica (nuca
vomiea sau turta lupului) etc.