II.

Genul liric
Genul liric (gr. lyra - lir, instrument muzical) este genul n care autorul
i exprim n mod direct gndurile, ideile, sentimentele, prin intermediul eului liric i
cu ajutorul procedeelor artistice.
Genul liric se caracterizeaz prin discurs preponderent monologic n care se
accentueaz funcia poetic i funcia emotiv.

Poezia
Termenul provine din ff. poesie< lat. poesis, gr. poiesis i definete opera
cu anumite caracteristici formale, care exprim o idee, o emoie, un sentiment, prin
imagine artistic, armonie i ritm.
n Antichitate, orice lucrare n versuri, indiferent de coninutul ei, era
considerat poezie; termenul a suferit modificri de accepiune: de la mimesis i
imitaie a realului) la poezia obiectual.
n lucrarea sa, Poetica, Aristotel vorbete despre retoric - arta discursului oratoric, iar despre obiectul poeticii ca fiind arta evocrii imaginare.
funciile textului literar. Poeticile diverselor curente literare pleac de la principiul
estetic al mimesisului aristotelic, fiind realizate ca sisteme de norme, proprii
operelor literare: metric i versificaie, procedee stilistice legate de vocabular ori
morfosintax, dar i principii de estetic ori chiar de filosofie a textului literar.
In literatura romn. T. Maiorescu, n studiul O cercetare critic asupra
poeziei de la 1867 distingea ntre condiiunea material a poeziei (mijloacele i
procedeele stilistice) i condiiunea ideal a poeziei (sentimentele, pasiunile,
ideile).
Simbolitii, asociind poezia muzicii i semnificaiei culorilor (Verlaine,
Mallarme, Rimbaud) aduc schimbri n coninutul termenului de poezie. Simbolistul
mizeaz pe arta sugestiei verbale, opunndu-se att retoricii excesive, ct i
impersonalitii reci a parnasienilor, obsedai de perfeciunea formal.
Teoria poeziei ermetice face distincia ntre obscuritatea aparent, rezultat al
unei maxime concentrri a limbajului poetic i obscuritatea (ambiguitatea) de fond,
expresie a unui sentiment profund de revelare a lumii (P. Valery, G. Apollinaire, P.
Claudel).

95