Jim Gibbinson e unul dintre cei mai celebri pescari britanici ai ultimilor

30 de ani. Ca pescar, a fost consultant pentru firme importante, cum e

Kevin Nash, si a colaborat la producerea unor lansete prestigioase,
fabricate de firma Simpson's din Turnford si mprumutnd numele lui.
Ca autor, a scris opt carti (despre pescuitul crapului si al linului) si zeci de articole care au influentat
cteva generatii. n afara Marii Britanii, a publicat n Franta, Germania, Italia si Polonia. Textele lui
ating deseori un nivel tehnic foarte ridicat, nsa ceea ce impresioneaza n primul rnd e originalitatea
punctului de vedere. E un scriitor foarte personal, care examineaza critic idei pe care altii le iau de-a
gata si se opune n multe privinte opiniei comune. Nu n ultimul rnd, e un scriitor preocupat de
aspectele morale ale acestui sport. Oricarui pescar care e sensibil la acest subiect, scrisul lui Jim
Gibbinson i va da de gndit. (Vlad Pavlovici)

ETICA PESCUITULUI
de Jim Gibbinson
Dictionarul Oxford defineste "etica" drept o filosofie morala sau un set de principii
morale. Cu alte cuvinte, e vorba de respectarea regulilor Oare? Sa presupunem ca
pescuiti pe o apa unde regula e ca toate stiucile prinse trebuie omorte - si se
ntmpla sa prindeti din greseala o stiuca, pe care, n loc sa o omorti, o eliberati. Ati
ncalcat o regula pentru a nu va ncalca un principiu. V-ati comportat etic sau nu?
Greu de raspuns.

Folosirea barcilor
O problema etica pe care revistele de pescuit la crap o discuta din cnd n cnd
priveste folosirea barcilor. Sunt lacuri unde folosirea lor e permisa. Este si etica?
Daca este, cum trebuie folosite?
Sunt de acord sa folosesc barca pentru a cunoaste lacul pe care voi pescui - pentru
a face, cu ajutorul sonarului, o harta detaliata a apei. Nu vad nimic rau n a folosi
barca pentru a ajunge pe vadul pe care mi l-am ales - evident, cu conditia sa nu-i
deranjez pe ceilalti pescari. De asemenea, sunt de acord sa folosesc barca pentru a
nadi. Dar aici ma opresc. Nu voi folosi barca pentru a planta monturile. Pe multe ape
din strainatate, ca si pe unele ape din Marea Britanie, pescarii au voie sa foloseasca
barcile pentru a pescui la distante mult mai mari dect cele la care pot arunca mergnd pna la trei sau patru sute de metri. Alteori, se servesc de barci nu pentru
distanta, ci ca sa planteze monturile n locuri care altfel ar fi inaccesibile, de pilda sub
ramurile unei salcii aplecate peste apa, pe malul opus.
E just sa plantezi monturile? E etic? Dupa parerea mea, nu e, si eu n-o fac. Cnd
spun asta, nu ma socotesc mai moral dect altii si n-am de gnd sa tin o predica
celor care gndesc altfel dect mine, doar mi se pare ca n privinta asta s-a mers
prea departe. Aruncarea lansetei e o ndemnare atletica. Daca cineva vrea sa
arunce mai departe ca altii sau sa-si plaseze montura n locuri greu accesibile, cred
ca trebuie sa ncerce sa capete ndemnarea necesara, nu sa rezolve problema
ducnd montura cu barca.
n privinta asta, n-am ndoieli ca si cei care nu sunt de acord cu mine pot sa
nteleaga punctul meu de vedere. nsa lucrurile sunt si mai complicate. Nu folosesc
barca pentru plantari, atta vreme ct pescuiesc de pe mal, dar nu mi se pare
1

incorect sa o folosesc ca platforma de pescuit. Am prins o multime de stiuci si

pastravi pescuind din barca si n-am avut nici cea mai mica mustrare de constiinta.
E o inconsecventa? Da, presupun ca este. Dar asta e problema cu chestiunile etice,
ca nu sunt ntotdeauna bine definite. Observatiile de mai sus privesc orice fel de
barci, cu vsle sau cu motor, ca si barcile de nadit teleghidate.

Bradisul si ragaliile
Acum ctiva ani, eram membru al unui club de pescuit, pe un lac din Essex. ntr-o
vara, apele putin adnci ale lacului au fost invadate de bradis. Majoritatea crapilor si
petreceau majoritatea timpului n aceste ape. Bradisul se ntindea pna la
aproximativ 80 de metri de la mal. Dincolo de el, era o zona curata. Daca puteai
arunca pna acolo, trasaturile erau asigurate. Problema era ca, dupa aceea, trebuia
sa trasti pestele prin 80 de metri de bradis, n care de cele mai multe ori se
ntepenea definitiv, asa ca pescarii erau obligati sa rupa firul. As zice ca patru crapi
din cinci se pierdeau n felul asta, multi dintre ei ramnnd sa traga dupa ei crligul si
o bucata de fir.
Pescarii care dadeau asa nu ncalcau nici o regula, dar era etic? Am hotart ca nu si
am refuzat sa pescuiesc acolo. M-am mutat n alta parte a lacului, care era mai
adnca, mai curata si, din pacate, mai putin vizitata de crapi!
Un prieten de-al meu a ntlnit o situatie asemanatoare pe un lac din Kent, att ca
acolo nu mai era vorba de bradis, ci de ragalii. Un mic grup de pescari aruncau la
marginea unor agatatori si uneori chiar n ele. Cum era de asteptat, o buna parte din
pestii ntepati se duceau n agatatori si rupeau. Situatia era si mai grava noaptea pna cnd pescarii se trezeau, se eliberau din sacul de dormit si din cort si puteau
ntepa, pestele era n ragalii. Acesti pescari nu ncalcau nici o regula, nsa dupa
parerea mea pescuiau ntr-o maniera lipsita de etica, ba chiar iresponsabila.
Regulile pot fi manipulate si atunci e de datoria eticii sa ndrepte lucrurile. Sa luam
cazul a doi pescari care au hotart sa pescuiasca intens, o iarna ntreaga, pe un lac
din zona casei mele. Regulile lacului interzic pre-nadirea, cu alte cuvinte n-ai voie sa
nadesti dect n timpul pescuitului. Atunci ce-au facut cei doi maestri naditori?
Veneau pe lac, desfaceau o lanseta, aruncau cteva kilograme de boilies, strngeau
lanseta si plecau. Desi nu stateau pe apa mai mult de jumatate de ora, pretindeau ca
nu calcasera regula pre-nadirii. Era adevarat n litera legii, dar n spiritul ei era un
abuz. ntmplarea face ca eforturile lor au fost inutile, fiindca n-au prins nici un peste.
Si, cu siguranta ca urmare a acestei risipe de nada, nimeni n-a prins nimic toata
iarna. nsa nu prostia lor e problema, ci etica.

Specimenele aparute peste noapte

n ultimii ani, o multime de pesti mari au fost adusi de pe continent n apele britanice.
Unii au fost importati ilegal, altii, cu acte. Lasnd la o parte chestiunea legalitatii, ca si
pe aceea a bolilor care ar putea fi transmise astfel pestilor autohtoni, sa vedem ce
probleme etice ridica aceste importuri.
Ni se spune ca specimenele aparute peste noapte fac sa scada valoarea pestilor
nostri. Un exemplar adus din Europa ar fi mai putin valoros dect unul care a crescut
n Marea Britanie. Pot sa nteleg sentimentele "patriotilor" care sustin asta, dar mi se
pare ca aici se contrazic singuri. De ani de zile, s-a pus un pret absolut exagerat pe
dimensiunea pestilor - mai exact, pe greutate. Pestii mari au capatat prestigiu, iar
prestigiul pescarului se masoara dupa numarul pestilor mari prinsi. A fost
2

dintotdeauna un mod superficial de a masura meritele, dar are avantajul simplitatii.

Acum, nsa, chestiunea a devenit confuza, odata cu importul pestilor mari, care se
gasesc peste tot. Neajunsurile acestei gndiri simpliste, care zice ca nu e bun dect
ce e mare, se vad dintr-o data foarte limpede.
Punctul meu de vedere e rezumat cel mai bine de raspunsul pe care i l-am dat cuiva
care afirma ca "pestii importati nu se socotesc". "La ce nu se socotesc?" l-am
ntrebat.
Cu alte cuvinte, la ce serveste sa te lauzi cu lista pestilor mari pe care i-ai prins?
Sigur, asta arata o anumita competenta, dar n acelasi timp exista destui pescari
capabili, care se multumesc sa pescuiasca pe lacuri unde pestii nu ating dimensiuni
foarte mari. Asa ca, daca ai o lista de pesti mai mari dect cei prinsi de altul, nu
nseamna ca esti neaparat si mai bun pescar. Si atunci, daca lista nu e un indicator al
valorii exceptionale, ce e? Un indicator al statutului? Da, cred ca aici e ceva. nainte
de epoca importurilor, prinderea unui peste mare dadea pescarului un anumit rang si
statut. Din pacate pentru puristii care cred ca pestii importati nu se socotesc,
revistele de pescuit si cititorii lor nu disting ntre pesti autohtoni si pesti importati - un
peste de 20 de kilograme e un peste de 20 de kilograme, indiferent de origine.
Prin urmare, e etic sa prinzi specimene aduse de afara si sa apari n ziare cu ele,
fara sa precizezi ca e vorba de pesti importati? Sincer sa fiu, este. Ce conteaza de
unde provine pestele?
E perfect etic sa pescuiesti pesti de import - ba chiar as putea gasi argumente sa
sustin ca e mult mai etic dect sa prinzi pesti autohtoni, care si asa au fost prinsi si
reprinsi mult prea des.
Eu nu pescuiesc dupa pesti importati, dar motivele mele n-au de-a face cu etica. Eu
pescuiesc pentru satisfactia mea personala, nu pentru rang sau statut. Iar satisfactia
personala e o calitate intangibila, care depinde de multi factori, ntre care cel mai
important e sentimentul de reusita. Ce prind altii - indiferent de marimea sau de
originea pestelui - e pentru mine irelevant.

Acapararea vadurilor
Mergeti pe orice apa care are crap mare si unde nu exista restrictii n privinta timpului
de pescuit. Veti gasi, cu siguranta, pescari de cursa lunga. Uneori, vor monopoliza
vadurile cele mai importante - sau pe care le cred ei cele mai importante - cu
saptamnile si chiar cu lunile. Asta nseamna o presiune asupra lacului si, n
consecinta, asupra pestilor, ca si uzura accentuata a acelor vaduri. n plus, limiteaza
dreptul celorlalti pescari de a-si alege locul, prin faptul ca unele vaduri sunt scoase
din circuit.
Daca, asa cum spuneam, nu exista restrictii de timp, pescarii care acapareaza
vadurile nu ncalca nici o regula. Dar e etic?
Pe mine, ca pescar, lucrul asta rareori ma afecteaza direct, fiindca de obicei o iau la
goana spre ape mai linistite nainte sa se ajunga la asemenea situatii. Asa ca nu am
motive personale cnd sustin ca acapararea vadurilor pe termen lung e lipsita de
etica. E si foarte egoista, dar asta-i alta poveste.

Pestii-tinta
Am amintit mai devreme de pestii prinsi si reprinsi mult prea des. Pe unele lacuri,
sunt porecliti "gagauta", fiindca se lasa prinsi mereu. n afara de a-i transfera ntr-o
apa nchisa pescuitului, unde sa duca o viata linistita, de pensionari, nu se poate face
mare lucru. Dar exista anumite exemplare mari care sunt pescuite sistematic, desi au
fost deja prinse de nenumarate ori. Un exemplu care mi vine imediat n minte e al
uriasei crapoaice oglinda caruia i se spune "She" (pe romneste, "Dnsa", n.t.), care
traieste n iazul scolii din Faversham. Ma ntreb de cte ori a fost prins bietul peste 150 de ori? 200? Mai mult? Nefericita "She" e un exemplu extrem, dar, din pacate, nu
unic. Ce justificare putem gasi pentru asa ceva?

n concluzie
Uneori, prin "etica" putem ntelege "altruism", "corectitudine" sau "consideratie", dar
pna la urma nu avem o definitie absoluta. Ceea ce e acceptabil pentru un pescar
poate sa nu fie pentru altul. Asa ca, n absenta unui patriarh al eticii, care, narmat cu
ntelepciunea lui Solomon, sa decida n asemenea chestiuni, trebuie sa judecam
singuri ce este etic si ce nu.