Sunteți pe pagina 1din 10

Larvele de libelule Chironomus plumons

Autor : George Dascalescu. Publicat la 2005-01-01. 1553 vizite.


Denumite n mod eronat "larve de libelul", aceste larve aparin de fapt unor insecte numite
nrai, din familia Chironomidae, familia Diptera. Din aceeai familie fac parte i narii i
mutele.

Biologie

Exist mai multe specii n cadrul genului Chironomus, variind n mrime de la 2-3 mm pn la
20-30 mm lungime. Una dintre cele mai rspndite specii este Chironomus plumosus. Culorile
variaz n mare msur n funcie de mediul n care triesc, ntlnindu-se subspecii de culoare
verde, maro i chiar neagr.
Pe parcursul dezvoltrii lor chironomidele parcurg trei etape, de larv, pup i adult.
Larvele se dezvolt din ou minuscule, nvelite ntr-un material gelatinos. Au de obicei o culoare
rou aprins, datorat abundenei hemoglobinei din corp (schimburile de gaze cu exteriorul se
realizeaz prin piele). Capul este negru avnd ochi, antene i aparat bucal. Corpul este cilindric,
mprit n segmente. Picioare au doar pe primul segment al corpului i pe ultimul. Larvele
triesc pe fundul lacurilor i al rurilor uor curgtoare, n locurile cu acumulare de material
organic, n ml. i construiesc n jur un adpost cilindric din secreii proprii de unde se hrnesc
cu materiile organice din apropiere.
Odat dezvoltarea larvar terminat, insecta se ridic la suprafa i se transform n pup.

n acest stadiu insecta este cea mai vulnerabil, fiind o prad uoar pentru peti i pasri.
Stadiul de pup nu dureaz mult, insecta adult prsind nveliul pentru a se ridica n aer
mpreun cu mii de surate ale sale. n aer are loc i mperecherea, dup care femelele revin la

suprafaa apei pentru a-i depune oule.


Pescuit

Se pare, dup rezultatele obinute la pescuit, ca aceste insecte sunt deosebit de atrgtoare pentru
peti. Speciile de peti care prefer astfel de larve sunt ndeosebi ciprinidele (babuca, roioara,
pltica, obletele) dar i petii rpitori n perioada de iarn (bibanul, ghiborul).
"Larvele de libelul" sunt extrem de fragile la folosirea lor la pescuit. Sunt subiri, i nu se
preteaz dect la crlige maxim numrul 12. Uneori chiar spinul crligului le deterioreaz, un
crlig fr spin fiind chiar mai indicat. Mrimea optim a crligului (din experiena personal)
este 16-18. Prefer s folosesc crlige de culoare roie, care se camufleaz mai bine n buchetul de
libelule, sau negre, de aceeai culoare cu a capului libelulei.
Prinderea n crlig se face puin napoia capului. Nu se nir pe crlig, precum rma, ci se
prind transversal. De obicei se prind n crlig mai multe "libelule", n buchet.
Fiind foarte fragile sunt rupte de peti cu mare uurin. De aceea se prefera folosirea lor n
sezoanele mai reci (sfritul toamnei nceputul primverii), cnd petii sunt mai puin activi.
"Libelulele" le gsim in mlul de pe fundul blilor puin adnci. Trecem cu o sit pe deasupra
mlului, lund puin i din acesta. Strecuram apoi bine i cltim n ap pn cnd n sit vor
rmne numai libelulele.
Fiind recoltate din ap, tot n ap e bine s le pstram, mpreun cu ml din care le-am luat.
Oricum, nu vor rezista prea mult. Pn la locul de pescuit le inem n vat umed nvelit n
hrtie, totul aezat ntr-o cutie de plastic cu capac, din care scoatem numai cte libelule ne trebuie
pentru urmtoarea or de pescuit. La pescuitul la copc, iarna, va trebui s bgam cutia ntr-un

buzunar interior al hainei, pentru a nu nghea

Mamaliga pentru patratica


Autor : Corneliu Leu. Publicat la 2003-08-20. 4486 vizite.
Ingrediente:

apa 2 litri
faina de porumb (malai) circa 1 kg
faina de grau
sofran
atractant pentru pesti lichid anason, vanilie, capsuni ...

Calitatea malaiului (granulatia) este esentiala pentru realizarea unor patratele bune de mamaliga.
Dintr-un malai cu particule mari, cu tarate, vor rezulta niste patratele care se vor desface usor si ne
vor lasa carligul gol, ineficient. De aceea primul lucru care trebuie facut este cernerea malaiului
printr-o sita, cu cat mai fina cu atat mai bine.
Se pune apa la fiert, in am dizolvat sofranul, cam un varf de lingurita, precum si atractantul. Dupa
ce apa da in clocot se pune malaiul, si se lasa sa fiarba circa 20-30 de minute. Cind mamaliga e
aproape fiarta se amesteca bine cu facaletul.
Pana aici procedeul este identic cu cel al unei mamaligi obisnuite. Urmeaza insa faza a doua,
menita sa le dea cubuletelor rezistenta si elasticitate.
Mamaliga obtinuta mai inainte o luam si o framantam cu faina de grau, pana capata consistenta
unei plastiline. Formam apoi niste galusti, ceva mai mari decat o minge de tenis, si le bagam in
ciorapi de dama vechi, rupti (nu-i luati fara sa intrebati ca aveti scandal). Ciorapul are rolul de a
nu lasa mamaliga sa se imprastie la fierberea urmatoare. Ciorapul de leaga in fata si in spatele
galustii cu o ata. Pe un ciorap putem sa punem astfel 5-6 astfel de galusti, in sirag.
Punem din noua apa la fiert si cand da in clocot punem in ea galustile formate dinainte. Le lasam
sa fiarba pana se ridica la suprafata, semn ca sunt gata (cam 10 minute). Se scot pe un fund de

lemn si se lasa la racit. Cel mai bine se folosesc a doua zi, sa fie proaspete.
Pescuit la mare - momeli vii
Autor : Nicu Dumitrache. Publicat la 2003-04-30. 1583 vizite.
Daca va hotarati sa veniti la mare in concediu sau intr-o scurta vacanta nu uitati sa mergeti si la o
partida de pescuit la malul marii pe digurile de protectie sau printre stabilopozii de beton. Pentru
aceasta aveti nevoie de momeli artificiale sau de momeli vii. Cele mai des folosite sunt totusi
momelile vii si din aceasta categorie fac parte rama de mare, garizii, scoica alba,si neagra, aterina,
hamsia.

Rama de mare
Culoare: verzui inchis si maroniu.
Dimensiuni: 2-8 cm, poate ajunge si la 10 cm lungime.
Habitat: traieste in apa marii afundata in zonele nisipoase.
Pastrare: ramele se pun intr-o cutie se amesteca cu iarba de mare umeda se pastreaza la frigider
sau intr-un loc intunecos si racoros timp de mai multe zile.
Cum o procuram: se intra in apa la adancimea de 60-80 cm.se sapa la cazma la adancimea de 1020 cm. iar bolovanul de nisip se farama pe mal pentru a scoate rama intreaga ea rupandu-se foarte
usor. Este poroasa si are foarte multe picioruse (cili).
Garizii de piatra
Culoare: verde deschis.
Dimensiuni:2-8 cm.lungime.
Habitat: traiesc in apa la mal langa pietre unde este iarba de mare.
Pastrare: garizii se pun intr-o cutie se amesteca cu iarba de mare umeda si se pastreaza la frigider
maxim 12 ore sau intr-un loc racoros si intunecos maxim 6 ore.
Cum ii procuram: se prind cu minciogul la mal plasa avand ochiuri foarte mici.
Folosinta: ca momeala pentru guvizi si hanusi de mare. De preferat a se pescui cand sunt vii.
Acesti garizi se pot consuma si de catre om fierti si cu sare fiind foarte deliciosi.
Garizii de nisip
Culoare: galbui spre bej deschis.
Dimensiuni: 2-8cm lungime.
Habitat: traiesc in apa marii in zonele nisipoase.
Pastrare: garizii se pun intr-o cutie se amesteca cu iarba de mare umeda si se pastreaza la frigider
maxim 24 ore sau se fierb in apa cu sare si se tin la congelator.
Cum ii procuram: plimbandu-ne prin apa cu minciogul plasa avand ochi foarte mic la adancimea

de 20-100 cm.
Folosinta: ca momeala pentru guvizi si hanusi de mare. Acesti garizi nu se consuma de catre om
avand foarte mult nisip in ei.
Scoica alba
Culoare: alb.
Dimensiuni: cele mai mari exemplare ajung la 10-15 cm.
Habitat: traieste in nisipul de pe fundul marii.
Pastrare: carnea de scoica proaspata se pune intr-o cutie la congelator sau se fierbe in apa cu sare
si se tine la frigider cateva zile.
Cum o procuram: se aduna dupa malul marii ea fiind adusa de curentii marinii si de valuri.
Folosinta: ca momeala pentru guvizii, hanusi de mare, stavrid.
Scoica neagra-idem ca la scoica alba.
Aterina
Culoare: alb verzui.
Dimensiuni: 5-12 cm.lungime.
Habitat: traieste in bancuri mari in apa marii.
Pastrare: la frigider, proaspata sau sarata in pungi de plastic.
Cum o procuram: se prinde cu plasele de pescuit (navoade) cu ochi foarte mic.
Folosinta: ca momeala pentru guvizi, hanusi de mare, stavrid, cambula si pentru toate speciile de
peste rapitor din mare. Se poate consuma si de catre om.
Hamsia
Culoare: alb-argintiu.
Dimensiuni: 5-10 cm. lungime.
Habitat: traieste in bancuri mari in apa marii.
Pastrare: la frigider proaspata sau sarata in pungi de plastic.
Cum o procuram: se prinde cu plasele de pescuit (navoade)cu ochi foarte mic.
Folosinta: ca momeala pentru guvizi, stavrid, cambula si pentru toate speciile de pesti rapitorii din
mare. Se poate consuma si de catre om.

Momeli naturale - coropisnita


Autor : George Dascalescu. Publicat la 2001-12-12. 3448 vizite.
Coropinia este una dintre cele mai bune momeli la pescuitul somnului. Mirosul caracteristic
al acesteia este depistat de ctre "mustcios" de la mare distan, i sunt locuri pe Dunre unde
o coropini n crlig echivaleaz cu un somotei.
Cum o gasim

Cel mai adesea o gsim din ntmplare, spnd dup rame. Dar putem s o cutam cu anse
mari n rsadniele din grdinile de legume. Aceste rsadnie sunt cultivate primvara devreme
pe un substrat de gunoi de grajd n care coropiniele prefer s ierneze datorit cldurii
degajate. Prezenta coropiniei se recunoate prin micile ridicturi la suprafaa solului i dup
prezenta plntuelor ofilite care se smulg uor, acestea fiind retezate de la rdcin. Uneori n
nopile de var o putem vedea zburnd n jurul unui bec aprins.
Cum o pstram

A doua problema, dup gsirea coropinielor, este pstrarea lor. Vom folosi un vas de minim

10 litri (acvariu vechi, gleata, etc.). Cu ct vasul este mai voluminos, cu att "confortul"
coropinielor va fi mai mare i implicit durata lor de via n captivitate. Cea mai buna
densitate ar fi de o coropinia / un litru de pmnt.
Pentru a nu se rni intre ele le vom tia cu o forfecua vrfurile labelor scormonitoare. Nu le
vom rupe labele n ntregime fiindc vor supravieui mult mai puin.
Pmntul va fi umed i afnat, cel de la muuroaiele de crtita, de pdure sau de gunoi fiind
cel mai bun. La nevoie vom amesteca nite frunze n pmnt normal. Vom amesteca de
asemenea i civa morcovi, tulpini i rdcini de plante, cartofi, pentru hrana coropinielor.
Vasul cu coropinie l vom tine ct mai departe de soare i cldura. Ideal ar fi un beci. De
asemenea, trebuie s l inem acoperit cu un capac, altfel vom avea ocazia s descoperim c o
dei are un aspect att de greoi, coropinia poate totui zbura.
Pn la locul de pescuit vom transporta coropiniele ntr-un vas mai mic, de genul unei glei
de plastic de 5 litri umplut cu pmnt reavn i cu frunze, cu capac prevzut cu guri mici
pentru aerisire. Vom avea tot timpul grij s nu o lsm n btaia direct a soarelui i vom
umezi din cnd n cnd pmntul, dac este nevoie.
Cum pescuim

Se folosete pe crlige simple cu tija aproximativ de lungimea ei, numrul 1/0 - 3/0. Pentru a
rezista mai bine in crlig, mai degrab o legm de tija acestuia, cu a subire, trecut de cteva
ori n jurul ei, dect s o strpungem ca pe o rm.
Momeli naturale - viermusii
Autor : George Dascalescu. Publicat la 2001-12-12. 2877 vizite.
Sunt una dintre cele mai bune momeli pentru pestii pasnici. Dau rezultate n tot timpul anului,
chiar si atunci cand alte momeli naturale nu au efect.

In functie de specia de muste a caror larve sunt, viermusii vor fi mai mari (1cm lungime, 23mm diametru), sau mai mici. Odata obtinuti, ii folosim in functie de talia pestilor cautati.

Astfel, la pescuitul obletilor punem un singur vierme mic, pe cand la platica unul mare sau un
buchet de viermi mai mici.

Cum ii obtinem?

Nu va ganditi sa-i adunati de pe cadavre de animale. Puteti lua vreo boala de care sa nu
mai scapati multa vreme. Puteti sa ii cumparati, solutia aceasta fiind cea mai eleganta dar
si cea mai scumpa. In plus, nu gasiti intotdeauna ceea ce cautati (viermusii sunt ori prea mari,
ori prea mici). Cel mai bine este sa vi-i faceti singuri, mai ales vara.
Aveti nevoie de cateva cutii de bere si de niste pestisori de la partidele de pescuit anterioare.
Taiati capacul unei cutii de bere si legati cutia de partea superioara cu o sarma. Cu ajutorul
acesteia agatati cutia intr-un loc care sa nu fie in bataia directa a soarelui. Puneti in cutie un
pestisor, de preferat cu burta deschisa. Mustele il vor repera imediat si isi vor depune ouale
din care in 1-2 zile vor iesi viermusii. Pe masura ce acestia se maresc, dati-le sa manance cate
un pestisor. Nu le dati mai mult decat pot manca intr-o zi, pentru ca pestisorul sa nu se strice
si sa miroasa. Dupa 3-4 zile viermusii ajung la 5-6 mm lungime, dimensiune cu care se poate
pescui cu ei.

Cum ii pastram?

In frigider, intr-un borcan de 400 - 800 grame, in malai (daca va suporta sotia). Puneti-i la
frigider cu 2-3 zile inainte de a se transforma in pupe (5-6 zile de hranire intensa dupa iesirea
din oua, la temperatura de 25 de grade), ca sa nu aveti surprize neplacute cand vreti sa plecati
la pescuit si nu mai gasiti viermusi, ci muste. La 4-5 grade viermusii raman fara sa se
transforme in pupe aproape doua saptamani.
Momeli naturale - rama
Autor : Corneliu Leu. Publicat la 2001-10-26. 3401 vizite.
Ramele sunt una dintre cele mai raspandite momeli si totodata una dintre cele mai prinzatoare.
Aproape toate speciile de pesti apreciaza aceasta 'delicatesa' si de aceea foarte multe specii se
pot prinde cu aceasta momeala. Modul de prindere in carlig difera de la o specie de peste la
alta. Daca pentru biban sau caras e suficienta o bucata de rama in varful carligului, pentru
mreana se recomanda ca rama sa acopere carligul si o portiune din fir. De cele mai multe ori o
rama cu un capat lasat afara se zbate si atrage pestele mult mai bine decat o bucata de rama
insirata pe carlig.
Nu omorati rama inainte de a o trage pe carlig pe motivul ca se zvarcoleste si nu o puteti
intepa. O rama vie este cu mult mai tentanta pentru pesti decat una moarta. Verificati acest
lucru intr-un acvariu.
De multe ori vara ramele sunt greu de gasit datorita secetei. De aceea va recomand sa adunati
din primavara mai multe, pe care sa le pastrati intr-o cutie de tabla sau lemn, undeva intr-o
pivnita, la racoare. Pot supravietui si la bloc pe balcon, daca nu sunt in bataia directa a soarelui
si au pamantul in permanenta umezit. Cutia o umpleti cu 20 cm de pamant, printre care puneti
frunze, chiar daca sunt verzi. Deasupra asterneti un strat de frunze si apoi un plastic care sa
limiteze evaporarea apei. La 2-3 luni schimbati in totalitate pamantul. Puteti folosi la fel de
bine si un acvariu pe post de cutie.
Ramele pe care le luati la pescuit puneti-le intr-o cutie din orice alt material decat metal. Aveti
grija sa aiba pamant suficient si umezit. La locul de pescuit puneti-le la umbra, sau in barca in
apa de pe fundul acesteia. Controlati-le din cand in cand, mai ales in zilele caniculare, pentru a
nu ramane fara momeli.
Rama de gunoi rosie este una dintre cele mai 'prinzatoare' rame. Se gaseste pe terenurile
umede cu gunoi de grajd, sub frunzele din parcuri dupa o ploaie puternica. Nu sta la adancime
in pamant, ci in primii 10-15 cm. Sunt lungi de pana la 10 cm, avand o culoare rosie si dungi
subtiri galbene transversale. Nu rezista prea mult pe carlig, maxim 20 minute, dupa care
trebuie schimbate. Sunt extrem de agreeate de caras, platica, rosioara, babusca, crap.

Ramele de nisip se gasesc in malurile raurilor de ses nisipoase. Sunt subtiri, nu prea mari
(max 5 cm) si foarte fragile. Nu supravietuiesc decat unei singure trasaturi a pestelui, dupa
care trebuie schimbate.
Ramele albe de gradina au o culoare caracteristica, alb-roz. Sunt si mai groase decat celelalte
rame, dar si fragile. Sunt excelente la pescuitul carasului, crapului mare. Trebuie pastrate cu
mare grija, deoarece sunt cele mai sensibile dintre rame.
Ramele rosii de gradina sunt cele mai comune rame. Se gasesc cel mai bine dupa o ploaie care
le inunda galeriile. Merg bine la aproape toate speciile de pesti.

Ramele negre de balta (rame serpesti) se gasesc in namolul de la marginea baltilor si lacurilor.
Au o culoare neagra-verzuie, sunt aspre la pipait si de dimensiuni mari (20 - 30 cm). Au o
mare rezistenta, supravietuind pe carlig ore intregi. Sunt o momeala eficienta in Dunare la
pescuitul somnului.

Momeli artificiale de iarna - marmusca


Autor : Corneliu Leu. Publicat la 2001-10-26. 1395 vizite.

Descriere

Una dintre cele mai cunoscute momeli artificiale folosite la pescuitul la copca. A fost
inventata de pescarii siberieni, in incercarea de a imita miscarile unei insecte numita
lataus.
Este alcatuita dintr-un fel de nasture de plumb, de marimea unui bob de fasole, care are pe
mijloc o gaura dintr-o parte in alta, si un carlig turnat in acesta, la 90 de grade.

Tehnica

Pescuitul cu marmusca fiind un pescuit de finete, va recomand urmatoarea "lanseta".


Manerul dintr-un bambus mai vechi, de 25-30 cm, in care se infige un varf de undita din
fibra de sticla plin, fara gol in interior, de 40-50 cm. Pe acesta puneti in varf un inel dintr-un
arc de pix. Pe manerul din bambus fixati o mulineta cu tambur rotativ mica, 5-7 cm diametru,
sau in lipsa doua cleme pentru a inmagazina firul. Pe fir fixati o pluta mica (1 cm inaltime, 5
mm diametru, fara antena). Pluta se alege astfel incat sa nu suporte greutatea marmustei, si se
regleaza la 1-2 cm sub oglinda apei. Va va ajuta mult la aprecierea miscarilor marmustei sub
apa si la sesizarea muscaturii. Se alege o pluta fara antena, deoarece apa ingheata pe aceasta si
dezechilibreaza pluta.
Pentru a spori atractivitatea marmustei, se infig in carlig 2-3 "larve de libelula".

S-ar putea să vă placă și