GENETICA COMPORTAMENTULUI UMAN CURS 1 24.02.

2015
Obiectul de studiu al geneticii:
Genetica studiaza structurile, mecanismele si legile ereditatii si
variabilitatii. Termenul care desemneaza aceasta disciplina este gennao si
inseamna a genera, a da nastere. Cu alte cuvinte, genetica studiaza modalitatea
si legitatea dupa care parintii transmit copiilor lor o parte din caracterele
lor.
Genetica are 2 laturi fundamentale:
1. Ereditatea
2. Variabilitatea
Prin ereditate se intelege proprietatea unui organism de a transmite caracterele
sale urmasilor. Ereditatea reprezinta functia biologica de conservare si de
mostenire a caracterelor morfologice, functionale, biochimice si psihologice in
succesiunea generatiilor. De fapt, nu se transmit caracterele ca atare, ci capacitatea
de a dezvolta aceste caractere la urmasi, ceea ce inseamna ca fiecare organism are
propria sa ereditate care este inscrisa, codificata sub forma de informatie genetica.
Prin ereditate ne explicam similitudinea, asemanarea intre genitori si progeni, dar
nu si identitatea. Ereditatea conserva caracterele, dar nu perfect deoarece urmasii
mostenesc doi parinti cu caractere relativ diferite. Asta inseamna ca indivizii inruditi
biologic detin, in anumite limite, un fond ereditar comun. Exista caractere somatice
si psihice care se manifesta la membrii aceleiasi familii. De asemenea, fiintele
umane detin caractere ale populatiei careia ii apartin.
Totusi, fiecare individ este unic in felul sau, detine un univers genetic propriu si
irepetabil. Pe de alta parte, un individ se deosebeste de ceilalti membri ai
colectivitatii, inclusiv de parintii sai si de fratii sai. Prin aceasta se confirma cea de a
2-a latura fundamentala a geneticii: variabilitatea, adica starea de
neasemanare, diferentele calitative si cantitative intre indivizi, diferente
care sunt sau nu conditionate genetic.
Cadrul variatiilor este foarte larg:
- variatii intraindividuale ( in interiorul unei persoane la momente diferite de
timp);
- variatii individuale (in interiorul unei populatii);
- variatii interpopulationale (variatii intre indivizii unor populatii diferite).
In functie de ceea ce determina aceasta variatie exista:
- variatii definite (determinate de factori de mediu);
- variatii nedefinite (determinate de o mutatie genetica);
- variatii continue (determinate de un ansamblu poligenic).
Majoritatea acestor variatii se manifesta fenotipic, iar unele nu se manifesta in
fiecare generatie, ci pot sa sara peste una sau doua generatii.
Genotipul reprezinta constitutia genetica a unui organism, adica
totalitatea genelor existente intr-o celula diploida detinatoare de
informatie genetica. Genotipul se stabileste in momentul fecundarii si constituie
zestrea genetica a oului (zigotului) nou format prin contributia celor doi parinti.

Genotipul ramane stabil in tot cursul existentei individului. Deci nu se modifica si nu

este influentat de niciun alt gen de factori.
Fenotipul reprezinta totalitatea caracterelor morfologice, fiziologice,
biochimice, psihice si comportamentale ale unui organism, reprezentand
rezultatul observabil al interactiunii dintre fondul genetic individual si
totalitatea factorilor exogeni (externi) care ar putea influenta evolutia unui
individ. Fenotipul exprima ceea ce noi suntem. Este potential variabil in cursul
ontogenezei. Responsabilitatea majora pentru aceste modelari apartine factorilor de
mediu. Aceasta inseamna ca exprimarea caracterelor fenotipice normale sau
anormale poate fi considerata rezultatul interactiunii complexe dintre ereditate si
mediu.
Intre cele trei: genotip, fenotip si mediu se stabilesc relatii de determinare sau
de influentare.
Relatia dintre genotip si fenotip este determinativa pentru ca zestrea
ereditara constituie suportul caracterelor fenotipice ereditare. Dar genotipul nu se
exprima total in fenotip pentru ca exista gene recesive care, daca sunt alaturi
de o geena dominanta, nu se exprima fenotipic. Ele se exprima doar daca avem o
pereche de gene recesive identice.
Exista unele caracteristici fenotipice care sunt conditionate de mediu si numai de
mediu. In relatia mediu fenotip ne referim la modul in care mediul influenteaza
anumite caractere. Mediul nu poate influenta in totalitate un caracter ereditar.
Factorii exogeni aparuti in anumite momente ale dezvoltarii individuale pot
determina modificari asupra caracterului fenotipic, modificari care depind de natura
si amplitudinea actiunii externe, determinand tipul si particularitatea modificarii.
Relatia mediu genotip arata masura in care agentii externi pot modifica
materialul genetic. Aceasta actiune poate reprezenta cauza unor mutatii care, odata
aparute, sunt transmisibile.
In concluzie putem spune ca genotipul nu determina in mod strict un fenotip
unic si care nu se poate schimba. In conditii de mediu diferite aceasta zestre
ereditara se va exprima intr-o varietate de fenotipuri. Asta inseamna ca fenotipul
apare ca o manifestare a unei anumite structuri genetice in anumite
conditii de mediu, de unde intelegem rolul factorilor de mediu in ansamblul
manifestarilor la nivel individual, familial, populational si de specie.