Neaga Ionela Alexandra

Anul III, Grupa a II-a.

Problematica imagologiei
Preocuparile de imagologie mai mult sau mai putin
constientizate, au insotit istoria umana si istoriografia de la
inceputurile sale. Cu toate acestea, imagologia istorica, a
conturat si omologat obiectul de studiu si statutul de disciplina
sociala autonoma, in cadrul celui de-al 16-lea congres
international de stiinte istorice de la Stuttgard din septembrie
1985.
O subsectie a congresului prezidata de savanta franceza
Helene Ahrweiller, specializata in istoria Bizantului, a avut drept
tema, imaginea celuilalt.
Doua trasaturi generale caracterizeaza demersul de la
Stuttgard, si anume diversificarea obiectului de studiu al
imagologiei in paralel cu marirea numarului celor preocupati de
astfel de cercetari.
Conceperea mai larga a identitatii si alteritatii, se realizeaza
la introducerea pe langa criteriul etnic folosit pana la acest
moment, si a altor patru criterii: social, geografic, rasial si
religios.
La stuttgard, pondere dominanta a avut demersul concret,
tinand de identificarea si analiza unor anumite imagini, iar
preocuparile de teorie au fost cu statut auxiliar, totusi elemetele
teoretice avansate la Stuttgard, sunt valoroase mai ales prin
faptul ca pe langa problemele deja intalnite in contributiile
imagologice semnalate anterior (tipuri de imagini, factori care
influenteaza formarea imaginii, metode de studiere a imaginii),
sunt prezente si in altele inedite.
Dintre acestea, retin atentia locul si rolul imagologiei in
cunoasterea istorica a imagologiei celuilalt, si a mecanismelor
alteritatii.
Referitor la rolul imagologiei in cunoasterea istorica s-au
conturat la Stuttgard cateva idei:
- Pentru istorie, imaginea celuilalt este capitala in plan
epistemologic, cat si in plan pragmatic. Istoria ca stiinta,
fiind fondata pe marturia umana, trebuie sa tina cont ca
aceasta din urma este cel mai adesea construita fie cu
plecare de la fapte, fie de la relatarea lor. Perspectiva

redatarii este insa conditionata de pozitia celui care o face,

di de gradul sau de apartenenta. De aceea stapanirea
mecanismelor implicate in reprezentarea realitatii istorice,
de pe pozitii de interioritate sau exterioritate in raport cu
fenomenul dat, devine una din pietrele unghiulare in
cunoasterea trecutului.
Din punct de vedere metodologic, imaginea ca expresie a
realitatii inseamna reinvierea trecutului prin ochii
contemporanilor, oferind mai ales punctul lor de vedere.
Acesta nu este neaparat concordant cu adevarul istoric.
Cele doua, adevarul istoric si imaginea lui, apar ca doua
fete ale aceleasi medalii. Descifrarea dinamicii imaginii lor,
poate contribui la intelegerea si la explicarea faptului istoric
real si deci, indirect, la reconstituirea lui, pornind de la
planul sau subiectiv. Practic, importanta imaginii decurge si
din constiinta faptului ca istoria este intr-o analiza secunda,
campul intalnirii conflictuale sau increzatoare a sinelui cu
altul. Exista astfel o dinamica autonoma a judecatii despre
altul, acesta mergand ca o NU INTELEG subterana care
influenteaza foarte puternic judecata istorica.
In ce priveste rolul imagologiei in cunoasterea istorica,
acesta are un rol deosebit pentru popoarele fara
istoriografie, in totalitate sau pentru anumite perioade,
acestea avand ca trecere obligatorie pentru a intra in istoria
scrisa, oglinda alteritatii. Aceasta oglinda va fi cu greu
neutra, chiar daca afirma acest lucru. Cel mai adesea este
pozitiva sau negativa. Ca urmare, se impune un nou
concept, acela de sens al alteritatii.
Prin problemele pe care le trateaza, abordarea
imagologica se inscrie in cadrul larg al istoriei mentalitatilor.
In ce priveste raportul identitate alteritate colectiva,
imagologia istorica confirma idei prezente in psihologia
sociala, precum imaginea altuia drept conditie dar si
consecinta a identificarii de sine, uneori oglinda proprie
identitatii, dar le si imbogateste in sensul ca in cadrul
devenirii istorice, identitatea si alteritatea colectiva sunt
calitati schimbatoare, mobile. Identitatea, odata castigata si
codificata, devine normativa, si chiar represiva, tingand sa
elimine toate elementele perturbatoare. Identitatea
colectiva este expresia intr-un timp sau spatiu dat a unei
majoritati unificatoare si aparent stabila.

In functie de criteriile de delimitare de altul, identitatea

tinde sa-si largeasca campul de la originea comuna la patrie
ca pamant al strabunilor, la comunitatea nationala si
mergand chiar mai departe. Exista o dinamica a criteriilor
alteritatii in functie de importanta lor in timpul istoric dat.
Astfel a functionat criteriul social, in functie de care se facea
distinctia intre stapan si sclav, care a fost depasit ca
importanta de cel religios, aici devenind distinctia intre de
exemplu, pagan si crestin, apoi cel national intre membrii
unei natiuni si straini. Sincronic, au existat diverse
modalitati de delimitare a alteritatii; cei marginalizati
(cersetorii, infractorii, vagbonzii, etc), cei anormali,