Gnoseologia apare ca disciplina filosofica autonoma abia la inceputul perioadei moderne a

filosofiei.
Cunoasterea umana se orienta in functie de obiectul sau si nu invers.
Se constata ca in perioada moderna, nu numai obiectul cunoasterii conta, ci si structura gandirii
umane si a facultatilor umane de cunoastere.
Gnoseologia este preocupata de sursele cunoasterii umane, de natura cunoasterii si adevarului, de
limitele cunoasterii etc.
In cadrul perioadei medievale, filosofie inseamna mai ales logica si ontologie.
Epistemologia apartine, din punct de vedere istoric, perioadei contemporane a filosofiei,
perioada care incepe in secolul al XIX-lea.
Stiinta trebuie sa se dezvolte liber, indiferent de cat de convenabile sau suparatoare ar fi
adevarurile acesteia pentru religie. In filosofia actuala cu greu s-ar mai putea gasi cercetatori
preocupati de problema referitoare la sursa autentica a cunoasterii (ratiunea sau simturile).
Immanuel Kant initiaza preocuparile pentru epistemologie. El considera ca unul dintre scopurile
filosofiei este acela de a lamuri cum este posibila cunoasterea, dar cunoasterea efectiva apartine
stiintelor exacte (stiintele care recurg la experimente). Kant sustine ca stiintele experimentale
ofera cunoasterea autentica. Dezvoltarea si automatizarea epistemologiei fata de alte discipline
filosofice mai are de astepat mai bine de un secol deoarece asistam la un avans remarcabil al
stiintelor experimentale.
9.2 Teoria generala a cunoasterii
Ideea cunoasterii, a unui raport intelegator intre om si realitatea inconjuratoare a atras atentia lui
Platon si Aristotel.
Plator considera ca adevarata cunoastere se naste din ratiune si nu din simturi. Platon vorbeste
despre cunoastere ca fiind opinia adevarata si intemeiata.
Aristotel a fost la randul sau interest de problemele cunoasterii, contributia sa cea mai importanta
fiind legata de natura adevarului. El defineste adevarul ca fiind corespondenta sau concordanta
intre realitate si gandire.
9.3 Disputa empirism-rationalism
Empiristii considerau ca originea cunoasterii umane este reprezentata de impresiile senzoriale,
ratiunea avand numai un rol secundar.

Rationalistii apreciau ca sursa ultima a cunoasterii sunt ideile rationale, innascute in mintea
omului, iar simturile ofera numai o imagine neclara a realitatii, si imperfect fiind, nu li se poate
da crezare in mod absolut.
In cazaul empiristilor, atunci cand obiectul dispare din raza de actiune a unui simt, tot ceea ce ne
ramane este amintirea imaginii sale, din ce in ce mai estompata, care, pana la urma, dispare.
Rationalistii se indoiau de tot ceea ce cunosteau prin simturi si cautau idei absolut sigure si de
necontestat pe care se putea intemeia solid cunoasterea umana.
Cunoasterea noastra provine din impresiilesenzoriale sau, cel putin, reprezinta o combinatie a
acestora.
Sursa cunoasterii este experienta sensibila care inscribe in mintea umana, initiallipsita de orice
continut, idei sau impresii sensibile. Mintea este dotata cu capacitatea de memorare si
rememorare care ii permite sa retina aceste idei sis a le activeze si in cazul in care contractual cu
obiectul nu se mai petrece.
Mintea umana are tendinta sa generalizeze tocmai din ratiuni practice, pentru a sti la ce sa se
astepte.
Ideile matematice sunt accesibile omului printr-o facultate numita intuitive intelectuala si au
meritul de a fi clare si distincte. Claritatea si distinctia sunt criteriile rationaliste pentru ca o
cunoastere sa fie sigura, adica autentica.
9.4 Criticismul Kantian
Conform teoriei cunoasterii asa cum o gandeste Kant, omul are doua facultati de cunoastere:
sensibilitatea si intelectul. Prima se refera la capacitatea noastra de a primi reprezentari despre
obiecte. Intelectul este facultatea activa pe baza careia noi emitem judecati despre obiectul
perceput prin simturi.
9.5 Niveluri de cunoastere si tipuri de abstractizare