Cea mai stralucita si mai originala dintre toate civilizatiile.

Patria indienilor maya

Mayasii venisera in contact cu spaniolii,cu conchistadorii,inca din anul 1502.
In cea de a patra si ultima calatorie a sa in America, in anul 1502, Columb
debarcase pe o mica insula situata in dreptul Hondurasului de astazi. Aici a intalnit
negutatori indieni care navigau pe o mare ambarcatiune. Intrebati de unde vin, au
raspuns ca vin din provincia Maian. Numele de Maya, cel mai raspandit mai
tarziu, deriva de la aceasta provincie.
Atunci cand conchistadorii au debarcat pentru prima data pe tarmul peninsulei
Yucatan, i-au intrebat pe locuitorii indieni cum se numeste tinutul. Indienii au
raspuns: Ciu than, ceea ce inseamna nu te inteleg. Spaniolii au inceput deci sa
numeasca peninsula Ciuthan, denumire care ulterior s-a transformat in Yucatan. In
afara de yucatan mayasii traiau si traiesc si astazi inca in regiunea montana a
Cordilierilor Americii centrale si in prezent si in depresiunile acoperite de paduri
tropicale (lacandon) din asa-numitul Peten (astazi guatemala de nord). In acest tinut
s-a nascut stralucita cultura a mayasilor. Si tot aici au aparut si primele piramide si
primele marete orase ale civilizatiei maya.

Cultura maya,incununare a dezvoltarii culturilor stravechi

americane
Stabilirea epocii cand a luat nastere cultura maya nu este insa nici astazi un lucru
simplu. Multumita pasiunii lor pentru matematica si preciziei in mentionarea datelor
calendaristice, mayasii au marcat fiecare stela cu o data exacta, astfel ca
monumentele pot fi datate relativ precis. Cel mai vechi monument maya datat,
cunoscut pana acum, este o stela gasita in centrul maya Tical (o coloana de piatra,
impodobita cu hieroglife maya), a carei datare corespunde cu 6 iulie 292.
Cultura maya propriu-zisa este cunoscuta de aproximativ 2000 de ani. Aceasta
cultura indiana a preluat inventiile si descoperirile predecesorilor sai directi, olmecii,
dezvoltandu-se apoi intr-un mod remarcabil. Dupa cat se stie pana acum, olmecii au
fost cei care au faurit prima mare civilizatie indiana.

Cele 3 epoci ale istoriei mayasilor

Sylvanus Griswold Morley, un eminent cunoscator al culturii maya, a clasificat
istoria intemeiata pe marturii scrise in trei epoci. Conform acestei impartiri, prima
epoca se incheie la sfasitul secolului al 3-lea si inceputul secolului al 4-lea, a doua
epoca fiind fixata de Morley intre inceputul anului 317 si anul 987. Cea de a treia
epoca este la randul ei subimpartita in trei perioade: prima, de la sfarsitul epocii a
doua din 1194, a doua din 1194 pana in 1441, iar cea de a treia (perioada de

decadenta), din 1441 pana in 1697. Asa cum arata ultima data, cateva mici state
maya izolate si-au dus existenta si dupa sosirea cuceritorilor europeni.

Marturia lui Diego de Landas

Mayasii din yucatan au fost descoperiti, dupa cum relateaza preotul franciscan
Diego de landa, in anul 1511.Fara cronica sa, scrisa in 1566, Relacion de las cosas
Yucatan (dare de seama a starii din Yucatan) s-ar fi stiut mult mai putin despre
indienii maya.
Landa se tragea din vechea familie spaniola a calderonilor. La 13 ani a fost primit in
manastirea franciscana San juan de los Reyes. In august 1549, la patru ani dupa ce
in yucatan aparusera primii misionari franciscani, in peninsula sosi si tanarul
misionar Diego de Landa cu alti patru insotitori intemeind aici prima manastire
maya, San Antonio. Landa era un misionar consecvent. Dupa cativa ani a primit
dealtfel si rasplata pentru stradaniile sale.Atunci cand in 1561 provinciile ordinului
franciscanilor, Guatemala si Yucatan, au fost unite, Landa a fost inscaunat la
conducerea lor. Si abia acum a aratat ce poate: declansa in Yucatan un fel de
inchizitie. Dar nu se multumi doar cu atat. Cum putea sa alunge credinta pagana
a mayasilor, cand acestia aveau zeci de carti pagane in care isi gaseau
consolarea? La 12 iulie 1562 landa termina, o data pentru totdeauna ,cu cultura
maya. Potrivit ordinului sau au fost adunate cartile si manualele maya si, in acea zi
de 12 iunie, au fost arse in ultima capitala a mayasilor, Mani.
Cu toate acestea, lucrarea scrisa de el este deosebit de valoroasa. Landa si-a scris
cronica in Spania, unde a plecat pentru a se apara de acuzarile aduse in urma
actelor de cruzime la care fusesera supusi indienii ce se departasera de noua
credinta catolica. Cronica nu a fost tiparita decat in anul 1864. Informatiile cuprinse
in relatarea lui Landa au constituit principalele surse de informatie in incercarile de
descifrare a scrierii maya. Aceasta cronica este pretioasa si din alt motiv: in multe
locuri a talmacit, aproape cuvant cu cuvant, istorisirea principalului sau informator,
un indian instruit, membru al celei mai mari dinastii de dominatori maya: dinastia
Cocom.
Europenii au venit pentru prima data in Yucatan in 1511. E vorba de o ceata de
spanioli ce parasisera Darien-ul, o regiune din panama subordonata lui Vasco Nuez
de Balboa. In darien izbucnisera pe atunci certuri intre Balboa si unul dintre
potrivnicii sai. O parte a colonistilor spanioli, condusi de ofiterul Valdivia, a hotarat
atunci sa se intoarca in haiti, principalul cap de pod al conchistei pe acea
vreme.Caravela lui Valdivia nu si-a atins niciodata tinta. In apropiere de jamaica se
lovi de un banc de nisip numit pe atunci vipera de nisip (iar astazi pedro Cay).
Doar douazeci de norocosi au reusit sa coboare intr-o mica barca de salvare,dar nu

aveau cu ei nici provizii si nici o panza. Singuri si infometati naufragiatii lui Valdivia
au ratacit timp de douasprezece zile pe marea Caraibilor. In cea de a treisprezecea
zi curentul i-a dus in sfarsit pe un tarm necunoscut. Intre timp zece dintre
naufragiati murisera de foame dar acum ceilalti se aflau pe uscat. Se aflau intr-un
tinut care in Manuscrisul Roman al lui Bartolomea Columb (fratele lui Cristofor
Columb) purta in anul 1505 numele de Maya. Landa scrie in capiolul trei: Acesi
nefericiti au cazut in mainile unei capetenii care il sacrifica pe Valdivia si pe alti
patru idolilor sai, din carnea lor pregatind oamenilor sai un ospat sarbatoresc. Cand
ultimii cinci dintre spanioli au inteles ce ii asteapta, au evadat din captivitate
pornind catre interiorul peninsulei. Au fost prinsi de un alt stapanitor mayas,care ii
lasa in viata. Ba chiar urmasul sau le-a redat libertatea. Dupa ce inca alti trei
membri ai nefericitei expeditii a lui Valdivia si-au gasit moartea, n-au mai ramas in
viata decat Geronimo de Aguilar si Gonzalo Guerrero.
In anul 1517 in yucatan au debarcat alti spanioli. Acestia au ucis, in cei cinci ani ai
stapanirii lor, aproape toti indienii din Cuba. Au pornit la vanatoare de sclavi in
tinuturi inca nefolosite pana acum. Expeditia era condusa de Francisco Hernan de
Cordoba. Asemenea lui Valdivia si Cordoba si-a pierdut viata in intalnirea cu
mayasii.Mayasii au atacat neincetat pana cand i-au respins pe nepoftiti in mare.
Diego Velazquez, guvernatorul Cubei, organiza prin urmare o noua expeditie.
Aceasta era condusa de Juan de Grijalva. Expeditia debarca de mai multe ori in
yucatan, dar fara succes,de aceea revine dupa cinci luni in Cuba. Pe atunci pregatea
o expeditie in tara mayasilor si Cortez, cuceritorul de mai tarziu al mexicului.
Cortez a descoperit la mayasi mai multi membrii din expeditiile trecute,printre care
si pe Geronimo de Aguilar, unul dintre membrii expeditiei lui Valdivia,considerat de
multa vreme mort.

Fratii montejo in yucatan

Prin urmare, spaniolii si mayasii s-au intalnit de mai multe ori,dar nici Cortez, nici
Cordoba si nici Valdivia nu au cucerit yucatanul. Cucerirea si supunerea yucatanului
este legata de numele familiei de conchistadori Montejo. Francisco Montejo in
calitate de avocat al lui Cortez aflase de existenta Yucatanului. Montejo incheie cu
Carol al V-lea un contract, Capitulacion ,prin care acesta se obliga sa continue
descoperirea si cucerirea Yucatanului. In schimb imparatul acorda dinainte lui
Montego si urmasilor sai titlul de adelantado. Pe langa acesta Francisco Montejo era
numit guvernator si comandantul suprem al yucatanului,pe viata. Cucerirea
Yucatanului de catre Montejo, a durat douazeci de ani si nu s-a deosebit in nici un
fel de celelalte campanii intreprinse de conchistadorii de atunci. A fost la fel de
perseverenta si tot asa de cruda. Poate chiar mai plina de cruzimi, caci montejo era
singurul care isi hranea cainii cu carnea victimelor indiene. Las casas spune ca in
1526 Montejo a ajuns in yucatan cu trei sute de oameni. I-A facut pe toti indienii
sclavi, si umpland corabiile cu ei,i-a trimis mai departe. A schimbat indienii pe vin,
ulei, otet, pastrama de porc, haine, cai, etc.

Pe vremea lui Montejo II, fiul lui Francisco Montejo, care a fost nevoit sa se intoarca
in spania, a fost si mai rau. A supus treptat jumatate din yucatan. In anul 1542 a
intemeiat pe ruinele din centrul tinutului maya orasul Merida. In 1546 a invins in
cele din urma si ultimul grup de mayasi care ii mai opuneau rezistenta in Yucatan.

Mayasii din peten

In timpul acesta mayasii din peten traiau aproape neatinsi,cu toate ca in anul 1524
tinutul lor a fost strabatut de o expeditie de pedepsire a lui Hernan Cortez,
cuceritorul Tenochtitlanului.
Expeditia aceasta, care se indrepta spre sud, nu era pornita asupra indienilor ci
impotriva unor fosti ofiteri ai regelui care erau pe cale sa-si intemeieze in America
centrala propriile lor state, aproape independente fata de Cortez si rege. Cu acest
prilej Cortez a intalnit in drumul sau mai ales indieni itza, ce populau pe acea vreme
marele oras Tayasal, pe care mayasii il inaltasera in peten, in mijlocul unui lac intins.
Acesti indieni au mai infruntat inca timp de 150 de ani toate atacurile clanului
Montejo si a urmasilor acestuia. Abia in anul 1697, cand misionarul Andres de
Avendano y Loyola, care vorbea cateva dialecte indiene, vizita orasul tayasal, a
izbutit sa-i convinga pe locuitorii Tayasalului ca rezistenta lor este lipsita de realism.
Dupa ce Avendano y loyola s-a intors din insula de pe lac, spaniolii au trimis
impotriva tayasalului un vas condus de generalul de Ursua. Pe tarmurile insulei s-a
dat ultima lupta, prin care, la 14 martie 1697, a fost cucerit ultimul oras liber locuit
de catre mayasi.
In Tayasal cuceritorii au gasit splendide palate de piatra, cladiri administrative si 19
temple. Unul dintre acestea era inchinat tapirului tunetului,Tzimin Chac. Acest
divin tapir al tunetului era de fapt Morozillo, armasarul favorit al lui Cortez, care se
ranise in timp ce strabatuse Petenul. Cortez i-a rugat pe locuitorii Tayasalului sa
aibe grija de armasar. Calul i-a impresionat pe mayasi mai mult decat spaniolii. Prin
urmare Mayasii i-au adus calului tot felul de bunatati, dar in cele din urma calulu lui
Cortez a murit. Mayasii din tayasal au inaltat in cinstea sa acel templu, in care au
asezat o mare statuie cioplita din piatra a acestei ciudate creaturi pe care,
necunoscand notiunea de cal, au botezat-o tapirul tunetului.

Structura sociala
In epoca Conchistei in Yucatan domneau cel putin cinci dinastii independente,
anume familia Tutul Xiu (sau numai Xiu), a carei capitala era Mani (fosta resedinta a
dinastiei fusese la Uxmal), familia Cocom avand pe atunci capitala Sotuta (centrul
lor precedent fusese Mayapan), familia Canac cu capitala Tayasal, familia Chel, cu
resedinta la Tecom si familia Pech, cu capitala Motul.

Spre deosebire de azteci si incasi, indienii maya nu au format niciodata un stat

unitar, ci intotdeauna doar state-oras, de care depindeau uneori alte cateva centre
culturale si sate, locuite de agricultori, aproape in stare de serbie, care furnizau
orasului sau mai bine zis domnitorului si preotimii,hrana necesara. Tendintele de
unificare au fost relativ rare si nu au depasit alcatuirea unei aliante intre orase, un
fel de liga a celor mai importante trei orase de pe atunci din Yucatan : Chichen
itza, Uxmal si Mayapan. Dar nici aceasta confederatie de orase formata in secolul al
XI-lea nu a fost de lunga durata.
Informatii sigure despre structura sociala a mayasilor avem doar privitor la ultima
perioada a celei de a treia epoci, adica cea cuprinsa intre 1441 si 1697 (dupa
Morley).
Societatea era impartita in doua clase: aristocratia, din care facea parte si
preotimea, apoi cultivatorii aproape lipsiti de drepturi, care prin munca lor hraneau
patura dominanta. Orasele-stat ale mayasilor aveau in fruntea lor pe Halach Huinic
(Barbat adevarat), a carui putere era nelimitata si pe toata viata. In principiu
urmas era fiul sau prim nascut. Barbatul adevarat se deosebea in primul rand
prin imbracamintea sa impunatoare: o coroana mare (un coif din pene de
pasari) ,sandale in culori,inele din nefrit etc. Chipul ii era impodobit cu un tatuaj
bogat iar nasul il avea dilatat artificial. (Domnitorii isi mareau nasul acoperindu-l si
modelandu-l cu chit,ceea ce le imprumuta profilul de vultur dorit). De asemenea
toate celelalte parti ale obrazului si de fapt intregul trup erau impodobite ori
deformate artificial pentru a sublinia exclusivitatea barbatului adevarat ; dintii
erau piliti si imbracati cu coroane de nefrit, lobii urechilor erau gauriti si prelungiti
cu ajutorul unor pene de curcan.
Barbatul adevarat domnea intr-adevar singur, dar in treburile mai importante ale
statului se sfatuia cu consiliul de stat.Acest consiliu (numit in limba maya Ah
Cuch Cabob) era alcatuit din cei mai inalti reprezentanti ai nobilimii si preotimii.
Localitatile subordonate respectivului oras-stat erau administrate de un batabob, a
carui functie era de asemeni ereditara. El ocupa ierarhic urmatorul loc dupa
barbatul adevarat. In comunitatea sa batabob-ul era sprijinit de asa-numitii ah
culebob, care supravegheau indeplinirea poruncilor sale, transmiteau stirile etc. Alti
demnitari publici ai obstei erau ah holpop, care indrumau dansurile rituale si erau
cantareti la diferite prilejuri publice. Toti acesti detinatori de functii, exceptandu-i pe
ah holpop, prezentau patura conducatoare,nobilimea. Ei locuiau doar in orase.
Mestesugarii si agricultorii traiau in suburbiile acestor marete centre precum si in
sate, in colibele lor acoperite cu frunze de palmier. In fiecare zi isi paraseau colibele
inainte de rasaritul soarelui,unii pentru a ridica noi palate ori
piramide,ceilalti,mestesugarii,pentru a confectiona imbracaminte, arme si obiecte
artistice pentru stapani. Cea mai mare parte a poporului maya se ocupa insa de
cultivarea solului.

Gloata muncitoare a mayasilor poate fi impartita in doua paturi sociale: agricultorii

dependenti dar personal liberi si sclavii, denumiti pentacob in limba maya.
Cultivatorii din prima categorie erau numiti ah chembal uinicob, ceea ce textual se
traduce prin oameni de jos, sau oameni de dedesubt. Din recolta aveau dreptul
doar la o treime la fel ca in tahuantinsuyu. Celelalte doua treimi le primeau
nobilimea si preotimea.
Taranii mayasi pregateau suprafetele agricole in felul urmator: in primul rand
defrisau padurea cu ajutorul topoarelor de piatra si ardeau trunchiurile doborate.
Dupa defrisare,urma insamantarea: pe ogorul proaspat obtinut se faceau cu un bat
gauri in care erau depuse boabele de porumb. Dupa aceste munci pregatitoare
taranul se ocupa din nou de ogor, abia cand stiuletii de porumb incepeau sa se
parguiasca. Abia atunci incepea recoltarea. In urma unei exploatari atat de
neeconomice solul se epuiza in doi sau trei ani, de aceea agricultorul maya parasea
cel mult dupa trei ani un asemenea camp si incepea defrisarea unei noi suprafete
impadurite pentru a exploata in acelasi fel noul sol obtinut. Pe langa porumb
mayasii cultivau bumbac, fasole, tutun si cacao. In paduri culegeau mierea albinelor
salbatice. Pentru cei care locuiau in regiunea tarmului, pescuitul constituia un alt
izvor de hrana. In plus indienii din yucatan mai extrageau si sare din apa marii.
Mayasii prindeau iepuri salbatici si aguti,precum si tatu si soparle. Fiecare familie
crestea curcani, uneori si rate. Alimentatia mayasilor era destul de simpla fiind
alcatuita in proportie de 90% din porumb. Si totusi datoram cunoasterea gumei de
mestecat bucatariei monotone a mayasilor. In padurile din yucatan si peten crestea
un arbore deosebit, denumit ha,ale carui fructe erau adunate de mayasi care
mestecau miezul lor ca o guma. Un alt arbore important de aici era arborele de
sapun (Sarindus saponaria), numit in limba maya amole. Radacinile sale erau
folosite de mayasi drept sapun, cu care se spalau dupa fiecare pranz si isi curatau
imbracamintea. Oamenii de jos mai aveau obligatia de a participa la construirea
palatelor, templelor si a piramidelor. Pe langa aceasta mai erau siliti sa contribuie la
construirea drumurilor de piatra (sacbeob) ce erau trasate mai ales in centrele mai
importante.
Sclavii (pentacob) erau si mai jos in ierarhia sociala fata de agricultori. Deveneau
robi in primul rand prizonierii de razboi care nu erau sacrificati zeilor. Sclav mai
puteau deveni adesea si cetateanul propriului oras-stat. Fie ca se nastea ca sclav,
fie ca infaptuise o fapta reprobabila (mai ales furt) fiind obligat sa ispaseasca prin
robie pe viata. Dar si datornicii care nu inapoiau imprumutul puteau deveni
proprietatea debitorilor pana cand erau rascumparati de membrii familiei. In sfarsit,
in orasele maya putea fi vandut ca rob si un strain. Drept mijloc de plata mayasii
foloseau boabe de cacao. Un raport vechi afirma ca un scalv costa 100 boabe de
cacao.
Mayasii se imbracau in stofe facute din bumbac sau fibre de agava, tesute la
razboaie. In picioare purtau sandale de piele, adesea artistic ornamentate.

Centrul activitatii mayasilor in cea de a doua epoca (de la 317 pana la 987) era
tinutul raului Usumacinta si al afluentilor sai, care astazi apartine in cea mai mare
parte Guatemalei. Aici,in Peten, au aparut numeroase orase impunatoare: printre
altele Copan, Tical, Quirigua, Palenque, Yaxchilan, Uaxactun. In a doua perioada a
acestei epoci, in secolele al 5-lea si al 6-lea, in partea de nord a yucatanului au fost
intemeiate noi orase. Dintre acestea curand si-a dobandit o pozitie de frunte orasul
intemeiat in 495 si numit dupa locuitorii sai Itza, iar mai tarziu Chichen itza La
fantana

decaderea
Dar oraselor din tinutul raului usumacintu le era sortita doar o scurta existenta.
Perioada de inflorire a acestei epoci a fost curmata destul de brusc. Centrul
activitatii mayasilor s-a mutat din cauze aparent inexplicabile in extremitatea
nordica a peninsulei yucatan.
Diferiti oameni de stiinta cred ca sfarsitul acelei perioade avand centrul de asezare
in jurul raului usumacinta trebuie pus pe seama totalei epuizari a solului cultivabil.
Alti cercetatori vorbesc de o epidemie, iar altii iarasi cauta explicatia (destul de
hazardata) intr-o brusca schimbare a climei sau chiar in repetate cutremure.

Toltecii in tara mayasilor

In secolul al 10-lea intrusi straini au intervenit in istoria oraselor maya. Erau acei
tolteci care veneau din Mexicul central dupa ce isi parasisera capitala tula. Pe atunci
au revenit la Chichen Itza si intemeietorii orasului care candva il abandonasera.
Impreuna cu ei, din Mexic a venit si un popor condus de kucultan (traducerea in
limba maya a numelui sarpelui cu pene zeul Quetzalcoatl). Urmasii toltecilor au
luat ulterior puterea in Chichen Itza. Influenta Mexicana poate fi constatata si din
venerarea sarpelui cu pene. Urmasii toltecilor i-au invatat pe mayasi sa foloseasca
si noi materiale: turcoazele, nixal,cristalul de stanca si diferite metale. Toltecii,ce
veneau din Tula-Tollan si au plecat impreuna cu triburile itza catre nordul
yucatanului in cea de a doua jumatate a sec al 10-lea si pusesera stapanire pe
chichen itza in anul 987, au preluat curand limba mayasilor. Ceilalti doi participanti
la calatoria lui Kukulcan catre yucatanul de nord, treiburile Cocon si Xiu, au
intemeiat orase-stat independente, indienii Cocon Mayapanul iar Ah Zuitok Tutul
orasul Uxmal. Toate orasele populatiei maya si toltece sau dezvoltat rapid. La
Chichen itza a aparut prima piramida spre cinstirea noului zeuQuetzalcoatl, al
carui cult fusese adus de tolteci din Mexicul central. Idolii infatisand sarpele cu pene
au aparut curand si pe stelele din chichen Itza.

Liga de la mayapan
Cele trei orase fruntase ale mayasilor mexicani Chichen Itza, Uxmal si mayapan
s-au unit in anul 1007, formand asa-numita liga de la Mayapan o

confederatie care reprezinta un moment culminant al tendintelor de unire ale

mayasilor precolumbieni. In aceeasi masura in care crestea bogatia si maretia
tuturor oraselor-state, crestea si invidia si ura cu greu mascata dintre stapanitorii
lor. De aceea in anul 1194 se ajunge la conflict fti. Hunac Ceel, din dinastia
conducatorilor indienilor cocon, domnitorul din Mayapan, navaleste in Chichen Itza
si cucereste orasul cu ajutorul ostasilor mexicani. Stapanitorii absoluti ai yucatanului
de Nord devin astfel indienii cocon. Pentru a-si arata puterea ii aduc la mayapan pe
barbatii adevarati din fiecare stat maya silindu-i sa traiasca aici. Pana si barbatul
adevarat al uxmalului, cel de al treilea oras al fostei ligi de la mayapan, care nici
nu luase parte la acest razboi civil, este obligat sa se stabileasca la Mayapan.
Puterea militara a Mayapanului este intarita de valurile de aparare care inconjoara
orasul.
Suprematia Cocomilor din Mayapan asupra celorlalti mayasi din Yucatan a durat 250
de ani, cand s-a produs o revolta a mayasilor din Yucatan impotriva indienilor
cocom. Conducatorul razmeritei era barbatul adevarat din Uxmal, Ah Vupan Xiu.
Revolta a avut succes. Biruitorii au nimicit orasul in 1441. Cu acestea a luat sfarsit
orice tendinta de unitate a mayasilor din Yucatan. Pe atunci existau 18 orase maya
independente, dintre care cinci mai importante.
Nu dupa mult timp Mayapanul distrus este total parasit. Locuitorii sai condusi acum
de catre dinastia Chel isi creaza un nou centru in Tecoh. Decade si Chichen itza,
candva atat de vestit. Din motive ramase pana acum necunoscute indienii itza
abandoneaza din nou orasul si pornesc indrumati de noul lor conducator spre Sud
catre Peten, unde isi cladesc metropola Ta Itza (Tayasal). Chiar si adevaratii biruitori,
dinastia Xiu din Uxmal (urmasii lor traiesc si astazi in Yucatan) pleaca altundeva si
intemeiaza un nou oras, pe care il numesc, nu fara a da dovada unui uimitor dar al
profetiei, Mani (nume care inseamna ceva apropiat de expresia: totul este
pierdut). De fapt totul era intr-adevar pierdut. Inca inainte de sosirea spaniolilor
toate orasele maya au fost vizitate pe rand de o epidemie pustiitoare. Indienii Xiu
(sub dominatia lui Napot Xiu) au sacrificat zeilor sute de oameni pentru a indeparta
nenorocirea care se abatuse asupra lor odata cu venirea europenilor.

Zeii si ritualurile religioase ale indienilor maya

Credintele religioase jucau un rol deosebit de mare in viata mayasilor. Din relatarile
lui Diego de Sanda aflam ca in orasele maya din nordul Yucatanului preotii il
cinsteau pe zeul Hunab ku drept creatorul lumii. Fiul acestui zeu-creator, Itzamna
stapanitorul cerului, era cea mai mare divinitate a mayasilor. Itzamna, care ar fi
dat oamenilor de asemeni si scrierea si cartile, domnea asupra zilei si a noptii.
Pentru taranii maya o mare importanta avea desigur si Chac zeul (sau zeii) ploii.
In majoritatea oraselor erau venerati patru zei Chac. Fiecare dintre ei stapanea unul
dintre cele patru puncte cardinale ale cerului, fiecare avea propria sa culoare a
cerului fiind numit dupa acesta: Chac Xib Chac (Chac cel rosu al rasaritului), Lac

Xib Chac (Chac cel alb al nordului), Ex Xib Chac (Chac cel negru al apusului) si
Kan Xib Chac (Chac cel galben al sudului).
Celelalte divinitati erau Xuum Kaax (zeul porumbului), Ah Puch (zeul mortii),caruia ii
erau inchinate sacrificiile umane si era infatisat sub forma unui schelet,Xaman Ek
(ocrotitorul calatorilor si negustorilor). Mayasii din yucatan aveau si divinitati
feminine, dintre care Ixchel, zeita muncilor efectuate de femei si se pare si a lumii,
precum si Ixtab,zeita sinuciderii. Mayasii credeau ca cel care se sinucide se duce
direct in paradis. Credintele despre viata de apoi erau extrem de diferite la
mayasi. Ei credeau in treisprezece ceruri, asezate unul deasupra celuilalt. In
fiecare dintre ceruri (numite in limba maya Oxlahuntiku) domnea un alt zeu. In
mod asemanator si iadul era impartit in noua parti. Aceste iaduri erau stapanite
de asemenea de zei (Bolontiku). In iadul al noualea, cel mai intunecos, domnea
Ah Puch.
La fel si toate zilele calendarului maya, precum si numerele de baza ,de la
zero la treisprezece, erau legate de diferite divinitati.
Cultul religios al mayasilor era neinchipuit de diversificat si bogat. Preotii,
maestrii de ceremonie de profesie, faceau parte din elita societatii maya. Se pare ca
si la acesti indieni intreaga viata religioasa a fiecarui oras-stat era dominata de un
preot suprem unic. Acesta avea si sarcina educarii inaltei nobilimi si instruirea
inaltilor prelati subordonati lui. Pe langa religie le preda si stiinta scrierii
hieroglifelor, astronomia si astrologia. Inaltii preoti se numeau ak kin (in limba maya
kinyah inseamna a profeti). In epoca suprematiei mayapanului aceasta functie
clericala era ocupata de doisprezece Ah kin. Acestia la randul lor aveau in subordine
categoriile inferioare ale preotimii maya: preotii chilan,nacom si chac. Spre
deosebire de barbatul adevarat si de ceilalti membri ai aristocratiei laice preotii
purtau o imbracaminte simpla, iar pe cap un acoperamant asemanator mitrei.
Principala parte a ceremoniilor religioase o constituiau sacrificiile. De cele mai
multe ori preotii maya oficiau sacrificarea unui om in mod asemanator aztecilor. Cel
ales a fi sacrificat era vopsit pentru inceput cu vopseaua sfanta a sacrificiului (o
anumita nuanta de albastru), iar pe cap i se aseza un acoperamant de sacrificiu
inalt. Pe drumul sau catre piatra de sacrificiu de pe platforma superioara a unei
piramide, era intovarasit de cantece. Cele patru ajutoare ale preotului principal
(denumiti chac,dupa zeul lor ocrotitor), care erau si ei vopsiti in albastrul de
sacrificiu, il apucau pe cel ales, fiecare de cate o incheietura, asezandu-l cu spatele
pe altar.Nacom, preotul oficiant, indeplinea ceremonialul cu un cutit de piatra,
inmanand inima celui sacrificat preotului principal,chilan, care stropea cu sangele
inimii statuia zeului caruia ii fusese sacrificat omul. Dupa aceasta ceremonie trupul
celui sacrificat era aruncat pe treptele piramidei de catre chac. Preotii de la piciorul
piramidei jupuiau de pe cadavru pielea in care se invelea preotul principal. Sub
privirile spectatorilor executa apoi un dans ritual. De obicei cadavrul sacrificat era
ars.

Matematica, astronomia, structura calendarului

Cultura mayasilor a depasit ca nivel tot ceea ce a produs vreodata vechea America.
Importante sunt scrierea si literatura maya, precum si matematica si astronomia.
Acestea din urma, matematica si astronomia, sunt in stransa legatura cu calendarul
maya, aproape desavarsit si inimaginabil de precis.
Acest calendar era mai degraba o disciplina, un idol, decat un mijloc de progres al
societatii.
Pentru prima data in istoria omenirii mayasii au folosit ideea pozitionarii valorice la
scrierea numerelor mari. Tot ei au inventat (cu o mie de ani mai devreme decat
lumea veche) numarul zero. Sistemul de calcul al mayasilor era un sistem
vigesimal si duozecimal. Scrierea cifrelor se realiza cu ajutorul unor puncte si linii
orizontale iar zero era exprimat sub forma unei scoici inchise.
De la acest sistem vigesimal mayasii derivau calcule calendaristice cu ajutorul
carora erau in stare sa exprime intervale de timp de ordinul de marime a miliarde
de zile si sa efectueze datari complicate. Baza este unitatea o zi, in limba
maya kin. 20 X 1 zile formeaza un uinal (durata unei luni maya). Aici intervine o
modificare importanta in calculul calendaristic. Astronomii maya calculasera durata
unui an exact la 365 zile si

242
1000

zile. La puterea a 3-a asta ar insemna, in

sistemul duozecimal: 1 uinal X 20, dar se calculeaza: 1 uinal X 18, ceea ce da 360
in limba maya 1 tun (aproximativ un an).
Calculul se face in continuare astfel:
1
1
1
1
1
1

katun = 20 tun (7.200 zile).

baktun = 20 katun (144.000 zile).
pictun = 20 baktun (2.800.000 zile).
calabtun = 20 pictun (57.600.000 zile).
kinchiltun = 20 calabtun (1.152.000.000 zile)
Alantun = 20 kinchiltun (23.040.000.000 zile)

Numarul 1.388.308 de pilda se exprima si se scria in felul urmator: 9 baktun, 12

Katun, 16 tun, 7 Uinal si 8 Kin. Aceasta capacitate a mayasilor dovedeste un foarte
dezvoltat dar al abstractizarii.
Dar si mai complicata este astronomia maya. Prin observatii precise a fost stabilita
de exemplu durata anului cu mult mai exact decat in calendarul Julian, ba chiar
decat actualul calendar gregorian ! Mayasii au calculat de asemenea si durata
rotatiei lunii si a pamantului, exprimandu-le extraordinar de exact: 29 si
53059/100.000 de zile. Observatiile lor se indreptau si asupra altor corpuri, ca de
pilda constelatiile Gemenilor, Ah ek in limba maya, si a Pleiadelor, Tzab. Puteau
prevedea cu precizie si ecplipsele lunare.

Mayasii, redacteaza pana si un calendar dublu: un calendar sacru de 260 de zile

tzolkin si cel obisnuit de 365 de zile. Amandoi anii maya aveau lunile compuse
din cate 20 de zile. Fiecare zi a lunii avea propriul sa nume semnul sau hieroglific.
Pentru determinarea datei foloseau, in calendarul Tzolkin, pe langa numele lunilor
la fel ca aztecii numerale ordinale de la 1 la 13. O zi se putea numi de pilda 12
Akbal, 4 Chuen, 7 Chib. Unele grupe ale mayasilor, precum cakchiquelii din
Guatemala, isi botezau copiii dupa ziua lor de nastere din calendarul Tzolkin. Anul
maya sacru, Tzolkin, avea din numai 260 de zile.
Calendarul maya care numara 365 zile Haab era impartit in 18 luni de cate 20
zile si un al 19-lea uayeb numit luna scurta, de 5 zile. Acest an lung incepea
intotdeauna cu luna pop si anume in ziua denumita O pop. Zilele in sistemul Haab
nu incepeau cu unu ziua de intai a lunii ci ziua zero a lunii.
Dar o serie de evenimente erau legate la mayasi, care traiau sub o adevarata
dictatura a calendarului, atat de sistemul haab cat si de Tzolkin. Din acest motiv
cele doua calendare sunt comparate de obicei cu doua roti dintate. In timpul rotirii
lor dintii se angreneaza reciproc. Dar pentru ca aceiasi dinti ai rotii mari si ai rocii
mici sa se reintalneasca, este necesar un anumit numar de rotatii ale ambelor roti.
Si anume 52 rotatii ale celei mari si 73 rotatii ale celei mici. Daca inmultim Tzolkinul
cu 73 si respectiv Haab-ul cu 52 zile, rezultatul va fi 18980 zile. Se presupune ca
mayasii mai cunosteau si un alt ciclu al timpului, cu o durata de 15 X 18980 zile,
adica 94.900 zile. Ceea ce corespunde cu exact 365 ani de 260 zile sau 260 ani de
365 zile. In acest presupus sistem superior legatura dintre calendarele Tzolkin si
haab devine evidenta.
In afara de acest ciclu presupus dar neatestat un mare rol avea micul ciclu de 20
ani, asa-numitul Katun.
Mayasii calculau de asemeni dupa o anumita data initiala si pornind de la aceasta zi
toate celelalte zile si ani, in mod asemanator calculului temporal de astazi.
Aceasta data de pornire numita 4 Ahau 8 Cumhu corespunde anului 3113 i.e.n. Este
o data foarte interesanta, cu toate ca pana acum a ramas complet neexplicata.
Interesanta doar pentru faptul ca de fapt 4 Ahau 8 Cumhu, ce provine din sistemul
calendaristic Haab, nici macar nu reprezinta un inceput de an, ci una din zilele
anului Haab de 365 zile care, spre deosebire de anul Tzolkin, incepea intotdeauna
cu aceeasi zi, denumita O pop. Tot atat de necunoscut ramane si evenimentul
capital care a dus la aceasta datare. Caci pana la acea vreme mayasii precum si
premergatorii lor, olmecii, inca nici nu existau.
Mayasii acordau deci o mare grija calendarului si cercetarilor astronomice in baza
carora isi perfectionau neincetat precizia. In acest scop convocau chiar congrese
pentru a determina inceperea unui nou ciclu haab inceputul zilei O pop cu o
precizie int-adevar de ordinul minutelor. S-a constatat de pilda ca in anul 765 la
Copan a avut loc sesiunea unui asemenea congres inchinat calendarului. Pe langa

determinarea exacta a inceputului urmatorului Haap, a zilei O pop, principala

sarcina a acestei intruniri era justificarea inexactitatii din calendar ce aparusera in
decursul precedentului ciclu de 25 ani.
Pentru a face datarea si mai exacta in cea de a doua epoca istorica erau adaugate
precizari temporale complementare, care se calculau fie in baza rotatiei soarelui fie
a planetei Venus.
Pana la aproximativ mijlocul secolului al 8-lea astronomii maya foloseau pentru
determinarea unei zile, o metoda foarte complicata care necesita adesea pana la 10
hieroglife si arata cati Baktun, katun, Tun, Chinal si kin trecusera de la data de
inceput a istoriei mayasilor. Acest sistem de datare, poate fi gasit mai ales pe
monumentele din perioada secolelor al 5-lea al 8-lea si este asa-numitul calcul
lung. Cercetarile mai recente au aratat ca inscriptiile de pe stelele mayase nu
poseda doar o valoare calendaristica ci informeaza si asupra unor evenimente
istorice concrete.
Incepand de la jumatatea sec. Al 8-lea pe stele nu mai apar datari in sistemul
calculului lung. A fost introdus un nou sistem de datare, asa-numitul calcul scurt
U-Kahlay, Katunob. Acesta este simplu. Data reda zilele care au trecut incepand
de la ultima zi a ultimei perioade Katun.
Studiul unuia dintre cele trei manuscrise maya pastrate, asa-numitul Codex
Dresdenis, ne face sa presupunem ca preotii maya au folosit, pe langa Tzolkin si
Haab, inca un al treilea calendar care se baza pe anul de 584 de zile. Adica durata
unei rotatii a planetei Venus. Mayasii au calculat ca 5 asemenea ani corespundeau
cu 8 Haab. De aceea ultima zi a acestui ciclu legat de Venus si de soare era
sarbatorit cu un fast deosebit de catre preotii maya. O sarbatoare si mai mare era
incheierea unui ciclu mare al planetei Venus, avand valoarea de 5 X 13 X 584 zile
sau 65 ani ai acestui calendar, ceea ce corespundea exact cu durata a doua cicluri
mari haab, sau 104 ani.

Literatura si cronicile
Inafara de astronomie si matematica, mayasii depaseau celelalte civilizatii indiene
ale Americii precolumbiene si prin scrierea lor. Se presupune ca mayasii au preluat
elementele de baza din sistemul scrierii cu hieroglife de la olmeci,dar l-au dezvoltat
si l-au imbogatit cu elemente noi. Mayasii au scris de asemeni si carti,mai mult
decat alte popoare de cultura ale vechii Americi. Dar in urma activitatii de misionar
a lui Diego de Landa, nu au fost pastrate decat trei asemenea cronici hieroglife
ale mayasilor. Pe langa aceste trei manuscrise ilustrate, in orasele maya s-au mai
pastrat insa cateva sute de inscriptii hieroglifice sapate in piatra.
Americanistul Iuri Knorozov din Leningrad, s-a ocupat de problema scrierii maya
inca din anii studentiei. In urma cercetarilor sale, in anul 1954, knorozov si-a
publicat lucrarea Sistema pisma drewnich Maija (Sistemul scrierii vechilor maya), in

care ajunge in primul rand la concluzia ca scrierea hieroglifica a mayasilor nu se

deosebeste in principiu de scrierea hieroglifica din vechea China si din Egipt, iar in
al doilea rand ca cele mai multe dintre semnele maya poseda o semnificatie
fonetica exacta, iar majoritatea semnelor reprezinta silabe. El a impartit aceste
semne in patru categorii:
1. Semne vocalice de asa-numitul tip A, ce folosesc la redarea vocalelor de
la inceputul cuvantului sau a vocalelor principale din cuvant.
2. Semne silabice de tipul AB, ce exprima o vocala urmata de o consoana
(de ex: Ah, Ak, Et etc.)
3. Semne silabo-vocalice de tipul BA , care desemneaza consoanele ce
sunt urmate de o bocala. Acestea apar mai frecvent la sfarsitul cuvintelor
4. Semne silabice de tipul BAB alcatuite din consoana + vocala +
consoana (de ex: Bel, Thul, Nal etc.)
Asa cum sustine Knorozov, in scrierea mayasa exista foarte putine ideograme
adevarate care exprima o singura notiune, un singur cuvant. Astfel, in scrierea
hieroglifica a mayasilor exista o ideograma pentru Bolay (jaguar), pentru yax
(verde) etc. Aceste rezultate obtinute de stiinta sunt considerate doar un inceput,
deci inca nu se poate vorbi despre o descifrare a hieroglifelor maya.
Dintre scrierile in hierogrife, manuscrise ilustrate, au ramas trei, numite dupa locul
in care sunt pastrate: Codexul Parizian (Codex Borbonicus), codexul din Dresda
(Codex Dresdensis) si Codexul Madrilen (Codex Trocortesianus). Acesta din urma
este cel mai voluminos avand o lungime de 6,15 m si 56 file pliate.

Popol vuh
Pe langa aceste trei cronici mayasii au mai lasat in urma lor inca cateva manuscrise
care au fost scrise sau traduse in alfabetul latin, alaturi de ce mai vestita si mai
importanta opera a literaturii indiene precolumbiene Popol Vuh. Popol Vuh este
cea mai importanta marturie a literaturii mayase, cea mai mare opera epica
cunoscuta din intreaga literatura indiana precolumbiana. Aceasta perla a tezaurului
literaturii universale este de mare valoare deoarece reda si prezinta mai ales
conceptiile religioase si filozofice ale indienilor quich, triburi mayase ce se trag din
marea familie a mayasilor Americii centrale.
Manuscrisul original al operei Popol Vuh era scris probabil in hieroglife. In guatemala
manuscrisul indienilor quich a fost transcris dupa scrierea spaniolilor de un
necunoscut in latina.
Popol Vuh este o opera relativ voluminoasa. Intreaga lucrare este compusa din trei
parti principale aproape independente. Prima parte descrie facerea lumii de catre
divinitatile principale ale indienilor quich, cum au aparut animalele, crearea
oamenilor, dupa care se povesteste despre o inundatie si despre nimicirea
oamenilor de lemn. Ajunsa aici, istorisirea se intrerupe brusc si incepe partea a

doua, mai cuprinzatoare si mult mai importanta, amintind mult de mitologia

greceasca: sunt povestite destinele minunate a doi eroi prieteni, Huanaphu si
Xbalanque, despre lupta lor si cum l-au ucis pe infumuratul semizeu Vucub-Caquix si
pe cei doi fii ai sai, cum au coborat cei doi eroi in lumea subterana Xibala, unde au
avut de infruntat primejdii inspaimantatoare, precum si despre stapanitorii
imparatiei Xibala si despre jocul cu mingea pe care Huanaphu si Xbalanque l-au
adus cu ei, despre aventurile pe care le-au avut cei doi eroi in casa intunecimilor,
in casa jaguarilor si in casa liliecilor si cum au biruit cei doi eroi in cele din urma
pe stapanitorii lumii subterane.
A treia parte continua descrierea crearii omului: cum creatorii divini nu erau
multumiti cu prima si a doua lor faptura omul din lut si omul din lemn au facut
de data aceasta un om din samanta sacra a mayasilor din porumb. Acest om a
prosperat, iar urmasii sai ar fi indienii quich. Popul Vuh povesteste apoi despre
primii patru barbati Balamquitze, balacamb, Mahucutah si Iquibalam. Se relateaza
ca acesti patru barbati ar fi creat de fapt pe stramosii celorlalte popoare.
In incheiere, sunt descrise drumetiile indienilor quich si zeitatile triburilor. In final
cartea ii enumera pe conducatorii fiecarei grupe de indieni quich, Nihait, Cavec,
Ahua, Quich, incepand cu stramosii pana in ziua scrierii acestei opere.

Orase si centre de cult: copan,tikal,uxmal,chicken itza

Pe langa literatura, scriere, matematica si astronomie o impresionanta marturie a
nivelului cultural al mayasilor o aduce si arhitectura. Arhitectura mayasilor,
frumusetea sanctuarelor de cult si a oraselor, dovedesc inaltul nivel si gustul
artistic al constructorilor.
Arhitectura myasilor depasea cu mult arhitectura tuturor celorlalte civilizatii din
America Indiana. De pilda mayasii, spre deosebire de incasi, cunosteau bolta, cu
toate ca este vorba de o bolta falsa, formata prin suprazidire. Mayasii cunosteau de
asemenea si mortarul pe care il obtineau din calcar, precum si metoda arderii
calcarului. In afara de piramide si palate, centrele lor de cult si orasele se mandreau
cu observatoare astronomice, cu terenuri pentru jocuri rituale cu mingea, colonade,
scari monumentale, porti si arcuri de triumf.
Alaturi de sanctuare si orase constructorii mayasi au realizat si drumuri, asanumitele sosele albe, construite din blocuri albe de piatra de calcar de Yucatan.
O asemenea sosea alba (sacbe cu pluralul sacbeob) lega de pilda orasul Cob cu
orasul Yaxun. Lungimea acestui drum este de 93,5 km.
Soseaua are o latime de cca 10 m si depaseste, ca aproape toate celelalte sosele
albe, nivelul terenului inconjurator cu 0,5 pana la 2,5 m. Soseaua este remarcabila
si din alt punct de vedere: exceptand o mica abatere catre un orasel maya

invecinat, ea leaga cele doua orase printr-o linie perfect dreapta, in mod practic
lipsita de abateri si curbe.
Alte mari sosele legau tiho (Mrida de astazi) cu locurile de pelerinaj Itzamal, alta
ducea de la itzamal la pole, iar una in directia calatoriilor de pelerinaj religioase,
catre orasul de pe insula Cozumel. Se pare ca aceste sosele maya foloseau mai
degraba procesiunilor religioase decat comertului ori legaturii dintre diferitele
regiuni ale tarii, dar in nici un caz unor scopuri militare.
Arhitectura sanctuarelor si oraselor depaseste nu numai prin calitate ci si prin
cantitate toate celelalte constructii monumentale pe care le-au lasat in urma lor
celelalte mare civilizatii precolumbiene. Arhitectura in piatra a mayasilor probabil ca
a succedat unei arhitecturi initiale a lemnului, careia ii si seamana adesea. Cea mai
veche constructie de piatra o mica piramida ce provine probabil din sec. al 2-lea
se afla la Uaxactn. Ca material de constructie mayasii foloseau mai ales piatra de
calcar.
Marea majoritate a oamenilor de rand nu locuiau in complexele de locuinte ale
oraselor, ci in suburbiile intinse ale acestora. Centru propriu-zis al oraselor era
ocupat de palate, manastiri, observatoare astronomice, terenuri pentru jocurile cu
mingea, terenuri de dans pentru executarea dansurilor rituale publice, trepte
largi, marete drumuri inaltate pentru pelerini si, temple ridicate pe piramide.
Oamenii de jos locuiau in case mici mai degraba colibe imprejmuite de o
gradina sau de un gard.
Morlay imparte orasele mayasilor,in functie de numarul monumentelor arhitectonice
pastrate, in patru categorii. Dupa aprecierea lui, in orasele maya ale asa-zisei a
doua categorii traiau aproximativ cate 50.000 de locuitori. (Din aceasta categorie
fac parte 19 orase printre care Uaxactn, cob, Calakmul, Nakum, Palenque,
Naachtun, Zaxchiln, Etzn si Quirigu )
Pentru fiecare oras din asa-zisa prima categorie (de ex: Copn, Tikl, Uxmal si Itz)
cercetatorii de astazi apreciaza cat 200.000 de locuitori.
Doua dintre principalele metropole Copn si Tikl apartin epocii a doua.
Copn(amplasat in Hondurasul de astazi) era centrul principal al stiintei, dar mai
ales al astronomiei. Tabelele astronomice gasite la Copn depasesc ca precizie toate
celelalte date pastrate de mayasi in domeniul aceste. Inflorirea stiintei la Copn se
datoreaza si faptului ca acesta a fost unul dintre orasele locuite de cel mai mult
timp. Orasul este alcatuit dintr-o parte centrala monumentala si 16 cartiere
marginase dintre care unul este la o departare de 11 km de mijlocul orasului.
Partea centrala este formata din asa-numitul Acropolis de Copn si cinci mari
curti. Partea aceasta este alcatuita dintr-un sistem de piramide, terase si temple. O
atractie a orasului este asa-numita scara a hieroglifelor, in ale carei 62 trepte de
piatra este sapata o inscriptie in hieroglife, construita din peste 2000 de semne.

Dar cel mai mare oras maya cunoscut pana acum (cercetarea orasului Dzibilchaltn
nefiind inca incheiata) este orasul Tikl din Pten, intemeiat in anul 416. Tikl se
afla la cca 50 km departare de Uaxactn, cel mai vechi oras maya, cu care dealtfel
este legat cu un drum alb. Oras demult mort, Tiklul este inconjurat astazi de
padurea tropicala deasa. Centrul orasului, care se afla pe un platou de calcar, este
aparat din doua parti de prapastie adanca. Tiklul se poate mandri cu un numar
neobisnuit de mare de stele (83) si altare (54).
Orasul Uxmal, a carui intemeiere a avut loc in prima perioada din epoca a treia, era
principalul centru al tinutului yucatecilor, numit in limba maya Puuc. Acesta
reprezinta un relief in valuri, in care dealurile din piatra de calcar alterneaza cu
campii intinse. Resedinta dinastiei conducatoare Xiu era lungul palat al regilor. In
jurul acestui palat dinastia Xiu si-a construit numeroase alte palate si piramide:
piramida proorocului, de forma ovala, in interiorul careia sunt ascunse cinci mici
sanctuare, asa-numita manastire a calugaritelor, un mare teren pentru jocul cu
mingea precum si multe alte cladiri.
Cel mai important si mai ales cel mai impunator oras cunoscut al mayasilor, care in
timpul epocii a treia avea desigur si cel mai mare numar de locuitori, alaturi de
Dzibilchaltn, a fost Chichn Itz. Orasul acesta constituie intr-un anume fel o
exceptie in cadrul istoriei relativ scurte a oraselor mayasilor. A fost intemeiat de
catre Itz in timpul epocii a doua (probabil in anul 455) si a fost parasit dupa doua
veacuri (692). Orasul a fost insa populat din nou si anume de catre cei care in anul
987 s-au inapoiat in Yucatn impreuna cu cuceritorii tolteci. Trei secole la rand
Chichn Itz a fost cel mai important loc de pelerinaj. In anul 1441 orasul a fost
parasit din nou pentru a doua oara atunci cand majoritatea locuitorilor au
construit in Petn orasul Tayasal care a fost ultimul dintre orasele mayasilor care au
mai rezistat atacurilor spaniole inca aproape 200 de ani dupa descoperirea Americii.
Chichn Itz, asezat pe o campie din nordul yucatnului, formeaza un dreptunghi
aproape perfect, lung de 3 km si lat de 1 km. Centrul orasului era alcatuit de un
bazin de apa sacru, un cento, de la care se trage si numele orasului (la fantana
neamului Itz). De la acest cento sacru duceau drumuri albe catre celelalte
principale locuri de pelerinaj din peninsula. Chichn Itz era intr-adevar, dupa
cunostintele de pana acum, orasul cu cel mai mare numar de locuitori, dar totodata
si un oras strans legat de valul de imigranti tolteco-mexicani prezentand deci
accentuate urme de influenta tolteca. Asa a rasarit si marea piramida Chichn Itz
Kukulcan(inchinata lui Quetzalcoatl). Piramida (denumita in prezent adesea El
Castillocetatea) se aseamana foarte mult cu piramida din tula tolteca. De asemeni
si stalpii inalti de piatra, care infatiseaza serpi cu pene, amintesc de metropola
tolteca. In sfarsit, toltecii au adus cu ei si figura acelui zeu culcat, numit astazi cu
numele maya Chac-Mool, cel care inca la Tula era o divinitate insemnata.
Daca piramida in trepte Kukulcan ar fi dezbracata de imbracamintea ei exterioara,
s-ar gasi inauntrul ei o piramida absolut identica, dar ceva mai mica. Caci

calendarul poruncea: cladeste dupa un anumit soroc o noua piramida peste cea
veche! Dupa acest principiu s-au realizat multe piramide mezoamericane.
In afara de aceasta, piramida ascunde mai multe incaperi, dintre care de pilda asanumita sala a jaguarului. Sala este dominata de un jaguar de piatra.
Interesante sunt apoi si templul razboinicilor, templul vulturilor, templul
jaguarilor si un teren de joc cu mingea. Jocurile erau practicate cu o minge masiva,
foarte grea si dura, de cauciuc, pe un teren alungit. Aceste jocuri aveau un caracter
religios. Jucatorii nu aveau voie sa atinga mingea cu mainile,jucau folosind doar
soldurile, coatele si umerii. Invingea echipa care introducea mingea printr-un
orificiu rotund ce se gasea intr-un perete de piatra.
Celelalte atractii din Chichn Itz sunt asa-numita casa a maicilor Akab Dzib
casa scrierii negre, Chan Chichan casa rosie si o platforma pentru dansurile
rituale, denumite astazi templul Venerei.
Demna de admiratie este instalatia bazinului natural de apa, cenote-le din centru.
Oamenii de stiinta s-au intrebat de unde era adusa apa pe aceasta peninsula unde
nu exista nici un rau sau lac. Apa de la suprafata a patruns insa in mii de locuri prin
stratul de calcar adunandu-se in rauri subterane. Asa s-au nascut in yucatn bazine
de apa naturale, acele cenote, de mare insemnatate pentru cunoasterea culturii
vechilor mayasi. Aceste bazine erau considerate in multe din orasele maya drept
sacre deoarece apa, ploaia sau infertilitatea, uscaciunea, au influentat in mod
hotarator agricultura taranilor mayasi. Zeul apei Ah Bolon Tzacab si cele patru
divinitati ale ploii (zeii Chac) erau la mare cinste. Si odata cu ele erau venerate si
bazinele cenotes singurele rezervoare de apa din aceasta tara secetoasa. Astfel si
cel din Chichn Itz era de fapt un loc sacru de pelerinaj si de sacrificiu. In fantana
sacra se aruncau, impreuna cu alte ofrande, mai ales copii, sacrificati in cinstea
zeilor Chac ai ploii. Edward Thomson, a cercetat bazinul adanc de 58 m si a
descoperit ca bazinul ascundea, pe langa schelete de copii si de femei, zeci de
obiecte din aur si nefrit.

Piramida din palenque

Alaturi de metropolele maya din aceasta asa-numita prima categorie copn, tikl,
uxmal si Chichn Itz au fost descoperite cu timpul peste 130 alte centre de cult
si orase.Unul dintre aceste remarcabile centre este Palenque, amplasat in actualul
stat mexican Chiapas. Palenque este cunoscut de peste 200 de ani, dar in 1951
cercetatorul mexican Alberto Ruz lluhuiler a facut o descoperire senzationala. In
timp ce pregatea reconstructia uneia dintre cele mai importante piramide ale
orasului a templului inscriptiilor asezata in imediata apropiere a palatului
din Palenque. Cercetand interiorul piramidei intamplator i-a atras atentia una dintre
marile placi de beton care alcatuiau pardoseala acestei incaperi. Placa depasea
putin nivelul celorlalte. De aceea introduse o ranga intr-un rost si, spre mirarea sa,

placa a putut fi ridicata descoperind o scara ingusta, ascunsa, probabil inca din
vremea la care fusese construita, privirilor nedorite. Scara secreta descrie cateva
spirale pana ajunge in fata unei placi mari de piatra, la o adancime de 18 m. Placa si
usa care a fost gasita in spatele ei erau pazite de sase schelete de barbati, care
se pare ca fusesera ingropati aici de vii. Dupa ce Ruz Lluihuiler a deschis poarta
de piatra, a patruns intr-o incapere in pardoseala careia era incastrata o piatra mare
impodobita cu portretul unui barbat adevarat si purtand o lunga insciptie in
hieroglife. Apa, care picura prin peretii de piatra de calcar ai piramidei, formase pe
tavanul de deasupra mormantului perdele de stalactite albe. Dupa ridicarea placii
de mormant grele de 5 t. Cercetatorul descoperi scheletul barbatului adevarat din
Palenque, care avea drept podoabe un colier de nefrit artistic prelucrat si cercei
mari confectionati de asemeni din nefrit. Aceasta descoperire are o mare
importanta in istoria cercetarii trecutului precolumbian deoarece pana in anul 1951
se credea ca spre deosebire de piramidele egiptene, cele americane nu ar fi fost
niciodata folosite drept morminte.

Enigmaticul Dzibilchaltun
ultimul dintre aceste remarcabile orase a fost si el descoperit abia cu cativa ani in
urma. Numele pe care il poarta este tot o inventie a americanistilor. A fost denumit
Dzibilchaltn, ceea ce inseamna acolo unde se gasesc inscriptii pe pietre netede.
Prima stire despre descoperirea intamplatoare a unor mine in adancurile padurii
seculare ale yucatanului, nu departe de o hacienda izolata, este din anul 1941. Dar
abia cu cativa ani in urma cercetarile au fost incepute de catre o grupa de
americanisti. Dupa ce padurea a inceput sa se rareasca sub loviturile machetelor si
topoarelor s-a putut constata ca orasul nou descoperit depasea cu mult toate
asteptarile. Primele informatii despre descoperirea orasului DzibilChaltn, care au
fost publicate pana acum in revista Societatii Geografice a SUA, afirma ca ar fi vorba
de cel mai mare oras din intreaga America precolumbiana si ca ar ocupa o suprafata
de peste 30

km 2 Dzibilchaltn, este, dupa cum sustin descoperitorii sai, primul si

singurul dintre orasele descoperite pana acum care a fost locuit timp de 3500 de ani
in mod neintrerupt. Orasul a mai fost locuit chiar si dupa invazia spaniolilor. Axul
principal al orasului este alcatuit de o sosea de aproape 3 km lungime care, dupa
cum a calculat descoperitorul sau, a fost construita folosindu-se 350 milioane de
kilograme de piatra. De-a lungul soselei se inalta temple si palate. In mijloc se afla o
cladire cu aspect impunator, probabil resedinta barbatului adevarat, iar pe
stanga, la capatul sau, se afla templul celor sapte statuete, ce isi are denumirea
de la cele sapte figurine din lut ce au fost descoperite intr-o cripta aparte din
podeaua sanctuarului. Doua dintre figurine prezinta pe spate o cocoasa urias
modelata, cea de a treia poarta statuia unui pitic, iar celalalte patru au pantecul
deformat. Figurinele acestea aveau probabil rolul de a izgoni bolile si betesugurile
pe care le oglindeau. Templul avea ferestre, lucru aproape neintalnit in arhitectura
mayasilor. Ramele erau facute din lemnul foarte dur de sabinche. In Dzibilchaltn a

mai fost descoperit inca un cenote, la fel ca in Chiken itza. In limba maya el se
numeste Xlacah (orasul vechi). In bazinul adanc de 50 m scufundatorii au gasit
oasele a numeroase victime si fluiere sfaramate cu care probabil cei sacrificati
cantasera inainte de a muri.