Investigarea ecografica a splinei

Elev: Ion Maria- Magdalena

Grupa: AMR AN II

Tehnica ecografiei

 Ecografia este o tehnica de explorare imagistica ce foloseste ultrasunetul si

interactiunea acestuia cu tesuturile
Presupune existenta unei sonde de explorare care sa emita ultrasunetul si sa
receptioneze ecoul sau, aparatul computerizat pentru prelucrarea datelor si
ecranul pentru redarea imaginii
Foloseste un gel special (suspensie de gelatina si apa) ca interfata intre tesut
si sonda de examinare, cu aplicare cutanata pe zona de explorare

Sondele ecografice
Au dublu rol: emit fasciculul de ultrasunte si receptioneaza fasciculul
reflectat .
3

Difera dupa frecventa utilizata pentru a emite ultrasunete: cele abdominale

intre 5-7 MHZ la copil si 3,5-5 la adult- pentru explorarea in profunzime, cele
superficiale intre 7-12 MHZ pentru explorarea la suprafata .
Tipuri de sonde; convexe pentru abdomen, liniare pentru suprafata, radiare
pentru cord, transfontanelar.

1.Sonda convexa pentru explorarea in profunzime

explorarea la suprafata

Ecografia splinei

2. Sonda liniara pentru

Ecografia este o metoda imagistica importanta de diagnosticare n patologia

splinei, cu o buna sensibilitate n special n patologia localizata splenica,
comparabila de altfel patologiei localizate hepatice si cu o specificitate limitata mai
ales n privinta evaluarii patologiei difuze.
Principalele indicatii ale ecografiei n patologia splinei sunt:
1. Evaluarea splenomegaliilor, clinic manifeste cu relatii morfologice
complete, evolutive prin repetabilitatea metodei si de integrare ntr-o patologie
complexa: boli de sistem, suferinte hepatice cronice, hemopatii maligne.
2. Diagnostic de urgenta n traumatismele hipocondrului stng pentru
diagnosticul pozitiv sau negativ al rupturilor splenice (rupturi n doi timpi hematoame subcapsular, hemoperitoneu)
3. Sindromul febril n suferintele prelungite etiologic neprecizat.
4. Evaluarea formatiunilor tumorale n hipocondrul stng pentru
diagnostic topografic, evolutiv si precizarea diagnosticului n cazul asocierii altor
elemente patologice: alt 818f58i e localizari tumorale, adenopatii, ascita.
5. Examenul screening al tabloului general astenic, infectios sau/si dureros
- dispeptic al abdomenului superior, cnd examenul ecografic si rezerva
posibilitatea constatarii unor probleme concrete de patologie difuza si localizata
splenica.
6. Examenul
screening, n
evolutie,
al
hepatosplenomegaliilor
diagnosticate anterior si ncadrate ntr-un context patologic cert, n special n
diagnosticul complicatiilor (tromboze ax spleno-portal, progresiunea hipertensiunii portale cu elemente de circulatie colaterala, procese localizate splenice).
Metodologie de examinare
n general doua situatii clinice sunt considerate distinct n patologia splenica:
a. examenul ecografic al unei spline nepalpabile.
b. examenul unei splenomegalii certe.
n examenul splinei cu dimensiuni normale traductorul este aplicat sub
rebordul costal, la nivelul liniilor axilare stngi, n inspir profund blocat
realizndu-se o usoara rotatie craniala a fascicolului ultrasonor cu vizualizarea
splinei n totalitate, a bordului diafragmetic si al principalelor rapoarte. Aceste
prime incidente sunt completate de abordul intercostal, mai putin dependent de
inspirul profund, cu modificarea unor sectiuni oblice si longitudinale, intercostale
cu orientare diversa.
n examenul unei splenomegalii clinic manifeste (cel putin gr. II clinic)
abordul sub rebordul costal stng este mult mai usor si mai putin dependent
de respiratie. Se pot folosi astfel mai multe incidente oblic recurente subcostale
5

stngi, precum si sectiuni transversale si verticale axilare ce permit obtinerea unor

imagini de ansamblu pentru analiza volumului si structurii splinei.

Ecoanatomie splenica
Forma, contururi. Pot fi apreciate n ansamblu de la primele sectiuni
transversale si longitudinale la nivelul liniilor axilare stngi. Fata externa splenica
laterala este convexa, subdiafragmatic, confundndu-se cu peretele toracic bazal
stng. Fata interna, mediala este n general mai bine individualizata. Este n
general rectilinie sau usor concava, realiznd n ansamblu pe sectiune configuratia
de semiluna a splinei.
Diverse variante anatomice pot mbraca si configuratii elipsoidale, cu o
usoara convexitate a fetei mediale a splinei, ntotdeauna delimitata de
splenomegaliile tumorale importante care determina de asemenea aceasta
configuratie.
Aspectul sectiunilor splenice transversale este ovoid regulat, cu
evidentierea usoarei concavitati a hilului, n regiunea mijlocie. Datorita proiectiei
sinusului costodiafragmatic stng ("masca" de gaze), nu pot fi realizate asemenea
sectiuni transversale cranial si cele care sunt realizate prezinta n special jumatatea
inferioara a splinei. ncercnd orientarea planului ultrasonor n incidenta oblic
recurenta subcostala pentru a analiza sectiunea realizata se poate intersecta o a
doua "masca" de gaze, adusa de unghiul splenic al colonului.
Pentru a optimiza sectiunile polului superior se apeleaza la
sectiuni verticale laterale axilare, care prezinta de faptsectiuni frontale la nivelul
splinei, cu forma ovalara pe sectiune.
Toate aceste manevre sunt practic inutile n cazul unei splenomegalii ce
poate fi vizualizata direct prin abord subcostal.
Sectiunile splenice ce pot fi realizate n hipocondrul drept sunt mult
influentate de mai multi factori:
- mobilitatea splinei n inspir
- raporturile splinei n hipo-condrul stng - n special raporturile cu tubul
digestiv (cu corpul gastric n diferite stadii de repletie uneori, cu unghiul splenic al
colonului, cu diferite lungimi si configuratii).
- multiplele variante anatomice ale splinelor accesorii pot da uneori migratii
interpretabile
- proiectia n zona hilului splenic a unor adenopatii si elemente de circulatie
colaterala spleno-portala.
6

Problemele ridicate uneori de vizualizarea n totalitate a splinei sunt n

general amplificate n momentul interpretarii unor relatii cert patologice splenice.
Regiunea topografica a hipocondrului stng fiind o zona de raporturi multiviscerale
ridica unele probleme de localizare a unor formatiuni tumorale mari proictate
astfel: tumora splenica, renala, a cozii pancreasului, tumora a glandei suprarenale
stngi, a unghiului splenic al colonului sau eventual tumora primitiva
retroperitoneala.
Raporturile splinei. Primul raport usor de evidentiat este cel posterior cu rinichiul
stng, cele doua viscere realiznd un "cuplu magentic" usor de interpretat. Au
practic acelasi ordin de marime, un ax lung de aproximativ 10-12 cm, n ambele
situatii dependent sau corelat cu morfotipul constitutional. Un al doilea element
imagistic al primei observatii este contrastul de ecogenitate, (contrast practic si n
hipocondrul drept), cu un aspect net mai ecogen al parenchimului splenic fata de
cel renal stng.
La anumiti pacienti o splina cu pozitie anterioara, n special n cazul unei
splenomegalii se poate detasa de acest raport splenorenal si vine n contact cu lobul
stng hepatic. Daca se asociaza si o hipotrofie a lobului hepatic stng, splina se
poate gasi n pozitie epigastrica cu posibilitate de confuzie cu o masa tumorala. Se
asociaza n aceste cazuri mai multe semne care concura la conturarea imaginii de
organ: masa palpabila epigastric este mobila cu respiratia, absenta imaginii unei
spline normale n hipocondrul stng.
Raportul splinei cu coada pancreasului este vizualizat pe sectiuni transrenale posterioare care vizualizeaza polul inferior al splinei imediat cranial fata de
coada pancreasului.
O splenomegalie sau o splina accesorie deosebit de mobila n inspir se
poate dezvolta anterior de polul superior al rinichiului stng si se diferentiaza
foarte greu de o masa tumorala pancreatica caudala.
Raporturi lichidiene particulare
Exista trei tipuri de imagini lichidiene juxta-splenice ce pot crea probleme de
diagnostic diferential:
a. vizualizarea corpului gastric destins cu continut lichidian (dupa ingesta
de lichide imediat naintea examenului ecografic): corpul gastric se vizualizeaza
ntre polii superiori ai splinei si rinichiului stng anterior de coada pancreasului,
care n general se vizualizeaza cu dificultate: imaginea poate intra n diagnostic
diferential cu o formatiune sonotransparenta, bine delimitata, de tip chistic (eventul
chist caudal pancreatic, chist polar superior al rinichiului stng sau pseudochist
retroperitoneal)
b. prezenta unei ascite n cantitate mica se releva printr-o imagine
transonica ntre splina si perete; grosimea acestei zone lichidiene se poate modifica
7

o data cu schimbarile de pozitie si poate intra ntr-un important diagnostic

diferential cu un hematom posttraumatic sau hemoperitoneu.
c. prezenta unei imagini lichidiene n cavitatea pleurala stnga poate da
nastere unor imagini interpretabile si este necesar sa fie verificata prin abord
transtoracic posterior bazal stng cu pacientul n pozitie asezata la marginea
patului.
Dimensiunile splinei. Splina cu dimensiuni normale nu depaseste n general
rebordul costal si este deosebit de corelata n dimensiuni - n special n ax
longitudinal si n volum - cu tipul constitutional. Exista mai multe opinii n
literatura de specialitate privind limitele dimensionale de la care apreciaza o
splenomegalie. Astfel ca organ cilindric ar prezenta diverse diametre de ordinul: d
antero-posterior, care este cuprins ntre 10 si 12 cm, d transversal mediu 6-8 cm si
d cranio-caudal, longitudinal, cuprins ntre 10-13 cm.
Ecostructura splinei Este n general reflectogena, cu o ecogenitate situata
ntre cea a pancreasului si cea hepatica. Aspectul parenchimului splenic n
ansamblu este omogen, fin granular, asemanator celui hepatic. Hilul splenic concav
poate prezenta ramificatii vasculare, ale venei splenice dilatate n contextul
hipertensiunii portale sau elementele circulatiei colaterale.
Un aspect particular al hilului, care poate ridica probleme de diagnostic este
vizualizarea unor mici imagini tisulare, rotunjite cu ecogenitate identica cu cea a
splinei, care corespund unor spline accesorii dar pot pune probleme de diagnostic
diferential cu unele adenopatii.

Patologie splenica
1. Splenomegaliile nespecifice reprezinta cresterea n volum a splinei n
principal dupa diametrul antero-posterior dar si a diametrului longitudinal cu
realizarea unui aspect globulos al organului. Astfel fata sa interna devine usor
convexa, n mod exceptional splina poate capata un aspect pseudotumoral. Marirea
n ax transversal a organului se poate nsoti de o aplatizare relativa a rinichiului.
Hipertrofia este completata de cresterea axului cranio-caudal pe sectiunile
verticale, axilare.
n aceste splenomegalii ecostructura ramne omogena cu o scadere de
ansamblu a ecogenitatii, reflectivitatea sa devine comparabila sau inferioara celei a
ficatului. Aspectul reflecta splenomegalia congestiva constatata n fibroze cu
infiltrare celulara, n hipertensiunea portala.
O cauza frecventa a splenomegaliei nespecifice este ciroza, situatie n care
se constata si dilatarea calibrului venei splenice si ramificatiilor venoase n hil.
8

Splenomegalii nespecifice se pot ntlni n starile infectioase, hemopatiile

maligne. Limfoamele fara procese focale deternina uneori splenomegalii
considerabile si adenopatii n hilul splenic sau retroperitoneal.
2. Limfoamele cu atingere focala prezinta structural focare, plaje de
parenchim mai mult sau mai putin circumscrise sau vizualizarea unor noduli bine
delimitati. Plajele tisulare hiperecogene de tip infiltrativ alterneaza cu parenchim
normal realiznd n ansamblu un aspect heterogen.
3. Tumorile splinei. Splenomegaliile pot fi n aceste cazuri importante, cu
boseluri marginale, aspect polilobat al splinei si ecostructura intens heterogena.
Principalele tumori splenice sunt diferitele varietati de sarcoame splenice si
metastazele. Ambele tipuri de procese localizate sunt n general mai hipoecogene
dect parenchimul, prost delimitate cu producerea unor infarctizari n structura si
aparitia unor mici hematoame. Metastazele splinei pot mbraca aspectul unor
imagini izolate sau/si cu tendinte la confluare si constituirea unor blocuri tumorale
cu structura heterogena. Procesele izolate mbraca mai frecvent ca si n cazul
ficatului aspectul de cocarda delimitate de un halou hipoecogen peritumoral.
Chistele splinei sunt n majoritatea lor parazitare preentnd o structura
lichidiana clara nconjurata de un perete chistic calcificat cu evidentierea unor
vezicule fiice si calcificari. Mult mai rar ntlnita n raport cu ficatul este ntlnita
aspectul septat multiloculat. Chistele congenitale sunt adesea cu dimensiuni mici si
mijlocii de pna la 5-6 cm si au un aspect unilocular transonic.
Hematoamele splinei se caracterizeaza prin procese localizate cu structura
sonotransparenta, cu contur dublu, delimitant al unei lame marginale
reflectogena. Infarctul splenic se traduce printr-o ecostructura sonotransparenta
intens neomogena de tip mixt cu incluziuni lichidiene.
Hematoamele posttraumatice mbraca aspecte extrem de variate de la
structura heterogena splenica n toata masa organului pna la insule de parenchim
splenic delimitate de lame transonice.
n fata unui traumatism splenic recent ecografia poate fi extrem de
transanta: splina pastreaza un aspect normal, situatie n care o leziune traumatica
este eliminata; anomalii de structura de mici dimensiuni; splina este n mod evident
afectata, fragmentata cu indicatie chirurgicala rapida; explorarea splinei trebuie
completata n ultrasonografie prin scanografie contrast sau arteriografie. n
postoperator se pot constitui hematoame n special prin hemoragii reziduale care
determina stari anemice adesea severe.

Diagnosticul diferential
O splina moderat marita se identifica usor prin forma, hil ntre peretele
toracic si rinichiul drept. n fata nsa unei mase importante de hipocondru stng se
pune problema originii acestei formatiuni. Diagnosticul se formuleaza pornind de
la identificarea n primul rnd a splinei si rinichiului stng n raport cu eventuale
procese de deformare, aplatizare sau dilocuire posterioara pe care le suporta. n
principiu o splina chiar hipertrofiata si conserva forma habituala. Fata sa interna
ramne concava. Absenta unei imagini de tip splenic sau renal poate sugera
localizarea tumorala la nivelul organului invadat nevizualizat.
De diagnosticul diferential al hematoamelor posttraumatice ridica unele
probleme particulare: evidentierea unei lama de ascita sau de hemoperitoneu sau
prezenta unui hematom traumatic al rinichiului. Diagnosticul este n valabil pentru
hematomul de talie mica care permite reconstruirea configuratiei organului.
Hematomul voluminos care ocupa tot hipocondrul drept beneficiaza de interventie
chirurgicala rapida.
Strategia diagnosticului diferential distinge n final trei directii:
1. afectiunea splenica este clar definita de la nceput: traumatism, chist hidatic,
ciroza, limfom cu adenopatii asociate
2. ecografia arata o leziune splenica izolata neelucidata diagnostic, apelndu-se si
la alte metode imagistice.
3. ultrasonografia nu ne permite sa afirmam ca anomalia decelata este splenica,
careia i-am examinat deja etapele diagnostice.
Avantajele ecografiei
Este neiradianta si in general nenociva la orice varsta (prenatal, sugar, copil,
adult)
Este ieftina si reproductibila
Nu necesita sedarea pacientilor, inclusiv copii
Este rapida
Usor de organizat ca explorare
Ofera date despre majoritatea zonelor de interes: abdomino-pelvin, parti
moi, cerebral, cervical, obstetrica-ginecologie, pediatrie,
In patologia pediatrica poate fi superioara examinarilor imagistice sectionale
CT/IRM
Dezavantajele ecografiei
Poate fi operator-dependenta
10

 Datorita artefactelor specifice, poate fi neconcludenta in cazul pacientilor cu

tesut adipos dezvoltat in exces sau a celor agitati, sau in cazul aerocoliei
pentru examinarile abdominale
Sensibilitate si reproductibilitate inferioare explorarilor CT/IRM pentru
abdomen si pelvis la adult, mai ales pentru localizarile profunde

11