Sunteți pe pagina 1din 4

COMPOZITIE URBANA C.

9
I.
1.

CONTINUITATE SI DISCONTINUITATE URBANA


DEFINIREA FENOMENULUI URBAN

- proces evolutiv
- conceptul de Societate urbana
- deplasarea contradictiilor din interiorul spre exteriorul
fenomenului urban,
-> proces evolutiv - forma urbana este concretizarea in
timp si spatiu a fenomenului urban
S-au incercat definiri ale fenomenului urban:
a. sprijinite pe relevarea functiunilor urbane, cresterea urbana si
forma/imaginea urbana
b. determinarea fenomenului urban pornind de la coroborarea
functiunilor interne si esterne ale orasului
c. pe baza structuralista:
- structurile urbane sunt intr-o continua transformare
- exista mai multe directii de determinare structurala:
- structura morfologica-functionala
- structura spatial volumetrica
Fenomenul urban este diferit de forma pe care o imbraca
orasul, fiindca forma si structura pot fi privite din mai multe
puncte de vedere (plastic, matematico-geometric, topologic)
Fenomenul urban se definete pornind de la determinarea
esenei sale si substanei sale.
2.

- fenomenul urban are o desfasurare continua, infinita prin


multitudinea tipologica, spatiala, temporala a succesiunilor sale
fenomenologice
- forma urbana are momente de stagnare, discontinuitate.

CARACTERUL FENOMENULUI URBAN

1. Centralitate
2. Conflictualitate
3. Simultaneitate
1. Centralitate- fenomenul urban se manifesta printr-o grupare de
obiecte, actiuni, fenomene intr-un spatiu mai mult sau mai
putin delimitat.
2. Conflictualitate- fenomenul urban asociaza consumul si productia
=> o stare de conflictualitate
3. Simultaneitate- toate aceste elemente asociate cu fenomenul
urban se desfasoara simultan.
De exemplu:
strada - loc de manifestare a fenomenului urban in timp si
spatiu; il releva pe un anumit plan al complexitatii sale; pentru
ca 1, 2 si 3 se exprima pe mai multe niveluri de spatialitate si
pe mai multe directii de interes (economic, social, politic,
material, spiritual)
-> fenomenul urban = realitate globala (Lefebvre)
Situatia este exprimarea, in esenta , a fenomenului urban.
EXISTENTA URBANA:
- exprimare materiala si spirituala a fenomenului urban
- inseamana: cadru construit, oamenii aflati acolo la un
moment dat, automobilele, plantatiile
- este o concretizare complexa, evidenta, a unei anumite
structuri urbane.
CONCULZII:
1.
EXISTENTA URBANA este o manifestare a formei urbane,
aceasta fiind inclusa conceptual si practic fenomenului urban.
2.
FORMA URBANA (nu inseamna doar volumetric urbana)
inseamna orice concretizare in static/dinamic a fenomenului urban,
putand include: forme spatiale, forme de organizare teritoriala, forme
de viata urbana.
3.
STRUCTURA URBANA are rol:
- pasiv - de intermediere de la esenta spre substanta
fenomenului urban
- activ - canalizarea pe cai favorabile a proceselor fenomenului
urban
4.
EXISTENTA URBANA releva o evolutie impusa de procesul
firesc de transformare a structurii urbane.
Observatie:

3.

FENOMENUL URBAN CA SISTEM


CARACTERISTICILE LEGITATII FENOMENULUI URBAN

- Fenomenul urban are dubla referinta


1. Referinta la logica formei, care se refera la toate aspectele
cuantificabile ale fenomenului urban (cresterea ppopulatiei, suprafata,
intinderi, deschideri de spatiu, densitati).
- este o forma a logicii gemetrice, care se refera la spatialitate configuratie spatiala, topologie, forma volumelor construite, directii de
interes
2. Referinta la dialectica continutului - componentele atat de
diverse ale fenomenului urbansunt rezultaul unui conflict , sau conduc
la un conflict (exemplul cu vecinii). Intre forma si continut exista o
anumita independenta.
Referirile fenomenului urban catre logica formei si catre
dialectica continutului justifica intelegerea lui ca un sistem.
Aceste referiri impun relatii intre componentele componentele
fenomenului urban, astfel incat acestea se realizeaza in sisteme si in
subsisteme.
Fenomenul urban poate fi:
- unitar/mai putin unitar
- dens/mai putin dens
- intens/mai putin intens
Fenomenul urban ca sistem se defineste numai prin intermediul
formei urbane; fapt care ne conduce la ideea cunoasterii si dirijarii
fenomenului urban (a proceselor si actelor sale) prin analiza atenta,
coroborata a manifestarilor de orice fel ale formei urbane.
4.

DIALECTICA FORMEI URBANE. CARACTERUL ACTIV SI


DETERMINAREA SPATIO-TEMPORALA

Observatie: forma urbana are un caracter dialectic, care reflecta


evolutia fenomenului urban
TRASATURI:
1. Capacitatea de a se exprima foarte diferit fie
a. in concret in cadrul unei anumite existente urbane, prin
imagine, miscare, sunet,
b. in abstract imaginativa in cadrul reprezentarii
existentei urbane ante sau post-existent:
1. grafic, prin mijloace matematico-geometrice,
tehnice, plastice
2. verbal, prin concept psiho-sociologic sau
matematico-statistic.
- forma urbana are capacitatea de a trece de la o manifestare
logica, dar abstracta (printr-un anumit limbaj) intr-o forma de actiuni
eficace, din care rezulta o anumita existenta urbana
CARACTERUL ACTIV evidentiaza 3 laturi:
a.
O selectivitate cu caracter istori: orice forma urbana, orice
existent urban este rezultatul unei evolutii istorice. Forma urbana are
capacitatea de a evolua, selectatnd in decursul timpului diversele
valori in cadrul existentei urbane respective.
b.
O capacitate de reunire a unor continuturi vechi sau noi intr-o
totalitate
c.
O posibilitate de a indica o strategie urbana: la nivelul deciziei
sau al conceptiei, o rezolvare pentru o anumita existenta urbana daca
se iau in considerare datele caracteristice privind modul de
manifestare in locul respectiv a formei urbane.
DETERMINAREA SPATIO-TEMPORALA A FORMEI URBANE
Forma urbana nu este indiferenta de spatiu-timp, dar nu luate
ca atari, fiindca ele sunt elemente transformabile, imprimand
existentei urbane o succesiune de stari.
Determinarea spatio-temporala a formei urbane se situeaza
intre inovatie si traditie.
Forma urbana nu trebuie sa se contureze la un moment dat
absolutizand spatiul, timpul, sau un model conventional.

COMPOZITIE URBANA C.10


II.

DIFERENTIERE SPATIALA URBANA

1. Concept
Prima problema referitoare la forma urbana este diferentierea
spatiala.
Diferentierea spatiala este o modalitate care explica
existenta in cadrul oricarei situatii urbane a unor spatii diferite intre
ele.
Diferentierea spatiala este rezultanta dialecticii in procesul de
constituire a formei urbane, in sensul ca forma urbana este
exprimarea spre o finalitate a fenomenului urban, finalitate care este
intr-o continua desavarsire.
Explicatie:
O anumita existenta urbana exprima la un moment dat o
anumita finalitate, dar acea existenta urbana nu ramane
definitiva, pentru ca existenta urbana este definita de o serie
de factori care suporta modificari. In urma acestor modificari
poate rezulta o deteriorare partiala sau totala a existentei
urbane. In urma acestui proces de transformare se ajunge la o
noua forma, constituindu-se ca o noua existenta urbana, adica
un nou moment de finalitate.
->
forma urbana ca finalitate a fenomenului urban este intr-un
proces de continua desavarsire.
acest proces de continua desavarsire creaza diferentierea
spatiala care apare:
1. in cadrul aceluiasi spatiu urban (element=cadru pentru o
existenta urbana de la un moment la altul al evolutiei lui).
2. in cadru teritorial: cand un spatiu urban ajunge la o finalitate
de moment, diferita de ce a unui spatiu urban in acelasi
moment.
-

In interiorul orasului, analiza diferentierii spatiale se face:


1. Intr-o sectiune temporala orizontala constituirea in cursul
timpului a spatiilor urbane respective. (analiza structuralista)
2. Intr-o sectiune temporala verticala se insista pe caracterul
evolutiv al spatiului urban respectiv.
Diferentierea spatiala este pentru oras o necesitate evolutiva.

In interiorul orasului distingem:


1.
2.

Spatii omogene
Spatii heterogene

1. Spatiul urban omogen - este defapt un spatiu care presupune


uniformitate, lipsa de elemente particularizatoare, practic un spatiu
fara topie, (Lefebvre)
topie- configurare complexa (spatiala, functionala, sociala,
cinetica), care se refera la toate manifestarile formei urbane pe
un anumit plan de esentializare. Este o schema a formei
urbane care se realizeaza mintal pornind de la identitatea
existentei urbane.
2. Spatiul urban heterogen spatiu diferentiat (in interioruol lui sau
fata de alt spatiu din cadrul aceluiasi organism urban).
- Aceasta diferentiere rezulta pe mai multe planuri;
a. diferentiere de functiune: fiecare spatiu urban poate sa aiba
o anumita dominanta functionala, chiar daca el cuprinde
localizari ale mai multor functiuni.
b. diferentiere de pozitie: aceasi funciune asezata in pozitii
diferite genereaza rezolvari si dezvoltari spatiale diferite.
c. diferentiere de conceptie: spatii urbane care au aceeasi
functiune si aceeasi pozitie, dar sunt concepute pentru
oameni, sau grupari diferite de oameni, sunt diferite.
Un rol important in diferentierea spatiala o are modelarea
spatiului urban de catre grupuri sociale:
- Grupuri sociale:
1. clase sociale sau paturi sociale
2. organizatii si institutii care au caracter de stat.
De exemplu:

- Diferentiere spatiala la Paris


N
- axul E-V, axul Senei
- axul N-S, axul care s-a dezvoltat mai inatai

S
- orice deplasare de interese in teritoriul urban are un traseu
pe care il preia pana in momentul in care isi gaseste un loc propriu.
- Traseul are 3 zone: 1.,2. doua marginale distinct
diferentiate; 3. zona mijlocie, diferentiata prin interferenta celor
doua particularitati.
2. Categorii topice spatiale
In cadrul formei urbane distingem 3 categorii de spatii in raport
cu conceptul general de diferentiere spatiala:
1. spatii izotopice
2. spatii heterotopice
3. spatii utopice
1.

Spatii urbane izotopice:


- spatii concepute in acelasi fel, spatii care sunt legate intre ele
prim aceleasi trasaturi caracteristice, spatii care pot fi identice.
2.

Spatii urbane heterotopice:


- spatii care releva locuri diferite, sustinandu-se fiecare prin
caracteristici functionale, spatiale si de cuprindere diferite.
- spatii urbane heterotopice pot exista si in cadrul aceluiasi
spatiu.
Observatie: o stare heterotopica/izotopica confera unui spatiu
omogenitate/heterogenitate.
3.

Spatii urbane utopice:


- spatii care unesc atat ordinea departata cat si cea apropiata,
realizand la nivelul conceptului o legatura intre izotopia si heterotopia
urbana.
- spatiul utopic este subiectiv, aprecierea sa fiind legata de
psihic.
- spatiul utopic este un spatiu simbolic, spatiu cu disponibilitati
de imaginar.
Exemple de spatii utopice:
- in cadrul orasului, o piata organizata, dar extrem de ampla,
ale carei limite ies din firescul perceptiei umane. In determinarea unei
anumite ambiante intervine psihismul nostru (cele doua filtre, imagine
reala si imagine mentala)
- orice spatiu urban in timpul noptii, atunci cand o serie de
aspecte si configuratii se estompeaza, chiar daca in timpul zilei el
este un spatiu izotopic sau heterotopic.
Observatie:
- spatiul utopic este un spatiu real, utopicul fiind o rezultanta a
perceptiei, a senzatiei.
- spatiul utopic este diferit de utopia urbana
- asocierea in cadrul organismului urban a unor spatii izotopice,
heterotopice si utopice reflecta o complexitate multifunctionala,
realizandu-se la nivelul spatiului urban.
Spatii urbane amorfe:
- pot fi spatii neorganizate inca, spatii atrofiate
- spatii care trebuie mentinute chiar prin restructurare spatii
amorfe spatii indiferente. (Strada nu este un spatiu indiferent).
Simti un spatiu atunci cand el are o functie care te chiama spre
el.
Spatiul urban trebuie utilizat conform unei organizari spatiale si
functionale care are in vedere necesitati prezente, dar si posibilitati
viitoare.
Spatii urbane neutre:
- echivalentul in zona urbana a spatiului interstitial din structura
urbana.
- are rolul de a mentine echilibrul in teritoriu.

Selectia topica in spatiul urban:


-selectia topica este mijlocul fundamental, obiectiv sau
subiectiv, in conturarea trasaturilor organismului urban.
- este posibil ca la un anumit moment dat o existenta urban sa
rezulte ca rezultat al selectiei topice:
De exemplu: piata San Marco Venetia.
- in cursul dezvoltarii orasului (a unui ansamblu, a unei zone)
particularitatile sale se retin prin filtrul spatiului omogen, rezultand
un spatiu unitar.
PROCESUL=UNITATEA SPATIULUI URBAN
- se realizeaza
- in afara contextului initial (Targu Mures intregirea
esplanadei necesita o noua unitate)
- in contextul initial (Sibiu
- unitate
- de stil - originara (cladirile sunt realizate in acelasi stil)
- artificiala (realizam in continuare cladiri in
acelasi stil.)
- de convenienta unitate evolutiva imbina configuratia
de elemente initiale cu noile rezolvari in cadrul
ansamblului.
se poate vorbi de unitate intre nou si vechi numai atunci cand
ansamblul prezinta o alcatuire functionala complexa si elementele
noi nu se rezuma la a fi doar un simplu cadru.
integrarea formala poate opera
- la nivelul spatialitatii generale
- la nivelul plasticii particulare
un spatiu urban unitar este un spatiu urban particular, iar
celelalte atribute care pot sa apara conduc intr-o anumita directie
valoarea particulara.
3. Valoare particulara: Caracter si spacificitate.
-

valoarea particulara a unui spatiu urban


- este o trasatura sau graup de trasaturi care-l deosebesc in
cadrul formei urbane, inscriindu-se astfel intr-o anume tipologie
spatiala ca generalitate de grup, sau ca singularitate.
- reprezinta determinarea sa calitativa, individualitatea sa
incorporand generalul reflectare a esentei intr-o forma proprie care
se exprima prin caracter si specificitate.
- caracterul este diferit de specificitate.
- in aprecierea spatiului urban ne intereseaza:
1. efect
2. cauza mijloace de realizare
3. adaptarea la un existent material inventivitatea /
asimilarea experientei anterioare.
4. timpul si spatiul, ca loc al selectiei topice.
DEFINITIE: Valoarea particulara a spatiului urban este o
rezultanta a interferentei unor participari de natura
unei generalitati restranse, conferind caracter, si a
unor participari de natura singularului, conferind
specificitate.
Caracter:

caracterul unui spatiu urban inseamna calitate


verificata.
-se determina prin descoperirea in cursul perceptiei a
trasaturilor
si
elementelor
functionale,
spatial-volumetrice
si
comportamentale
care
delimitand o anumita grupare tipologica restrang sfera
de analiza , apreciere, incadrare a spatiului sau a
zonei in care exista.

Specificitate: nu este numai rezultatul unei existente singulare


- exista spatii urbane care evidentiaza specificitatea
printr-un element (Ex. Campanilul pentru ansamblul
San Marco)
- exista spatii in care specificitatea rezulta ca sinteza a
elementelor componente, ce pot fi de natura izotopica
sau heterotopica. (Ex. Zona centrala din Bologna
succesiunea porticelor din lungul strazilor de la
parterul cladirilor)
campanilul element de specificitate unic
porticul element de specificitate comun

Elemente de specificitate: sunt elemente care subordoneaza


functional , spatial volumetric
si comportamental,
asigurand in acest fel unicitatea ansamblului.
- o specificitate se realizeaza in cadrul unitatii prin
contrast , cealalta prin similitudine.
Legatura intre specificitate dominanta unitate de ansamblu
poate fi apreciata numai in contextul de ansamblu al spatiului urban
respectiv (ex.: blocul turn din piata Salii Palatului)
Nu se poate face o delimitare clara intre caracter si
specificitate, existand intotdeauna o zona de suprapunere.
Prin procesul de selectie topica, trasaturile de generalitate
devin trasaturi de caracter care, retinute in timp, se constituie apoi ca
elemente de specificitate.
- Sunt cazuri in care procesul este invers: elemente de
specificitate -> trasaturi de caracter -> trasaturi de generalitate.
Ex.: constructia urbana industrializata.
- Se poate ca ceea ce este caracterisitic pentru un spatiu
restrans sa fie un element specific pentru un teritoriu mai mare.
- Pentru desprinderea caracterului si specificului unui spatiu
urban este necesara atenta lui incadrare in spatiu-timp.
Specificitatea spatiului urban se situeaza pe drumul de la
functie la simbol, impunand spontaneitatea si premeditarea logica,
creativitatea artistica si creativitatea tehnico-stiintifica, insa trecute
prin filtrul selectiei topice.
Fenomenul urban este un subsistem in sistemul general al
dezvoltarii societatii.
4. Particularizare prin segregare:
In domeniul urbanisticii, diferentierea este diferita de separaresegregare.
Atributele segregat/nesegregat, diferentiat/nediferentiat reflecta
doaua dimensiuni: calitative si cantitative, dimensiuni distincte ale
formei urbane; doua aspecte posibil a fi luate separat in considerare
pentru o aceeasi existenta urbana, o dimnesiune relevand aspecte
pozitive, iar cealalta, aspecte negative.
Afirmarea unei valori particulare (caracter, specificitate) nu este
compatibila cu segregarea, oricat de categorica ar parea aceasta in
definirea unor trasaturi distincte -> segregarea nu ofera o minima
zona de trasaturi distincte, iar diferentierea nu ofera o infinitate.
diferentierea este:
-informanta (capacitate mare de a
infatisa ceva)
-informata (incarcatura informativa
mare)
Ex.: Strada spatiu urban unde se afirma cel mai bine
caracterul specificitatea.
Strada: 1. ingusta si sinuoasa in orasul medieval
2. monumentala si pretentioasa in orasul baroc
3. scoasa din drepturile sale in orasul postbelic (urbanism
organic)
4. astazi repusa in drepturi.
Important in definirea configuratiei:
1. relatia de functionalitate intre strada si teritoriul adiacent
strada isi evidentiaza interesele proprii
2. functia prioritara care afecteaza strada impune scara si
caracterul spatiului
3. rezolvarea corespunzatoare a cladirilor ce se inscriu in
fronturile strazii:
- aceeasi cladire nu se poate amplasa cu aceleasi sanse
calitative pe:
- o strada de mica/mare circulatie
- o strada pietonala
- pe un splai
Imagine urbana (curs Sandu Grasu)
- elementele imaginii urbane: obiectivele unui sit, punctele de
observare si observatorul.
- termeniii unei imagini urbane: privirea si vederea
- raport observator/punct de observatie
- tipuri de perceptie
Strada este: -spatiu estetic
-existenta urbana cu ample disponibilitati pentru
semnificativ/simbolic, in sensul ca imaginile
mentala si reala nu pot fi separate.

Reclama: -reda cosmetica urbana. Strada, in intregul ei, trebuie sa


ofere oamenilor un mediu educational.
Imaginea urbana: o imagine caracteristica care ea insasi
prezinta interes:
1. ca valoare informativa (restransa, dar legata)
2. ca valoare informativ-selectiva mai complexa, conclusiva
3. ca valoare informativ-memorativa suprapunere de imagini
partiale contractate in timp esentializata, retinand astfel
specificitatea.
Specificitate se contureaza calitativ/cantitativ
Specificitatea este diferita de specific (esentializarea unui loc
comun mai multor locuri, o esenta a esentelor)
Specificul organizarii spatiale intr-un teritoriu este constituit
dintr-un grup de trasaturi caracteristice generale centralizate intr-un
timp indelungat.

d if e r e n t e r e a

u n s p a t iu
s e g r e g a t

im p u n e
u n s p a t iu
n e d if e r e n t ie r e a
n e s e g r e g a t
Specific: o esentializare a unui loc comun mai multor locuri (o esenta
a esentelor.
CONDITIONARE FORMEI URBANE
Semne urbanitatii se situeaza in planul calitativ/cantitativ. Ele
au rol in definirea globala a calitatii vietii.
Caliattea vietii reflecta, de faptcalitatea unui mediu de viata.
In conditiile actuali dezvoltari a societatii umane, forma urbana
se constituie ca factor fundamental de mediu -> preocupari pentru
1. mediul functional mediul in care se realizeza anumite
functiuni privind existrenta omului
2. mediul natural-microclimatic mediul in care conditiile
naturale sunt folosite rational, puse in valoare, si modul
cum realizarile pot influenta conditile de clima.
3. mediul artificial-fizic modul in care se realizeaza
constructia si amenajarea teritoriului conteaza aspectul
aspectul vizual
4. mediul socio-cultural modul in care imbinarea
naturalului cu artificialul, a traditiei cu inovatia, a
interesului individual cu cel colectiv duc catre forme
pozitive de manifestare psiho-sociala a locuitorilor.
Orasul nu mai poare ramane la stadiul de produs. El este
inteles ca opera urbana; insusita, si nu suportata de om.
Lefebvre considera orasul :
a. obiect (spatial)
b. mediatie (intre ordinea departata/apropiata)
c. opera
Forma urbana sae situeaza intotdeauna in contextul unor
conditii:
1.
interventia structuranta (conditii obiective
naturale si functionale)
2.
formatia comportamentala (conditii obiective
psiho-sociologice)
3.
constrangere conceptuala (conditii obiectivsubiective, etice, estetice, politice.
Aceste conditii asigura formei urbane stabilitate in timp si
spatiu, si valoare ca produs social.
Forma urbana esentiala componenta a culturii urbane.
ORASUL ACT DE SINTEZA AL FORMEI URBANE.
Orasul estre o manifestare coroborata, organizata a formei
urbane.
Intelsuri in evolutia istorica:
1. Orasul era apreciat ca opera de la inceputurile
dezvoltarii urbanistice, pana la revolutia industriala. Asa
putem explica de ce din orasele vechi ne-au ramas
marturii zonele reprezentative (piete) si nu locuinte. (Piata
capitoliului)

2.

Orasul se transforma din opera in produs acest lucru se


intampla o data cu aparitia burgheziei premisele
revolutiei industriale
- orasul capata sensul unei valori de intrebuintare, pierzandu-si
valoarea artistica. In constructia urbana conteaza ocuparea
terenului cu cladiri cu randament maxim,
->
SPATIUL OMOGEN proces de omogeizare pe mai multe
niveluri (social economice) in paralel cu un proces de crestere a
decalajului calitativ intre aceste niveluri.
procesul de omogenizare se accentueaza datorita:
1. distrugerilor din al doilea razboi mondial
2. migrarii masive spre oras
trecerea de la orasul opera la orasul produs =>
constrangeri urbane => criza orasului => criza a formei
urbane
-> Forma urbana se constituie dintr-o convergenta de spatii, obiecte,
produse si interese care se releva intr-o existenta urbana materala si
o constinta sociala urbana. Din integrarea acestora rezulta semnele
urbanitatii.
SEMNELE DE URBANITATE nu sunt componente ale formei
urbane, ci produse ale sintezei pew care aceasta o realizeaza.
Relatia dintre structura urbana si forma urbana implica o relatie
de conditionare intre sistemele texturilor urbane si convergenta
prezentelor si faptelor urbane care obiectiv si subiectiv se inteleg
spatial in tiparul acestor texturi.
Ex.: construirea pietonalului in spatiul urban.
Intervin:
1. Densitatea de interese
interesul functional raportat la functionalitate
interesul pentru infomare, raportat la imaginea urbana.
Interesul pentru contact social raportat la calitatea socioculturala a zonei si structura functionala si spatiala.
2. Formarea pietonalului.