Evoluia Femeii n societate

Statutul femeii a variat considerabil de la o societate la alta. Femeile au avut, nc din

antichitate, n societatea i viaa politic a statelor europene, un statut i funcii subordonate.

I.

Evoluia femeii n societate

1.
In Antichitate, majoritatea oamenilor isi castigau existenta din agricultura, care era, de
fapt, o afacere de familie. Cel mai cunoscut loc de munca pentru femei era cel de menajera.
Casatoria era o componenta importanta a sistemului economic si social al lumii antice.
Cu exceptia barbatilor din Atena, care puteau amana casatoria pana la varsta de 30 de ani, restul atat femei cat si barbati - se casatoreau putin dupa varsta pubertatii.
O femeie singura isi putea gasi de lucru intr-un templu sau ca servitoare intr-o casa.
Un barbat singur putea sa-si procure hrana, dar nu prea avea timpul necesar sa si-o prepare sau sa-si
confectioneze hainele. Viata era grea si moartea pandea la fiecare colt, ca atare pentru supravietuirea
societatii era necesara o rata ridicata a natalitatii.
Femeile in Egiptul antic
Pozitia sociala a femeii in Egiptul antic era determinata in mod decisiv de pozitia tatalui sau a sotului, insa
ea avea drepturi egale cu cele ale barbatului.
Chiar daca barbatul era considerat capul familiei, femeia era tratata mult mai bine comparativ cu celelalte
civilizatii antice: egiptencele aveau mai multa libertate, mai multa putere si mai multe drepturi.
Femeii ii era permis sa ocupe orice pozitie in ierarhia sociala si putea chiar sa conduca tara.
Avand dreptul sa detina cladiri si proprietati, femeile nu erau dependente de sotul lor din punct
de vedere economic. Ele aveau dreptul sa imprumute bani, sa semneze contracte, sa intenteze divort si sa
apara in tribunal ca martori. Bineinteles, ele aveau si responsabilitatile ce decurgeau din aceste drepturi.
Necunoscandu-se nici o forma de ceremoniere a casatoriei din acea vreme, se presupune ca barbatul si
femeia deveneau sot si sotie atunci cand hotarau sa traiasca sub acelasi acoperis, iar divortul era un fapt
obisnuit asemenea recasatoririi. Barbatii se ocupau frecvent de politica si de problemele administrative, in
timp ce femeile ramaneau acasa pentru a avea grija de copii si de gospodarie. Ele preparau mancarea, dar
confectionau si articolele de imbracaminte.
Femeile in Roma antica
In legislatia romana, dupa casatorie, femeia trecea de la autoritatea tatalui la cea a sotului. De abia in
secolul I i.e.n., femeile romane au inceput sa aiba o mai mare libertate. Femeilor romane nu le era permis
sa detina afaceri proprii. Dupa o lunga perioada de timp, in care femeilor nu le-au fost permise nici macar
sugestiile, barbatii au inceput sa fie interesati de opiniile si sfaturile nevestelor.
Femeile ce apartineau familiilor instarite nu erau nevoite sa lucreze, munca fiind rezervata sclavilor
si claselor inferioare.
4

Principala ocupatie a femeii era ingrijirea casei si cresterea copiilor, insa femeile sarace erau
nevoite sa si munceasca pentru a putea trai. Femeile sclave lucrau ca servitoare sau ca menajere personale
ale doamnelor din clasele superioare.
Femeile in Grecia antica
In Grecia antica, femeile erau considerate fiinte inferioare, cu un nivel de inteligenta putin mai ridicat
decat cel al copiilor. Filosofii credeau ca femeile aveau emotii puternice si minti slabe. Din acest motiv ele
trebuiau protejate de ele insele.
Fiecare femeie avea un gardian (sotul, sau cel mai apropiat barbat nascut in familie) care detinea controlul
asupra vietii ei.
Ea putea sa detina imbracaminte, bijuterii, sclavi personali si putea sa achizitioneze lucruri marunte,
necostisitoare. Cetatenia ii oferea femeii dreptul de a se casatori cu un barbat, dar nu-i oferea nici un drept
politic sau economic.
Varsta medie de casatorie a fetelor din Atena era de 13-14 ani, pe cand a barbatilor era in jur de
30 de ani.
Datoria nevestelor era sa nasca copii legitimi si sa aiba grija de casa. Ele ieseau in afara casei, doar foarte
rar si numai insotite de catre sclave, cu ocazia participarii la diferite festivaluri sau funerarii. Despre o
femeie vazuta singura pe strada se credea ca este sclava, prostituata sau concubina.

2. Femeile in Evul Mediu

Femeile Evului Mediu au fost renumite ca sotii, mame si calugarite (femei ale bisericii), dar au
mai fost cateva care s-au indepartat de traditiile acelor vremuri; acelea au fost scriitoarele, poetele,
educatoarele si chiar cele care au practicat vrajitoria.
In intregul Ev Mediu situatia femeii era intr-o umbra deasa si grea a pacatului originar. Femeile erau vazute
ca fiind inferioare barbatilor si nu se bucrau de afectiunea lor. Biserica le invata pe femei ca trebuie sa fie
ascultatoare si supuse tatilor si barbatilor lor.
La oras, femeile aveau o varietate de ocupatii: faceau comert, coceau paine si torceau. Atat
femeile casatorite cat si cele necasatorite erau nevoite sa munceasca pentru a trai si de multe ori ele lucrau
in mai multe locuri, deoarece erau platite mai putin decat barbatii.
Proprietarii, fie ei barbati sau femei erau figuri importante in societatea medievala iar o femeie nemaritata
proprietara avea drepturi egale cu cele ale unui barbat.
Ea putea sa-si faca testament si avea drept de semnatura. Dar din momentul casatoriei, ea ii ceda pamantul
si drepturile sotului ei. Doar la moartea lui avea dreptul la o treime din pamant, pentru a se intretine.
De cele mai multe ori, casatoria nu era alegerea femeii, ci era mai degraba determinata de vointa
parintilor.
Inca de la o varsta frageda, fetele erau obisnuite cu gandul ca se vor casatori si erau invatate cum sa devina
neveste bune pentru viitorii lor soti: sa le faca pe plac si sa le creasca copiii. Era de neconceput pentru o
femeie sa-si urmareasca propriile idealuri sau sa aiba dorinte, acestea fiind privilegiile barbatilor.

Femeile erau crescute pentru a se marita, unica lor alternativa fiind intrarea intr-o manastire de
maici. Femeile puteau fi date la o manastire de catre propria familie, dar puteau intra si de bunavoie,
indiferent de varsta.
Pentru multe femei manastirea era locul in care scapau de saracie, in care li se oferea oportunitatea
de a avea o viata pioasa, de a obtine o educatie si anumite responsabilitati care le erau refuzate in lumea
exterioara.

3. De abia spre sfarsitul secolului al 18-lea , in societatea burgheza s-au facut auzite si
primele voci care revendicau drepturi egale pentru femei. Acest lucru a avut mai multe cauze. In primul
rand, Declaratia Drepturilor Omului, elaborata pe baza dreptului natural in Franta si Statele Unite, au facut
ca si femeile sa emita pretentia unor drepturi egale.
Prin dezvoltarea activitatii capitaliste de productie, locul de munca si cel de domiciliu au devenit
entitati din ce in ce mai diferite.
Societatea burgheza nu permitea femeilor sa devina concurente directe in cadrul procesului de
productie. Ele erau excluse de la multe decizii de ordin economic, politic si chiar si privat.
Femeile aveau posibilitati limitate de educatie, nu dispuneau de bunurile lor, nu puteau semna
contracte si nici nu puteau sa lucreze fara consimtamantul sotului lor. In divorturi si in hotararile
judecatoresti cu privire la custodia copiilor, femeile erau dezavantajate in mod clar.
In acelasi timp, femeile care munceau primeau cele mai mici salarii si erau exploatate la maximum.
Aceasta situatie generala a constituit sursa din care s-au nascut primele revendicari publice pentru
dobandirea de drepturi si posibilitati egale pentru femei.

II. Franta - "Declaratia drepturilor femeii si ale cetateniei"

Femeile au jucat un rol important in procesele de schimbare sociala din Franta secolului al 18-lea.
Revoltele care izbucneau in Franta pe timpul foametei erau conduse in mod traditional de catre femei.
Multe femei au luptat cot la cot cu barbatii lor pe baricade, in timpul Revolutiei Franceze. Totusi, dorinta
lor de a fi considerate egalele barbatilor nu s-a implinit. Femeile au ramas in afara drepturilor proclamate.
Acesta a fost contextul istoric in care scriitoarea Olympe de Gouges a formulat "Declaratia
drepturilor femeii si ale cetatencei".
Documentul este inspirat puternic din "Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului", proclamat
in anul 1789. Ceea ce este revolutionar in continuturile acestei Declaratii este implicarea consecventa a
femeii in formularile si articolele legii:"Femeia are dreptul sa urce pe esafod. La fel, ea trebuie sa aiba
dreptul sa se urce la tribuna pentru a se adresa multimii."
Olympe de Gouges a trimis aceasta declaratie Adunarii Generale spre ratificare, dar a zacut
multa vreme neobservata prin arhive, nefiind inclusa pe lista oficiala a documentelor vremii. De abia odata
cu aparitia miscarii feministe ea a fost redescoperit si confirmat in statutul ei de document istoric unic si
valoros.
In 1848, in localitatea Seneca Falls din statul New York (SUA), Elizabeth Cady Stanton si Lucretia
Mott au organizat o conferinta pe a carei ordine de zi s-a aflat pentru prima data discriminarea femeilor.
6

Majoritatea femeilor de la acea intrunire se implicase deja mai inainte in miscarea pentru drepturile
negrilor. Miscarea anti-sclavagista a ascutit constiinta femeilor care si-au dat seama ca si ele erau
discriminate.
Adeptele miscarii pentru drepturile femeii cereau, printre altele:
- dreptul de a dispune de proprietatea si veniturile proprii;
- dreptul de a primi custodia copiilor in cazul unui divort;
- posibilitati mai extinse de a le si aproba divortul;
- drepturi legale si economice mai bune pentru femeile divortate;
- acces sporit la educatie si activitati profesionale;
- dreptul la vot.
Cu toate ca "Declaration of Sentimen" cat si autoarele ei au avut de indurat in cele ce au urmat
remarci sarcastice si interpretari nedrepte, acest moment constituie inceputul miscarii feministe din SUA,
care a intrat in lupta pentru impunerea drepturilor femeii mult mai devreme decat cele de pe continentul
european si care a detinut cu siguranta o functie exemplara.

III. "Prima miscare feminista"

Primele incercari ale miscarii feministe, aparute pe parcursul secolului al 19-lea, au fost de a
ameliora situatia femeilor in domeniul civil si sa devine mature legal (divort, custodie, desfiintarea
statutului de fiinta superioara a barbatului in casnicie etc).
Prima miscare feminista a insistat din ce in ce mai mult asupra dobandirii dreptului de vot. Feministele s-au
asociat in organizatii proprii, autonome sau partial autonome. Aceste femei care s-au impus pe firmamentul
vietii publice pot fi impartite in trei categorii distincte: moderatele, radicalele si socialistele.
Moderatele - este vorba de o grupare eterogena de asociatii de femei, ale caror membre incercau sa
impuna anumite schimbari intr-o mai mica masura sau treptat, in cadrul societatii burgheze preexistente.
Radicalele - aceasta era o categorie relativ restransa de burgheze care se impuneau pentru o
transformare radicala a societatii. Ele au fost forta motorie principala a luptei pentru obtinerea dreptului de
vot la femei. Aceste femei sustineau din rasputeri egalitatea dintre sexe, femeile trebuind sa dispuna astfel
de aceleasi drepturi ca si barbatii.
Socialistele - aceasta era gruparea femeilor organizate in mod relativ autonom in jurul miscarii
socialiste si, mai tarziu, al miscarii comuniste. Revendicarile principale ale femeilor socialiste
corespundeau revendicarilor socialiste mai generale de dupa desfiintarea diferentelor dintre clase si a
proprietatii private asupra mijloacelor de productie.
Cele mai importante revendicari politice ale feministelor, mai ales dreptul de vot, au fost pana
la urma solutionate.
Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, atentia societatii s-a concentrat din nou asupra
familiei si maternitatii, soldatii deziluzionati intorsi din razboi trebuiau ingrijiti, scaderea ratei natalitatii
trebuia compensata. De abia 60 de ani mai tarziu au fost reluate ideile generatiei bunicilor noastre.

IV. "8 martie" - Ziua Internationala a femeii

In anul 1977, Adunarea Generala a ONU a proclamat - printr-o rezolutie - Ziua Natiunilor Unite
pentru Drepturile Femeilor si Pace Internationala.
O sarbatoare a femeilor, recunoscuta international, dar fara a se preciza o zi anume, a fost hotarata
inca din 1910, de Internationala Socialista reunita la Copenhaga.
Dupa primul razboi mondial Adunarea Generala a ONU a fixat data de 8 martie ziua internationala
a femeii.
Femeile au inceput din nou sa demonstreze pentru drepturi egale si dreptul de vot al femeilor.
Urmatorul pas in instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, in 1975, de catre ONU, a
Anului International al Femeilor si declararea perioadei 1976 - 1985 ca Deceniu ONU pentru conditia
femeii.

Secolul 20, situatia femeilor se amelioreaza treptat

Acest lucru s-a intamplat prin modificarea constitutiilor nationale si prin elaborarea unor declaratii si
documente internationale.
In multe tari au fost desfiintate limitarile juridice, astfel incat femeile au capatat acces la
educatie, la sistemul sanitar si au putut sa participe si ele la viata politica. In ciuda acestor fapte s-a vazut ca
drepturile femeii nu sunt intotdeauna garantate, indiferent de contextul cultural.
Actele de incalcare a drepturilor femeii sunt rezultate directe ale uzului de violenta. Cel mai
important drept al omului, dreptul la viata si la integritate corporala, este de foarte multe ori refuzat
femeilor din intreaga lume.
In Arabia Saudita, cea mai traditionalista dintre tarile arabe, femeile n-au inca drept de vot, n-au
voie nu numai sa conduca o masina, dar nici macar sa mearga pe bicicleta. In autobuze, au locuri rezervate
in spate, separat de ceilalti calatori, iar interactiunea cu barbati e considerata generatoare de promiscuitate
si trebuie evitata cu orice pret.

V.

Concluzii
8

Desi emanciparea femeii nu este finalizata, caci discriminari continua sa existe, si desi inca exista
societati in care femeile suporta tratamente umilitoare, ele fiind obligate sa accepte casatoria sotului si cu
alte femei, in acelasi timp, sau sa fie supuse pana la moartea barbatului, in majoritatea societatilor moderne
aceasta schimbare s-a produs intr-un timp destul de scurt, dar eficient, iar lupta pentru perfectionarea
egalitatii continua sa fie purtata in fiecare zi, prin infiintarea organizatiilor impotriva violentei in familie si
prin emiterea de noi legi tot mai specifice si explicite ce protejeaza femeia casatorita si le pun n vedere
sotilor ca o nevasta nu este o achizitie.
Cu toate ca, probabil, vor mai trece multe secole pana ce barbatii vor accepta la nivel global
egalitatea dintre ei si sotiile lor, in majoritatea societatilor evoluate mentalitatea s-a schimbat in general
radical, astazi opinia publica privind agresarea unei femei, fie ea chiar si propria nevasta, ca un act barbar,
lipsit de onoare si injustificabil.