Ministerul Sntii al Republicii Moldova

Instituia public Universitatea de Stat de Medicin i Farmacie

"Nicolae Testemianu"
FACULTATEA FARMACIE

Catedra Farmacologie si Farmacie clinica

Teza de curs

Farmaco i Fitoterapia Hepatitelor Virale

Popa Cristina
student-rezident
Anul 1, grupa 02

Conductor tiinific:

Eduard Cheptea,

Confereniar universitar
Catedra Farmacologie i Farmacie clinica.

Chiinu 2015

Cuprins

AFECIUNILE HEPATICE
Clasificarea afectiunilor hepatice (conform recomandrilor adoptate de Congresul
mondial al gastroenterologilor, Los Angeles, 1994):
Hepatitele virale: hepatita viral acut (hepatite virale A. B, C, D, E, F, G, H);
hepatita viral cronice (B, C, BD); ciroza hepatica;
Hepatitele alcoolice: - steatoza alcoolic hepatica; hepatita alcoolic acut i
cronic; ciroza alcoolic hepatic;
Hepatitele medicamentoase;
Hepatitele autoimune;
Modificri hepatice induse de dereglarea metabolismului;
Cancerul hepatic;
Modificrile hepatice in cadrul altor stri patologice;
HEPATITA VIRALA A
Definiie
Hepatita viral A (HVA) este o boal infecioas acut, provocat de virusul
hepatic A. Se manifest clinic prin fenomene de intoxicaie general. dereglri
dispeptice, insotite sau nu de aparitia icterului.
Etiologie
Virusul hepatitei A este un Picornavirus (hepatovirus) de 27- 32 mm, cu genom
ARN monocatenar.
Epidemiologia
Virusul se transmite pe cale fecal-oral, ptrunznd in organism prin intermediul
apei, alimentelor contaminate. Cel mai frecvent se intilneste in perioada varatoamn in rile subdezvoltate.
Tabloul cilnic al HVA se poate prezenta sub mai multe forme, ce decurg clinic sau
subclinic. Din categoria primelor fac parte formele ce se manifesta prin diverse
simptome clinice (subiective sau obiective): in forma subclinic simptomele
clinice lipsesc. Formele clinice de hepatit viral A se impart in icterice, fruste
(terse) si anicterice. Formele atipice ale HVA sunt destul de frecvente.

n forma icteric predomin sindromul citolitic, de regulii, prezent cu

manifestri clinice. Caracteristic pentru aceast form de maladie este ciclicitatca,
adic schimbarea succesiv a perioadelor de incubaie, preicteric (prodromal),
icteric, de convalescen. n perioada dat se disting stadiile de crestere a
icterului, de culminare si de declin.

Perioada de incubatie variaza intre 7 si 120 zile: mai frecvent 20-45 zile.
Perioada preicterica in perioada preicteric se intilnesc: sindromul gripal
dispeptic, astenovegetativ si combinat. Durata perioadei preicterice variaz intre 2
si 14 zile (mai frecevent 5-7 zile). Aceasta perioad cuprinde simptomatologia
pn la aparilia icterului. Tabloul clinic al acestei perioade este destul de polimorf.
Manifestarile digestive sunt cele mai frecvente i se prezint prin: anorexie,
modificri ale sensibilitalii gustative si olfactive, greuri, voma, dureri epigastrice.
senzaie de greutate in hipocondrul drept, balonri abdominale, constipaii sau
diaree. Starea de grem i vom pot fi uneori att de intensa, incat se poate
confunda cu o toxicoinfecie alimentar. Intolerana fa de alimente poate fi
absolut. Cnd simptomele digestive domin tabloul clinic al perioadei preicterice,
se realizeaz sindromul dispeptic (60-80% din cazuri).
Manitestarile generale de tip pseudogripal constau din astenie, cefalee, febra
(fr frisoane) moderat (uneori discret), nesesizata de bolnav, care dureaz 3-5
zile, uneori ins poate atinge 39C i mai mult. Febra este insoit descori de dureri
musculare, manifestri catarale respiratorii, care pot domina tabloul clinic.
Manifestarile neuropsihice, in faza prodromal, ale HVA sunt prezente sub form
de

astenic

pronunat,

ameteli,

cefalee,

insomnie

etc.

Acest

sindrom

astenovegetativ se intlnete mai rar in HVA dect in HVB.

Sindromul combinat (combinarea mai multor sindroame) al perioadei preicterice
e HVA se atest in 40% din cazuri.
Sindromul artralgic (reumatismal) i manifestrile cutanate (sub form de eruptii
de tip urticarian)se intlnesc mai rar. Examinarea obiectiv scoate in eviden
hepatomegalia cu sensibilitatea uor dureroas in hipocondrul drept i in epigastru.
Uneori, mai ales la copii, este prezent i splenomegalia. La sfaritul petioadei

preieterice urina este de culoare inchis, iar materide fecale - surii (cenuii).
Simptomele obiective menionate impreuna cu cele subiective dau posibilitate de a
suspecta HVA.

Perioada Icteric Perioada icteric a HVA incepe odata cu apariia icterului.

Icterul se anunta prin coloraia treptat in galben a sclerelor, mucoaselor, apoi a
tegumentelor. Icterul se intensific in primele 7-10 zile si se mentine in platou
citeva zile (stadiul culminant), dup care scade in decurs de alte 7-10 zile, odat cu
stadiul de declin. Durata medie a icterului este de 2-3 sptmni. Fenomenele de
intoxicaie i dispeptice, in faza de cretere a icterului i in cea culminant deseori
continu, reducndu-se rapid, si dispar definitiv in stadiul de declin. Temperatura
corpului in aceast perioad se normalizeaz. Hepatomegalia este prezent aproape
la toti bolnavii cu forme icterice (moderat la aduli, mai accentuat la copii),
depind rebordul costal cu 2-3 cm; uneori uor sensibil la presiuni. Hepatomegalia
reprezint un semn improtant in procesul de evoluare a bolii. O regresie lent a
dimensiunilor ficatului coincide cu evoluia favorabil a maladiei. Splina este
moderat mrit in 30% din cazuri. Prile exocrin si endocrin ale pancreasului
sunt afeclate sub forma unei pancreatite edematoase catarale, de obicei uoare.
Sistemul nervos esec afectat in mod variabil, moderat, sub forrna unor simptome
psihice comune: astenie, apatie, excitabilitate. Sistemele cardiovascular si urinar
se afecteaz rar. Stadiul de declin al bolii se anunt dup aproximativ 2 sptamni
de evolutie. printr-un viraj spre normalizare i vindecare; icterul cedeaz treptat,
hepatomegalia se retrage, pofta de mncare revine, astenia dispare. Declinul bolii
este nsoit de noramlizarea culorii urinei si a scaunului.

Perioada de convalescen Se caracterizeaz prin dispariia completa a

icterului, revenirea ficatului la dimensiunile sale normale. Normalizarea clinc o
preced, de obicei, pe cea biochimic i totdeauna pe cea histologic, aceasta
necesitnd 1-2 luni pna la retrocedarea complet a modificrilor histologice
hepatice. Avnd in vedere aceste motive, perioada de convalescent trebuie
continuata cu o perioad de supraveghere i control att clinic, ct i de laborator,
timp de 3 luni.

Diagnosticul La diagnosticarea HVA se vot lua fi consideraie datele epidemiologice, anamneza, tabloul clinic i rezultatele analizelor de laborator. Semnele care
conduc la stabilirea just a diagnosticului sunt: contactul infectant cu cazuri
similare in ultimele 50-120 zile pn la imbolnvue, prezena focarului epidemic
(familial sau colectiv), vrsta tnr a bolnavului ori depistarea la copii, debutul
acut al bolii perioada preicteic scurt cu dominarea manifesarilor infecioase
generale (febr etc.); sindromul gripal sau dispeptic
n caz de suspiciune asupra HVA. este necesar examenul de laborator. Testele
enzimatice

scot

eviden

leziunile

celulare

hepatice

(citoliza)

alaninaminotransferaza (ALAT) i fructozo-monofo-sfataldolaza (FMFA) pot fi

apreciate ca indice al lezaunilor hepatocitelor. Creterea activiaii acestor enzime
incepe foarte precoce, in perioada preicteric, iar cercetarea valorilor lor in cursul
bolii prezint o informaie despre activitatea infeciei virale.

Testare unor enzime

in snge,ca asparatataminotransferaza(ASAT), FDFA, fosfataza alcalin, ct i

determinarea proteinelor serice, colesterolului sunt utile pentru diagnosticul
diferenial de alte hepatite.
Proba cu timol (valori normale 2-4 unitti) crete din primele zile de boal i
scade treptat la norm in convalescent. Testele de coagulare pot fi un indicator al
insuficientei hepato-celulare. n acesi scop se derermin indicele de protrombin n
snge (valori norrnale 80-100%), n forma semigrav a HVA el scade pn la 6575%. n analiza clinic general a sngelui se constata leucopenia cu limfo- i
monocitoz.
Examenele specifice de laborator au o importan hotrtoare n diagnosticul
HVA. O valoare important in diagnosticul acestei maladii au anticorpii ctre
virusul A din clasa IgM, care apar precoce i dispar trepat n 3-6 luni, fiind
indicatorii specifici ai proecsului acut de boal. n oontrast cu acetia, anticorpii
anti-HVA din clasa IgG apar ulterior i persist ani de zile sau chiar toata viaa
(markeri ai strii de imunitate).

Tratament
1.Spitalizare cu respectarea unui repaus la pat timp de 7-10 zile.
2.Regim alimentar pe o perioad de cel puin 3 luni:
normo- sau hipercaloric cu un surplus de proteinc si glucide i restricie de
grsimi, crutator (din punct de vedere mecanic i chimic), vitamizat si
fragmentat (nu mai putin de 5 prize/zi),
sunt limitate sau excluse produsele bogate in colesterol i substante
extractive: carnea si petele gras, icrele, gustarile picante, prajite, produsele
afumate, condimentele, piinea de secar, varza
se exclud: alcoolul, fumatul grsimile si produsele cu fuzibilitate si
comestibilitate anevoioas (ciuperci, fasole,untur de porc, gisc i rat)
se recomand painea a1b (prajit sau uscata). produsele lactate (cu exceptia
branzeturilor fermentate), mierc de albine, legume si fructe coapte sau
proaspete).
De obicei tratament medicamentos nu se indic. ln caz de necesitate, se
indic o cur de dezintoxicare, hepatoprotectoare din grupa silimarinilor,
vitaminele grupei B.
Masurile nespecifice de profilactic includ izolarea bolnavului si a celor care au
contactat cu el timp de 2 saptmini preicteric i 1 sptmin in perioada icteri.
Respectarea unor rcguli de igien personala mai stricte (splatul pe mini,
dezinfectarea obiectelor de care sc folosete pacientul).
Vaccinarea populaiei in regiunile cu un nivel inalt de morbditate. La maturi se
folosete de obicci vaccinarca in 2 etape, a cate 1440 ELISA Units (EU) cu un
interval de 6-12 luni. La copiii mai mari de 2 ani, vaccinarea se efectueaz in 3
etape - 360 EU cu intervale de 6 luni. Eficacitatea profilactic reprezint 95-100%
i dureaza 5-10 ani. Imunizarca pasiv se efectucaz la persoanele care au fost in
contact cu bolnavii. Se administreaz 0.02 ml/kg imunoglobulin nu mai tirziu de a
14-zi zi dup contaci cu bolnavuI. Eficacitatea este de 80 - 90% in cazul
administrrii timp de 6 zile dup contact. Se poate combina imunizarea activ cu
cea pasiva.

HEPATITA VIRALA B
Definiie Hepatita virala B (HVB) este o boal infecioas determinata de virusul
hepatic B, transmis mai frecvent pe cale parenteral, manifestindu-se clinic printr-o
evoluie variat: de la purttori si forme uoare pn la cele grave, cu un potenial
de trecere n stare cronica
Etiopatogenie Cauza este virusul hepatic B - Hepadnavirus de 42 mm, cu inveli
extern de suprafa (AgHBs), interior nucleocapsidic (AgHBc), ADN Polimeraza
si genom din ADN parial bicatcnar, cu 3200 nucleotide. Se transmite pe cale
Parenteral (percutanata, sexuala sau perinatal).
Patogenia - se admite ca VHB nu este citopat, iar modificrile morfologice
hepatice apar in rezultatul lezrii imune a hepatocitelor infectate, care exprim
antigeni ai VHB la suprafaa lor. Dup patrunderea in celul, virusul se multiplica,
iar antigenele virale procesate se exprima la nivel membranei hepatocitelor sub
forma unui complex trimolecular: peptide antigenice, beta2-microglobuline si
molecule ale complexclor majore de histocompatibilitate clasa I. Celulele infectate
sint recunoscute de limfocitele CD8 citotoxice, devenind inta unui raspuns imun
mediat celular.
Epidemiologie Infecia cu VHB are o rspndire inegal. Ea intereseaza mai putin
de 1% dintre subiectii care traiesc in ri industrializate i 5-15% in rile in curs de
dezvoltare sau subdezvoltate. La scara globala s-a constatat c 5% din populatia
globului, adica peste 300 milioane de locuitori, prezint o infecie cronic cu VHB.
Tabloul clinic Perioada de incubaie dureaz 30-180 zile.
Perioada preicteric. La formele icterice dup perioada de incubaie urmeaza perioada preicteric. Durata ei este de la 4-5 zile pn la 3-4 sptmani. Debutul bolii
este lent i se manifest prin: pierderea poftei de mancare, grea, vome, dureri sub

rebordul costal drept ori in regiunea epigastric (sindromul dispeptic); prin

oboseal, cefalee, astenie general (sindromul astenic); prin dureri in articulatii
fr schimbri in dimensiuni i functie (sindromul aratralgic). Mai rar se ntlne te
(30-40% din cazuri) febra; la unii bolnavi ea este moderat pan le 37,5C, la al ii
atinge 38,1-38,5C; in aceast perioad poate fi prezent i pruritul cutanat. Unul
din semnele precoce ale bolii este modificarea culorii urinei (brun-cenusie) si se
observ cu 1-2 zile inainnte de aparitia icterului; scaunul poate deveni cenusiu. La
examinarea bolnavului in aceast perioad, pe piele pot fi observate eruptii, la toi
bolnavii este prezent hepatomegalia, iar splenomegalia se depisteaz in 30% din
cazuri.
Perioada icteric Perioada icteric debuteaza odat cu aparitia icterului, care se
observ initial la sclerele ochilor, palatinul dur, iar apoi pe tegumentele i
mucoasele vizibile. Iniial, pielea are o culoare galbena deschis, treptat culoarea
se intensific., ajungnd la maximum dup a 2-a sptman din perioada icteric.
La apariia icterului, starea bolnavului nu se amelioreaz, semnele clinice de
intoxicatie general (anorexia, greaa, voma repetat, cefaleea, ameteala, durerile
in rebordul costal drept etc.) se intensific. Durata perioadei icterice este de 3-4,
uneori 5-6 saptamini. HVB poate evolua n cteva forme: uor, medie, grav i
foarte grav. Criterii clinice de severiate a bolii sunt prezentate prin gradul de
intensitate a icterului i simptomele de intoxicaie general,schimbrile
neuropsihice (cefalee, veritijuri, tremorul involuntar al degetelor. insomnie,
somnolen, slbiciune general accentuat), agravarea simptomelor digestive
(anorexie, grea, vom repetat) i sindromul hemoragipar (epistaxis, purpura
cutanat etc.). n afar de forma icteric, HVB poate avea i alte forme clinice:
anicteric, frust, subclinic i inaparent.
Perioada de convalescent se caracterizeaza prin ameliorarea strii generale:
icterul dispare, urina i scaunul ii recapta culoarea normala. Se mai pot pstra
unele semne clinice: durerea sau senzatia de greutate sub rebordul costal drept,
slabiciune generala moderata.

Diagnosticul
Prin anamneza epidemiologic se va constata: contacte cu bolnavii de hepatit
virala B, contacte profesionale, posibilitti de inoculare parenterala (manopere
medicale cu risc de transmitere a HVB: transfuzii de snge sau de derivatele lui,
hemodializ, inocularea infeciei cu instrumente nesterilizate in timpul
intervenitiilor stomatologicc, ginecologice, urologice etc.) la intervalul de 45-180
zile, contaminare prin purttori de HBsAg.
Datele clinice care pledeaz pentru diagnostic sunt: perioada lung de incubatie,
perioada preicterica prelungit (pan la 1 lun de zile si mai mult), instalat lent cu
astenie, artralgie, greuri i vom, pierderea poftei de mncare, dureri in
hipocondrul costal drept, urina de culoare inchis i scaun de culoare surie, febr
discret, mrirea ficatului. Aceste fenomene se aceentueaz progresiv pan la
instalarea fazei clinice.
Testele de laborator biochimice - determinarea bilirubinei, care in HVB crete,
indeosebi bilirubina glicuronoconjugat (direct). Testele enzimatice scot in
eviden leziunile celulare hepaticc (citoliza), care elibereaz in singe o serie de
enzime: ALAT, ASAT. LDH etc.; modificrile proteinelor serice (testul cu timol,
proba cu sublimat, electroforeza proteinelor), testele de coagulare care au valori de
apreciere a severitii bolii (protrombina, antiplasmina); testele uzuale in
diagnosticul diferential de icterul mecanic: fosfataza alcalina, colesterolul, betalipoproteidele. gamma-glutamiltranspeptidaza.
Testele specifice scot in evident numeroi markeri ai prezenei infeciei hepatice
cu HVB, i anume: HBsAg (si anticorpii respectivi), HBcAg. HBeAg. in perioada
bolii acute, primul se depisteaza AgHBs, urmate de AgHBe, anti-HBc IgM i in
convalescen pot aprea suplimentar anti-HBe, anti-HBs, IgG, care inlocuiesc
anti-HBe IgM dac evolutia este favorabil spre vindecarc. Dac evoluia este spre
o infectie persitent in aceast form clinica, se deceleaza persistena AgHBs si
AgHBe (neobligator). iar titrul anti-HBc creste foarte mult (consecinta replicrii
active, persistente) de tip IgG.

Tratament
Msurile terapeutice cu caracter general: restrictia activittii fizice, alimentaie
echilibrat, consumul de alcool este contraindicat.
Tratament medicamentos
Preparate antivirale: INTERFROANE ( Interfetonul a-2 (Roferon A, Reaferon);
Interferonul a-2 -beta(Intron A). Scopul tratamentului cu interferoane este
supresiunea permanenta a virusului, manifestat prin eliminarea markerilor virali
circulanti, scaderca infectivitii. normalizarea parametrilor biochimici, rezolutia
procesului inflamator hepatic. prevenirea carcinomului hepatocelular.
Indicaii:
- nivelul inalt al aminotransferazelor (cel putin de 2 ori mai ridicat dect cel
normal, ALAT - peste 100 Ul/m1);
- glomerulonefrita membrano-proliferativ AgHBs pozitiv;
- hepatita cronic activa. far semne de ciroz;
- prezenta markerilor diagnostici si de infectare.
Daca la 3 luni apare seroconversie AgHBe la anti-HBs, tcrapia se stopeaz.
Pacienilor cu hepatita acuta viral B li se propune urmtoarea conduita:
Lamivudin 100 mg/zi +IFNa (2a,2b) MU/zi - 6 sptmani. Scaderea viremiei
(AND HBV) cu 1 log sau negativarea recomand continuarea terapiei pan la 3
tuni. Dac scderea viremiei (ADN HBV) < 1 log, se recomand peg IFN+Lamivudin 300 mg/zi - 6 saptmni. Dac nu apare seroconversie AgHBs la antiHBs, terapia cu peg IFN trebuie prelungit (12 luni).
Se studiaz asocierea Lamivudina, INFa cu Adefovir, Entecavir la persoanele nonrespondente la INFa

Tipuri de raspuns:

- rspuns complet: inhibiia susinut a replicrii VHB. dispa-riia ADN - VHB i

ADN polimerazei, care se meniec i dup intreruperea tratamentului i
seroconversia in sistemul HBc i HBs, ALT-N. ameliorare histologic:
- rspuns incomplet: inhibitia sustinuta a replicrii VHB, care se menine dup
intreruperea tratamentului, seroconversie in sistemul HBe. dar cu persitena
AgHBs, ameliorare histologic;
- rspuns tranzitoriu: disparitia markerilor de replicare pe durata tratamentului.
diminuarea nivelului ALT;
- rspunsul lipsete.
Rata de rspuns in cursul tratamentului este de 63%-80% iar la 3 ani de la
intrerupere - de numai 20-30%.
Contraindicaii hepatire cronice autoimune, ciroze hepatice avansate, afectiuni
asociate severe, boli tiroidiene, existena n antecedente a unor reacii de
hipersensibilitate la interferoane.
Nu se trateaz pacienii purttori cronici inactivi deAgHBs.
ANALOGII NUCLEOZIDELOR
Lamivudin este un analog nucleotidic care inhib activitatea polimerazei VHB ADN dependente avnd avantajul administrri orale, activitate antivirla supresiv
puternica, toxicitate redusa, lipsa contraindicatilor majore.
Indicatii 1. HVB cu virus mutant 2. pacieni care nu au reactionat la tratamentul cu
interferon. Pentru pacienii cu hepatit cronic B, la care valorile ALAT sunt de
peste 5 ori mai mari dect valorile normale, preparatul de elecie este lamivudina,
avnd in vedere efectul putemic i rapid de supresiune virala.
Se recomand un tratamcnt combinat: initial. lamivudina, care scade
semnificativ viremia, urmat de tratamentul cu IFN (2a, 2b, peg IFN), care
cumuleaza efectele anfiviraec si imunomodulatoare. Se indica in doza de 100-150
mg/zi per os.
IMUNOSTIMULATOARE

 a-timozin (Zadaxin) - 1,6 mcg 2 ori/sptmn, subcutanat. Interleukina 20,5 mcg/kg o dat pe sptmn. Favorizeaz aciunea sistemului imun de a
produce clearance-ul celulelor infectate. Promoveaza reconstituirea rspunsului
imun, declaneaza procesul de maturatie a limfocitelor i stimulcaz funcia
celulelor T. Astfel acioneaz interleukinele 2 i 12.
Terapia conventionala
Hepatoprotectoaele - preparate ce intervin in stineza proteic i a acizilor nucleici.
Silimarina se utilizeaza ca stabilizator de membraa, avand efect asupra sindromului
Hepatocitolitic i fiind un antioxidant (35-70 mg per os de 3 ori/zi, timp de 3 luni).
Profilxia Se recomand s se efectueze vaccinarea cu un vaccin recombinat ce
contine HBsAg; eficacitatea vaccinului este de 85- 95%. Dou vaccinuri sunt
liccntiate in majoritatca rilor - Engerix B, Re-combivux HB. Vaccinul se
introduce in muchiul deltoid in doza de 10-20 mkg pentru maturi si 2.5-10 mkg
pentru copii. Vaccinarea se face in trei etape, cu un interval la 0, 1 i la 6 luni.
Revaccinarea se face la 5-7 ani. Persoanelor care au contactat cu bolnavii li se
administreaza anti-HBV imunoglobulin (preparat cu titru crescut de anti-HBs).

HEPATITA VIRALA C
Hepatita viral C reprezint o inflamaie difuz a parenchimului hepatic.
determinata de virusul hepatic C, transmis pe cale parenteral. Se caracterizeaza
prin distrofia hepatocitelor, infiltrat histioplasmocitar i fibroz moderat a
tracturilor portale, cu potenial de progresie spre hepatit cronic sau ciroz.
Epidemiologie Hepatita cu virus C are o epidemiologie asemntoare cu a hepatitei cu virus B. Virusul HVC este un virus ARN inspiralat (arbovirus genul Flavivirus, familia Togaviridae), contine circa 10 mii nucleotide i are un cotinut
esenial lipidic, cu diarnetrul pna la 30 nm. Sunt descrise mai multe genonpuri: la,

1b, 1c, 2a, 2b, 2c etc. n Republica Moldova i in rile bazinului mediteranean
este rspndit genotipul lb. Virusul HVC devine inactiv, fiind tratat cu o solulie de
formalin in proportie de 1:1000. la temperatura de 37C in decurs de 96 de ore,
pasteurizarea la 60C - 10 ore, iar inclzirea pn la 100C - 45 de minute. Virusul
HVC cste rezistent la metodele de inactivare ale altor virusuri (HVA, HVB etc.).
Ponderea HVC in structura morbiditii este determinat de zona geografic,
contingentul bolnavilor, virsta lor etc. Hepatita viral C (HVC) are o raspndire
larga pe tot globul pamntesc - peste 170 milioane de persoane infectate. Surs de
infecie sunt puratorii asimptomatici, acui (pn la 6 luni) i cronci (mai mult de 6
luni), bolnavii cu forme cronice i acute, icterice si anicterice, clinice i subclinice
ale HVC. S-au constatar cazuri de imbolnvire a recipientilor cu HVC dup
transfuzia dc plasm de la donatori.
Etiopatogenia
Tropismul VHC este preponderent hepatic, dar virusul C se depisteaz i in alte
tesuturi, in special la nivelul celulelor sistemului limfoid, provocnd leziuni
extrahepatice, indeosebi la formele cronice ale HVC. Virusul HC are aciune
citopatic directa hepatocelular i indirect mediat imunologic prin agresiunea T
citotoxic, realizat cu limfocitele NK, T8 supresoare i inflamatoare realizat prin
macrofage, celulele limfoplasmocitare, complexe imune.
Mecanismul de infectare este parenteral. Virusul HVC se conine in sngele
puratorilor, bolnavilor i in toate mediile biologice (saliv. lapte, secre iile
vaginale. sperm ete.), dar concentratia lui in substratele enumerate este mai mic
dect a virusului HVB. HVC se poate transmite prin transfuzii, dup diverse
manopere parenteralc sau in forma de focare nozocomiale. Receptivitatea la HVC
este general, dar formele clinice sc intlnesc rar - 25-40%. Incidena sezonier are
o repartiie uniforma in decursul anului.

Tabloul clinic
Perioada de incubaie variaz ntre 6-12 sptmni pentru tipul 1 (cu perioada de
incubatie mai scurt), i intre 6 si 9 luni - pentru tipul 2 (cu perioada de incubaie
mai indelungat).
Perioada preicterica dureaza de la 2 pn la 14 zile, rareori pina la 30 de zile.
Simptomatologia are anumite similitudini cu HVA i cu HVB. Manifesarile clinice
sunt mai putin evidente, iar la 14.5% dintre pacieni debutul bolii coincide cu
apariia icterului. Perioada preicteric se caracterineaz mai frecevent printr-un
sindrom asteno-vegetanv si dispeptic.
HVC evolueaz in forme infraclinice sau clinic atenuate la 75%-90% bolnavi i
necesit un examen clinic i de laborator minuios. n perioada icteric
simptomele de intoxicaie se manifest moderat, fiind asemntoare cu cele ale
HVB. HVC evolueanz intr-o forma mai simpla dect HVB asociar cu HVD, dar
mai complicat dect HVA. Deseori se observ i forme colestatice. Sunt posibile
cteva variante de evoluie a formelor acute ale HVC, determinate in primul rnd de
modificrile dinamice ale ALAT:
la - cu ascensiunea brusc pn la maximum i scderea pn la normal;
1b- acensiunea i scderea lent a ALAT
2 - evoluia nivelului ALAT in form de linii ondulate:
3 -staionarea nivelului ALAT la acelai nivel maxim in decurs de 1-3 saptamini
sub form de platou cu scderea brusc sau lent - la 23% bolnavi.
Aceste variante (posibil, determinate de diverse subtipuri ale virusului HVC) au o
pondere dosebit n pronosticul maladiei. Cronicizarea HVC acute survine n
50%-70% din cazuri. Formele anicterice evolueaz in forme cronice in 81% din
cazuri.
Diagnosticul
La diagnosticarea HVC sunt necesare datele epidemiologice, clinice, paraclinice,
indeosebi cele serologice. Concentraia anticorpilor depistai prin teste crete odat
cu evoluia spre cronicizare i descrete, pn dispare, odat cu vindecarea. O

concentraie foarte inalta de AC anti-HVC se dceleaz la bolnavii cu HVC cronic.

Pentru confirmarea specific a diagnosticului de HVC este necesara investigarea in
dinamic a pacienior.
Tratamentul
Msurile terapeutice cu caracter general restricia activitii fizice, alimentaie
echilibrat, consumul de alcool contraindicat.
Preparate antivirale
INTERFEROANE IN HVC, din cauza trecerii frecvente n forma cronic, este indicat tratamentul cu a-interferoane
1.Interferon a2b (Intron A) 3ME - de 3 ori pe sptmn, 12 luni.
2.PEG interferoane (Pegintron. Pegasis) 180 microg/kg - o dat pe sptamn, 12
luni.
ANALOGII NUCLEOZIDELOR
Ribavirina este un analog nucleotidic care inhib activitatn polimerazei VHB
-ADN dependente. Se indic in doza de 1000-1200 mg/zi per os timp de 9-12 luni.