BOLI INFECTO CONTAGIOASE

Curs nr 8
HEPATITA B I C
HEPATITA B este o afectiune grava cauzata de infectia cu virusul
hepatitic B. Aceasta afecteaza ficatul si determina la nivelul acestuia formare de
tesut cicatricial si poate duce, in final, la ciroza hepatica.
Transmiterea se poate face prin:
- sange infectat,
- sexual,
- materno-fetal.
Hepatita de tip B este extrem de contagioasa. Virusul hepatic de tip B este
extrem de rezistent (rezista in aer, rezista timp de ore la 60 de grade Celsius,
luni de zile la 30 de grade Celsius iar la 20 de grade Celsius poate rezista chiar
ani de zile) si a fost pus in evidenta nu numai in sangele, dar si in secretiile
vaginale, anale, sperma, saliva si urina persoanelor infectate.
Transmiterea este posibila in toate tipurile de sex - oral, anal, vaginal cu
un partener infectat cu virus hepatic B, prin folosirea in comun a seringilor
pentru injectarea drogurilor, folosirea instrumentelor chirurgicale nesterilizate,
transfuzii de sange etc. Daca femeia insarcinata este infectata ea poate transmite
fatului infectia.
Simptomatologie
Perioada de incubatie este de 42 160 zile.
Simptomele apar in trei etape:
a) Primele simptome apar in primele 1-6 luni de la contactul infectant:
- simptome asemanatoare cu cele din gripa, incluzand tuse, dureri de gat, febra
- simptome severe de oboseala si inapetenta
- dureri articulare
b) Stadiul de icter
- icterul (ingalbenirea pielii) este cel mai evident simptom al hepatitei B si poate
dura intre 2-8 saptamani
- albul ochilor (sclerotica) si pielea se ingalbenesc
- urina hipercroma (urina devine maroniu inchis)
- scaune acolurice (decolorarea fecalelor)
- dureri abdominale.
c) Stadiul de covalescenta
- treptat, icterul pielii si al ochilor dispare, urina isi capata culoarea normala
- pierderea a 4-5 kg din greutate
- oboseala cronica
- eventual confuzie si dezorientare

Evolutie
In majoritatea cazurilor hepatita de tip B nu da nici un fel de simptom si
poate trece neobservata. Persoana infectata nu este constienta de acesta infectie
si o poate transmite altor persoane.
In primele 6 luni organismul are posibiltatea de a invinge infectia,
persoana nu mai este contagioasa iar prin anticorpii pe care ii genereaza se
poate dobandi imunitate. Celulele hepatice afectate se regenereaza, iar functia
hepatica revine la normal.
Tratament:
1. regim igieno-dietetic
- repaus la pat
- alimente bogate n glucide ->miere, compoturi proaspete
- uleiuri vegetale, fructe
- carne de pasre, pete
2. hepatoprotectoare
-vitamine de grup B
-Silimarin : 3-6 tb./zi
-Aspatofort
3. tratamentul hepatitei acute cu evoluie spre cronicizare
- interferon : 3 * 3 milioane U/sptmn 1 an
- ribavirina ->rezultate favorabile n asociere cu interferon
-s-a ncercat administrarea de vaccin antihepatit B n hepatitele virale
cronice
4. tratamentul hepatitei fulminante
- transfuzii cu plasm sau snge proaspt
- cortizon
- perfuzii cu glucoz i aspatofort
- arginin-sorbitol
- controlul timpilor de coagulare
HEPATITA C este o afectiune a ficatului cauzata de un virus de tip ARN

ce este transmis in principal prin sange in timpul transuziilor, al utilizarii

drogurilor injectate si uneori prin contact sexual neprotejat.
Forma acuta a hepatitei C se refera la primele 6 luni de la infectarea cu
VHC. Interesant este ca mai putin de o treime dintre pacientii infectati
experimenteaza simptome nespecifice precum inapetenta, oboseala, durere
abdominala, icter si simptome pseudo-gripale, simptome care rareori conduc la
o diagnosticare corecta cu hepatita C. Persistenta VHC pe o perioada mai lunga
de 6 luni, implica o afectiune hepatica cronica. Ca si faza acuta, faza cronica
este de asemenea asimptomatica, boala fiind de cele mai multe ori descoperita
accidental

Cale de transmitere - Hepatita C apare atunci cand sange infectat cu

virusul hepatic C intra in organismul unei persoane nesanatoase. De asemenea,
poate aparea ca urmare a contactelor sexuale neprotejate, si de asemenea, mai
rar, de la mama infectata catre copil in timpul nasterii.
Exista cateva grupuri care prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita C:

persoane care au suferit transfuzii de sange sau transplanturi de organe;

persoane afectate de hemofilie (peste 60% din cazuri)
utilizatori ai drogurilor injectate;
personal al spitalelor;
copii nascuti din mame infectate cu virusul hepatic C;
familii ale persoanelor infectate;
persoane cu parteneri sexuali multipli;
adepti ai tatuajelor si a piercingurilor numeroase.

Perioada de incubatie - Virusul hepatic C are o perioada de incubatie ce

variaza intre 14 si 180 de zile (mediu 45 de zile). Majoritatea persoanelor
infectate cu virusul hepatic C nu manifesta nici un fel de simptome, iar putinii
care totusi prezinta simptome, sunt rareori diagnosticati cu hepatita C. Acest
fapt se intampla din cauza ca simptomele ce apar anorexie, oboseala, durere
abdominala, icter, iritatii cutanate, manifestari pseudo-gripale sunt de obicei
asociate cu alte afectiuni.
Simptomatologie - infectia hepatica cu virus C nu prezinta de obicei
simptome specifice. Foarte putini pacienti manifesta simptome pseudo-gripale
asociate cu pierderea in greutate, oboseala, dureri musculate, iritabilitate, greata,
anorexie si icter in faza activa a hepatitei C (aceasta apare intre 2-26 saptamani
de la infectare).
Simptomatologia specifica (ce apare in hepatita C cronica) presupune:

hepatomegalie
splenomegalie
stelue vasculare
ginecomastie

Tratament:
- preventiv vaccinare impotriva virusului hepatic A, a virusului hepatic
B si, anual, impotriva gripei, intrucat suprainfectia cu acestea pot cauza
complicatii fatale
- igieno-dietetic: evitarea alcoolului
- medicamentos medicaie antivirala:
- interferon 3-6 milioane de 3 ori/sptmn 4-6 luni
- ribavirina

INFECTII NOSOCOMIALE
Infectiile nosocomiale (infectiile intraspitalicesti) sunt acele infectii
dobandite de pacient in cursul spitalizarii si care nu au fost prezente in stadiu de
incubatie in momentul internarii.
Sursa Pacientul spitalizat poate contacta o infectie nosocomiala fie prin
autoinfectie germeni din flora proprie, fie dintr-o sursa exogena, specifica
spitalului: aer conditionat sau apa contaminate, echipamente medicale de orice
tip incomplet sterilizate, personal medical, alti bolnavi, vizitatori etc.
Exista o serie de manevre si interventii medicale care favorizeaza aparitia
infectiilor intraspitalicesti. Dintre acestea amintim:
- sondarea urinara si traheala;
- administrarea medicatiei pe cale endovenoasa;
- interventii chirurgicale laborioase;
- manevre endoscopice;
- folosirea protezelor;
- transplantul de organe etc.
De asemenea, exista si caracteristici ale pacientului care pot favoriza
aparitia infectiilor nosocomiale:
- pacient tarat (imunodeprimat, cu afectiuni severe asociate neoplazii,
SIDA, insuficienta renala cronica etc.);
- varsta inaintata;
- boli asociate;
- tratamente medicamentoase diverse: citostatice, antibiotice,
imunosupresoare etc.;
- iradierea in antecedente.
Caile de transmitere Contactul direct, prin mainile infectate ale
personalului medical sau ale pacientului, este principala cale de transmitere a
infectiilor nosocomiale. Din acest motiv una dintre metodele eficiente de
profilaxie a infectiilor intraspitalicesti ramane spalarea temeinica a mainilor cu
apa si sapun sau solutii antiseptice.
Contactul indirect cu un instrument medical incomplet sterilizat sau
contaminat de personalul medical reprezinta o alta cale de transmitere, dar cu o
frecventa in scadere in ultima perioada datorita masurilor stricte de igiena
aplicate in spitale.
Contaminarea intraoperatorie cu germeni intestinali prin deschiderea
tubului digestiv este o varianta speciala a celor doua cai de transmitere amintite,

de multe ori fiind inevitabila datorita stadiului avansat al bolii pentru care se
intervine chirurgical.
Un mod aparte de aparitie a infectiilor nosocomiale este translocatia
bacteriana aparuta in cadrul unor interventii chirurgicale de lunga durata, sau la
pacienti in stare critica. Consta in alterarea permeabilitatii mucoasei intestinale,
bacteriile migrand nestingherite in sange si determinand infectii la distanta cu
germeni intestinali.
Germeni implicate
Infectiile nosocomiale pot fi produse de orice microorganism cu potential
patogen bacterie, virus, fungi sau protozoare. Conform raportarilor, in
spitalele romanesti cei mai frecventi germeni implicati in aparitia infectiilor
intraspitalicesti sunt stafilococii, streptococii si bacteriile gram-negative.
Principalele tipuri de infectii nosocomiale
Desi nu exista o selectivitate a infectiilor nosocomiale, ele putand afecta
orice organ sau sistem, se desprind totusi cateva tipuri a caror incidenta este
crescuta. Cele mai frecvente sunt infectiile tractului urinar, reprezentand circa
40% din total. Desi frecvente, au o gravitate scazuta si apar in urma
procedurilor invazive la nivelul tractului urinar: sondare urinara, cistoscopie,
dilatare uretrala etc.
Infectiile plagilor operatorii ocupa urmatorul loc ca frecventa. Gravitatea
lor depinde foarte mult de terenul bolnavului, de tipul interventiei (operatiile
efectuate in urgenta au un risc mai mare de infectie decat cele ce au beneficiat
de o pregatire temeinica a pacientului) si de durata interventiei (cu cat este mai
laborioasa, cu atat creste riscul de infectie).
Infectiile respiratorii, desi mai rare ca incidenta, sunt cele mai periculoase
prin severitatea lor avand o mortalitate foarte crescuta. Apar in general la
varstele extreme, la pacienti spitalizati de mult timp, cu boli grave de fond si de
obicei intubati.
Concluzii
Infectiile nosocomiale reprezinta o reala problema de sanatate mondiala.
Din nefericire, raportarea lor in tara noastra este deficitara, acest lucru
impiedicand luarea unor masuri ferme de preventie. Desi exista un cadru
legislativ conform standardelor europene, totusi personalul sanitar nu cunoaste
regulile de baza ale prevenirii infectiilor nosocomiale si, in consecinta, nu sunt
aplicate acele masuri care ar putea scadea atat letalitatea si mortalitatea, cat si
costurile spitalizarii.
Un alt dezavantaj al sistemului sanitar romanesc, care contribuie la
mentinerea unei incidente crescute a infectiilor nosocomiale, este lipsa
screening-urilor si a educatiei sanitare a populatiei, foarte multi pacienti
prezentandu-se la medic in stadii avansate sau terminale ale bolii, motiv pentru
care sunt necesare multe proceduri invazive, interventiile chirurgicale sunt mai
laborioase, durata spitalizarii este mai mare etc.