Sunteți pe pagina 1din 1

Nervozitatea i stresul stau la baza celor mai multe afeciuni n secolul n care trim, iar apogeul

efectelor acestor stri va fi atins n urmtorii 10-20 de ani. Putem lupta mpotriva emoiilor
negative prin diferite ci, iar alimentaia este una dintre ele. n ultimii ani, diagnosticul de nevroz
sau de depresie a fost pus att de des pacienilor care s-au prezentat la medic, nct a devenit
aproape o obinuin. Stresul de la birou, stresul cotidian, teama zilei de mine, nesigurana unui
cmin, a unui loc de munc, ne fac mai temtori i mai nervoi. Copiii, adolescenii i persoanele
active sunt supuse unor modificri importante ale strii emoionale avnd ca punct de plecare
stresul i ncercrile vieii.
Alimente recomandate
Aa cum unele alimente ne fac ru, ne aduc kilograme n plus sau favorizeaz declanarea unor
boli grave, tot aa exist i alimente care ne sunt aliai de ndejde n demersul de a ne pstra
sntoi. n perioadele stresante, n organismul uman scade nivelul unor vitamine importante: A,
B, C, precum i al unor minerale - calciu i magneziu. Pentru a suplini aceste pierderi trebuie s
consumm alimente care ne ajut s luptm cu stresul: legume (n special pe cele verzi), fructe
specifice fiecrui sezon, pete (somon), carne de curcan, cereale, pine integral, lapte, ou,
semine de floarea-soarelui. Banana, denumit i fructul fericirii, ne este un aliat fidel n orice
sezon. O banan pe zi ne poate aduce zmbetul pe buze i mai mult optimism.
Evit alimentele excitante
n momentele n care eti stresat sau nervos trebuie s evii consumul de alimente excitante, care
te fac i mai irascibil. n aceast categorie sunt incluse cafeaua, cacaua, ciocolata, buturile pe
baz de cofein, energizantele. Starea de nervozitate nu poate fi combtut nici cu ceai verde
sau negru, pentru c ele conin teina, o substan cu efecte asemntoare cofeinei. Alcoolul este
i el un excitant, mai ales dac este consumat la ore neadecvate, n cantiti mari sau combinat.
Efectul su euforic dureaz doar o scurt perioad de timp.
Nu roni biscuii i chipsuri cnd eti nervos!
Dac eti stresat, nervose sau obosit peste msur, cea mai mare greeal este aceea de a
roni snacks-uri. Acest obicei este total greit, fiindc nu doar c nu te alimentezi sntos, dar
contribui la activarea strii de stres. n locul lor, consum alimente antistres uor de luat i la
birou sau oriunde te deplasezi: migdale, alune, nuci, prune, banane, portocale. n plus, oricnd
trebuie s ai la ndemn un fruct de sezon. Fructele sunt surse importante vitamine i
minerale.Caisele sunt incluse n lista fructelor cu efecte excelente mpotriva strii de nervozitate.
Consum-le acum, n sezon!

S-ar putea să vă placă și

  • Plante Ce Desfunda Nasul
    Plante Ce Desfunda Nasul
    Document1 pagină
    Plante Ce Desfunda Nasul
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Soiuri de Struguri
    Soiuri de Struguri
    Document3 pagini
    Soiuri de Struguri
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • 10 Alimente Exotice
    10 Alimente Exotice
    Document1 pagină
    10 Alimente Exotice
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Ceai de Ghimbir
    Ceai de Ghimbir
    Document4 pagini
    Ceai de Ghimbir
    Eu Sant
    Încă nu există evaluări
  • Ulei de Menta
    Ulei de Menta
    Document2 pagini
    Ulei de Menta
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Uleiuri Esentiale
    Uleiuri Esentiale
    Document6 pagini
    Uleiuri Esentiale
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Vitamina C
    Vitamina C
    Document1 pagină
    Vitamina C
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Tesut Gras Pe Abdomen
    Tesut Gras Pe Abdomen
    Document1 pagină
    Tesut Gras Pe Abdomen
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • 7 Lucruri Care Agraveaza Raceala
    7 Lucruri Care Agraveaza Raceala
    Document1 pagină
    7 Lucruri Care Agraveaza Raceala
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Ochi Albasti Prob Sanatate
    Ochi Albasti Prob Sanatate
    Document1 pagină
    Ochi Albasti Prob Sanatate
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Tesut Gras Pe Abdomen
    Tesut Gras Pe Abdomen
    Document1 pagină
    Tesut Gras Pe Abdomen
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Afine
    Afine
    Document2 pagini
    Afine
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Apendicita Este Cea Mai Frecventa Urgenta Chirurgicala Abdominal A
    Apendicita Este Cea Mai Frecventa Urgenta Chirurgicala Abdominal A
    Document2 pagini
    Apendicita Este Cea Mai Frecventa Urgenta Chirurgicala Abdominal A
    Alexandra Necşoiu
    Încă nu există evaluări
  • Ce Arcane
    Ce Arcane
    Document2 pagini
    Ce Arcane
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Ficat Sanatos
    Ficat Sanatos
    Document2 pagini
    Ficat Sanatos
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Hidratare Piele
    Hidratare Piele
    Document1 pagină
    Hidratare Piele
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Argila Verde
    Argila Verde
    Document1 pagină
    Argila Verde
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Pietre La Rinichi
    Pietre La Rinichi
    Document1 pagină
    Pietre La Rinichi
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Par Nedorit
    Par Nedorit
    Document1 pagină
    Par Nedorit
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Ten Frumos
    Ten Frumos
    Document1 pagină
    Ten Frumos
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Berea
    Berea
    Document1 pagină
    Berea
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Piele Frumoasa
    Piele Frumoasa
    Document1 pagină
    Piele Frumoasa
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Ficat Sanatos
    Ficat Sanatos
    Document2 pagini
    Ficat Sanatos
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Intretinere
    Intretinere
    Document1 pagină
    Intretinere
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Dureri Spate
    Dureri Spate
    Document1 pagină
    Dureri Spate
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Hreanu
    Hreanu
    Document1 pagină
    Hreanu
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Tarate de Grau
    Tarate de Grau
    Document1 pagină
    Tarate de Grau
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări
  • Craciunul in Familia Romanesca
    Craciunul in Familia Romanesca
    Document1 pagină
    Craciunul in Familia Romanesca
    Marina Stoica
    Încă nu există evaluări
  • Busuioc
    Busuioc
    Document1 pagină
    Busuioc
    Sakellariou Ruxandra
    Încă nu există evaluări