Revoluia i micrile constituionale din Iranul

Kadjar i Pahlavi
Marele Joc este un termen aprut in secolul al XIX-lea, ce descrie rivalitatea dintre Imperiul Rus si cel Britanic i
expansiunea acestora n Asia Central[1]. Influenele celor dou imperii rivale a fost un factor determinant care a
funcionat ca un catalizator pentru micrile constituionale din Persia[2]. Dinastia Kadjar a venit la putere n 1785, la
sfritul rzboaielor naderiene mpotriva afghanilor i a mogulilor, Mohammad Khan motenind o ar srcit de
aproape trei decenii continue de rzboi i dornic de schimbare[3].

Ca fiecare dinastie care a condus Persia din secolul al XI-lea, Kadjarii au venit la putere cu ajutorul militar al
triburilor turcice i cu susinerea birocrailor persani.[4] n 126 de ani, de cnd a czut Persia Safavid, Kadjarii s-au
transformat dintr-un trib de pstori rzboinici ntr-o dinastie care a reuit s controleze toate faetele monarhiei persoislamice. Dup rzboaiele lui Fath Ali ah cu Rusia din 1813 i 1820 i pierderea Azerbaijanului i a Dagestanului,
graniele Iranului au luat forma contemporan. Dup moartea lui Fath Ali i ncoronarea lui Naser-al-Din, Iranul intr
n acest Mare Joc, influenele celor dou imperii fiind foarte puternice asupra societii acestuia[5].

n condiiile n care reformele lui Naser-al-Din aveau scopul de a moderniza Iranul i de a-i readuce
prosperitatea de mult apus[6], intelectualitatea dorea nu doar o occidentalizare economic, ci i politic. ahul s-a
opus schimbrilor politice, iar dup o tentativ de asasinare a acestuia de ctre doi Babi[7], acesta a nceput o serie
de represiuni att mpotriva sectei religioase, ct i a acelora care doreau reformele politice. n final, Naser-al-Din
este asasinat de sectani, iar la tron urmeaz fiul su, Mozaffar-e-Din, un conductor slab.

Statul de semi-colonie ce i-a fost atribuit Iranului n timpul domniei noului ah[8] a dus la proteste i
demonstraii civile, care au culminat cu Revoluia Constituional din 1905-1907. n vara anului 1906, aproximativ
12.000 de persoane au protestat n faa ambasadei britanice din Teheran, innd discursuri i transformnd grdinile
ambasadei ntr-o coal de tiine politice n aer liber[9], majoritatea studiind constituionalismul de model britanic.
Acetia doreau crearea unui Majles (parlament) care sa limiteze puterile ahului. n toamna aceluiai an, Mozaffare-Din le accept cererile iar pn la sfritul anului au loc primele alegeri. Unul din ultimele evenimente politice la
care a participat ahul a fost prima ntrunire a Majles, cea n care se discuta crearea constituiei iraniene.[10]

Moartea ahului Mozaffar-e-Din las parlamentul fr susinere din partea coroanei, n special atunci cnd pe
Tronul Punului se aaz Mohammad Ali. Acesta ordon Diviziei Cazacilor Persani[11] s atace Majles-ul i s i
aresteze pe membrii acesteia[12]. Acest fapt duce la ceea ce s-a numit Mica Tiranie[13]. Forele constituionaliste
au luat controlul Azerbaijanului Iranian i i-au mutat sediul la Tabriz. Pornindu-se ctre Teheran, acetia l
detroneaz pe Muhammad Ali iar Constituia din 1906 reintr n vigoare[14].

Sfritul Dinastiei i Efectele Revoluiei Ruse

n timpul Primului Rzboi Mondial, de-a lungul Campaniei Persane, Micarea Jangali (a junglei) ncepe s ia
form in Azerbaijanul Iranian. Acetia, condui de Mirza Koochak Khan, doresc nu doar sa-l detroneze pe ultimul ah
Kadjar, Ahmad, ci i s creeze o republic socialist persan. Revolta Jangali ncepe n 1914, dar este
nesemnificativ, fiind nconjurat de fore ostile, att loiale ahului, strine, precum cele ruse ti si otomane de pe
frontul din Caucaz ct i trupele rebele kurde ale lui Simko Shkak[15].
Perioada de sfrit a Primului Rzboi Mondial este reprezentat prin destabilizarea regiunii n urma cderii
triumviratului Otoman, a revoluiilor menevice din Caucaz i a genocidului armean orchestrat de cei trei triumviri,
Enver Paa, Talaat Paa i Djemal Paa[16]. Status Quo-ul creat de Marele Joc dintre Rusia i Regatul Unit a oferit

micrilor constituionale iraniene ansa de a se forma i de a lupta pentru semnarea unei constituii, fr a fi
ameninat de micri reacionare care ar fi eliminat-o, dei aceasta a avut o aciune limitat n timpul domniei lui
Mohammad Ali. Micarea constituional dei a fost obligat s prseasc Teheranul, n timpul Micii Tiranii,
aceasta nu a fost distrus, ci s-a retras n Azerbaidjan i i-a continuat activitatea.
Sfritul rzboiului n 1918 a dus la destrmarea Imperiului Otoman i a Imperiului Rus, doi vecini importani ai
Iranului. Lupte au nceput att n Caucaz odat cu proclamarea republicilor democrate Georgiene, Azere i Armene
dar i n Turkestan, unde Enver Paa a condus revolta Basmaci (sau Basmachestvo n istoriografia rus) mpotriva
forelor Republicii Ruse ale lui Kerensky[17] i mai apoi mpotriva Armatei Roii. n aceast perioad, lupta mi crii
constituionale intr n planul doi fcnd loc luptelor pentru salvarea rii, Iranul fiind infiltrat de ageni bolevici care
susineau micarea Jangali, iar kurzii continundu-i revolta.
n aceast perioad Prinul Kadjar Abdol-Hussein Mirza Farmanfarma i ncepe campaniile mpotriva kurzilor,
iar mai apoi a supravegheat o campanie de vaccinare mpotriva variolei n Teheran i mpotriva foametei n Shiraz.
Acesta era anglofil i a primit susinerea armatei britanice prezente n Iran[18].
Haosul n Azerbaidjan i n Caucaz ncepe cu proclamarea comunei Baku de ctre cei douzeci i ase de
comisari bolevici i mai apoi lupta acestora mpotriva menevicilor i a socialitilor revoluionari[19]. n ajutorul
azerilor menevici vine Armata Islamic a Caucazului, condus de Nuri Paa. Astfel, Otomanii reuesc s ocupe
Baku i s salveze Republica Democrat Azer[20].
Armistiiul de la Mudros i ieirea Imperiului Otoman din conflict a dus la nceperea Rzboiului Azero-Armean.
De aceast dat, Armata Roie i forele menevice s-au unit n aprarea Azerbaidjanului, n timp ce for ele albe i
Britanice au susinut prima republic Armean[21]. Rzboiul se termin cu ocuparea Azer a Karabakhului i a
Nakhchevanului[22].
n 1921 are loc lovitura de stat a lui Reza Khan, comandantul Brigazii de Cazaci Persani, care se ncoroneaz
la Teheran, cu susinerea britanicilor, primul ah din dinastia Pahlavi[23]. Acesta reuete s i nfrng att pe rebelii
kurzi, ct i pe Jangali, care declaraser n Gilan (n estul Azerbaijanului, pe coasta Mrii Caspice), Republica
Socialist Sovietic Persan i s stabilizeze ara din nou. Dup ce Reza ah Pahlavi semneaz un tratat de
prietenie cu Uniunea Sovietic, este clar pentru cei din Gilan c Armata Roie nu i va sus ine, iar RSS-ul Persan
este dizolvat la un an de la formare[24].

Opoziia Tudeh n timpul dinastiei Pahlavi

Micarea Constituional Iranian a sucombat din cauza acestei lovituri de stat. n primul rnd, radicalizarea
constuionalitilor, mai nti la susinerea unei republici iar mai apoi la susinerea unui stat creat dup modelul soviet
a dus la ndeprtarea ajutorului britanic i la dorina acestora de a vedea ara stabilizat sub conducerea unui ah
puternic. n al doilea rnd, datorit tratatului de prietenie semnat ntre acesta i Uniunea Sovietic, era clar c n
urmtoarea perioad i ruii doreau stabilizarea Iranului. Ideea de monarhie constituional n Iran se ntoarce abia n
1970, cnd n urma nceperii protestelor care au culminat cu Revoluia Iranian din 1979, cnd, ahul Mohammad
Reza Pahlavi l nominalizeaz pe fiul su ca succesor i declar c n o nou constituie va avea un caracter
democratic[25]. Bineneles, acest fapt nu avea s se mai ntmple datorit sosirii lui Khomeini i proclamrii
Republicii Islamice Iraniene.
O organizaie important care reprezentat o opoziie pro-democratic dar i pro-republican a fost Partidul
Tudeh. Format n 1941, acesta s-a declarat un partid comunist, aderent al ideologiei marxist-leniniste. Putem spune
c partidul s-a ndeprtat mult de aceast poziie deoarece nu a adoptat directivele PCUS i ale lui Stalin cu privire la
modul prin care ar fi putut lua puterea, prin Frontul Popular, deci prin alian cu Mossadegh i printr-o poten ial
lovitur de stat cu s-a ntmplat n Estul Europei, ci au adoptat o pozi ie pur stngist, n care au declarat c vor
forma gurverul doar prin ei nii prin vot popular, nu prin aliane cu partidele capitaliste[26].

Revoluia iranian a nceput 1905-1911 i a nceput sub influena direct a revoluiei ruse din
1905. Cu toate acestea, n Iran au fost premisele interne pentru o explozie revolu ionar. Din
acest motiv, Revoluia Rus i a fost un impuls la nceput spectacole in aer liber. Principalii factori
care contribuie la crearea de condiii i premise pentru revoluia din Iran, a avut o exacerbare a
celor dou contradiciile care definesc toate viaa politic i socio-economic a rii. Contradic ia
dintre necesitatea de er progresiv de dezvoltare burgheze a rii i a statului de vestigii
medievale napoiate ale feudalismului, contradicia dintre politica puterilor imperialiste i dorina
popoarelor Iranului pentru a consolida independena naional i auto-suficien. Revoluia

iranian a fost un impuls la nceput" trezire a Asiei". A fost nceputul unei noi ere n istoria
Orientului, epoca revoluiilor burghezo-democratice i de eliberare naional din Orientul
mpotriva feudalismului i Cabala imperialist pentru independen i libertile democratice
naionale. Acest studiu examineaz evenimentele din Revoluia Iranian 1905-1911 GG., Care au
determinat cursul viitor de dezvoltare a rii, subordonarea a capitalului strin. Agravarea
contradicii n Iran puterile imperialiste majore au fost parte a contradiciilor inter-imperialiste,
care au contribuit la izbucnirea Primului Rzboi Mondial.
2. scopurile i obiectivele
Scopul lucrrii curs este de a descoperi evenimentele revoluiei iraniene de 1905-1911. n
conformitate cu ordinul de a stabili urmtoarele sarcini: Identificarea premisele stabilite n ar,
n ajunul revoluiei. Adresa cauzele revoluiei. Urmeaz cursul revoluiei. Se determin rezultatul
revoluiei. Evaluarea rolului Revoluia Iranian 1905-1911 GG. n istoria ulterioar a Iranului i
istoria lumii.
3. cronologic
cadru Cadrul cronologic a lucrrilor, desigur acoper perioada 1905-1911. Alegerea se
datoreaz faptului c n aceast perioad de timp a existat o revolu ie.
4. geografic domeniu
Domeniul geografic al studiului includ teritoriul statului de Iran, situat n Asia de sud-vest.
probleme Istoriografia Istoria revoluiei iraniene este bine acoperit n lucrrile istoricilor ru i i
strini. Pe un studiu detaliat al surselor primare, analiza lor detaliat, comparativ cu principalele
puncte ale martorilor, analiza principalelor evenimente ale revoluiei construit monografia Ivanov
MS" Revoluia Iranian 1905-1911 gg.". Autorul descrie n detaliu principalele etape ale revolu iei
- fundal i motivele, cursul revoluiei, rezultatul. In" Istoria recent a Iranului" MS Ivanov
consider c revoluia iranian ca un eveniment care a pus bazele pentru dezvoltarea n
continuare a Iranului n secolul al XX-lea. De asemenea, descrie principalele etape ale revolu iei.
Cartea" Iran: Islamul i putere", editat de N. Mammadov i SANAN Mehdi, acoper istoria
Iranului n secolul XX de relaiile clerului religioase cu cercurile conductoare. Evalueaz rolul
clerului n revoluia de 1905-1911 de ani. Din colectia de articole intitulate" Iran: Eseuri despre
istoria modern", editat de MS Ivanov, au fost folosite articolul" probleme controversate de
circulaie social-democrat n Iran n 1905-1911 gg." Agayev SL, Plastun VN, n care autorii dau o
estimare a micrilor de baz n timpul revoluiei, ei particip la general oamenii fac, de
asemenea, o ncercare de a identifica forele motrice ale revolu iei. " Unele aspecte ale politicii
britanice n Iran, n 1905-1911 gg. avnd n vedere istoriografiei burgheze occidentale" Fedorov
IE, n care autorul consider c istoriografia burghez occidental analizeaz evenimentele din
Iran, n special suprimarea revoluiei, ca aciunile agresive ale Rusiei tariste, ...

Inceputul perioadei Edo coincide cu anul 1600, cand Tokugawa Ieyasu a infrant principalii sai
rivali in batalia de la Sekigahara (undeva intre Kyoto si Nagoya) si a durat pana in 1868, anul
restaurarii Meiji, adica mai bine de 250 de ani. Chiar si pentru japonezi este de mirare cum
cineva a reusit sa detina puterea suprema atatia ani, caci planificarea sistemului de
guvernare a fost facuta insusi de intemeietorul acestui shogunat, si chiar daca nu au fost
impuse de el insusi, au facut-o urmasii acestuia. Motivul pentru care a cazut a fost, din
punctul de vedere a multi istorici, incapacitatea ultimilor shoguni de a se schimba, sau cel
putin de schimbare a sistemului de guvernare astfel incat sa asimileze noile tendinte
internationale. Cu toate acestea insa, aceasta perioada este considerata perioada de glorie
a Japoniei, o perioada de pace la care multe alte state tajesc, ce a permis dezvoltarea unei
culturi si a unei civilizatii puternice care, asa cum se poate observa astazi este una dintre
cele mai puternice din lume la ora actuala.
Instalarea regimului Tokugawa
Odata cu infrangerea celor mai puternici oponenti din Japonia, in 1600, Tokugawa Ieyasu s-a
proclamat shogun - protector al imparatului si reprezentantul acestuia, dar totodata

conducatorul suprem al Japoniei si a inceput reformele care au condus la stabilitate politica

si izolarea tarii. Primul pas a fost mutarea capitalei in Edo (astazi Tokyo - click aicipentru
detalii), un orasel neinsemnat in istoria Japoniei pana in acel moment, de unde a inceput sasi construiasca imperiul. Ca seful unui stat militar, shogunul reprezenta autoritatea
nationala, stabilind astfel puterea lorzii locali (daimyo), a sectelor religioase si guvernand
puterea militara si fiscala. Astfel a luat nastere regimul Tokugawa, sau cunoscut sub numele
de bakuhan (in traducere shogunatul - bakufu si domeniile din subordine - han), puterea
fiind impartita intre shogun (central) si lorzii locali (zonal), asemenea sistemului birocratic
centralizat din China si Coreea.
Lorzii locali erau considerati acele persoane private a caror venituri anuale se ridicau peste
suma de 10.000 koku (unitate de masura pentru orez, 1 koku reprezentand cantitatea de
orez pe care un om o consuma intr-un an, luand in considerare ca japonezii mancau orez de
3 ori pe zi), deci acele persoane care puteau intretine 10.000 de persoane in subordine. Se
disting astfel 3 tipuri de lorzi locali:

shimpan - familiile aliate shogunatului Tokugawa (23 de familii)

fudai - vasali ereditari ai shogunatului Tokugawa (145 de familii)

tozama - alti lorzi, considerati inamici ai shogunatului (98 de familii la sfarsitul

secolului XVIII)
Rangul acestor lorzi era acordat in functie de productia de orez pe pamantul aflat in control.
La inceputul secolului XVII se estimeaza o productie totala de orez de 30 milioane koku, din
care veniturile lorzilor: 22.5 milioane (care plateau taxe familiei Tokugawa mai mult de o
treime); 4 milione venitul pamanturilor aflate in control direct al familiei shogunului; 3
milioane venitul vasalilor shogunului care traiau in orasul Edo; 0.4 milioane venitul
templelor; 0.1 milioane veniturile in orez ale aristocratilor si a membrilor curtii imperiale.
In conducerea sa, shogunul se baza pe consilieri seniori (roju) care aveau scopul de a se
ocupa de probleme la nivel de natiune si pe consilieri juniori (wakadoshiyori) care se ocupau
de afacerile interne ale shogunatului. Toti acestia erau alesi din cadrul lorzilor vasali familiei
Tokugawa (fudai).
La nivel local, satele erau unitatea de baza in exprimarea controlului si taxarii. Acestea erau
populate in principal de fermieri platitori de taxe (hyakusho) si de lucratorii acestora. Fiecare
sat avea un sistem de auto-guvernare, care cuprindea un fel de primar (nanushi sau shoya),
ajutorul primarului si alti reprezentanti. Fiecare sat era subordonat lordului local, platindu-i
taxe acestuia, care la randul lor plateau taxe shogunatului.
Incepand cu 1630, pentru a se asigura de loialitatea lorzilor locali, Tokugawa Ieyasu a dat un
decret numit Sankin kotai, care obliga toti lorzii locali si familiile acestora sa locuiasca in
Edo. In momentul in care era necesara prezenta acestora pe pamanturile in subordine
acestia erau nevoiti sa-si lase familile in Edo, pentru a-si demonstra loialitatea fata de
shogun. Totodata in acest decret se specifica procentrajul din venituri pe care acestia trebuia
sa-l plateasca shogunului. Aceasta lege a afectat puternic dezvoltarea oraselului Edo, in
numai cativa ani el reusind sa devina comparativ cu Kyoto - vechea capitala, dar probabil ca
a fost si unealta care a mentinut pacea atatia ani.
Totodata, Tokugawa Ieyasu a stabilit clar clasele sociale din Japonia, dupa cum urmeaza, in
ordinea respectului social acordat:

shi (vechi cuvant chinezesc care in traducere inseamna om cu virtute) delimita

razboinicii si care ocupa aproape 10% din populatie;

no - fermierii (taranii) ocupand un procent de 85% din populatie;

sho - negustorii - cea mai de jos clasa sociala;

ko - artizan (mestesugar), fiind deseori considerati pe aceeiasi treapta sociala cu

taranii;
alte clase sociale dispersate: aristocratii, preotii etc.

Aceasta ierarhie este inspirata din doctrinele confucianiste, iar aceasta clasificare a fost intai
creata de Hideyoshi in perioada Azuchi-Momoyama. Meritul lui Tokugawa Ieyashu este
acela ca a interzis schimbarea clasei sociale, ea transmitandu-se numai pe cale ereditara.
Izolarea Japoniei de restul lumii, a pornit tot de la Tokugawa Ieyasu. Astfel in 1612 a fost
eliberat primul decret anti-crestinism, interzicandu-se astfel aceasta religie. Cu toate ca
decretul a fost dat, shogunatul nu a actionat importiva acestei religii pana in 1637-1638
cand a avut loc o revolta in Shimabara condusa de un preot crestin. Cu toate ca revolta a
avut un alt scop, aceasta a fost initiata si condusa spre un scop religios, iar ca raspuns la
aceasta a fost stinsa intr-o lupta sangeroasa de armata shogunatului. Imediat in urmatorii
ani, s-a dat un alt decret prin care toata populatia Japoniei era obligata sa se inregistreze la
un templu local si se dovedeasca ca nu sunt credinciosi crestini calcand in picioare o icoana
sau scuipand pe ea.
Pe plan extern, familia Tokugawa a pus stapanire pe comert. Orice era cumparat din afara
Japoniei, sau orice era vandut spre afara trecea prin mainile familiei shogunale. Comertul cu
Koreea a fost dat spre gestiune familiei Tsushima; clanul Matsumae a fost numit responsabil
al insulei Hokkaido (exploatand poputatie bastinasa - ainu), iar, ulterior, clanul Satsuma a
fost indreptatit cu gestionarea regatului Ryukyu.
Mai mult, in 1635 a fost interzis populatiei sa paraseasca Japonia sau, daca chiar au reusit sa
plece - sa se intoarca, iar in 1639 a fost interzisa acostarea portughezilor in porturile
japoneze, dar si a altor natiuni, cu exceptia danezilor si chinezilor. Acest moment a marcat
izolarea Japoniei.
Trecerea de la militarism la birocratie civila
Odata cu linistirea apelor in Japonia, fapt ce poate fi caracterizat anului 1651, a inceput o
trecere lenta la o conducere birocratica, nu militara, asa cum a fost ea conceputa. Totusi,
aceasta schimbare a fost lenta, reusind sa fie completa de abia dupa restaurarea Meiji.
Astfel, pe timpul celui de-al 4-lea shogun din familia Tokugawa, politica era efectuata in
principal de consilierii seniori, iar urmasul acestuia,Tsunayoshi a incercat sa-i elimine pe
acestia de la conducere, bazandu-se in principal pe oficiali sa-i privati. In timpul celui de-al
6-lea shogun insa, un adept al confucianismului a fost principalul sfatuitor al shogunului,
incepand o serie de reforme cunoscute sub numele deShotoku no chi (1709-1716).
Acest set de reforme a fost urmate de altele. Astfel intre 1716 si 1745, cel de-al 8-lea
shogun a introdus o serie de reforme pentru intarirea sistemului birocratic si financiar, un
efect puternic asupra populatiei avandu-l cresterea taxelor. Intre 1782 si 1787 au fost
probleme in toata Japonia cu productia de orez, care a condus, alaturi de taxele ridicate, la
foamete, perioada in istoria Japoniei cunoscuta sub numele de crizaTenmei. Ca un raspuns la
aceasta perioada de criza, Matsudaira Sadanabu, seful consilierilor seniori a initiat intre
1787 si 1793 un nou set de reforme, totusi conservative, denumite reformele Kansei. Unul
dintre decretele acestor seturi de legi a salvat oamenii din subordinea shogunului (de obicei
samurai) de la faliment.
Incepand cu secolul XIX, aparitia navelor rusesti si engleze in apele Japoniei a ridicat o noua
amenintare externa asupra tarii. Acesta a fost semnalul care trebuia sa declanseze o
schimbare majora, insa aceasta nu a fost realizata asa cum ar fi trebuit. Intre 1841 si
1843, Mizuno Tadakuni, seful consilierilor senior a initiat o noua reforma care trebuia sa
realizeze aceasta schimbara. Denumita reforma Tempo, acest program avea ca scop
imbunatatirea situatiei economice si politice a shogunatului, insa aceste reforme au esuat.
In 1853, faimosul comandor american Matthew Perry a ajuns in Japonia, si a cerut
deschiderea porturilor. Realizand nevoia de schimbare, consilierii seniori au solicitat tuturor
lorzilor locali parerea despre aceasta cerere. Ca urmare, porturile japoneze au fost deschise
si lorzi locali au fost incurajati sa-si construiasca sisteme de aparare costale.

Odata cu sfarsitul izolatiei si avansul in tehnologia militara, shogunatul si-a pierdut abilitatea
de a asigura autoritatea nationala. Aceasta a condus inevitabil la restaurarea Meiji, reforme
care au schimbat complect sistemul administrativ nipon.
Tendinte economice si sociale
Aceasta perioda a produs o serie de tendinte sociale care au ramas adanc infiripate in
mentalitatea nipona.
Samurai s-au concentat in jurul castelelor lorzilor locali, dand astfel nastere la orase si
grabind dezvoltarea acestora, caci odata cu asezarea clasei samurailor (consumatori) a
aparut si nevoia de comercianti si producatori de bunuri. Pe de alta parte sistemul introdus
in 1630 prin care lorzi locali au fost nevoiti sa rezideze in Edo si sa calatoreasca aproape
anual aici, a condus la dezvoltarea comertului si a drumurilor, formandu-se o serie de artere
de transport principale cu centrul in capitala.
Se estimeaza astfel ca la mijlocul secolului XVIII, Edo a fost cel mai mare oras din lume,
atingand pentru prima oara cifra de 1 milion de locuitori, pe cand Osaka si Kyoto s-au
mentinut la 300.000 de locuitori. Intreaga populatie din Japonia la inceputul perioadei Edo
(1600) se ridica la suma de 12.270.000 locuitori, iar in numai 120 de ani - in 1721 - aceasta
s-a dublat, ajungand la suma de 31.280.000 locuitori, iar in 1832 la 32.420.000 locuitori.
Cu toate ca negustorii erau considerati clasa cea mai de jos, aceastia au suferit o crestere in
importanta, odata cu aparitia nevoilor samurailor asezati la casele lor de servicii si produse.
In aceasta perioada s-au nascut cateva case traditionale de comert care supravietuiesc si
astazi: Mitsui, Sumitomo sau Konoike. Negustorii au devenit astfel mai bogati, iar veniturile
acestora se masurau in bani, nu in orez, cum se masurau veniturilor lorzilor locali sau a
familiei shogunale. Acesta a fost un punct cheie in restaurarea Meiji, caci lorzii locali si
familia shogunala nu au mai avut puterea financiara sa se impotriveasca schimbarii, pe
fondul scaderii pretului orezului.
Cultura
Bogatia comerciala si cresterea populatiei a condus la aparitia unei culturi burgheze. Pe
parcursul perioadei istorice Edo, se disting 2 perioade culturale, si anume:
perioada Genroku (1688-1704) cand Osaka si Kyoto inca erau centrele culturale ale Japoniei,
caracterizata prin: teatru de papusi (drama), maestrul acestor vremuri fiind
considerat Takemoto Gidayu (1651-1714); teatru kabuki (o forma de teatru foarte populara
si astazi in Japonia), a carei reprezentanti majori sunt Sakata Toroku din Osaka si Ichikawa
Danjuro din Edo; compozitii -Chikamatsu Monzaemon (1653-1724); nuvele - Ihara
Saikaku (1642-1693); poezie - Matsuo Basho (1644-1694); si un fel de pictura pe lemn, care
putea fi copiata si comercializata, denumita rimpa, a carui reprezentant major a
fost Hishikawa Moronobu (1618-1694).
Ceea de-a doua perioda, numita Bunka-Bunsei (1804-1830) este caracterizata prin
schimbarea centrului cultural - capitala Edo. Au aparut o multime de carti comice pentru
oamenii de rand, precum si poezii sarcastice. Totodata, rimpa sau ukiyoe au cunostut o
puternica inflorire, prin reprezentantii: Kitagawa Utamaro (1753-1806), Katsushika
Hokusai (1760-1849) si Ando Hiroshige (1797-1858).
Ca tendinte intelectuale, Tokugawa Ieyasu a declarat confucianismul - filozofia
conducatorilor - ca doctrina oficiala, sponsorizand numeroase scoli de confucianism in Edo.
Neo-confucianismul, infintat de Zhuxi (1130-1200) se concentra asupra loialitatii. Cu toate
acestea, adeptii doctrinei confucianiste, si-au dat seama repede ca shoguni erau doar niste
uzurpatori, iar imparatul era conducatorul legitim al Japoniei.
In ciuda politici de izolare, cunostiintele din vest au ajuns totusi in Japonia, in special dupa
1720, cand, in Edo, au fost ridicate restrictiile pentru studiul acestor domenii, iar la inceputul
secolului XIX, studiile asupra Danemarcai si asupra vestului au devenit foarte populare. Din
nou, recunoscand superioritatea tehnologiei din vest, multi japonezi au recunoscut ca era
necesara modernizarea tarii.

Totodata se remarca aparitia studiilor traditionale (Kokugaku) asupra traditiei autentice a

Japoniei, ce a condus la concepte nationaliste, cat si religioase, fiind baza unor proteste care
doreau reintoarcerea sub conducerea impartului.
Educatia era reprezentata prin studii oficiale cat si private. Cele oficiale erau reprezentate de
universitatiile confucioniste, sponsorizate de shogunat, si exista cate o astfel de universitate
in fiecare domeniul din Japonia. Scolile private se concentrau asupra studiilor vestice sau
asupra traditiilor japoneze. Spre sfarsitul acestei perioade au aparul scolile
primare terakoya, pentru invatarea scrierii, citirii si matematica.
Sfarsitul regimului Tokugawa
Ar fi superficial sa credem ca un lucru poate dura o vesnicie, asa ca, ca toate lucrurile din
aceasta lume, regimul Tokugawa a trebuit sa sfarseaca. Analizand cauzele ce au condus la
aceasta se pot distinge doua: interne si externe.
Cauzele interne se materializeaza prin nemultumirea tuturor claselor sociale, crescand
ideologia modernizarii Japoniei sub o putere imperiala, iar cele externe prin expansiunea
vestului atat prin putere economica cat si militara, ridicandu-se ca o amenintare la adresa
Japoniei.
Intre 1853 (cand a sosit comandorul Perry) si 1860, shogunatul a abandonat politica
traditionala de izolare si a deschis cateva porturi. In 1958, shogunatul, la sfatul consilierului
senior sef a inceiat pacturi de comert cu majoritatea puterilor lumii, in ciuda impotrivirii
imparatului. Aceasta a deschis intrarea libera in Japonia a strainilor. Imediat dupa aceasta
insa, consilierul sef a fost asasinat, iar aceste reforme au fost incetinite, daca nu oprite,
urmand un efort pentru a crea un guvern de coalitie in care shogunatul, lorzii locali si nobilii
de la curte sa lucreze, sub indrumarea imparatului. La sfarsitul anului 1867, ultimul shogun
si-a dat demisia, pentru a face loc acestei coalitii.
Doua domenii, de mult impotriva familiei shogunale, Satsuma si Choshu au fost aliate de
catre un tanar samurai activist, castigand increderea catorva persoane de la curtea
imperiala. In ianuarie 1868, acest grup a capturat imparatul, si au declarat, in numele
acestuia, restaurarea imparatului. Trupele din Satsuma, Choshu si Tosa s-au declarat armata
imperiala, iar fostul shogun a fost declarat rebel si i s-au confiscat pamanturile. Tot in acest
an, noul guvern si imparatul s-au mutat in Edo. Aceasta schimbare poarta denumirea de
restaurarea Meiji, dupa numele imparatului.