Secretul succesului nu sta doar in sistemul extrem de eficient de a selecta si a pastra doar profesorii

foarte buni. Formarea profesorilor in Finlanda este doar un element din politica lor educationala. Ei
au ajuns aici pentru ca de fapt, acum vreo 30 de ani, au decis ca toti copiii, indiferent de mediul
socio-economic din care provin, indiferent de abilitatile intelectuale ale parintilor, au acelasi
potential de a invata si trebuie sa aiba aceleasi sanse la o educatie de calitate. Succesul nu a
aparut peste noapte iar rezultatele nu s-au vazut imediat. Toata povestea a inceput de fapt in anii 70,
atunci cand un nou sistem educational a fost adoptat. Iar acest sistem se refera de fapt la egalitate
de sanse pentru toti copiii, indiferent de mediul socio-economic din care acestia provin. Conceptul
este "peruskoulu" si el desemneaza o scoala "comprehensiva" pentru toti elevii intre 7 si 16 ani. Voi
folosi in continuare conceptul de "scoala comprehensiva" desi nu cred ca este cel mai potrivit in
limba romana. El desemneaza o scoala fara examene de admitere si fara taxe, o scoala obligatorie
si disponibila pentru toti. Este o scoala finantata de stat si care ofera tuturor copiilor educatie gratuita
dar si un pranz cald. Inainte de adoptarea acestui sistem, la varsta de 11 sau 12 ani elevii erau
impartiti in doua categorii: cei care au aptitudini inalte pe de o parte si cei care urmau studii
vocationale pe de alta parte. Nu exista nicio posibilitate sa pendulezi intre cele doua trasee o data ce
luai decizia respectiva. Cu alte cuvinte, daca incepeai studii vocationale nu mai aveai nicio sansa sa
mergi ulterior la facultate. Prin anii 70 finlandezii si-au dat seama ca acesta este un sistem gresit,
nedrept. Au decis asadar sa ofere tuturor copiilor sanse egale, integrandu-i pe toti in "peruskoulu" scoala comprehensiva de la 7 la 16 ani. Au existat desigur critici care au afirmat: "everyone
cannot learn everything and talent in society is not evenly distributed in terms of one's ability to be
educated" Va suna cunoscut? Mai mult decat atat, oponentii noului sistem se temeau ca viitorul
Finlandei era periclitat deoarece "rezultatele si obiectivele educationale vor trebui sa fie ajustate si
adaptate la potentialul copiilor mai putin dotati intelectual". Si asta s-ar putea sa va sune destul de
cunoscut. In Romania am intalnit astfel de comentarii la incercarile de integrare intr-o clasa a unui
copil cu dizabilitati sau a unui copil de etnie roma. Sistemul lor arata in acest moment astfel:

Structura scolilor comprehensive este aceeasi pentru toata tara, insa curriculumul national permite
flexibilitate foarte mare si autonomie atat pentru scoli cat si pentru fiecare profesor in parte. Reforma
a dus la dezvoltarea a trei aspecte esentiale in scoala finlandeza, aspecte ce stau la baza
succesului: 1. Clasele sunt compuse din copii ce provin din medii diverse iar acest lucru a dus la o
noua abordare a invatarii si a predarii. Principiul oportunitatii egale pentru toti copiii prevede ca toti
elevii trebuie sa aiba sanse egale de a avea succes si de a invata cu placere. Educatia de calitate a
copiilor cu cerinte speciale este posibila doar daca dificultatile de invatare sunt depistate de foarte
devreme si li se acorda atentie personalizata. Ca urmare, educatia speciala a devenit parte din
curriculum si toate scolile au angajat specialisti pentru sustinerea elevilor cu probleme de invatare.
2. Consilierea vocationala a devenit obligatorie pentru toate scolile. In cadrul consilierii
vocationale, fiecare elev isi petrece 2 saptamani la un loc de munca ales. Consilierea vocationala
minimizeaza riscul ca un elev sa ia decizii gresite in legatura cu viitorul sau. Acesta are 3 optiuni: sa

isi continue studiile generaliste (upper secondary general school), sa mearga la o scoala vocationala
sau sa se angajeze. Dar, este important de mentionat ca dupa scoala vocationala, acesta poate
alege sa mearga la universitate! 3. Toti profesorii - atat cei care inainte predasera in scolile
generaliste cat si cei care predasera in scoli profesionale - au trebuit sa se adapteze la noile scoli
comprehensive. Noua reforma a reprezentat asadar o noua viziune asupra educatiei pornind de la
premisa ca "toti copiii pot sa invete daca beneficiaza de oportunitati si sprijin adecvat" si
acceptand faptul ca "intelegerea diversitatii umane este un obiectiv educational important iar scolile
trebuie sa functioneze ca niste democratii la scala mica" (Sahlberg, Finnish Lessons) Noile
"peruskoulu" conditionau astfel profesorii sa foloseasca metode alternative de predare si sa
contruiasca medii educationale care sa permita invatare diferentiata pentru copii cu nevoi diferite.
Toate aceste aspecte au dus la schimbari sistemice si o noua lege care sa reglementeze educatia
profesorilor (adoptata in 1979) cu accent pe dezvoltarea profesionala continua si folosirea
rezultatelor cercetarii in educatie (research-based teacher education). O consecinta concreta a
reformei a fost dezvoltarea ciclului secundar superior (echivalentul claselor X-XII in sistemul
romanesc). Parintii au inceput sa isi incurajeze copiii sa studieze in continuare iar elevii, la randul lor,
aveau asteptari din ce in ce mai inalte in legatura cu dezvoltarea lor personala. Adevarul este ca,
atunci cand cineva iti spune ca esti capabil de performanta, indiferent din ce mediu provii, asta te
poate motiva extraordinar. Iar daca mesajul este transmis la nivel de politici publice, schimbarile
pozitive sunt sistemice.