Baiatul cel bubos si ghigortul

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul
pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat
lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior
cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti;
De cand se scria musca pe parete, Mai mincinos cine nu crede.
A fost odata un baiat.
El, de la nasterea lui, se pomenise bubos.
Ce n-a facut el ca sa se curete de bube ? dara in desert.
Baietii la joc si fetele la hora il huiduia si fugiau de dansul ca de o lepra.
Si fiindca n-avea incotro, si el, biet, isi inghitea amarul, si rabda.
Nici tu joc, nici tu veselie, nici tu dezmierdare.
Se uita cu jind la ceilalti baieti si flacai, cum unii se incurau jucandu-se, cum altii se
zbenguiau cu fetele, si ramnea la dansii.
In toate zilele se ducea el la un put de aducea apa pentru casa.
Drumul insa ii era pe la curtea imparateasca.
Intr-o zi, cand scoase apa vazu in ciutura un ghigort.
Bucuria lui, ca o sa aiba in ziua aceea leguma mai deosebita.
Cand, ce sa vezi d-ta ? pestele incepu sa-i vorbeasca: - Flacaule, arunca-ma iara in
put, si nu-ti face pacat cu mine, ca mult bine ti-oi prinde si eu vrodata.
Baiatul se minuna de asta; cum de sa vorbeasca un peste ? Simti el ca trebuie sa fie
aci la mijloc ceva nazdravan si-i dete drumul in put.
Fata imparatului nu voia cu nici un chip sa se marite.
Ce nu facu bietul tata-sau, ce nu drese ca sa-si dea fata la casa ei, dara ca s-o
induplece, ba.
Ei nu-i da inima sasi lege capul cu nici unul din petitorii ce veneau sa o ceara, desi
toti erau imparati si fii de imparati.
Baiatul cel bubos insa de cate ori trecea cu cofa la apa si ea era la fereastra, vedea ca
ii tot rade.
El nici sa se gandea ca pentru dansul se punea la fereastra, si ca il pandea pana ce
trecea, ci socotea ca asa este ea de felul ei cu zambetul pe buze.
Pasamite fata imparatului, ori ca cunoscuse ca el o sa fie un om frumos, ori ca o
tragea ata ca spre ursitul ei.
Azi asa, maine asa, pana ce, intr-o zi, il chema de vorbi cu el.
Sa se prapadeasca baiatul de rusine cand vazu ca pe dansul il cheama! Se facu rosu
ca sfecla, se zapaci pana intr-atata de nu stiu deocamdata sa zica nici doua boabe
leganate.
Atat de mult se fastacise el.
Apoi, tiindu-si firea si luandu-si inima in dinti, dete niste raspunsuri de merse fetei
tocmai la inima.
Vezi ca si vorba lui ca si a fetei era vorba cu lipici, dragul neichii; fetei ii tacaia
inima nu-i tacaia, dara lui stiu ca-i tacaia de sta sa-i iasa afara din piept.
Si dintr-acel minut, nu stiu ce facea el, nu stiu ce dregea, ca se pomenea, fara voia
lui, trecand pe la curtea imparateasca, ia asa, numai ca sa treaca.

El isi uitase de peste.

Acum isi aduse aminte de dansul, si ducandu-se la put intro zi, se uita inauntru si
zise: - Peste, pestisor, ghigortule draga, mi-ai zis ca ai sa-mi prinzi bine odata, odata;
rogu-te, scapa-ma de bubele astea uricioase si imputite.
N-apuca sa sfarseasca vorba bine, si ce sa vezi dumneata ? odata ii cazu bubele, si
ramase curat si luminat, ca un pui de brad.
Cand l-a vazut fata de imparat asa mandru si frumos, nu s-a mai putut opri, si la
sarutat.
Vezi ca inima ii da branci catre dansul, si se bucura, nevoie mare, ca pusese ochii pe
un asa boboc de flacau.
Ea frumoasa de pica, el frumos ca un bujor, vazu ca sunt numai buni de a se lua in
casatorie, si ducandu-se la imparatul, tatal sau, ii zise: - Tata, eu mi-am gasit
logodnicul.
Nu stiu daca tie iti place ori ba, dara mie imi sfaraie inima dupa dansul.
- Cum se poate sa-mi faci tu asta rusine, fata mea ? Unde ai mai auzit tu ca o fata de
imparat sa ia de barbat pe un fluiera-vant, golan si fara nici un capatai ? - Tata,
poate sa fie sarac, poate sa fie golan, cum zici d-ta, dara este om de omenie, destept
si apoi mie imi place.
Eu am sa traiesc cu el.
Pe el imi zice inima sa-l iau.
Daca nu vei voi sa ma insotesc cu el, sa stii cu hotarare ca pe altul nu iau, o data cu
capul.
Daca vazu tatal fetei, imparatul, ca fie-sa pusese piciorul in prag si nu voia nici in
ruptul capului sa ia pe altul de barbat, mi i-a luat binisor pe amandoi, i-a bagat
intro butie si i-a dat pe garla.
Ei incepura a se boci si a plange de mi ti se rupea rarunchii.
El, biet, nevinovat, patea necazul dupa urma fetei imparatului, caci el nici nu-i
batuse capul, ba nici ca visa ca o sa ia de nevasta pe fata imparatului.
Vazand insa ca cu bocela nu o scoate la nici un capatai, se rusina singur de sine, cum
de sa se arate el, cruce de voinic, asa putin la inima cand se intampla de caz in
nevoie, si incepu a se gandi, ca ce ar face sa scape de primejdie.
Cand, odata ii veni in gand ghigortul.
- I!... zise, ghigortule dragut, acum sa te vad! Mi-ai dat dovezi de nazdravania ta.
Stiu ca poti multe.
Scapa-ma de nevoia in care am cazut.
Abia ii iesi din gura vorba cea din urma, si, ce sa vezi dumneata ? dintr-o pacatoasa
de butie, unde mi se facu un palat, de nici imparatul, tatal fetei, nu avea asa palat
bogat si impodobit cu de toate frumusetile lumei.
Atata numai, ca butia ajunsese la mare, si acest palat acolo se infiinta.
Mai gandi o data baiatul cel bubos la ghigort si dori ca palatul sa se stramute intro
padure.
Dorinta lui se implini numat cat te stergi la ochi.
Dar asa palat maiestru nici ca s-a mai vazut, mare.
Toate lucrusoarele dintr-insul era puse la randuiala lor si toate imi vorbeau ca niste
nazdravane.
Ei acolo au facut nunta.

Fata la nunta au fost: fiarele padurii, copacii cei mareti, floricelele cele frumoase,
pasarile vazduhului si stelele cerului impreuna cu santa luna.
Traiau acolo ei ca in sanul mumei lor.
Unde sa auzi la dansii cearta! ferita santuletul sa vezi la dansii neunire.
Caci diavolul vrajbei nu cuteza sa-si vare coada intre ei.
Si asa petrecand ei, casatoria lor fu binecuvantata cu un copilas, ce se nascu
implatosat cu un piept de aur.
Muma-sa, fata imparatului, cum il vazu asa, se sperie, si ii si puse gand rau.
Dara fiind rodul pantecelui sau, ii fu mila sa-i faca de petrecanie.
Se duse deci de-l puse intr-un pom nalt si il napusti acolo.
Venind ursitoarele, ele ursi pe copil ca va ajunge om mare; ca va ridica tulpina din
care iesise ma-sa, la mare marire; ca hrana i-o va aduce o pasare; ca va intampina
un zabrac bun de la ai hranitoarei sale, din care va scapa cu fata curata; apoi ca va
fi povatuit de o alta pasare.
Si in adevar, chiar de a doua zi incepu a veni un vultur in toate zilele, si a-i aduce de
mancare.
In vremea aceasta, imparatul, tatal fetei, plecase in vanatoare cu o multime de
curteni, slujitori si vanatori.
Si vaneaza ici, vaneaza colea, se departase de oamenii sai, pe nebagate in seama.
Cum, cum, el se rataci, ramaind numai cu credincerul sau.
E! ce te faci tu acum ? caci seara se apropie, si loc de repaus nu este, si casa de
gazduit nici pomeneala.
Tot bajbaind ei prin amurg, dete peste palaturile baiatului celui bubos.
Cum ajunsera, descalecara, si voind sa lege capastrul calului de propteaua portii,
aceasta ii infrunta, zicandu-le: - De, ma neghiobilor, da ce, aici legati voi caii ? locul
cailor este la grajd.
Imparatul ramase stalpit de mirare.
Si apoi ii veni si cu rusine cum el, imparatul, sa fie mustrat de o proptea.
Si, tot strangand pumnii si dintii de necaz, se plimba de colo pana colo pe dinaintea
portii, ca sa se mai racoreasca nitel si sa-si astampere necazul.
Bubosul vazu de pe fereastra ca tot umbla pe dinaintea portii niste oameni, lucru ce
nu mai vazuse el de cand intrase in butie, cobori scara palatului si veni la poarta de
pofti pe acesti calatori inauntru si-i ospata ca pe niste oameni de omenie si rataciti.
Stapanii palatului cunoscura pe imparatul, dara el nu-i cunoscusera pe dansii, vezi
ca nici nu-i trasnea lui prin cap ca ei sa mai traiasca.
Imparatul nici n-avea vreme sa se minuneze de ceea ce vazu in acele palaturi.
Napuca sa priveasca cu bagare de seama la lucrurile ce mergeau singure si-si faceau
slujba, si sta sa asculte la altele cari vorbeau si se imbarbatau una pe alta la lucru.
Masa se puse in liniste si cu buna randuiala.
Toate isi aveau vataful lor: tacamurile mesei, trancanaile de la bucatarie,
asternuturile, maturile de casa si de curte, grajdurile, curtea, toate erau cu
randuielile lor.
Dupa ce ospata ca un imparat, a doua zi plecara vanatorii cei rataciti.
Gasind o poteca care ii scoase la luminis, de unde cunoscura drumul, imparatul
pleca la curtea lui cu hotarare desavarsita a pune gonaci cari sa afle ale cui erau
palaturile acelea din coprinsul imparatiei sale, si despre care nimeni nu-i povestise

nimic.
El avea de gand ca sa poruneasca mai apoi sa i-l aduca lui acolo.
Vulturul urma a hrani copilasul lepadat de ma-sa si pus in copaci, carele crestea
repede ca o floare, pana ce intr-o zi se tinu vulturoaica dupa dansul sa vaza unde tot
vine el.
Cand privi ceea ce facea, isi zburli penele de pe dansa si puse gand rau copilului.
Ea se ascunse si stete acolo pana ce pleca vulturul.
Cum se duse el, vulturoaica veni la copil si cu pliscul incepu a ciocni in pieptul
copilului, ca sa-i manance rarunchii.
Pieptul fiind tare, pentru ca era, cum zisei, de aur, nu-l putu sparge asa lesne.
Copilul, cum simti ciocniturile vulturoaicei, intinse manusitele, parca l-ar fi invatat
cineva, apuca pe vulturoaica de gat, si stranse, si stranse, pana ce o sugruma si cazu
jos moarta.
Atunci si copilul, coborandu-se din copaci, o apuca razna pe camp.
In cale se intalni cu un cocor.
Cum il vazu, se imprieteni cu el.
Cocorul dand peste o asa bunatate si frumusete de copil, nu se mai indura a se
dezlipi de dansul, si traiau impreuna in cuibul lui.
Gasind o carte pe unde colinda cocorul, o aduse baiatului, si acesta invata sa
citeasca si sa scrie.
Dupa ce se mai mari baiatul, cocorul il invata a face o luntre, cu care se plimba pe
apa.
El lua oameni cu dansul in luntre, cu care se invata la manat.
Mai tarziu el ii si intrecu la mestesugul de a mana luntrea si ii plimba si pe dansii.
Plimbandu-se el asa pe apa, a zarit palaturile tatalui sau.
A cercetat ce era aceea si a aflat ca acolo traieste o pereche de oameni.
El s-a dus sa faca cunostinta cu dansii.
Acolo, din una, din alta, se dara in vorba si despre copii, si afla ca el este copilul lor.
Dupa aceasta parintii il rugara sa ramaie cu dansii.
El nu voi, vezi ca ursita lui il tragea in alta parte.
Se puse in luntre si iesi la lume.
Aci daca ajunse, dete peste palaturile imparatului, tatal ma-sii.
Cum il vazu imparatul, nu stiu ce parca ii zicea sa ia in nume de bine pe acest june.
Iar lui, fara sa stie de ce, ii tacaia inima de bucurie.
Vezi ca, mare, sangele apa nu se face, si rubedenia la rubedenie trage ca acul la
magnet.
El intra in slujba la imparatul.
Si ispravile ce aduse imparatiei prin iscusinta lui facu pe imparat sa aiba pe acest
tanar mai de aproape al sau.
Fiind tot pe langa imparatul, si vazand adesea pe fata imparatului, caci dupa
surghiunirea fetei celei mari dobandise imparatul alta fata, il batu gandurile sa se
intinza pana la dansa si nu gresi, caci si ea pusese ochii pe dansul.
Intr-o zi se incumese ai face cu mustata, dara cam cu sfiala; ea se uita gales la
dansul.
Azi asa, maine asa, pana ce intr-o zi mersera amandoi inaintea imparatului, dadura
in genunchi, marturisira ca sunt indragiti, si se rugara de imparatul sa-i

casatoreasca.
Imparatul, carele stia de patarama celei dintai fete, nu se impotrivi nici o cirta de
timp, ci stiind si pe baiat destept si ager la minte, puse de le facu un pui de nunta de
stiu ca s-a dus pomina.
Apoi fiind si batran, se cobori din scaunul imparatiei si ii urcara pe dansii, cari
domnira cu omenie cate zile avura.
Iara eu incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa.