Sunteți pe pagina 1din 20

Capitolul 1………………………………………………………………....

Planul profesorului S
Capitolul 2………..………. Fizica sentimentului (Rezumatul •
( eseului profesorului S
Capitolul
3......................................................................................
Marele moment Concursul de fizică creativă ,,Ştefan
Procopiu’’
Capitolul Etapa națională 28-30 mai 2010
4………………………………………………………………………………….
Renaştere
 
 
 
Suntem lacrimile căzute
din ochii lui Ra, raza sa de
Soare înfiptă în Pământ
după lupta crâncenă cu
întunericul, suntem visul
zeului Vishu ce dormea pe
cobra Sheha fixată în haos
sau poate suntem
contopirea a două
elemente yin şi yang.
Profesorul căuta o cale de a depăşi graniţele umane,
dorea să transforme cărbunele numit creier într-un
diamant. Nerăbdătoare prin noţiune, inamică a timpului
fiinţa umană nu putea urma exemplu marelui fizician
Albert Einstein.
Umbra sfârşitului, numit eşec se
materializează, îşi întinde ghearele ascuţite,
metalice ce absorb cu însetare lumina şi
perforează tendoanele, roşiatice, ocrotitoare
numite control; pulsul creşte, tonul iritat atinge
limita, totul se accelerează.
- Cum poţi accentua
ceva? Punând lângă
el aceeaşi nuanţă,
vor fuziona între ele
şi se va naşte o
nuanţă nouă mai
puternică. O primă
etapă ar fi clonarea.
Acelaşi sfârşit barbar era revervat celor ce
doreau sǎ guste din nectarul dulce al
succesului. Datoritǎ scanǎrii instantanee
materia era surprinsǎ în suspensie ca într-o
capsulǎ a timpului, astfel se evita pericolul
modificǎrii locului atomilor în timpul procesului.
Trupul a putut fi copiat şi înbunătăţit, oasele fragile ce
se rup la impacte dure pot fi înlocuite cu titanul
rezistent ce nu rugineşte şi nu îmbătrâneşte; sistemele
cartilaginoase au fost îmbunătăţite, pot fi înlocuite cu
uşurinţă când se erodează. Chiar şi inima poate fi
.înlocuită cu un mecanism mai bun
Sediul fiecărui sentiment este creierul. Sentimentul este un
rezultat al modului de percepere a lumii înconjurătoare şi a
eului. Din vârful degetelor ce se înfioară la atingere unei
mâini până la ochi, toate fac parte din înţelegerea
sentimentului.
O explozie atomică
echivalează
sentimentului de
iubire. Poate crea
şansa unuei noi
renaşteri, apariţia
frumuseţii sau poate
să distrugă totul să
lase doar urme
adânci ce nu pot fi
şterse, urme ce vor
iradia suferinţă la
cea mai mică
atingere.
Orce lucru este supus teorii haosului. Chiar dacă am
cunoaşte condiţiile iniţiale, am avea un rezumat al
procesului care va fi parcurs de sistem nu putem spune
cu exactitate rezultatul.
Marele moment a sosit, cei şapte se aflau în faţa
maşinii de teleportare. Acceleratorul de vârstă
făcuse minuni, toţi aveau aceeaşi vârstă. Erau
creatii perfecte, dar în ochii profesorului îşi
pierduseră rangul de fiinţe: erau cobai.
Ochii caută cu disperare rezultatul , văd o creatură
ciudată, scundă şi urâtă. De sub grămada de haine
iese un cap ce seamană cu un cartof, doi ochii mici şi
răi sclipesc ca două cioburi de sticlă, privesc cu ură
în jur.
Omul părăsise rangul de fiinţă pământeană şi devenise
spectru. Era superior universului de percepţie a ochiului
uman, radiaţiile electromagnetice depǎşiserǎ orce
frecvenţǎ cunoscutǎ.
Doar întunericul domnea pe tronul său poleit cu
particole de praf şi încrustat cu meteoriţi.
Parfumul misterului ce fermeca încă acea
întindere, nu trezea în piept dorinţă, curiozitate,
ci era purtat pe aripile vântului nepăsării.
Spaţiul din spatele sǎu se dilata în timp ce cel
din faţǎ se contracta ceea ce determina o vitezǎ
de 10 ori mai mare decât cea a luminii, fǎrǎ a
avea vreun efect negativ.
Se afla înainte de mare şi de Pǎmânt şi de cerul
care le înfǎşoarǎ cu totul,natura are aceeaşi
înfǎţişare în universul întreg şi i se zice Haos: o
grǎmadǎ grosolanǎ,informǎ,inertǎ, în care zac
amestecate fǎrǎ nici o legǎturǎ de armonie
elementele potrivnice.
Atomi se ciocnesc, norii de praf se contractǎ. Masa
uriaşǎ de materie capǎtǎ formǎ şi se rǎceşte,se
contopeşte cu elemente stranii, necunoscute. Un gând,
poate voinţa spectrului se aude în abis.
Se nasc bacterii anaerobe, plante uriaşe,
animale,apar mituri înrădăcinate în solul uriaşei planete
de azur, sorbind din esenţa spectrului vise, speranţe şi
viaţă. Sau născut primele creaturi. Fiinţa Obârşiei a
adus pǎr, oase, tendoane, carne şi mǎduvǎ ca sǎ facǎ un
trup întregit cu picioarele.
Încearcǎ să fisureze sigiliul protector al lumii sale, perceput
ca o condiţionare, o închisoare. Reuşeste, însǎ moartea îi
este preţul; planeta a colapsat asemeni unei stele.
Se naşte o gaură
neagră ,ce-l absorbe
Rǎtǎceşte prin abis
cǎutându-şi destinaţia,
poate învǎţând cum sǎ o
creieze.Este un foton,un
atom sau poate reflexia
unei stele pe oglinda
universului ,un străin în
universul antimateriei.