GLUCOZA SURSA ENERGETICA A

ORGANISMULUI

Pentru a intelege valoarea energetica a glucziei si rolul ei trebuie mai intai sa pornim de la compozitia
sa chimica. Ea este compusul organic, aparţinând clasei zaharidelor si are formula chimică C6H12O6.
Glucoza are patru centre optice, deci teoretic glucoza poate avea 15 stereoizomeri optici. Doar şapte
dintre aceştia sunt găsiţi în natură, iar dintre ei, cei mai importanţi sunt galactoza (Gal) şi manoza (Man).
Aceşti opt izomeri (incluzând şi glucoza) sunt toţi diastereoizomeri unul faţă de celălalt .

Propietati fizice
Glucoza este o substanţă solidă, cristalizată, incoloră şi solubilă în apă. Are un gust dulce. Punctul
său de topire este foarte ridicat, deoarece între numeroasele sale grupări hidroxil (-OH) se formează
multe legături de hidrogen. Când sunt încălzite, toate monozaharidele (nu numai glucoza) se descompun
înainte de a se topi, în carbon şi apă, reacţie numită carbonizare. Glucoza are 75% din puterea de
îndulcire a fructozei (care este luată ca unitate).
Naturală
Glucoza este unul dintre produşii de fotosinteză a
plantelor şi a unor procariote. Se găseşte îndeosebi în
sucul fructelor dulci ale plantelor.La animale şi
ciuperci, glucoza este rezultatul descompunerii
glicogenului, proces numit glicogenoliză.

Industrială

La scară industrială, glucoza se obţine prin hidroliza

amidonului în mediu acid:

Multe culturi pot fi folosite ca sursă pentru amidon:

porumbul, orezul, grâul, cartofii sunt utilizaţi la scară
largă în toată lumea.
Procesul enzimatic are două etape. Pe durata a 1-2
ore, la aproximativ 100 °C, enzimele descompun
amidonul în carbohidraţi mai mici. Unele variaţiuni ale
acestui proces încălzesc amidonul la aproximativ 130
°C sau mai mult de câteva ori. Astfel se îmbunătăţeşte
solibilitatea amidonului în apă, dar se dezactivează
enzimele, aşa că enzime noi trebuie adăugate în amestec
după fiecare încălzire.
În a doua etapă, numită zaharificare, amidonul
parţial hidrolizat este hidrolizat complet până la glucoză

Sursa de energie
1
 Plantele pot sintetiza glucoza din dioxid de carbon şi apă, în urma procesului de fotosinteză.
Animalele şi omul, fie în mod direct, fie în mod indirect, trebuie să îşi procure glucoza pe seama
producţiei vegetale.Glucoza naturală (cea provenită din fructe, miere, legume, cereale integrale, etc.)
este sănătoasă şi necesară proceselor metabolice. Glucoza concentrată, obţinută pe cale industrială, este
o glucidă cu absorbţie rapidă, perturbând organismul. Glucoza este un combustibil esenţial în biologie.
Carbohidraţii reprezintă sursa principală de energie pentru corpul uman, producând 4 kilocalorii (17
kilojouli) pe gram
Este distribuită în toate celulele şi fluidele organismului, cu excepţia urinei. Menţinerea glicemiei în
limite constante este asigurată prin acţiunea antagonistă a doi hormoni ai pancreasului endocrin.
Creşterea cantităii de glucoză în sânge este specifică diabetului zaharat.
Glucoza este esenţială în producerea proteinelor şi în metabolismul lipidelor. De asemenea, la cele
mai multe plante şi animale, este un precusor pentru vitamina C (acid ascorbic).
Glucoza este folosită ca precursor la sinteza unor substanţe importante. Amidonul, celuloza şi
glicogenul sunt polimeri (polizaharide) comuni ai săi. Lactoza - zahărul din lapte, este o dizaharidă
compusă din glucoză şi galactoză.
Creierul, al doilea consumator de glucoză şi implicit de calorii după muşchi (excluzând marele
laborator, în care substanţele suferă permanent transformări - ficatul), utilizează exclusiv glucoza ca
sursă energetică. Funcţia cerebrală şi exerciţiul intelectual intensifică oxidarea glucozei. Ficatul
utilizează glucoza în special pentru sintetizarea glicogenului, dar şi, într-o măsură mai muică, pentru alte
sinteze (lipide, alte glucide, proteine, etc.). De asemenea, tot la nivelul ficatului, din alte substanţe
(glicerină, aminoacizi glucoformatori, etc.) se sintetizează glucoză.
Consumarea si digerarea glucidelor presupune un consum energetic pentru organism. Corpul arde
calori pentru a transforma zaharurile in substante asimilabile. In ceea ce priveste glucidele, pierderea de
energie este cu aproximativ 15%.
Vitamina B17 (letril) este una dintre cele mai controversate "vitamine" ale acestui deceniu. Din
punct de vedere chimic este o combinaţie a două molecule de glucoză (una de benzaldehidă şi una de
acid cianhidric) numit amigdalină. În reţetele medicale e cunoscută sub numele de nitrilozidă şi se
extrage din sâmburii de caisă. În majoritatea statelor americane nu este acceptată ca tratament pentru
cazurile de cancer. A fost respinsă de Food and Drug Administration pe motiv că poate fi otrăvitoare din
cauza conţinutului de acid cianhidric.

Catabolismul glucozei la om
Pentru a putea furniza energie, glucoza trebuie să treacă în glucozo-6-fosfat (ester glucozo-6-
fosforic), proces numit fosforilarea glucozei. Reacţia de fosforilare a glucozei este catalizată de către o
enzimă din grupa fosforilazelor (glukokinaza) în prezenţa ATP. Glucozo-6-fosfatul reprezintă compusul
de la care pornesc atât reacţiile furnizoare de energie, cât şi acelea generatoare de pentoze necesare
materialului genetic (ADN, ARN).
Arderea (oxidarea) glucozei, în scopul obţinerii de energie, se realizează pe 2 căi; una aerobă (în
prezenţa O2) şi una anaerobă. Glicoliza aerobă conduce la degradarea completă a glucozei, rezultând
H2O, CO2 şi energie. Glicoliza anaerobă, urmăreşte reacţiile catabolice până la formarea acidului piruvic.
Acidul piruvic, se transformă în acid lactic, care determină febra musculară. Trecerea acidului piruvic în
acid lactic (produs final) se face cu degajare de energie. Reacţia este reversibilă, acidul lactic, putând
reveni la acid piruvic (cu consum de energie), compus care se poate oxida complet pe cale aerobă
Deşi glicolizele nu pot fi despărţite în mod strict, se ştie că glicoliza anaerobă este preponderentă şi
specifică efortului muscular intens sau brusc, iar glicoliza aerobă predomină în efortul muscular mediu.

CONCENTRATIA DE GLUCOZA
2
 Utilizari
În industria alimentară la obţinerea produselor zaharoase, a siropurilor, ca înlocuitor al zahărului;
În industria medicamentelor la obţinerea vitaminei C, a serului glucozat. Este folosită mai ales sub
formă de soluţii apoase perfuzabile. În funcţie de concentraţiile lor, acestea au acţiuni şi indicaţii
diferite. Soluţiile sub 5 % sunt utilizate pentru diluarea unor medicamente, pentru hidratare sau ca
substituent energetic. Soluţiile de concentraţii mai mari de 5 % (10, 20, 33, 40 %) sunt hipertonice
realizează deshidratare tisulară, foarte utilă în edeme(retentie patologica de lichid in tesuturile
organismului, in particular in tesutul conjunctiv). Pentru a evita efectele nefaste ale hiperglicemiei, de
obicei oricărei perfuzii cu glucoză i se adaugă insulină.

Efecte negative
Diabetul zaharat este o boală cronică de metabolism, care se moşteneşte sau se dobândeşte în cursul
vieţii şi care afectează predominant metabolismul glucidic, manifestându-se prin hiperglicemie
(creşterea peste limitele normale a nivelului zahărului din sânge) şi glicozurie (eliminarea zahărului prin
urină). Glucoza reprezintă zahărul din sânge astfel diabetul înseamnă un nivel ridicat, peste normal, al
acesteia în sânge.
Diabetul apare când transportul de glucoză către celule este distrus. Sângele are rolul de a duce
glucoza la toate celulele şi acestea îl fofosesc drept combustibil. După ce ajunge în celulă este
metabolizată sau "arsă" dând celulei energie. Pentru toate celulele este principalul combustibil şi
singurul pentru celulele nervoase (neuroni). Dacă glucoza nu ajunge în celulă în cantităţi normale se
acumulează în sânge ducând la hiperglicemie. Când ajunge la un nivel ridicat se numeşte diabet.
Cauzele care duc la deficitul de insulină sunt factorii ereditari, infecţie cu virusuri (virusul urlian,
Coxackie), alimentaţie neraţională, traumele psihice. Există două forme principale de diabet: tipul 1, în
care tratamentul cu insulină este obligatoriu şi tipul 2 în care nu este necesar tratamentul insulinic.
Simptomele hiperglicemiei sunt pierderea rapidă în greutate, vomă, leşin, iar ale hipoglicemiei
foame, tremurat, dureri de cap, comportament schimbător, transpiraţii, paloare. Nivelul normal de
glucoză în sânge este 60 - 120 mg/dL.

Bibliografie: Biblia vitaminelor de Earl Mindell, Editura Elit

Almanah Chimie, martie 1998;
Manual Biologie cl. a-XII-a, Editura All;
Manual chimie Cl. a - IX, X, XI - a, Editura Crepuscul;