Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PREFAŢĂ
INTRODUCERE
La câteva luni după retragerea mea, m-am gândit să-mi fac ordine
în notiţele mele de teren într-un mod sistematic. Fiindcă datele pe care
le strânsesem erau destul de voluminoase şi includeau numeroase
informaţii amestecate, am început prin a încerca să stabilesc un sistem
de clasificare. Am separat datele pe zone de concepte şi proceduri
înrudite şi le-am aranjat ierarhic, după importanţa subiectivă — adică,
după impactul pe care l-a avut fiecare asupra mea. În felul acesta, am
ajuns la următoarea clasificare: folosirea plantelor halucinogene;
proceduri şi formule folosite în vrăjitorie; achiziţionarea şi manipularea
obiectelor de putere; utilizări ale plantelor medicinale; cântece şi
legende.
Reflectând asupra fenomenelor pe care le-am experimentat, mi-am
dat seama că încercarea mea de clasificare nu se soldase cu vreun alt
rezultat decât cu un inventar al categoriilor, orice încercare de a-mi
perfecţiona schema nu ar fi dus decât la un inventar mai complex. Şi nu
acest lucru doream eu. În decursul lunilor care au urmat retragerii mele
din ucenicie, trebuia să înţeleg ce anume experimentasem şi acest lucru
era învăţarea unui sistem coerent de credinţe printr-o metodă
experimentală, pragmatică. Devenise evident pentru mine, chiar de la
prima sesiune la care participasem, că învăţămintele lui don Juan aveau
o coeziune internă. De îndată ce luase hotărârea fermă de a-mi comu-
nica informaţiile pe care le deţinea, a început să-şi prezinte explicaţiile în
mod ordonat, pas cu pas. Descoperirea şi înţelegerea acestei ordini s-a
dovedit a fi o sarcină cât se poate de dificilă pentru mine.
Incapacitatea mea de a înţelege părea să vină de la faptul că, după
patru ani de ucenicie, eram încă un începător. Era clar că informaţiile lui
don Juan şi metoda lui de a mi le transmite aparţineau binefăcătorului
său; de aceea, dificultăţile pe care le-am avut eu în înţelegerea
învăţăturilor lui trebuie să fi fost aceleaşi cu cele pe care le întâmpinase
şi el însuşi. Don Juan a făcut aluzie la asemănările noastre ca începători
prin comentarii accidentale privitoare la imposibilitatea lui de a-şi
înţelege învăţătorul în timpul propriei sale ucenicii. Astfel de remarce
m-au făcut să cred că pentru orice începător, indian sau de altă origine,
cunoaşterea vrăjitoriei devenea de neînţeles datorită caracteristicilor bi-
zare ale fenomenelor pe care le experimenta el. Eu, personal, ca
occidental, am găsit aceste caracteristici atât de bizare, încât era practic
imposibil să le explic în termenii vieţii mele de fiecare zi şi am ajuns la
concluzia că orice încercare de a clasifica notiţele mele din cercetarea de
teren ar fi inutilă.
Astfel, a devenit evident pentru mine că, de fapt, cunoaşterea lui
don Juan trebuia examinată în termenii propriului său mod de a o
înţelege; numai astfel înţeleasă putea să devină evidentă şi
convingătoare. Încercând să pun de acord propriile mele opinii cu cele
ale lui don Juan, mi-am dat seama că ori de câte ori încerca să-mi explice
cunoaşterea lui, folosea concepte care o făceau „inteligibilă" pentru sine
însuşi. Deoarece acele concepte îmi erau străine, încercând să înţeleg
cunoaşterea lui aşa cum o înţelegea el, ajungeam într-o poziţie pe care
nu puteam s-o susţin. Prin urmare, prima mea sarcină era să determin
ordinea conceptelor sale. Lucrând în această direcţie, mi-am dat seama
că însuşi don Juan pusese un accent special pe o anume zonă a
tehnicilor sale, anume folosirea plantelor halucinogene. Pe baza acestei
realizări, am revăzut propria mea schemă de categorii.
Don Juan folosea, separat şi în ocazii diferite, trei plante halucinoge-
ne: peyote (Lophophora williamsii), iarba Jimson (Datura inoxia syn. D.
meteloides) şi o ciupercă (probabil Psilocybe mexicana). Încă înaintea
contactului lor cu europenii, indienii americani cunoscuseră proprietăţile
halucinogene ale acestor trei plante. Datorită proprietăţilor lor, aceste
plante fuseseră folosite pe scară largă pentru plăcere, pentru vindecări,
pentru vrăjitorie şi pentru inducerea unei stări de extaz. În contextul
specific al învăţămintelor sale, don Juan a legat folosirea plantei Datura
inoxia şi a Psilocybe mexicana cu obţinerea puterii, o putere pe care el o
numea „aliatul". A legat folosirea plantei Lophophora williamsii cu
dobândirea înţelepciunii sau a cunoaşterii caii corecte de a trăi.
Pentru el, importanţa plantelor consta în capacitatea lor de a
produce stagii de percepţie specială la o fiinţă umană. Astfel, el m-a
ghidat în experimentarea unui şir de astfel de stagii cu scopul dezvăluirii
şi validării cunoaşterii lui. Eu le-am numit „stări ale realităţii
neobişnuite", înţelegând prin aceasta o realitate deosebită, opusă
realităţii obişnuite a vieţii de fiecare zi. Distincţia se bazează pe înţelesul
inerent stărilor de realitate neobişnuită. În contextul cunoaşterii lui don
Juan ele erau considerate reale, deşi realitatea lor era diferenţiată de
realitatea obişnuită.
Don Juan considera stările realităţii neobişnuite ca fiind singura for-
mă de învăţare pragmatică şi unica modalitate de dobândire a puterii. El
dădea impresia că alte secţiuni ale învăţăturii sale erau incidentale
dobândirii puterii. Acest punct de vedere străbătea atitudinea lui don
Juan privind tot ce nu era legat direct de stările de realitate neobişnuită.
În toate cercetările mele de teren se află referinţe la felul cum simţea
don Juan. De pildă, într-o conversaţie el a sugerat că unele obiecte
posedă o anumită cantitate de putere. Deşi el nu arăta nici un respect
pentru obiectele de putere, spunea că erau frecvent folosite ca
instrumente de către vrăjitorii de categorie mai joasă. L-am întrebat
adesea despre asemenea obiecte, dar el părea total neinteresat să
discute despre ele. Când problema a fost ridicată din nou cu o altă oca-
zie, a acceptat, fără entuziasm, să discute despre ele.
PARTEA ÎNTÂI
ÎNVĂŢĂTURILE LUI DON JUAN
ÎNVĂŢĂTURILE
Notele mele despre prima şedinţă cu don Juan sunt datate 23 iunie
1961. Acesta a fost momentul când mi-am început ucenicia. Mai înainte
îl văzusem de câteva ori doar în calitate de observator. Cu fiecare prilej îl
rugasem să mă înveţe despre peyote. De fiecare dată n-a ţinut seama
de cererea mea, dar nici nu a respins subiectul complet şi i-am
interpretat ezitarea ca fiind un semn că era înclinat să vorbească despre
cunoştinţele lui dacă mai insistam puţin.
La această şedinţă m-a făcut să înţeleg clar că ar putea să-mi ia
cererea în considerare dacă eu îi dovedeam o limpezime a minţii şi o
precizie a scopului referitor la ceea ce-i cerusem. În ceea ce mă priveşte,
era imposibil să îndeplinesc o asemenea condiţie, căci îl rugasem să mă
instruiască despre peyote doar ca mijloc de a stabili o legătură prin care
să comunic cu el. M-am gândit că subiectul fiindu-i familiar putea să-l
determine să fie mai deschis şi mai dispus să vorbească, şi astfel să-mi
îngăduiască să pătrund în ştiinţa lui despre proprietăţile plantelor. El in-
terpretase literal cererea mea şi îl preocupa motivul pentru care eu
doream să învăţ ceva despre peyote.
În cei peste doi ani care au trecut dintre momentul când don Juan
s-a hotărât să mă instruiască în privinţa puterilor aliate şi acela când a
considerat că eram pregătit să învăţ despre ele în forma pragmatică,
participativă pe care o socotea el „a învăţa", a definit treptat
caracteristicile generale ale celor doi aliaţi despre care era vorba. M-a
pregătit pentru corolarul indispensabil al oricărui limbaj şi pentru
consolidarea tuturor învăţăturilor, a stărilor de realitate neobişnuită.
La început, mi-a vorbit despre puterile aliate într-o formă foarte sim-
plă. Primele referinţe pe care le-am consemnat eu sunt intercalate
printre alte subiecte de conversaţie.
Din când în când, don Juan mă întreba, aşa, în treacăt, câte ceva
despre starea plantei mele Datura. În anul care trecuse din momentul
când replantasem rădăcina, planta se dezvoltase, devenind un tufiş
bogat. Făcuse seminţe şi păstăile cu seminţe se uscaseră. Şi don Juan
socotea că venise vremea să învăţ mai multe despre iarba diavolului.
7
Adunarea ingredientelor şi prepararea lor pentru amestecul fumului
constituia un ciclu anual. In primul an, don Juan m-a învăţat cum se
procedează. În decembrie 1962, în al doilea an, când ciclul fu reluat, don
Juan n-a făcut decât să mă îndrume; eu am adunat ingredientele singur,
le-am pregătit şi le-am pus deoparte pentru anul viitor.
În decembrie 1962, un nou ciclu începu pentru a treia oară. don
Juan îmi arătă atunci cum să combin ingredientele uscate pe care le
colectasem şi le pregătisem cu un an înainte. El a pus amestecul pentru
fumat într-un săculeţ din piele şi am pornit din nou ca să culegem
diferitele ingrediente pentru anul următor.
Don Juan a pomenit rareori de „micul fum" în anul care s-a scurs în-
tre cele două colectări. Totuşi, de fiecare dată când mă duceam pe la el,
îmi dădea pipa lui s-o ţin în mână şi procedura „familiarizării" cu pipa
avea loc în felul descris de el. Îmi punea pipa în mână încet, încet. Îmi
cerea o concentrare absolută şi atentă asupra acelui act şi-mi dădea
instrucţiuni foarte explicite. Dacă ne purtăm neîndemânatic cu pipa se
va ajunge, inevitabil, la moartea mea sau a lui, mi-a spus don Juan.
De îndată ce terminarăm ciclul celei de a treia colectări şi preparări,
don Juan începu să vorbească despre fum ca un aliat, pentru prima oară
după mai mult de un an.
10
Când m-am trezit, zăceam întins pe spate în fundul unui şanţ de iri-
gaţie nu prea adânc, cufundat în apă până la bărbie. Cineva îmi ţinea ca-
pul în sus. Era don Juan. Primul gând care îmi trecu prin minte fu că apa
din canal avea ceva ciudat; era rece şi grea. Unduia uşor spre mine şi
gândurile mele se limpezeau cu fiecare mişcare pe care o făcea. La
început, apa avu un nimb verde strălucitor, o fluorescentă care se topi
curând, lăsând în urmă doar un şuvoi de apă obişnuită.
L-am întrebat pe don Juan cât era ceasul. Mi-a răspuns că era dimi-
neaţa devreme. După un timp, eram complet treaz şi am ieşit din apă.
— Trebuie să-mi spui tot ce-ai văzut, mi-a zis don Juan când am a-
juns la el acasă.
A adăugat că încercase „să mă aducă îndărăt" timp de trei zile şi că
i-a fost foarte greu. Am făcut multe încercări să-i descriu ce văzusem,
dar nu mă puteam concentra. Mai târziu, în primele ore ale serii, am
simţit că puteam să vorbesc cu don Juan şi am început să-i spun ce-mi
aminteam după momentul când căzusem pe o parte, dar el nu voia să
audă nimic despre asta. Îmi spuse că singura parte interesantă era ce
am văzut şi ce am făcut după ce el „m-a aruncat în aer şi eu am început
să zbor."
Tot ce puteam să-mi amintesc era o serie de imagini şi scene
dintr-un vis. Secvenţele visului nu se desfăşurau în ordine. Aveam
impresia că fiecare dintre ele era ca un balon separat, care venea spre
centru şi apoi se îndepărta. Totuşi, nu erau simple scene pe care le
puteai privi. Eu mă aflam în interiorul lor, luam parte la ele. Când am
încercat, la început, să mi le amintesc, aveam senzaţia că erau nişte
străfulgerări vagi, difuze, dar când m-am gândit mai mult la ele, mi-am
dat seama că fiecare era extrem de clară, deşi fără nici o legătură cu o
vedere obişnuită, de unde senzaţia de vag. Imaginile erau puţine şi
simple.
De îndată ce don Juan îmi spuse că „mă aruncase în aer" am avut o
amintire nedesluşită a unei scene absolut clare în care eu mă uitam
drept la el de la o oarecare distanţă. Mă uitam doar la faţa lui. Avea
proporţii monumentale. Era plată şi strălucea puternic. Părul lui era
gălbui şi se mişca. Fiecare parte a feţei lui se mişca independent,
răspândind un fel de lumină de chihlimbar.
Următoarea imagine a fost cea în care don Juan mă arunca în sus în
linie dreaptă. Îmi amintesc că „mi-am întins aripile şi am zburat", drept
înainte. Mă simţeam singur, despicând cerul, apoi cu mişcări greoaie
zburam drept înainte. Semăna mai mult cu mersul decât cu zburatul.
Trupul îmi obosea. Nu aveam senzaţia unei plutiri libere, exuberante.
Pe urmă, mi-am amintit un moment în care rămăsesem nemişcat,
privind la o îngrămădire de muchii ascuţite, întunecate într-un spaţiu cu
o lumină mohorâtă, dureroasă; alături am văzut un câmp cu o varietate
infinită de lumini. Luminile se mişcau, pâlpâiau şi îşi schimbau
luminozitatea, erau aproape ca nişte culori. Intensitatea lor mă orbea.
Într-un alt moment, un obiect se afla aproape lipit de ochiul meu.
Era un obiect greu şi ascuţit; avea o strălucire clară, roz. Am simţit,
brusc, cum trupul îmi este străbătut de un tremur şi am văzut o mulţime
de forme de culoare roz cum veneau spre mine. Toate dădură buzna
peste mine, iar eu am sărit în lături.
Ultima scenă pe care mi-o amintesc înfăţişa trei păsări argintii. Radi-
au o lumină metalică, strălucitoare, aproape ca aceea a oţelului
inoxidabil, dar intensă, mobilă şi vie. Mi-au plăcut. Am zburat împreună.
Don Juan nu a făcut nici un fel de comentariu asupra povestirii mele.
11
Acea experienţă a fost ultima lecţie pe care don Juan mi-a dat-o. De
atunci, n-am mai încercat să iau lecţii de la el. Şi, cu toate că don Juan
nu şi-a schimbat atitudinea de binefăcător al meu, cred că am cedat în
faţa primului duşman pe care un om al cunoaşterii îl are.
PARTEA A DOUA
O ANALIZĂ STRUCTURALĂ
O ANALIZA STRUCTURALĂ
ORDINEA OPERATIVĂ
PRIMA UNITATE
OMUL CUNOAŞTERII
A DOUA UNITATE
UN OM AL CUNOAŞTERII AVEA UN ALIAT
A TREIA UNITATE
ALIATUL AVEA O REGULĂ
A PATRA UNITATE
REGULA ERA CONFIRMATĂ PRIN CONSENS SPECIAL
Binefăcătorul
ORDINEA CONCEPTUALĂ
Ucenicul
SUMAR
APPENDICE A
Procesul validării consensului special
APENDICE B
Schiţa pentru o analiză structurală
Ordinea operativă
PRIMA UNITATE
Omul cunoaşterii
A deveni om al cunoaşterii era o problemă de învăţare
Nu existau cerinţe exprese
Existau unele cerinţe secrete
Un ucenic era ales de o putere impersonală
El era ales (escogido)
Hotărârile puterii erau indicate prin semne
Un om al cunoaşterii avea o intenţie neclintită
Frugalitatea
Judecata sănătoasă
Lipsa libertăţii de a inova
Un om al cunoaşterii beneficia de o minte clară
Libertatea de a căuta o cale
Cunoaşterea scopului specific
A fi fluid
A deveni om al cunoaşterii era consecinţa unei munci asidue
Efortul dramatic
Eficacitatea
Provocarea
Un om al cunoaşterii era un luptător
El trebuia să aibă respect
El trebuia să aibă teamă
El trebuia să fie treaz
Conştienţa intenţiei
Conştienţa fluxului aşteptat
Trebuia să aibă încredere în sine
A deveni om al cunoaşterii implica un proces continuu
El trebuia să-şi reînnoiască cercetarea pe calea de a deveni un
om al cunoaşterii
El nu era permanent
El trebuia sa urmărească o cale cu inima
A DOUA UNITATE
Un om al cunoaşterii avea un aliat
A TREIA UNITATE
Aliatul avea o regulă
A PATRA UNITATE
Regula era confirmată de consens special
Binefăcătorul
Pregătind consensul special
Celelalte stări de realitate neobişnuită
Ele erau produse de Mescalito
El era înglobat
Conteinerul era însăşi puterea
El nu avea o regulă
El nu avea nevoie de ucenicie
El era un protector
El era un învăţător
El avea o formă definită
Realitatea neobişnuită era utilizabilă
Realitatea neobişnuită avea elemente componente
Stările speciale de realitate obişnuită
Ele erau produse de binefăcător
Indicii despre mediu
Indicii despre comportament
Recapitularea experienţei
Reamintirea evenimentelor
Descrierea elementelor componente
Accentul
Accentul pozitiv
Accentul negativ
Lipsa de accent
Ghidarea consensului special
Nivelul extrinsec al realităţii neobişnuite
Perioada de pregătire
Perioada de dinaintea realităţii neobişnuite
Perioada de după realitatea neobişnuită
Stagiile de tranziţie
Supravegherea de către binefăcător
Nivelul intrinsec de realitate neobişnuită
Progresie către specific
Forme unice specifice
Complexitatea progresivă a detaliului perceput
Progresia de la forme familiare la forme nefamiliare
Rezultate specifice totale
Progresia către un registru mai extins de evaluare
Registrul dependent
Registrul independent
Progresia către o folosire mai pragmatică a realităţii
neobişnuite
Progresia către specific în stări speciale de realitate
obişnuită
ORDINEA CONCEPTUALĂ
Ucenicul
Adoptarea greşită a ordinii conceptuale
Adoptarea bona fide a ordinii conceptuale
Realitatea consensului special
Realitatea consensului special avea o valoare pragmatică