ALEGEREA UCENICILOR

Ellen G. White

„Pe când trecea pe lângă marea Galileii, Isus a văzut doi frați: pe Simon, zis Petru, și pe fratele său Andrei, cari
aruncau o mreajă în mare, căci erau pescari. El le-a zis: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni.” Mat. 4, 18-19
Hristos le rezervase o lucrare mai bună, aceea a salvării sufletelor. De asemenea, El a văzut alți doi tineri, pe Iacob și
Ioan, fiii lui Zebedei, și i-a chemat să-L urmeze. Ei nu s-au scuzat, ci și-au părăsit imediat bărcile și pe tatăl lor, și L-au
urmat. Hristos i-a ales pe acești bărbați ca să fie cu El când începea lucrarea Sa publică, să fie învățăcei în timp ce vorbea
mulțimilor cuvântul vieții veșnice. Ei aveau să fie urmășii Săi, așa că trebuiau să învețe felul Său de a lucra, și, deoarece erau
martori la viața Sa, și ascultau cuvintele Sale, trebuiau să fie pregatiți să împlinească marea lor însărcinare cu înțelepciune,
răbdare, blândețe, seriozitate și forță, imitându-L pe Învățătorul lor. El i-a ales pe acești bărbați umili și neînvățăți ca să fie
martori ai minunilor sale și să ducă în viitor o mărturie tăioasă cu privire la lucrurile pe care le văzuseră și auziseră, mărturie
care să posede o putere care să-i miște pe oameni, și să-i convingă pe aceia care nu și-au împietrit inima față de dovadă.
Mărturia acestor ucenici credincioși, în mod special epistolele lor, aveau să fie necesare pentru generațiile viitoare care
urmau să creadă în numele lui Hristos.
Isus nu a mers la școlile profeților pentru a-Și alege ucenicii, nici la bogații și demnitarii pământului, și nu i-a ales nici
dintre conducătorii poporului iudeu. Nici unul dintre aceștia nu L-ar fi urmat pe Hristos, ascultând de El fără ezitare. Ei ar fi
cântărit prea mult miza, înainte de a-L urma pe bărbatul simplu din Nazaret. Mândria și aspirațiile lor înalte i-ar fi determinat
să facă din lucrarea Mântuitorului un lucru cu totul diferit de ceea ce avea să facă Hristos. Aceștia n-ar fi consimțit niciodată
să se implice într-o misiune atât de umilă și, vâzută din afară, o acțiune atât de nepromițătoare. Ei căutau să facă o religie
care să fie cât mai atrăgătoare din exterior, în timp ce motivațiile și faptele oamenilor să rămână neatinse. Hristos nu le-a
oferit acestora nici un stimulent: reputație, bogății sau slavă lumească.
Acel timp era un timp de o generală și deasă întunecime morală în pretinsul popor al lui Dumnezeu. Cuvintele
profetului descriu exact starea lor: „Domnul zice: „când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu
buzele, dar inima lui este departe de Mine, și frica pe care o are de Mine, nu este decât o învățătură de datină omenească.”.
„Pentrucă Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a închis ochii, proorocilor, și v-a acoperit capetele, văzătorilor.”
Isaia 29, 13; 29, 10.
Hristos nu i-a ales pe acești pescari neînvățăți pentru că era împotriva educației și a cunoștințelor bune. Eș știa că
cunoștința curată, dreaptă și neamestecată cu preceptele oamenilor nu putea fi găsită în inimile celor învățați în școlile
profeților acelui timp, deoarece întunericul i-a acoperit pe înțelepți, când s-au unit cu spiritul lumii și au urmărit onoarea
ei. El a ales oameni care aveau o viața modestă și obiceiuri simple, care erau obișnuiți cu lipsa și suferința, pentru că
numai unii ca aceștia puteau îndeplini lucrarea de ucenicii ai Săi. Numai aceste inimi nestricate de dragostea pentru
bogățiile lumești, și care nu aspirau după onorurile mai-marilor și demnitarilor pământului, puteau fi mișcate de
frumusețea adevîrului și puteau fi însuflețite de dragostea pentru bunătate, îndreptățire, dreptate și adevărata sfințenie...
Isus cunoștea inimile. Știa că aceia care aveau talente și capacitate, dar care căutau înțelepciunea lumească, nu aveau
nici un loc în inimile lor pentru cunoștința cerească pe care a venit să o împărtășească. Rareori cunoștința acumulată în școli
îi înțelepțește pe oameni să simtă că aparțin lui Dumnezeu. Ei nu-și dau seama că trebuie să înapoieze cu dobândă talentele
pe care Dumnezeu li le-a împrumutat. Pentru un timp, El i-a făcut administratori ai privilegiilor și darurilor Sale, ca să-i
încerce. Dumnezeu vrea să vadă dacă ei Îl vor iubi și respecta pe Dăruitor, sau aceste binecuvântări revărsate asupra lor se
vor dovedi a fi un blestem, idolatrizându-le și făcând din ele cauza îndepărtării afecțiunilor lor de Dumnezeu.
Isus dorea să-i primească pe intelectualii care aveau putere de influență și talente, cu condiția ca ei să primească
lumina pe care le-o aducea, și să asculte cu umilință, însă mulți nu doreau să facă aceasta. Ei nu voiau să aleagă simplitatea
lui Hristos. Atracțiile lumești umbreau frumusețea și puterea adevărului. Mulți dintre bărbați înțelepți în felul lumii nu
vedeau în Hristos nimic vrednic de dorit... Pescarii simpli, pe care i-a chemat Mântuitorul să-L urmeze, erau exact bărbați pe
care putea să-i folosească cel mai bine pentru îndeplinirea lucrării Sale. Obiceiurile lor nu erau supuse datinilor lumii, și nu
nutreau bigotismul cărturarilor și fariseilor. Acești bărbați, deși umili în ochi lumii, erau oameni aleși în mod special de
Salvatorul lumii. Ei posedau sinceritatea sentimentelor, iar conduita lor era caracterizată de dreptate și bunăvoință. Aveau
inimi care nu erau împietrite de prejudecăți oarbe. Ei putea compătimi, asemenea Maestrului lor divin, durerile și necazurile
altora. El putea să învețe această grupă, prezentându-le idei care nu aveau să fie uitate, ci păstrate pentru binele generațiilor
viitoare.