Bleanda Sorin Gr.

51
Pavilionul Japoniei la EXPO 2000

arhitecti: Sigheru Ban (Japonia), Frei Otto (Germania);

ingineri structuristi: Buro Happpold (Anglia);
inginer de rezistenta: Stefan Polonyi (Germania)

Tema principala a expozitiei de la Hanovra a fost mediul in raport cu conceptul de

dezvoltare durabila. Ideea de la baza proiectului pentru pavilionul japonez a fost o
structura a carei dezasamblare sa se faca cu pierderi minime de materiale. Un criteriu
important in proiectare fiind acela ca materialele si structura sa fie reciclabile si
reutilizabile.

Gasirea formei
Ideea pentru structura a fost aceea a unui tunel cu o structura din tuburi de hartie,
evitandu-se astfel problema costului ridicat al pieselor pentru imbinarile lemnului. S-a
propus o structura reticulata curba dispusa pe o lungime de 74m, cu o deschidere de 25m
si o inaltime de 16m, problema solicitarilor laterale fiind rezolvata prin folosirea
structurii reticulate.
Pe tot parcursul fazei de proiectare s-au facut numeroase machete de studiu,dintre
care cea mai mare la scara 1:15, in care s-a avut in vedere nu numai forma dar si modul
de punere in opera, tuburile de hartie lungi de 1m unite prin legaturi mobile formand
structura care dupa ce a fost asamblata la nivelul solului urma sa fie ridicata pentru a
forma reteaua spatiala reticulata.
Una din principalele probleme a fost stabilirea modului in care sa se faca
legaturile intre piesele structurii de lemn, tinand cont de faptul ca se dorea o metoda
ieftina si simpla din punct de vedere tehnic. S-a avut in vedere folosirea unor bride
metalice sau legaturi cu material textil sau cu banda adziva, insa la cerea biroului de
structuri s-au folosit articulatii metalice intreaga structura fiind contravantuita cu cabluri
metalice care sa rigidizeze tunelul de hartie.
Urmatorul pas important a fost alegerea materialului membranei pentru acoperire.
PVC-ul nu a putut fi folosit nefiind un material ecologic. Solutia a fost data de un
fabricant japonez da pungi de hartie impermeabila (Oji Seishi Co.). In urma a numeroase
teste a fost aleasa o hartie intarita cu o retea de fibra de sticla si tratata cu o pelicula de
polietilena pentru protectie la foc. Atat membrana de hartie cat si tuburile structurii
(12cm diametru, 22mm grosime) au raspuns standardului german B2 referitor la protectia
la foc.
Capetele semicirculare (r = 12m) ale tunelului aveau nevoie de o rigidzare plana
de tipul unor diafragme, pentru aceasta s-au folosit arce de lemn stratificat rigidizate cu o
retea tip fagure realizata din triunghiuri echilaterale (1.5m latura, 40cm grosime) din
hartie stratificata.
Fundatiile nu sunt din beton ci sunt realizate din cutii de otel, umplute cu nisip,
deci refolosibile.

Probleme structurale si de constructie.

Structura a fost testata, de firma de structuri, pe tot parcursul perioadei de
proictare, la universitati din Anglia si Germania. In timpul testelor au aparut crapaturi in
tuburile de hartie astfel ca structura a suferit modificari, reteaua reticulata din tuburi de
hartie fiind intarita cu arce din lemn stratificat, puritatea ansamblului structural este
importanta dar timpul scurt si noutatea materialelor si tehnicilor folosite au justificat
solutia aleasa.

Bibliografie : A+U
The Japan Architect