durerea

după toată hârjoana luminii

baierele repaosului s-au desfăcut
cotropind senzaţia şi mişcarea
într-o mare de întuneric
mai vâscos ca moartea
mai rece ca absenţa
terminaţiile nervoase ale dorinţei
s-au chircit degerate
iar coaja viselor
a crăpat
până la temelie
stelele îngheţate se fărâmă
spulberându-şi lumina
cu o ultimă răsuflare
dintre toate stadiile imaginate
zămislite sub pleoapa însingurării
acesta este cel mai rece
cel mai greu...
undeva
sub torenţiala noapte
iubirea îşi pâlpâie speranţa
de pitică albă.