1

De trei ori şapte

Florina - mama Elenei, 45 de ani, pensionată pe caz de boală, suferindă cu inima;

Elena - fica Florinei, 23 de ani, contabilă la o intreprindere de mobilă, inocentă şi încă
virgină;
George - subinginer la aceeaşi intreprindere, 28 de ani, prietenul Elenei;
Maria - ţigancă, ghicitoare, 65 de ani, femeia care îi face curăţenie Florinei;
Jenica - ţigancă, ghicitoare vestită pentru facerea şi desfacerea farmecelor.

Un oraş, la fel de liniştit ca oricare oraş, cu oamenii săi buni sau răi, oameni mai mult sau
mai puţin creduli, oameni mai mult sau mai putin necăajiţi, oraş cu străzile, cu casele, cu amintirile
şi poveştile sale, poveşti de dragoste, poveşti de groază, poveşti...
Suntem într-un apartament de bloc de trei camere, modest dar cochet, în care locuiesc
Florina, pensionară pe caz de boală şi fica ei Elena sau Leni, fiecare trăindu-şi visele, decepţiile şi
speranţele în camera ei, cu punţi de legătură instabile şi mai ales fără a fi prea bune prietene, ci
numai mamă şi fică. Speriată că Elena nu reuşea să-şi găsească un prieten care să-i asigure viitorul
şi să-i dea siguranţa unei căsătorii şi a unei vieţi liniştite şi considerând că viaţa trebuie închisă între
coperţi sociale, Florina decide (mai mult singură) împreună cu Elena să apeleze la o ghicitoare
pentru a îndepărta vrăjile ce-i legaseră cununiile şi minţile fetei, îndepărtând toţi pretendenţii de
mâna şi inima ei.

Elena: Eşti şigură că-i bine ce facem?

Florina: Altfel nu ţi-aş mai fi spus. Puteam să fac totul de una singură, dar e mai bine să ştii şi tu.
Doar eşti direct interesată.
Elena: Bine mamă. Şi când mergem? Chiar astăzi?
Florina: Da dragă. Am vorbit cu baba Maria. Trece azi pe la şase să ne ia. Nu putem merge singure.
Nici nu ne-ar primi ţiganca.
Elena: Ţigancă?
Florina: Da dragă, ce te miri. Ai grijă numai să nu-i spui aşa. Ţoată lumea îi spune Jeni blonda.
Elena: Şi chiar e vrăjitoare?
Florina: Da tu. Cică e cea mai bună. Ghiceşte în bobi, în cafea, în cărţi, toarnă cositorul, descântă de
toate cele şi cică face şi desface farmece de dragoste. Numai să-şi pună ea mintea şi vine Gicu la
picioarele tale ca un căţeluş.
Elena: Mamă...
Florina: Ce-i?
Elena: Mi-e frică...
Florina: De ce?
Elena: Nu ştiu...dar simt că nu-i bine să...
Florina: Fii liniştită. Am auzit că nu lucrează decât cu biblia pe masă. Ori că mergi la biserică, ori la
ea, tot aia-i. E curată ca o sfântă. N-ai de ce te teme.
Elena: Dar dacă nu-i bine ce fac?
Florina: Nu fii proastă. Odată şi odată trebuie să te măriţi şi tu. Îl iubeşti pe Gicu?
Elena: Da...
Florina: Te iubeşte?
Elena: Aşa spune el...de fiecare dată când suntem singuri, pe bancă, în parc, îl simt cum tremură...
tremură, se bâlbâie şi spune doar te iubesc...
Florina: A încercat...să-ţi facă ceva?
Elena: Adică?
Florina: Să te mângâie, să te sărute, mă rog...ceva...mai deosebit...ţi-a propus să...se culce cu tine?

2
Elena: Mamă ! Ştii bine că nu l-aş lăsa. Şi nici el n-ar încerca fără voia mea. E prea bine crescut...
Florina: Niciodată nu trebuie să te încrezi în...
Elena: În ce?
Florina: În bărbaţi şi în vorbele lor... Te-ai îmbrăcat?
Elena: Nu mă vezi?
Florina: Aşa mergi?
Elena: Da. De ce?
Florina: Mă gândeam să-ţi pui ceva mai...mai trist, mai sobru...
Elena: Doar nu mergem la înmormântare...
Florina: Da aşa e...poate că, în fine, lasă...vezi că sună...deschide tu, eu mă duc să-mi dau cu nişte
pudră...
Elena: Bine.

Soneria sparge tăcerea lăsată. Elena se îndreptă spre uşă şi o deschise. În cadrul uşii, George
întreba din priviri dacă e singură. La fel de mută, Elena priveşte speriată spre dormitor. Se întinde
sărutându-l pe George. Sărut furat, sărut dorit, sărut fierbinte...
Florina: Cine e Leni?
Elena: Gicu. A trecut să mă întrebe ce fac mâine seară. Vrea să ieşim la un film.
Florina: Da dragă. E tocmai bine. Bună Gicule. Ce mai faci?
George: Sărut mâna. Am trecut s-o văd pe Leni. Uitaţi, pentru dumneavoastră...
Florina: O, ce trandafiri superbi...pentru mine?
George: Da doamnă...
Florina: Poţi să-mi spui pe nume Gicule, doar ne cunoaştem de ceva vreme...
George: Florina...
Florina: Da dragă, vezi că se poate...şi zici că treci mâine seară ...şi... o iei pe Leni la film...
In glasul ei se simţea o uşoară undă de regret.
George: Da. Rulează un film nou...şi m-am gândit...
Florina: Foarte bine...foarte bine...cred că-i nemaipomenit...
George:Vreţi să...vreţi să-l vedeţi?...Aş putea...
Florina: Da?
George: Aş putea să iau trei bilete...
Florina: Adică să merg cu voi? Măi rău v-aş încurca, nu, nu...adică...dacă nu vă deranjează...
George: Deci pot să iau trei bilete?
Elena: Mamă...
Florina: Da dragă? Ce e? Te derajează? Dacă Gicu spune că pot să merg şi eu, nu-i frumos să
refuz ...şi vorba aia de când n-am mai văzut un film?
Elena: E şase fără zece...
Florina: Zău? Gicule, te rugăm să ne scuzi, aşteptăm pe cineva. Ţrebuie să facem o vizită unei vechi
prietene. Ştii cum suntem noi, bătrânele...
George: Dumneata bătrână ...Florina...?
Florina: Bine, nici chiar aşa, dar oricum...ai putea să-mi spui mamă...
George: Florina...
Florina: Da, da, da, mai vorbim mâine. Pa.
George: Sărut mâna Florina...la revedere Leni...pe mâine...
Elena: Pe mâine...
Florina: Pe mâine.
Elena: Uf. Bine că a plecat.
Florina: Drăguţ baiat Gicu ăstă...număi bun pentru...tine. Ce-o fi cu Maria? Sper să nu ne încurce
baba asta.
Elena: Hai să ieşim mamă. Aşteptăm afară. Abia nu mai intră în casă.

3
Florina: Da ce-i dragă cu tine? Uiţi că de zece ani ne face curat de Paşti şi de Crăciun? Bine, hai să
ieşim. Ne mai plimbăm puţin. Oricum nu-i bine să ne vadă toţi vecinii că plecăm cu Maria. Hai !

Cele două femei ieşiră pe aleea ce se pierdea sub bolta de trandafiri. Depăşiră colţul blocului
şi se pierdură printre trecători. La colţul străzii se întâlniră cu Maria care abia îşi târa zilele sub
cocoaşa diformă. Plecară împreună rătăcind printre străduţele prăfuite ale cartierului mărginaş.
Florina: Mai e mult?
Maria: Imediat cocoană. Acuşica ajungem.
Florina: Bine că nu ne-ai legat la ochi. Oricum nu ştim să mai plecăm de aici. O să fi bună să ne
aştepţi. Trebuie să ne scoţi din văgăună asta.
Maria: Da cocoană. Ce nu fac io pentru domnişoara Leni, mânca-o-ar baba pe ea. Că doar o ştiu de
mititică.
Elena: De unde...
Florina: Da dragă. M-a mai ajutat coana Maria de câteva ori. Până m-a părăsit prăpăditu ăla de
taică-tu. Nici ea n-a mai putut face nimic.
Elena: Păi parcă spuneai...
Florina: Da dragă. De zece ani ne ajută la curăţenie...n-am minţit cu nimic...
Maria: Gata cucoană Florina...am ajuns...
Florina: Parcă ar fi în fundul iadului...aşa s-a lăsat întunericul ăsta...cum mai plecăm de aici?
Maria: Stăi liniştită cocoană...doar sunt şi io p-aici...
Florina: Deci cu banii...
Maria: O sută cincizeci. Nimic mai mult. Doar dacă o fi ceva mai special...Ştii, tariful e după
servici ..
Florina: Bine Maria. Deci tu stai afară şi ne aştepţi...
Maria: Da cocoană. Uite aci pă bancă stau...mai fumez o ţigară...văd io...
Florina: Hai să intrăm Leni !
Curtea geme sub întunecimea tufişurilor. O potecă năpădită de iarbă se strecoara printre ele.
O fereastră, luminează doar câţiva paşi, restul rămânând ascuns privirilor. Stelele strălucesc
încercând să pudreze catifeaua nopţii. Ajunseră la uşa casei. Ochiuri de sticlă se ascund în umbrele
unei perdele de aţică, pleoapă transparentă ce lasă să se zărească un interior slab luminat. Florina
ciocăne de trei ori şi aşteaptă câtva timp. O umbră se strecoară prin lumina oarbă şi uşa se deschide
scârţâind.
Jenica: Da?
Florina: Bună seara. Doamna Jeni?
Jenica: Da. Ce doriţi?
Florina: Am venit cu Maria. Zice că ne puteţi primi.
Jenica: Maria??
Florina: Da. Baba Maria. E la poartă.
Jenica: A Măriuca, da...da...parcă...da...mi-a zis ea ceva...
Florina: Deci? Ne puteţi ajuta?
Jenica: E cam târziu...ştiu ce să zic...
Florina: Ea a zis să ajungem pe înserat, că cică-i mai bine...
Jenica: Da...da...da...
Florina : ...deci ?
Jenica: Bine. Hai intraţi. Despre domnişoara-i vorba...parcă...sau am înţeles greşit?
Florina: Da, aşa e. Vrem să...
Jenica: Hai repede, intraţi !
Uşa se închide, azvârlindu-le în penumbra camerei. Fâşia de lumină le arătă drumul spre
încăperea cealaltă. Mobilele grele se trag somnoroase la o parte, lăsând calea liberă. Camera de
lucru e luminată de un candelabru cu şapte braţe, fiecare având în capăt câte un bec la fel de chior
ca o pisică urduroasă. Jeni se aşează pe o pernă uriaşă la o masă rotundă cu picioare mici, curbate.

4
Le face semn să se aşeze, arătându-le alte două perne. Leni îşi aruncă privirile, încercând să
cuprindă toate tainele acelei camere. Camera părea o cutie de bijuterii din cauza covoarelor ce
atârnau pe pereţi. Perne mari, ocupau toată duşumeaua ce îşi arăta luciul doar ici şi colo. Masa mai
mult se ghicea sub greutatea catifelei de culoare verde. În mijlocul mesei se afla un glob de sticlă
sau poate de cristal, cum văzuse prin câteva filme, lângă care odihnea un set de cărţi unsuroase,
destul de ciudate prin formă şi aspect.
Jenica: Da drăguţă. Sunt cărţi de tarot. Puţină lume mai ştie să citească în ele.
Lena ridică privirea căutând ochii ce-i urmăreau gândurile. O piele mătăsoasă şi curată se
întindea peste faţa fără vârstă. Ochii negri ca două sclipiri de iad încercau să se ascundă sub
sprincenele ce mărgineau o frunte boltită, luminoasă, ce gonea destul de departe părul de culoarea
nisipului. Trupul solid, bine legat, ascundea fără pic de sfială vârsta, păstrând urmele unui mijloc
subţire şi a unor sâni planturoşi dar totuşi obraznici.

Jenica: Hai să vedem palma mai întâi. Ea ne spune tot ce ştie.

Lena întinse palma dreaptă. Ţiganca se uită, plimbându-şi degetele lungi, frumoase, parcă
mângâind palma netedă. Mii de ace se înfigeau zdrenţuindu-i palma şi o căldură ispititoare se
strecura ostenindu-i ochii. Fruntea i se umplu de o sudoare rece şi lipicioasă.
Jenica: Ciudată palmă. Nici nu trăieşti, nici nu mori sau poate amândouă odată. Parcă ai dispărea,
parcă te-ai topi ca un fum, parcă viaţa ta s-ar scurge după alte legi. Nici copii nu se văd, nici inel sau
verighetă...Ia să vedem şi mâna cealaltă. Da, destul de ciudat. Cunoşti un baiat, bun...da n-o să ai
parte de el, nici de copii...cât despre căsătorie nici măcar nu se pune problema...Uite, liniile tale
...parcă apar, parcă dispar, ca valurile mării. Aici le vezi, aici se preling pe nisipul malurilor. Da, da,
da, să vedem ce spun şi cărţile...
Jeni luă cărţile unsuroase şi începu să le amestece, mişcându-şi buzele într-un ritm ameţitor,
schimbând răsuflarea într-un şuierat. Lăsă cărţile, băgă mâna sub masă şi şcoase un pachet de ţigări.
Îşi luă o ţigară, o aprinse şi trase cu sete câteva fumuri.
Jenica: Fumaţi?
Florina: Leni nu fumează, iar eu...doar câteodată mai stric câte o ţigară. Sufăr cu inima.
Jenica: Nu s-ar spune. Arăţi destul de bine.
Florina: Vai, mersi. Şi doctorii spun că noi ăştia “inimoşii” murim tineri...adică îmbătrânim mai
greu, avem pielea întinsă...ca la copii...
Jenica: Tare aş vrea să pot murii şi eu aşa “inimoasă”. Cred că te sorb bărbaţii pe stradă...
Florina: Vai de mine, dragă. Am fată de măritat. Cine să se mai uite la mine...aşa bătrână. Se poate
doamna Jeni...
Jenica: Se poate drăguţă...tu să fii sănătoasă...
Ţigara se scrumea între degetele ei risipind un fuior subţire de fum.
Jenica: Ia să vedem fetiţo, te-ai gândit la ceva? Ia să vedem ce pică...
Începu să întindă cărţile ce se învârtejeau pe masă, în faţa ochilor. Figuri ciudate se perindau
într-o înlănţuire periculoasă, gonindu-se, chemându-se, căutându-se. În cerc, în cruce, înşirate pe
trei linii, pe coloane, zbătându-se să scape din cele două mâini frumoase ce le frământă. Lena privea
cele două mâini hipnotizată. Nu vedea decât degetele lungi, frumoase, ce se ascundeau sub inelele
strălucitoare. Da, până acum nu văzuse inelele. Palmele se terminau în acele inele după care
continuau degetele.
Jenica: Da fata mea. Nu ştiu ce te-a făcut să vii la mine dar bine n-ai făcut. Nici nu ştiu dacă să-ţi
mai spun ceva.
Elena: Voiam să ştiu ce-i cu viaţa mea. De fapt, mama a spus să venim. Voia să ştie dacă Gicu e
băiat bun, ce are vreun gând cu mine, dacă o să ne căsătorim, voia să ştie dacă trebuie să se
pregătească de nuntă...sau…
Jenica: Da...da...da...

5
Florina: Am zis că-i mai bine să vedem ce ne aşteaptă...ştii coană Jeni, sunt femeie singură,
divorţată, voiam să ştiu...mă rog, să văd norocul fetii...poate n-o să aibă ghinionul meu...sper să fie
mai norocoasă...că Gicu pare băiat bun...aş vrea să ştiu ce are de gând...
Jenica: Da..da..da...ce să zic, de bun, e băiat bun...dar nu se gândeşte la ea decât pe jumătate...mă
rog, mai mult se gândeşte la ea în casă, la casă...parcă vede prin ea...pare că are pe altcineva în
gând...o fi vreo prietenă...
Florina: Vezi Leni...am făcut bine că...
Jenica: O prietenă, o femeie...poate că mai este cineva în casă...
Florina: Doar noi două... Jeni dragă...
Jenica: Da...pare o prostie...da parcă mai mult la dumneata i-ar fi ochii...nu… hai că m-am prostit...
Florina: Cred şi eu...cum aşa...doar sunt femeie serioasă, cum să mă uit la un copil...doar e puţin
mai mare decât Leni...
Jenica: Aşa am zis şi eu...o prostie...uite fetiţo ce scrie aici...mă rog... aşa zic eu... uite ce zice cartea
de fapt...uită-te tu la mine...îmi ceri să te ajut...chiar de te ajut, chiar de nu, ştii tu vorbă aia: ce ţi-e
scris în frunte-i pus...sau poate mai bine nu te-aş ajuta...mă rog...tu vrei să te ajut să-l prinzi pe băiat
în mreje...sau poate că nu vrei tu...nici tu nu ştii...da bine n-o să-ţi fie...
Florina: Ce tot spui acolo, madam Jeni...Gicu e băiat bun?
Jenica: Este, aşa se arată.
Florina: Îl iubeşte?
Jenica: Asta ea trebuie să ştie mai bine...
Florina: El o iubeşte?
Jenica: Aşa şi aşa...e cam îndoit...parcă nu ştie nici el bine...
Florina: Ce trebuie să facă ea ca să limpezim treburile ?
Jenica: Partea proastă e că nu ştiu dacă să-i spun...inima-mi cere să nu-i spun...soarta îmi cere să-i
spun...
Florina: Madam Jeni...am venit să ne spui! Doar plătim ca oricare ...ca să ne ajuţi...
Jenica: Da drăguţă, dar vezi tu...fata trebuie să hotărască...
Florina: Spune madam Jenii şi pe urmă hotărâm noi ce să facem...
Jenica: Bine drăguţă...cum vrei...da costă...
Florina: Am zis doar că plătim...
Jenica: Deci, cam aşa stă treba...fată dragă...tu trebuie să faci totul...aş putea să fac şi eu dar nu se
poate. Nu pot întoarce eu roata destinului...ţine minte te rog...e greu...deci...
Florina: Hai dragă, ne spui odată...
Jenica: Da drăguţă, eu cu fata vorbeam. Trebuie să juraţi că tot ce o să aflaţi nu veţi spune altcuiva,
căci se rupe taina şi vraja...
Florina: Bine dragă, jurăm...
Jenica: Deci fii atentă: dacă vrei să-l ai pe băiatul ăsta îţi trebuie şapte cepe, şapte broaşte şi şapte
căni noi, nefolosite...te duci la un grădinar şi-l rogi să te lase să-ţi alegi şapte cepe, tu trebuie să le
scoţi din pământ...când le scoţi, trebuie să repeţi de fiecare dată “ceapă iute, ceapă dulce, adu-l pe
Gicu la mine în curte”...iei cepele şi le duci acasă...te duci la o baltă şi cauţi să prinzi şapte broaşte...
aici poate să te ajute careva, de fapt orice ar fi, dacă nu le prinzi tu trebuie să le plăteşti...le prinzi şi
le duci acasă într-un borcan cu apă şi cumperi şi şapte căni la fel...e clar ?
Florina: Da coană Jenii, zii mai departe...
Jenica: Când ai toate lucrurile astea acasă, vezi cum faci să îi ceri un lucru, o batistă, orice, dar să
fie lucrul lui...ei şi acum vine partea cea mai grea...continui doar dacă te simţi în stare...
Florina: Zii...
Jenica: Bine cucoană...eu vorbeam cu fata...
Florina: Da dragă...cu fata...
Jenica: Deci, dacă te hotărăşti ş-o faci, te duci la biserică şi aprinzi o lumânare pentru iertarea
păcatelor după care te întorci acasă...iei o andrea şi cele trei lucruri: cepele, cănile şi broaştele...te
aşezi lângă aragaz şi laşi andreaua să se încingă la foc, după care iei o ceapă şi înfigi andreaua

6
încinsă în ceapă şi spui “cum sfârâie fierul încins, aşa să sfârâie inimă celui prins” adică numele lui
Gicu şi faci aşa cu fiecare ceapă...pe urmă iei legătură de busuioc de la icoană şi o treci prin flacără
spunând: “cum se suceşte busuiocul, aşa să mi se sucească norocul” şi apoi o înmoi în apa din
borcanul cu broaştele...şi faci aşa de şapte ori...apoi încingi iar andreaua şi când e roşie, prinzi o
broască, îi pui andreaua pe ochi şi zici : “broască râioasă, broască păcătoasă de lume lepădată, de
Maica blestemată, cum fierul pe tine te pârleşte, aşa pe Gicu drăgostea-l orbeşte, şi la mine el se
gândeşte”...apoi arunci broasca într-o cană...şi tot aşa cu cele şapte broaşte...pe urmă peste broască
pui câte o ceapă şi o crenguţă de busuioc pârlit...după asta aprinzi un chibrit şi în timp ce arde spui
“Tatăl nostru” şi arunci chibritul în apa din borcan şi tot aşa de şapte ori...când ai terminat şi cu asta
iei borcanul şi zici: “apă de rugăciuni sfinţită, apă de flacără încălzită, păcatele mi le spală, cum
speli busuiocul din oală, dragostea lui să crească, doar pe mine să mă iubească, cum ceapa-i ascunsă
sub brazdă, pe alte femei să nu vază, cum broasca se ascunde sub ape, la alte femei să nu cate, cum
toarta-i lipită de oală, aşa să-mi stea Gicu în poală, cum oala ţăndări se face, ce e făcut nu se
desface” şi apoi torni apă în cele şapte căni, după ce ai înmuiat batista lui în apă şi o pui în sân.
Toată trebuşoara asta trebuie să o faci pe seară astfel că atunci când termini trebuie să fie noapte
deasă afară. Iei cele şapte căni fără să verşi apă din ele şi pleci. Prima cană o spargi undeva în faţa
porţii, apoi câte o cană la fiecare răspântie în aşa fel încât ultţima cană să o spargi în poarta
cimiturului...

Lena se ridică brusc şi fugii afară. Madam Jeni se ridică anevoie, privind banii întinşi de
Florina.
Jenica: Draga mea, să şti că nu-i de glumă. Lasă fata în pace. Dacă vrea şi crede că trebuie s-o facă,
s-o facă dar n-o cicălii. Las-o ca pe ea, că bine capului nu-i văd şi oricum pe dumneata nu te
împiedică să ajungi la liman...oricum ieşi la mal. Ori cu ea ori fără...şi încă ceva ...nu mai trimite pe
nimeni la mine, uită că ai fost aici...dacă nu aş fi jurat, nici nu-ţi luam banii. La revedere. Nu se
multumeşte...ai grijă, e tot un întuneric...
Florina ieşii în întunericul dens ce se lipea de faţă ca o cremă. La poartă Lena tremura în
braţele Mariei, bâiguind vorbe fără şir...
Maria: Cum e cocoană ?
Florina: Ca dracu Maria ! Am venit să aflăm şi noi ceva şi mai rău ne-a zăpăcit de cap, am dat banii
de pomană...
Maria: Nu vorbii cu păcat, madam Florina. Să ştii că Jeni blonda e cea măi tare, nimeni nu pleacă
de la ea nemulţumit, dar dacă ea a zis că...
Florina: Ce a zis ce n-a zis, cert e că nouă nu ne-a spus nimic. Ne-a zăpăcit de cap, ba că Gicu e
băiat bun şi că o iubeşte, ba că n-o iubeşte şi de fapt iubeşte pe altcineva, ba că în palma ei nu vede
nici căsătorie şi nici copii dar i-a zis ce să facă să-l prindă în mreje...tot felul de prostii, mai bine te
rugam pe tine să ne deschizi cărţile o dată de două ori, că doar te cunosc şi mă cunoşti. Am fi ieşit
mai ieftin şi mai onorabil...dar acum...
Maria: Doar nu-ţi pare rău de bani, coană Florina...
Florina: Pentru câte a făcut, cred şi eu, a boscorodit ceva acolo...cică descântece. Mai rău a speriat-o
pe Lena...chiar aşa Lena...ce Dumnezeu ai sărit aşa...mai rău m-ai speriat...
Elena: Mi-a fost frică mamă...n-ai văzut ce trebuie să fac?
Florina: Ei lasă, că dacă e, te ajut eu...doar să ne hotărâm...şi fac eu ce trebuie...
Elena: Bine dar nu ştiu dacă vreau...
Florina: Tu nu şti nimic...lasă că văd eu ce fac...păcat să-l pierdem pe Gicu, zău...altul ca el nu ştiu
dacă mai găsim...
Elena: Doar nu-l luăm amândouă ?!
Florina: Lena ! Ce-i cu tine? Sigur că nu-l luăm amândouă...dar ori şi cum, îmi e ginere, trebuie să
văd pe seama cui mă las la bătrâneţe...
Maria: Coană Florina...
Florina: Da Maria...

7
Maria: De acum cred că vă descurcaţi şi singure. Sunteţi aproape de casă...eu vă las, vreau să ajung
la Nelu mai repede...să-i dau ceva de mâncare...
Florina: Tot cu prăpăditu ăla eşti?
Maria: Da cu cine păcatele mele, că doar eu l-am luat...de patruzeci de ani s’tem...
Florina: Bine Maria. Când ne mai vedem?
Maria: Păi de Crăciun. Dacă aveţi nevoie de mine...mă chemaţi...
Florina: Păi dacă se mărită Lena...o să facem puţină ordine prin casă...poate că dau şi o mână de var
prin casă...să mai schimb aerul...
Maria: Bine madam Florina. Bineînţeles că vin. Cum să nu vin s-o văd pe dom’şoara Lena
mireasă ...la revedere...
Florina: La revedere Maria...

***

Seara se strecura alene printre crengile prăfuite de secetă. O adiere mătură aerul descălcindu-
l şi răcorindu-l. Pe o bancă scundă, la umbra unei tufe de liliac, cele două femei stăteau adâncite în
mreajă gândurilor, sorbind din ceştile de cafea. Soarele rănit, lasă în urmă ceva din clocotul sângelui
înveşmântând frunzele agăţate de crengi într-o mantie roşiatică.

Jenica: Ei Măriucă, Măriucă, ce-ţi mai fac oasele alea bătrâne?

Maria: Ce să facă Jenico, mă târâie de colo, colo, cât să nu zac...Da tu? Ce mai faci?
Jenica: Stau. Şi bine fac. Am rupt-o cu toate clientele, de când cu pocinogul...rar când mai întorc
câte o carte...
Maria: Auzi dragă ce să-ţi facă...măcar dacă erai vinovată...mare bandit...
Jenica: De unde să ştiu că mi-l scoate dracu în cale tocmai pe el...părea un jerpelit, nu dădeai doi
bani pe el...da ce să-i faci...aşa-i când e să se întâmple...
Maria: Dacă ştiai ce-i poate pielea...
Jenica: Da dragă...de unde să ştiu ce-i cu el, îmi spunea mie ceva...palma aia a lui, pe care am şi
şimţit-o...şi cărţile...jurate tu…parcă nici nu voiau să se deschidă...semne...
Maria: Da Jenico...semne...semne pentru şapte ani...
Jenica: Şapte ani mi-a mâncat banditu din viaţă cu puşcăria lui cu tot...cei mai frumoşi ani ai
mei...şi de ce? Cică tăinuire, furt, înşelăciune...da ce, parcă eu le chemam...veneau singure ca mielul
la tăiat...
Maria: Câteva ţi-am adus şi eu Jenico...sper că nu eşti supărată...
Jenica: Lasă Măriuco! Dumnezeu e mare, le vede pe toate...în faţa lui mă ştiu nevinovată...şi vorba
aia...el le judecă pe toate...
Maria: Să nu-l supărăm pe Dumnezeu cu necazurile noastre...mărunte...
Jenica: Aşa este...şi ce ziceai că s-a mai întâmplat...cu ele?
Maria: Păi ce să-ţi spun, Jeni dragă...madam Florina a tot stat pe capul fetei până a plictisit-o…
băiatul venea tot mai des...da parcă numai pe ea o vedea...nu pe Lena...până la urmă fata s-a hotărât.
A căutat tot ce i-ai zis tu atunci...şapte cepe, şapte broaşte şi şapte căni noi, a făcut tot ce i-ai zis tu
să facă şi a plecat cu cănile să le spargă...s-a dus... şi dusă a fost...a căutat-o poliţia un an de zile, dar
parcă intrase în pământ...baiatul a tot trecut s-o mângâie pe biata mamă de pierderea suferită, până
când a simţit că nu mai poate trăi, că nu mai poate el nemângâiat de biata femeie...după juma’ de an
madam Florina se căsătorea cu Gicu...ce să-ţi mai spun, că dupa vreo patru ani, la insistenţele
paznicului, poliţia a luat acte la mână şi au intrat în cimitir...paznicul parcă înebunise, zicea că plâng
morţii în morminte, că vine ziua de apoi...ziua judecăţii...au căutat peste tot şi când au deschis un
cavou, au găsit-o acolo...da dragă...Lena, era acolo...albă la piele şi la păr şi înebunise...povestea
despre cei şapte iubiţi ai ei...au dus-o la spital...la nebuni...nimeni n-a mai văzut-o afară...numai în
spital...pe urmă s-a aflat că fusese ţinută acolo în cavou de şapte borfaşi...bătăuşi...golani...care o
urmăriseră în noaptea când plecase cu cănile şi de câte ori erau fără femei se duceau la

8
cimitir...şi ...da dragă, toţi şapte odată...mă mir cum de-a rezistat biata fată...cam asta-i tot ce ştiu
io...
Jenica: Şi-am zis eu atunci...n-au vrut să mă creadă...dacă aş fi putut spune tot, da nu ştiu...parcă
aveam buzele legate, nu-mi ieşeau vorbele din gură, aveam gura plină şi nu puteam să spun nimic...
Maria: Destinul dragă Jeni...asta-i destinul...
Jenica: Păcat de fată, de câte ori mă mai gândeam la ea mi se făcea pielea de găină şi mi se strângea
inima...acu’ trebuie să aprind de fiecare dată o lumânare şi pentru ea, că doar eu am prăpădit-o...
Maria: Şi cu tine şi fără tine tot aşa s-ar fi întâmplat, vezi bine...tu te zdrobeşti şi pe mă-sa nici
capul n-o doare...
Jenica: Piază rea...
Maria: Femeie chinuită şi ea, divorţată...cu o copilă după ea...bolnavă...
Jenica: Şi cu ochii după bărbaţi...
Maria: Femeie chinuită...
Jenica: Prea îi ţii partea...
Maria: O ştiu de prea multă vreme, ceva-ceva, mi-am băgat şi eu coada prin viaţa ei, deh...
tinereţea...
Jenica: Şapte ani...şapte ani Măriuco, anişorii mei Măriuco...
Şoaptele se pierd într-un plâns plin de suspine şi sughiţuri...noaptea clipeşte din miriade de
ochi neobosiţi ce scrutează nemărginirea suferinţei omeneşti...şapte ani...o sclipire şi clipele trec ca
gândul, furate de valurile învolburate ale timpului...ce-s şapte ani la urma urmei?